2r-314/17 — repararea prejudiciului moral cauzat
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repararea prejudiciului moral cauzat
- Temei legal
- cazurile în care nu se dă curs cererii de apel, cuprinsul cererii de apel
2r-314/17 — repararea prejudiciului moral cauzat (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: N. Șova dosarul nr. 2r-314/17
instanța de apel: A. Panov, M. Anton și M. Guzun
D E C I Z I E
17 mai 2017 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președintele ședinței, Valentina Clevadî
judecători Dumitru Mardari
Galina Stratulat
examinând recursul declarat de Mocanu Serghei,
în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Balagura Marcel
împotriva lui Mocanu Serghei cu privire la repararea prejudiciului moral,
împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2017, prin care nu
s-a dat curs cererii de apel și s-a acordat lui Mocanu Serghei termen pentru
prezentarea cererii de apel motivate
c o n s t a t ă:
La 18 octombrie 2016 Balagura Marcel a depus cerere de chemare în judecată
împotriva lui Mocanu Serghei cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat în
mărime de 20 000 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, din 30 ianuarie 2017 a fost admisă
parțial cererea de chemare în judecată depusă de Balagura Marcel fiind dispusă
încasarea din contul lui Mocanu Serghei în beneficiul lui Balagura Marcel suma de
8000 lei cu titlu de prejudiciu moral și 2100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
La 01 februarie 2017 Mocanu Serghei a declarat apel nemotivat împotriva
hotărârii Judecătoriei Chișinău din 30 ianuarie 2017, solicitând admiterea acestuia,
casarea hotărîrii și emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii ca tardivă sau
neîntemeiată.
Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 30 martie 2017 nu a dat curs
cererii de apel depuse de Mocanu Serghei și i-a acordat un termen de 10 zile din
momentul recepționării încheierii, pentru prezentarea cererii de apel cu indicarea
motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul.
1
A explicat lui Mocanu Serghei că în cazul nelichidării neajunsurilor cererii de
apel, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu actele anexate va fi
restituită fără examinare (f.d. 84-85).
La 18 aprilie 2017 Mocanu Serghei a declarat recurs împotriva încheierii
Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2017, solicitând admiterea acestuia, casarea
încheierii și remiterea pricinii la rejudecare pentru judecarea apelului la Curtea de
Apel Chișinău în alt complet de judecată.
În motivarea cererii de recurs Mocanu Serghei a invocat că încheierea Curții
de Apel Chișinău din 30 martie 2017 este ilegală, neîntemeiată și pasibilă de a fi
casată.
În conformitate cu art. 426 alin. (1) și (3) Codul de procedură civilă, recursul
împotriva încheierii se depune și se examinează în modul stabilit de prezentul
capitol, cu excepțiile stabilite de prezenta secțiune.
Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un
complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără
examinarea admisibilității și fără participarea părților.
În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a
recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei.
Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea prin care nu s-a dat curs
cererii de apel depuse de Mocanu Serghei la 30 martie 2017 (f.d. 84-85).
La 11 aprilie 2017 Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa părților copia
încheierii din 30 martie 2017, însă dovada că aceasta a fost recepționată și la ce dată
lipsește (f.d. 86).
Prin urmare, recursul declarat de Mocanu Serghei la 18 aprilie 2017 este
depus în termen.
Studiind argumentele recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul
civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
consideră că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins din următoarele
motive.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de
recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă
recursul și să mențină încheierea.
Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a constatat că instanța de apel
a aplicat și interpretat corect normele de drept material și procedural.
În conformitate cu art. 368 alin. (1) Codul de procedură civilă, dacă cererea de
apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă
fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs
cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
Prin urmare, instanța de apel întemeiat nu a dat curs cererii de apel și a
acordat termen pentru depunerea cererii de apel cu indicarea motivelor de fapt și de
drept pe care se întemeiază apelul.
2
Totodată, instanța de recurs apreciază critic și argumentele recursului precum
că încheierea contestată este ilegală deoarece la 11 aprilie 2017 sau 13 aprilie 2017
întrunea toate exigențele prevăzute de CPC.
În acest context, instanța de recurs consideră necesar a menționa și faptul că la
10 aprilie 2017, avocatul Rusu Victor in interesele lui Mocanu Serghei a depus
cerere de apel motivată (f.d. 89-90).
În asemenea împrejurări se constată drept temeinică soluția instanței de apel,
deoarece la momentul emiterii încheierii contestate 30 martie 2017, nu a fost
prezentată cererea de apel motivată, fapt ce atrage consecințele dispozițiilor art. 368
alin. (1) CPC.
Pentru considerentele menționate și având în vedere că criticile formulate în
recurs sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins cu menținerea
încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2017.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,
decide:
Se respinge recursul declarat de către Mocanu Serghei.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2017, în pricina
civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Balagura Marcel împotriva lui
Mocanu Serghei cu privire la repararea prejudiciului moral.
Decizia este irevocabilă.
Președintele ședinței, Valentina Clevadî
judecători Dumitru Mardari
Galina Stratulat
3