3ra-408/17 — contestarea actului administrativ

Prima instanță, Judecătoria Centru mun. Chișinău: D. Chistol dosarul nr. 3ra-408/17

Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău:

N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros

Î N C H E I E R E

26 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Sveatoslav Moldovan

Mariana Pitic

examinând, fără înștiințarea participanților la proces, chestiunea privind

admisibilitatea recursului declarat de Societatea pe Acțiuni „Succin”,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe Acțiuni „Succin”

împotriva Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de

Muncă, intervenient accesoriu Scribnaia Sofia cu privire la contestarea actului

administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 noiembrie 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de Societatea pe Acțiuni „Succin” și menținută hotărârea

Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 20 mai 2016,

c o n s t a t ă

La 03 octombrie 2013, SA „Succin” a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă

cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că la 02 decembrie 1993 Scribnaia

Sofia, fosta angajată a societății, a fost suspusă expertizei medicale a vitalității. În

rezultatul efectuării procedurilor nominalizate, potrivit certificatului eliberat de Consiliul

de Expertiză Medicală a Vitalității (în prezent Consiliul Național pentru Determinarea

Dizabilității și Capacității de Muncă) întocmit în baza actului de expertiză medicală a

vitalității nr. 2752 din 02 decembrie 1993, Scribnaia Sofia a fost încadrată în gradul doi

de invaliditate infirmitate de muncă, cu pierderea capacității vitale a organismului de

100 %, fără termen de reexpertizare.

Indică SA „Succin” că la 23 august 2013 s-a adresat cu cerere prealabilă către pârât,

solicitând anularea actului de expertiză medicală a Sofiei Scribnaia nr. 2752 din 02

decembrie 1993 ca fiind întocmit contrar prevederilor legale, or, potrivit legislației în

domeniu este imposibil ca o persoană să fie încadrată în gardul II de invaliditate în

condițiile în care are pierderea totală a capacităților vitale ale organismului. Prin

răspunsul nr. 201 din 03 septembrie 2013, Consiliul Național pentru Determinarea

1

Dizabilității și Capacității de Muncă a refuzat în satisfacerea cererii prealabile,

explicându-i dreptul de a se adresa în instanța de judecată.

Consideră reclamanta că actul de expertiză medicală a vitalității nr. 2752 din 02

decembrie 1993 este emis cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, deoarece

încadrarea persoanei într-un anumit grad de invaliditate se face în strictă dependență de

procentul de pierdere a capacității de muncă, această regulă și normă imperativă nefiind

aplicată la expertizarea Sofiei Scribnaia, întrucât gradul II de invaliditate deținut de către

aceasta presupune pierderea capacității vitale a organismului între 50-74 %. Astfel,

pierderea capacității de 100 % stabilită Sofiei Scribnaia duce la acordarea persoanei a

gradului I de invaliditate și nu II.

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 20 ianuarie

2015, a fost atrasă în proces Scribnaia Sofia în calitate de intervenient accesoriu.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 20 mai 2016, acțiunea a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 17 noiembrie 2016, a fost respins apelul

declarat de SA „Succin” și menținută hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din

20 mai 2016.

Instanțele ierarhic inferioare au constatat că potrivit Instrucțiunii nr. 208 din 1956,

punctul (a), aplicabilă la ziua efectuării expertizei Sofiei Scribnaia – 02 decembrie 1993,

gradul II de invaliditate era stabilit persoanelor la care a survenit pierderea totală sau

pierderea de durată a capacității de muncă ca rezultat al deficienților funcționale ale

organismului în urma unor maladii cronice sau traume, dar care nu necesitau

supravegherea unor terțe persoane. Gradul II de invaliditate putea fi atribuit și

persoanelor cărora li se interzicea pe o perioadă îndelungată activitatea de muncă, care

putea agrava starea de sănătate. Prin urmare, în cazul Sofiei Scribnaia în urma

accidentului de muncă au survenit deficiențe funcționale ale organismului care sunt

contraindicate sau primejdioase pentru a îndeplini orice tip de muncă, chiar și în condiții

speciale, fiindu-i determinată astfel pierderea capacității profesionale 100 % fără termen,

și nu infirmitate vitală a organismului 100 % pentru care se atribuia în acea perioadă

gradul I de invaliditate.

La 20 februarie 2017, SA „Succin” a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 17

noiembrie 2016 și hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 20 mai 2016, cu

emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În susținerea recursului, SA „Succin” a invocat interpretarea în mod eronat a legii

de către instanța de apel, precum și aprecierea arbitrară a circumstanțelor pricinii.

Indică recurenta că potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 196 din 17

noiembrie 2015, efectuat în cadrul examinării pricinii în instanța de fond, pentru

pierderea capacității de muncă 100 % se oferă gradul I de invaliditate, ceea ce denotă

ilegalitatea actului de expertiză medicală a vitalității nr. 2752 din 02 decembrie 1993

prin care Sofiei Scribnaia i-a fost atribuit gradul II de invaliditate.

Consideră SA „Succin” că instanța de apel a apreciat arbitrar faptul că în actul

administrativ contestat a fost greșit indicată cauza bolii, deoarece potrivit raportului de

expertiză din 17 noiembrie 2015, boala Sofiei Scribnaia nu se află în legătură cauzală cu

accidentul de muncă, pe când în actul de expertiză medicală a vitalității nr. 2752 din 02

2

decembrie 1993 se indică expres că cauza invalidității este infirmitatea de muncă. Boala

indicată în actul contestat nu este una pentru care se acordă grad de invaliditate pentru

perioadă nelimitată.

Menționează recurentul că este în permanență lezat prin actul de expertiză

medicală a vitalității nr. 2752 din 02 decembrie 1993, deoarece în baza acestuia este

obligat să achite despăgubiri pentru pretinsa invaliditate de muncă a Sofiei Scribnaia,

mărimea despăgubirii fiind direct proporțională cu mărimea pierderii capacității de

muncă a fostului salariat. Astfel, în situația în care expertul a indicat că boala Sofiei

Scribnaia nu se datorează accidentului de muncă, în general SA „Succin” nu trebuie să

achite careva sume.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de

la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Materialele dosarului atestă faptul că, decizia Curții de Apel Chișinău din 17

noiembrie 2016 a fost expediată în adresa recurentei SA „Succin” la 12 decembrie 2016

(f.d. 225, volumul I) și recepționată la 22 decembrie 2016 (f.d. 4, volumul II).

În circumstanțele relevate, recursul declarat de către SA „Succin” la 20 februarie

2017 se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege.

La 06 martie 2017, în adresa intimaților Consiliul Național pentru Determinarea

Dizabilității și Capacității de Muncă și Scribnaia Sofia a fost expediată copia recursului

declarat de SA „Succin”, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

La 16 martie 2017, Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și

Capacității de Muncă a depus referință, solicitând declararea recursului SA „Succin” ca

fiind inadmisibil. Indică intimatul că raportul de expertiză medico-legală nr. 196 din 17

noiembrie 2015 a fost întocmit în corespundere cu legislația actuală, iar la data emiterii

actului administrativ contestat – 12 decembrie 1993, erau aplicabile prevederile

Instrucțiunii nr. 208 din 1956, potrivit cărora gradul II de invaliditate putea fi atribuit și

persoanelor cărora li se interzicea pe o perioadă îndelungată activitatea de muncă, care

putea agrava starea de sănătate.

Alte referințe nu au parvenit.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul declarat de către SA „Succin” este inadmisibil, din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă

în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin.

(2), (3) și (4).

Conform prevederilor art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4) CPC, se consideră că

normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța

judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care:

3

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate

în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SA „Succin” nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4) CPC.

Argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentei cu soluția

pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu relevă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu

constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respinse.

Nu poate fi reținut ca temei al admisibilității recursului, argumentul invocat de

către SA „Succin” precum că potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 196 din

17 noiembrie 2015, efectuat în cadrul examinării pricinii în instanța de fond, pentru

pierderea capacității de muncă 100 % se oferă gradul I de invaliditate, ceea ce denotă

ilegalitatea actului de expertiză medicală a vitalității nr. 2752 din 02 decembrie 1993

prin care Sofiei Scribnaia i-a fost atribuit gradul II de invaliditate.

Or, la întocmirea raportului de expertiză s-a ținut cont de prevederile legislației

actuale, menționându-se expres că, la moment, conform Hotărârii Guvernului nr. 65 din

23 ianuarie 2013 cu privire la determinarea dizabilității și capacității de muncă, gradul

de dizabilitate pe termen nelimitat poate fi apreciat după Lista dizabilităților ireversibile

nr. 65/317 din 30 aprilie 2015. Însă, la momentul întocmirii actului de expertiză

medicală a vitalității nr. 2752 din 02 decembrie 1993 erau aplicabile prevederile

Instrucțiunii nr. 208 din 1956, potrivit cărora gradul II de invaliditate putea fi atribuit

persoanelor la care a survenit pierderea totală sau pierderea de durată a capacității de

muncă ca rezultat al deficienților funcționale ale organismului în urma unor maladii

cronice sau traume, dar care nu necesitau supravegherea unor terțe persoane.

De asemenea, nu poate fi reținut nici argumentul recurentului precum că potrivit

raportului de expertiză nr. 196 din 17 noiembrie 2015 boala Sofiei Scribnaia nu se află în

legătură cauzală cu accidentul de muncă, astfel în actul de expertiză medicală a vitalității

nr. 2752 din 02 decembrie 1993 este greșit indicată cauza bolii intimatei – infirmitate de

muncă, din următoarele.

Potrivit Concluziei expertizei medico-legale complexe nr. 196 din 17 noiembrie

2015, un factor declanșator al agravării stării psihice a Sofiei Scribnaia în cadrul

4

epilepsiei preexistente, care ulterior s-a complicat cu întreținerea acceselor convulsive și

modificări pronunțate de personalitate, este trauma suportată urmare accidentului de

muncă, care corespunde gradului I de dizabilitate cu incapacitate de muncă în volum de

100 % potrivit legislației în vigoare actuale. Conform actului de expertiză medicală a

vitalității nr. 2752 din 02 decembrie 1993, Scribnaia Sofia este deținătoare a gradului II

de invaliditate infirmitate de muncă, pierdere a capacității profesionale 100 % fără

termen, dar nu infirmitate vitală a organismului cu 100 %.

Cu atât mai mult că prin actele de expertiză, care nu au fost contestate, din 23

noiembrie 1983, 20 noiembrie 1984, 10 noiembrie 1985, 04 decembrie 1986, 03

noiembrie 1987, 29 noiembrie 1988, 14 noiembrie 1989, 11 decembrie 1990, 05

decembrie 1991 și 01 decembrie 1992, s-a stabilit că gradul de invaliditate al Sofiei

Scribnaia a survenit anume în urma accidentului de muncă.

Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanță, deoarece nu denotă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept

procedural, respectiv nu constituie temei pentru casarea deciziei recurate și urmează a fi

respinse.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din CPC

are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și de drept procedural,

verificându-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu și temeinicia în fapt a

acesteia.

Distinct de cele relatate, se reiterează că conform jurisprudenței degajate de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să dispună de

puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speța Purcell c. Irlandei, decizia cu

privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță

sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra cărora instanța de apel s-

a pronunțat deja în modul corespunzător.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SA „Succin”

ca inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. art. 269-270, art. 431 alin. alin. (1) și (2), art.

433 lit. a) și art. 440, CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „Succin” se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Sveatoslav Moldovan

Mariana Pitic

5