3ra-465/17 — Obligarea emiterii actului administrativ

Prima instanță: Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău, judecător L. Holevițcaia

Instanța de apel: judecători: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru

3ra–465/17

Î N C H E I E R E

19 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova

Judecătorii – Iurie Bejenaru, Maria Ghervas

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Marcel

Moraru,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Marcel Moraru către

Compania Națională de Asigurare în Medicină privind obligarea emiterii unui act

administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, prin care a

fost respins apelul lui Marcel Moraru și menținută hotărârea Judecătoriei Rîșcani,

mun. Chișinău din 16 mai 2016,

c o n s t a t ă:

La 16.06.2015, Marcel Moraru s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva Companiei Naționale de Asigurare în Medicină privind obligarea emiterii

unui act administrativ, prin care să i se restituie 50% din suma achitată pentru polița

medicală pentru anul 2015 sau transferarea acestor 50% pentru prima de asigurare

obligatorie în medicină, pentru anul 2016.

În motivarea acțiunii a indicat că, în fapt, la 31.03.2015, în temeiul art. 22 din

Legea nr. 1593-XV din 26.12.2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de

achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenta medicală, a achitat în

calitatea sa de avocat, mărimea integrală a primei de asigurare obligatorie de

asistență medicală în cuantum de 4056 de lei. Alin. (l) al articolului menționat

prevede că, achitarea primei de asigurare obligatorie de asistența medicală se

efectuează în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a legii fondurilor de

asigurare obligatorie de asistență medicală pe anul respectiv.

Totodată, la data de 03.04.2015, s-a aprobat proiectul Legii fondurilor

asigurării aligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2015, în care era

preconizat că avocații vor beneficia de reducerea de 50 % la polița medicală.

La 28.04.2015, a fost publicată Legea nr. 74 din 12.04.2015, prin care, în cazul

avocaților, a fost stabilită această reducere de 50%.

Ținând cont că, prevederile respective, au intrat în vigoare la 28.04.2015, a

fost pus într-o situație nefavorabilă, deoarece a achitat cu jumătate de sumă mai mult

cuantumul poliței de asigurare medicală stabilită pentru anul 2015.

Astfel, conducându-se de noile reglementări, prin care Guvernul și-a asumat

răspunderea de a acorda avocaților o reducere de 50% pentru polița de asigurare

medicală și Decizia Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și

Asigurarea Egalității din 17.04.2014, consideră că s-a realizat o inechitate de ordin

fiscal, care i-a prejudiciat dreptul la egalitate prevăzut la art. 6 din Constituția

Republicii Moldova.

În acest sens, s-a adresat atât Agenției teritoriale Centru a CNAM, cât și

aparatului central al CNAM, pentru a-i restitui jumătate de sumă sau să-i transfere

partea respectivă de bani pentru polița medicală pentru anul 2016.

La 15.05.2015 și 29.05.2015, a primit răspunsuri similare de la ambii

destinatari, care au comunicat că Legea nr. 74 din 28.04.2015 nu are efect retroactiv,

respectiv prima achitată de către reclamant a fost realizată în baza prevederilor legii

vechi și nu poate fi restituită, deoarece aceasta constituia 4056 de lei. Practic

jumătate din sumă i-a fost încasată abuziv în contul fondului de asigurări obligatorii

de asistență medicală, pe când legea nouă îi acorda dreptul de a beneficia de o

reducere de 50 %.

Consideră că, CNAM nu a ținut cont la refuzul acordat de justețea impunerii

(echitatea fiscală), corectitudinea impunerii, comoditatea perceperii primelor de

asigurare și randamentul acestora. Acest principiu fiscal este relevant și activității

CNAM-ului, care la fel percepe taxe, pentru alte tipuri de destinații.

Cu referire la principiul impunerii echitabile, care trebuie avut în vedere la

repartizarea sarcinilor de achitare a primelor de asigurare medicală, este nevoie de

un test de proporționalitate care să justifice de ce această sumă a fost stabilită doar

aproximativ peste 4 luni după începerea anului fiscal. Cu siguranță acest test de

proporționalitate nu a fost realizat de autorități, fapt ce generează apariția unor

premise rezonabile privind discriminarea sa în calitate de consumator ai serviciilor

medicale de stat.

Adoptarea tardivă a unei legi nu justifică într-un final, sub nici o formă

imposibilitatea de a beneficia de reducerea de 50% care chiar dacă a fost stabilită în

luna aprilie doar, a fost totuși adoptată pentru anul 2015 și nu pentru 2014.

Concomitent cu aceasta, potrivit Deciziei din 17 aprilie 2014, în cauza nr.

060/2014, pornită la plângerea avocaților împotriva Companiei Naționale de

Asigurări în Medicină, privind discriminarea bazată pe statutul profesional și pe

avere la determinarea costului polițelor de asigurare obligatorie de asistență

medicală, s-a stabilit, că faptele expuse în plângerea acestora reprezintă discriminare

pe statut profesional și avere la determinarea costului polițelor de asigurare

obligatorie de asistență medicală pentru avocați.

Nediscriminarea trebuie să se manifeste prin promovarea unor reguli unitare,

valabile pentru toți, la fel, ca impozitele și alte taxe percepute de stat să fie stabilite

fără discriminări, directe sau indirecte față de unii dintre subiecți.

Prin cererea din 25.02.2016, reclamantul și-a completat și concretizat

cerințele, solicitând următoarele: constatarea discriminării indirecte, pe criteriu de

statut profesional, în cadrul aplicării prevederilor Legii fondurilor asigurărilor

obligatorii de asistență medicală pentru anul 2015 nr. 74 din 12.04.2015, în vigoare

din 28.04.2015, în raport cu avocații; constatarea încălcării principiului egalității,

stipulat în art. 16 din Constituție, prin aplicarea inechitabilă în raport cu reclamantul

a prevederilor Legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală pe anul

2015 nr. 74 din 12.04.2015, în vigoare din 28.04.2015; anularea răspunsului

Companiei Naționale de Asigurări în Medicină nr. 07/10-299/753 din 15.05.2015;

anularea răspunsului Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Agenției

Teritoriale Centru nr. 02/23-452 din 29.05.2015; obligarea pârâtului în emiterea unui

act administrativ, prin care să-i fie restituită reclamantului 50% din suma achitată

pentru polița medicală pentru anul 2015 sau transferarea acestor 50% pentru prima

de asigurare obligatorie în medicină, pentru anul 2016.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 16 mai 2016, menținută

prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, acțiunea a fost respinsă

ca fiind nefondată, motivându-se soluția prin aceia că, Legea fondurilor asigurării

obligatorii de asistență medicală pe anul 2015, aplicabilă speței, acționează doar

pentru viitor, din data de 28.04.2015, neavând efecte asupra raporturilor juridice,

care s-au constituit și s-au consumat efectele înaintea intrării în vigoare a acestei

legi.

Controlul constituționalității actelor juridice ține de competența Curții

constituționale a RM, astfel, în cazul în care se consideră că prevederile Legii

fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2015 contravin

prevederilor art. 16 din Constituție, urma să se formuleze un demers privind ridicarea

excepției de constituționalitate.

La 30.01.2017, Marcel Moraru a depus cerere de recurs împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, prin care a solicitat admiterea

recursului, casarea actelor judecătorești nominalizate, cu pronunțarea unei hotărâri

noi de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, prin prezentul recurs își exprimă

dezacordul cu decizia instanței de apel, care este una neîntemeiată, prin care abuziv

a fost menținută hotărârea primei instanțe, care a repartizat diferit accentele asupra

motivelor de fapt și de drept expuse pe parcursul examinării pricinii, fiind ignorată

solicitarea de a constata discriminarea indirectă, pe criteriu de statut profesional.

Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurilor invocate în cererea de

recurs, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Marcel Moraru nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, care să justifice

afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Alineatele (2) și (3) ale articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care

se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar

alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie

temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau

ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Verificând prin prisma normele de drept citate, Completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că

recursul lui Marcel Moraru nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.

(2), (3) și (4) CPC, deoarece recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la

ilegalitatea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, ci a formulat doar

critici ce se axează asupra fondului cauzei.

Această situație indică la caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de

esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de

instanțele de judecată, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

Or, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a

normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de

apel sau instanța de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor recurate.

Recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Față de cele indicate, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că, procedura admisibilității

constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, iar în sarcina recurentului este impusă

obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări

esențiale și/sau acelor circumstanțe ale aplicării eronate ale normelor de drept

material sau procedural, care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind

admisibil.

Sub acest aspect, Completul ține să menționeze că conform jurisprudenței

CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea

situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta

în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă

motivele recursului invocate în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării

pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul, declarat de

Marcel Moraru, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin.

(1) CPC, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Marcel Moraru.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul

Svetlana Filincova

Judecătorii Iurie Bejenaru

Maria Ghervas