2rac-81/17 — încasarea sumei

2rac-81/17 — încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță, Judecătoria Strășeni dosarul nr. 2rac-81/2017

judecător: D. Mîrzenco

instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău

judecători: M. Guzun, A. Nogai, V. Brașoveanu

D E C I Z I E

22 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele sedinței, Valentina Clevadî

judecători Iuliana Oprea, Ion Druță, Dumitru Mardari, Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată

„Garant Prest”,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Centrul

Republican de Reabilitare a Invalizilor, Veteranilor Muncii și Războiului

împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Garant Prest” cu privire la rezilierea

contractului de vânzare-cumpărare, încasarea datoriei, dobânzii de întârziere,

penalității și cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2016, prin

care s-a respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Garant

Prest” și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Strășeni din 13 mai 2016,

c o n s t a t ă :

La 14 decembrie 2015, Centrul Republican de Reabilitare a invalizilor,

veteranilor muncii și războiului s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva SRL „Garant Prest” cu privire la rezilierea contractului de vânzare-

cumpărare, încasarea datoriei, dobânzii de întârziere, penalității și cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 08 octombrie 2014,

Centrul Republican de Reabilitare a invalizilor, veteranilor muncii și războiului în

calitate de cumpărător/ beneficiar în persoana directorului Vitalie Oprea și SRL

„Garant Prest”, în calitate de vânzător/ prestator, în persoana directorului Chiriac

Nicolae, au semnat contractul nr. 28 de achiziționare prin care vânzătorul/

prestatorul și-a asumat obligația de asigurare prin vânzare de inventar moale

(adult diaper - produse scutece) în cantitate de 762 bucăți. Relația contractuală a

îmbrăcat forma, conținutul și obligațiile unui contract de vânzare-cumpărare.

În baza contractului reclamantul s-a obligat a achita suma de 164 294,84

lei, în termen de 30 zile după livrarea fiecărei partide (pct. 3.1 - 3.5 din contract),

iar vânzătorul/ prestatorul de a livra bunurile în 5 zile lucrătoare de la data cererii

(pct. 2.1. din contract).

A mai invocat că, conform contractului părțile au stabilit considerarea

livrării bunurilor la data perfectării facturii fiscale și recepționării de către

1

cumpărător (pct. 2.1 - 2.3 din contract). Data valabilității contractului conform

pct. 11.6. s-a stabilit până la 15 decembrie 2014.

Reclamantul, având stringentă necesitate de marfa respectivă, la

solicitarea pârâtului, anticipat livrării produselor, a transferat integral plata pe

contul ultimului pentru servicii, dovadă servind ordinul de plată nr. 557 din 28

noiembrie 2014 în sumă de 164 294,82 lei.

În continuare reclamantul de nenumărate ori verbal a solicitat executarea

prevederilor contractuale de livrare a mărfii de către pârât, primind promisiuni

verbale de executare și explicații cu invocarea multiplelor motive de amânare pe o

perioadă. Ca rezultat, reclamantul prin scrisoarea nr. 110 din 01 septembrie 2015

oficial a avertizat pârâtul despre necesitatea livrării mărfii și consecințele

refuzului, însă răspuns nu a primit.

La 07 octombrie 2015 pârâtului, în persoana directorului Chiriac Nicolae,

i-a fost înmânată o cerere prealabilă privind executarea prevederilor contractuale

sau returnarea banilor transferați. Termenul de executare de 30 zile acceptat

integral de pârât a fost stabilit de ambele părți în cadrul negocierilor semnării și

înmânării cererii, însă până la momentul adresării în instanță nici un răspuns

reclamantului nu a fost prezentat.

Solicită reclamantul admiterea acțiunii, rezilierea contractului nr. 28 din

08 octombrie 2014 privind vânzarea-cumpărarea de inventar moale; încasarea

datoriei în sumă de 164 294,84 lei, penalității în sumă de 8 2014,74 lei, dobânzii

de întârziere în sumă de 12 187,07 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă

de 10 000 lei.

Ulterior, prin cererea de concretizare, reclamantul și-a concretizat

pretențiile în partea încasării dobânzii de întârziere, solicitând astfel, încasarea

dobânzii de întârziere în sumă de 50 258,45 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Strășeni din 13 mai 2016 s-a admis acțiunea

înaintată de Centrul Republican de Reabilitare a Invalizilor, Veteranilor Muncii și

Războiului.

S-a încasat de la SRL „Garant Prest” în beneficiul Centrului Republican

de Reabilitare a Invalizilor, Veteranilor Muncii și Războiului suma de 227 768,03

lei, inclusiv: 164 294,84 lei cu titlu de datorie de bază, 8 214,74 lei cu titlu de

penalitate, 50 258,45 lei cu titlu de dobândă de întârziere, 5 000 lei cu titlu de

compensare a cheltuielilor de asistență juridică.

Nefiind acord cu hotărârea primei instanțe, la 06 iunie 2016, SRL „Garant

Prest” a înaintat cerere de apel, solicitând casarea hotărârii primei instanțe cu

pronunțarea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2016 s-a respins

apelul declarat de SRL „Garant Prest” cu menținerea hotărârii Judecătoriei

Strășeni din 13 mai 2016.

La 12 ianuarie 2017, SRL „Garant Prest” a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului cu casarea deciziei

instanței de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău.

2

În susținerea recursului a indicat că, consideră neîntemeiată și ilegală

decizia instanței de apel, deoarece nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a

aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat legea.

Susține recurentul că, necătînd la faptul că hotărârea primei instanțe este

neîntemeiată, instanța de apel nu a verificat legalitatea acesteia și nu s-a expus

asupra tuturor argumentelor invocate în acest sens.

A mai invocat faptul că, prima instanță a examinat pricina în lipsa SRL

„Garant Prest”, necătînd la faptul că a fost înaintată cerere de amânare a cauzei

preconizată spre examinare pentru 13 mai 2016, fiind în imposibilitate de a se

prezenta, astfel, în asemenea circumstanțe recurenta a fost în imposibilitate de a

prezenta probe în susținerea poziției sale.

Astfel, consideră că la momentul examinării pricinii în prima instanță

obiectul litigiul era deja inexistent, deoarece cerințele înaintate erau deja

executate, fapt confirmat prin ordinul de plată nr. 80 din 29 februarie 2016 și

ordinul de plată nr. 138 din 28 decembrie 2015.

Totodată, susține că instanțele de judecată nu s-au expus asupra tuturor

cerințelor acțiunii, în cazul în care prima instanță la emiterea hotărârii nu s-a

expus asupra cerinței de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare nr. 28 din

08 octombrie 2014, iar instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe, de

asemenea fără a se expune asupra cerinței de reziliere a contractului.

Concomitent înaintării cererii de recurs, recurentul a înaintat și cerere de

suspendare a executării hotărârii judecătorești.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 19 ianuarie 2017 s-a admis

cererea SRL „Garant Prest” privind suspendarea executării hotărârii.

S-a suspendat executarea hotărârii Judecătoriei Strășeni din 13 mai 2016,

menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2016, în partea

restituirii sumei litigioase în mărime de 40 068,03 lei, până la examinarea cererii

de recurs.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, Colegiul Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ Lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că,

recursul declarat la 12 ianuarie 2017, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău

din 25 octombrie 2016 este depus în termen, în cazul în care copia deciziei a fost

expediată în adresa părților conform scrisorii din 11 noiembrie 2016 (f.d. 88), iar

la materialele cauzei nu se regăsește dovada recepționării de către părți.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) CPC, după parvenirea dosarului, un

complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În

cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se

decide în lipsa acesteia.

La 31 ianuarie 2017, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

Centrului Republican de Reabilitare a Invalizilor, Veteranilor Muncii și

3

Războiului copia cererii de recurs, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii

referinței.

La 02 martie 2017, Centrul Republican de Reabilitare a Invalizilor,

Veteranilor Muncii și Războiului a depus referință, prin care și-au expus

dezacordul împotriva recursului înaintat de SRL „Garant Prest”.

În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă în cazul în care

recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 10 martie 2017, recursul

declarat de SRL „Garant Prest” s-a considerat admisibil și s-a fixat spre

examinare într-un complet de 5 judecători, în vederea examinării fondului

recursului pentru 22 martie 2017.

În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se

examinează fără înștiințarea participanților la proces.

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma

argumentelor invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept

material și procedural aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul Civil,

Comercial și de Contencios Administrativ Lărgit al Curții Supreme de Justiție va

admite recursul declarat și va casa decizia instanței de apel, cu remiterea pricinii

la rejudecare, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze

integral decizia instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de

apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea

altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la

soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

În conformitate cu art. 118 alin. (1), (3) Cod de procedură civilă, fiecare

parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al

pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Circumstanțele care au

importanță pentru soluționarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

În conformitate cu art. 130 alin. (2), (3), (4) Cod de procedură civilă, nici

un fel de probe nu au pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită

fără aprecierea lor. Fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența,

admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura

lor reciprocă și suficiența pentru soluționarea pricinii. Ca rezultat al aprecierii

4

probelor, instanța judecătorească este obligată să reflecte în hotărâre motivele

concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum

și argumentarea preferinței unor probe față de altele.

Potrivit art. 239 Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie

să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședința

de judecată.

Conform art. 241 alin.(5), (6) Cod de procedură civilă, în motivare se

indică: circumstanțele pricinii, constatate de instanță, probele pe care se

întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate

de instanță la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța.

Dispozitivul cuprinde concluzia instanței judecătorești privind admiterea sau

respingerea integrală sau parțială a acțiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată,

calea și termenul de atac al hotărârii.

Iar, în conformitate cu art. 373 alin. (1) - (4) Cod de procedură civilă,

instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor

înaintate, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță

pentru soluționarea pricinii, apreciază probele din dosar și cele prezentate

suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces. În cazul în care

motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanța de apel se

pronunță în fond, numai în temeiul celor invocate în primă instanță. Instanța de

apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărârii primei

instanțe, ci este obligată să verifice legalitatea hotărârii în întregul ei.

Actele cauzei atestă că, la 14 decembrie 2015, Centrul Republican de

Reabilitare a invalizilor, veteranilor muncii și războiului s-a adresat cu cerere de

chemare în judecată împotriva SRL „Garant Prest” cu privire la rezilierea

contractului de vânzare-cumpărare, încasarea datoriei, dobânzii de întârziere,

penalității și cheltuielilor de judecată.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanță la 13 mai

2016 a admis acțiunea înaintată de Centrul Republican de Reabilitare a

Invalizilor, Veteranilor Muncii și Războiului. A încasat de la SRL „Garant Prest”

în beneficiul Centrului Republican de Reabilitare a Invalizilor, Veteranilor Muncii

și Războiului suma de 227 768,03 lei, inclusiv: 164 294,84 lei cu titlu de datorie

de bază, 8 214,74 lei cu titlu de penalitate, 50 258,45 lei cu titlu de dobândă de

întârziere, 5 000 lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de asistență juridică.

Întru argumentarea soluției, prima instanță a reținut cert că pârâtul se

găsește vinovat de neonorarea obligațiunilor contractuale din care considerent,

instanța a concluzionat că pretenția reclamantului cu privire la încasarea datoriei,

penalității, dobânzii de întârziere și cheltuielilor de judecată este întemeiată.

5

Iar, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2016 s-a respins

apelul declarat de SRL „Garant Prest” cu menținerea hotărârii Judecătoriei

Strășeni din 13 mai 2016.

Întru argumentarea soluției, instanța de apel a reținut că, prin încheierea

primei instanțe din 16 decembrie 2015, de primire în procedură, părțile au fost

informate despre necesitatea prezentării probelor necesare și a referinței până la

29 ianuarie 2016, ora 10:00.

Însă, SRL „Garant Prest” nu s-a conformat și nu a prezentat probe în

vederea susținerii poziției sale, și prin prisma prevederilor art. 372 alin. (1) Cod

de procedură civilă, instanța de apel a considerat necesar a examina litigiul prin

prisma probelor prezentate în prima instanță, deoarece SRL „Garant Prest” nu a

probat în careva mod imposibilitatea de a prezenta în prima instanță probele,

concluzionând asupra legalității hotărârii primei instanțe.

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ Lărgit al Curții

Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de apel a fost adoptată arbitrar,

fără o apreciere a argumentelor și probelor invocate de apelant, iar faptul dat

indică incontestabil la încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept

procedural, precum și la examinarea superficială și evazivă atât a apelului, cât și a

pricinii dedusă judecării, fără a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea hotărârii

contestate.

În acest sens, Colegiul remarcă că instanța de apel verificând legalitatea și

temeinicia hotărârii primei instanțe, a constatat că SRL „Garant Prest” nu a probat

în careva mod imposibilitatea de a prezenta în prima instanță probele înaintate

spre examinare instanței de apel.

La acest capitol, Colegiul consideră necesar a menționa că, SRL „Garant

Prest” la 11 mai 2016 a expediat în adresa instanței de judecată cerere de

schimbare a termenului de judecare a cauzei, în legătură că părțile sunt în proces

de negociere a tranzacției de împăcare, care nu au fost finalizate, solicitând un

termen suplimentar pentru definitivarea acesteia, solicitare respinsă de instanță,

fapt care poate servi ca temei de imposibilitate a prezentării înscrisurilor.

Or, potrivit art. 212 alin. (2) Cod de procedură civilă, președintele ședinței

trebuie să ia măsuri pentru ca părțile să soluționeze pe cale amiabilă litigiul sau

unele probleme litigioase. În acest scop, instanța poate acorda părților, la cerere:

un termen de conciliere și poate cere prezentarea lor personală în judecată chiar

dacă sunt reprezentate în proces; un termen pentru informarea cu privire la esența,

avantajele și efectele medierii și pentru inițierea procesului de mediere.

În atare situație, instanța de recurs consideră neîntemeiată concluzia

instanței de apel, de examinare a apelului prin prisma probelor prezentate în prima

instanță, mai mult ca atât, SRL „Garant Prest” a prezentat în calitate de înscrisuri

ordinul de plată nr. 80 din 29 februarie 2016 și ordinul de plată nr. 138 din 28

decembrie 2015, cărora instanța de apel nu li-a dat nici o apreciere, iar ca rezultat

nu a apreciat just probele.

6

Astfel, instanța inferioară avea obligația rezultând din prevederile art. 373

alin. (2) Cod de procedură civilă, de a da un răspuns cert referitor la pertinența

unui înscris sau altuia. Or, instanța de judecată este obligată să reflecte în hotărâre

motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea altor probe,

precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele, rezultând din

prevederile art. 130 alin.(4) Cod de procedură civilă.

Mai mult ca atât, instanța de recurs consideră relevant și argumentul

recurentului, care nu poate fi combătut, prin care a indicat că instanțele de

judecată nu s-au expus asupra tuturor cerințelor acțiunii, în cazul în care prima

instanță la emiterea hotărârii nu s-a expus asupra cerinței de reziliere a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 28 din 08 octombrie 2014, iar instanța de

apel a menținut această soluție.

Reieșind din limitele judecării apelului, instanța de recurs reține că,

contrar normelor procesuale, instanța de apel, judecând apelul, nu a intrat în

esența cauzei deduse judecării, pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și nu

s-a pronunțat asupra tuturor argumentelor invocate în cererea de apel, inclusiv

celor aduse în dezacord cu hotărârea primei instanțe, în cazul în care nu s-a expus

asupra cerinței de reziliere a contractului.

În contextul dat, instanța de recurs reține că cele descrise, incontestabil

indică la examinarea superficială a apelului, fără a fi supusă controlului temeinicia

și corectitudinea soluției date de prima instanță prin prisma prevederilor legale.

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest

fapt se va considera o încălcare a art. 6§1 din CEDO (cauza Hiro Balani vs.

Spania, 1994). CEDO reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își

motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat

pentru fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994,

pct. 61, seria A nr. 288). Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale

ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de

natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în baza circumstanțelor cauzei

(Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

Tot aici, este de menționat că în cadrul soluționării pricinii probele din

dosar se cercetează doar în ansamblul și în interconexiunea acestora, or, instanța

de judecată este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind

admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea

preferinței unor probe față de altele.

Mai mult, în conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură

civilă, decizia instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței

de apel și referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma

examinării apelului.

Prin urmare, instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură obligația

legală de a motiva hotărârea luată.

7

Dreptul de a fi auzit, prin urmare, a fost încălcat, or dreptul în cauză

include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o

obligație corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru

care anumite argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost îndeplinit

de instanța de apel.

În consecință, Colegiul, verificând conținutul deciziei contestate, în raport

cu materialele dosarului, argumentele invocate în recurs, conchide că instanța de

apel, s-a referit în mod declarativ la normele dreptului material pe care le-a

considerat aplicabile speței, fără să se expună asupra circumstanțelor concrete ale

cauzei și probelor administrate în cadrul judecării pricinii pe care se întemeiază

concluziile privitoare la aceste circumstanțe și fără a indica motivele pentru care

argumentele invocate în cererea de apel nu au fost reținute. Mai mult, nici nu au

fost supuse aprecierii.

Este de menționat că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor

normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă

în mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți.

Mai mult, hotărârea trebuie să se fondeze pe lege, trebuie să rezolve, într-o

maniera certă, explicit sau implicit, toate cererile invocate de părți, ceea ce în

speță lipsește.

Or, în sensul principiului procesului echitabil, garantat de art. 6 CEDO,

motivarea hotărârilor este o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate

cu atenție și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de

drept care i-au format convingerea, în sensul unei anumite soluții trebuie să fie

clară și simplă, precisă, concisă și fermă, să aibă putere de convingere.

Nemotivarea hotărârii sau o motivare necorespunzătoare vor atrage casarea ei.

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că această eroare

admisă la judecarea pricinii în instanțele ierarhic inferioare nu poate fi corectată

de instanța de recurs, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

Lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul și a

casa integral decizia instanței de apel, cu remiterea pricinii civile la rejudecare în

instanța de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea pricinii, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultând

din prevederile art. 130 alin. (1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din

dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință

soluția adoptată să fie certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al concluziei

instanței de judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele pricinii,

probele administrate și cercetate și normele de drept material aplicabile raportului

litigios.

8

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. c) și

alin. (3) Cod de procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ Lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Garant

Prest”.

Se casează integral decizia Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie

2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Centrul

Republican de Reabilitare a Invalizilor, Veteranilor Muncii și Războiului

împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Garant Prest” cu privire la rezilierea

contractului de vânzare-cumpărare, încasarea datoriei, dobânzii de întârziere,

penalității și cheltuielilor de judecată, cu remiterea pricinii spre rejudecare la

Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței, Valentina Clevadî

judecători Iuliana Oprea

Ion Druță

Dumitru Mardari

Galina Stratulat

9