3rh-9/17 — contestarea actelor administrative

3rh-9/17 — contestarea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: S. Iorgov dosarul nr.3rh-9/17

instanța de apel: V. Pruteanu, A. Gavriliță, L. Popova

instanța de recurs: I. Sîrcu, I. Bejenaru, N. Craiu,

M. Pitic, T. Chișca-Doneva

Î N C H E I E R E

01 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Mariana Pitic

Tamara Chișca-Doneva

examinând cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată

„Paymaster”,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere

Limitată „Paymaster” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău cu

privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 08 iunie 2016, prin care a fost

admis recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău, casată integral

decizia Curții de Apel Chișinău din 20 ianuarie 2016 și hotărârea Judecătoriei Rîșcani

mun. Chișinău din 23 iulie 2015 și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost

respinsă,

c o n s t a t ă :

La 21 ianuarie 2015, SRL „Paymaster” a depus cererea de chemare în judecată

împotriva IFS mun. Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii a indicat că în perioada 13 noiembrie 2014-17 noiembrie

2014, SRL „Paymaster” a fost supusă unui control fiscal prin metoda verificării

repetate pentru perioada 07 noiembrie 2013-20 iulie 2014, în urma căruia la data de

17 noiembrie 2014 colaboratorii IFS pe mun. Chișinău au întocmit actul nr. 3-529845

prin care au constatat că în perioada supusă controlului întreprinderea a desfășurat

activitate în domeniul de prestare a serviciilor de plată fără a dispune de licență,

obținând astfel un venit brut în sumă de 2 075 531 lei.

Indică că la data de 01 decembrie 2014 a depus dezacord asupra Actului de

control, însă, indiferent de acest fapt IFS pe mun. Chișinău la data de 16 decembrie

2014 a emis decizia nr. 2277/P/2 prin care conform prevederilor art. 10 al. (4) a al

Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi a sancționat întreprinderea cu

amendă în mărime de 2 075 531 lei.

Nefiind de acord cu decizia de sancționare la data de 20 decembrie 2014 a

contestat-o, însă prin decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, contestația a fost respinsă.

Consideră reclamantul că actele emise de IFS mun. Chișinău sânt ilegale, iar în

acest sens indică că norma ce ține de reglementare prin licențiere de către Banca

Națională a Moldovei a activității în domeniul de prestare a serviciilor de plată și/sau

emiterii monedei electronice a fost introdusă în Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001

privind activitatea de licențiere a activității de întreprinzător prin Legea

Parlamentului nr. 43 din 27 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 99-

102 din 25 aprilie 2014.

Astfel, conform art. 8 alin. (3) al Legii menționate, introducerea reglementării

prin licențiere pentru alte genuri de activitate este posibilă numai prin modificarea și

completarea listei genurilor de activitate supuse reglementării prin licențiere, stabilite

la alin. (1).

Prin urmare, activitatea în domeniul de prestare a serviciilor de plată și/sau

emiterii monedei electronice a devenit a fi supusă licențierii obligatorii doar după data

de 25 aprilie 2014, când au intrat în vigoare modificările legislative.

Cu toate acestea, însă, colaboratorii fiscali au aplicat prevederile legale

respective retroactiv.

Suplimentar indică că prevederile legii speciale, art. 2932 din Codul

Contravențional, introduse prin Legea nr. 43 din 27 martie 2014 intrată în vigoare la

25 aprilie 2014, prevede amenda contravențională indiferent de mărimea venitului

brut, respectiv, stabilirea mărimii venitului brut nu este justificată în actul de control.

Mai mult decât atât, conform art. 2932 din Codul Contravențional, în vigoare la

momentul emiterii deciziei de sancționare, se prevedea aplicarea sancțiunii în mărime

de la 50 la 100 de unități convenționale față de persoane fizice, sau cu amendă de la

150 la 200 de unități convenționale față de persoanele cu funcție de răspundere, sau

cu amendă de la 400 la 500 de unități convenționale aplicată persoanei juridice cu sau

fără privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni

la un an.

Prin urmare, susține că dacă la caz s-ar fi constatat desfășurarea activității de

prestare a serviciilor de plată și/sau de emitere a monedei electronice fără înregistrare

sau fără licență, dacă licența este obligatorie, ori cu încălcarea condițiilor de

licențiere, dacă aceste acțiuni au cauzat pagube persoanei fizice sau juridice ori

statului sau dacă sunt însoțite de însușirea unui venit, urma să fie aplicată legea mai

blândă, adică art. 2392 Codul Contravențional în vigoare la data emiterii deciziei

contestate.

Totodată, invocă că prin art. 6 alin. (1) al Legii nr. 43 din 27 martie 2014,

legiuitorul a obligat Guvernul în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a legii

să aducă actele sale normative în concordanță cu modificările efectuate prin această

Lege, adică până la 25 iulie 2014, iar SRL „Paymaster” a început activitatea în

domeniul de prestare a serviciilor de plată și/sau emiterii monedei electronice înainte

de introducerea modificărilor introduse prin Legea nr. 43 din 27 martie 2014 și

respectiv, s-a conformat acestor modificări până la data de 25 iulie 2014.

Mai menționează reclamantul că, la data de 13 martie 2014 întreprinderea a

fost supusă controlului fiscal, în rezultatul căruia a fost emis actul vizitei fiscale nr.

49/într., prin care inspectorii fiscali au verificat activitatea întreprinderii.

Astfel, au fost supuse verificării existența sau inexistența tuturor autorizațiilor

de funcționare, licențelor, MCC, efectuarea sau neefectuarea decontărilor în numerar,

sau prin transfer, numărul personalului angajat, are sau nu are restanțe față de buget,

modul de ținere a evidenței blanchetelor de strictă evidență și nu au stabilit careva

încălcări.

Ulterior, la data de 14 aprilie 2014 întreprinderea a fost supusă controlului

fiscal repetat, în rezultatul căruia a fost emis actul vizitei fiscale nr. 66/într., prin care,

la fel, în urma verificării încălcări nu s-au stabilit.

Indică că actul contestat din 17 noiembrie 2014, precum și decizia nr. 227/P/2

din 16 decembrie 2014 sunt în contradicție cu actele emise la data de 13 martie 2014

și 14 aprilie 2014.

Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art. 108 din legea nr. 114

din 18 mai 2012 în termen de un an de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

legi persoanele juridice care până la această dată au prestat și prestează servicii de

plată și/sau emitere a monedei electronice vor depune declarația privind eliberarea

licenței pentru activitatea de prestare a serviciilor de plată sau pentru activitatea de

emitere a monedei electronice în conformitate cu prezenta lege.

Conform textului formal al legii, Legea nr. 114 din 18 mai 2012 a intrat în

vigoare la data de 15 septembrie 2013, astfel s-ar putea interpreta că termenul acordat

de legislator pentru depunerea declarației privind eliberarea licenței ar fi până la data

de 15 septembrie 2014.

Conform principiului nediscriminării nu pot fi discriminate unele persoane,

care încep activitatea sa după o anumită dată, față de alte persoane, care activitatea au

început să desfășoare activitatea până la acea dată.

Prin urmare, persoane juridice care au desfășurat activitate economică fără

licență până la data de 15 septembrie 2013, nu pot fi atrase la răspundere

contravențională pentru activitatea fără licență până la data de 15 septembrie 2014,

conform principiului nediscriminării și nu pot fi atrase la răspundere contravențională

nici persoanele juridice care și-au început activitatea după data de 15 septembrie

2013, însă au depus declarația privind eliberarea licenței la data de 21 iulie 2014,

încadrându-se în termenul de până la 15 septembrie 2014, fiindu-le eliberată licența.

Consideră că, de facto, Legea nr. 114 din 18 mai 2012 și în special art. art. 10

al acesteia, nu putea să intre în vigoare, și nici să fie pusă în aplicare mai devreme de

data de 25 aprilie 2014, și aceasta deoarece până la data de 25 aprilie 2014 venea în

contradicție cu prevederile art. 8 alin. (3) al Legii nr. 451-XV din 30 iulie 2001

privind activitatea de licențiere a activității de întreprinzător, or, pct. 332 al alin. (1)

din art. 8 al Legii respective a fost introdus abia la data de 25 aprilie 2014.

Susține că la data de 25 aprilie 2014, SRL „Paymaster” era antrenată deja în

desfășurarea activității economice în domeniul respectiv, iar ca urmare la caz

urmează a fi aplicate prevederile art. 108 al Legii 114 din 18 mai 2012, care acordă

dreptul de a depune declarația privind eliberarea licenței în termen de un an de la

intrarea în vigoare a legii respective.

În context, invocă prevederile art. 440 alin.(1-3) din Codul Contravențional, și

menționează că competențele IFS în cazul de depistare a faptelor ilicite prevăzute în

special de art. 2392 din Codul Contravențional sunt stabilite în art. 402 al Codului

Contravențional.

Consideră că agentul constatator în cazul depistării faptelor ilicite urma să

întocmească un proces-verbal cu privire la contravenție în conformitate cu art. 443

CC, iar șeful IFS conform art. 402 urma să emită o decizie în baza Codului

Contravențional și să aplice amendă contravențională și nici decum să aplice legea

cu privire la antreprenoriat și întreprinderi.

Concomitent, susține reclamantul că prin scrisoarea Băncii Naționale a

Moldovei din 04 august 2014 adresată Ministerului Finanțelor nr. 26-01107/14/2674,

este menționat că SRL „Paymaster” urmează a fi atrasă la răspundere

contravențională în conformitate cu art. 293 din Codul Contravențional, iar

competența îi revine organelor de control financiar și fiscal din cadrul Ministerului

Finanțelor în conformitate cu art. 402 din Codul Contravențional al RM.

Iar, prin scrisoarea nr. 26-12/1-10-2208/6667 din 03 septembrie 2014

Ministerul Finanțelor a răspuns Băncii Naționale a Moldovei că Serviciul Fiscal de

Stat v-a dispune un control fiscal la subiectul abordat cu aplicarea ulterioară a

sancțiunilor prevăzute de Codul Contravențional.

Totodată, indică că întrucât suma amenzii stabilite de către pârât este una foarte

mare, în scopul evitării și prevenirii unei pagube iminente consideră că în temeiul art.

21 din Codul contravențional este necesară dispunerea suspendării executării

deciziilor contestate.

Solicită anularea Actului nr. 3-529845 din 17 noiembrie 2014, deciziei nr.

2277/P/2 din 16 decembrie 2014 și a deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2015. Totodată,

solicită suspendarea executării deciziei nr. 2277/P/2 din 16 decembrie 2014 și a

deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2015, până la examinarea cauzei în fond.

Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 26 ianuarie 2015 a fost

admisă cererea SRL „Paymaster” și suspendată executarea deciziilor IFS mun.

Chișinău nr. 2277/P/2 din 16 decembrie 2014 și nr. 5 din 15 ianuarie 2015, fiind

dispusă executarea imediată a încheierii în partea suspendării executării actelor

administrative contestate.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2015 a fost respins ca tardiv

recursul declarat de către IFS pe mun. Chișinău și menținută încheierea primei

instanțe.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 23 iulie 2015 acțiunea a

fost admisă fiind anulat actul de control nr. 3-529845 din 17 noiembrie 2014, decizia

nr. 2277/P/2 din 16 decembrie 2014 și deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2015, emise de

IFS pe mun. Chișinău.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20 ianuarie 2016, a fost admis apelul

declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat, casată hotărârea primei instanțe în

partea anulării actului de control nr. 3-529845 din 17 noiembrie 2014 și deciziei nr. 5

din 15 ianuarie 2015 emise de IFS pe mun. Chișinău și emisă în această parte o nouă

hotărâre de respingere a acțiunii, în rest hotărârea primei instanțe a fost menținută.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 08 iunie 2016 a fost admis recursul

declarat de IFS mun. Chișinău, casată integral decizia instanței de apel și hotărârea

primei instanțe și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă.

La 05 februarie 2016, SRL „Paymaster” a depus cerere de revizuire împotriva

deciziei instanței de recurs, solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei

instanței de recurs, rejudecarea cauzei în ordine de recurs cu respingerea recursului

depus și menținerea deciziei instanței de apel.

În motivarea cererii de revizuire cu referire la prevederile art. 449 lit. b) CPC a

invocat că la 26 septembrie 2016, ulterior emiterii deciziei instanței de recurs, a

primit de la Parlamentul Republicii Moldova o scrisoare în care legiuitorul a

menționat că:

- pct. 332 din alin. (1) din Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind

reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător, a fost introdus prin legea

nr. 43 din 27 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 99-102 din 25

aprilie 2014, și anume din această data, 25 aprilie 2014, activitatea de prestare a

serviciilor de plată a devenit o activitate supusă licențierii obligatorii,

- în conformitate cu alin (3) al art. 8 din Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001,

„Introducerea reglementării prin licențiere pentru alte genuri de activitate este

posibilă numai prin modificarea și completarea listei genurilor de activitate supuse

reglementării prin licențiere, stabilite la alin. (1),

- prevederile art. 108 alin (1) al Legii nr. 114 din 18 mai 2012 cu privire la

serviciile de plată și moneda electronică (intrată în vigoare la 14 septembrie 2013),

stabilesc că în termen de un an de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi

persoanele juridice care până la această dată au prestat și prestează servicii de plată

și/sau emitere a monedei electronice vor depune declarația privind eliberarea licenței

pentru activitatea de prestare a serviciilor de plată sau pentru activitatea de emitere a

monedei electronice în conformitate cu prezenta lege, vor aduce activitatea lor de

prestare a serviciilor de plată sau de emitere a monedei electronice și raporturile lor

cu persoanele terțe în conformitate cu dispozițiile prezentei legi și ale actelor

normative aprobate pentru executarea acesteia,

- până la data de 25 aprilie 2014, prevederile Legii nr. 114 din 18 mai 2012 cu

privire la serviciile de plată și moneda electronică nu puteau să intre în vigoare, și

nici să fie puse în aplicare mai devreme de data de 25 aprilie 2014, deoarece exista un

gol de reglementare, care a fost eliminat odată cu introducerea pct. 332 al art. 8 alin

(1) al Legii nr. 451 - XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licențiere a

activității de întreprinzător prin Legea nr. 43 din 27 2014 pentru modificarea și

completarea unor acte legislative,

- la examinarea contradicțiilor aplicabile normelor de drept naționale necesită a

se ține cont de următoarele: conform prevederilor art. 11 prepoziția a doua a alin. (1)

al Codului Fiscal al RM toate îndoielile apărute la aplicarea legislației fiscale se vor

interpreta în favoarea contribuabilului. Totodată, urmează a fi respectat principiul

aplicării legii mai blânde, conform art. 233 alin. 1 al Codului Fiscal al RM care

prevede că tragerea la răspundere pentru încălcare fiscală se face în temeiul legislației

fiscale în vigoare în timpul și la locul săvârșirii încălcării, cu excepția situațiilor când

legea nouă prevede sancțiuni mai blânde, cu condiția ca încălcarea fiscală, prin

caracterul ei, nu atrage după sine, în condițiile legii, răspundere penală,

- norma juridică prevăzută de art. 2932 din Codul Contravențional al RM este o

normă de drept specială, în comparație cu art. 10 alin 4 al Legii nr. 845 din 03

ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi - care este o normă de drept

generală.

Prin urmare, indică SRL „Paymaster” că întrucât la data examinării cauzei în

instanțele de judecată, nu a dispus de scrisoarea Parlamentului din 26 septembrie

2016 și nici nu avea posibilitatea să dispună de aceasta, care este datată cu o dată

posterioară examinării cauzei, finalizate la 08 iunie 2016, iar prin această scrisoare

Parlamentul RM a explicat legislația pertinentă în cauza dată, consideră, că cererea de

revizuire urmează a fi admisă, cu dispunerea rejudecării pricinii de către Curtea

Supremă de Justiție, ținându-se cont de explicațiile întocmite de Legiuitor.

Totodată, menționează că în cadrul examinării cauzei instanța de recurs nu

aținut con de toate argumentele invocate în cererea de chemare în judecată și a lăsat

fără apreciere faptul că la caz, contradicțiile de reglementare legislativă apărute,

conform Codului fiscal al RM și anume art. 11 trebuie să fie interpretate în folosul

contribuabilului.

La fel, susține că instanța de recurs nu s-a expus asupra argumentelor ce țin de

aplicarea principiul legii mai blânde, în special de aplicarea prevederilor legii

speciale, art. 2932 din Codul Contravențional, introdus prin aceiași lege (nr. 43 din 27

martie 2014 intrată în vigoare la 25 aprilie 2014), în vigoare la momentul emiterii

deciziei contestate, care prevede aplicarea sancțiunii în mărime de la 50 la 100 de

unități convenționale aplicată persoanei fizice, sau cu amendă de la 150 la 200 de

unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, sau cu amendă de

la 400 la 500 de unități convenționale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea

de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

Astfel, consideră revizuentul că având în vedere competențele IFS stabilite în

art. 402 al Codului Contravențional, în caz de depistare a faptelor ilicite prevăzute în

special de art. 2932 din Codul Contravențional, agentul constatator urma să

întocmească un proces-verbal cu privire la contravenție în conformitate cu

prevederile art. 443 al Codului contravențional al RM, pe când, actul de control nr. 3-

529845 din 17 noiembrie 2014, și decizia nr. 2277/P/2 din 16 decembrie 2014 nu

corespund cerințelor prevăzute de art. 443 al Cod Contravențional, respectiv sunt

lovite de nulitate.

Insistă că potrivit art. 402 din Codul Contravențional, IFS mun. Chișinău, urma

să emită o decizie în baza Codului Contravențional, și să aplice o amendă

contravențională, în baza legii speciale care este și mai blândă și nici de cum să aplice

legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi care este legea generală și mai aspră.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră cererea de revizuire

neîntemeiată și care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce

urmează.

Conform art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire,

instanța poate emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind

inadmisibilă.

În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de

persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile

consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă.

După cum denotă actele cauzei, revizuentul SRL „Paymaster”, cu referire la

prevederile art. 449 lit. b) CPC, a prezentat în susținerea cererii de revizuire

scrisoarea Parlamentului Republicii Moldova nr. CED 495 din 26 septembrie 2016.

În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au

devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și

nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate

măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare

a pricinii.

În sensul normei enunțate este important de înțeles că circumstanțele sau

faptele trebuiau să existe obiectiv până la data pronunțării hotărârii, să aibă

importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile, adică să aibă putere

decisivă asupra concluziei (hotărârii) instanței de judecată, să fie descoperite după ce

hotărârea judecătorească devine irevocabilă.

De altfel, art. 449 lit. b) CPC, vorbește despre circumstanțe (fapte) necunoscute

anterior petiționarului, dar întrucât examinarea fondului cauzei prezumă că instanța a

constatat și elucidat pe deplin toate circumstanțele care au importanță pentru

soluționarea pricinii, este evident că o condiție esențială pentru admiterea revizuirii

este că și instanței nu i-au fost și nu au putut fi cunoscute aceste circumstanțe (fapte).

Pentru acest motiv de revizuire esențial este ca revizuentul să probeze că nu a

știut anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanțe

sau fapte și că nu a avut posibilitatea de a le cunoaște, în caz contrar ele nu pot servi

ca temei de revizuire.

La fel, revizuentul trebuie să demonstreze că a întreprins toate măsurile pentru

a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

De altfel, lipsa acestui suport probatoriu, ca element obligator al temeiului

prevăzut la art. 449 lit. b) CPC, decade sau lipsește revizuentul de posibilitatea

invocării unui atare temei.

În acest fel, ca o condiție esențială de redeschidere a procesului pe acest temei

este ca circumstanțele (faptele) să fi existat obiectiv până la data pronunțării hotărârii,

ele urmând a fi diferențiate de faptele noi apărute după pronunțarea hotărârii. Faptele

noi apărute după darea hotărârii pot servi temei de adresare cu o nouă acțiune în

judecată, dar nu ca temei de revizuire.

Astfel, cu referire la prevederile enunțate, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție remarcă că cele invocate

de către revizuent în susținerea cererii de revizuire nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art. 449 lit. b) CPC, or revizuentul menționând că la 26 septembrie

2016, ulterior emiterii deciziei instanței de recurs din 08 iunie 2016 a primit de la

Parlamentul RM scrisoarea nr. CED 495, care în opinia sa confirmă circumstanțe

esențiale ale pricinii și care nu i-au fost cunoscute anterior, nu a făcut dovada faptului

că în procesul examinării anterioare a cauzei a întreprins careva măsuri pentru

obținerea înscrisului respectiv, condiție însă care este direct impusă prin lege.

Sau, după cum rezultă din conținutul înscrisului prezentat, acesta a fost eliberat

la 26 septembrie 2016 în baza petiției SRL „Paymaster” nr. 399 adresată

Parlamentului RM la data de 11 iulie 2016 respectiv, după examinarea cauzei în

instanța de recurs.

Pe când, în sensul art. 449 lit. b) CPC, ca o condiție esențială de redeschidere a

procesului pe acest temei este ca circumstanțele (faptele) să fi existat obiectiv până la

data pronunțării hotărârii, ele urmând a fi diferențiate de faptele noi apărute după

pronunțarea hotărârii.

Așadar, în cauză se constată că revizuentul nu a prezentat alte înscrisuri care să

corespundă caracteristicilor cerute de norma de drept indicată, în timp ce scrisoarea

Parlamentului RM nr. CED 495 din 26 septembrie 2016 nu poate avea putere

decisivă asupra concluziei (hotărârii) instanței de judecată ori de natură să răstoarne o

situație juridică deja stabilită, întrucât a fost obținut după examinarea cauzei în

instanța de recurs, iar revizuentul nu a făcut dovada imposibilității de a prezenta

acest înscris în timpul judecării anterioare a pricinii, chiar și prin intermediul instanței

de judecată.

De altfel, nici alte argumente invocate în cererea de revizuire nu se încadrează

în temeiurile prevăzute de art. 449 CPC, pe motiv că se referă la fondul cauzei și la

materialul probator apreciat în cadrul judecării prezentului litigiu.

Astfel, este evident că motivele invocate nu se încadrează în prevederile art.

449 CPC, în baza căruia se poate solicita revizuirea hotărârii.

Aici Colegiu ține să menționeze că revizuirea este o cale de atac de retractare și

nu reformare prin intermediul căreia se poate obține anularea unei hotărâri

judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege,

iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului

stabilității raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri

strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC.

Totodată, Colegiul reiterează că, posibilitatea reinițierii procesului de judecată

urmează să fie examinată în lumina Preambulului Convenției, care declară

preeminența dreptului o parte a moștenirii comune a Statelor Contractante. Unul din

aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității

raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci cînd instanțele judecătorești

dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în

discuție (Brumărescu v. Romania, Roșca v. Moldova).

Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata

(ibid., § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărîrilor judecătorești. Acest

principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri

irevocabile și obligatorii, doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă

determinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla

existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de

reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci cînd este

necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (Roșca v. Moldova,

citată mai sus, § 25, Popov nr. 2 vs. Moldova).

Din considerentele menționate și având în vedere că cererea de revizuire nu

indică careva temeiuri prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

respinge cererea de revizuire depusă de SRL „Paymaster” ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

dispune:

Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către

Societatea cu Răspundere Limitată „Paymaster”, împotriva deciziei Curții Supreme

de Justiție din 08 iunie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a

Societății cu Răspundere Limitată „Paymaster” împotriva Inspectoratului Fiscal de

Stat pe mun. Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

Președinte, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Mariana Pitic

Tamara Chișca-Doneva