3r-3/17 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- restituirea cererii de apel
3r-3/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 3r-3/17 Judecători: N. Cernat, A. Pahopol, A. Minciună D E C I Z I E 01 februarie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței Ala Cobăneanu Judecători Ion Druță, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului mun. Chișinău, intervenient accesoriu Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău, privind anularea parțială a deciziei Consiliului mun.
Chișinău nr. 11/55 din 23 decembrie 2014, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2016, prin care a fost restituită cererea de apel, C O N S T A T Ă: La 09 iunie 2016, Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău, prin intermediul reprezentantului Aliona Berdilă, în calitate de apelant, a depus cerere de apel nemotivată, împotriva hotărârii Judecătoriei Centru din 30 mai 2016. La 09 iunie 2016, Consiliul mun. Chișinău, prin cererea de apel nemotivată a solicitat casarea hotărârii Judecătoriei Centru din 30 mai 2016 și emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea reclamantului să fie respinsă integral. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 septembrie 2016, nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun.
Chișinău și de Consiliul mun. Chișinău. S-au obligat apelanții Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău și Consiliul mun. Chișinău să depună cererea de apel motivată, în termen de 10 zile de la data recepționării copiei prezentei încheieri. Cauza s-a numit spre examinare pentru data de 11 octombrie 2016 ora 10:00, fiind explicat apelanților că, dacă v-or lichida neajunsurile la apel în termenul stabilit de instanță, cauza va fi examinată în ordine de apel, în caz contrar, se va soluționa chestiunea restituirii cererii de apel. Copia încheierii a fost expediată apelanților pe adresele indicate în cererea de apel, fiind recepționată de ambii apelanți.
Astfel, ambii apelanți, Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău și Consiliul mun. Chișinău, au recepționat 1 copia încheierii din 05 septembrie 2016 la data de 16 septembrie 2016, fapt confirmat prin avizele de recepție, anexate la materialele dosarului. Respectiv, apelanții urmau să înregistreze cererea de apel motivată, la data limită 26 septembrie 2016, (zi de luni). De fapt, apelantul Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău a înregistrat cererea de apel motivată la 29 septembrie 2016, peste 3 zile de la termenul limită stabilit, iar apelantul Consiliul mun. Chișinău a înregistrat cererea de apel motivată la data de 30 septembrie 2016, peste 4 zile de la data limită stabilită de instanță.
În ședința de judecată fixată pentru 11 octombrie 2016, pentru soluționarea chestiunii privind primirea pe rol a cererilor de apel, reprezentanții apelanților și intimatul nu s-au prezentat, fiind legal citați cu privire la data, locul și ora ședinței de judecată. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2016, a fost refuzată punerea pe rol a cererilor de apel motivate, declarate de apelanții Consiliul mun. Chișinău și Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău, s-au restituit cererile de apel, pe motiv că apelanții nu au înlăturat neajunsurile la cererea de apel în termenul limită stabilit prin încheierea CA Chișinău din 05 septembrie 2016 și s-a remis apelanților cererile de apel cu toate documentele anexate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a aplicat prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, menționînd că apelanții, fără motive întemeiate, în termenul stabilit de instanță, nu au lichidat neajunsurile indicate în încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 septembrie 2016. Considerînd ilegală încheierea în cauză, la 28.11.2016, Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2016 cu restituirea pricinii la etapa judecării apelului.
În motivarea recursului recurentul a invocat ilegalitatea încheierii contestate, menționând că a prezentat apelul motivat la data de 29.09.2016, în termen, deoarece a făcut cunoștință cu încheierea din 05.09.2016 prin care nu s-a dat curs cererii sale de apel și i s-a acordat termen de 10 zile din momentul recepției încheierii pentru înlăturarea neajunsurilor, la data de 19.09.2016, cînd încheierea Curții de Apel Chișinău din 05.09.2016 a fost remisă de Primăria mun. Chișinău în adresa Direcției generale economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău. Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ consideră recursul întemeiat și pasibil de a fi admis din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituid pricina spre rejudecare. Astfel, Colegiul constată că, apelanții la depunerea apelurilor împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru din 30 mai 2016, nu au prezentat apelul motivat, iar instanța de 2 apel prin încheierea din 05.09.2016 nu a dat curs cererilor de apel, obligînd apelanții să depună cererea de apel motivată, în termen de 10 zile de la data recepționării copiei încheieri în cauză.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2016, a fost refuzată punerea pe rol a cererilor de apel motivate, declarate de apelanții, Consiliul mun. Chișinău și Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău, s-au restituit cererile de apel, pe motiv că apelanții nu a înlăturat neajunsurile la cererea de apel în termenul limită stabilit prin încheierea CA Chișinău din 05 septembrie 2016 și s-a remis apelanților cererile de apel cu toate documentele anexate. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ consideră încheierea din 11.10.2016 ilegală, pornind de la următoarele. Potrivit art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
La adoptarea încheierii recurate instanța de apel a aplicat prevederile art. 369 alin. (1) CPC, adică a restituit cererea de apel, deoarece apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin.(1) CPC. Colegiul atestă că, întru conformarea indicațiilor instanței de apel dispuse prin încheierea din 05.09.2016, apelanții Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău și Consiliul mun. Chișinău au depus la 29.09.2016, respectiv, la 30.09.2016, cererile de apel motivate (f.d. 159-161 și f.d. 151-156). Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, verificînd legalitatea încheierii contestate în coroborare cu materialele pricinii, consideră că Curtea de Apel Chișinău neîntemeiat a ajuns la concluzia restituirii cererilor de apel depuse de Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun.
Chișinău și de Consiliul mun. Chișinău, pe motiv că apelanții nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel expuse în încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 septembrie 2016, din următoarele considerente. Colegiul remarcă că instanța de apel, dispunând restituirea cererilor de apel prin încheierea contestată, s-a axat pe avizele de recepție ce ar confirma recepționarea la data de 16 septembrie 2016 de către apelanți a încheierii instanței de apel din 05 septembrie 2016 prin care nu s-a dat curs cererii de apel, concluzionînd în final că în pofida acestui fapt, au depus apelurile motivate la data de 29 septembrie 2016 și 30 septembrie 2016, neconformându-se astfel termenului indicat de 10 zile de la momentul recepționării încheierii de a nu da curs.
La caz, Colegiul reiterează prevederile art. 368 alin. (l) Cod de procedură civilă, care stipulează oportunitatea acordării apelantului unui termen pentru lichidarea neajunsurilor. Colegiul reține că legislația în vigoare nu stabilește un termen expres pentru înlăturarea neajunsurilor, dar se presupune a fi un termen rezonabil și suficient pentru apelant pentru a efectua anumite acțiuni procesuale prealabil desfășurării ședinței de examinare a cererii de apel.
3 Se reține că deși prevederile art. 369 alin. (1) CPC statuează că în cazul în care apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, instanța de apel urmează să restituie cererea de apel, la aplicarea prevederilor date urmează să se țină cont că întru evitarea unor situații confuze, la emiterea încheierii de a nu da curs apelului, termenul limită acordat de către instanță pentru înlăturarea neajunsurilor urmează să fie unul rezonabil și să coincidă cu data și ora ședinței de judecată în cadrul căreia să fie constatat dacă au fost sau nu respectate toate condițiile pentru declararea apelului, fapt ignorat de către instanța de apel la emiterea încheierii recurate.
Astfel, instanța de recurs remarcă că, la 29 septembrie 2016, Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău și la 30 septembrie 2016, Consiliul mun. Chișinău, au depus cererile de apel motivate împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 30 mai 2016, prin urmare, neajunsurile cererilor de apel fiind lichidate înainte de ședința stabilită pentru 11 octombrie 2016. În situația descrisă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că instanța de apel urma să aprecieze importanța normelor procedurale prevăzute de legiuitor care indică expres acțiunile ce urmau a fi îndeplinite de către instanța de judecată pentru o bună și eficientă examinare a cauzei, or, depunerea apelurilor motivate la data de 29 septembrie 2016 și 30 septembrie 2016 nu au periclitat și tergiversat examinarea cauzei.
Este de menționat că neajunsurile actului procedural, în speță, cererea de apel, pot fi înlăturate până la termenul indicat de instanța de judecată sau cel târziu pînă la prima ședință de judecată, când instanța și urmează să se expusă asupra restituirii cererii de apel. Sub acest aspect, Colegiul relevă că apelanții s-au conformat prevederilor legale și au prezentat cererile de apel motivate pînă la ședința de judecată din 11 octombrie 2016. Astfel, ținînd cont de faptul că neajunsurile actului procedural în speță au fost înlăturate pînă la prima ședință de judecată a instanței de apel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că pentru evitarea încălcării dreptului recurentului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, încheierea de restituire a apelurilor urmează a fi casată.
Colegiul conchide că soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea recurată nu este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 CEDO, care statuează că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Astfel, ținând cont de faptul că concluzia instanței de apel de a restitui cererile de apel este neîntemeiată, fiind prezente la caz încălcări de procedură ce afectează însăși substanța dreptului părților la un proces echitabil, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat, a casa integral încheierea Curții de Apel Chișinău din 11 4 octombrie 2016 și a restitui prezenta pricină spre rejudecare în instanța de apel pentru examinarea în fond a cererilor de apel. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D E C I D E: A admite recursul declarat de Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun.
Chișinău. A casa încheierea Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2016 emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului mun. Chișinău, intervenient accesoriu Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău, privind anularea parțială a deciziei Consiliului mun. Chișinău nr. 11/55 din 23 decembrie 2014 și a remite cauza la Curtea de ApelChișinău pentru examinarea în fond a cererilor de apel depuse de Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău și de Consiliul mun. Chișinău. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței Ala Cobăneanu Judecători Ion Druță Iuliana Oprea 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.