Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 28.12.2016
respins

3r-331/16 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
28.12.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
cazurile in care nu se da curs cererii, restituirea cererii de chemare in judecata
Citează această cauză
3r-331/16 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: V. Brașoveanu dosarul nr. 3r-331/16 (Curtea de Apel Chișinău) D E C I Z I E 28 decembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru, Mariana Pitic examinând, fără înștiințarea participanților la proces, recursul declarat de către Arseni Vladimir, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016 prin care cererea de chemare în judecată a fost restituită, c o n s t a t ă La 21 noiembrie 2016, Arseni Vladimir a depus cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că la 18 noiembrie 2016, Comisia Electorală Centrală a emis hotărârea nr. 572 privind aprobarea Raportului cu privire la rezultatele alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016. Consideră reclamantul că hotărârea dată contravine prevederilor Codului electoral.

Solicită Arseni Vladimir acordarea asistenței juridice de către un avocat din oficiu și verificarea legalității hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr. 572 din 18 noiembrie 2016 privind aprobarea Raportului cu privire la rezultatele alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2016, nu s-a dat curs cererii de chemare în judecată în temeiul art. 171 alin. (1) CPC, fiindu-i comunicat reclamantului despre necesitatea înlăturării neajunsurilor cererii, și anume indicarea circumstanțelor de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile cu anexarea probelor de care dispune în momentul depunerii cererii, inclusiv a copiei hotărârii contestate.

În acest sens, reclamantului i-a fost acordat termen pînă la 09 decembrie 2016 și i s-a comunicat despre posibilitatea restituirii cererii de chemare în judecată în cazul neîndeplinirii indicațiilor instanței judecătorești. La 29 noiembrie 2016, Arseni Vladimir a depus o cerere prin care a indicat că contestația depusă este în conformitate cu prevederile Codului electoral, iar Curtea de Apel Chișinău este unica autoritate publică care verifică legalitatea hotărîrilor CEC. Totodată, a comunicat că nu deține copia hotărârii CEC pe care o contestă, mai mult ca atât, în pricinile de contencios administrativ sarcina probațiunii este pusă pe seama pârâtului. Mai indică Arseni Vladimir că tot la 29 noiembrie 2016, a depus cerere la CEC pentru eliberarea copiei hotărârii CEC contestate, până la 09 decembrie 2016 – data limită pentru înlăturarea neajunsurilor.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016, cererea de chemare în judecată a fost restituită în temeiul art. 171 alin. (2) CPC, și anume, reclamantul nu a îndeplinit în termenul stabilit cerințele indicate în încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2016. La 23 decembrie 2016, Arseni Vladimir a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, precum și desemnarea unui avocat din oficiu pentru participare la examinarea recursului. În susținerea recursului, Arseni Vladimir a indicat că încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016 este neîntemeiată, până la momentul de față CEC neeliberându-i copia hotărârii contestate solicitate.

Potrivit art. 67 alin. (5) Cod electoral, contestațiile depuse de instanțele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile CPC și Legii contenciosului administrativ. Conform art. 68 alin. (6) Cod electoral, împotriva hotărârii instanței de judecată poate fi depus un recurs în termen de 3 zile de la pronunțare. Iar, reieșind din art. 425 CPC, termenul de declararea a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Materialele dosarului atestă faptul că copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016 a fost expediată în adresa recurentului la 12 decembrie 2016 (f.d. 11), însă lipsesc date despre recepționarea acesteia. Totodată din materialele dosarului se atestă faptul că recurentul a făcut cunoștință cu încheierea recurată la 20 decembrie 2016 (f.d.

12). În circumstanțele relevate, recursul declarat de către Arseni Vladimir la 23 decembrie 2016 se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege. La 26 decembrie 2016, în adresa Comisiei Electorale Centrale a fost expediată copia recursului declarat de către Arseni Vladimir cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs. Comisia Electorală Centrală nu și-a exercitat dreptul procedural de a depune referință la recursul declarat de Arseni Vladimir. Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție 2 consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii recurate, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea recurată. În conformitate cu art. 166 alin. (2) lit. e) CPC, în cererea de chemare în judecată se indică circumstanțele de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază pretențiile și probele de care acesta dispune în momentul depunerii cererii. Iar potrivit art. 171 alin. (1) CPC, după ce constată că cererea a fost depusă în judecată fără a se respecta condițiile art. 166 și 167 alin.(1) lit. a), b), c) și e), judecătorul emite, în cel mult 5 zile de la repartizarea cererii, o încheiere pentru a nu se da curs cererii, comunicând persoanei care a depus cererea acest fapt de încălcare și acordându-i un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor.

În conformitate cu art. 171 alin. (2) CPC, dacă persoana care a depus cererea îndeplinește în termen toate cerințele enumerate în încheierea judecătorului, cererea se consideră depusă la data prezentării inițiale în judecată. În caz contrar, ea nu se consideră depusă și, împreună cu actele anexate, se restituie reclamantului printr-o încheiere judecătorească ce poate fi atacată cu recurs. Din suportul probator prezent la materialele pricinii, rezultă că la 21 noiembrie 2016, Arseni Vladimir a depus cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2016, nu s-a dat curs cererii de chemare în judecată în temeiul art. 171 alin. (1) CPC, fiindu-i comunicat reclamantului despre necesitatea înlăturării neajunsurilor cererii, și anume indicarea circumstanțelor de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile cu anexarea probelor de care dispune în momentul depunerii cererii, inclusiv a copiei hotărârii contestate. În acest sens, reclamantului i-a fost acordat termen pînă la 09 decembrie 2016 și i s-a comunicat despre posibilitatea restituirii cererii de chemare în judecată în cazul neîndeplinirii indicațiilor instanței judecătorești. La 29 noiembrie 2016, Arseni Vladimir a depus o cerere prin care a indicat că contestația depusă este în conformitate cu prevederile Codului electoral, iar Curtea de Apel Chișinău este unica autoritate publică care verifică legalitatea hotărîrilor Comisiei Electorale Centrale.

Totodată, a comunicat că nu deține copia hotărârii Comisiei Electorale Centrale pe care o contestă, mai mult ca atât, în pricinile de contencios administrativ sarcina probațiunii este pusă pe seama pârâtului.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016, cererea de chemare în judecată a fost restituită în temeiul art. 171 alin. (2) CPC, și anume, reclamantul nu a îndeplinit în termenul stabilit cerințele indicate în încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2016. În circumstanțele enunțate și în contextul normelor de drept citate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 12 decembrie 2016 în mod just și corect a restituit cererea de chemare în judecată depusă de către Arseni Vladimir în condițiile în care, în termenul acordat de către instanță, neajunsurile cererii de chemare în judecată nu au fost înlăturate, și anume nu au fost indicate circumstanțele 3 de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și probele de care dispune în momentul depunerii cererii de chemare în judecată.

Nu poate fi reținut argumentul recurentului Arseni Vladimir precum că în situația în care până la momentul de față CEC nu i-a eliberat copia hotărârii contestate solicitate, încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016 este neîntemeiată, deoarece din materialele cauzei rezultă că, deși Vladimir Arseni a recepționat încheierea de nu se da curs cererii la data de 28 noiembrie 2016 (f. d. 7), acesta nu s-a conformat indicațiilor instanței de judecată și nu a înlăturat neajunsurile menționate prin încheierea din 23 noiembrie 2016 în termenul indicat, or, depunând la data de 29 noiembrie 2016 o cerere, în care a indicat că, a solicitat de la Comisia Electorală Centrală eliberarea copiei hotărârii contestate, nu a indicat nici în conținutul acesteia esența încălcării sau a pericolului de încălcare a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale sale, precum și circumstanțele de fapt și de drept, pe care își întemeiază pretențiile.

Date fiind cele relevate, se reiterează că restituirea cererii de chemare în judecată depuse de către Arseni Vladimir este legală și întemeiată, dânsul omițând în termenul stabilit de către instanța de fond să înlăture neajunsurile cererii de chemare în judecată. Referitor la cererea recurentului-reclamant Arseni Vladimir privind desemnarea unui avocat din oficiu, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră următoarele. În conformitate cu art. 8 alin. alin. (1)-(3) CPC, părțile, alți participanți la proces au dreptul să fie asistați în judecată de către un avocat ales ori desemnat de coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat sau de un alt reprezentant, în cazurile prevăzute de prezentul cod.

Asistența juridică poate fi acordată în orice instanță de judecată și în orice fază a procesului. Modul de acordare a asistenței juridice se stabilește de prezentul cod și de alte legi. În conformitate cu art. 77 CPC, instanța judecătorească solicită oficiului teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat desemnarea unui avocat pentru parte sau intervenient în cazul în care partea sau intervenientul sînt lipsiți sau limitați în capacitatea de exercițiu și nu au reprezentanți legali sau dacă domiciliul pîrîtului nu este cunoscut, dacă instanța constată un conflict de interese între reprezentant și reprezentatul lipsit ori limitat în capacitatea de exercițiu, în condițiile art.304, 316 și 3183 și în alte cazuri prevăzute de lege.

Ținând cont de prevederile legale enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea recurentului cu privire la desemnarea unui avocat din oficiu urmează a fi respins, deoarece nu se încadrează în prevederile art. 77 CPC, iar recursul împotriva încheierii se examinează fără participarea părților, respectiv nici nu necesită prezența unui avocat.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea recurată este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Arseni Vladimir și a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016. 4 În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge demersul privind desemnarea unui avocat din oficiu. Se respinge recursul declarat de către Arseni Vladimir. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-11-12
0,96
3r-256/16 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: N. Cernat dosarul nr. 3r-256/16 (Curtea de Apel Chişinău) D E C I Z I E 12 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedin
CSJ 2016-09-26
0,96
3r-212/16 — contestarea actului administrativ
îndeplineşte în termen toate cerinţele enumerate în încheierea judecătorului, cererea se consideră depusă la data prezentării iniţiale în judecată. În caz contrar, ea nu se consideră depusă şi, împreună cu actele anexate, se restituie recla
CSJ 2016-10-26
0,96
3r-247/16 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: A. Bostan dosarul nr. 3r-247/16 (Curtea de Apel Chişinău) D E C I Z I E 26 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedin
CSJ 2016-11-13
0,96
3r-282/16 — contestarea actului administrativ
i, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Arseni Vladimir este neîntemeiat şi urmează a fi respins, cu menţinerea încheierilor instanţei de apel, din următoar
CSJ 2016-11-12
0,96
3r-259/16 — Contestarea actului administrativ
Chişinău a expediat în adresa lui Arseni Vladimir copia încheierii din 21 octombrie 2016, însă la materialele cauzei lipsesc careva date despre recepţionarea acesteia (f.d.9). Prin urmare, instanţa de recurs constată că, recursul declarat l
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă