3ra-1742/16 — contestarea actului administrativ

3ra-1742/16 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: I. Potînga dosarul nr. 3ra-1742/16

instanța de apel: D. Manole, Șt. Niță, A. Bostan

Î N C H E I E R E

14 decembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Ion Druță, Galina Stratulat

examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de

Centrul Național Anticorupție și Agenția Națională Transport Auto, în pricina

civilă la cererea de chemare în judecată a lui Chistol Alexandru împotriva

Agenției Naționale Transport Auto, intervenient accesoriu Centrul Național

Anticorupție cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 12 iulie 2016, prin care a fost admis apelul declarat de

către Chistol Alexandru, casată integral hotărîrea Judecătoriei Rîșcani municipiul

Chișinău din 11 decembrie 2015, cu pronunțarea unei noi hotărîri de admitere a

acțiunii

c o n s t a t ă :

La 23 ianuarie 2015 Chistol Alexandru, Fătu Serghei, Boldu Sergiu ș.a.

au depus cerere de chemare în judecată împotriva Agenției Naționale Transport

Auto, intervenient accesoriu Centrul Național Anticorupție cu privire la

contestarea actului administrativ.

Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 26 martie 2015,

pretențiile lui Chistol Alexandru au fost disjungate într-un proces separat.

În motivarea acțiunii Chistol Alexandru a indicat că, la 18 aprilie 2014 a

fost angajat la Agenția Națională Transport Auto în calitate de specialist superior

Direcția control transport cu greutăți și/sau gabarite ce depășesc limitele, iar la 28

iulie 2014 a fost transferat din funcția de specialist superior în funcția de specialist

principal la Direcția control transport cu greutăți și/sau gabarite ce depășesc

limitele. La 12 noiembrie 2014 a fost modificată denumirea funcției de specialist

principal în cea de inspector principal, în legătură cu aprobarea noii scheme de

încadrare.

Menționează reclamantul că la 01 septembrie 2014 coordonatorul

activității de testare a integrității profesionale din cadrul Centrului Național

Anticorupție a decis inițierea testării integrității profesionale în privința

specialiștilor din cadrul Direcției control transport cu greutăți și/sau gabarite ce

depășesc limitele a Agenției Naționale Transport Auto.

Testul s-a desfășurat în perioada 18 septembrie 2014 - 30 noiembrie

2014, ultimele acțiuni fiind realizate la 25 noiembrie 2014, obiectivele căruia au

constituit stabilirea respectării de către agenții publici a neimplicării acestora în

acte de corupție, acte conexe corupției și fapte de comportament corupțional,

precum și denunțarea imediată la organele competente a tentativelor de implicare

a lor în acțiunile enunțate.

Afirmă reclamantul că în cadrul testului au fost planificate și desfășurate

activități pentru verificarea comportamentului agenților publici în următoarea

situație virtuală - testorul simulează că ar fi reprezentant al persoanei juridice sau

persoană fizică care a închiriat camionul pentru transportarea încărcăturii (nisip,

piatră, prundiș etc.) de la carieră, se apropie de punctul de control către

specialistul Direcției control transport auto cu solicitarea de a permite să treacă cu

greutatea încărcăturii depășite de norma legală cu 5t - 10t, fără a fi supus

verificării cu ajutorul cîntarului și fără prezența nemijlocită a camionului cu

încărcătură.

La 13 ianuarie 2015 Agenția Națională Transport Auto a emis ordinul nr.

6-p privind concedierea reclamantului în baza art. 86 al. (1) lit. z) Codul muncii și

art. 6 al. (2) lit. a), art. 16 al. (2) din Legea privind testarea integrității

profesionale nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind rezultatul negativ al testului

de integritate profesională, admiterea în activitatea sa a actelor de corupție, actelor

anexe corupției, faptelor de comportament corupțional. Temeiul ordinului au

constituit circumstanțele indicate în raportul emis de către Centrul Național

Anticorupție nr. 06/4-07 din 27 noiembrie 2014 privind rezultatele negative ale

testării integrității profesionale înregistrat la Agenția Națională Transport Auto la

28 noiembrie 2014.

În baza raportului s-a stabilit că reclamantul aflîndu-se la serviciu, a

acceptat suma de 100 lei transmisă de către testator la sugestia verbală a agentului

public Chistol Alexandru pentru trecerea unui camion cu încărcătură, greutatea

căruia depășește normele stabilite de legislația în vigoare, care a deschis sertarul

mesei din interiorul automobilului de serviciu, prin gesturi dînd de înțeles că în

acel loc urmează a fi puși banii. La fel, s-a stabilit că Chistol Alexandru, specialist

principal, și Fătu Serghei, specialist superior al Direcției control transport auto cu

greutăți și/sau cu gabarite ce depășesc limitele, se aflau la serviciu, iar pentru

trecerea unui camion cu încărcătură, greutatea căruia depășește normele stabilite

de legislația în vigoare, au estorcat și au primit suma de 100 lei numai după ce s-

au încredințat că testatorul a trecut prin alte puncte de control al Agenției

Naționale Transport Auto. Suma estorcată a fost transmisă către testator la

sugestia agentului public Chistol Alexandru, care prin gesturi a indicat asupra

locului unde urmau a fi puși banii și anume sub scaunul din interiorul

automobilului de serviciu.

Consideră reclamantul că ordinul de concediere este ilegal, iar

concedierea din funcție a fost efectuată în afara procedurii disciplinare standard,

or acesta fiind lipsit de dreptul la apărare în cadrul procedurii de concediere,

neavînd posibilitatea de a contesta probele care au stat la baza emiterii ordinului

de concediere, iar procedura disciplinară s-a redus doar la emiterea ordinului de

concediere.

Testarea integrității profesionale a admis ingerința în dreptul său la viața

privată, deoarece a fost efectuată în lipsa unui control judiciar în privința

măsurilor întreprinse de către testatorii de integritate.

Nu sunt clare motivele, criteriile, condițiile are au dus la inițierea testării

integrității profesionale, deoarece angajații nici nu au fost inițiați în ceea ce

privește integritatea profesională și nici nu au fost anunțați despre faptul că sunt

supuși procedurii de testare a integrității profesionale.

Consideră că în lipsa oricăror motive preliminare, obiective și întemeiate

de a-1 suspecta pe reclamant precum că este predispus la corupție sau în mod

alternativ în cazul în care comportamentul profesional impecabil al său nu a

generat nici o suspiciune cu privire la coruptibilitate, nu exista nici o necesitate

din partea intervenientului de a avea careva suspiciuni precum că angajații

Direcției ar putea fi toleranți față de fenomenul corupției.

Nu i-a fost permisă reclamantului și avocatului său de a efectua vreo

evaluare eficientă a probelor - cum ar fi audierea testorului profesional în calitate

de martor principal, evaluarea documentelor scrise și înregistrărilor video,

motivîndu-se doar pe faptul că acestea sunt confidențiale.

Obținerea calificativului „negativ” pentru fapte de corupție, în cadrul

testării integrității profesionale, poartă un caracter imprevizibil, deoarece nu este

clară noțiunea de „admitere a actelor de corupție”, iar prin prisma principiului

proporționalității, reclamantul consideră că concedierea lui a fost nejustificată.

I-a fost încălcat dreptul de a nu fi judecat în baza probelor obținute în

urma provocării, precum și dreptul la viața privată. Astfel, testorii de integritate

au intervenit în mod disproporționat în viața sa privată.

Testarea integrității profesionale încalcă în mod grav drepturile

fundamentale garantate de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, acest

fapt fiind admis urmare a unei legi neconvenționale, iar conform art. 4 din

Constituția Republicii Moldova, drepturile sale urmează a fi restabilite prin

aplicarea directă a Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

Cere reclamantul anularea ordinului nr. 6-p din 13 ianuarie 2015 al

Agenției Naționale Transport Auto, restabilirea sa în funcția de inspector principal

al Direcției control transport cu greutăți și/sau gabarite ce depășesc limitele și

încasarea salariului pentru întreaga perioadă de absență forțată de la lucru.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 11 decembrie

2015, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 iulie 2016, a fost admis

apelul declarat de către Chistol Alexandru, casată integral hotărîrea Judecătoriei

Rîșcani municipiul Chișinău din 11 decembrie 2015, cu pronunțarea unei noi

hotărîri prin care acțiunea a fost admisă, a fost anulat ordinul Agenției Naționale

Transport Auto nr. 6-p din 13 ianuarie 2015 privind concedierea dlui Chistol

Alexandru, a fost restabilit Chistol Alexandru în funcția de inspector principal al

Direcției control transport cu greutăți și/sau gabarite ce depășesc limitele ai

Agenției Naționale Transport Auto, a fost încasat de la Agenția Națională

Transport Auto în beneficiul lui Chistol Alexandru salariul pentru absența forțată

de la locul de muncă pentru perioada 13 ianuarie 2015-12 iulie 2016 în sumă de

146074,93 lei, decizia în partea restabilirii în funcție și încasarea unui salariu

mediu lunar fiind dispusă spre executare imediată.

La 13 septembrie 2016 Centrul Național Anticorupție a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, prin care a cerut admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe.

În motivarea recursului a indicat că, sunt eronate argumentele instanței

de apel precum că angajatorul pînă la aplicarea sancțiunii disciplinare salariatului

era obligat de a efectua o anchetă de serviciu. Or, prevederile art. 208 Codul

muncii au un caracter dispozitiv și nu unul imperativ.

Sunt neîntemeiate și argumentele instanței precum că intimatului nu i s-

au adus la cunoștință probele care au stat la baza concluziilor și propunerilor din

raportul privind rezultatele testării lui, în cazul în care acesta a fost invitat la

ședința comisiei din 19 decembrie 2014 și în cadrul acesteia a făcut cunoștință cu

probele enunțate.

Dreptul la apărare, nerespectarea căruia a fost invocată de către intimat,

constituie dreptul lui discreționar, care putea fi manifestat atît prin acțiuni active -

prezentarea în fața comisiei, examinarea probelor aduse, exprimarea obiecțiilor pe

marginea probelor aduse, cît și prin acțiuni pasive - neprezentarea în fața comisiei

disciplinare sau prezentarea în fața comisiei disciplinare, dar fără a înainta obiecții

față de probele aduse (dreptul de a tăcea).

Dacă dreptul la apărare ar fi fost interpretat altfel, atunci nici un salariat

nu s-ar prezenta vreodată în fața comisiei disciplinare, pentru a putea invoca

ulterior argumentul că nu s-a putut apăra, iar angajatorul s-ar afla în incapacitate

de a examina asemenea cauze disciplinare.

Sunt irelevante alegațiile intimatului precum că pînă la inițierea

procedurii de testare a integrității profesionale, intimatul nu a fost înștiințat de

entitatea publică despre posibilitatea supunerii acestuia unei astfel de proceduri.

Or, cunoașterea și respectarea legilor este o îndatorire primordială a tuturor

cetățenilor statului, înscrisă și în Constituție, nemaivorbind de agenții publici.

Legea privind testarea integrității profesionale a fost publicată în

Monitorul Oficial nr.35-41 din 14 februarie 2014, astfel din acest moment statul a

asigurat agenților publici dreptul lor de a-și cunoaște obligațiile prevăzute de

legea în cauză. Subsecvent, nici un agent public, supus testării integrității

profesionale, nu poate invoca faptul necunoașterii prevederilor legii date.

Instanța de apel a conchis că nici agentului public și nici avocatului

acestuia nu le-a fost permisă efectuarea evaluării eficiente a probelor, cum ar fi

audierea testorului în calitate de martor principal, precum și vizualizarea

înregistrărilor audio/video a testului de integritate profesională. Or, pe parcursul

examinării cauzei nici nu a fost formulat vreun demers în acest sens. Mai mult ca

atît, acestea au fost examinate în prima instanță în ședință închisă.

Referitor la dreptul intimatului de a nu fi judecat în baza probelor

acumulate în urma provocării, a menționat că prin prisma jurisprudenței CEDO,

cauza Taxiera de Castro versus Portugalia, autoritatea judecătorească este

obligată să analizeze aspectele de fapt ale cauzei și să ia măsurile necesare pentru

a descoperi adevărul și pentru a stabili dacă a existat vreo instigare.

Specific și diferit de cazul CEDO indicat mai sus este că Legea nr.

325/2013 prevede un subiect special - agent public, care în virtutea atribuțiilor

sale este obligat să fie integru. Situația în care a fost surprins intimatul, nu

constituie o provocare din partea testorului, dar o situație virtuală, simulată și

similară celei din activitatea de serviciu, asupra căreia ultimul întocmește un

raport privind rezultatele testării. Mai mult ca atît, din înregistrările audio/video se

vede clar că testorul nu a exercitat o influență asupra intimatului încît acesta să

comită o faptă interzisă. Acesta avea posibilitatea să refuze propunerea testorului

și să încheie un proces - verbal cu privire la constatarea faptei contravenționale în

privința acestuia, ceea ce nu a fost realizat.

Conform art.19 din Legea nr. 325/2013, activitatea de testare a

integrității profesionale este supusă controlului parlamentar, care se exercită de

către Comisia securitate națională, apărare și ordine publică și Comisia juridică,

numiri și imunități. în componența comisiilor vizate sunt reprezentate toate

partidele parlamentare, atît majoritare, cît și de opoziție. Astfel, putem vorbi de un

control parlamentar democratic și eficient.

La 12 octombrie 2016 Agenția Națională Transport Auto a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a cerut admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe.

În motivarea recursului a indicat că, deși instanța de apel a indicat faptul

că angajatorul urma să efectueze o anchetă de serviciu, pînă la aplicarea sancțiunii

disciplinare aceasta nu a luat în considerație faptul că raportul privind testarea

integrității profesionale nu a fost întocmit de Agenție. Mai mult ca atît, recurentul

nefiind organul emitent, nu avea cum să revizuie, modifice sau anuleze acest

raport.

Instanța de apel a conchis că nici agentului public și nici avocatului

acestuia nu le-a fost permisă efectuarea evaluării eficiente a probelor, cum ar fi

audierea testorului în calitate de martor principal, precum și vizualizarea

înregistrărilor audio/video a testului de integritate profesională. Or, pe parcursul

examinării cauzei nici nu a fost formulat vreun demers în acest sens. Mai mult ca

atît, acestea au fost examinate în prima instanță în ședință închisă.

Și la ședința din 19 decembrie 2014 din cadrul Agenției, Centrul

Național Anticorupție a prezentat probele care au stat la baza concluziilor și

propunerilor din raportul privind rezultatele testării lui, la care a participat și

intimatul, însă acesta nu a formulat careva dezacord cu constatările din raportul

menționat.

Motivul invocat în decizie precum că intimatul nu a fost informat contra

semnătură despre posibilitatea testării integrității profesionale, îl consideră

nejustificat. Or, intimatul deținea funcția de inspector principal, iar concomitent

deținea și statut de agent constatator în autoritatea publică, iar conform

prevederilor art. 440, 443 din Cod contravențional, acesta era obligat el însuși să

cunoască prevederile legislației în vigoare, să constate fapta contravențională, să

acumuleze probele necesare, să explice drepturile și obligațiile contravenienților

și să încheie procese-verbale, mai ales că fapta pentru care a acceptat mijloacele

bănești menționate constituie contravenție și urma să fie calificată și conform

prevederilor Codului contravențional.

Intimatul a ignorat și prevederile art. 1 din Legea nr. 90 din 25 aprilie

2008 cu privire la prevenirea și combaterea corupției, nu a întreprins măsuri de

prevenire și combatere a corupției, nu a asigurat apărarea intereselor publice, ci

dimpotrivă el însuși a comis acte de corupție.

Informarea agenților publici despre posibilitatea testării integrității

profesionale, constituie un beneficiu pentru ei, avînd ca scop mobilizarea și

disciplinarea lor, precum și asigurarea condițiilor de menținere a climatului de

integritate profesională în entitatea publică.

Informarea agenților publici nu constituie o condiție obligatorie de

inițiere a testării integrității profesionale. Această normă are un caracter

tranzitoriu și nu imperativ, deoarece decizia privind testarea integrității

profesionale este luată de coordonatorul organului activității de testare a

integrității profesionale fără informarea prealabilă a conducerii entității publice.

Nu este întemeiată nici pretinsa încălcare a dreptului intimatului la viața

privată, deoarece dreptul apărat de art.8 CEDO nu este unul absolut, ci relativ, pe

care statele îl pot îngrădi prin legi atunci cînd îngrădirea constituie, într-o

societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța

publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor

penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora.

În cazul de față, aplicarea măsurilor de supraveghere audio și video în

cadrul testelor de integritate profesională în baza Legii nr. 325/2013 se aplică doar

unei categorii specifice de persoane - agenților publici din cadrul entităților

publice prevăzute în anexa legii și doar dacă pentru ei este prevăzută răspunderea

disciplinară și se face cu scopul prevenirii și eradicării fenomenului corupției.

Examinînd temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate de către Centrul Național

Anticorupție și Agenția Națională Transport Auto sunt inadmisibile.

În conformitate cu art. 432 CPC, părțile și alți participanți la proces sunt

în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate de către Centrul

Național Anticorupție și Agenția Națională Transport Auto nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ constată că, argumentele recurenților se limitează la situația de

apreciere de către instanța de apel a circumstanțelor de fapt a cauzei.

Instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat și a

apreciat corect probele anexate la materialele cauzei, iar argumentele invocate în

recursurile declarate de către Centrul Național Anticorupție și Agenția Națională

Transport Auto, în esența lor, sînt similare argumentelor invocate în instanța de

apel și sînt expuse asupra circumstanțelor de fapt și nu de drept, cărora instanța le-

a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul

dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerințelor art. 130 CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității

constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în

cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC, fără a se examina

temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recursuri nu au relevanță, deoarece

nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material

sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a

deciziei recurate și urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secțiunii a

II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu și temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reiterează că conform jurisprudenței CEDO,

recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea

situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta

în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991),

însă motivele recursurilor invocate în speță sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat în mod

corespunzător.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursurile declarate de către Centrul Național Anticorupție și Agenția

Națională Transport Auto ca inadmisibile.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d e c i d e

Recursurile declarate de către Centrul Național Anticorupție și Agenția

Națională Transport Auto se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Ion Druță

Galina Stratulat