2ra-2546/16 — obligarea strămutării rețelei de telefonie fixă subterană și a fântânii din beton armat
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- obligarea strămutării reţelei de telefonie fixă subterană şi a fântânii din beton armat
- Temei legal
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2546/16 — obligarea strămutării rețelei de telefonie fixă subterană și a fântânii din beton armat (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: E. Bulat dosarul nr. 2ra-2546/16
instanța de apel: M. Guzun, A. Nogai și V. Brașoveanu
Î N C H E I E R E
23 noiembrie 2016 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președintele completului,
Judecătorul: Valeriu Doagă
Judecătorii: Iuliana Oprea și Sveatoslav Moldovan
examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de
Botoșanu Minodora, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de
Botoșanu Minodora împotriva societății pe acțiuni „Moldtelecom” cu privire la
obligarea strămutării rețelei de telefonie fixă subterană și a fântânii din beton armat,
împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 iunie 2016, prin care s-a respins
apelul declarat de Botoșanu Minodora și s-a menținut hotărârea Judecătoriei
Hîncești din 03 februarie 2016, prin care acțiunea a fost respinsă
c o n s t a t ă:
La 07 octombrie 2015 Botoșanu Minodora a depus cerere de chemare în
judecată împotriva societății pe acțiuni „Moldtelecom” cu privire la obligarea
strămutării rețelei de telefonie fixă subterană și a fântânii din beton armat.
În motivarea cererii de chemare în judecată Botoșanu Minodora a indicat că în
luna mai 2015 s-a adresat societății pe acțiuni „Moldtelecom” cu cerere solicitând
strămutarea rețelei de telefonie fixă amplasată pe lotul aferent casei de locuit.
Prin răspunsul din 25 mai 2015 societatea pe acțiuni „Moldtelecom” i-a
respins cererea, invocând că în temeiul art. 15 alin. (3) Legea comunicațiilor
electronice nr. 241-XVI din 15 noiembrie 2007, solicitarea va fi acceptată numai
dacă v-a deține actele necesare și v-a suporta cheltuielile pentru efectuarea lucrărilor
respective.
Societatea pe acțiuni „Moldtelecom” nu a ținut cont că prin amplasarea rețelei
de telefonie fixă subterană și a fântânii din beton armat i-a fost ocupată o porțiune
de teren care-i aparține, fiindu-i încălcat dreptul de proprietate.
Cere Botoșanu Minodora obligarea societății pe acțiuni „Moldtelecom” să
strămute rețeaua de telefonie fixă subterană și a fântânii din beton armat ca element
al acestei rețele în afara lotului de pămînt numărul cadastral 5301206310, situat în
orașul Hîncești, str. M. Hîncu, 94/2 ce-i aparține cu drept de proprietate și atribuirea
cheltuielilor de strămutare integral societății pe acțiuni „Moldtelecom” (f.d. 5-6).
Prin hotărârea Judecătoriei Hîncești din 03 februarie 2016 s-a respins cererea
de chemare în judecată depusă de Botoșanu Minodora (f.d. 53, 55-58).
1
La 29 februarie 2016 Botoșanu Minodora a declarat apel nemotivat împotriva
hotărârii Judecătoriei Hîncești din 03 februarie 2016, iar la 13 mai 2016 prin
intermediul oficiului poștal apel motivat împotriva aceleași hotărâri (f.d. 63, 71-73).
Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 28 iunie 2016 a respins apelul
declarat de Botoșanu Minodora și a menținut hotărârea Judecătoriei Hîncești din 03
februarie 2016 (f.d. 103-108).
În motivarea soluțiilor instanțele de judecată au indicat că Botoșanu Minodora
a obținut dreptul de proprietate asupra casei de locuit și lotului de teren aferent
situate orașul Hîncești, str. M. Hîncu, 94/2, în baza contractului de vînzare-
cumpărare din 25 iulie 1994.
La 28 august 2014 Botoșanu Minodora a înregistrat la Oficiul Cadastral
Teritorial Hîncești dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit,
fiindu-i atribuit numărul 5301206310.
Rețeaua de telecomunicații a fost construită și dată în exploatare la 30
decembrie 1975, iar Botoșanu Minodora nu a avut careva obiecții în privința
acesteia pînă la înregistrarea dreptului de proprietate asupra terenului.
La momentul înregistrării dreptului de proprietate Botoșanu Minodora a
acceptat bunul imobil cu toate grevările existente la acea dată.
La 30 august 2016 Botoșanu Minodora prin intermediul oficiului poștal a
declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 iunie 2016,
solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărîri judecătorești și restituirea
pricinii la rejudecare în prima instanță.
În motivarea cererii de recurs Botoșanu Minodora a indicat că decizia
instanței de apel este ilegală și neîntemeiată, fiind emisă cu aplicarea eronată a
normelor de drept material.
Societatea pe acțiuni „Moldtelecom” este obligată să strămute rețeaua de
telefonie fixă subterană și fântâna din beton armat, deoarece a demonstrat că este
proprietara casei de locuit situate în orașul Hîncești, str. M. Hîncu, 94/2, și terenului
aferent acesteia.
Instanța de apel în decizia emisă nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor
invocate în cererea de apel.
Curtea de Apel Chișinău a concluzionat că rețeaua de telecomunicații a fost
construită și dată în exploatare la 30 decembrie 1975, însă la materialele pricinii nu
sunt probe care confirmă acest fapt.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după
parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității
recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre
necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii
acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea
recursului se decide în lipsa acesteia.
Prin referința depusă la 19 octombrie 2016 prin intermediul oficiului poștal
reprezentantul Zinaida Olari a solicitat în interesele societății pe acțiuni
„Moldtelecom” respingerea recursului ca neîntemeiat.
În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul
raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și
face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.
(2).
2
Verificând argumentele invocate de Botoșanu Minodora în cererea de recurs
pe baza materialelor din dosar și a referinței depuse de reprezentantul Zinaida Olari
în interesele societății pe acțiuni „Moldtelecom”, completul Colegiului civil,
comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că
recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în
termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale.
Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa părților copia deciziei din 28
iunie 2016 la 15 iulie 2016 (f.d. 111).
La materialele pricinii lipsesc probe care ar confirma recepționarea copiei
deciziei instanței de apel de către Botoșanu Minodora.
Prin urmare, recursul declarat de Botoșanu Minodora prin intermediul
oficiului poștal la 30 august 2016 este depus în termen.
Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și
(4) Codul de procedură civilă.
Botoșanu Minodora în cererea de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin.
(2), (3) și (4) Codul de procedură civilă nu a invocat.
În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs
se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile
prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).
În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care
se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3
judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra
inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu
conține nicio referire cu privire la fondul recursului.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție menționează că procedura admisibilității constă în verificarea
faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432
alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în
jurisprudența sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu impune motivarea în
detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții
legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o
instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebait și alții contra
Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995,
nr.26561/1995).
Astfel, din motivele menționate și având în vedere că prima instanță și
instanța de apel au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de
drept material, procedural și apreciind corect probele administrate au emis hotărâri
legale, iar argumentele invocate de Botoșanu Minodora în cererea de recurs poartă
caracter declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),
(3) și (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
considera recursul inadmisibil.
3
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de
procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție
d i s p u n e:
Recursul declarat de Botoșanu Minodora se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.
Președintele completului,
Judecătorul: Valeriu Doagă
Judecătorii: Iuliana Oprea
Sveatoslav Moldovan
4