2ra-2442/16 — constatarea uzucapiunii

dosarul nr. 2ra-2442/16

Prima instanță; Judecătoria Centru mun. Chișinău (jud: C. Roșca)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N. Vascan, V. Negru, E. Fistican)

Î N C H E I E R E

26 octombrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului Tatiana Vieru

Judecătorii Valentina Clevadî

Oleg Sternioală

examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către

Lupu Vera împotriva deciziei din 11 mai 2016 a Curții de Apel Chișinău,

adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către

Lupu Petru și Lupu Vera împotriva Primăriei mun. Chișinău, ÎS „Cadastru” privind

constatarea faptului uzucapiunii și recunoașterea dreptului de proprietate prin

uzucapiune,

c o n s t a t ă :

La data de 06 februarie 2014 Lupu Petru, Lupu Vera a depus cerere de chemare

în judecată împotriva Primăriei mun. Chișinău, ÎS „Cadastru” privind constatarea

faptului uzucapiunii și recunoașterea dreptului de proprietate prin uzucapiune,

În motivarea acțiunii s-a invocat că, reclamanții o perioadă de timp îndelungată,

36 și respectiv 65 ani domiciliază în mun. Chișinău, str. Hâncești, 153, deținând cu

bună-credință titlu de proprietar al imobilului dat.

Invocă reclamanții că, prin răspunsul OCT Chișinău nr. 0100/14/5506 din

15.01.2013 au fost informați că, conform datelor din dosarul de inventariere tehnică

și a datelor din Registrul bunurilor imobile, înregistrarea juridică a bunului respectiv

lipsește. Conform cărții de imobil, Lupu Petru are viză de reședință pe adresa

menționată din data de 13.07.1955, iar Lupu Vera din data de 30.11.1978.

Menționează reclamanții că, în temeiul contractului de prestare a serviciilor de

alimentare cu gaze naturale nr. 8575 din 07.12.1993, încheiat cu Lupu Vera, le-au

fost furnizate gaze naturale pe o perioadă de peste 20 ani. La fel, în baza contractului

pentru prestarea serviciilor de energie electrică nr. P599005 din 07.07.2000, încheiat

cu Lupu Petru, se atestă faptul contractării legale a serviciilor menționate. Iar, în

temeiul contractului pentru prestarea serviciilor de telefonie fixă nr. С din

16.10.2002, încheiat cu Lupu Petru, se probează faptul contractării legale a

serviciilor menționate. Conform contractului nr. 127389 din 01.04.2002 pentru

livrarea apei și recepționarea apelor uzate, încheiat cu Lupu Petru, certifică folosirea

legală a serviciilor de alimentare cu apă.

Declară reclamanții că, conform bonurilor de plată se confirmă achitarea

impozitului funciar începând cu anul 1997 din numele lui Lupu Petru, iar pentru anii

1986, 1987, etc. impozitul funciar a fost achitat din numele Zinaidei Lupu, mama lui

Lupu Petru. Deci, aceste probe atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de Codul

civil pentru dobândirea bunurilor imobile prin uzucapiune.

Solicită reclamanții Lupu Petru și Lupu Vera constatarea faptului uzucapiunii

posedării și utilizării o perioadă de mai mult de 15 ani a casei de locuit și a anexelor

lit. a, lit. a1, lit. A1, lit A2, bucătăriei de vară și garajului amplasate în mun.

Chișinău, str. Hîncești, 153 cu recunoașterea dreptului lor de proprietate prin

uzucapiune asupra imobilelor enunțate.

Prin hotărârea din 19 iunie 2015 a judecătoriei Centru mun. Chișinău s-a respins

acțiunea înaintată de către Lupu Petru și Lupu Vera.

Prin decizia din 11 mai 2016 a Curții de Apel Chișinăul s-a respins apelul depus

de avocatul Cornescu Viorel, în interesele lui Lupu Petru și Lupu Vera, și s-a

menținut hotărârea primei instanțe.

La data de 23 august 2016 Lupu Vera a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând casarea hotărârilor instanțelor judecătorești cu restituirea

pricinii spre rejudecare în instanța de fond.

În motivarea recursului s-a invocat că, hotărârile pronunțate de instanțele

ierarhic inferioare și contestate sunt neîntemeiate și pasibile de a fi casate, deoarece

la examinarea pricinii nu a fost aplicată legea care trebuia a fi aplicată și anume art.

320, art. 332 Cod civil. De asemenea, susține că, a fost aplicată o lege care nu trebuia

a fi aplicată și anume art. 28 din Legea nr. 163 din 09.07.2010 privind autorizarea

lucrărilor de construcție și art. 41 din Legea nr. 835 din 17.05.1996 privind

principiile urbanismului și amenajării teritoriului, precum și art. 18 din Legea privind

calitatea construcției nr. 721 din 02.02.1996. Astfel, în opinia recurentei, prin

examinarea superficială a pricinii s-a încălcat dreptul la judecarea în mod echitabil a

cauzei.

În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei

se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.

Decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la 11 mai 2016 și expediată

participanților la proces în baza scrisorii de însoțire nedatate. (vol. I, f.d. 225)

Recursul declarat la data de 23 august 2016 se consideră a fi declarat în termen,

deoarece la materialele pricinii este anexat plicul oficiului poștal (vol. II, f.d. 5) prin

care se atestă la data de 12 iulie 2016 a fost recepționată decizia contestată.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Lupu Vera, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în

care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

2

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Lupu Vera, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul acestora

la soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din

recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de

apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența

sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate

de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebait și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995,

nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

recunoaște recursul declarat de către Lupu Vera ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e :

3

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Lupu Vera împotriva deciziei

din 11 mai 2016 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului Tatiana Vieru

Judecătorii Valentina Clevadî

Oleg Sternioală

4