ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.10.2016

2r-863/16 — incasarea imprumutului, a dobinzii de intirziere si a cheltuielilor de judecata

HOTĂRÂRE
12.10.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea imprumutului, a dobinzii de intirziere si a cheltuielilor de judecata
Temei legal
cazurile in care nu se da curs cererii de apel, restituirea apelului
Citează această cauză
2r-863/16 — incasarea imprumutului, a dobinzii de intirziere si a cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 2r-863/16

Instanța de fond: judecătoria Botanica mun. Chișinău (judecător: V. Buhnaci)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători: N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruță)

12 octombrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței Tatiana Vieru

Judecătorii: Valentina Clevadî

Oleg Sternioală

examinând recursul declarat de Chiper Alexandr împotriva încheierii din 23

iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău,

adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Aliev Elcin

împotriva lui Chiper Alexandr cu privire la încasarea împrumutului, a dobânzii

contractuale, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată,

c o n s t a t ă :

La data de 16 septembrie 2015, Aliev Elcin a înaintat cerere de chemare în

judecată împotriva lui Chiper Alexandr cu privire încasarea împrumutului în sumă

de 50000 lei, a dobânzii lunare în sumă de 30000 lei, a dobânzii de întârziere în

sumă de 7534,93 lei și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul indică că la data de 12 martie 2013, a

încheiat un contract de împrumut cu Chiper Alexandr conform căruia i-a transmis

suma de 50000 lei până la data de 30 decembrie 2014. În baza contractului de

împrumut, Chiper Alexandr și-a asumat obligația de a restitui banii la expirarea

termenului stabilit.

Menționează reclamantul că conform contractului de împrumut Chiper

Alexandr s-a obligat să achite suma împrumutată până la data de 30 decembrie

2014 și o dobândă de 10 % lunar din suma împrumutată, în caz contrar, va achita

dobânda de întârziere conform prevederilor art.619 Cod Civil al R.M.

La data de 24 octombrie 2014, pîrîtul a restituit suma de 5000 lei, ulterior, la

12.12.2014, a mai restituit suma de 5000 lei. Restul sumei împrumutate nu a fost

restituită de către Chiper Alexandr. Multiplele încercări ale reclamantului de a

soluționa problema pe cale extrajudiciară nu s-au soldat cu succes.

1

Indică reclamantul că la data de 02.03.2015, pârâtului i-а fost expediată o

somație cu aviz recomandat prin care s-a solicitat restituirea sumei de 50000 lei.

Reclamantul a depus cerere privind completarea circumstanțelor cauzei în

care a menționat faptul că conform prevederilor contractuale dobânda a fost

stabilită de 10% lunar însă, luând în considerare legislația în vigoare, a ajuns la

concluzia că este necesar de aplicat o dobândă de 22,5%.

Conform cererii de concretizare a pretențiilor solicită încasarea de la Chiper

Alexandr a împrumutului de 50000 lei, dobânda contractuală în sumă de 7280 lei,

dobânda de întârziere în sumă de 13739 lei și taxa de stat în sumă de 2326 lei, iar

în total suma de 73345 lei.

Prin hotărîrea din 15 februarie 2016 a Judecătoriei Botanica mun. Chișinău,

cererea de chemare în judecată a fost admisă parțial: s-a încasat de la Chiper

Alexandr împrumutul în sumă de 50000 lei, dobânda contractuală în sumă de 7280

lei, dobînda de întîrziere în sumă de 13739 lei și cheltuieli de judecată legate de

plata taxei de stat în sumă de 2130,57 lei; a fost respinsă acțiunea în partea

încasării cheltuielilor de judecată legate de plata taxei de stat în sumă de 195,43 lei.

Prin încheierea din 19 mai 2016 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs

apelului depus de Chiper Alexandr, acordîndu-i termen pînă la 23 iunie 2016, ora

10:00 pentru prezentarea apelului motivat și dovada achitării taxei de stat în sumă

de 1597,92 lei.

Prin încheierea din 23 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit

apelul depus de Chiper Alexandr, pe motivul că apelantul nu a îndeplinit în termen

indicațiile instanței de apel din încheierea din 19.05.2016.

La data de 13 iulie 2016 Chiper Alexandr, a declarat recurs împotriva

încheierii din 23 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului a

indicat că nu este de acord cu încheierea, o consideră ilegală și neîntemeiată,

deoarece la acel moment avea o situație materială foarte grea și nu dispunea de

surse financiare pentru achitarea taxei de stat.

Menționează recurentul că la data de 23.06.2016 a făcut rost de suma de bani

necesară pentru achitarea taxei de stat și a achitat taxa de stat, astfel, înlăturând

neajunsurile indicate prin încheierea instanței de apel din 19.05.2016 însă,

încheierea prin care s-a restituit apelul a fost deja pronunțată.

În conformitate cu prevederile art. 425 CPC, termenul de declarare a

recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Din materialele

cauzei rezultă că încheierea contestată a fost pronunțată la data de 23 iunie 2016.

Conform materialelor pricinii, copia încheierii a fost recepționată de către recurent

la data de 04 iulie 2016. Recursul depus la 13 iulie 2016 este în termen.

În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă,

instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept

să respingă recursul și să mențină încheierea contestată.

În conformitate cu prevederile art. 364, alin. (1) CPC, cererea de apel se

depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărîre se atacă, cu plata taxei de

stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.

2

În conformitate cu prevederile art. 368 CPC, dacă cererea de apel nu

întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără

plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs

cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Conform materialelor pricinii, prin încheierea din 19 mai 2016 a Curții de

Apel Chișinău, nu s-a dat curs apelului depus de Chiper Alexandr, acordîndu-i

termen pînă la 23 iunie 2016, ora 10:00 pentru prezentarea apelului motivat și

dovada achitării taxei de stat în sumă de 1597,92 lei.

Completul reține că copia încheierii din 19 mai 2016 a fost expediată

recurentului și recepționată de către acesta la data de 26.05.2016 (f.d. 63). Însă, în

termenul acordat de pînă la 23 iunie 2016, recurentul nu a îndeplinit indicațiile

instanței de apel din încheierea emisă la data de 19.05.2016 și nu a prezentat apelul

motivat și dovada achitării taxei de stat în sumă de 1597,92 lei.

Argumentele invocate de către recurent precum că la acel moment avea o

situație materială foarte grea, nu dispunea de surse financiare și că la data de

23.06.2016 a găsit suma de bani necesară pentru achitarea taxei de stat și a achitat

taxa de stat, nu pot fi reținute, ca fiind întemeiate, deoarece materialele cauzei

atestă contrariul.

Raportând circumstanțele stabilite la normele de drept procesual menționate,

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată că recurentul a recepționat încheierea prin care i s-a

acordat termen pentru prezentarea apelului motivat și a taxei de stat, a dispus de

suficient termen pentru a înlătura neajunsurile admise la depunerea cererii de apel

și de a prezenta cererea de apel în conformitate cu prevederile art. art 365 alin. (1),

lit. d), 365 alin. (4) CPC RM.

Examinând materialele pricinii, Completul Colegiului conchide că Chiper

Alexandr nu a depus apelul motivat și nu a prezentat careva probe ce ar confirma

achitarea taxei de stat.

Completul Colegiului ajunge la concluzia că recurentului nu i se încalcă

dreptul de a se adresa în instanța de judecată, doar că adresarea trebuie să fie ”în

modul stabilit de lege”, iar legea prevede achitarea taxei de stat la depunerea

cererii de apel și că în cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care

se întemeiază apelul, ceea ce recurentul nu a făcut. Mai mult că, prin încheierea din

19 mai 2016 a Curții de Apel Chișinău i s-a acordat un termen privind înlăturarea

neajunsurilor cererii de apel, ceea ce implică posibilitatea exercitării dreptului său,

după concordarea cererii de apel conform prevederilor legale, posibilitate pe care a

omis-o.

Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că recurentul, a

cunoscut despre încheierea din 19 mai 2016 a Curții de Apel Chișinău prin care nu

s-a dat curs apelului depus de Chiper Alexandr, acordîndu-i termen pînă la 23 iunie

2016 pentru prezentarea apelului motivat și dovada achitării taxei de stat, în

vederea excluderii acestei omisiuni nu a îndeplinit indicațiile instanței, Completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

3

Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține încheierea din 23

iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău.

În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e

Se respinge recursul declarat de Chiper Alexandr.

Se menține încheierea din 23 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, adoptată

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Aliev Elcin împotriva lui

Chiper Alexandr cu privire la încasarea împrumutului, a dobânzii contractuale, a

dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței Tatiana Vieru

Judecătorii Valentina Clevadî

Oleg Sternioală

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-02-22
0,95
2ra-232/17 — încasarea datoriei și dobânzii de întârziere
Prima instanță: Judecătoria Botanica mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-232/17 Judecător: V. Holban Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: D. Manole, Ş. Niţă, A. Bostan D E C I Z I E 22 februarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2016-08-24
0,95
2ra-1507/16 — incasarea datoriei, dobinzii de intirziere si cheltuielilor de judecata
Prima instanţă, Jud. Botanica mun. Chișinău: R. Țurcanu dosarul nr. 2ra-1507/16 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chișinău: M. Guzun, A. Nogai, V. Brașoveanu Î N C H E I E R E 24 august 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de cont
CSJ 2018-05-02
0,94
2r-367/18 — cu privire la incasarea datoriei si a dobinzii de intirziere
Dosarul nr. 2r-367/18 Instanţa de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Central – V. Buhnaci, Instanţa de apel: CA Chişinău – L. Bulgac, G. Sîrbu, G. Daşchevici, D E C I Z I E 02 mai 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencio
CSJ 2016-12-14
0,94
2ra-2693/16 — încasarea datoriei
Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău Dosarul nr.2ra-2693/16 Judecător: V. Chisilița Curtea de Apel Chișinău Judecători: M. Guzun, I. Cimpoi, V. Brașoveanu D E C I Z I E 14 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenci
CSJ 2016-09-07
0,94
2rc-766/16 — incasarea datoriei, dobinzii de intirziere si cheltuielilor de judecata
prima instanţă: D. Sușchevici dosarul nr. 2rc-766/16 (Judecătoria Centru mun. Chișinău) instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac (Curtea de Apel Chișinău) D E C I Z I E 07 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
Sursă