2ra-1845/16 — încasarea datoriei

prima instanță – S. Papuha dosarul nr.2ra-1845/16

instanța de apel – V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavrilița

ÎNCHEIERE

21 septembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președinte, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Dumitru Mardari

Galina Stratulat

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Russo

Nicolae, Russo Nina și Russo Oleg,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale

de Gestionare a Fondului Locativ- 22 împotriva lui Russo Nicolae, Apetrei Victoria,

Russo Nina și Russo Oleg, intervenient accesoriu Societatea pe Acțiuni „Termocom”

în procedura falimentului cu privire la încasarea sumei și cererea reconvențională

înaintată de Russo Nicolae împotriva Întreprinderii Municipale de Gestionare a

Fondului Locativ- 22 cu privire la constatarea datoriei ca fiind abuzivă, anularea

acesteia și obligarea Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ- 22

de a încheia un contract de locațiune pentru tranzitarea energiei termice,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 aprilie 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de Russo Nicolae, Russo Nina și Russo Oleg și s-a menținut

hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 15 iulie 2015

c o n s t a t ă

La 01 iulie 2014 Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ-

22 (ÎMGFL-22) a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Russo Nicolae,

Apetrei Victoria, Russo Nina și Russo Oleg, intervenient accesoriu Societatea pe

Acțiuni „Termocom” în procedura falimentului cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că în baza contului personal deschis

la ÎMGFL-22 pe numele pîrîților, S.A. „Termocom”, în procedura falimentului, a

livrat energie termică.

1

Russo Nicolae, Apetrei Victoria, Russo Nina și Russo Oleg nu au achitat

serviciile prestate și astfel, la data de 01 aprilie 2014, datoria acestora față de

reclamant constituia suma de 2630, 67 lei.

Cere reclamantul încasarea în mod solidar de la Russo Nicolae, Apetrei

Victoria, Russo Nina și Russo Oleg a datoriei pentru energia termică în sumă de

2630,67 lei, a cheltuielilor de judecată și sumei de 270 lei cu titlul de taxă de stat.

Ulterior la 25 martie 2015 Russo Nicolae a depus cerere reconvențională

împotriva ÎMGFL-22 cu privire la constatarea ca fiind abuzivă datoria în sumă de

2630,67 lei, anularea acesteia, obligarea ÎMGFL-22 să excludă apartamentul nr. 29

din str. A. Pușkin nr. 50 de la evidența serviciului de furnizare a agentului termic

centralizat și să nu mai expedieze subsemnatului facturi de plată pentru acest serviciu

neprestat și obligarea încheierii unui contract de locațiune privind achitarea taxei

tranzitare.

În motivarea acțiunii reconvenționale Russo Nicolae a indicat că, nu recunoaște

acțiunea ÎMGFL-22, deoarece nu are careva datorii față de ÎMGFL-22 și SA

„Termocom”, inclusiv la capitolul energie termică consumată.

Precizează că cele invocate le-a probat prin referința și anexele prezentate din

care rezultă că timp de 9 ani, din octombrie 2005 și pînă în aprilie 2014 (pînă în

prezent), reclamantul a fost informat de mai multe ori că componența familiei nu are

datorii față de S.A. „Termocom”.

Or, ÎMGFL nr. 22, a fost informat de mai multe ori că apartamentul nr. 29 din

str. A. Pușkin nr. 50 este debranșat din luna octombrie 2005 de la rețeaua termică

centrală (cu schimbarea și izolarea totală din contul propriu a coloanei tranzitare

(țevii) cu lungimea de 2,5 m și cu 0, 20 mm ce traversează spațiul bucătăriei), fapt ce

se confirmă și prin Adeverința din 15 octombrie 2005, și respectiv proprietarii nu au

datorii față de SA „Termocom”. Respectiv la 19 octombrie 2005 administrația

ÎMGFL-22 a expediat SA „Termocom” scrisoarea nr. 72, precum că, în legătură cu

instalarea încălzirii autonome este necesar de a modifica prevederile contractului nr.

6022 privind furnizarea energiei termice în blocul locativ din str. A. Pușkin nr. 50, ap.

29.

Totodată a menționat reclamanta că necătând la constatarea acestui fapt,

reclamatul pe parcursul a zece ani a creat și creează și în prezent așa numite datorii,

expediindu-i lunar facturi la așa numitul serviciu „energie termică centrală”,

inexistent în totalitate în apartamentul ce-i aparține, creându-i datorii artificiale în

sumă de 2630,67 lei.

De asemenea, a menționat că, mențiunea părții opuse din cerere precum că în

apartamentul dat a furnizat și furnizează energie termică în baza contului personal

deschis la ÎMGFL-22 pe numele familiei sale, este o eroare premeditată a

reprezentantului ÎMGFL-22 din motiv că contul dat nu este contract purtător de

obligații și drepturi, obligații și sancțiuni ale părților, astfel, consideră că între ÎMGFL

nr. 22 și SA „Termocom” și ei, proprietarii, nu există relații contractuale, nici de fapt,

nici de drept și, ca rezultat, lipsește raportul litigios considerat obiect al acțiunii, din

ce rezultă că ÎMGFL nr. 22 și SA „Termocom” nu sunt în drept să înainteze astfel de

2

acțiuni față de ei, cu privire la încasările sumelor inexistente pentru furnizarea energiei

termice, deoarece conform art. 12, pct. 2 al Legii RM nr. 105 din 13.03.2002, agentul

economic este obligat să presteze servicii numai în bază de contract, negociat

individual cu consumatorul.

Astfel, întrucît ÎMGFL nr. 22 și SA „Termocom” după debranșarea

apartamentului menționat de la sistemul de furnizare a energiei termice centralizate

(octombrie 2005) nu au încheiat cu ei un asemenea contract cu privire la prestarea

serviciului de furnizare a energiei termice centralizate și respectiv nu există temei

legal pentru achitarea datoriei indicate.

Cere Russo Nicolae a constata ca fiind abuzivă datoria în sumă de 2 630,67 lei

cu anularea acesteia și obligarea ÎMGFL nr. 22 de a exclude de la evidență

apartamentul nr. 29 din municipiul Chișinău, str. Pușkin 50 și obligarea încheierii unui

contract de locațiune pentru tranzitarea energiei termice.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 15 iulie 2015 s-a admis

cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Municipală de Gestionare a

Fondului Locativ-22, s-a încasat în mod solidar de la Russo Nina, Apetrei Victoria,

Russo Oleg și Russo Nicolae în beneficiul ÎMGFL-22 datoria conform situației la 01

aprilie 2014 în sumă de 2630,67 lei și cheltuielile de judecată formate din achitarea

taxei de stat la înaintarea acțiunii în sumă de 270 lei, iar în total suma de 2900 lei.

S-a respins, ca fiind neîntemeiată cererea reconvențională depusă de Russo

Nicolae către ÎMGFL-22 cu privire la constatarea ca fiind abuzivă datoria în sumă de

2630,67 lei, anularea acesteia și obligarea ÎMGFL-22 de a exclude de la evidență

apartamentul nr. 29 din mun. Chișinău, str. Pușkin 50 și obligarea încheierii unui

contract de locațiune pentru tranzitarea energiei termice.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 13 aprilie 2016, a fost respins apelul

declarat de Russo Nicolae, Apetrei Victoria, Russo Nina și Russo Oleg și menținută

hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 15 iulie 2015.

La 10 iunie 2016, Russo Nicolae, Russo Nina și Russo Oleg au declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărîrilor

judecătorești și emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii inițiale ca

neîntemeiată.

În motivarea recursului au invocat că, instanța de apel a interpretat în mod

eronat legea și a încălcat normele de drept material.

Recurenții reiterează că instanța urma să i-a în considerație faptul că în

conformitate cu art. 514 Cod civil, obligațiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict)

și din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condițiile legii.

Astfel, susțin recurenții că în asemenea situație gestionarul fondului de locuințe

ÎMGFL 22, în conformitate cu statutul său este obligată să țină evidența locatarilor și

să dețină pentru fiecare locatar fișa personală în care să includă datele referitor la

locatari și membrii familiilor lor. Fișa personală a locatarului, este un document de

evidență a locatarilor, proprietari ai apartamentelor din casele de locuit gestionate de

ÎMGFL 22.

3

Or, apartamentul nr. 29 din municipil Chișinău, str. Pușkin 50 a fost deconectat

de la energia termică centralizată încă din octombrie 2005.

Respectiv intimatul nu a acordat recurenților servicii de livrare a energiei

termice.

Astfel nu este obligația recurentei de plată a datoriilor nici din lege și nici din

contract.

Mai indică recurenții că conform art. 14 al Legii condominiului fondului locativ

nr. 913-XIV din 30 martie 2000 proprietarii achită serviciile comunale și alte servicii

utilizate în conformitate cu legislația și actele normative.

Invocă recurenții că gestionarii fondului locativ solicită încasarea datoriilor la

energia termică în mărime de 2630,67 lei în situația în care aceste servicii nu le sunt

prestate.

Or, conform art. 14 al Legii condominiului fondului locativ nr. 913-XIV din 30

martie 2000, proprietarii locuințelor urmează să achite doar pentru serviciile locativ

comunale real utilizate.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Russo Nicolae, Russo Nina și

Russo Oleg nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4)

CPC.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

4

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO,

recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației

prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod

direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în

recursul declarat de Russo Nicolae, Russo Nina și Russo Oleg, asemenea aspecte nu

se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de Russo Nicolae, Russo Nina și Russo Oleg ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e

Recursul declarat de Russo Nicolae, Russo Nina și Russo Oleg se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Dumitru Mardari

Galina Stratulat

5