3ra-996/16 — contestarea actului administrativ

3ra-996/16 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: D. Șușchevici dosarul nr. 3ra-996/2016

instanța de apel: V. Pruteanu, A. Gavrilița, L. Popova

D E C I Z I E

14 septembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Ala Cobăneanu, Iuliana Oprea, Oleg Sternioală, Galina

Stratulat

examinînd recursul declarat de Ludmila Daraban și Steluța Zmuncilă, în

pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ludmila Daraban și

Steluța Zmuncilă împotriva Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, IMSP

Spitalul Raional Telenești cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 09 martie 2016, prin care a fost respins apelul

declarat de Ludmila Daraban și Steluța Zmuncilă și menținută hotărîrea Judecătoriei

Centru municipiul Chișinău din 24 noiembrie 2015

c o n s t a t ă :

La 15 iunie 2015 Ludmila Daraban și Steluța Zmuncilă au depus cerere de

chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ împotriva Ministerului

Sănătății și IMSP Spitalul Raional Telenești cu privire la contestarea actului

administrativ.

În motivarea acțiunii au indicat că, în baza procurii Steluța Zmuncilă îi

reprezintă interesele Ludmilei Daraban în raport cu autoritățile publice.

Afirmă că, la 13 iunie 2012 Steluța Zmuncilă s-a adresat cu o petiție către

deputatul în Parlamentul Republicii Moldova - Valentina Stratan de a fi investigat

cazul cînd i s-au provocat leziuni corporale grave Ludmilei Daraban în timpul

nașterii de către medicul-ginecolog al Spitalului Raional Telenești, Raisa Rotari.

Referitor la dispunerea investigației asupra acestui caz s-au adresat mai

multor autorități publice - Parlamentului Republicii Moldova, Președintelui

Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova și Procuraturii Generale a

Republicii Moldova.

Prin ordonanța Procurorului raionului Telenești din 19 iulie 2012, pe faptul

neglijenței în serviciu admisă de către lucrătorii medicali care au efectuat

intervențiile chirurgicale Ludmilei Daraban, a fost pornită cauza penală nr.

2012358020 pe semnele infracțiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) Cod penal, la care

pînă la momentul adresării în instanța de judecată se efectuează acțiuni de urmărire

penală.

Indică că, din cauza vătămărilor corporale provocate în rezultatul erorilor

lucrătorilor medicali, Ludmila Daraban a devenit invalidă de gr. II pe viață, iar în

rezultatul investigațiilor medicale s-a constatat că a fost infectată cu hepatita virală

„C”.

Aflînd despre infecția căpătată, la 01 aprilie 2015 s-a adresat cu o cerere către

Ministerul Sănătății pentru a fi ajutată sa fie diagnosticată corect și să fie internată

într-o instituție medicală specializată de nivelul I și să-i fie eliberate medicamentele

necesare pentru tratament.

Menționează că din luna iunie 2012 și pînă la momentul adresării cu acțiune

în instanța de judecată reclamanta s-a adresat de 3 ori Ministerului Sănătății în

vederea soluționării pozitive a cererii acesteia.

Susțin că, prima adresare a fost de a îndrepta pacienta Ludmila Daraban la

o investigație mai profundă legată de viteza sporită de coagulare a sîngelui, iar a

doua adresare a fost de a i se elibera un aparat auditiv din contul ajutoarelor primite

de peste hotare.

Au mai indicat că, la Ministerul Sănătății șefa cancelariei a refuzat să

primească petiția de la Steluța Zmuncilă, or petiția a fost primită și înregistrată numai

după ce s-au adresat la Centrul pentru Drepturile Omului din Republica Moldova.

Prin aceeași petiție Steluța Zmuncilă a solicitat să fie primită la audiență la

Ministrul Sănătății, însă în audiența din data de 05 aprilie 2015 i-a fost refuzat.

După primirea petiției pacienta Ludmila Daraban a fost invitată la control de

către medicul Babițchi, de la Policlinica SCR. Fiind la primire însă a fost insultată,

precum că face abuz de serviciile Ministerului Sănătății, iar la finisarea investigației

i s-a comunicat că nu dispun de medicamentele necesare pentru cursul de tratament.

Reclamantele văzînd asemenea comportament, s-au dezis de serviciile

medicului Babițchi și au cerut Ministerului Sănătății să desemneze un alt medic.

Ulterior Daraban Ludmila a fost supravegheată de către medicul Țîbuleac de

la aceeași policlinică, care a manifestat o atitudine diametral opusă față de atitudinea

inumană și grosolană a medicului Babițchi. La îndreptarea medicului pacienta la 23

aprilie 2015 a fost internată în secția de boli intestinale a Spitalului Clinic

Republican.

Indică că, cu toate că s-au întreprins unele măsuri pe marginea petițiilor,

persoanele responsabile din cadrul Ministerului Sănătății nu au intrat în esența

problemelor pe care le-au abordat, astfel din această cauză nu s-au dat indicațiile

necesare medicilor care urmau să supravegheze în permanență starea sănătății

Ludmilei Daraban la locul ei de trai.

La cererea nr. 11 din 01 aprilie 2015 au primit un răspuns intermediar sub

nr. 01-1/612 din 07 aprilie 2015, iar la 22 mai 2015 au recepționat un răspuns mai

detaliat de la Ministerul Sănătății, însă din partea administrației Spitalului Raional

Telenești pînă în prezent nu au primit nici un răspuns.

Solicită reclamantele obligarea Ministerului Sănătății să le de-a răspuns la

cerințele din petiție referitor la asigurarea regulată a pacientei Ludmila Daraban cu

medicamente compensate, posibilitatea îndreptării ei în fiecare an la tratamente la

vreun centru de recuperare/reabilitare și/sau la una din stațiunile balneo-sanatoriale,

precum și încasarea prejudiciului moral în mărime de 20000 lei pentru

nesoluționarea tuturor cerințelor formulate în petiție.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 24 noiembrie 2015,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, Ludmila Daraban și Steluța

Zmuncilă au declarat apel nemotivat la 14 decembrie 2015 și apel motivat la 12

februarie 2016, solicitînd casarea hotărîrii primei instanțe și emiterea unei noi

hotărîri privind admiterea integrală a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 09 martie 2016, a fost respins apelul

declarat de Ludmila Daraban și Steluța Zmuncilă și menținută hotărîrea Judecătoriei

Centru mun. Chișinău din 24 noiembrie 2015.

La 17 mai 2016 Ludmila Daraban și Steluța Zmuncilă au declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea

hotărîrilor judecătorești și pronunțarea unei noi hotărîri de admitere integrală a

acțiunii.

În motivarea recursului Ludmila Daraban și Steluța Zmuncilă au indicat că

este neîntemeiată decizia instanței de apel, deoarece ca temei de respingere a cererii

de apel instanța a invocat pct. 9 al Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr.

10 din 30 octombrie 2009 cu privire la practica aplicării de către instanțele

judecătorești a unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ. Or, aceste

prevederi sunt cu titlu de recomandare, nefiind norme de drept material sau

procedural și deci nu sunt obligatorii.

Au mai indicat că, petiția nu a fost examinată pe deplin, deoarece nu au

primit nici un răspuns la solicitările privind asigurarea regulată a Ludmilei Daraban

cu medicamente compensate, posibilitatea îndreptării ei la tratamente, la vreun

centru de recuperare/ reabilitare și /sau la una din stațiunile balneo-sanatoriale.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care

urmează a fi admis, cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și a hotărîrii

primei instanțe și emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea parțială a acțiunii

din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. b) CPC, instanța, după ce judecă

recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial decizia

instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, pronunțînd o nouă hotărîre.

Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție constatată că, Steluța Zmuncilă, reprezentînd prin procură

interesele Ludmilei Daraban în raport cu autoritățile publice, la 13 iunie 2012 s-a

adresat cu o petiție către deputatul în Parlamentul Republicii Moldova - Valentina

Stratan de a fi investigat cazul în care i s-au provocat leziuni corporale grave

Ludmilei Daraban în timpul nașterii de către medicul-ginecolog al Spitalului Raional

Telenești - Raisa Rotari.

Tot materialele cauzei denotă faptul că, referitor la dispunerea investigației

asupra acestui caz reclamantele s-au adresat către Parlamentul Republicii Moldova,

Președintele Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova și Procuraturii

Generale a Republicii Moldova.

Prin ordonanța Procurorului raionului Telenești din 19 iulie 2012, pe faptul

neglijenței în serviciu admisă de către lucrătorii medicali care au efectuat

intervențiile chirurgicale Ludmilei Daraban, a fost pornită cauza penală nr.

2012358020 pe semnele infracțiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) Cod penal.

Din cauza vătămărilor corporale provocate în rezultatul erorilor lucrătorilor

medicali, Ludmila Daraban a devenit invalidă de gr. II pe viață, iar în rezultatul

investigațiilor medicale ulterioare s-a constatat că aceasta a fost infectată cu hepatita

virală de tip „C”.

Ca rezultat, recurentele la 01 aprilie 2015 s-au adresat cu o cerere către

Ministerul Sănătății pentru a fi ajutată pacienta sa fie diagnosticată corect și să fie

internată într-o instituție medicală specializată de nivelul I și să-i elibereze

medicamentele necesare pentru tratament.

Mai mult ca atît, recurentele s-au adresat cu mai multe petiții în adresa

autorităților publice centrale de specialitate.

La cererea nr. 11 din 01 aprilie 2015 recurentele au primit un răspuns

intermediar sub nr. 01-1/612 din 07 aprilie 2015, iar la 22 mai 2015 un răspuns

mai detaliat de la Ministerul Sănătății, însă din partea administrației Spitalului

Raional Telenești, pînă la adresarea în instanța de judecată, așa și nu au primit nici

un răspuns.

Instanța de recurs mai reține că, conform materialelor cauzei rezultă că

petiția nu a fost examinată pe deplin, deoarece nu s-a dat un răspuns la solicitările

privind asigurarea regulată a Ludmilei Daraban cu medicamente compensate,

posibilitatea îndreptării la tratamente la vreun centru de recuperare/ reabilitare și /sau

la una din stațiunile balneo-sanatoriale.

Colegiul consideră drept neîntemeiate inacțiunile Ministerului Sănătății în

acest sens, deoarece nu a dat un răspuns pe deplin la petiție și nu s-a expus asupra

cerințelor privind asigurarea regulată a Ludmilei Daraban cu medicamente

compensate, posibilitatea îndreptării la tratamente la vreun centru de recuperare/

reabilitare și /sau la una din stațiunile balneo-sanatoriale, iar ca consecință consideră

neîntemeiate decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe de respingere a

acțiunii din considerentele ce urmează.

Conform art. 4 alin. (1)-(3) din Legea cu privire la petiționare nr. 190-XIII

din 19 iulie 1994, prin petiție, în sensul prezentei legi, se înțelege orice cerere,

reclamație, propunere, sesizare, adresată organelor de resort, inclusiv cererea

prealabilă prin care se contestă un act administrativ sau nesoluționarea în termenul

stabilit de lege a unei cereri. Cererea prealabilă se adresează organului emitent. În

cazul în care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabilă poate

fi adresată, la alegerea petiționarului, organului emitent sau organului ierarhic

superior. Petiționarul, care nu este satisfăcut de răspunsul primit la cererea prealabilă

sau nu a primit un răspuns în termenul stabilit de lege, este în drept să sesizeze

instanța de contencios administrativ competentă.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea cu privire la petiționare nr. 190-XIII din 19

iulie 1994, petițiile se examinează de către organele corespunzătoare în termen de

30 de zile lucrătoare, iar cele care nu necesită o studiere și examinare suplimentară

– fără întîrziere sau în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, cu excepția

cazurilor prevăzute la alin. (4) și (5).

Conform art. 12 alin. (1) din Legea cu privire la petiționare nr. 190-XIII din

19 iulie 1994, organul sau persoana oficială cărora le-au fost adresate petițiile sînt

obligate să examineze petițiile, inclusiv cererile prealabile, în termenul stabilit de

lege, să asigure restabilirea drepturilor lezate și recuperarea, în condițiile legii, a

prejudiciului cauzat, să asigure executarea deciziilor adoptate în urma examinării

petițiilor.

Iar, conform art. 14 al aceleiași legi, rezultatul examinării se aduce la

cunoștință petiționarului în scris sau în formă electronică, iar cu consimțămîntul lui

– oral. Răspunsul trebuie să fie bazat pe materialele examinării și să conțină trimiteri

la legislație.

Din sensul normelor de drept enunțate rezultă că deciziile luate în legătură

cu examinarea tuturor petițiilor, primare sau repetate, vor fi comunicate

solicitantului într-un mod ce ar garanta recepționarea acestora.

Materialele dosarului însă atestă că intimatul nu a examinat de fapt petiția

Ludmilei Daraban, în cazul în care nu a oferit vreun răspuns asupra cerințelor

privind asigurarea regulată a Ludmilei Daraban cu medicamente compensate,

posibilitatea îndreptării la tratamente la vreun centru de recuperare/ reabilitare și /sau

la una din stațiunile balneo-sanatoriale.

Aceste circumstanțe impun necesitatea admiterii recursului, casării

hotărîrilor judecătorești și emiterea unei noi hotărîri de admitere parțială a acțiunii,

prin obligarea Ministerului Sănătății de a da răspuns motivat la cerințele din petiție

referitor la prescrierea medicamentelor compensate Ludmilei Daraban, posibilitatea

îndreptării la tratamente balneo-sanatoriale sau unul din centrele de

reabilitare/recuperare, în cazul în care autoritatea publică investită cu examinarea

petiției a dat un răspuns formal la petiție, neacordînd vreun răspuns la cerințele

privind asigurarea regulată a Ludmilei Daraban cu medicamente compensate,

posibilitatea îndreptării la tratamente la vreun centru de recuperare/ reabilitare și /sau

la una din stațiunile balneo-sanatoriale.

Instanța de recurs consideră necesar a menționa că, în speță sunt eronate

argumentele instanței de apel și primei instanțe cu referire la pct. 9 din Hotărîrea

Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 10 din 30 octombrie 2009 cu privire la

practica aplicării de către instanțele de judecătorești a unor prevederi ale Legii

contenciosului administrativ prin care este prevăzut că instanțele nu pot discuta

conținutul unui răspuns la o cerere adresată unei autorități publice, deoarece

petiționarul nu poate să pretindă ca răspunsul la cerere să fie dat conform propriei

sale formulări sau într-un anumit sens după dorința personală, stabilirea răspunsului

fiind atribuit exclusiv al autorității publice competente. Or, conform aceluiași pct. 9

din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 10 din 30 octombrie 2009 se

stipulează că, în cazul în care autoritatea publică nu a răspuns la toate solicitările

petiționarului, acesta este în drept să se adreseze instanței de contencios

administrativ cu o cerere privind obligarea autorității publice de a-i răspunde la toate

solicitările.

În conformitate cu art. 1398 Cod civil, cel care acționează față de altul în

mod ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile

prevăzute de lege, și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune.

În conformitate cu art. 1404 alin. (1)-(2) Cod civil, prejudiciul cauzat printr-

un act administrativ ilegal sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri de către o

autoritate publică sau de către o persoană cu funcție de răspundere din cadrul ei se

repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcție de răspundere va răspunde

solidar în cazul intenției sau culpei grave. Persoanele fizice au dreptul să ceară

repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile indicate la alin. (1).

Potrivit art. 1422 alin. (1)-(2) Cod civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat

un prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile

ei personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de legislație, instanța

de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparația prejudiciului prin

echivalent bănesc. Prejudiciul moral se repară indiferent de existența și întinderea

prejudiciului patrimonial.

Articolul 1423 Cod civil prevede că, mărimea compensației pentru

prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul

și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de

vinovăție al autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și

de măsura în care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate.

Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de

judecată, luînd în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul,

precum și statutul social al persoanei vătămate.

Iar, conform art. 12 alin. (1), lit. b) din Legea cu privire la petiționare nr.

190-XIII din 19 iulie 1994, organul sau persoana oficială cărora le-au fost adresate

petițiile sînt obligate să asigure restabilirea drepturilor lezate și recuperarea, în

condițiile legii, a prejudiciului cauzat.

În acest sens este de menționat că unul din criteriile orientative generale de

apreciere a prejudiciului moral este criteriul echității, care exprimă că indemnizația

trebuie să prezinte o justă și integrală despăgubire.

În temeiul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea

vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit, încît acestea să aibă efect

compensatoriu și nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor

și nici venituri nejustificative pentru victimele daunelor.

Mărimea concretă a compensației se determină luîndu-se în considerare

caracterul și gravitatea încălcărilor; natura dreptului personal lezat și locul lui în

sistemul de valori al persoanei; suferințele fizice, caracterul și gradul suferințelor

psihice; măsura în care compensația bănească poate atenua suferințele fizice și

psihice cauzate.

Cu referire la prevederile enunțate, reieșind din specificul acțiunii și în

virtutea competenței sale de a determina mărimea compensației pentru prejudiciul

moral în funcție de cele constatate, instanța de recurs relevă că mărimea

compensației solicitate spre încasare de către Ludmila Daraban cu titlu de prejudiciu

moral în mărime de 20 000 lei este una exagerată, din care cauză Colegiul Civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

consideră că suma de 2 000 lei este una reală și rezonabilă, în măsură de a atenua

suferințele psihice și fizice cauzate acesteia, care a avut de suferit unele frustrări,

incertitudini și neliniști, și care nu pot fi compensate numai prin simpla constatare a

încălcării drepturilor acesteia.

Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că

circumstanțele pricinii au fost constatate de instanțele de judecată, însă normele de

drept material au fost aplicate eronat și nu este necesară verificarea suplimentară de

dovezi, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat, de a casa

integral decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe și de a emite o nouă

hotărîre, prin care a admite parțial acțiunea și a obliga Ministerul Sănătății de a da

răspuns motivat la cerințele din petiție referitor la prescrierea medicamentelor

compensate Ludmilei Daraban, posibilitatea îndreptării ei la tratamente balneo-

sanatoriale sau unul din centrele de reabilitare/recuperare, cu încasarea din contul

Ministerului Sănătății al Republicii Moldova în beneficiul Ludmilei Daraban, cu

titlu de prejudiciu moral, a sumei de 2 000 lei, în rest de a respinge acțiunea.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de către Ludmila Daraban și Steluța Zmuncilă.

Se casează integral decizia Curții de Apel Chișinău din 09 martie 2016 și

hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 24 noiembrie 2015, în pricina

civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ludmila Daraban și Steluța

Zmuncilă împotriva Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, IMSP Spitalul

Raional Telenești cu privire la contestarea actului administrativ, și se emite o nouă

hotărîre prin care:

Se admite parțial acțiunea.

Se obligă Ministerul Sănătății al Republicii Moldova de a da răspuns

Ludmilei Daraban și Steluței Zmuncilă la cerințele din petiție referitor la prescrierea

medicamentelor compensate Ludmilei Daraban, posibilitatea îndreptării la

tratamente balneo-sanatoriale sau unul din centrele de reabilitare/recuperare.

Se încasează de la Ministerul Sănătății al Republicii Moldova în beneficiul

Ludmilei Daraban cu titlu de prejudiciu moral suma de 2 000 (două mii) lei.

În rest, acțiunea se respinge.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Ala Cobăneanu

Iuliana Oprea

Oleg Sternioală

Galina Stratulat