Decizia nr. 69 din 31 octombrie 2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-şef al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă, prin Încheierea din 21 februarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 7.467/63/2019.

După prezentarea referatului cauzei, preşedintele completului acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public în vederea expunerii punctului de vedere în raport cu soluţia de respingere a sesizării, ca inadmisibilă, propusă prin raportul întocmit în cauză.

Doamna procuror-şef Antonia Eleonora Constantin expune argumentele cuprinse în punctul de vedere depus la dosar, în sensul că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării. În esenţă, se arată că este îndeplinită condiţia noutăţii, chiar dacă nu este generată de dispoziţii legale recent intrate în vigoare, iar jurisprudenţa identificată este inconsistentă şi neunitară. Cu referire la practica judiciară inconsistentă şi neunitară indicată în raport, se argumentează că, în situaţii similare, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că este necesar a se da efect util mecanismului hotărârii prealabile, prin dezlegarea pe fond a chestiunii de drept. În acest sens, se face referire la deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 54/2020 (paragraful 151), nr. 44/2019 (paragrafele 57-60) şi nr. 41/2019 (paragraful 34). Totodată, se arată că, în prezenta cauză, jurisprudenţa neunitară a apărut în perioada 2021-2022, divergenţele existând atât în materie penală, cât şi în materie civilă, precum şi între orientările jurisprudenţiale penale şi civile, inclusiv la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Preşedintele completului închide dezbaterile, iar completul rămâne în pronunţare asupra admisibilităţii sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 21 februarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 7.467/63/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.385 alin. (1) şi (3) din Codul civil, prejudiciul derivat din săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data producerii infracţiunii, este prezumat de lege prin dispoziţiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (i) şi art. 15 alin. (6) lit. a) şi anexa la acelaşi act normativ? II. Dispoziţii legale incidente

Prevederile din dreptul intern ce formează obiectul sesizării şi alte dispoziţii legale relevante sunt următoarele: a) Art. 1.385 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil (Codul civil): ” Art. 1.385. – Întinderea reparaţiei (1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (…) (3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.”; b) dispoziţii cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, forma în vigoare la data de 22 decembrie 2014 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009): ” Art. 13. – (1) Acordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe. (…) Art. 14. – (1) Nivelul taxelor pentru eliberarea licenţelor de organizare a jocurilor de noroc, a autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc şi a taxei de acces prevăzute la art. 13 alin. (4), precum şi nivelul minim al capitalului social subscris şi vărsat de operatorii economici organizatori de jocuri de noroc sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă şi pot fi modificate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice. (2) Taxele aferente activităţilor din domeniul jocurilor de noroc se plătesc de către operatorii economici organizatori, după cum urmează: a) taxa aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc: (i) pentru primul an, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentaţia a fost aprobată; (…) b) taxa anuală aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc: (i) pentru jocurile de noroc caracteristice activităţii cazinourilor şi jocurile tip slot-machine, taxa se datorează pentru fiecare mijloc de joc şi se plăteşte în 4 rate trimestriale egale, astfel: A. pentru primul trimestru – până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentaţia a fost aprobată; B. pentru celelalte trimestre – până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din trimestru (respectiv 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie) pentru trimestrul următor; (…) Art. 15. – (…) (6) Numărul minim de mijloace de joc, locaţii sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea este: a) pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelaşi operator economic este de 50 de aparate, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite. Dacă numărul autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă, licenţa de organizare a jocurilor de noroc se revocă de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile. (…) Art. 17. – (…) (9) După revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, pe perioada suspendării autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, precum şi după încetarea activităţii de jocuri de noroc, sub orice formă, operatorii economici organizatori de jocuri de noroc sunt obligaţi să achite diferenţa rămasă de plată din taxa anuală aferentă autorizaţiei/autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc. Art. 23. – (1) Desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. (…) Anexă 1. Taxe anuale percepute pentru activităţile din domeniul jocurilor de noroc I. Taxe aferente licenţei de organizare a jocurilor de noroc (anuale): (…) E. Pentru jocurile tip slot-machine: 25.000 lei (…) II. Taxe aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc (anuale): (…) E. Pentru fiecare mijloc de joc tip slot-machine: 8.000 lei (…)” III. Expunerea succintă a cauzei

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 aprilie 2019, pe rolul Judecătoriei Craiova, cu nr. 10.169/215/2019, reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Sud Vest (ONJN) a solicitat obligarea pârâtei C.F., în calitate de administrator al G. – S.R.L., la plata unei despăgubiri în sumă de 425.350 lei, reprezentând contravaloarea taxei de licenţă (25.000 lei) şi, respectiv, de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot-machine (400.000 lei, calculată pentru 50 de aparate, minim la autorizare, în cuantum de 8.000 lei pe aparat) şi 350 de lei venit nelegal încasat din exploatarea a patru mijloace de joc de noroc la 22 decembrie 2014, taxe datorate şi neachitate către bugetul statului.

Prin Sentinţa civilă nr. 378/2020 din 23 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 7.467/63/2019, s-a admis, în parte, acţiunea şi a fost obligată pârâta C.F. la plata sumelor de 25.000 lei, reprezentând taxa aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc, 32.000 lei, reprezentând taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc pentru aparate tip slot-machine, şi 350 de lei, reprezentând venit încasat nelegal, pentru considerentele arătate în continuare: (i) La data de 22 decembrie 2014, echipa de inspectori ai ONJN a efectuat un control la G. – S.R.L., unitate care desfăşoară activitate de alimentaţie publică (bar), şi au fost identificate 4 maşini electronice cu câştiguri tip slot-machine, care se aflau în funcţiune şi nu aveau plăcuţe de identificare, respectiv timbre metrologice emise de Biroul Român de Metrologie Legală. (ii) Cu ocazia controlului a mai fost găsită şi suma de 350 de lei, provenită din exploatarea aparatelor de tip slot-machine şi s-a constatat că administratorul societăţii nu deţinea licenţă sau autorizaţie în domeniul jocurilor de noroc, iar locaţia în care funcţionau cele 4 aparate de tip slot-machine nu era înregistrată la oficiul registrului comerţului ca punct de lucru în care să se desfăşoare activitatea de jocuri de noroc şi nici nu era afişată licenţa de organizare a jocurilor de noroc. (iii) Prin ordonanţa de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova emisă la 31 octombrie 2018 în Dosarul penal nr. 1.286/P/2015, rămasă definitivă prin Încheierea penală din 21 februarie 2019, pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 29.591/215/2018, s-a reţinut că fapta săvârşită de pârâta C.F. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009. Întrucât pârâta C.F. a recunoscut fapta, s-a apreciat că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 318 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, astfel că, prin ordonanţa menţionată, s-a renunţat la urmărirea penală, iar, pentru soluţionarea laturii civile, ONJN a fost îndrumat să se adreseze instanţei civile. (iv) În cauză, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, în sensul că fapta pârâtei de a exploata aparatele tip slotmachine, fără autorizaţiile necesare funcţionării, cu neplata autorizaţiilor şi licenţelor de funcţionare, are caracter ilicit, fiind contrară prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009. Vinovăţia pârâtei C.F. rezultă cu certitudine din poziţia procesuală a acesteia, atât în faţa instanţei de judecată, cât şi în faţa organelor judiciare de urmărire penală, pârâta recunoscând săvârşirea faptei ilicite. Prin fapta săvârşită s-a creat un prejudiciu cert şi actual, constând în contravaloarea celor două taxe, respectiv 25.000 de lei, reprezentând taxă aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc, şi 32.000 de lei, taxă aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele 4 aparate de tip slot-machine (taxă autorizaţie de 8.000 lei pentru fiecare aparat). Este neîntemeiată solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta la plata unei taxe de autorizare pentru 50 de aparate de joc (400.000 lei), deoarece s-a dovedit că aceasta a exploatat, fără respectarea dispoziţiilor legale, doar 4 aparate de joc, astfel că nu poate datora decât contravaloarea taxei de autorizare pentru cele 4 aparate de joc.

Prin Decizia nr. 56/2021 din 10 martie 2021, Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul ONJN împotriva sentinţei menţionate la paragraful 4 din prezenta decizie.

Împotriva deciziei menţionate la paragraful 13 a declarat recurs ONJN, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, solicitând casarea deciziei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare, admiterea acţiunii civile şi obligarea pârâtei C.F. la plata despăgubirilor civile în cuantum de 425.000 lei către partea civilă, reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii. În motivarea recursului, sunt expuse următoarele critici: (i) În mod greşit instanţa a reţinut că prejudiciul invocat de către reclamant nu este cert şi în strânsă legătură de cauzalitate cu fapta ilicită a pârâtei, întrucât fapta penală există, a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege şi a fost recunoscută de către pârâtă. (ii) Prejudiciul produs bugetului de stat este cert, întrucât, dacă organizatorul jocurilor de noroc ar fi respectat legislaţia în materie, taxele aferente se achită înainte de începerea activităţii şi pentru 50 de aparate minim. În mod greşit instanţa de apel a apreciat că cele două taxe de autorizaţie şi licenţă nu reprezintă un prejudiciu cert, întrucât aceasta este prima condiţie impusă de legislaţia din domeniul jocurilor de noroc pentru a putea organiza jocuri de noroc, care sunt monopol de stat. (iii) Deoarece operatorii economici licenţiaţi nu pot funcţiona decât în această formă, se creează un precedent periculos, prin care persoanele care vor să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc nu vor mai achita taxele prevăzute de lege pentru 50 de aparate, aşa cum legiuitorul a prevăzut la data săvârşirii faptei (în prezent, 75 de aparate minim), şi vor alege să exploateze aceste mijloace de joc fără îndeplinirea condiţiilor legale de autorizare şi fără plata taxelor, cu un număr mai mic de astfel de jocuri, iar, dacă sunt depistate, vor avea o situaţie mai favorabilă în raport cu cei care respectă legea. (iv) Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi art. 18 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 870/2009, cât şi ale art. 6 şi art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de noroc tip slot-machine, iar persoana juridică are obligaţia să achite la bugetul de stat 25.000 lei, reprezentând taxa anuală aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, precum şi 400.000 lei, reprezentând taxa anuală de autorizare pentru exploatarea numărului minim obligatoriu de 50 de mijloace de joc tip slotmachine, conform reglementărilor în vigoare la data săvârşirii faptei, astfel că, în speţă, prejudiciul total adus bugetului consolidat al statului este de 425.000 lei. (v) În speţă, îşi găsesc aplicabilitatea prevederile art. 1.349 raportat la art. 1.357 din Codul civil, iar repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispoziţiile art. 1.385 alin. (1) din Codul civil. În mod greşit instanţa a reţinut că, pentru recuperarea prejudiciului, se aplică principiul proporţionalităţii, de vreme ce acest principiu îşi găseşte aplicabilitatea atunci când cuantumul nu este prevăzut de lege şi se stabileşte de către instanţă în măsura dovedirii acestuia de către reclamant, însă, în speţa dedusă judecăţii, cuantumul prejudiciului este reglementat de lege. Prejudiciul este cert, în sensul art. 1.532 din Codul civil, şi nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin lege.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 7.467/63/2019.

Cauza a fost reţinută în pronunţare la 21 octombrie 2021, iar, la termenul din 25 noiembrie 2021, instanţa de recurs a repus cauza pe rol pentru a discuta cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept cu chestiunea de drept menţionată la paragraful 9 din prezenta decizie, solicitându-se părţilor un punct de vedere asupra admisibilităţii sesizării şi asupra problemei de drept invocate. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie A. Asupra admisibilităţii sesizării

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv: (i) sesizarea este formulată în cadrul unui dosar aflat în curs de judecată pe rolul Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) instanţa este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, în recurs; (iii) soluţionarea, pe fond, a cauzei depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât obiectul recursului îl constituie determinarea prejudiciului cert produs prin fapta ilicită a pârâtei; (iv) chestiunea de drept nu a făcut obiectul pronunţării Înaltei Curţi într-o altă hotărâre prealabilă şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă pe rolul instanţelor civile.

Chestiunea de drept a fost analizată atât de instanţele penale, în contextul formulării unor plângeri pentru infracţiunea reglementată de art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, ca latură civilă, finalizate cu o soluţie de condamnare, cât şi, minoritar, de către instanţa civilă învestită cu acţiunea civilă rămasă nesoluţionată ca urmare a unei soluţii de necondamnare pronunţate de instanţa penală.

În jurisprudenţa instanţelor penale, latura civilă a fost soluţionată, în general, în sensul că prejudiciul rezultat din infracţiune este cel fiscal, reprezentat de taxele totale de licenţă şi de autorizare neachitate pentru numărul minim de aparate de tip slot-machine prevăzut de lege pentru obţinerea autorizaţiei (Decizia penală nr. 1.463 din 30 octombrie 2018 a Curţii de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori; Decizia penală nr. 960 din 2 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie; Decizia penală nr. 215 din 17 februarie 2021 a Curţii de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori).

În ceea ce priveşte instanţele civile, în practica recentă, două dintre cauze au fost finalizate cu decizii civile pronunţate în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (deciziile civile nr. 398 din 23 februarie 2021 şi nr. 1.228 din 8 iunie 2021) şi în apel de Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă (Decizia civilă nr. 49 din 4 martie 2021), prin care s-a statuat că prejudiciul civil constă în taxa de licenţă şi de autorizare corespunzătoare numărului de aparate efectiv exploatate. În acest sens s-au pronunţat şi Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 868 din 2 octombrie 2020, şi Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 3 A din 6 ianuarie 2022.

A mai existat o opinie minoritară, în sensul că, pentru infracţiunea reglementată de art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, nu poate fi constatat un prejudiciu de tipul celui pretins, ci, eventual, doar un profit nerealizat din exploatarea aparatului (Decizia civilă nr. 104 din 20 aprilie 2021 a Curţii de Apel Craiova – Secţia I civilă).

Prin urmare, date fiind rezolvarea diferită a chestiunii de drept şi jurisprudenţa relativ minimă a instanţelor civile, care nu a dus la cristalizarea unei opinii consolidate a instanţelor, având în vedere potenţialul dezvoltării unei practici neunitare la nivelul instanţelor penale, dar şi al celor civile, este îndeplinită şi condiţia noutăţii. B. Asupra fondului chestiunii de drept

În cazul exploatării jocurilor de noroc fără autorizaţie şi fără licenţă de funcţionare de către o persoană fizică sau o persoană juridică, prejudiciul cauzat statului pentru încălcarea dreptului său de monopol îl reprezintă contravaloarea tuturor taxelor prevăzute de lege pentru obţinerea licenţei şi a autorizaţiei de exploatare (prejudiciul fiscal) şi nu doar taxa anuală achitată pentru licenţă, precum şi taxa de exploatare raportată la numărul efectiv de aparate exploatate. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la chestiunea de drept

Recurentul-reclamant ONJN a formulat punct de vedere, reiterând susţinerile din cererea de recurs. VI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 1.293/C/1.953/III-5/2022 din 20 iunie 2022, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu se analizează practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care face obiectul sesizării.

Prin concluziile formulate cu privire la chestiunea de drept se argumentează că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă şi se solicită admiterea sesizării şi pronunţarea unei hotărâri în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.385 alin. (1) şi (3) din Codul civil, prejudiciul derivat din săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei (22 decembrie 2014), este prezumat de lege prin dispoziţiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (i) şi ale art. 15 alin. (6) lit. a) şi anexa la acelaşi act normativ. VII. Jurisprudenţa naţională cu privire la chestiunea de drept A. Jurisprudenţa la nivelul curţilor de apel

În temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (11) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat curţilor de apel să comunice jurisprudenţa identificată în raza lor teritorială de competenţă cu privire la chestiunea de drept în discuţie, pentru a fi avută în vedere în analiza condiţiilor de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel cum aceste cerinţe au fost decelate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Jurisprudenţa comunicată de curţile de apel este conturată de orientările jurisprudenţiale prezentate în continuare.

Într-o orientare jurisprudenţială, s-a reţinut că prejudiciul cauzat statului prin săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 este prezumat de lege, fiind prevăzut de dispoziţiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (i) şi ale art. 15 alin. (6) lit. a) şi anexa la acelaşi act normativ. Această jurisprudenţă se regăseşte la nivelul Judecătoriei Lugoj (Sentinţa penală nr. 79 din 25 ianuarie 2022, Dosar nr. 2.778/252/2021, definitivă la 15 februarie 2022).

Într-o orientare jurisprudenţială diferită, s-a reţinut că, în interpretarea dispoziţiilor art. 1.385 alin. (1) şi (3) din Codul civil, prejudiciul derivat din săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 nu este prezumat prin dispoziţiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (i) şi ale art. 15 alin. (6) lit. a) şi anexa la aceeaşi ordonanţă de urgenţă, ci se calculează prin raportare exclusivă la numărul de aparate de jocuri de noroc exploatate fără licenţă de organizare sau autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc. Această jurisprudenţă se regăseşte la nivelul următoarelor instanţe: Curtea de Apel Bucureşti (Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, Decizia penală definitivă nr. 480/A din 27 aprilie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 7.014/236/2020; Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, Decizia penală definitivă nr. 827/A din 12 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 466/192/2018), Curtea de Apel Craiova (Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă, Decizia nr. 49 din 4 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.406/63/2019, definitivă prin Decizia nr. 2.187 din 26 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă) şi Curtea de Apel Ploieşti (Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, Decizia definitivă nr. 88 din 1 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 9.150/281/2019) şi Tribunalul Prahova (Tribunalul Prahova – Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 2.827 din 5 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.150/281/2019, definitivă prin Decizia nr. 88 din 1 martie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti). B. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Sub un prim aspect, în ceea ce priveşte calitatea de autor al faptei prejudiciabile, s-a reţinut că nu poate fi primită interpretarea în sensul că, în condiţiile în care organizator de jocuri de noroc poate fi numai persoana juridică, conform art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, activitatea de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc de către o persoană fizică, fără respectarea condiţiilor legale de licenţiere şi autorizare, nu este susceptibilă de a produce un prejudiciu. S-a argumentat că o asemenea interpretare ar exclude de plano posibilitatea atragerii răspunderii civile delictuale în situaţia în care un subiect de drept desfăşoară o activitate fără să îndeplinească cerinţele legale necesare autorizării. Or, inclusiv în cazul faptei săvârşite de o persoană fizică, constând în organizarea şi exploatarea de jocuri de noroc fără respectarea condiţiilor legale de licenţiere şi autorizare, existenţa prejudiciului se analizează în condiţiile art. 1.381 şi art. 1.385 din Codul civil (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă nr. 2.297/2021).

În jurisprudenţa identificată la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât în materie civilă, cât şi în materie penală, s-a reţinut că, în ipoteza săvârşirii de către o persoană fizică a infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, prejudiciul este reprezentat de prejudiciul efectiv produs prin aparatele de jocuri de noroc exploatate fără licenţă de organizare sau autorizaţie de exploatare, iar nu de prejudiciul eventual şi virtual reprezentat de taxele aferente activităţilor din domeniul jocurilor de noroc în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (i) şi art. 15 alin. (6) lit. a) şi anexa la aceeaşi ordonanţă de urgenţă, raportat la numărul minim de aparate tip slotmachine necesar obţinerii de către persoana juridică a licenţei de organizare şi autorizaţiei de exploatare. În argumentare, a fost avut în vedere, în esenţă, faptul că o persoană fizică nu poate avea calitatea de organizator de jocuri de noroc, ci numai o persoană juridică, conform art. 6 alin. (1), art. 17 alin. (9) şi art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 (deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă nr. 398/2021, nr. 1.228/2021 şi nr. 2.187/2021; deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală nr. 3.187/2012, nr. 2.238/2013, nr. 29/2018 şi nr. 3/2022). VIII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

În materia jocurilor de noroc prezintă relevanţă jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în domeniul libertăţii de a presta servicii prevăzute de art. 49 CE (în prezent art. 56 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene), respectiv Hotărârea din 3 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-258/08, Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Ladbrokes International Ltd împotriva Stichting de Nationale Sporttotalisator, prin care instanţa europeană şi-a reconfirmat jurisprudenţa potrivit căreia, în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte largă de acţiune. Totodată, în aceeaşi jurisprudenţă au fost fixate şi criteriile la care instanţele naţionale trebuie să se raporteze în contextul verificărilor privind aptitudinea reglementării naţionale de a limita dependenţa de jocurile de noroc şi de a preveni frauda în domeniu, apreciind şi că o legislaţie naţională destinată să limiteze activitatea operatorilor de jocuri de noroc, în scopul limitării dependenţei de jocurile de noroc şi pentru a preveni frauda, este, în principiu, compatibilă cu dreptul european. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul asupra chestiunii de drept, întocmit conform art. 520 alin. (8) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 519 din acelaşi cod. X. Considerentele Înaltei Curţi

Prealabil analizei, în fond, a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Prin urmare, pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza să se soluţioneze în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să o soluţioneze; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificarea admisibilităţii sesizării, din această perspectivă, relevă neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege.

Astfel, primele patru cerinţe sunt întrunite.

Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, titularul sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă, învestit cu calea de atac a recursului, urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

Cauza care face obiectul judecăţii în recurs se află în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestit să o soluţioneze. Procesul are natura juridică a unui litigiu în materia răspunderii civile delictuale, de competenţa, în primă instanţă, a Tribunalului Dolj, raportat la valoarea obiectului pretenţiilor deduse judecăţii (425.350 lei), conform art. 95 pct. 1 cu referire la art. 94 pct. 1 lit. k) din Codul de procedură civilă. Apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe se află în competenţa de soluţionare a Curţii de Apel Craiova, potrivit art. 96 pct. 2 din acelaşi cod. Recursul declarat împotriva deciziei civile pronunţate de această instanţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă, conform art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Referitor la cerinţa conexiunii între fondul cauzei şi chestiunea de drept cu privire la care s-a solicitat lămurirea, şi aceasta este întrunită, în contextul în care recurentul-reclamant, în susţinerea întinderii prejudiciului pretins, evocă, pe lângă dispoziţiile din domeniul răspunderii civile delictuale de drept comun, şi pe cele ale art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (i) şi art. 15 alin. (6) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009. În opinia sa, aceste texte de lege constituie fundamentul juridic pentru care valoarea despăgubirilor cuvenite cu titlu de taxă aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc pentru aparate tip slot-machine ar trebui să se raporteze la numărul minim, prevăzut de lege, de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelaşi operator economic (50 de aparate, în forma actului normativ în vigoare la data săvârşirii infracţiunii) şi în absenţa căruia operatorul nu poate obţine autorizaţia de exploatare, iar nu la numărul efectiv de aparate exploatate, inferior celui reglementat. Contrar acestui raţionament, în fazele procesuale anterioare recursului, instanţele au considerat că prejudiciul cert creat recurentului se limitează la numărul de aparate efectiv exploatate de către pârâtă, în funcţie de acest număr fiind stabilite şi despăgubirile datorate.

Prin căile de atac exercitate în cauză, reclamantul a contestat interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în evaluarea întinderii prejudiciului de către aceste instanţe.

Prin urmare, întrebarea preliminară, care supune dezbaterii identificarea unei prezumţii legale în cuprinsul dispoziţiilor normative din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, prezintă relevanţă pentru soluţionarea fondului cauzei, chestiunea de drept în discuţie fiind de natură să lămurească întinderea prejudiciului disputat de recurent.

De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa ca, asupra respectivei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Din datele comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultă că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării, care reprezintă o chestiune distinctă de admisibilitate, în absenţa unei definiţii legale a acestei noţiuni, verificarea îndeplinirii sale reprezintă atributul completului învestit cu soluţionarea sesizării, aşa cum instanţa supremă a decis în mod constant în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019).

S-a statuat că cerinţa noutăţii este întrunită atunci când problema de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu au dat încă acesteia o interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, de o anumită întindere sau consistenţă.

Dispoziţiile legale supuse interpretării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au intrat în vigoare în anul 2009, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, modificările şi completările ulterioare ale acestui act normativ nereferindu-se şi la textele în discuţie.

Din examenul jurisprudenţial al hotărârilor judecătoreşti ataşate prezentului dosar se constată că instanţele naţionale s-au confruntat cu problema interpretării normelor juridice evocate în întrebarea preliminară relativ recent faţă de momentul intrării în vigoare a legii (perioada 2012-2013, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală nr. 3.187/2012 şi nr. 2.238/2013), pronunţând, până în prezent, hotărâri definitive/rămase definitive sau aflate în faza recursului, privind problema întinderii despăgubirilor datorate ONJN, cu titlu de taxe aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc în ipoteza exploatării unui număr mai mic de aparate tip slotmachine faţă de cel prevăzut de lege (deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă nr. 398/2021, nr. 1.228/2021 şi nr. 2.297/2021; deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală nr. 3.187/2012, nr. 2.238/2013, nr. 29/2018 şi nr. 3/2022; Decizia penală nr. 960/2019 a Curţii de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie; Decizia penală definitivă nr. 480/A/2022 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală; Decizia definitivă nr. 827/A/2019 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală; Decizia nr. 49/2021 a Curţii de Apel Craiova – Secţia I civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2.187/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă; Decizia nr. 104/2021 a Curţii de Apel Craiova – Secţia I civilă; deciziile penale nr. 1.463/2018 şi nr. 215/2021 ale Curţii de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori; Decizia definitivă nr. 88/2022 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă; Decizia penală nr. 868/2020 a Curţii de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori; Sentinţa civilă nr. 2.827/2021 a Tribunalului Prahova – Secţia civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 88/2022 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă; Sentinţa penală nr. 79/2022 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă la 15 februarie 2022).

În condiţiile în care, în legătură cu problema de drept ce formează obiectul întrebării preliminare, există deja o jurisprudenţă dezvoltată pe parcursul mai multor ani, atât în materie civilă, cât şi în decizii prin care s-a rezolvat latura civilă în procese penale, inclusiv la nivelul instanţei supreme, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu este îndeplinită condiţia noutăţii acesteia.

Mai mult, din verificarea sumară a hotărârilor judecătoreşti pronunţate, cele mai multe dintre acestea fiind definitive, se constată că s-au conturat două opinii aparent contradictorii în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor menţionate în sesizare, ceea ce creează premisele promovării unui recurs în interesul legii, conform art. 515 din Codul de procedură civilă, remediul nefiind cel al hotărârii preliminare, care are doar rolul de a preveni crearea unei jurisprudenţe neunitare, iar nu de a o înlătura în cazul în care deja s-au pronunţat hotărâri definitive opuse.

Astfel, în esenţă, unele instanţe au considerat că prejudiciul rezultat din infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 („desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc”) are natură fiscală, astfel încât titularului acţiunii i se cuvin taxele totale de licenţă şi autorizare neachitate pentru numărul minim de aparate de tip slot-machine prevăzut de lege pentru obţinerea autorizaţiei (secţiile penale ale curţilor de apel Bacău şi Craiova; Judecătoria Lugoj).

Dimpotrivă, alte instanţe au apreciat că prejudiciul cert constă în taxa de licenţă şi de autorizare corespunzătoare numărului de aparate efectiv exploatate (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti; Secţia civilă a Curţii de Apel Craiova; Curtea de Apel Ploieşti; Curtea de Apel Suceava; Tribunalul Prahova).

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu sunt întrunite premisele necesare declanşării mecanismului de unificare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, nefiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, prezenta sesizare urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.