Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022

Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură sunt norme de drept substanţial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului „tempus regit actum”.

Dacă art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022, este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. Conform dispoziţiilor art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat domnul Costin Cristian Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul judecător Andrei Claudiu Rus, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 1.341/1/2022 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că la Dosarul nr. 1.341/1/2022 au fost reunite un număr de 16 sesizări formulate. De asemenea, a menţionat că la dosar au transmis puncte de vedere curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Cluj, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara şi unele instanţe arondate acestora, precum şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti. În continuare, s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul doamnei procuror Marinela Mincă. Doamna procuror Marinela Mincă a solicitat, având în vedere că în luna noiembrie 2022 este fixat termen pentru dezlegarea unei alte probleme de drept, respectiv interpretarea şi aplicarea art. 426 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală cu referire la art. 431 din Codul de procedură penală, cu privire la care apreciază că este o identitate parţială de obiect, acordarea unui termen de judecată în vederea reunirii respectivei cauze la prezenta. După deliberare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a respins cererea de reunire formulată, instanţa putând proceda la judecarea prezentei cauzei şi, în funcţie de soluţia ce se va adopta, urmând a se decide în consecinţă în cauza a cărei reunire se solicită. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu mai sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problemele supuse dezbaterii în Dosarul nr. 1.341/1/2022, precum şi în celelalte dosare reunite. Doamna procuror Marinela Mincă a apreciat că dezlegarea ce ar trebui dată în prezenta cauză şi care ar da o rezolvare întrebărilor adresate instanţei supreme ar consta în faptul că instituţia întreruperii prescripţiei răspunderii penale ar trebui calificată ca o instituţie de drept penal procesual, argumentele fiind relevate atât de dispoziţiile legale, cât şi de doctrina în materie. A arătat că, tradiţional, instituţia prescripţiei răspunderii penale este calificată ca o instituţie de drept penal substanţial, şi nu de drept procesual, având în vedere efectul său ce conduce la înlăturarea răspunderii penale şi, pe cale de consecinţă, la înlăturarea stabilirii şi aplicării pedepsei. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) a confirmat iniţial această orientare, însă, ulterior, prin Decizia nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituţională, în paragraful 67, abordează o analiză diferenţiată a prescripţiei răspunderii penale de instituţia întreruperii cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale. De asemenea, prin aceasta din urmă, instanţa constituţională dă şi o definiţie instituţiei întreruperii cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, respectiv, pe de o parte, o soluţie juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen integral de prescripţie, în cadrul căruia îşi poate exercita rolul său activ consacrat de art. 5 din Codul de procedură penală, de stabilire a adevărului în cauzele penale, iar, pe de altă parte, ca fiind modalitatea în care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoştinţa suspectului sau inculpatului împrejurarea că rezonanţa socială a faptei pe care a comis-o nu s-a estompat faţă de momentul săvârşirii acesteia. Astfel, întreruperea prescripţiei reprezintă un instrument pus la îndemâna organelor judiciare ce este necesar realizării rolului acestora. Curtea Constituţională, prin decizia anterior menţionată, oferă posibilitatea analizei şi interpretării distincte a instituţiei întreruperii cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale de instituţia prescripţiei răspunderii penale. Doamna procuror Marinela Mincă a susţinut că încadrarea instituţiei întreruperii cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale în cadrul instituţiilor de drept penal procesual este un rezultat al faptului că reprezintă un efect al actelor de întrerupere şi, de asemenea, se repercutează asupra exercitării acţiunii penale, aspect ce este de natură a o califica drept o instituţie de drept penal procesual. De altfel, în cursul procesului penal, multitudinea actelor procedurale şi procesuale ce se întocmesc au rolul de a dinamiza procesul penal, de a ajuta participanţii să îşi exercite drepturile şi să îşi îndeplinească obligaţiile. Efectul întreruptiv evidenţiază existenţa şi preexistenţa exercitării acţiunii penale, acţiune penală ce se exercită pentru tragerea la răspundere penală a infractorului şi care, de asemenea, reprezintă un impediment ca fapta săvârşită de acesta să fie uitată de societate. Chiar dacă s-ar aprecia că instituţia supusă examinării ar fi o instituţie de drept penal substanţial, trebuie avută în vedere precaritatea aplicării principiului retroactivităţii legii penale cu privire la imprescriptibilitatea unor infracţiuni, caracter precar pe care Curtea Constituţională l-a relevat în jurisprudenţa sa, acesta constituind un argument ce susţine preempţiunea aplicării principiului activităţii legii penale cu privire la această instituţie. Astfel, dacă prin Decizia nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) Curtea Constituţională a apreciat că, în materia răspunderii penale, se aplică principiul retroactivităţii legii penale consacrate în art. 15 din Constituţie, ulterior, prin deciziile nr. 511/2013 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 30 ianuarie 2014) şi nr. 341/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 8 august 2014), instanţa de contencios constituţional a înlăturat această concepţie tradiţională a aplicării retroactive a legii penale mai favorabile în materia prescripţiei răspunderii penale şi a apreciat că sunt de imediată aplicare dispoziţiile legale nefavorabile. A apreciat că nu poate fi primit argumentul conform căruia art. 155 alin. (1) din Codul penal, în urma celor două decizii ale Curţii Constituţionale, ar putea fi calificat ca o lege penală mai favorabilă întrucât partea din text care prevedea cauzele de întrerupere a fost abrogat prin cele două decizii de admitere ale instanţei de contencios constituţional. În acest sens, a apreciat că însăşi Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a arătat, în mod constant, că nu este un legiuitor pozitiv, relevante fiind paragrafele 441-455 din Decizia nr. 650/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019), prin care Curtea Constituţională, în baza controlului a priori, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 pct. 29 din propunerea legislativă prin care se intenţiona modificarea Codului penal şi prin care se dorea introducerea în art. 173 din Codul penal a unor dispoziţii exprese care să prevadă că deciziile Curţii Constituţionale care au caracter general obligatoriu sunt asimilate legii penale şi constituie lege penală mai favorabilă. În aceste paragrafe, Curtea Constituţională atrage atenţia că deciziile sale nu pot fi asimilate unor legi penale mai favorabile. A susţinut că nu sunt incidente în speţă nici dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul penal întrucât acestea au în vedere situaţia în care, până la declararea ca neconstituţională a unei dispoziţii legale, ar fi avut prevederi mai favorabile suspectului sau inculpatului. Or, sintagma declarată neconstituţională de Curtea Constituţională din art. 155 alin. (1) din Codul penal nu cuprindea prevederi mai favorabile suspectului sau inculpatului. În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018), dar şi considerentele Deciziei nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), respectiv menţiunea din paragraful 44 referitor la faptul că intenţia instanţei constituţionale nu a fost aceea de scoatere din fondul legislativ activ a instituţiei întreruperii prescripţiei răspunderii penale, apreciază că această instituţie nu a dispărut din fondul legislativ activ şi nu îndeplineşte condiţiile de a fi considerată lege penală mai favorabilă, putând fi calificată ca o instituţie de drept penal procesual. Pentru toate argumentele prezentate, a apreciat că instituţia întreruperii prescripţiei răspunderii penale este o instituţie de drept penal procesual. Cu privire la posibilitatea invocării, pe calea contestaţiei în anulare, a unei cauze de încetare a procesului penal, din perspectiva deciziilor Curţii Constituţionale privind prescripţia răspunderii penale, în măsura în care instanţa de apel a analizat incidenţa prescripţiei, apreciază că nu poate fi reevaluată, pe calea contestaţiei în anulare, o astfel de problemă, fiind incidente dispoziţiile Deciziei nr. 10/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 25 mai 2017). A arătat că interpretarea dată de instanţa supremă prin decizia menţionată a fost validată de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 453/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.190 din 7 decembrie 2020) şi nr. 120/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 15 iulie 2022), apreciindu-se că, în măsura în care problema prescripţiei a fost analizată de instanţa de apel, ea nu mai reprezintă o eroare de procedură care să poată fi valorificată prin intermediul contestaţiei în anulare. Cu privire la celelalte întrebări ce au fost formulate în cauzele reunite, a susţinut că acestea trebuie respinse, ca inadmisibile. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul membrilor completului să adreseze întrebări reprezentantului Ministerului Public. Constatând că nu sunt întrebări de formulat de către membrii completului, preşedintele formaţiunii de judecată, domnul judecător Daniel Grădinaru, a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea din data de 15 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 1. Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură sunt norme de drept substanţial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului „tempus regit actum”. 2. Dacă art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022, este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă. II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi inculpatul V. M. împotriva Sentinţei penale nr. 85 din 16.02.2022 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 2.498/299/2021. Prin sentinţa penală apelată (nr. 85 din 16.02.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti), în temeiul art. 295 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 308 din Codul penal, inculpatul V. M. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 19, art. 23 alin. (3) şi art. 25 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1.349 şi 1.357 din Codul civil, s-a admis acţiunea civilă exercitată de S.C. G. I. 2010 – S.R.L. şi inculpatul a fost obligat la plata sumei de 7.500 lei la care s-a adăugat dobânda legală în cuantum de 2%/an, calculată de la data însuşirii sumei până la data plăţii efective, stabilită la valoarea de referinţă stabilită de Banca Naţională a României. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a apreciat că inculpatul V. M. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 din Codul penal, constând în aceea că, în data de 10.03.2017, în calitate de lucrător comercial – casier la S.C. G. I. 2010 – S.R.L., şi-a însuşit suma de 7.500 lei din gestiunea societăţii unde îşi desfăşura activitatea (punctul de lucru din Bucureşti, şoseaua B.P., nr. 127C, sectorul 1), bani pe care îi gestiona în baza atribuţiilor de serviciu. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi inculpatul V. M. La termenul de judecată din data de 15 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, având în vedere că inculpatul este acuzat că a săvârşit fapta la data de 10.03.2017, precum şi faptul că termenul de prescripţie conform art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal este de 5 ani, existând posibilitatea să se fi împlinit termenul de prescripţie generală, a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se statueze asupra problemelor de drept expuse în preambulul prezentului raport. În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a dispus suspendarea cauzei până la pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei privind chestiunile de drept supuse dezlegării. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Instanţa de trimitere, subsecvent prezentării normelor de drept intern apreciate a fi relevante în speţă [art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, art. 155 alin. (1) din Codul penal, în vigoare în perioada 1.02.2014-26.06.2018, art. 155 alin. (1) din Codul penal, în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022 şi art. 155 alin. (1) din Codul penal, în vigoare după data de 30.05.2022], a susţinut că sunt posibile trei ipoteze: 1. De la data de 25.06.2018 până la data de 30.06.2022, data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în materie penală nu a funcţionat, din punct de vedere legal, întreruperea cursului termenelor de prescripţie a răspunderii penale. Soluţia are ca premisă natura substanţială a instituţiei prescripţiei răspunderii penale. Având ca efect înlăturarea răspunderii penale, adică imposibilitatea (excluderea) aplicării pedepselor şi a luării măsurilor educative sau de siguranţă, prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept penal substanţial, în totalitate. Ca urmare, normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură sunt norme de drept substanţial deoarece afectează termenul şi, implicit, prescripţia răspunderii penale. 2. Normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură sunt norme de drept procesual supuse principiului „tempus regit actum”, iar actele procesuale întocmite de către organele judiciare înainte de data de 25.06.2018 rămân valabile ca acte întreruptive de prescripţie a răspunderii penale. Ulterior îndeplinirii actului de procedură începe să curgă un nou termen de prescripţie. Actele întreruptive de prescripţie trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs.

Distinct de ipotezele menţionate mai sus, Curtea a apreciat că se mai poate decela încă o ipoteză: Deşi prescripţia este în totalitate o instituţie de drept substanţial (inclusiv întreruperea), art. 155 alin. (1) din Codul penal, incomplet temporar în perioada 25.06.2018-30.05.2022, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018), nu întruneşte condiţiile unei legi penale mai favorabile, în sensul art. 5 din Codul penal, deoarece nu a fost legiferat în sensul înlăturării prescripţiei speciale. Cu alte cuvinte, în situaţia de faţă avem de-a face cu o succesiune aparentă de legi penale. Norma de drept substanţial rămasă în vigoare după Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018) nu reglementează în mod diferit instituţia prescripţiei răspunderii penale, ci a rămas incompletă, nefuncţională şi reprezintă un caz de inaplicabilitate a legii penale. Pentru a fi incident art. 5 din Codul penal, trebuia să intervină o lege nouă care să suprime prescripţia, să mărească ori să micşoreze termenele de prescripţie, să modifice regimul prescripţiei sub aspectul începutului prescripţiei, cauzelor de suspendare sau de întrerupere. În cazul de faţă, există o singură lege care a fost sancţionată în aspectele ei de drept substanţial, fiind lipsită de aplicabilitate pentru o perioadă determinată de timp. Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicataÌ 6 iÌ 2 n Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018) nu are efect de abrogare a art. 155 alin. (1) din Codul penal şi nici nu îl reconfigurează. Astfel, decizia menţionată nu a creat drept pozitiv, ca de exemplu în cazul art. 35 alin. (1) din Codul penal, iar pasivitatea legiuitorului nu poate transforma norma rămasă în vigoare în drept pozitiv. IV. Încheieri de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept conexate la prezenta cauză 1. Dosarul nr. 1.344/1/2022 Prin Încheierea din 15 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea aceloraşi chestiuni de drept sesizate şi în prezenta cauză, respectiv dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură sunt norme de drept substanţial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului „tempus regit actum” şi dacă art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022, este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă. Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor formulate de inculpata M. D. şi partea civilă S. A. L. împotriva Sentinţei penale nr. 58 din 31.01.2022 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 8.342/299/2019. Prin Sentinţa penală nr. 58 din 31.01.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal, instanţa a stabilit în sarcina inculpatei M. D. o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal. În temeiul art. 83 din Codul penal, a amânat aplicarea pedepsei de 8 (opt) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art. 84 din Codul penal. În baza art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 19 din Codul de procedură penală şi art. 25 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1.349, art. 1.357 alin. (1) din Codul civil, art. 1.391 din Codul civil şi art. 655 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S. A. L., a obligat-o pe inculpata M. D., în solidar cu S.C. C.M.U. – S.R.L. la plata către partea civilă a sumei de 1.610 lei reprezentând daune materiale şi a sumei de 10.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că inculpata M. D. se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, constând în aceea că, la data de 11.11.2012, cu ocazia consultului efectuat asupra pacientului S. A. L. în cadrul Spitalului Regina Maria Băneasa, în calitate de medic chirurg pediatru, nu a respectat măsurile de prevedere pentru exercitarea profesiei de medic, prin aceea că nu a stabilit diagnosticul complet şi corect, specific afecţiunii de care suferea pacientul şi nu a efectuat investigaţii suplimentare raportat la tabloul clinic al acestuia, inacţiuni care au determinat administrarea tardivă a tratamentului adecvat diagnosticului corect prezentat de pacient, ceea ce a condus la practicarea de necesitate de orhidectomie dreaptă, pentru necroză hemoragică testiculară consecutivă torsiunii testiculare, la data de 14.11.2012, în cadrul aceleiaşi unităţi medicale, pacientului generându-i-se o stare de infirmitate prin pierderea unui organ. 2. Dosarul nr. 1.346/1/2022 Prin Încheierea din 15 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea aceloraşi chestiuni de drept sesizate şi în prezenta cauză, respectiv dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură sunt norme de drept substanţial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului „tempus regit actum” şi dacă art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022, este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă. Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului formulat de către inculpatul B. R. G. împotriva Sentinţei penale nr. 9 din data de 21.01.2022 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti – Secţia penală în Dosarul nr. 12.688/300/2020. Prin Sentinţa penală nr. 9 din 21.01.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în baza art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, art. 43 alin. (5) din Codul penal, inculpatul B. R. G. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă săvârşită la data de 28.03.2017). S-a constatat că inculpatul B. R. G. a săvârşit prezenta infracţiune (faptă săvârşită la 28.03.2017) în concurs real cu infracţiunile ce au făcut obiectul condamnărilor dispuse prin Sentinţa penală nr. 2.590 din 17.10.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Sentinţa penală nr. 30 din 16.01.2018 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, Sentinţa penală nr. 423 din 23.05.2019 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, Sentinţa penală nr. 861 din 4.08.2020 a Tribunalului Bucureşti şi în urma contopirii pedepselor s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din celelalte trei pedepse aplicate, reprezentând 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare, inculpatul urmând a executa, în final, pedeapsa rezultantă de 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare. S-a constatat că persoana vătămată S.C. K. Romania – S.A. nu s-a constituit parte civilă în cauza penală. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că inculpatul B. R. G. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de furt prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, art. 43 alin. (5) din Codul penal, constând în aceea că, la data de 24.03.2017, în jurul orei 15.00, a sustras din magazinul S.C. K. România – S.R.L., cu punct de lucru în Bucureşti, Şos. P. nr. 244-246, sectorul 2, Bucureşti, 14 bucăţi de salam diferite mărci şi o sacoşă, în valoare totală de 170,01 lei, prejudiciu recuperat în totalitate. 3. Dosarul nr. 1.348/1/2022 Prin Încheierea din 15 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea aceloraşi chestiuni de drept sesizate şi în prezenta cauză, respectiv dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură sunt norme de drept substanţial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului „tempus regit actum” şi dacă art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022, este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă. Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 188 din data de 12.04.2022 pronunţate de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti – Secţia penală în Dosarul nr. 17.245/300/2021. Prin Sentinţa penală nr. 188 din 12.04.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, D. L.C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 din Codul penal şi art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal (4 acte materiale). În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, inculpatul D. L.C. a fost condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 4.200 lei (obţinută prin înmulţirea unui număr de 210 zile-amendă cu suma corespunzătoare unei zile-amendă, stabilită de instanţă la 20 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 320 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 din Codul penal şi art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal (4 acte materiale). În baza art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul penal, cele 2 pedepse aplicate inculpatului prin această hotărâre au fost contopite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii în cuantum de 2.100 lei. În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19, art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 1.349 şi 1.357 din Codul civil, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Compania Naţională Poşta Română şi inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă a sumei de 8.031,56 lei, cu titlu de daune materiale, la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data săvârşirii faptelor şi până la acoperirea integrală a prejudiciului. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a apreciat că inculpatul D. L.C. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 şi art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal (4 acte materiale), şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 320 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 şi art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal (4 acte materiale), constând în aceea că în perioada septembrie-noiembrie 2014, în calitate de factor poştal însărcinat cu înmânarea corespondenţei, şi-a însuşit sumele de bani ce făceau obiectul a patru mandate poştale având ca destinatari pe O. S., M. M. si R. F. M. (destinatară a două mandate) completând în fals în corpul mandatelor şi taloanelor de pensii, în formula de achitare, a datelor de legitimare a titularilor şi a semnăturii contrafăcute şi depunând înscrisurile respective la CN Poşta Română – S.A. pentru a crea aparenţa că sumele au fost achitate destinatarilor, producând astfel un prejudiciu egal cu valoarea mandatelor poştale, respectiv 8.031,56 lei (4.234 lei din mandatul cu destinatar O. S., 237 lei din mandatul cu destinatar M. M. şi 3.560,56 lei din mandatul cu destinatar R. F. M.).

Dosarul nr. 1.396/1/2022 Prin Încheierea din 16 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură, conform art. 155 alin. (1) din Codul penal, sunt norme de drept procesual penal, ale căror efecte se produc ope legis, potrivit principiului aplicării imediate a legii de procedură, fără a putea fi înlăturate prin acte normative ulterioare sau prevederi din acestea declarate neconstituţionale, sau sunt norme de drept penal substanţial, susceptibile de aplicare a legii penale mai favorabile, conform art. 5 din Codul penal? Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi de inculpaţii A.C., C. A., B. G., A. M. V. şi G. F. împotriva Sentinţei penale nr. 176 din 20.12.2019, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 1.778/116/2016. Prin Sentinţa penală nr. 176 din 20.12.2019, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 1.778/116/2016, s-au dispus următoarele: A fost făcută aplicarea art. 5 din Codul penal şi în consecinţă au fost recalificate încadrările juridice ale faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor prin aplicarea legii penale vechi. 1. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal anterior şi art. 74-76 din Codul penal anterior a fost condamnat inculpatul C. A. la 4 ani închisoare, în regim de detenţie, şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din Codul penal anterior pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului C. A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului C. A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 280 1 din Legea nr. 31/1990. 2. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior şi art. 74-76 din Codul penal anterior a fost condamnat inculpatul A. C. la 4 ani închisoare, în regim de detenţie, şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din Codul penal anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului A. C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului A. C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 280 1 din Legea nr. 31/1990. 3. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior şi art. 53 1 alin. 2 din Codul penal anterior a fost condamnată inculpata S.C. F. M. – S.R.L. Bucureşti la pedeapsa amenzii de 20.000 lei. În baza art. 53 2 din Codul penal anterior şi art. 53 1 alin. 3 lit. e) din Codul penal anterior a fost aplicată inculpatei S.C. F. M. – S.R.L. Bucureşti pedeapsa complementară a afişării prezentei hotărâri după rămânerea definitivă, la sediul acesteia, timp de 30 de zile. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatei S.C. F. M. – S.R.L. Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior. 4. În baza art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art. 74-76 din Codul penal anterior, art. 375 din Codul de procedură penală şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul A. M. V. la 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din Codul penal anterior, pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului A. M. V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior. S-a constatat că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. M.-V. este concurentă cu infracţiunile pentru care au fost pronunţate Sentinţa penală nr. 283 din 25.05.2012 a Judecătoriei Cornetu, Sentinţa penală nr. 27 din 7.03.2014 a Judecătoriei Bolintin-Vale şi Sentinţa penală nr. 1.373 din 22.12.2015 a Tribunalului Iaşi. În urma contopirii pedepselor a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din Codul penal anterior pe o durată de 5 ani. S-a stabilit total pedeapsă de executat pentru inculpatul A. M. V. 9 ani închisoare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din Codul penal anterior pe o durată de 5 ani.

În baza art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art. 74-76 din Codul penal anterior, art. 375 din Codul de procedură penală şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul G. F. la 6 ani închisoare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din Codul penal anterior, pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului G. F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În baza art. 26 din Codul penal anterior. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art. 74-76 din Codul penal, art. 375 din Codul de procedură penală şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul B.G. la 2 ani închisoare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din Codul penal anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului B.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior. S-a constatat că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B. G. prin prezenta hotărâre este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 1.373 din 22.12.2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul penal nr. 15.206/99/2011*, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 301 din 12.04.2017 a Curţii de Apel Iaşi. În urma contopirii pedepselor a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 2 ani şi 4 luni (format din 1/3 din totalul celorlalte pedepse), rezultând o pedeapsă principală în regim de detenţie de 7 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului I. V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului M.A.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatei M. (fostă S.) M. C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului C. C.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului L. I. R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului M. I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului T. N. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului P. M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului D. G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În temeiul art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 din Codul civil a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – ANAF Bucureşti – AJFP Călăraşi. Au fost obligaţi inculpaţii C.A., A. C. şi S.C. F. M. – S.R.L. Bucureşti, în solidar, către partea civilă la plata sumei de 4.088.531 lei, cu titlu de despăgubiri, din care suma de 2.452.735 lei reprezintă TVA, iar suma de 1.635.796 lei reprezintă impozit pe profit, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate conform legislaţiei în vigoare de la data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a sumei datorate. Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, asupra situaţiei de fapt, cu referire la chestiunea de drept invocată, că în perioada ianuarie-iulie 2011 inculpaţii C. A. (asociat şi administrator al S.C. F. M. – S.R.L.) şi A. C. (asociat şi administrator de fapt la aceeaşi societate) au înregistrat în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. F. M. – S.R.L. 95 de facturi de aprovizionare fictivă cu oţel-beton de la firma S.C. G. C. – S.R.L. A apreciat că, în realitate, S.C. G. C. – S.R.L. nu a prestat servicii şi nu a livrat bunuri către S.C. F. M. – S.R.L., singura activitate fiind aceea de a furniza facturi fiscale la solicitarea S.C. F. M. – S.R.L., iar în baza celor 95 de facturi fiscale, S.C. F. M., prin reprezentanţii săi, sub pretextul achitării preţului, a virat prin bancă suma de 9.936.366 lei în contul S.C. G. C. – S.R.L. Ulterior, s-a apreciat că aceste sume au fost transferate de către S.C. G. C., prin intermediul inculpatului G. F., care avea calitatea de administrator, către mai multe firme, care aparent figurau ca firme serioase, întrucât emiteau facturi care să justifice virarea banilor, încheiau contracte, emiteau avize, aveau o situaţie fiscală care nu ridica semne de întrebare. În realitate, s-a apreciat că aceste firme erau folosite doar pentru virarea sumelor de bani, ele fiind retrase ulterior de către alţi inculpaţi şi restituite, în urma plăţii unui comision, către inculpaţii C.A. şi A.C. S-a reţinut că în urma retragerilor inculpaţii opreau un comision, ulterior banii rămaşi erau duşi inculpatului A. M. V., acesta din urmă restituindu-i, în urma opririi unui comision, inculpaţilor C. A., A. C., reprezentanţi ai S.C. F. M. Sumele de bani obţinute în acest fel de către cei trei inculpaţi erau reinvestite în marfă sau în achiziţionarea de bunuri. S-a concluzionat că prin acest mecanism infracţional cei trei inculpaţi au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 4.088.531 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit neachitate bugetului de stat. Împotriva sentinţei penale anterior prezentate au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpaţii din cauză. Inculpatul C.A., prin apărătorul său ales, a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, instanţa dispunând sesizarea instanţei supreme pentru dezlegarea chestiunilor de drept mai sus prezentate. 5. Dosarul nr. 1.415/1/2022 Prin Încheierea din 16 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul ” Dacă în determinarea legii mai favorabile conform art. 5 din Codul penal cu trimitere la deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022 ale Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Codul penal prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală pot fi aplicate independent de prevederile art. 155 alin. (1) din Codul penal pentru infracţiunile săvârşite până în data de 9 iunie 2022 şi dacă aceste decizii ale Curţii Constituţionale devin inaplicabile în această materie în ceea ce priveşte infracţiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene? Dacă în temeiul principiului «tempus regit actum» pentru infracţiunile comise anterior datei de 25 iunie 2018 pot fi incidente dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal şi dacă în temeiul aceluiaşi principiu, odată cu intrarea în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022 devin incidente dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal şi pentru infracţiunile presupus comise anterior aceste date?”. Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor penale declarate de către partea civilă ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca – AJFP BIHOR şi inculpaţii V. M. I., C. D. A., B. S., C. V. C., P. G. M. şi G. E. A., împotriva Sentinţei penale nr. 21/P/2022 din data de 18.02.2022 pronunţate de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 1.502/111/2018. Prin Sentinţa penală nr. 21/2022 din data de 18.02.2022, pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a dispus, printre altele, condamnarea: – inculpatului V. M. I. la pedeapsa finală de 1 an şi 6 luni închisoare şi 6.900 lei amendă penală pentru comiterea în concurs real a trei infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 48 din Codul penal, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu reţinerea art. 35 alin. (1) şi art. 5 din Codul penal (17 acte materiale aferente facturilor înregistrate în perioada 22 aprilie 2013-16 septembrie 2013 de C. – S.R.L., administrată de C.V.; 2 acte materiale aferente facturilor înregistrate în 15 august 2013 şi 28 august 2013 de P.A.H.C. – S.R.L., administrată de D.S.; 30 acte materiale aferente facturilor înregistrate în perioada 22 ianuarie 2013-18 decembrie 2013 de S.S. – S.R.L., administrată de T.A.D.); – inculpatului C.D.A. la pedeapsa finală de 2 ani şi 9 luni închisoare la care s-a adăugat 19.600 lei amendă penală pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu reţinerea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din acelaşi