3ra-1090/16 — contestarea actului administrativ,
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ,
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
3ra-1090/16 — contestarea actului administrativ, (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr.3ra-1090/16 prima instanță: Gh. Stratulat instanța de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol, ÎNCHEIERE 20 iulie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî și Oleg Sternioală examinând admisibilitatea recursului declarat de către Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Preturii sectorului Centru municipiul Chișinău, intervenient accesoriu Nadejda Sturza cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 aprilie 2016, prin care a fost admis apelul declarat de Pretura sectorului Centru municipiul Chișinău, fiind casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chișinău din 24 noiembrie 2015 cu emiterea unei noi hotărîri sub formă de încheiere privind scoaterea cererii de pe rol, c o n s t a t ă La 01 iunie 2015, Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Preturii sectorului Centru municipiul Chișinău, intervenient accesoriu Nadejda Sturza cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, Pretura sectorului Centru municipiul Chișinău prin dispoziția nr. 07-dc din 27 ianuarie 2015 a dispus desfacerea contractului individual de muncă încheiat între Pretura sectorului Centru municipiul Chișinău și Nadejda Sturza în calitate de portar, în temeiul art. 86 alin. (1) lit. d) Codul muncii.
Menționează că Oficiul teritorial Chișinău în conformitate cu art. 64 din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală a efectuat controlul sub aspectul legal al dispoziției menționate și consideră că aceasta a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legislației în vigoare. Afirmă că conform art. 68 din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006, prin notificarea nr. 1304/OT4-756 din 07 aprilie 2015, Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a solicitat Preturii sectorului Centru municipiul Chișinău anularea dispoziția nr. 07-dc din 27 ianuarie 2015 cu privire la desfacerea contractului individual de muncă cu Nadejda Sturza. 1 Susține că conform prevederilor art. 68 alin. (3) din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării, autoritatea locală emitentă trebuie să modifice sau să abroge actul contestat.
În cazul în care, în termenul stabilit, autoritatea locală emitentă nu a reexaminat actul contestat, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat poate sesiza instanța de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data primirii notificării refuzului de a modifica sau de a abroga actul contestat. Prin răspunsul nr. 271/03-14 din 08 mai 2015 din 25 martie 2015, Pretura sectorului Centru municipiul Chișinău a respins notificarea Oficiului. Indică că drept urmare Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a înaintat acțiunea în judecată.
Invocă că Pretura sectorului Centru municipiul Chișinăua emis dispoziția nr. 07- dc din 27 ianuarie 2015 cu privire la desfacerea contractului individual de muncă cu Nadejda Sturza în baza cererii de eliberare depusă de Nadejda Sturza, prin care a solicitat eliberarea începînd cu 28 ianuarie 2015, precum și a certificatului de dizabilitate și capacitate de muncă seria CN nr. 112929. Astfel consideră că Pretura sectorului Centru municipiul Chișinău urma să aplice prevederile art. 85 Codul muncii, luînd în considerație cererea intervenientului Nadejda Sturza. Solicită reclamantul Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat anularea dispoziției nr. 07-dc din 27 ianuarie 2015 cu privire la desfacerea contractului individual de muncă cu Nadejda Sturza.
Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 24 noiembrie 2015, acțiunea a fost respinsă (f.d.36-38). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 aprilie 2016, a fost admis apelul declarat de Pretura sectorului Centru municipiul Chișinău, fiind casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 24 noiembrie 2015 cu emiterea unei noi hotărîri sub formă de încheiere privind scoaterea cererii de pe rol (f.d.68-72). În susținerea soluției enunțate, instanța de apel a reținut că Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat nu are competența de a verifica legalitatea actelor administrative emise de angajator, autoritate publică în privința persoanelor care nu au statut de funcționar public.
Respectiv Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat nu este împuternicit prin lege să se adreseze în instanța de contencios administrativ cu privire la anularea dispoziției nr. 07-dc din 27 ianuarie 2015, deoarece intervenienta Nadejda Sturza (portar) în privința căreia s-a emis dispoziția contestată nu are statut de funcționar public. Astfel litigiul urmează a fi examinat în procedură contencioasă de drept comun, dar nu ca un litigiul de contencios administrativ. La 25 mai 2016, prin intermediul oficiului poștal, Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd casarea actului judecătoresc contestat și a hotărîrii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărîri privind admiterea integrală a acțiunii.
În conformitate cu art. 434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că recursul declarat la 25 mai 2016, este depus în termen. 2 În motivarea recursului, Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a invocat că atît instanța de apel, cît și prima instanță au examinat pricina fără stabilirea tuturor circumstanțelor importante a cauzei. Astfel recurentul indică că în conformitate cu art. 64 lit. d) din Legea privind administrația publică locală nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 sunt supuse controlului obligatoriu actele de angajare și cele de încetare a raporturilor de serviciu sau de muncă ale persoanelor administrației publice locale.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. La 17 iunie 2016, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa Preturii sectorului Centru municipiul Chișinău și Nadejdei Sturza, cererea de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.
La 08 iulie 2016, Pretura sectorului Centru municipiul Chișinău a depus referință la cererea de recurs declarată de Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, prin care a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor și verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art.432 alin.(1) Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Colegiul menționează că, Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători 3 decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.
Completul judiciar indică că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenței CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură și aplicarea corectă a legii materiale, iar în esența lor argumentele recursului care sînt similare argumentelor invocate în instanța de apel, au fost verificate minuțios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de către Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, Judecător Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.