Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1277/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
9 iunie 2016
Părțile
Chicerman Panaghia, Rodimova Alexandra vs Kicerman Valeriu
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-1277/16 — Revocarea contractului de donație și restituirea bunului donat

prima instanţă: N. Şova dosarul nr. 2ra-1277/16 instanţa de apel: A. Panov, A. Nogai, M. Moraru ÎNCHEIERE 09 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentanţii lui Valeriu Kicerman, avocaţii Ion Lupaşcu şi Valentin Guţu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de reprezentantul legal al Panaghiei Chicerman, Alexandra Rodimova împotriva lui Valeriu Kicerman cu privire la revocarea donaţiei şi restabilirea bunului donat, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 septembrie 2015 c o n s t a t ă: La data de 04 iulie 2012 Panaghia Chicerman a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Valeriu Kicerman cu privire la revocarea donaţiei şi restabilirea bunului donat.

În motivarea acţiunii reclamanta a menţionat că, Chicerman Panaghia este mama pîrîtului Kicerman Valeriu şi începînd cu anul 1963 locuieşte pe adresa str. Imaşului nr.12, mun. Chişinău. În perioada anilor 60, împreună cu defunctul său soţ au construit două căsuţe de locuit, constituind întreaga avere a soţilor Chicerman, avînd 4 copii, dintre care unul din fii a decedat, în viaţă fiind Radimova Alexandra, Kicerman Valeriu şi Chicerman Gheorghe. Susţine că, în anul 1990, Kicerman Valeriu i-a condus pe părinţii săi la notarul public Adelina Bumbu unde au întocmit contractul de donaţie nr. 1126 din 20 iunie 1990 prin care Chicerman Panaghia şi Chicerman Dumitru au donat bunurile imobile amplasate pe str. Imaşului nr.12, mun.

Chişinău cu suprafaţa de 600 m2 fiului lor Kicerman Valeriu. Menţionează că, Kicerman Valeriu nu-şi onorează obligaţiile de întreţinere faţă de mama sa, avînd o atitudine ofensatoare şi ingrată. Argumentează că, Chicerman Panaghia a fost declarată incapabilă şi s-a instituit tutela, tutore fiind desemnat Rodimova Alexandra Solicită revocarea parţială a contractului de donaţie nr.1126 din 20 iunie 1990 pentru ingratitudine autentificat de notarul public Adelina Bumbu şi restituirea a 1/2 din bunurile donate de către reclamanta Chicerman Panaghia. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica din 05 decembrie 2014 s-a respins acţiunea lui Rodimova Alexandra în interesele lui Chicerman Panaghia împotriva lui Kicerman Valeriu privind revocarea parţială pentru ingratitudine al contractului de donaţie nr.1- 1 1126 din 20 iunie 1990, încheiat între Chiceman Panaghia, Chicerman Dumitru cu Kicerman Valeriu privind donaţia casei de locuit din str. Imaşului nr.12, mun.

Chişinău, autentificat de notarul public Adelina Bumbu şi restituirea din contul lui Kicerman Valeriu în beneficiul lui Rodimova Alexandra în calitate de tutore al persoanei incapabile Chicerman Panaghia a 1/2 din contravaloarea bunurilor imobile donate, adică a sumei de 185812 lei, ca fiind neîntemeiată. Prima instanţă a reţinut că, Kicerman Valeriu nu a refuzat niciodată să ofere mamei sale întreţinere prin procurarea de alimente, haine şi pentru încălzire, fiind oferită atît personal cînd revenea în ţară, cît şi prin intermediul găzdaşilor, iar dacă donatorul Chicerman Panaghia are rude sau alte persoane obligate să o întreţină în baza unui temei legal, cum sunt şi copii Chicerman Gheorghii şi Rodimova Alexandra, ea nu putea pretinde revocarea donaţiei pentru neacordarea de întreţinere din partea donatarului Kicerman Valeriu, însă poate cere rezoluţiunea contractului în condiţiile art.836 din Codul civil.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 septembrie 2015 s-a admis apelul declarat de reprezentantul legal al Panaghiei Chicerman, Alexandra Rodimova, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Botanica din 05 decembrie 2014, s-a admis acţiunea înaintată de Rodimova Alexandra, în interesele persoanei incapabile Chicerman Panaghia, s-a revocat 1/2 din contractul de donaţie 1126 din 20 iunie 1990 pentru ingratitudine, s-a încasat de la Valeriu Kicerman în beneficiul Panaghiei Chicerman, tutore Alexandra Rodimova, 1/2 din contravaloarea bunurilor revocate din bunurile donate, ce constituie 433460 lei, s-a încasat de la Kicerman Valeriu în beneficiul statului taxa de stat pentru prima instanţă în mărime de 13003 lei şi taxa de stat pentru apel în sumă de 9752 lei, în total 22755 de lei.

Instanţa de apel a reţinut că ingratitudinea intimatului Kicerman Valeriu faţă de donatarul Chicerman Panaghia a fost dovedită, avînd în vedere că intimatul se face vinovat de faptele ilicite atît faţă de donatorul Chicerman Panaghia, cît şi faţă de fiica acesteia Rodimova Alexandra şi anume, crearea şi menţinerea condiţiilor de viaţă deplorabile ale donatorului, neacordarea întreţinerii datorate în calitate de fiu al donatorului, jignirile, injuriile, insultele şi atentarea la integritatea corporală a rudei donatorului ceea ce constituie temeiuri legale pentru revocarea pe cale judecătorească a contractului de donaţie nr.1-1126 din 1990 pentru ingratitudine.

La data de 28 martie 2016, reprezentantul lui Kicerman Valeriu, avocatul Lupaşcu Ion a depus cerere de recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 septembrie 2015, iar la data de 25 aprilie 2016, reprezentantul lui Kicerman Valeriu, avocatul Guţu Valentin a depus cerere de recurs suplimentar, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu trimiterea pricinii spre examinare în instanţa de apel. În motivarea recursului şi recursului suplimentar au invocat motivele de fapt ale pricinii susţinînd că, instanţa de apel nu a elucidat circumstanţele importante ale pricinii, făcînd referire la comentariul art.835 din Codul civil. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea 2 esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat. Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.

Completul consideră recursul ca fiind depus în termen în condiţiile în care din materialele cauzei nu poate fi stabilit momentul comunicării recurentului a deciziei instanţei de apel pentru a determina respectarea termenului legal de declarare a recursului, însă reprezentantul recurentului indicînd în cererea de recurs că a luat cunoştinţă cu decizia recurată la data de 29 ianuarie 2016, fapt confirmat prin semnătura aplicată pe cerere (Vol.II, f.d.76) determină că cererea de recurs a fost depusă în termen. Argumentele invocate în recurs cu referire la comentariul art.835 din Codul civil, nu pot fi reţinute, deoarece acesta nu reprezintă un izvor de drept, ci doar o apreciere a aplicării normei date din punct de vedere teoretic.

3 Astfel, instanţa de recurs notează că, reprezentanţii recurentului nu au invocat niciun argument plauzibil în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că “... art. 6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995).

Completul concluzionează că, din conţinutul cererii de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs, iar circumstanţele de fapt invocate de recurent în cererea de recurs nu constituie obiect al recursului, or recursul devoluează exclusiv circumstanţe de drept a pricinii, totodată recurentul nu a invocat nici o normă de drept care în opinia sa, a fost încălcată de instanţa de apel. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de reprezentanţii lui Valeriu Kicerman, avocaţii Ion Lupaşcu şi Valentin Guţu, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de reprezentanţii lui Valeriu Kicerman, avocaţii Ion Lupaşcu şi Valentin Guţu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.