1cs-329/2024 — art. 313 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 313 CPP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-329/2024 — art. 313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 1cs-329/2024 1-23056838-01-1cs-12072024 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 23 iulie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată în componența: Președinte – Țurcan Anatolie, Judecători – Eremciuc Ghenadie și Roic-Botezatu Lilia, examinând cererea înaintată de petiționara Negură Nadejda, privind strămutarea examinării plângerii înaintate în baza art. 313 Cod de procedură penală, de la Judecătoria Comrat la o altă instanță de judecată egală în grad, C O N S T A T Ă: 1. La data de 25 iunie 2024, petiționara Negură Nadejda a înaintat prin intermediul Judecătoriei Comrat, sediul Ceadîr-Lunga, o cerere privind strămutarea examinării plângerii înaintate în baza art. 313 Cod de procedură penală, de la această instanță, la Judecătoria Hîncești, sediul Central, motivând prin aceea că la moment, are viza de reședință în mun.
Chișinău și este angajată la fel în mun. Chișinău. Din motivele date, susține că îi va fi mai comod, din punct de vedere financiar, dar și al transportului disponibil, să se deplaseze la Judecătoria Hîncești, sediul Central în vederea examinării plângerii înaintate. 2. Soluționând cererea de strămutare în raport cu prevederile Legii, completul de judecată consideră că aceasta urmează a fi respinsă, reieșind din următoarele considerente. Conform art. 39 pct. 5) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de strămutare. Conform art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului.
Potrivit art. 46 alin.(2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. Revenind la motivele invocate de către titulara cererii de strămutare, completul de judecată consideră că aceste motive nu se regăsesc în cerințele art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, adică nu contribuie la soluționarea obiectivă, rapidă, și completă a cauzei sau asigură în oarecare măsură desfășurarea normală a procesului. În context, completul consideră necesar de a 1 menționa că părțile pot coordona cu judecătorul, în procedura căruia se află examinarea prezentei plângeri, asupra datei și orei la care urmează să se desfășoare viitoarea ședință de judecată, astfel încât acești parametri să fie optimi pentru toți participanții la proces.
Având în vedere cele reținute, rezultă că prezenta cerere de strămutare este lipsită de careva suport legal, din care considerente aceasta urmează a fi respinsă. 3. Pentru motivele expuse, în conformitate cu prevederile art. 46-49 Cod de procedură penală, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Respinge cererea înaintată de petiționara Negură Nadejda, privind strămutarea examinării plângerii înaintate în baza art. 313 Cod de procedură penală, de la Judecătoria Comrat la o altă instanță de judecată egală în grad. Încheierea este irevocabilă. Președinte Țurcan Anatolie Judecători Eremciuc Ghenadie Roic-Botezatu Lilia 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.