1cs-554/2023 — art. 469 alin. 1pct. 17 1 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 469 alin. 1pct. 17 1 CPP
- Temei legal
- art.46-49 CPP
1cs-554/2023 — art. 469 alin. 1pct. 17 1 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 1cs-554/2023 1-21161028-01-1cs-20102023 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 25 octombrie 2023 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată în componența: Președinte – Țurcan Anatolie, Judecători – Daguța Sergiu, Eremciuc Ghenadie, examinând cererea înaintată de către vicepreședintele Judecătoriei Cimișlia, cu atribuțiile președintelui instanței, Aramă Sofia, privind strămutarea examinării plângerii depusă de către condamnatul Chirtoca Ion în ordinea prevăzută de art.469 alin.(1) pct.171) Cod de procedură penală, de la Judecătoria Cimișlia, sediul Central la o altă instanță egală în grad, c o n s t a t ă : 1. Vicepreședintele Judecătoriei Cimișlia, cu atribuțiile președintelui instanței, Aramă Sofia, a înaintat cerere prin care solicită strămutarea plângerii depusă de către condamnatul Chirtoca Ion împotriva administrației instituției penitenciare referitoare la condițiile de detenție care, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afectează drepturile condamnatului garantate de art.3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, de la Judecătoria Cimișlia, sediul Central la o altă instanță egală în grad.
În argumentarea cererii se menționează imposibilitatea examinării cauzei respective, deoarece au fost admise declarațiile de abținere depuse de judecătorii Aramă Sofia și Ganganu Maria desemnați cu atribuțiile judecătorului de instrucție, iar prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.344/20 din 25 august 2023, judecătorul supleant Tofan Victoria, desemnat cu atribuțiile judecătorului de instrucție, a fost suspendat din funcție în legătură cu acordarea concediului de maternitate. În acest context, se menționează că în cadrul Judecătoriei Cimișlia, plângerea nominalizată nu poate fi pusă pe rol, din lipsa judecătorilor desemnați cu atribuțiile judecătorului de instrucție. 2. Examinând cererea de strămutare, în raport cu prevederile legii, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzie că, aceasta urmează a fi admisă din următoarele considerente.
În conformitate cu art.39 pct. 5) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de strămutare. 1 În conformitate cu art.46 alin.(1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Potrivit art.46 alin.(2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. Conform art.6 pct.24) Cod de procedură penală, judecător de instrucție este judecătorul abilitat cu unele atribuții proprii urmăririi penale, precum și de control judiciar asupra acțiunilor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale.
Potrivit art.29 alin.(3) Cod de procedură penală, în cadrul instanței judecătorești, ca organ judecătoresc cu atribuții proprii în desfășurarea procesului penal, în faza de urmărire penală funcționează judecători de instrucție. În corespundere cu art.151 alin.(1), (2) și (4) din Legea privind organizarea judecătorească, din rândul judecătorilor instanței judecătorești se numesc judecătorii care vor exercita atribuțiile judecătorului de instrucție. Judecătorul de instrucție este numit de către Consiliul Superior al Magistraturii cu consimțământul acestuia, la propunerea președintelui instanței judecătorești, pentru un mandat de trei ani, precum și unul sau mai mulți judecători supleanți care vor exercita atribuțiile judecătorului de instrucție în cazul imposibilității exercitării atribuțiilor de către acesta.
Potrivit art.469 alin.(1) pct.171) Cod de procedură penală, la executarea pedepsei, instanța de judecată soluționează chestiunile cu privire la executarea hotărârilor, și anume: constatarea condițiilor de detenție a condamnaților. Conform art.471 alin.(1) Cod de procedură penală, chestiunile de la art.469 alin.(1) pct. 5), 11) și 14) se soluționează de către judecătorii instanței de drept comun, iar chestiunile prevăzute la celelalte puncte din art.469 alin.(1) Cod de procedură penală se soluționează de către judecătorul de instrucție la demersul instituției care pune în executare pedeapsa, la cererea condamnatului sau a apărătorului acestuia ori, după caz, la demersul procurorului care exercită supravegherea organului sau instituției care pune în executare pedeapsa.
Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.312/17 din 20 iulie 2023 au fost desemnați trei judecători pentru exercitarea atribuțiilor judecătorului de instrucție în cadrul Judecătoriei Cimișlia și anume: Aramă Sofia, Ganganu Maria și Tofan Victoria. Din materialele cauzei rezultă că, judecătorii Aramă Sofia și Ganganu Maria au declarat abținere de la examinarea plângerii, în temeiul art.33 alin.(2) pct. 6) Cod de procedură penală, care au fost admise prin încheierile din 10 octombrie 2022 și 29 martie 2023 (f.d.82, 129), iar prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.344/20 din 25 august 2023, judecătorul supleant Tofan Victoria, desemnat cu atribuțiile judecătorului de instrucție, a fost suspendat din funcție în legătură cu acordarea concediului de maternitate.
În această consecutivitate se atestă că argumentele invocate în cererea de strămutare sunt relevante împrejurărilor care generează temeiul strămutării cauzei, dat fiind că în cadrul Judecătoriei Cimișlia la moment nu sunt judecători de instrucție eligibili, devenind imposibilă astfel, examinarea cauzei nominalizate în această instanță. 2 Prin urmare, circumstanțele expuse impun soluția admiterii cererii și strămutarea examinării cauzei enunțate de la Judecătoria Cimișlia la o altă instanță egală în grad. 3. În conformitate cu art.art.46-49 Cod de procedură penală, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Admite cererea înaintată de către vicepreședintele Judecătoriei Cimișlia, cu atribuțiile președintelui instanței, Aramă Sofia, privind strămutarea plângerii depusă de către condamnatul Chirtoca Ion în ordinea prevăzută de art.469 alin.(1) pct.171) Cod de procedură penală, cu transmiterea cauzei spre examinare la Judecătoria Comrat.
Încheierea este irevocabilă. Președinte Țurcan Anatolie Judecători Daguța Sergiu Eremciuc Ghenadie 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.