1ra-282/22 — art. 326 alin. 3 lit. a CP

1ra-282/22 — art. 326 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1ra-282/22

1-19019595-01-1ra-23022022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 decembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Țurcan Anatolie, Toma Nadejda, Boico Victor și Plămădeală Ghenadie,

a judecat fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Bălți, Formusatii Andrei și de către avocatul Guzun

Gheorghe în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 10 noiembrie 2021, în cauza penală în privința lui

Moraru Ion XXXXX

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 25.06.2015 – 22.09.2016;

Instanța de apel: 25.10.2016 – 21.11.2018;

Instanța de recurs: 08.02.2019 – 07.05.2019;

Instanța de apel: 28.05.2019 – 10.11.2021;

Instanța de recurs: 23.02.2022 – 13.12.2022.

a c o n s t a t a t :

în comiterea infracțiunii prevăzute de art.326 alin.(3) lit. a) Cod penal, a fost achitat pe

motiv că, faptele acestuia nu întrunesc elementele infracțiunilor incriminate.

penală, Moraru Ion este învinuit precum că, în perioada de timp februarie 2014 – martie

2015, a pretins și a primit bani în cuantum de 10 000 euro pentru a influenta persoanele

publice din cadrul Procuraturii Cimișlia și a Judecătoriei Cimișlia în vederea obținerii

unei soluții pozitive pe cauza penală în privința lui Bălănescu Irina, în următoarele

circumstanțe:

În martie 2014, Moraru Ion, aflându-se în biroul său de serviciu din mun.

Chișinău, str. XXXXX, susținând că personal, cât și prin intermediul soției sale, Moraru

Maria, care exercită funcția de judecător, poate influența persoanele publice din cadrul

Procuraturii Cimișlia și a Judecătoriei Cimișlia, în vederea clasării urmăririi penale și a

procedurii de căutare în privința lui Bălănescu Irina, a pretins de la Bălănescu Ion bani în

sumă de 11 000 euro achitate în tranșe a câte 5 000 euro, ulterior 6 000 euro, care

conform ratei de schimb valutar a BNM din 01 martie 2014 constituiau 211 200 lei.

1

Ulterior, Moraru Ion a primit mijloacele bănești respective în vederea influențării

persoanelor publice din cadrul Procuraturii Cimișlia în vederea obținerii unei soluții

favorabile pe caz.

La fel, Moraru Ion, în perioada de timp februarie 2015 - martie 2015, a pretins și a

primit bani în cuantum de 10 000 euro pentru a influența persoanele publice din cadrul

Procuraturii Cimișlia și a Judecătoriei Cimișlia în vederea obținerii unei soluții pozitive

pe cauza penală în privința lui Bălănescu Irina, în următoarele circumstanțe:

Pe 03 martie 2015 Moraru Ion, aflându-se în biroul său de serviciu din mun.

Chișinău, XXXXX susținând că, personal cât și prin intermediul soției sale, Moraru

Maria, care exercită funcția de judecător, poate influența persoanele publice din cadrul

Procuraturii Cimișlia și a Judecătoriei Cimișlia, în vederea clasării urmăririi penale și a

procedurii de căutare în privința lui Bălănescu Irina, a pretins de la Bălănescu Ion, bani în

sumă de 10 000 euro care conform ratei de schimb valutar a BNM din 03 martie 2015

constituiau 200 500 lei.

Pe 24 martie 2015 în continuarea intențiilor sale criminale, Moraru Ion aflându-se

în biroul său de serviciu din mun. Chișinău str. XXXXX, a primit mijloace bănești în

cuantum de 10 000 euro în vederea realizării influenței promise anterior, iar în vederea

camuflării intențiilor sale criminale și acordării unui aspect legal a acțiunilor sale, lui

Bălănescu Ion, i-a înmânat un presupus contract de asistenta juridică fără a-i elibera o

copie și fără a-i elibera un bon de plată din chitanțiere, acțiuni care se execută imediat,

fapt care atestă suplimentar fictivitatea acestor acțiuni.

Acțiunile inculpatului, de către organul de urmărire penală au fost calificate

conform art.326 alin.(3) lit. a) Cod penal– pretinderea și primirea banilor, pentru sine și

alte persoane, susținând că are influență asupra unor persoane publice sau cu funcție de

demnitate publică pentru a îndeplini o acțiune ce intră în exercitarea atribuțiilor

acestuia, cu primirea de bunuri în proporții deosebit de mari.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie recunoscut vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. art.42 alin.(2), 326 alin.(3) lit. a) Cod penal, cu stabilirea

pedepsei sub formă de 5 ani închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip

semiînchis.

În motivarea apelului a invocat că, încă de la începutul examinării cauzei penale

instanța incorect a dispus examinarea cauzei în ședință închisă prin încheiere protocolară,

deși examinarea cauzei penale în ședință închisă se dispune doar printr-o încheiere

motivată și argumentată în conformitate cu art.18 Cod de procedură penală.

La fel, în sentința de achitare s-a rupt din context diferite frânturi de frază, care au

permis de a aprecia critic argumentele acuzării, pe care acesta le izolează de probatoriul

prezentat în vederea diminuării efectului probant al vinovăției inculpatului.

Analizând sentința în coraport cu materialele cauzei penale și a probelor

administrate în cadrul cercetării judecătorești, a constatat că în cadrul urmăririi penale,

cât și în instanța de judecată, martorii au confirmat faptul că inculpatul a pretins

mijloacele bănești, pretinzând că are influență asupra persoanelor publice din cadrul

Procuraturii Cimișlia și Judecătoriei Cimișlia.

Totodată, pentru a nu se deconspira, acesta mereu când făcea referire la persoanele

publice din cadrul Judecătoriei, Procuraturii, Curții de Apel, îi denumea etapa I, II, III.

La fel, instanța de fond, a neglijat faptul că, în cadrul audierii inculpatului în

ședința de judecată, ultimul nu a putut comunica instanței dacă primul dosar pe care l-a

avut fiica lui Bălănescu Ion (însăși esența dosarului) este în corelație cu al doilea dosar

penal, ceea ce atestă faptul că inculpatul nu cunoștea speța ca esență.

Instanța eronat a invocat că, Bălănescu Ion recent a aflat că Moraru Maria

activează la Curtea de Apel Chișinău. Martorul a comunicat că el cunoștea cu certitudine

2

că aceasta activează în calitate de judecător, doar că nu cunoștea în ce instanță, de la

inculpat aflând că activează la Curtea de Apel Chișinău.

A mai considerat procurorul precum că, probele administrate la urmărirea penală,

cât și cele administrate la faza cercetării judecătorești au stabilit că inculpatul a comis

infracțiunea de trafic de influență, chiar dacă în mod neîntemeiat toate argumentele

acuzării au fost apreciate critic de către instanță.

Mai mult, inculpatul, în exercitarea atribuțiilor de avocat, nu cunoștea dacă al

doilea dosar penal era distinct de primul sau era doar același proces penal asupra căruia a

fost dispusă reluarea urmăririi penale, ceea ce indică la un dubiu rezonabil asupra faptului

dacă într-adevăr de inculpat au fost prestate careva servicii juridice.

La fel, el nu cunoștea speța asupra căreia a invocat că a efectuat numeroase

acțiuni, nu a putut comunica câte acțiuni a efectuat personal în interesul lui Bălănescu

Irina sau la care din ele a asistat, practic pentru prestația juridică de o calitate dubioasă

inculpatul a solicitat un onorariu de 20 000 euro.

De asemenea, din probatoriul administrat cu certitudine se probează faptul

pretinderii de mijloace bănești pentru influențarea persoanelor publice atât din cadrul

Procuraturii, cât și din cadrul Judecătoriei Cimișlia.

Astfel, nu există circumstanțe care ar pune la îndoială declarațiile martorilor,

deoarece însăși inculpatul nu neagă existența relațiilor între aceștia și evenimentele

petrecute, ci doar a scopului primirii mijloacelor bănești.

3.1. Avocatul Guzun Gheorghe în interesele inculpatului Moraru Ion, a

contestat cu apel sentința, solicitând casarea acesteia, constatarea încălcărilor procesuale,

recunoașterea nulității actelor procesuale și neadmiterea lor ca probe, cu menținerea

sentinței.

În motivarea cererii de apel, avocatul a indicat că, în baza ordonanțelor

procurorilor, care contravin legislației în vigoare, ofițerul de investigații XXXXX, fiind

în deja în calitate de ofițer de urmărire penală, la 4 martie 2015, 11 martie 2015, 17

martie2015, 24 martie 2015, 25 martie 2015, prin procesele-verbale a consemnat măsuri

speciale de investigații și anume, efectuarea interceptării și înregistrării comunicărilor și a

imaginilor, iar la 07 aprilie 2015 a examinat documentele dosarului penal nr.XXX,

întocmind un proces-verbal (f.d.111-112).

A menționat apărarea că, Codul de procedură penală nu a învestit procurorul cu

competentă de a atribui ofițerilor de investigații statut de ofițer de urmărire penală.

Atribuțiile procurorului în cadrul urmăririi penale sunt limitativ enumerate în

art.52 Cod de procedură penală, însă procurorul nu dispune de dreptul de a atribui statut

de ofițer de urmărire penală altor ofițeri care nu dețin acest statut.

Astfel, atribuirea, prin ordonanțele procurorilor, ofițerilor de investigații atribuții

de ofițer de urmărire penală este ilegală și contravine nu numai actelor legislative

analizate, dar și doctrinei dreptului procesual penal, or, nu poate avea în cadrul unui

proces penal aceeași persoană și statut de ofițer de urmărire penală și statut de ofițer de

investigații.

A mai stipulat apărarea că, instanța nu a etalat în sentință, dar a făcut referire la

argumentele acestuia privind ilegalitatea ordonanțelor și a proceselor-verbale privind

consemnarea măsurilor speciale de investigație, motivând prin faptul că, în cazul în care

acesta a avut careva dubii privind ilegalitatea lor, urma să se adreseze în baza

prevederilor art.art.298-2991 Cod de procedură penală cu o plângere, argumente ce sunt

neîntemeiate, deoarece acces la aceste acte procedurale contestate, în timpul efectuării

urmăririi penale, apărătorul cât și inculpatul, nu au avut.

Mai mult, acțiunile procesuale ce țin de efectuarea măsurilor speciale de

investigație s-au petrecut fără participarea apărătorului și a inculpatului, iar despre

efectuarea acestor măsuri speciale de investigații și cu actele procedurale contestate

3

apărătorul și inculpatul au luat cunoștință numai la finele urmăririi penale, în procesul

aducerii lor la cunoștință a materialelor cauzei penale.

Prin urmare, apărătorul și inculpatul au avut posibilitatea reală de a înainta

demersul privind recunoașterea nulității actelor procesuale și neadmiterea lor ca probe

numai în ședința de judecată.

apelul declarat de avocatul Guzun Gheorghe în numele inculpatului, a fost respins ca

fiind nefondat, iar apelul procurorului a fost admis, s-a casat sentința și s-a pronunțat o

nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, după cum urmează:

Moraru Ion XXXXX a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art.art.42 alin.(2), 326 alin.(3) lit. a) Cod penal, și în baza acestei legi i s-a stabilit

pedeapsa sub formă de 4 ani închisoare.

În baza art.90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii s-a suspendat condiționat

pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

4.1. În motivarea soluției sale, instanța de apel a indicat că, instanța de fond eronat,

contradictoriu și nemotivat a expus soluția achitării inculpatului.

Deși în partea dispozitivă a sentinței este indicat temeiul de achitare și anume că,

fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, în partea descriptivă a sentinței,

instanța de apel a concluzionat, conform art.390 alin.(1) pct. 1) Cod de procedură penală,

existența unui alt temei de achitare, și anume că - nu s-a constatat existența infracțiunii.

Prin urmare, menționarea concomitentă a două temeiuri de achitare care se exclud

reciproc una pe alta, în aceeași hotărâre judecătorească, este o eroare de procedură.

Mai mult, în cadrul judecării cauzei penale instanța de fond nu a verificat

multilateral și obiectiv toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, în raport cu

probele anexate la dosar, iar concluzia instanței este eronată și contravine cumulului de

probe anexate la materialele cauzei penale.

Cu referire la apelul declarat de avocatul Guzun Gheorghe în numele inculpatului,

instanța de apel a menționat că, verificarea legalității acțiunilor colaboratorilor

Procuraturii Anticorupție în cadrul percheziției și efectuării acțiunilor procedurale pe caz

nu au fost invocate pe parcursul urmăririi penale și la finele ei, partea apărării

nefolosindu-se de acest drept procedural.

Deci, invocarea respectivelor ilegalități nu aduce careva atingeri soluției adoptate

în speță de instanța de apel, atâta timp cât printr-o hotărâre legală nu este demonstrată

temeinicia acestor acuzații.

Astfel, deoarece nu a fost ridicat în termenul prevăzut de lege nulitatea actelor

procedurale, presupuse a fi viciate juridic, adică la finisarea urmăririi penale, se consideră

pierdut dreptul de contestare a acestor acte ulterior, în legătură cu ce, apelul declarat de

avocat în această latură este nefondat.

recurs, considerând că s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale,

solicitând casarea parțială a deciziei instanței de apel, doar în partea aplicării art.90 Cod

penal, cu condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 4 cu executare în

penitenciar de tip semiînchis.

Autorul recursului ordinar susține că, instanța de apel a examinat cauza sub toate

aspectele complet și obiectiv, probele au fost apreciate în conformitate cu art.101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții și utilității lor, însă

greșit și-a motivat soluția de individualizare a executării pedepsei în privința inculpatului

și nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept, susținând o poziție eronată în ce

privește aplicarea față de inculpat a dispoziției art.90 Cod penal.

Astfel, procurorul consideră că, aplicarea prevederilor art.90 Cod penal și anume -

suspendarea condiționată a executării pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte de

4

pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra că infracțiunea comisă

de ea este un incident în viața acesteia.

S-a constatat că, la stabilirea pedepsei în privința inculpatului, instanța nu a ținut

cont anume de scopul și criteriile de individualizare a acesteia, prevăzute de art.art.61, 75

Cod penal, nu a luat în seamă circumstanțele reale ale cauzei, care fiind analizate per

ansamblu, nu permit stabilirea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării.

Astfel, conchide procurorul că, modalitatea de executare, dar și cuantumul

pedepsei stabilite inculpatului, nu este în acord cu principiul proporționalității, având în

vedere fapta comisă și urmările produse.

Instanța de apel nu a reținut careva circumstanțe atenuante prevăzute de art.76 Cod

penal, însă de către procuror a fost prezentată informație despre faptul că, în privința

inculpatului a fost pornită urmărirea penală pentru comiterea mai multor infracțiuni,

inclusiv infracțiuni de trafic de influență, în baza art.326 alin.(2) lit. b) Cod penal, ultimul

fiind pus sub învinuire.

Din informația prezentată s-a conchis că, inculpatul a continuat să comită

infracțiuni de trafic de influență și în perioada când cauza penală în privința sa se judeca

în instanța de fond, apoi și ulterior - când cauza penală se judeca în Curtea de Apel Bălți.

5.1. Avocatul Guzun Gheorghe în numele inculpatului, a declarat recurs în

temeiul art.427 alin.(l) pct.6), 8), 12) Cod de procedură, prin care a solicitat casarea totală

a deciziei instanței de apel, cu menținerea sentinței de achitare în privința inculpatului.

Consideră avocatul că, nici o acțiune procesuală efectuată atât în cadrul urmăririi

penale, cât și la etapa judecării cauzei de către instanțele de fond, nu confirmă vinovăția

inculpatului de comiterea infracțiunii prevăzute de art.326 alin.(3) lit. a) Cod penal.

Susține că, unica așa numită probă, cu care speculează în decizie instanța de apel,

sunt depozițiile contradictorii ale persoanei cointeresate în acest proces penal și anume - a

martorului Bălănescu, care în instanța de apel a declarat că, anterior a lucrat împreună cu

Moraru Ion și cunoștea despre faptul că soția acestuia este judecător. În ziua transmiterii

banilor, a semnat un înscris la inculpat, precum că acolo este indicată suma de bani pe

care i-a transmis-o, iar despre faptul că inculpatul personal sau prin intermediul soției

sale, intenționa să influențeze careva persoane publice din cadrul procuraturii sau a

judecătoriei, pentru încetarea cauzei penale în privința fiicei sale, nimic nu a declarat.

La capitolul încălcărilor admise de către organul de urmărire penală în baza

art.254 Cod de procedură penală, recurentul a menționat că, la 24 martie 2015, în biroul

de serviciu a inculpatului s-a efectuat o percheziție, de unde procurorul și colaboratorii

Centrului Național Anticorupție au ridicat numai banii primiți de către inculpat, iar

contractul semnat cu Bălănescu de acordare a asistenței juridice, cât și bonul de plată,

îndeplinit parțial de către inculpat, au refuzat să le ridice și să le atașeze la cauza penală.

Prin urmare, a opinat avocatul că, condamnarea inculpatului de către instanța de

apel, după achitarea lui de către prima instanță, fără a se administra probe noi care să

răstoarne probatoriul examinat în prima instanță, contravine legislației și practicii CtEDO

(Hotărârea CtEDO din 16 septembrie 2014 în cauza Mischie vs. România).

2019, apelurile procurorului și avocatului Guzun Gheorghe în numele inculpatului au fost

admise și dispusă rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de apel.

6.1. În motivarea deciziei, instanța de recurs a menționat că, instanța de apel nu

este în drept să pronunțe o hotărâre prin care constată vinovăția inculpatului de comiterea

infracțiunii imputate, bazându-se exclusiv pe actele și lucrările primei instanțe, în temeiul

cărora s-a dispus achitarea acestuia.

Nu s-a contestat faptul că, era de competența instanței de apel să aprecieze

probatoriul din dosar, cu toate acestea, a considerat inadmisibil faptul că inculpatul a fost

declarat vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de influență pe baza acelorași probe

5

care au făcut ca prima instanță să se îndoiască de temeinicia acuzațiilor incriminate

acestuia prin rechizitoriu.

Mai mult, rejudecând cauza, instanța de apel urma să cerceteze amănunțit

aspectele învinuirii înaintate inculpatului, să verifice și să aprecieze conform prevederilor

art.101 Cod de procedură penală fiecare probă din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere

al coroborării lor și în concluziile sale să prezinte raționamentele forte care au stat la baza

răsturnării soluției de achitare.

Totodată, rejudecând cauza după regulile primei instanțe, instanța de apel a depășit

limitele învinuirii imputate inculpatului prin rechizitoriu, condamnându-l pe acesta în

baza art.art.42 alin.(2), 326 alin.(3) lit. a) Cod penal la 4 ani închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

Așadar, partea acuzării a conchis că, acțiunile inculpatului se subscriu infracțiunii

de trafic de influență prevăzute de art.326 alin.(3) lit. a) Cod penal, ceea ce denotă că,

instanțele conducându-se de dispoziția art.325 alin.(1) Cod de procedură penală, urmau

să judece cauza numai în privința persoanei puse sub învinuire și numai în limitele

învinuirii formulate acesteia în rechizitoriu. Aceiași normă procesual-penală mai prevede

că, modificarea învinuirii în instanța de judecată se admite dacă prin aceasta nu se

agravează situația inculpatului și nu se lezează dreptul lui la apărare.

Pe lângă erorile de drept enumerate supra, instanța de recurs a mai reținut că,

instanța de apel nu a dat un răspuns întemeiat la argumentele enumerate de apărător în

cererea de apel a acestuia, focusându-se preponderent asupra alegațiilor expuse de

procuror, ceea ce în esență echivalează cu nerezolvarea fondului apelului declarat.

apelul declarat de avocatul Guzun Gheorghe în numele inculpatului, se respinge ca fiind

nefondat, iar apelul procurorului împotriva sentinței a fost admis, s-a casat sentința, și s-

a pronunțat o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, după cum

urmează:

Moraru Ion XXXXX a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art.326 alin.(3) lit. a) Cod penal, și în baza acestei legi i s-a stabilit pedeapsa sub formă

de 3 ani închisoare.

În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii s-a suspendat condiționat

pe o perioadă de probațiune de 1 an.

7.1. În motivarea deciziei, instanța de apel a menționat că, în urma evaluării

integrale a probelor prezentate a concluzionat că, nu există dubii rezonabile în ceia ce

privește vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.326 alin.(3) lit.

a) Cod penal și atât în cadrul urmăririi penale, cât și în cadrul ședinței de judecată au fost

acumulate probe veridice suficiente care demonstrează comiterea de către Moraru Ion a

infracțiunii incriminate lui.

Faptul pretinderii și primirii de către Moraru Ion a sumei de 10 000 euro de la

Bălănescu Ion în vederea realizării influenței promise anterior s-a confirmat prin probele

cercetate și verificate, fiind consemnate în procesul-verbal al ședinței de judecată și

reținute în conținutul prezentei decizii.

La fel, instanța de apel a menționat că, nu există circumstanțe care ar pune la dubiu

declarațiile martorilor, deoarece însăși inculpatul nu neagă existența relațiilor între aceștia

și a evenimentelor petrecute, neagă doar scopul primirii banilor.

În schimb, declarațiile depuse de inculpat privind nerecunoașterea vinovăției, vin

în contradicție cu probele cercetate pe caz, urmând a fi apreciate drept o încercare de a

evita răspunderea penală și respectiv pedeapsa penală.

Într-o altă ordine de idei, s-a conchis că, din moment ce atât inculpatul, cât și

avocatul lui, considerându-se afectați într-un drept prevăzut de lege, la finisarea urmăririi

6

penale și luarea de cunoștință cu materialele cauzei nu au avut nici o obiecție,

prezumându-se că au acceptat situația dată, această chestiune nici nu s-a putut fi pusă în

discuție, respingându-se în latura dată argumentele.

La fel, nu sunt acceptate argumentele avocatului privind analogia cazului din speță

cu Hotărârea CEDO din 16 septembrie 2014 Mischie împotriva României, precum că

statul a fost condamnat pentru faptul că, după emiterea unei hotărâri de achitare a

inculpatului de către prima instanță, instanța superioară fără a administra careva probe

noi, fără a răsturna probatoriul, a emis o sentință de condamnare. Or, cauza CEDO

menționată nu are tangență cu prezenta cauză penală în privința inculpatului Moraru Ion.

În lumina celor expuse, acțiunile inculpatului Moraru Ion pe deplin se încadrează

în prevederile art.326 alin.(3) lit. a) Cod penal, fiind integral combătută poziția apărării

privitor la nevinovăția lui Moraru Ion, fiind combătute și concluziile instanței de fond,

precum că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii ei imputate, or, prin

probele cercetate și analizate pe parcursul procesului penal s-a stabilit fapta infracțională,

de comiterea căreia se face vinovat Moraru Ion.

declarat recurs, solicitând casarea deciziei instanței de apel cu pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Moraru Ion să fie

recunoscut vinovat și condamnat conform art.326 alin.(3) lit. a) Cod penal și în baza

acestei norme, să-i fie stabilită o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei

închisorii în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea recursului, procurorul indică precum că, hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel nu a respectat criteriile generale de

individualizare a pedepsei, fapt ce a condus la stabilirea lui Moraru Ion a unei pedepse cu

suspendarea condiționată a executării închisorii, care ar indica la ineficiența legii penale

în raport cu restabilirea echității și rezonanței sociale, corectarea condamnatului, precum

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor

persoane, ceea ce ar conduce, în final, la neatingerea scopului pedepsei penale.

Or, Moraru Ion nu și-a recunoscut vina pe tot parcursul procesului penal, a comis

o infracțiune din categoria celor grave, cu intenție, nu s-a căit de cele comise, instanța de

apel nu a ținut cont de caracterul social periculos al faptei comise de inculpat dar,

infracțiunea comisă de către ultimul este net superioară pedepsei aplicate și instanța de

judecată creează un precedent judiciar neobiectiv privind condamnarea persoanelor

pentru săvârșirea infracțiunilor de acest gen.

Consideră procurorul că, erorile date pot fi corectate de instanța de recurs cu

excluderea aplicării prevederilor art.90 Cod penal.

Astfel, consideră acuzarea că, instanța de apel nu a clarificat obiectiv

circumstanțele cauzei examinate, adoptând o decizie ilegală în această latură.

Prin urmare, procurorul consideră că, o asemenea decizie a instanței de apel nu

poate fi menținută și urmează a fi casată parțial, pe motivele și temeiurile prevăzute la

art.427 alin.(l) pct. 6), 10) Cod de procedură penală în partea numirii pedepsei.

8.1. Avocatul Guzun Gheorghe în numele inculpatului, a declarat recurs, în

temeiul art.427 alin.(1) pct. 6), 8), 12) Cod de procedură penală, solicitând casarea totală

a deciziei instanței de apel cu menținerea sentinței și totodată, constatarea încălcărilor

procesuale comise de către organul de urmărire penală, recunoașterea nulității actelor

procesuale și neadmiterea lor ca probe.

Consideră avocatul că, prin decizia sa, instanța de apel a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii și faptei

săvârșite i-a fost dată o încadrare juridică greșită.

7

În opinia apărării, concluzia instanței de apel este greșită, deoarece din discuțiile

purtate cu martorii audiați, nu se relevă faptul că Moraru Ion estorca bani de la clientul

său, pentru a influența persoane publice din cadrul procuraturii și judecătoriei.

Stenogramele discuțiilor inculpatului cu martorii Bălănescu și Urecheanu, instanța

de judecată nu le-a analizat și nu le-a apreciat juridic, fiind acceptate fără a fi examinate.

De asemenea, instanța de apel nu a reținut faptul că, din declarațiile depuse de

către inculpat și martorul Bălănescu, în ambele instanțe, s-a relevat faptul că, nu s-a reușit

până la urmă întocmirea bonului de plată, deoarece îndată după înmânarea banilor, în

biroul avocatului au descins colaboratorii Centrului Național Anticorupție, fapt confirmat

și prin examinarea, în instanța de apel a bonului de plată, de unde se vede că nu este

îndeplinită acțiunea până la sfârșit.

Prin urmare, depozițiile martorului Bălănescu Ion nu coroborează cu nici o altă

probă și nici cu stenogramele convorbirilor audio, ce ar dovedi vinovăția lui Moraru Ion

în comiterea infracțiunii încriminate.

Într-o altă ordine de idei, atribuțiile procurorului în cadrul urmăririi penale sunt

limitativ enumerate în art.52 Cod de procedură penală, însă așa drept de a atribui statut de

ofițer de urmărire penală altor ofițeri care nu dețin acest statut, procurorului nu îi este dat.

Atribuirea, prin ordonanțele procurorilor, ofițerilor de investigații atribuții de ofițer

de urmărire penală este ilegală și contravine nu numai actelor legislative analizate, dar și

doctrinei dreptului procesual penal, or, nu poate avea în cadrul unui proces penal aceiași

persoană și statut de ofițer de urmărire penală și statut de ofițer de investigații.

La fel, în cadrul ședinței preliminare au fost înaintate demersuri de declarare a

nulității mai multor acte întocmite la faza de urmărire penală, instanța de judecată fiind

obligată de a examina demersul apărătorului în conformitate cu art.251 alin.(2), (3), (4)

Cod de procedură penală. Prin decizia instanței de apel, au fost respinse aceste demersuri,

fiind emisă o decizie nefondată și în această parte.

concluzionează că, recursul ordinar declarat de avocatul Guzun Gheorghe, în numele

inculpatului urmează a fi respins, ca inadmisibil, iar recursul ordinar declarat de procuror

urmează a fi admis, din următoarele considerente.

9.1. Cu referire la recursul ordinar declarat de avocatul Guzun Gheorghe, în

numele inculpatului.

Potrivit art.435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, judecând recursul, instanța

este în drept să-l respingă, ca inadmisibil, în cazul în care se constată că recursul nu este

întemeiat legal (este nefondat).

Potrivit recursului declarat de partea apărării se semnalează temeiurile prevăzute la

art.427 alin.(1) pct. 6), 8), 12) Cod de procedură penală care stabilesc că, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazurile, când 6) instanța a admis o eroare gravă de fapt,

care a afectat soluția instanței, 8) nu au fost întrunite elementele infracțiunii; 12) când

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Analizând argumentele invocate de partea apărării, Colegiul penal lărgit le

consideră ca fiind neîntemeiate și lipsite de argumentare juridică, deoarece, la judecarea

apelului, instanța a respectat prevederile art.414 Cod de procedură penală, în mod

întemeiat a ajuns la concluzia corectitudinii încadrării juridice a acțiunilor inculpatului,

corect concluzionând că, în faptele comise sunt prezente elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art.326 alin.(3) lit. a) Cod penal, motivându-și temeinic soluția

în acest sens, soluție pe care instanța de recurs o însușește și reiterarea căreia nu o

consideră necesară, fapt demonstrat prin totalitatea de probe analizate în cadrul ședințelor

de judecată, a martorilor audiați, a raportului de expertiză și a corpurilor delicte analizate

de către instanța de fond.

8

La acest capitol, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că, în coraport cu

motivele invocate de recurent, instanța de apel s-a expus argumentat și motivat, bazându-

și just soluția din decizie, iar instanța de recurs ordinar, în virtutea corectitudinii acestei

motivări, pentru a evita repetări inutile, o acceptă și o însușește, fapt ce vine în

corespundere cu jurisprudența CtEDO.

Prin urmare, temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea argumentelor instanței de

apel în motivarea soluției sale pe aspectele relevante contestate și în prezentul recurs, nu

se identifică, or instanța de apel s-a expus în decizia sa, detaliat și argumentat asupra

chestiunilor esențiale invocate de recurent, iar motivarea din decizia acesteia, în virtutea

corectitudinii ei și pentru a evita repetări inutile, instanța de recurs ordinar o acceptă și o

însușește, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii

sale în cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art.6 §1 din CEDO, deși

obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un

răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct.

61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin

însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat

chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Prin urmare, soluția instanței de apel este pe deplin conformă circumstanțelor de

fapt și de drept stabilite, precum și practicii judiciare constante.

În continuare, Colegiul penal lărgit menționează că, sub aspectul situației de

„neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri când s-a produs

condamnarea persoanei, însă acțiunile acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura

obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea).

Referitor la eroarea de drept prevăzută de art.427 alin.(1) pct. 12) Cod de

procedură penală, potrivit căreia faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită,

Colegiul penal lărgit constată că, alegațiile recurentului în această parte sunt vădit

neîntemeiate, or, instanța de apel: 1) nu a reîncadrat acțiunile inculpatului în baza unui alt

articol, decât cel incriminat; 2) nu a depășit limitele învinuirii înaintate în privința

inculpatului Moraru Ion; 3) argumentele invocate în recursul apărătorului sunt doar

formale, acest recurs fiind axat în exclusivitate pe prevederile art.427 alin.(1) pct. 8) Cod

de procedură penală (nu sunt întrunite elementele infracțiunii ...), care vin în contradicție

cu invocarea erorii de drept prevăzute la pct. 12) din același articol (faptei săvârșite i sa

dat o încadrare juridică greșită). Astfel, în prima situație sem se consideră că inculpatul

necesită a fi achitat și în a doua – că fapta infracțională este totuși comisă, însă este doar

greșit încadrată juridic.

Cu referire la constatarea încălcărilor procesuale comise de către organul de

urmărire penală, recunoașterea nulității actelor procesuale și neadmiterea lor ca probe,

invocate de avocatul inculpatului în recursul său, Colegiul penal lărgit le consideră ca

fiind nefondate, or nu au fost invocate în termenul prevăzut de lege nulitatea actelor și

acțiunilor procedurale, presupuse a fi viciate juridic. Deci, la terminarea urmăririi penale,

se consideră pierdut dreptul de contestare a acestora ulterior, în legătură cu ce

argumentele invocate se resping.

În lumina celor expuse, Colegiul penal lărgit opinează că, din moment ce atât

inculpatul, câț și avocatul lui, considerându-se afectați într-un drept prevăzut de lege, la

finisarea urmăririi penale și luarea de cunoștință cu materialele cauzei nu au avut nici o

obiecție, prezumîndu-se că au acceptat situația dată, această chestiune nici nu poate fi

ridicată și se resping în latura dată argumentele.

Prin urmare, nu poate fi reținut argumentul apelantului precum că probele ar fi

compromise și că probele acumulate ar fi afectate, deoarece toate acestea au fost

cercetate și verificate în ședințele judiciare a instanței de apel, fiind stabilită legalitatea

lor.

9

Astfel, Colegiul penal lărgit consideră neîntemeiat recursul ordinar declarat de

avocatul inculpatului, acesta urmând a fi respins.

9.2. Cu referire la recursul ordinar declarat de procuror.

Potrivit art.427 alin.(1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, o hotărâre a

instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept în cazul când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței sau au fost aplicate pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Colegiul penal lărgit consideră că, la individualizarea modului de executare a

pedepsei, instanța de apel greșit și-a motivat soluția privind aplicarea în privința

inculpatului a prevederilor art.90 Cod penal.

Discordanța între cele reținute de instanța de apel și conținutul real al

circumstanțelor cauzei, precum și ignorarea unor aspecte evidente, au avut drept

consecință pronunțarea unei concluzii premature și greșit motivate în privința aplicării

pedepsei cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

În acest context, instanța de recurs amintește că, potrivit prevederilor art.75 Cod

penal, prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele stabilite de

lege de care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse,

pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând cont

de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Luând ca bază aceste prevederi ale legii penale și soluționând chestiunea cu privire

la vinovăția inculpaților, de jure și de facto, instanța de judecată urmează să constate dacă

s-au confirmat sau nu temeiurile prevăzute de legea penală pentru a-l supune pe inculpat

răspunderii penale și decide asupra cuantumului pedepsei care urmează a se stabili.

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată

corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și

pedepsei penale, prevăzute de art.61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile

părții generale a Codului penal și în limitele fixate în partea specială.

Aplicarea unei pedepse inechitabile poate avea drept consecință violarea

drepturilor omului protejate de Convenția Europeană.

Colegiul penal remarcă la acest capitol că, principalele elemente de care

judecătorul (sau completul de judecată), trebuie să țină seama de fiecare dată când

soluționează cauza penală și când alege categoria de pedeapsă conform normelor

generale prevăzute în art.art.62-71 Cod penal, sunt termenul și mărimea acesteia conform

limitelor fixate în articolul respectiv al Părții speciale a Codului penal.

Limitele pedepsei, prevăzute în partea specială, sunt determinate de încadrarea

juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii săvârșite. Gravitatea acesteia constă în

modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit de împrejurările în care fapta

a fost săvârșită, de urmările produse sau care urmau a se produce.

Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvârșite, se stabilește având

în vedere persoana celui vinovat, care include date privind gradul de dezvoltare psihică,

situația materială, familială sau socială, prezența sau lipsa antecedentelor penale,

comportamentul inculpatului până sau după săvârșirea infracțiunii.

După individualizarea pedepsei, stabilirea duratei și cuantumului acesteia, în cazul

stabilirii pedepsei închisorii, continuă operațiunea de individualizare, dar sub aspectul

modului de executare a pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de penitenciar și

soluționarea chestiunii dacă pedeapsa stabilită inculpatului trebuie să fie executată real

10

ori, sub raportul personalității acestuia de a se corecta și reeduca, ar fi posibil de a

formula concluzia că - scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea suspendării

condiționate a executării, pe o perioadă de probațiune stabilită de instanța de judecată.

Pe cale de consecință, raportat la considerentele expuse supra, Colegiul penal

lărgit remarcă faptul că, aplicarea prevederilor art.90 Cod penal – suspendarea

condiționată a executării pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o

măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra că infracțiunea săvârșită de el este un

incident în viața acestuia.

Prin urmare, în sensul legii, în afară de motivele care au servit temei pentru

stabilirea pedepsei principale, instanța trebuie să dea o motivare suplimentară - anume

din care considerente s-a concluzionat că nu este rațional ca inculpatul să execute real

termenul pedepsei stabilite și că scopul pedepsei, în cazul dat, ar fi posibil de atins și prin

aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Analizând condițiile în care poate fi acordată suspendarea executării pedepsei,

rezultă că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facultate a instanței de judecată,

care este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde.

La caz, din actele dosarului se constată că, inculpatul Moraru Ion a săvârșit o

infracțiune ce prezintă un pericol social sporit, manifestat în mod special prin

discreditarea și compromiterea activității autorităților statului, a puterii, dar și a

serviciilor publice.

Mai mult, persoanele care comit infracțiuni de corupție au calitatea de subiect

special și sunt persoane supuse unei responsabilități specifice în raport cu alți infractori.

În speță, reieșind din soluția adoptată se constată că, la stabilirea și aplicarea

pedepsei în privința inculpatului, instanța de apel nu a ținut cont în deplină măsură de

scopul și criteriile de individualizare a acesteia, prevăzute de art.art.61, 75 Cod penal, nu

a ținut seama de circumstanțele reale ale cauzei, circumstanțe care fiind analizate, per

ansamblu, nu permit instanței stabilirea unei pedepse cu suspendarea condiționată a

executării acesteia.

Instanța de recurs apreciază că, modalitatea de executare a pedepsei aleasă de către

instanța de apel, este în dezacord cu principiul proporționalității, având în vedere fapta

comisă și urmările produse.

La fel, Colegiul penal lărgit accentuează că, raționamentul de aplicare a

prevederilor art.90 Cod penal, are la origine persoana și comportamentul acesteia până la

săvârșirea infracțiunii, atitudinea și modul de manifestare a infractorului în fazele de

urmărire penală și de judecare a cauzei față de infracțiune, cum vinovatul își apreciază

fapta social periculoasă încă de la momentul descoperirii ei cum ar fi: conduita bună a

infractorului; stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau pentru a repara

paguba pricinuită, comportarea sinceră în cursul procesului, ceea ce în cauza deferită

judecății nu se constată.

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de judecată, într-un

caz concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea

infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

- împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale infracțiunii;

- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

- conduita după săvârșirea faptei și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială etc.

Din textul deciziei instanței de apel rezultă că, dispunerea suspendării condiționate

a executării pedepsei aplicate inculpatului, este absolut discreționar și generic motivată

doar printr-o mențiune formală - că Moraru Ion se poate corija și fără izolarea reală de

11

societate, fapt ce dovedește că această concluzie este una eronată, ce nu poate fi

menținută.

Instanța de recurs, găsește întemeiate motivele recursului declarat de procuror și

constată că, concluzia de posibilitatea corectării inculpatului prin aplicarea prevederilor

art.90 Cod penal cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, a fost greșită și

nicidecum nu este întemeiată.

Mai mult, instanța de recurs reiterează faptul că, nerecunoașterea vinei de către

inculpatul Moraru Ion este un drept procesual al acestuia și o metodă legală de apărare,

care nicidecum nu poate fi interpretat ca o circumstanță agravantă, sau să fie luat în calcul

acest fapt într-un oarecare alt mod - la individualizarea pedepsei față de vinovat.

Totuși, este necesar de reținut și acel moment că, pentru a ajunge la concluzia că -

nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa real stabilită, Colegiul penal al Curții de

Apel urma să-și argumenteze această concluzie, inclusiv și prin faptul dacă inculpatul ar

fi apt să conștientizeze ilegalitatea celor comise și pe viitor nu va mai fi predispus să

comită alte acțiuni infracționale.

Totodată, solicitarea procurorului de a-i stabili inculpatului Moraru Ion un

cuantum mai mare a termenului de închisoare, nu este suficient de argumentată și

justificată, mai ales ținându-se cont și de vârsta acestuia.

În rând cu cele expuse, Colegiul penal lărgit menționează că, excluderea aplicării

prevederilor art.90 Cod penal, în raport cu soluția prevăzută la art.435 alin.(1) pct.2) lit.

c) Cod de procedură penală, nu poate fi considerată o agravare a situației celui vinovat.

Or, ca agravare a situației condamnatului se înțeleg situațiile de schimbare a

soluției din achitare în condamnare, de încadrare juridică la o infracțiune mai gravă, sau

un alt alineat nou, de înlocuire a sancțiunii cum ar fi a măsurii educative în pedeapsă

prevăzută de sancțiune, din amendă în închisoare, prin mărirea cuantumului aceleiași

pedepse ori adăugarea la pedeapsa principală a pedepsei complementare, de aplicarea

unor măsuri de siguranță la care nu fusese inițial condamnat, de reținere a stării de

recidivă, a concursului de infracțiuni în loc de infracțiune continuă, situații care esențial,

după circumstanțele reale, diferă de cea de la început ori orice altă modificare a învinuirii,

care afectează dreptul inculpatului la apărare.

În final, Colegiul penal lărgit conchide că, recursul declarat de procuror urmează a

fi admis, cu casarea parțială a deciziei instanței de apel - în partea stabilirii modului de

executare a pedepsei, cu rejudecarea cauzei penale în această parte și pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care să fie dispusă excluderea aplicării prevederilor art.90 Cod penal.

penală, Colegiul penal lărgit

d e c i d e :

Respinge ca inadmisibile, recursurile ordinare declarate de avocatul Guzun

Gheorghe în numele inculpatului.

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Bălți, Formusatii Andrei, casează parțial decizia Colegiului penal al Curții

de Apel Bălți din 10 noiembrie 2021, în cauza penală în privința lui Moraru Ion

XXXXX, în partea modului de executare a pedepsei, cu rejudecarea cauzei în această

parte și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care se exclude aplicarea prevederilor art.90

Cod penal.

Moraru Ion XXXXX se consideră condamnat în baza art.326 alin.(3) lit. a) Cod

penal, la pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei

în penitenciar de tip semiînchis.

Termenul de executare a pedepsei stabilit lui Moraru Ion XXXXX se calculează

12

din momentul reținerii acestuia, cu includerea în termenul pedepsei perioada aflării

acestuia în arest la domiciliu din 24 martie 2015 până la data de 18 mai 2015.

În rest, celelalte dispoziții ale hotărârii contestate, se mențin.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 02 februarie 2023.

Președinte /semnătura/ Timofti Vladimir

Judecători /semnătura/ Țurcan Anatolie

/semnătura/ Toma Nadejda

Boico Victor

Plămădeală Ghenadie

13