1ra-331/22 — art. 190 alin. 1 CP

1ra-331/22 — art. 190 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-331/22

1-17125233-01-1ra-04032022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 iulie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Toma Nadejda,

Judecători – Diaconu Iurie, Catan Liliana, Guzun Ion, Boico Victor,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursurile

ordinare declarate de către procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Popov Oleg și de către avocatul Fortuna Dumitru în numele părții

vătămate SRL „Autoservtest”, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 19 noiembrie 2021 și sentinței Judecătoriei Ungheni din

12 septembrie 2019, în cauza penală în privința lui

Alcaz Alexandru xxxxx, născut la xxxxx,

originar și domiciliat xxxxx.

Termenul de examinare:

Prima instanță: 15.06.2017 – 12.09.2019;

Instanța de apel: 10.10.2019 – 19.11.2021;

Instanța de recurs: 04.03.2022 – 18.07.2022.

A C O N S T A T A T :

Alcaz Alexandru a fost achitat de învinuirea înaintată în baza art. 190 alin. (1)

Cod penal, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă înaintată de

SRL „Autoservtest”, privind încasarea din contul lui Alcaz Alexandru suma de

42 000 lei, cu titlu de prejudiciu material.

perioada iunie 2014, până în mai 2015, dispunând de oficiu de lucru în sediul

S.R.L. „Autoservtest”, amplasat în mun. Ungheni, str. Lacului, 1, prin inducere în

eroare, sub pretextul că activează la societatea comercială respectivă, prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase precum că activează în

funcție de expert testare auto la S.R.L. „Autoservtest” și are posibilitatea de

eliberare a raportului de verificare tehnică și a ecusonului, prin abuz de

încredere a însușit de la persoanele fizice, care se prezentau la oficiu pentru

testarea auto, suma de 42 000 lei, care de fapt erau destinați pentru prestarea

1

de servicii de către S.R.L. „Autoservtest”, prin ce i-a fost cauzat părții vătămate

un prejudiciu material considerabil.

Astfel, acțiunile inculpatului Alcaz Alexandru au fost încadrate de către

organul de urmărire penală în baza art. 190 alin. (1) Cod penal, escrocheria,

adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei

persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, care a produs

daune considerabile.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Alcaz Alexandru să fie recunoscut vinovat de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod penal, cu stabilirea

pedepsei sub formă de amendă în mărime de 850 unități convenționale,

echivalentul a 42 500 lei, și cu admiterea acțiunii civile.

În motivarea apelului a invocat, că deși inculpatul nu-și recunoaște

vinovăția în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod penal,

vina acestuia se demonstrează prin următoarele probe administrate, și anume:

declarațiile reprezentantului părții vătămate Radzivil Andrei, declarațiile

martorilor Rogalev Olga, Chiron Petru, Mamaischi Boris, Beșliu Svetlana,

Rusu Liuba, Postolachi Vitali, Lincovschi Stanislav, Reaboi Ghenadie,

Movileanu Ion, Statnic Ghenadie, Caliga Tudor, Ivanov Oleg, precum și

procesele-verbale de confruntare dintre bănuitul Alcaz Alexandru și

reprezentantul părții vătămate Radzivil Andrei, a martorilor Rogalev Olga,

Ivanov Oleg, Movileanu Ion, Rusu Liuba, Beșliu Svetlana, Mamaischi Boris,

potrivit cărora aceștia își mențin declarațiile date și indică asupra faptului că

sumele de bani au fost primite de către inculpatul Alcaz Alexandru.

În acest context, partea acuzării a precizat că probele menționate supra

demonstrează vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (1) Cod penal.

Totodată, menționând elementele infracțiunii de escrocherie, a invocat că

inculpatul Alcaz Alexandru a avut posibilitatea reală de a folosi și dispune de

bunurile părții vătămate la dorința sa.

Cu referire la pedeapsă, partea acuzării a indicat că întrucât

Alcaz Alexandru nu și-a recunoscut vina, a săvârșit pentru prima dată o

infracțiune mai puțin gravă, circumstanțe agravante nu s-au stabilit, acestuia

urmează să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 550

la 850 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de

la 120 la 240 ore, sau închisoare de până la 3 ani.

19 noiembrie 2021, a fost respins apelul ca nefondat și menținută sentința fără

modificări.

4.1. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a indicat că

pentru a demonstra vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin. (1) Cod penal, acuzatorul de stat a administrat și a prezentat

2

instanței de judecată, următoarele mijloace de probă: declarațiile

reprezentantului părții vătămate Radzivil Andrei, care a susținut declarațiile

date la faza urmăririi penale și în prima instanță, în cadrul ședinței de judecată

în instanța de apel (f.d.211-212, vol.II); declarațiile martorului Beșliu Svetlana,

care a susținut declarațiile date la faza urmăririi penale și în prima instanță

(f.d.213, vol.II); declarațiile martorului Mamaischi Boris (f.d.214, vol.II);

declarațiile martorului Chiron Petru, care a susținut declarațiile date la faza

urmăririi penale și în prima instanță (f.d.215, vol.II); declarațiile martorului

Ivanov Oleg (f.d.217, vol.II); declarațiile martorului Ivanov Alexandru, care a

susținut declarațiile date la faza urmăririi penale și în prima instanță (f.d.218,

vol.II); declarațiile martorului Rogalev Olga, care a susținut declarațiile date la

faza urmăririi penale și în prima instanță (f.d.219-220, vol.II); declarațiile

martorului Ghinesa Petru (f.d.222, vol.II); declarațiile martorului

Reaboi Ghenadi (f.d.223, vol.II); declarațiile martorului Movileanu Ion (f.d.221,

vol.II); procesele-verbale de confruntare efectuate între bănuitul

Alcaz Alexandru și a reprezentantului părții vătămate Radzivil Andrei, a

martorilor Rogaliov Olga, Ivanov Alexandru, Movileanu Ion, Rusu Liuba,

Beșliu Svetlana, Mamaischi Boris, unde aceștia își mențin declarațiile depuse în

cadrul audierii lor (f.d.164-174, vol.I); actul de control privind respectarea

legislației fiscale de către SRL „Autoservtest” nr. 673107 din 30 septembrie

2016, prin care s-a constatat că în perioada 01 iunie 2016 – 31 mai 2015, de

către contribuabil nu s-a înregistrat prin mașina de casă și control venituri din

prestarea serviciilor de revizie tehnică a autoturismelor în valoare de

42 000 lei.

În acest context, instanța de apel a menționat că cercetând în cumul

probele administrate în ședința de judecată prin prisma admisibilității,

pertinenței și concludenței, utilității și veridicității, în raport cu declarațiile

părților date în ședința de judecată și probele administrate, a constatat că prima

instanță corect a conchis că inculpatul Alcaz Alexandru urmează să fie achitat

de învinuirea înaintată în baza art. 190 alin. (1) Cod penal.

Astfel, instanța de apel a precizat că acuzatorul de stat nu a prezentat

instanței de apel probe pertinente, concludente, utile și veridice care apreciate

din punct de vedere al coroborării lor, să demonstreze faptul că, concluziile

primei instațe despre achitarea inculpatului Alcaz Alexandru de învinuirea

înaintată în baza art. 190 alin. (1) Cod penal, sunt eronate și care urmează a fi

desființate, prin pronunțarea unei sentințe de condamnare.

Or, prin probele administrate de partea acuzării, instanța de apel a stabilit

că acestea prezintă aceiași semnificație probatorie care a fost constatată și de

către prima instanță, din care motiv nu s-a constatat nici un temei de a reține o

altă apreciere a probelor administrate în cadrul ședinței de judecată în instanța

de apel, deoarece partea acuzării nu a demonstrat vinovăția inculpatului în

săvârșirea faptei prejudiciabile, nici la judecarea apelului.

3

Cu referire la elementele infracțiunii de escrocherie, instanța de apel a

menționat că obiectul juridic special al acestei infracțiuni are un caracter

complex: obiectul juridic principal îl formează relațiile sociale cu privire la

posesia asupra bunurilor mobile; obiectul juridic secundar îl constituie relațiile

sociale cu privire la libertatea manifestării de voință și minimul necesar de

încredere.

Urmărind obiectivul asigurării unui climat de credibilitate reciprocă,

legiuitorul incriminează, în art. 190 Cod penal, faptele reunite sub denumirea

marginală de escrocherie. Acestea presupun dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane nu prin violență, nu prin amenințare, nici pe ascuns, dar prin

înșelăciune sau abuz de încredere.

De asemenea, instanța de apel a indicat că latura obiectivă a infracțiunii

prevăzute de art. 190 Cod penal, are următoarea structură: 1) fapta

prejudiciabilă alcătuită din două acțiuni (inacțiuni): a) acțiunea principală, care

constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane; b) acțiunea sau

inacțiunea adiacentă, care constă, în mod alternativ, în înșelăciune sau abuz de

încredere; 2) urmările prejudiciabile sub forma prejudiciului patrimonial

efectiv al cărui mărime are un caracter considerabil; 3) legătura de cauzalitate

dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

La fel, a mai precizat că din contextul dispoziției art. 190 Cod penal,

noțiunea „dobândire ilicită” are sensul autentic de „sustragere”. În doctrină se

indică că acțiunile adiacente a faptei prejudiciabile: înșelăciunea sau abuzul de

încredere nu constituie metode ale sustragerii. Ele reprezintă modalități ale

acțiunii adiacente care subzistă alături de sustragere, privită ca acțiune

principală. Având un rol ajutător, recurgerea la înșelăciune sau la abuz de

încredere se produce nu ca un scop în sine, ci în vederea trecerii în sfera

patrimonială a făptuitorului (sau a altor persoane) a bunurilor aparținând

persoanei înșelate sau de a cărei încredere s-a abuzat.

Prin intermediul înșelăciunii sau al abuzului de încredere făptuitorul

exercită o influențare psihică asupra conștiinței și voinței victimei care, ca și

cum cedând bunurile sale făptuitorului, presupune în mod eronat că ultimul

este îndrituit a le lua. În astfel de situații nu se pune la îndoială că se lezează

libertatea manifestării de voință, concretizată în facultatea persoanei de a

adopta, în mod nestingherit, decizii privind dispunerea de bunurile care se află

în posesia sa.

Instanța de apel a mai indicat că prin „înșelăciune” se înțelege, după caz:

1) dezinformarea conștientă a victimei, care constă în prezentarea vădit falsă a

realității (înșelăciunea activă); 2) trecerea sub tăcere a realității, când sunt

ascunse faptele și circumstanțele care trebuie comunicate în cazul săvârșirii cu

bună-credință și în conformitate cu legea a tranzacției patrimoniale

(înșelăciunea pasivă).

Cea de-a doua modalitate sub care se înfățișează acțiunea adiacentă în

cazul infracțiunii specificate la art. 190 Cod penal, este abuzul de încredere.

4

În ipoteza abuzului de încredere, făptuitorul exploatează raporturile de

încredere care s-au stabilit între el și victimă. În cazul infracțiunii prevăzute de

art. 190 Cod penal, abuzul de încredere nu poate fi privit ca modalitate a

înșelăciunii. Din aceste considerente, este necesară punctarea criteriilor ce

individualizează abuzul de încredere în raport cu înșelăciunea: - abuzul de

încredere întotdeauna presupune o relație specială dintre făptuitor și victimă.

O relație având la bază încrederea între cei doi, condiționată de existența între

ei a unor raporturi contractuale, a afecțiunii reciproce, ori de autoritatea

funcției pe care o ocupă făptuitorul etc.; - abuzul de încredere presupune

întotdeauna formarea unui climat de încredere de către făptuitor.

Totodată, instanța de apel a precizat că inducerea în eroare a unei sau a

mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau

ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale

ale obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul

determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori

dacă încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau

viclean, conduce la ideea că consimțământul victimei este viciat la momentul

încheierii actului juridic prin manopere frauduloase comise cu intenție de către

autorul infracțiunii. Autorul îi creează victimei o reprezentare falsă a realității.

Neexecutarea obligațiilor care derivă dintr-un act juridic nu poate fi calificată

ca infracțiune de escrocherie dacă nu s-a stabilit că s-au folosit manopere

frauduloase față de creditorul obligației până la și pentru încheierea

contractului.

Latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie se manifestă prin fapta

prejudiciabilă care constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, prin

inducerea în eroare a unei sau mai multor persoane prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate,

care a cauzat urmări prejudiciabile sub formă de prejudiciu material

considerabil.

Prin urmare, instanța de apel a reiterat că apreciind în conformitate cu

prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, probele administrate la

materialele cauzei penale a constatat că de către partea acuzării, nu au fost

administrate probe pertinente, concludente și utile care să demonstreze faptul

că inculpatul Alcaz Alexandru, a dobândit prin escrocherie suma de 42 000 lei

de la SRL „Autoservtest”, și astfel, i-ar fi cauzat o daună considerabilă acestei

societăți comerciale.

Astfel, instanța de apel a conchis că probele cercetate la examinarea

prezentei cauze penale, nu sunt pertinente și concludente speței, or, din

declarațiile martorilor audiați nu rezultă că inculpatului i-au fost transmiși bani

în sumă de 42 000 lei și că acesta i-ar fi însușit.

Mai mult, instanța de apel a menționat că din declarațiile martorului

Ivanov Alexandru și Ivanov Oleg, rezultă că la sfârșitul fiecărei zile de muncă

transmiterea banilor încasați se făcea prin raport întocmit de expert

5

contabilului-șef, iar martorul Ivanov Alexandru a specificat că eliberarea

raportului de revizie tehnică nu era posibilă fără eliberarea bonului de casă.

Totodată, martorii Ivanov Alexandru, Ivanov Oleg și Rogalev Olga au

declarat că, testarea auto tehnică o făcea atât inculpatul, cât și martorul

Ivanov Alexandru. La fel, aceste circumstanțe derivă și din procesele-verbale de

confruntare dintre martorul Ivanov Alexandru și inculpatul Alcaz Alexandru

(f.d.164-165, vol.I), reprezentantul părții vătămate Radzivil Andrei și inculpatul

Alcaz Alexandru (f.d.168-169, vol.I).

Instanța de apel a mai reținut și faptul că potrivit procesului-verbal de

confruntare dintre martorul Rogalev Olga și inculpatul Alcaz Alexandru, rezultă

că martorul nu poate confirma cu certitudine dacă inculpatul ar fi însușit

mijloacele bănești reflectate în actul de control al Serviciului Fiscal de Stat din

30 septembrie 2016, deoarece suma dată putea fi însușită și de celălalt expert

auto Ivanov Alexandru, iar din procesul-verbal de confruntare dintre martorul

Rusu Liuba și inculpatul Alcaz Alexandru (f.d.170, vol.I) rezultă că ultimul a

eliberat bon de plată.

În acest context, instanța de apel a stabilit că declarațiile martorilor

acuzării audiați în ședința de judecată și a celor date la confruntarea efectuată

(f.d.170, 171-172, 173, 174, vol.I) nu pot fi reținute în calitate de probe directe

din care să rezulte fără dubii faptul că inculpatul ar fi însușit bani în sumă de

42 000 lei de la SRL „Autoservtest”, or, aceste declarații urmau să fie apreciate

din punct de vedere al coroborării cu alte probe pertinente din care să fie

stabilit cu certitudine faptul că anume banii achitați de martori nu au ajuns în

aparatul de casă al societății comerciale respective și au fost constatați ca lipsă

prin actul de control privind respectarea legislației fiscale de către

SRL „Autoservtest” nr. 673107 din 30 septembrie 2016 (f.d.179-181, vol.I).

Prin urmare, instanța de apel a reținut faptul că deși prin actul de control

privind respectarea legislației fiscale către SRL „Autoservtest”, nr. 673107 din

30 septembrie 2016 (f.d.179-181 vol.I), s-a constatat că în perioada 01 iunie

2014 - 31 mai 2015, de către contribuabil nu s-a înregistrat prin mașina de casă

și control venituri din prestarea serviciilor de revizie tehnică a autoturismelor

în valoare de 42 000 lei, acest fapt nu confirmă că inculpatul Alcaz Alexandru

se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (1)

Cod penal. Or, nerespectarea legislației fiscale de către SRL „Autoservtest”, nu

constituie temei de a constata că suma sus menționată a fost sustrasă de la

întreprindere cu scop de cupiditate de către Alcaz Alexandru.

Așadar, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiate concluziile primei

instanțe potrivit cărora în speță nu pot fi luate în considerație lămuririle

cercetate de partea acuzării (f.d.49-75, vol.I), or, potrivit art. 314 alin. (1)

Cod de procedură penală, instanța de judecată este obligată, în cursul judecării

cauzei, să cerceteze nemijlocit, sub toate aspectele, probele prezentate de părți

sau administrate la cererea acestora, inclusiv să audieze inculpații, părțile

vătămate, martorii, să cerceteze corpurile delicte, să dea citire rapoartelor de

6

expertiză judiciară, proceselor-verbale și altor documente, precum și să

examineze alte probe prevăzute de prezentul cod. Aceste lămuriri reprezintă în

fapt niște declarații ale unor martori care nu au fost audiați nemijlocit de

instanța de judecată și astfel de probe sunt inadmisibile.

De asemenea, instanța de apel a constatat că nu sunt pertinente speței

nici rapoartele financiare invocate (f.d.83-93, vol.I), deoarece acestea nu

dovedesc faptul că inculpatul ar fi dobândit prin escrocherie suma de 42 000 lei

de la SRL „Autoservtest”, respectiv în aceeași ordine de idei nu pot fi reținute

nici procesele-verbale de confruntare (f.d.164-174, vol.I).

Astfel, instanța de apel a conchis că învinuirea înaintată lui

Alcaz Alexandru se bazează doar pe presupuneri și nicidecum pe probe

pertinente, concludente și utile care să dovedească că inculpatului i s-au

transmis bani în sumă de 42 000 lei și acesta i-ar fi însușit prin escrocherie de

la SRL „Autoservtest”.

În concluzie, instanța de apel a indicat că există dubii rezonabile în ceea

ce privește vinovăția înaintată inculpatului Alcaz Alexandru, la caz, partea

acuzării nu a prezentat probe pertinente și concludente nici în prima instanță,

precum și în instanța de apel, care în ansamblu cu circumstanțele cauzei, ar

dovedi vinovăția inculpatului Alcaz Alexandru în săvârșirea faptei incriminate,

din care motiv în speță se impune soluția prevăzută de art. 390 alin. (1) pct. 1)

Cod de procedură penală, potrivit căreia sentința de achitare se adoptă dacă nu

s-a constatat existența faptei infracțiunii.

contestă decizia instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia

și trimiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

În motivarea recursului ordinar acuzarea indică, că instanța de apel s-a

expus vag asupra argumentului invocat în apel despre aprecierea greșită de

către prima instanță a probelor administrate de partea acuzării, precum și

despre interpretarea greșită a normei materiale, or, instanța de apel nu și-a

motivat decizia astfel încât un observator independent să se poată convinge de

faptul că soluția instanței, din perspectiva argumentelor ei, relevă adevărul

obiectiv. Mai mult, din textul deciziei recurate, se atestă că instanța de apel,

similar primei instanțe, și-a motivat contradictoriu soluția adoptată.

De asemenea, susține partea acuzării că instanța de apel a expus o

motivare contradictorie în raport cu temeiul de achitare a inculpatului

Alcaz Alexandru, că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii și argumentele

puse la baza soluției de respingere a apelului procurorului, care se referă la

elementele infracțiunii de escrocherie.

La fel, indică că în descriptivul deciziei recurate, instanța de apel a descris

probele administrate de către partea acuzării la etapa cercetărilor judecătorești

în prima instanță și în instanța de apel, însă la fel ca și prima instanță, nu le-a

supus unei analize ample, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de

7

procedură penală, fiecare probă în parte din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității lor, iar toate probele în ansamblu, din

punct de vedere al coroborării lor.

Or, instanța de apel urma să se expună motivat asupra argumentelor din

apel privind erorile comise de către prima instanță la aprecierea probelor și să

ofere un răspuns clar și concis întru asigurarea garanțiilor unui proces

echitabil.

Totodată, invocă partea acuzării că la judecarea cauzei în apel, instanța

nu a expus o motivare clară referitor la elementele de fapt ce urmau a fi

constatate, or, potrivit Hotărârii Plenul Curții Supreme de Justiție nr. 22 din

12 decembrie 2005 cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de

apel, modificată prin Hotărârea Plenului Curții Supreme nr. 4 din 30 martie

2009, în sensul cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt

asupra cărora s-a pronunțai ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care,

prin apel, se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai

imputată a fost sâvârșită ori nu; dacă fapta a fost comisă de inculpat, și dacă da,

în ce împrejurări a fost comisă.

Astfel, precizează că instanțele de fond nejustificat și-au argumentat

soluția de achitare, în baza temiului privind lipsa existenței faptei infracțiunii.

Susține că infracțiunea de dobândire ilicită a bunurilor din patrimoniul

altei persoane săvârșită prin înșelăciune și abuz de încredere, de inculpatul

Alcaz Alexandru, se confirmă prin actul de control privind respectarea

legislației fiscale de către SRL „Autoservtest” nr. 673107 din 30 septembrie

2016, potrivit căruia s-a constatat că în perioada 01 iunie 2014 – 31 mai 2015,

de către contribuabil nu s-a înregistrat prin mașina de casă și control, venituri

din prestarea serviciilor de revizie tehnică a autoturismelor în sumă de

42 000 lei. Or, această probă nu a fost renegată de către instanțele de fond,

precum și de partea apărării.

În acest context, reiterează acuzarea că această probă demonstrează fără

echivoc faptul eliberării certificatelor privind testarea tehnică a unităților de

transport, fără a anticipa contabilizarea mijloacelor financiare încasate din

contul beneficiarilor pentru acest serviciu.

Mai mult, menționează că în prezenta cauză penală au fost administrate

suficente probe care dovedesc vinovăția inculpatului Alcaz Alexandru în

săvârșirea infracțiunii incriminate.

Prin urmare, invocă că în speță, nu prezintă relevanță dacă activitatea

inculpatului la întreprinderea respectivă a fost permisă/consimțită/aprobată

de către administrator cu abateri de la legislația muncii, fiscală, financiară sau

de oricare altă natură, important fiind faptul prestării serviciilor de testare auto

de către inculpaul Alcaz Alexandru din numele și în interesul

SRL „Autoservtest”.

Activitatea inculpatului la SRL „Autoservtest” în perioada 2013 – 2015, în

calitate de expert auto este confirmată și de către martorii Rogalev Olga și

8

Ivanov Oleg, iar faptul încasării mijloacelor financiare pentru prestarea

serviciului de testare tehnică nemijlocit de către inculpatul Alcaz Alexandru,

rezultă fară echivoc din declarațiile martorilor Beșliu Svetlana,

Mamaischi Boris, Chiron Petru, Ghinesa Petru, Reaboi Ghenadi și Movileanu

Ion, date în cadrul instanțelor de fond.

Așadar, evidențiază partea acuzării că deși martorii menționați supra au

confirmat faptul că anume inculpatul Alcaz Alexandru a fost persoana care a

primit mijloacele financiare pentru prestarea serviciului de testare tehnică a

autovehiculelor, instanțele de fond nu le-au reținut și nu au argumentat din care

motiv acestea au fost respinse.

De asemenea, în opinia părții acuzării, instanța de apel a ignorat și

prevederile art. 394 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală, deoarece instanța

nu a indicat motivele pentru care a respins probele aduse în sprijinul acuzării.

Consideră că concluzia instanței de apel potrivit căreia partea acuzării,

nu a administrat probe pertinente, concludente și utile care să demonstreze

fără echivoc faptul că inculpatul Alcaz Alexandru a dobândit prin escrocherie

suma de 42 000 lei de la SRL ,,Autoservtest”, și astfel i-ar fi cauzat o daună

considerabilă acestei societăți comerciale, lasă loc de interpretare, or, din

această concluzie rezultă că dobândirea mijloacelor financiare ar fi existat, însă

nu a fost realizată prin metodele care caracterizează infracțiunea de

escrocherie.

La fel, partea acuzării critică și concluzia instanței de apel referitor la

faptul că probele cercetate nu sunt pertinente și concludente speței, deoarece

din declarațiile martorilor audiați, nu rezultă nicidecum că inculpatului i-au fost

transmiși bani în sumă de 42 000 lei și că acesta i-ar fi însușit, în contextul în

care fapta de însușire nu este specifică infracțiunii de escrocherie.

Prin urmare, concluzionează că instanțele de fond nu au argumentat cu

claritate care împrejurări au determinat instanțele să constate că în speță

lipsește faptul infracțiunii de dobândire a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune și abuz de încredere.

Totodată, mai susține că motivarea sentinței primei instanțe, la fel este

una contradictorie, deoarece deși instanța de judecată a reținut în calitate de

temei pentru achitarea inculpatului că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii, însă în partea descriptivă a sentinței a indicat concluzii divergente

din care rezultă un alt temei de achitare, de rând cu cel indicat în dispozitiv.

Astfel, reiterează partea acuzării că deși instanța de apel a conchis că

inculpatul Alcaz Alexandru umează să fie achitat de învinuirea înaintată în baza

art. 190 alin. (1) Cod penal, din motiv că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii, totuși în urma sintezei concluziilor evocate de către prima instanță

și preluate de către instanța de apel, se constată o divergență.

SRL „Autoservtest”, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

contestă hotărârile instanțelor de fond cu recurs ordinar, solicitând casarea

9

acestora, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului

stabilit pentru prima instanță prin care Alcaz Alexandru să fie recunoscut

vinovat și condamnat în baza art. 190 alin. (1) Cod penal, cu încasarea din

contul acestuia în beneficiul părții vătămate a sumei de 42 000 lei, cu titlu de

prejudiciu material.

În motivarea recursului ordinar indică, că deși în cadrul ședințelor de

judecată în instanța de apel, au fost cercetate suplimentar înscrisurile din

dosar, audiați suplimentar martorii, care repetat au confirmat că în perioada de

referință, testarea la mijlocurile de transport a fost efectuată nemijlocit de către

Alcaz Alexandru, care se prezenta ca expert în testări auto din cadrul

SRL „Autoservtest”, și anume la solicitarea acestuia, îi transmiteau suma de

bani pentru impozitul rutier, testare, ca ulterior acesta să depusă banii la

instituțiile financiare, totuși instanța eronat a conchis că aceste înscrisuri și

declarațiile martorilor nu sunt pertinente.

De asemenea, susține că instanțele de fond au descris elementele

infracțiunii de escrocherie, însă acestea nu au ținut cont de legătura cauzală

între acțiunile inculpatului și rezultatele controlului fiscal efectuat.

Astfel, consideră că este neîntemeiată concluzia instanței de apel potrivit

căreia învinuirea înaintată inculpatului, se bazează pe presupuneri și nici o

probă nu confirmă vinovăția acestuia, or, unii martori au indicat că testarea

auto tehnică o făcea atât inculpatul, precum și martorul Ivanov Alexandru.

Mai mult, invocă că din probele administrate, s-a stabilit faptul că deși

inculpatul o perioadă nu a activat legal la SRL „Autoservtest” și nu deținea

licență de expert auto, acesta avea acces liber în biroul expertului auto

Ivanov Alexandru, la sigiliul acestuia, actele contabile, rapoartele de revizie

tehnică, ecusoane, aparat de casă și control și în lipsa acestuia efectua revizia

tehnică, lua bani de la persoane fizice cu eliberarea ulterioară a bonului, a

raportului de revizie tehnică și a ecusoanelor.

Totodată, precizează că nu are importanță dacă inculpatul era angajat

oficial la SRL „Autoservtest”, în perioada de referință, fiind suficient probarea

faptului că în acea perioadă, Alcaz Alexandru se afla în incinta

SRL „Autoservtest”, abuzând de încrederea acordată, fapt confirmat prin

declarațiile reprezentantului părții vătămate Radzivil Andrei, declarațiile

martorilor Rogalev Olga, Chiron Petru, Ivanov Oleg, Ivanov Alexandru,

Moraru Victor, Mamaischi Boris, Beșliu Svetlana, Rusu Liuba, Postolachi Vitali,

Lincovschi Stanislav, Pintilii Nicolai, Capmare Mihail, Reaboi Ghenadi,

Movileanu Ion, Bunicovschi Alexandr, Ghinesa Petru, Danchivschi Dumitru,

Statnic Ghenadie, Gherasimciuc Ion, Caliga Tudor, precum și procesele-verbale

de confruntare dintre bănuitul Alcaz Alexandru și reprezentantul părții

vătămate Radzival Andrei, a martorilor Rogaliov Olga, Ivanov Alexandru,

Movileanu Ion, Rusu Liuba, Beșliu Svetlana, Mamaischi Boris; actul de control

privind respectarea legislației fiscale de către SRL „Autoservtest” nr. 673107

din 30 septembrie 2016; raportul de expertiză nr. 34/12/1-R-2422 din

10

25 aprilie 2017; fișa postului cu semnătura lui Alcaz Alexandru; lista de plată a

salariului achitat inculpatului pentru perioada august – octombrie 2015 la

SRL „Autoservtest”; și copia facturii fiscale din 16 octombrie 2010.

pledând pentru respingerea acestora ca inadmisibile.

Indică în susținerea referinței, că instanțele de fond corect au conchis că

învinuirea înaintată lui Alcaz Alexandru, se bazează doar pe presupuneri,

nefiind prezentate probe pertinente, concludente și utile care să demonstreze

că inculpatului i-au fost transmiși bani în sumă de 42 000 lei, pe care acesta i-a

însușit.

cauzei, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a fi admise din

considerentele ce succed.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și

dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

După cum rezultă din conținutul cererilor de recurs declarate în speță,

acestea sunt bazate pe temeiul pentru recurs prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală, potrivit căruia, hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și apel atunci când 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau

acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței.

Analizând textul deciziei contestate prin prisma argumentelor invocate

în recursuri și temeiul de casare nominalizat, Colegiul penal lărgit constată că

criticile aduse de către titularii cererilor de recurs și-au găsit confirmare în

speța dedusă judecății, iar hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată.

În acest context instanța de recurs menționează, că conform art. 414

Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea

și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate instanței de

apel sau cercetează suplimentar probele administrate de prima instanță.

Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

11

Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să

se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt:

dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost

săvârșită de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost

apreciate prin prisma cumulului de probe anexate și administrate la dosar în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept

procesual, penal sau administrativ au fost corect aplicate, hotărârea adoptată

urmând să conțină răspuns la toate motivele invocate.

Colegiul penal lărgit notează, că hotărârile pronunțate de instanțele de

fond trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu

prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței superioare de a

verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se avea în

vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau

motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de casare. Nemotivarea

ca o omisiune esențială apare astfel ca un viciu de procedură.

Așadar, în primul rând, instanța de recurs ține să menționeze, că potrivit

rechizitoriului Alcaz Alexandru a fost învinuit de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 191 alin. (2) lit. c) și d) Cod penal – delapidarea averii străine,

adică însușirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredințate în administrarea

sa, cu folosirea situației de serviciu, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile (f.d.113-118, vol.II).

Prin ordonanța de punere sub o nouă învinuire din 07 august 2019,

Alcaz Alexandru a fost pus sub o nouă învinuire, în baza art. 190 alin. (1)

Cod penal – escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase, care a produs daune considerabile (f.d.188, vol.II).

Fiind învestită cu judecarea cauzei în fond, prima instanță a ajuns la

concluzia privind achitarea inculpatului Alcaz Alexandru de învinuirea

înaintată în baza art. 190 alin. (1) Cod penal – escrocheria, adică dobândirea

ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei persoane prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, care a produs daune

considerabile, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii, soluție

care a fost menținută și de către instanța de apel.

Totodată, instanța de recurs reține prevederile art. 8 Cod penal, potrivit

cărora caracterul infracțional al faptei și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc

de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

În acest context, Colegiul penal lărgit remarcă faptul, că atât organul de

urmărire penală a încadrat, iar ulterior instanțele de fond s-au expus asupra

acestei încadrări în sensul achitării inculpatului Alcaz Alexandru, potrivit

12

conținutului legal al art. 190 Cod penal în redacția modificărilor operate prin

Legea nr. 179 din 26 iulie 2018, în vigoare din 17 august 2018, cu toate că

faptele incriminate inculpatului Alcaz Alexandru au avut loc în perioada iunie

2014 – mai 2015, sub acțiunea legii de până la aceste modificări, când

escrocheria era definită ca „dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune sau abuz de încredere”.

Cu referire la sentința primei instanțe, Colegiul penal lărgit menționează

că potrivit prevederilor art. 394 alin. (3) pct. 1) și 2) Cod de procedură penală,

partea descriptivă a sentinței de achitare trebuie să cuprindă:

1) indicarea învinuirii pe baza căreia cauza în privința învinuitului a fost

trimisă în judecată;

2) descrierea circumstanțelor cauzei constatate de instanța de judecată

și enunțarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu indicarea motivelor

pentru care instanța respinge probele aduse în sprijinul acuzării. Nu se admite

introducerea în sentința de achitare a unor formulări ce ar pune la îndoială

nevinovăția celui achitat.

În acest context, instanța de recurs remarcă faptul, că deși prima instanță

a reținut temeiul pentru achitare prevăzut la art. 390 alin. (1) pct. 1) Cod de

procedură penală - nu s-a constatat existența faptei infracțiunii, în motivarea

sentinței pronunțate prima instanță s-a expus într-un mod contradictoriu

referitor la acest temei de achitare, or, menționând pe de o parte temeiul

prevăzut la pct. 1) alin. (1) al art. 390 Cod penal, totuși, pe de altă parte conchide

că „… probele cercetate la examinarea cauzei penale, nu sunt pertinente și

concludente, deoarece din declarațiile martorilor audiați, nu rezultă că

inculpatului i-au fost transmiși bani în sumă de 42 000 lei și că acesta i-ar fi

însușit ….”, „… de către partea acuzării, nu au fost administrate probe pertinente,

concludente și utile care să demonstreze fără echivoc faptul că inculpatul a

dobândit prin escrocherie suma de 42 000 lei de la SRL „Autoservtest” și astfel i-

ar fi cauzat o daună considerabilă acestei societăți comerciale”, și ulterior fără a

avea o legătură logică cu temeiul de achitare reținut, prima instanță constată că

„… învinuirea înaintată lui Alcaz Alexandru este bazată doar pe presupuneri și

nicidecum pe probe pertinente, concludente și utile ….”, însă nu a argumentat

aceste concluzii în raport cu prevederile legale pertinente cazului.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit atestă că judecând apelul depus de

partea acuzării, instanța de apel a comis aceleași erori în motivarea soluției de

menținere a sentinței primei instanțe prin care Alcaz Alexandru a fost achitat

de învinuirea înaintată în baza art. 190 alin. (1) Cod penal, deoarece nu a luat

în considerație faptul că acțiunile lui Alcaz Alexandru, deși săvârșite sub

prevederile legii vechi, au fost încadrate de către organul de urmărire penală

potrivit conținutului normativ al Legii nr. 179 din 26 iulie 2018, în vigoare din

17 august 2018.

În aceeași ordine de idei, instanța de recurs constată că instanța de apel

într-un mod contradictoriu, menținând soluția primei instanțe de achitare,

13

potrivit temeiului prevăzut la art. 390 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală,

în descriptivul deciziei indică în calitate de semne calificative ale laturii

obiective a infracțiunii de escrocherie „inducerea în eroare”, dar și „ abuzul de

încredere”, ”înșelăciunea”, iar în unele cazuri ”înșelăciunea sau abuzul de

încredere”, semne ce se conțin atât în prevederile art. 190 alin. (1) Cod penal,

modificate prin Legea nr. 179 din 26 iulie 2018, în vigoare din 17 august 2018,

cât și în redacția anterioară Legii nr. 179 din 26 iulie 2018.

De asemenea, Colegiul penal lărgit relevă și faptul că instanța de apel a

preluat concluziile divergente expuse în sentința primei instanțe, cu privire la

temeiul de achitare prevăzut de art. 390 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură

penală, și le-a trecut în decizia sa, unde la fel a expus o motivare contradictorie

precizând că „…există dubii rezonabile în ceea ce privește vinovăția înaintată

inculpatului Alcaz Alexandru, la caz, partea acuzării nu a prezentat probe

pertinente și concludente nici în prima instanță, precum și în instanța de apel,

care în ansamblu cu circumstanțele cauzei, ar dovedi vinovăția inculpatului

Alcaz Alexandru în săvârșirea faptei incriminate, din care motiv în speță se

impune soluția prevăzută de art. 390 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală,

potrivit căreia sentința de achitare se adoptă dacă nu s-a constatat existența

faptei infracțiunii”.

Mai mult, raționamentele expuse de către instanța de apel în descriptivul

deciziei, cu privire la elementele infracțiunii de escrocherie, indică asupra unui

alt temei de achitare din cele prevăzute la art. 390 alin. (1) Cod de procedură

penală, or, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe potrivit căreia

Alcaz Așexandru a fost achitat de învinuirea înaintată în baza art. 190 alin. (1)

Cod penal, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

La caz, Colegiul penal lărgit reține că instanțele de fond nu au respectat

exigențele legale, iar motivarea soluției de achitare este neclară, pe când

potrivit prevederilor legislației procesuale și practicii judiciare, hotărârile

pronunțate de instanțele de fond trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în

drept, în corespundere cu prevederile legislației în vigoare, pentru a permite

instanței superioare de a verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea.

Necesită a se avea în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și

motivarea insuficientă sau motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă

motiv de casare. Nemotivarea ca o omisiune esențială apare astfel ca un viciu

de procedură.

Generalizând cele expuse supra, Colegiul penal lărgit constată că în speța

discutată și-a găsit confirmare temeiul pentru recurs prevăzute în art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, ceea ce duce la casarea deciziei

instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt

complet de judecată, deoarece aceste erori nu pot fi corectate de instanța de

recurs.

La noua rejudecare a cauzei, instanța de apel are obligația să înlăture

erorile menționate, să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei

14

de casare a soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor art. 414 Cod de

procedură penală, să verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să dea o

apreciere obiectivă probelor administrate în cauză, având în vedere

prevederile art. 93, 95, 101 Cod de procedură penală, să cerceteze amănunțit

aspectele învinuirii înaintate și în dependență de datele obținute, să pronunțe

o hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să corespundă prevederilor

art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Popov Oleg și de către avocatul Fortuna Dumitru în

numele părții vătămate SRL „Autoservtest”, casează total decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 19 noiembrie 2021, în cauza penală în

privința lui Alcaz Alexandru xxxxx și dispune rejudecarea cauzei de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată pronunțată la 12 august 2022.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

Boico Victor

15