1ra-434/2022 — art. 206 alin. 3 lit. b/1 CP

1ra-434/2022 — art. 206 alin. 3 lit. b/1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-434/2022

1-18161650-01-1ra-22032022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan, Ion Guzun,

Victor Boico,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul ordinar

împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie

2021, declarat de avocata Timuș Silvia, în numele inculpatului

Blaj Alexei XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 08.06.2018 - 12.04.2019,

instanța de apel: 24.05.2019 - 14.12.2021,

instanța de recurs: 22.03.2022 - 13.06.2022.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal lărgit,

c o n s t a t ă:

condamnat în baza art. 206 alin. (3) lit. b1) Cod penal la 9 ani închisoare, cu privarea

de dreptul de a ocupa funcții sau exercita activități ce țin de educarea copiilor pe un

termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip închis, începând din 12.04.2019,

cu includerea perioadei arestării preventive de la 16.08.2018 până la 12.04.2019.

Prin aceeași sentință a fost condamnată și Racila Angela, dar în privința ei

hotărârile judecătorești nu sunt contestate.

Cererea procurorului privind încasarea din contul inculpaților a cheltuielilor

judiciare în sumă de 3391,08 lei a fost respinsă ca neîntemeiată.

plan infracțional bine determinat, prin înțelegere prealabilă cu inculpata Racila

Angela, în perioada lunii ianuarie 2018, aflându-se în mun. Chișinău, urmărind

scopul exploatării sexuale comerciale, folosindu-se de situația de vulnerabilitate a

1

copilului, cunoscând cu certitudine despre faptul stării materiale precare a lui

XXXXXX XXXXXX și că, fiind în căutarea unor posibilități de obține mijloace

financiare, cunoscând în același timp că XXXXXX XXXXXX este minoră, neavând

vârsta de 18 ani, știind că datorită vârstei fragede ar putea fi convinsă și manipulată

întru realizarea intențiilor sale criminale propuse, au recrutat-o pe minora XXXXXX

XXXXXX în vederea prestării serviciilor sexuale contra plată, explicându-i că este

o metodă ușoară și sigură de obținere a unor venituri financiare, făcându-i legătura

cu Racila Angela.

În continuare, Racila Angela, acționând conform rolului său, în vederea

realizării acțiunilor sale criminale, a adăpostit-o pe minora XXXXXX XXXXXX,

în apartamentul oferit de aceasta, amplasat în mun. Chișinău, XXXXXX XXXXXX,

indicându-i minorei XXXXXX XXXXXX că în apartamentul în cauză va presta

servicii sexuale diferitor persoane de gen masculin, iar aceasta, la rândul ei, se va

ocupa cu plasarea anunțurilor pe site-ul de publicitate „999.md”, în scopul găsirii

potențialilor clienți, beneficiari ai serviciilor sexuale.

Astfel, în perioada 10 ianuarie 2018 - 24 ianuarie 2018, Racila Angela, după

obținerea acordului și controlului asupra minorei XXXXXX XXXXXX, s-a ocupat

de găsirea clienților, nemijlocit a negociat condițiile și prețul cu beneficiarii

serviciilor sexuale, iar minora XXXXXX XXXXXX, sub controlul lui Racila

Angela, a prestat servicii sexuale diferitor persoane de gen masculin, contra unor

sume de bani în mărime de 600 lei de fiecare client, obținând un venit ilicit în sumă

totală de 2000 lei.

Instanța a reținut că vina inculpatului a fost dovedită pe deplin și i-a încadrat

acțiunile pe art. 206 alin. (3) lit. b1) Cod penal, ca trafic de copii, adică recrutarea

unui copil în scopul exploatării sexuale comerciale, cu profitarea de situația de

vulnerabilitate a copilului, săvârșită de două persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a comis o infracțiune excepțional de gravă, care se pedepsește

cu închisoare de la 15 la 20 ani sau cu detențiune pe viață, cu privarea de dreptul de

a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3

la 5 ani, că nu are antecedente penale, nu este angajat în câmpul muncii și nu se află

la evidența medicului narcolog și psihiatru, că potrivit art. 70 alin. (31) Cod penal, la

aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta

de 21 ani, care au săvârșit infracțiunea de la 18 la 21 ani, maximul pedepsei se reduce

cu o treime, conform art. 79 alin. (1) Cod penal, săvârșirea infracțiunii de către o

persoană care a atins vârsta de 18 ani dar nu a atins vârsta de 21 ani, poate fi apreciată

de către instanța de judecată drept circumstanță excepțională, concluzionând că la

momentul comiterii infracțiunii inculpatul avea vârsta de 18 ani și 9 luni,

circumstanță care, prin prisma prevederilor art. 79 alin. (1) Cod penal, urmează a fi

apreciată ca una excepțională, urmând a-i fi stabilită pedeapsa sub limita minimă

prevăzută de lege.

Cauze Speciale, Popescu Corneliu, a declarat apel, solicitând casarea parțială a

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în

baza art. 206 alin. (3) lit. b1) Cod penal la 15 ani închisoare, cu privarea de dreptul

de a deține funcții ce țin de educarea copiilor pe un termen de 5 ani.

2

Apelantul a indicat că inculpatul nu a recunoscut vina și nu s-a căit de cele

săvârșite, obținând foloase ilicite din infracțiunea la care a participat.

Or, instanța de fond, aplicând prevederile obligatorii ale art. 70 alin. (31) Cod

penal, nu urma să aplice cumulativ și prevederile art. 79 alin. (1) Cod penal, nefiind

prezente careva circumstanțe excepționale, exceptând vârsta inculpatului, însă acest

factor deja a determinat aplicarea prevederilor art. 70 Cod penal.

Totodată, pentru comiterea unei infracțiuni excepțional de grave, pedeapsa

trebuie să fie pe măsură, atât pentru a pedepsi persoanele vinovate, cât și pentru a

contracara fenomenul dat și pofta altor persoane la combaterea unor astfel de

infracțiuni.

3.1. A declarat apel și avocata Potereanu Dina, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie încetat procesul penal în privința

inculpatului, cu achitarea acestuia, deoarece în acțiunile lui nu se regăsește

componența de infracțiune prevăzută la art. 206 alin. (3) lit. b1) Cod penal.

Apelanta a invocat că învinuirea înaintată inculpatului nu a fost demonstrată

prin probe concludente și pertinente, care, în coroborare cu circumstanțele pricinii,

ar demonstra existența vinovăției acestuia în săvârșirea infracțiunii imputate.

Nu a fost demonstrată prezența în acțiunile inculpatului a elementelor care

caracterizează latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii incriminate, din care

considerente se impune achitarea lui.

De asemenea, instanța de judecată, în corespundere cu prevederilor art. 7, 61,

75 Cod penal, nu a stabilit inculpatului o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în

articolul corespunzător din Partea specială a Codului penal.

decembrie 2021, ambele apeluri au fost admise, casată parțial sentința și pronunțată

o nouă hotărâre.

Lui Blaj Alexei, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.

206 alin. (3) lit. b1) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa cu 13 ani și 4 luni

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții ce țin de activitatea minorilor

pe un termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip închis.

În temeiul art. 385 alin. (5) Cod de procedură penală, i-a fost redusă pedeapsa

stabilită pentru deținerea în condiții inumane în Penitenciarul nr. 13 în calitate de

prevenit pentru perioada 20.08.2018 - 12.04.2019 cu 236 zile.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond justificat a conchis că probele

administrate au dovedit integral vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate, iar poziția acestuia reprezintă o versiune ce reflectă tendința de a se

apăra și eschiva de la răspunderea penală.

În același timp, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni

trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza

căruia persoana se declară vinovată.

Astfel, la stabilirea pedepsei, instanța de apel a ținut cont de faptul că

inculpatul a comis o infracțiune excepțional de gravă, care se pedepsește cu

închisoare de la 15 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții

sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani sau cu detențiune

pe viață, că nu au fost stabilite circumstanțe atenuante, că nu se află la evidența

medicului narcolog și psihiatru, anterior nu a fost judecat și se caracterizează pozitiv.

3

Pe lângă aceasta, instanța de fond a aplicat în privința inculpatului prevederile

obligatorii ale art. 70 alin. (31) Cod penal, or, la momentul comiterii infracțiunii

acesta avea vârsta cuprinsă între 18 și 21 ani, însă, în mod eronat, a aplicat cumulativ

și prevederile art. 79 alin. (1) Cod penal, nefiind prezente careva circumstanțe

excepționale, exceptând vârsta inculpatului, însă acest factor deja a determinat

aplicarea prevederilor art. 70 alin. (31) Cod penal.

Totodată, potrivit raportului administrației Penitenciarului nr.13 - Chișinău nr.

2/9323 din 27.07.2020, Blaj Alexei s-a deținut în Penitenciarul nr. 13 - Chișinău în

calitate de prevenit în perioada 20.08.2018 - 12.04.2019, data când a fost

pronunțată sentința din 12 aprilie 2019, prin urmare, acesta s-a deținut în

Penitenciarul nr. 13 - Chișinău în cauza penală respectivă 236 zile.

Conform art. 385 alin. (5) Cod de procedură penală, în cazul constatării

încălcării drepturilor privind condițiile de detenție, garantate de art. 3 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, reducerea pedepsei se va

calcula în felul următor: două zile de închisoare pentru o zi de arest preventiv.

Deci, fiind constatată deținerea inculpatului, în condiții inumane și degradante

de detenție, contrare prevederilor art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, drepturi care reies din obligația statului de a

asigura condițiile de detenție, urmează a fi redusă pedeapsa principală stabilită

acestuia, în baza art. 206 alin. (3) lit. b1) Cod penal, sub formă de 13 ani 4 luni

închisoare, pentru deținerea în condiții inumane în Penitenciarul nr. 13 în calitate de

prevenit pentru perioada 20.08.2018 - 12.04.2019 cu 236 zile.

instanței de apel și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurenta invocă că instanța de fond, la stabilirea pedepsei inculpatului,

corect a ținut cont de prescripțiile art. 70 alin. (31) Cod penal, conform căror, la

aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta

de 21 ani, care au săvârșit infracțiunea de la 18 la 21 ani, maximul pedepsei se reduce

cu o treime și art. 79 alin. (1) Cod penal, care prevede că săvârșirea infracțiunii de

către o persoană care a atins vârsta de 18 ani dar nu a atins vârsta de 21 ani, poate fi

apreciată de către instanța de judecată drept circumstanță excepțională.

Astfel, la momentul comiterii infracțiunii, inculpatul avea vârsta de 18 ani și

9 luni, circumstanță care, prin prisma prevederilor art. 79 alin. (1) Cod penal, este

una excepțională, urmând a-i fi stabilită pedeapsa sub limita minimă prevăzută de

legea penală.

Totodată, pedeapsa cu închisoare pe un termen de 13 ani și 4 luni, aplicată de

instanța de apel, este prea aspră, iar, reieșind din comportamentul inculpatului, faptul

că anterior nu a fost condamnat, precum și din influența pedepsei asupra corectării

și reeducării acestui, în privința lui sunt aplicabile prevederile art. 79 Cod penal.

În același timp, instanța de apel a admis plângerea inculpatului privind

condițiile inumane de detenție, reducându-i pedeapsa pentru deținerea în calitate de

prevenit în perioada 20.08.2018 - 12.04.2019 cu 236 zile.

Însă, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, în temeiul art. 4732, 4733, 4734

alin. (4)-(7) Cod de procedură penală, inclusiv pentru perioada examinării cauzei în

instanța de apel.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 Cod de procedură penală.

4

argumentelor invocate, Colegiul Penal lărgit face următoarele concluzii.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motive legale

pe care se întemeiază soluția, când motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul Penal lărgit reține următoarele circumstanțe.

În primul rând, și cu referire la motivele invocate în recursul ordinar privind

pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de apel, dar în care nici nu sunt

indicate concrete erori de drept și clar definite, inclusiv nefiind invocat niciun temei

din cel prevăzute la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală (pct. 5. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, corect ținând cont de prevederile art. 7, 61, 75, 70 alin. (31), 79 alin. (1)

Cod penal, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. La aplicarea

pedepsei persoanelor care au săvârșit infracțiunea la vârsta de la 18 până la 21 de

ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime. Ținând cont de circumstanțele

excepționale ale cauzei, legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în

săvârșirea infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii,

de alte circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei,

precum și de contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvârșite în grup la

descoperirea acesteia, instanța de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita

minimă, prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă, sau una mai

blândă, de altă categorie.

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just a concluzionat că în cazul în

care inculpatul nu are antecedente penale, se caracterizează pozitiv, dar a comis o

infracțiune excepțional de gravă, față de un copil, care se pedepsește cu închisoare

de la 15 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a

exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani sau cu detențiune pe viață,

pedeapsa de 13 ani și 4 luni închisoare, cu executare, stabilită inculpatului prin

5

decizia instanței de apel, este una echitabilă și proporțională în raport cu gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cu persoana inculpatului, cât și cu scopului

pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării ultimului,

prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Astfel, pedeapsa respectiv a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în conform prevederilor legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului,

precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane (pct. 4., 5. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei în

latura pedepsei aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 79 alin. (1) Cod penal, art. 27, 101 alin. (2)

și (3), 414 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, instanța de judecată poate aplica

o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracțiunea

respectivă, sau una mai blândă, de altă categorie, judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor

din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate

da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind

doar aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei

penale în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea este o competență și

prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul nominalizat au constituit deja obiect

de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care

au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurentă, că hotărârea atacată

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pedepsei penale, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar în aspectul vizat este neîntemeiat.

În al doilea rând, și cu privire la argumentul recurentei că inculpatul a

solicitat reducerea pedepsei, în temeiul art. 385 alin. (5) Cod de procedură penală,

inclusiv pentru perioada examinării cauzei în instanța de apel (pct. 5. din decizie), se

atestă că potrivit art. 413 alin. (1) Cod de procedură penală, la judecarea apelului

se aplică regulile generale pentru judecarea cauzelor în primă instanță, cu

excepțiile prevăzute în Partea specială titlul II capitolul IV secțiunea 1. Conform art.

414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi

6

prezentate instanței de apel. Potrivit art. 65 alin. (3) pct. 1) Cod de procedură penală,

persoana în privința căreia sentința a devenit definitivă se numește condamnat. În

corespundere cu art. 466 alin. (1) - (3) Cod de procedură penală, hotărârea instanței

de judecată într-o cauză penală devine executorie la data când a rămas definitivă.

Hotărârea primei instanțe și a instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării

deciziei în apel. Conform art. 385 alin. (4) și (5) Cod de procedură penală, dacă, în

cursul urmăririi penale sau judecării cauzei, s-au constatat încălcări care au

afectat grav drepturile inculpatului ce derivă din calitatea procesuală a inculpatului,

instanța examinează posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept compensare

pentru aceste încălcări. În cazul constatării încălcării drepturilor privind condițiile

de detenție, garantate de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, reducerea pedepsei se va calcula în felul următor: două zile de închisoare

pentru o zi de arest preventiv. Potrivit art. 10 alin. (31) Cod de procedură penală,

sarcina probațiunii neaplicării torturii și a altor tratamente sau pedepse crude,

inumane sau degradante îi revine autorității în a cărei custodie se află persoana

privată de libertate, plasată la dispoziția unui organ de stat sau la indicația acestuia,

sau cu acordul ori consimțământul său tacit. Conform art. 29 alin. (4) Cod de

procedură penală, în cazul în care părțile invocă încălcarea Convenției pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 4

noiembrie 1950 și ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.

1298-XII din 24 iulie 1997, instanțele de judecată au obligația să se pronunțe

motivat, în hotărârile emise, dacă a avut loc sau nu încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului prin prisma jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului. În corespundere cu art. 4732 alin. (1) Cod de procedură penală,

plângerea împotriva administrației instituției penitenciare referitoare la condițiile de

detenție care, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

afectează drepturile condamnatului sau ale prevenitului, garantate de art. 3 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, poate fi

înaintată de către condamnat sau prevenit, personal sau prin intermediul unui

avocat, la instanța de judecată în a cărei rază teritorială se află instituția penitenciară

în care se deține condamnatul sau prevenitul. Potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod

de procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt

și de drept care au dus la admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției

date.

Conform jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să

se pronunțe instanța de apel sunt dacă normele de drept procesual și penal au fost

corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale

referitoare la chestiunile menționate, hotărârea instanței de fond urmează a fi

desființată, cu rejudecarea cauzei (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu

privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, conform descriptivului și dispozitivului deciziei atacate (pct. 4. din decizie):

a) a constatat sumar, neclar și divergent în partea descriptiva că: „Conform art.

385 alin. (5) Cod de procedură penală, în cazul constatării încălcării drepturilor privind condițiile

de detenție, garantate de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, reducerea pedepsei se va calcula în felul următor: două zile de închisoare pentru

7

o zi de arest preventiv. Deci, urmează a fi redusă pedeapsa principală stabilită acestuia, pentru

deținerea în condiții inumane în Penitenciarul nr. 13 în calitate de prevenit pentru perioada

20.08.2018 - 12.04.2019 cu 236 zile...”.

Totodată, s-a contrazis și în dispozitiv dispunând că: „În temeiul art. 385 alin. (5)

Cod de procedură penală, se reduce pedeapsa aplicată inculpatului Blaj Alexei pentru deținerea

în condiții inumane în Penitenciarul nr. 13 în calitate de prevenit pentru perioada 20.08.2018 -

12.04.2019 cu 236 zile”.

Ori, nu a aplicat sub nicio formă prescripția clară și univocă din art. 385 alin.

(5) Cod de procedură penală, că reducerea pedepsei se va calcula în felul următor:

două zile de închisoare pentru o zi de arest preventiv;

b) a omis că aplicarea prevederilor art. 385 alin. (4) și (5) Cod de procedură

penală față de persoana inculpată ține de competența și obligația atât a instanțelor de

fond, cât și a celor de apel, deoarece: 1. ambele constată încălcări admise în cursul

urmăririi penale sau judecării cauzei; 2. ambele urmând a-și fonda soluțiile,

inclusiv, pe art. 10 alin. (31) și 29 alin. (4) Cod de procedură penală, care prevăd

expres că, în cazul în care părțile invocă încălcarea Convenției, instanțele de

judecată au obligația să se pronunțe motivat, în hotărârile emise, dacă a avut loc

sau nu încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prin prisma

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Ori, instanța de apel, la judecarea apelului, aplică regulile generale pentru

judecarea cauzelor în primă instanță, potrivit art. 413 alin. (1) Cod de procedură

penală.

Prin urmare, această competență se referă și la instanța de apel, în cadrul cărei,

la faza judecării apelului declarat împotriva sentinței instanței de fond, inculpatul nu

are statut de condamnat.

Astfel, după remiterea cauzei instanței de judecată, judecătorului de instrucție

îi revine competența soluționării chestiunilor vizate doar în raport cu persona care

are statut de condamnat, adică în procedura executării pedepsei (art. 469,4732 - 4734

CPP), deoarece, conform art. 65 alin. (3) pct. 1) Cod de procedură penală, persoana

în privința căreia sentința a devenit definitivă se numește condamnat, dacă sentința

este, parțial sau integral, de condamnare, iar în corespundere cu art. 466 alin. (1) -

(3) Cod de procedură penală, hotărârea primei instanțe și a instanței de apel rămâne

definitivă la data pronunțării deciziei în apel, dacă, în cursul urmăririi penale sau

judecării cauzei, s-au constatat încălcările respective.

În același timp, judecătorul de instrucție va soluționa chestiunea abordată și

în raport cu prevenitul, dar în privința cărui dosarul încă nu este remis instanței

pentru judecarea fondului cauzei penale.

Deci, instanța de apel urma să aplice, în speță, prevederile art. 385 alin. (4) și

(5) Cod de procedură penală față de inculpat pentru perioada de până la pronunțarea

deciziei.

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că instanța de apel nu a judecat cauza

penală în condițiile legii, deoarece a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive

legale pe care se întemeiază soluția în latura aplicării prevederilor art. 385 alin. (5)

Cod de procedură penală, că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii în

acest sens, și că recursul ordinar este parțial întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța

8

de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanța de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs, se impune

soluția admiterii recursului ordinar, casării deciziei contestate în latura aplicării

prevederilor art. 385 alin. (5) Cod de procedură penală, și dispunerea rejudecării

cauzei în această parte de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, și să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul Penal lărgit,

d e c i d e:

Admite recursul ordinar declarat de avocata Timuș Silvia, casează decizia

Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2021, în privința

inculpatului Blaj Alexei XXXXX, în partea aplicării prevederilor art. 385 alin. (5)

Cod de procedură penală, și dispune rejudecarea cauzei în această parte de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În rest, decizia contestată se menține, fiind irevocabilă în această parte.

Decizia, în partea dispunerii rejudecării cauzei nu este susceptibilă de a fi

atacată, fiind pronunțată integral la 29 iulie 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

Ion Guzun

Victor Boico

9