1ra-1719/2021 — art. 174 alin.1 CP

1ra-1719/2021 — art. 174 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1719/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 octombrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Ion Guzun, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 21 ianuarie

2021 și deciziei Curții de Apel Cahul din 27 mai 2021, declarat de avocatul Vitali

Covaliov, în numele inculpatului

Tașci Vadim XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 16.07.2019 – 21.01.2021,

instanța de apel: 15.03.2021 – 27.05.2021,

instanța de recurs: 30.07.2021 – 01.10.2021.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

c o n s t a t ă:

condamnat în baza art. 174 alin. (1) Cod penal la 3 ani închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată condiționat,

pentru o perioadă de probațiune de 1 an.

nefiind stabilită, inculpatul Tașci V., știind cu certitudine că XXXXXX, a.n.

XXXXXX, fiind o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani, aflându-se cu aceasta, la

marginea XXXXXX XXXXXX, XXXXXXX, în automobilul „Dacia”, numărul de

înregistrare nefiind stabilit, cu scopul satisfacerii poftei sale sexuale, i-a propus lui

XXXXXX să întrețină cu el un raport sexual și, obținând acordul ei, a întreținut cu

aceasta un raport sexual în mod natural.

Instanța a reținut că, potrivit art. 321 Cod de procedură penală, examinarea

cauzei a avut loc în lipsa inculpatului, or, acesta s-a eschivat de prezentarea în ședințele

1

de judecată din 04.06.2020 și 03.07.2020, iar prin încheierea din 03.07.2020 a fost

anunțat în căutare.

Fiind audiat în calitate de învinuit, Tașci V. a declarat că partea vătămată îi

acorda semne de atenție, se rușina, glumea, iar el nu reacționa deoarece nu era interesat

de ea, cunoștea că aceasta nu are 16 ani împliniți, fiind de o vârstă cu sora lui vitregă.

Nu a întreținut niciodată raporturi sexuale cu partea vătămată.

Cu toate că inculpatul nu a recunoscut vina, aceasta a fost demonstrată pe deplin

prin probele administrate.

Astfel, partea vătămată XXXXXX a declarat că a început să comunice cu

inculpatul, iar când mergea la prietena sa XXXXXX , uneori se întâlnea și cu

inculpatul. Cunoștea vârsta inculpatului, acesta avea 23 ani, iar ea, la acel moment,

avea 15 ani. A întreținut un raport sexual cu inculpatul. La 04.06.2016, a ieșit cu

XXXXXX la magazin, s-au întâlnit cu inculpatul, apoi acesta urma să o ducă acasă.

S-au deplasat cu automobilul în afara localității, unde au întreținut un raport sexual

benevol. Peste un timp, împreună cu XXXXXX au plecat de acasă, deoarece aceasta

avea probleme cu părinții. A fost stabilit că a întreținut un raport sexual, după ce a fugit

de acasă și a fost supusă examinării medicale.

Martorul XXXXXX, mama părții vătămate, a comunicat că în septembrie 2016,

fiica ei a plecat de acasă și a fost găsită peste 2-3 zile. După ce a fost examinată de

medic, fiica i-a spus că a întreținut un raport sexual, însă nu-și amintește dacă i-a spus

când a avut loc raportul sexual și nu i-a spus cu cine. A participat la audierea părții

vătămate, în cadrul căreia aceasta a declarat că a întreținut raportul sexual cu Tașci V.

Fiica i-a spus că îi plăcea inculpatul, iar raportul sexual a fost benevol și că a avut relații

sexuale cu acesta pentru prima dată. În acea perioadă, fiica ei era în relații de prietenie

cu XXXXXX

Martorul XXXXXX a indicat că, în prezența ei, inculpatul a întrebat partea

vătămată ce vârstă are și aceasta i-a spus că are 15 ani. Cunoștea de la partea vătămată

că aceasta a întreținut un raport sexual cu inculpatul, i-a spus că el a condus-o acasă și

a avut loc un raport sexual în automobil. În acea perioadă inculpatul avea în posesie

două automobile de model „Dacia”, una de culoare albastră și una – albă. În luna august

2016, partea vătămată venea în ospeție, iar după acest caz, nu au mai comunicat. A

discutat cu inculpatul și el a rugat-o să spună că nu cunoaște nimic, că nu cunoaște în

ce relații era el cu partea vătămată, iar despre raportul sexual să nu spună nimic.

Vinovăția inculpatului este confirmată și prin probele scrise, anexate la

materialele cauzei, inclusiv:

raportul de expertiză judiciară nr. 49/D din 20.07.2017, potrivit cărui la nivelul

himenului s-au depistat rupturi himenale vechi, vechimea cărora cu certitudine este

imposibil de apreciat, dar este nu mai puțin de 8-14 zile de la momentul examinării;

copia certificatului de naștere seria NA-VI nr. 0482744, pe numele XXXXXX;

extrasul din certificatul de înmatriculare a unității de transport nr. 520919698

din 15.11.2026, conform căruia proprietarul automobilului de model „Dacia Logan”

de culoare albă, este Tașci L., mama lui Tașci V.;

extrasul din certificatul de înmatriculare a unității de transport nr. 520919974

din 15.11.2026, conform cărui proprietarul automobilului „Dacia Logan”, de culoare

albastră, este Tașci L., mama lui Tașci V.;

2

procesul-verbal de confruntare din 19.07.2019 dintre partea vătămată XXXXXX

și învinuitul Tașci V., potrivit cărui partea vătămată și-a menținut declarațiile că în

septembrie 2016 a întreținut relații sexuale cu inculpatul, care, având acordul ei, a

întreținut cu ea un raport sexual în automobilul „Dacia”;

materialele de procedură penală R-1 nr. 453 din 15.09.2016, din care rezultă că

XXXXXX era în relații de prietenie cu XXXXXX și, împreună cu aceasta, în

septembrie 2016, au fugit de acasă. La întrebarea despre viața sexuală a comunicat că

a întreținut un raport sexual cu un tânăr care, după descriere, se aseamănă cu Tașci V.

Or, declarațiile inculpatului că nu s-a întâlnit și nu a curtat partea vătămată

contravin declarațiilor ultimei și ale martorului XXXXXX

Negarea faptului de către inculpat că a avut relații sexuale cu partea vătămată a

fost combătută prin depozițiile acesteia care, în cadrul urmăririi penale și în instanța de

judecată, a confirmat că a întreținut un raport sexual benevol cu Tașci V. la 04.09.2016.

Mai mult, partea vătămată a făcut aceleași declarații și la efectuarea confruntării la

urmărirea penală.

Indirect, declarațiile părții vătămate în această parte au fost confirmate și prin

depozițiile martorului XXXXXX , că mama ei era în relații de concubinaj cu tatăl

inculpatului și că a locuit împreună cu inculpatul o perioadă, într-o casă. În anul 2016,

inculpatul o curta pe XXXXXX, cu care ea învăța în aceeași clasă. În septembrie 2016,

partea vătămată i-a spus că a întreținut, în mașină, un raport sexual benevol cu

inculpatul.

Astfel, acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 174 alin. (1) Cod

penal, ca raportul sexual altul decât violul, comis asupra unei persoane despre care se

știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 75-78 Cod penal,

că inculpatul a comis cu intenție o infracțiune gravă, se caracterizează pozitiv, anterior

nu a fost condamnat, nu au fost stabilite circumstanțe atenuante și agravante, precum

și de poziția părții vătămate care a fost împotriva tragerii la răspundere a inculpatului,

că de la momentul săvârșirii infracțiunii au trecut mai mult de 4 ani, concluzionând că

corectarea și reeducarea lui este posibilă prin stabilirea unei pedepse cu închisoarea

minimă, cu suspendarea condiționată a executării ei, în temeiul art. 90 Cod penal.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Apelantul a invocat că vinovăția inculpatului nu a fost demonstrată, iar

învinuirea este fondată doar declarațiile părții vătămate și ale martorului XXXXXX ,

raportul de constatare medico-legală nr. 806 din 11.10.2016 și raportul de expertiză

judiciară nr. 49/D din 20.07.2017.

Însă, au fost omise divergențele dintre declarațiile părții vătămate și ale

martorului XXXXXX, iar faptul că inculpatul a săvârșit raportul sexual altul decât

violul, comis asupra unei persoane despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit

vârsta de 16 ani, nu a fost demonstrat.

Mai mult, inculpatul anterior nu a fost condamnat, este căsătorit și se

caracterizează pozitiv.

3.1. Avocatul Vitali Covaliov a declarat apel suplimentar, solicitând casarea

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, pe motiv

că fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunii.

3

Apelantul a indicat că nu există nicio probă directă, pertinentă și concludentă

care ar conduce cel puțin la o careva bănuială rezonabilă în privința lui Tașci V., urmare

a careva acțiuni ilegale, fapt ce nu a fost menționat prin careva declarații din materialele

cauzei și confirmate cu alte acte sau probe suplimentare, drept urmare, nu poate fi

interpretată ca infracțiune fapta săvârșită de către acesta.

Or, în acțiunile inculpatului nu este prezent niciun element al componenței de

infracțiune, în special, nu se regăsește nici o acțiune întreprinsă de dânsul, prevăzută

de art. 174 alin. (1) Cod penal.

Deoarece inculpatul este învinuit de comiterea unei infracțiuni, însă în

materialele cauzei penale nu se regăsește nicio probă pertinentă și concludentă care ar

dovedi vina acestuia în săvârșirea infracțiunii incriminate, urma a fi emisă o sentință

de achitare, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

respinse ca nefondate.

Instanța de apel a statuat că, instanța de fond corect a determinat circumstanțele

de fapt și de drept și just a conchis că fapta penală reținută în culpa inculpatului din

04.09.2019, a avut loc și a fost săvârșită de către acesta, iar acțiunile lui corect au fost

încadrate în baza art. 174 alin. (1) Cod penal, ca raportul sexual altul decât violul, comis

asupra unei persoane despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani.

Cu toate că inculpatul neagă că ar fi întreținut un raport sexual cu partea vătămată

și că ar fi avut vreo legătură cu aceasta, că la dosar nu există nicio probă care ar

demonstra vinovăția sa de săvârșirea infracțiunii imputate, iar raportul de expertiză ar

demonstra nevinovăția sa, se atestă că, potrivit raportului de constatare medico-legală

nr. 806 din 31.10. 2016, început la 11.10.2016, în urma examinării medico-legale a

minorei XXXXXX s-a constatat că, la nivelul himenului s-au depistat rupturi himenale

vechi, vechimea cărora cu certitudine este imposibil de apreciat, dar este nu mai puțin

de 8-14 zile de la momentul examinării. Careva leziuni corporale pe corp, organe

genitale, cavitatea bucală și anus nu au fost depistate. Conform indicilor

antropometrice, dezvoltării caracterelor sexuale secundare, minora este aptă de a

coabita. Careva documente medicale despre control ginecologic nu a fost prezentate.

Pentru stabilirea prezenței sau absenței sarcinii este necesar de trecut un control

ginecologic, teste specifice sarcinii etc.

Acest raport coroborează cu materialele cauzei, inclusiv cu declarațiile părții

vătămate și cele menționate în cadrul confruntării dintre aceasta și inculpat, în care a

declarat că Tașci V. venea după dânsa cu mașina, dar nu lângă casă, deoarece familia

ei nu știa că iese cu dânsul. Nu a mers cu el în baruri și nimeni nu i-a văzut împreună.

Cu inculpatul a întreținut un raport sexual benevol la 04.09.2016, în mașină și nu are

careva pretenții față de acesta. El nu a bătut-o, nu a amenințat-o, s-a întâmplat tot de la

sine, cu el s-a întâmplat pentru prima dată și el știa că ea are 15 ani. Despre aceasta nu

a povestit nimănui în afară de prietena ei XXXXXX , iar a doua zi s-a certat cu mama

sa și a hotărât să plece de acasă pentru a-și pedepsi părinții, iar XXXXXX a mers cu

ea pentru a o susține. După aceasta nu a mai avut raporturi sexuale cu inculpatul sau

cu altcineva, iar peste 2-3 săptămâni a fost supusă expertizei și până atunci ginecologul

nu a consultat-o. Prietena sa XXXXXX este născută pe data de XXXXXX , iar ea pe

XXXXXX. XXXXXX este puțin mai înaltă, dar prietena ei a început mai târziu să

frecventeze școala și majoritatea colegilor de clasă aveau 15 ani.

4

Deci, XXXXXX a confirmat că raportul sexual a avut loc la 04.09.2016, iar a

doua zi s-a certat cu părinții, din alte motive, și a fugit de acasă, iar medicul legist a

examinat-o abia după 2-3 săptămâni de la momentul când a avut loc raportul sexual.

Astfel, din raportul de expertiză rezultă că partea vătămată a fost examinată la

11.10.2016, fiind stabilit că vechimea rupturilor himenale cu certitudine este imposibil

de apreciat, dar este nu mai puțin de 8-14 zile de la momentul examinării, deci,

vechimea rupturilor himenale era din septembrie 2016, din raportul menționat

rezultând că vechimea rupturilor indicate sunt mai vechi de data de 28.09.2016,

circumstanță ce confirmă învinuirea că fapta a fost săvârșită la 04.09.2016, iar cele

invocate de apărare contravin materialelor cauzei.

Afirmațiile apărării că fapta nu a avut loc sunt combătute prin declarațiile părții

vătămate, în coroborare între ele, și completate prin raportul de constatare medico-

legală nr. 806 din 31.10.2016, care confirmă integral învinuirea înaintată.

Mai mult, în cadrul confruntării între inculpat și partea vătămată, XXXXXX a

menționat că Tașci V. venea la dânsa cu mașina de model „Dacia” de culoare albastră,

iar el nu a negat că are așa mașină.

Or, partea vătămată, amănunțit, a relatat cele întâmplate, iar declarațiile ei

coroborează cu materialele cauzei penale, inclusiv raportul de expertiză, declarațiile

mamei părții vătămate, cât și cele expuse de prietena părții vătămate, care este și sora

vitregă a inculpatului.

Instanța de fond corect a apreciat ca fiind neveridică versiunea inculpatului,

acesta prezentându-și poziția de apărare, care însă, este în contradicție cu declarațiile

părții vătămate și ale martorilor, inclusiv cu raportul de constatare medico-legală nr.

806, în urma examinării cauzei fiind elucidate circumstanțele cauzei și just fiind stabilit

că acțiunile inculpatului au fost îndreptate spre săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

174 alin. (1) Cod penal.

Împrejurările stabilite denotă netemeinicia argumentelor avocatului Nicolai

Carafizi, or, materialele cauzei penale denotă contrariul și demonstrează vinovăția

inculpatului în săvârșirea faptei imputate.

Totodată, în apelul avocatului Vitali Covaliov sunt indicate argumente generale

și nu este clar în baza la ce își formulează concluziile, fiind doar argumente nefondate

pe careva probe.

Prin urmare, circumstanțele stabilite confirmă săvârșirea infracțiunii incriminate

de către inculpat, iar instanța de fond just a conchis că nerecunoașterea faptei comise

de către acesta, este drept o metodă de apărare și o încercare de a se eschiva de

răspunderea penală, acestea fiind combătute prin probele administrate.

Mai mult, temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea depozițiilor părții vătămate

nu s-au constatat, acestea fiind consecutive, clare și coerente, în coroborare între ele,

inclusiv cu alte acte din dosar.

Deci, prima instanță corect a conchis că în acțiunile inculpatului sunt prezente

elementele infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) Cod penal, fiind demonstrat faptul

întreținerii raportului sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani,

împrejurări în care urmează a fi respinse argumentele apărării că el nu ar fi săvârșit

nimic și că nu ar fi avut nici o legătură cu partea vătămată, fiind demonstrat că anume

inculpatul a comis faptele imputate și, chiar dacă partea vătămată nu are careva

5

pretenții față de el, această circumstanță nu-l eliberează de răspundere pentru săvârșirea

infracțiunii comise.

Totodată, la stabilirea pedepsei, instanța de fond a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 61, 75-77 Cod penal, ținând cont și de criteriile generale de

individualizare a pedepsei, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de lipsa circumstanțelor

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de persoana celui vinovat, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării acestuia.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat,

pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Recurentul a invocat că nu există nicio probă directă, pertinentă și concludentă

care ar conduce cel puțin la o careva bănuială rezonabilă în privința lui Tașci V., urmare

a careva acțiuni ilegale, fapt ce nu a fost menționat prin careva declarații din materialele

cauzei și confirmate cu alte acte sau probe suplimentare, drept urmare, nu poate fi

interpretată ca infracțiune fapta săvârșită de către acesta.

Or, în acțiunile inculpatului nu este prezent niciun element al componenței de

infracțiune, în special, nu se regăsește nici o acțiune întreprinsă de dânsul, prevăzută

de art. 174 alin. (1) Cod penal

Mai mult, împrejurările și circumstanțele menționate în ordonanța de învinuire

nu se regăsesc în suportul probatoriu, deoarece inculpatul nu a întreprins nicio acțiune

ilegală și faptele invocate nu au avut loc în realitate.

Inculpatul este învinuit de comiterea unei infracțiuni, însă la materialele cauzei

penale nu se regăsește nicio probă pertinentă și concludentă care ar dovedi vina

acestuia în săvârșirea infracțiunii incriminate, iar instanța de fond corect a emis o

sentință de achitare, din motiv că fapta inculpatei nu întrunește elementele

infracțiunii.

Astfel, fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod

de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, nu au fost întrunite elementele

infracțiunii, instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea

pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării

juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

6

Sub acest aspect se reține că recursul este fondat pe temeiurile din art. 427 alin.

(1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, nu au fost

întrunite elementele infracțiunii, instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru

o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția

cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde (pct. 5. din

decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, asupra căror motive concrete din apel nu s-ar fi pronunțat instanța de apel,

care ar fi erorile de drept și esența că motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, că nu au fost întrunite elementele infracțiunii, că instanța a pronunțat o

hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost

pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei

legi mai blânde, fiind omisă în totalitate argumentarea ilegalității hotărârii atacate în

acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut,

iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se expună, apoi,

asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și

nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

nu îndeplinește cerințele de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în care

nici nu sunt indicate concrete erori de drept clar definite (pct. 5. din decizie), se atestă că

împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele

reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de

fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept privind învinuirea înaintată inculpatului, și încadrarea juridică corectă a acțiunilor

lui infracționale, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală

și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar,

inclusiv declarațiile părții vătămate XXXXXX, ale martorilor XXXXXX XXXXXX,

XXXXXXX și XXXXXX , raportul de expertiză judiciară nr. 49/D din 20.07.2017,

extrasul din certificatul de înmatriculare a unității de transport nr. 520919698 din

7

15.11.2026, procesul-verbal de confruntare din 19.07.2019 dintre partea vătămată și

învinuit, materialele de procedură penală R-1 nr. 453 din 15.09.2016, toate probele

fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și

coroborării lor, instanțele indicând argumentat și detaliat motivele pentru care au

respins versiunile și dovezile apărării, instanța de apel pronunțându-se argumentat

asupra tuturor motivelor invocate în apelurile de pe rol, probele administrate pe caz

demonstrând cu concludență prezența în acțiunile inculpatului a elementelor

infracțiunii prevăzute la art. 174 alin. (1) Cod penal, ca raportul sexual altul decât

violul, comis asupra unei persoane despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit

vârsta de 16 ani (pct. 2., 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției

de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei). Art. 6 din

CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua o examinare efectivă

a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în care se

apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de

art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat

la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de

Jos).

Pe lângă aceasta, recursul vizat este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei (pct. 5. din

decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria

sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Deci, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune

apărarea este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie

un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală

și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul declarat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5.1. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor cauzei

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița c. Moldovei).

8

Este de reținut și că motivele invocate în recursul ordinar că: „...instanța de fond

corect a emis o sentință de achitare, din motiv că fapta inculpatei nu întrunește

elementele infracțiunii...” sunt absolut nefondate, ori, sunt improprii cazului de pe rol,

în privința inculpatului fiind pronunțată o sentință de condamnare.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

contestată conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că au fost întrunite

elementele infracțiunii, și că recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal,

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Vitali Covaliov,

împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 21 ianuarie 2021 și deciziei Curții de Apel

Cahul din 27 mai 2021, în privința inculpatului Tașci Vadim XXXXX, pe motiv că este

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 15 octombrie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Ion Guzun

Victor Boico

9