1ra-631/21 — art.179 alin.1 Cp

1ra-631/21 — art.179 alin.1 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-631/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

03 august 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Toma Nadejda

Judecători – Țurcan Anatolie, Timofti Vladimir, Cobzac Elena și Guzun Ion,

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către inculpat și

de către avocatul acestuia Negrei Nicolae, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 octombrie 2020, în cauza penală

în privința inculpatului

Țurcanu Ion xxx, născut la xxx, originar r-nul xxx

și domiciliat în xxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 20.08.2018 - 11.03.2020;

Instanță de apel: 31.03.2020 - 15.10.2020;

Instanță de recurs: 22.12.2020 - 03.08.2021.

A C O N S T A T A T :

inculpatul Țurcanu Ion învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art.179 alin.(1)

Cod penal, a fost achitat pe motiv că fapta acestuia nu întrunește elementele

infracțiunii.

se învinuiește de faptul că la data de 23 iunie 2017, în intervalul de timp de la orele

13:00 până la 17:00, având scopul pătrunderii ilegale în domiciliul Olgăi Burlacu,

intenționat, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, fără acordul

proprietarului, contrar voinței ultimului, ilegal a pătruns în domiciliul acestuia situat

în xxx, unde s-a aflat o perioadă îndelungată de timp, iar la cerințele legale ale

proprietarului de a părăsi domiciliul, Ion Țurcanu nu reacționa și a refuzat în mod

tacit să-l părăsească, continuând să rămână în domiciliu, după care peste o perioadă

de aproximativ o oră l-a părăsit.

Acțiunile inculpatului Țurcanu Ion au fost încadrate de către organul de

urmărire penală în baza art.179 alin.(1) Cod penal, violarea de domiciliu, adică

pătrunderea și rămânerea ilegală în domiciliu unei persoane fără consimțământul

acesteia și refuzul de a-l părăsi la cererea ei.

rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care a-1 recunoaște pe Țurcanu Ion culpabil de comiterea

1

infracțiunii prevăzute de art.179 alin.(1) Cod penal, cu încetarea procesului penal în

legătură cu intervenirea termenului de prescripție, cu încasarea de la ultimul a sumei

de 118 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea cerințelor sale a invocat că sentința primei instanțe este

neîntemeiată și urmează a fi casată deoarece instanța de judecată, a acordat anumitor

probe o valoare probantă superioară, întemeindu-și soluția pe declarațiile părții

vătămate, pe înregistrările video prezentate de inculpat și pe declarațiile acestuia.

A indicat că, înregistrările video prezentate de inculpat și vizualizate în cadrul

ședinței de judecată surprind momentul în care Țurcanu Ion deja pătrunse în

domiciliul cet. Burlacu Olga și realiza exerciții cu fiica sa, Ionela, și din înregistrări

se observă tonul agresiv al inculpatului precum și faptul că la un moment cineva din

persoanele prezente în domiciliul părții vătămate îi spune să nu facă scandal, Țurcanu

Ion răspunzându-i agresiv, de asemenea se aude vocea ultimului care îi spune uneia

din persoanele prezente să se ducă să î-și caute de treabă.

Astfel, din înregistrările video prezentate de inculpat și la care face referire

instanța de judecată nu rezultă că cineva dintre persoanele prezente și-ar fi exprimat

consimțământul pentru aflarea sau rămânerea în domiciliu al lui Țurcanu Ion, or din

înregistrările video prezentate, rezultă că prezența acestuia era indezirabilă, iar

comportamentul lui în raport cu persoanele prezente era unul agresiv și dominant;

A notat că, partea vătămată nu a indicat că și-a exprimat expres acordul cu

privire la aflarea inculpatului în domiciliul său;

A susținut că, la caz urmează a fi luate în considerare declarațiile martorului

Cozmulici Natalia, din care urmează că el a intrat în altă cameră, mama sa era după

operație. El a intrat în altă cameră, mama sa când l-a văzut l-a întrebat de ce a venit,

el a zis că a venit la Ionela. Mama sa i-a zis să plece, el a plecat în cameră cu Ionela.

Erau momente când el lua copilul cu harța și pe urmă căutau copilul prin orientare.

Ea ducea copilul la grădiniță, iar el amăgea educatoarea și lua copilul, apoi Vlas

Natalia îl căuta.

Tot din declarațiile martorului menționat urmează că, Țurcanu Ion nu avea

dreptul să se vadă cu copilul la 13 iunie 2017, nu avea dreptul să intre în domiciliu,

nu a fost invitat. Mama i-a comunicat de mai multe ori să părăsească domiciliul, fiul

ei i-a comunicat că va avea grija ca totul să fie bine. Înainte de acest incident, cu 1-2

zile, Țurcanu Ion a mers la domiciliul părinților și le-a făcut scandal.

A mai reținut că, instanța de fond nu a luat în considerație declarațiile

martorului Vlas Tatiana, ultima indicând expres faptul că la 23 iunie 2017 se afla la

domiciliu în satul Sagaidac, raionul Criuleni, unde locuia cu soțul Dumitru și Burlacu

Olga. După masă, ora exactă nu-și amintește, a venit Țurcanu Ion și a început să se

joace cu Ionela. Burlacu Olga nu i-a dat voie să intre în gospodărie. Ultimul a spus că

are tot dreptul pentru că Ionela e fiica lui. A intrat în casă și s-a jucat cu Ionela

aproximativ o oră și jumătate. A văzut cum a intrat în casă, se afla în camera în care a

intrat el. Țurcanu a intrat liniștit, bunica îi zicea să iasă din casă".

A remarcat că, din probele administrate rezultă că bunica nu și-a exprimat

consimțământul în raport cu pătrunderea sau aflarea inculpatului în domiciliul, iar

faptul că după pătrunderea ultimului în domiciliul părții vătămate Burlacu Olga,

aceasta nu a încercat să-i opună rezistență, nu echivalează cu un consimțământ tacit,

2

or, Legea nu condiționează angajarea răspunderii penale pentru infracțiunile

prevăzute de art.179 Cod penal, de opunerea rezistenței de către victimă, aceasta fiind

o infracțiune care se consumă din momentul pătrunderii ilegale în domiciliul victimei

și din momentul refuzului tacit sau expres al făptuitorului de a părăsi domiciliul

acesteia.

Faptul că între partea vătămată și Țurcanu Ion nu au existat conflicte verbale

nu îl absolvă de răspunde pe acesta, martorii Vlas Natalia și Vlas Tatiana au indicat

că Buracu Olga l-a somat pe Țurcanu Ion să părăsească domiciliul, el însă a continuat

să se joace cu Ionela. Mai mult decât atât, potrivit declarațiilor martorului Vlas

Natalia, partea vătămată Burlacu Olga era după o operație, fapt ce determina

vulnerabilitatea acesteia și imposibilitatea adoptării unei atitudini mai vehemente din

partea acesteia.

Din textul sentinței de achitare rezultă că Țurcanu Ion obișnuia să vină în vizită

la Burlacu Olga, pentru a-și vedea fiica. Martorii audiați în cadrul ședinței de

judecată, cât și însuși Țurcanu Ion calitate de inculpat, au menționat că de obicei, tatăl

se ocupa cu fiica pe terenul de lângă gospodăria părții vătămate Burlacu Olga și nu în

curtea acesteia. Din anul 2016, de când părinții Nataliei au fost de acord ca aceasta să

părăsească domiciliul de la Cricova, el nu a mai intrat în casa acestora.

Inculpatul nu avea acordul proprietarilor pentru a intra în locuința acestora

pentru a-și vedea fiica. Din declarațiile lui Țurcanu Ion urmează că acesta nu se afla

în relații bune cu partea vătămată, Burlacu Olga, având pretenții la ea deoarece nu-i

permitea să-și vadă copilul decât în prezența sa sau a părinților acesteia.

Instanța de judecată, în sentința de achitare a indicat selectiv declarațiile

inculpatului fără a lua în considerare declarațiile care conduc la concluzia că acesta,

fără a solicita în vreun fel consimțământul părții vătămate a pătruns în domiciliul

ultimei, astfel, în cadrul audierii sale în cadrul ședinței de judecată a declarat că

inițial, fără acordul proprietarului, a intrat în curtea casei părții vătămate, a parcurs

curtea, apoi a ajuns la a ușa casei, indicând că în ogradă nu era nimeni. Nu a strigat la

poartă ca să iasă cineva, fapt realizat fără a avea consimțământul părții vătămate;

În cadrul audierii, inculpatul a menționat că a intrat direct în curte, fără a

aștepta consimțământul proprietarilor, deoarece afară ploua.

Noțiunii de domiciliu îi sunt circumscrise nu doar locuința persoanei, cât și

terenul aferent acestei locuințe, în cazul de față, fiind vorba despre curtea casei părții

vătămate. Prin urmare, infracțiunea de violare de domiciliu s-a consumat în

momentul în care inculpatul fără a solicita acordul părții vătămate, a intrat în curtea

casei părții vătămate Burlacu Olga, acțiuni pe care instanța de judecată la pronunțarea

sentinței le-a omis. Menționează că, acțiunile inculpatului întrunesc elementele laturii

obiective și subiective ale infracțiunii prevăzute de art.179 alin.(1) Cod penal, or,

acesta chiar dacă a venit la domiciliul lui Burlacu Olga să-și vadă fiica deoarece era

îngrijorat de starea de sănătate a acesteia intrând în locuința părții vătămate cu acest

scop, dar nu cu intenția de a încălca ultimei dreptul privind inviolabilitatea

domiciliului, acesta urma să conștientizeze atingerea adusă inviolabilității

domiciliului și admitea survenirea rezultatului comiterii faptei.

Din considerentele menționate, consideră că instanța de fond, prin sentința

emisă, greșit a apreciat că în acțiunile inculpatului Țurcanu Ion nu sunt întrunite

3

elementele infracțiunii prevăzute de art.179 alin.(l) Cod penal, din care motive

solicită rejudecarea cauzei penale și recunoașterea lui Țurcanu Ion ca fiind vinovat de

comiterea infracțiunii imputate.

2020, a fost admis apelul procurorului, casată integral sentința și pronunță o nouă

hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Țurcanu Ion a fost

recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.179 alin.(1) Cod penal,

cu liberarea de răspundere penală pe motivul intervenirii prescripției.

4.1. În motivarea soluției sale, instanța de apel a indicat că, prima instanță la

adoptarea sentinței contestate incorect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, și

astfel, eronat a ajuns la concluzia că, inculpatul Țurcanu Ion învinuit în baza art.197

alin.(1) Cod penal, urmează a fi achitat din motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

Analizând totalitatea de probe acumulate la prezenta cauza penală și

apreciindu-le prin prisma art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din

punct de vedere al coroborării lor, instanța de apel a constatat următoarele: Țurcanu

Ion, la data de 23 iunie 2017, în intervalul de timp de la orele 13:00 până la 17:00,

având scopul pătrunderii ilegale în domiciliul Olgăi Burlacu, intenționat, dându-și

seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, fără acordul proprietarului,

contrar voinței ultimului, ilegal a pătruns în domiciliul acestuia situat în s. Sagaidac r-

nul Criuleni, unde s-a aflat o perioadă îndelungată de timp, iar la cerințele legale ale

proprietarului de a părăsi domiciliul, Ion Țurcanu nu reacționa și a refuzat în mod

tacit să-l părăsească, continuând să rămână în domiciliu, după care peste o perioadă

de aproximativ o oră, l-a părăsit.

Analizând obiectiv cumulul de probe prin prisma art.101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor,

instanța de apel a constatat cu certitudine că inculpatul Țurcanu Ion a comis

infracțiunea imputată și că acțiunile inculpatului se încadrează în baza art.179 alin.(1)

Cod penal, violare de domiciliu, adică pătrunderea și rămânerea ilegală în domiciliul

unei persoane fără consimțământul acesteia și refuzul de a le părăsi la cererea ei.

În urma verificării probelor, instanța de apel a ajuns la concluzia că,

argumentele procurorului cu privire la vinovăția inculpatului Țurcanu Ion, invocate în

apelul depus împotriva sentinței de achitare, sunt fondate, deoarece instanța de fond a

dat o apreciere eronată situației de fapt constatate în cadrul cercetării judecătorești.

În acest context, în sentința atacată prima instanță a respins în totalmente

probele acuzării, prin care cu certitudine se confirmă comiterea faptei prejudiciabile

prevăzute de legea penală și vinovăția inculpatului Țurcanu Ion, greșit a ajuns la

concluzia de al achita de învinuirea în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.179

alin.(1) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii.

Instanța de apel a reținut că, prin probele prezentate de partea acuzării și anume

declarațiile părții vătămate Burlacu Olga și martorilor Cozmulici Natalia și Vlas

Tatiana, precum și prin materialele cauzei penale, cu certitudine se demonstrează

vinovăția inculpatului în faptele imputate. Vinovăția inculpatului este confirmată prin

4

cumulul de probe cercetate, ce coroborează între ele.

A fost respinsă poziția inculpatului potrivit căreia nu-și recunoaște vinovăția,

deoarece nerecunoașterea vinei de către inculpat, instanța de apel o apreciază ca o

metodă de apărare și un drept de a nu se auto-incrimina garantat de art.66 Cod de

procedură penală și art.6 CEDO, or, persoana care pe parcursul procesului penal are

calitatea procesuală de inculpat nu poate fi urmărit pentru depunerea declarațiilor

false sau refuzul de a face declarații și nu poate fi calificate ca circumstanță agravantă

la stabilirea pedepsei penale.

Instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiate afirmațiile procurorului că, în

cadrul ședinței de judecată au fost prezentate suficiente probe concludente și utile,

care demonstrează pe deplin vinovăția lui Țurcanu Ion în comiterea infracțiunii

incriminate, iar prima instanță în mod neîntemeiat a ajuns la concluzia de a-l achita

de sub învinuirea adusă în baza art.179 alin.(1) Cod penal, pe motiv că în acțiunile

acestuia nu sunt întrunite elementele infracțiunii.

Suplimentar, instanța de apel a menționat că, declarațiile părții vătămate

Burlacu Olga oferite în ședința primei instanțe sunt consecvente, corespund cu

declarațiile date în cadrul urmăririi penale și coroborează cu celelalte probe

prezentate și verificate în cadrul cercetării judecătorești. Partea vătămată a fost

prevenită de răspunderea penală pentru darea declarațiilor intenționat false, și prin

urmare, nu există temei de a aprecia critic aceste declarații oferite sub jurământ și

care corespund adevărului.

Analizând totalitatea probelor administrate coroborate cu circumstanțele cauzei

penale, instanța de apel consideră necesar de a-l recunoaște vinovat pe Țurcanu Ion

de comiterea infracțiunii prevăzute de art.179 alin.(1) Cod penal, cu liberarea acestuia

de răspundere penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție de tragere la

răspundere penală prevăzut de art.60 Cod penal.

Totodată, instanța de apel a reținut că infracțiunea a fost comisă de inculpat la

data de 23 iunie 2017, iar art.179 alin.(1) Cod penal (în vigoare la momentul

comiterii infracțiunii) prevedea pedeapsa cu amendă în mărime de până la 650 unități

convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 100 la 200 de

ore, sau cu închisoare de până la 2 ani și astfel se încadrează în categoria

infracțiunilor ușoare, prin prisma prevederilor art.16 Cod penal.

Conform art.60 alin.(1) lit. a) Cod penal, persoana se liberează de răspundere

penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii au expirat următoarele termene: 2 ani de la

săvârșirea unei infracțiuni ușoare.

Potrivit art.389 alin.(4) Cod de procedură penală, sentința de condamnare se

adoptă: 3) fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în cazurile

prevăzute în art.art.57 și 58 Cod penal, cu liberarea de pedeapsă în cazul prevăzut în

art.93Cod penal, sau al expirării termenului de prescripție.

Reținând temeiurile legale enunțate supra, instanța de apel a constatat că

Țurcanu Ion, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.179

alin.(1) Cod penal, urmează a fi liberat de pedeapsa penală, în legătură cu

intervenirea prescripției tragerii la răspundere penală prevăzute de art.60 Cod penal,

dat fiind faptul că de la momentul comiterii infracțiunii 23.06.2017 și până la

pronunțarea sentinței instanței de fond 11.03.2020, au trecut mai mult de 2 ani.

5

Totodată, instanța de apel a concluzionat că cererea înaintată de acuzatorul de

stat privind încasare din contul inculpatului Țurcanu Ion în interesul statului a

cheltuielilor judiciare în mărime de 118 lei, urmează a fi respinsă ca fiind

neîntemeiată, or modificările survenite în Codul de procedură penală cu privire la

încasarea acestor cheltuieli din contul inculpatului sunt în vigoare din 09.02.2018,

faptele prejudiciabile în speță au fost comise la 23 iunie 2017, iar potrivit art.3 Cod

de procedură penală nu are efect retroactiv.

integrală a acesteia, cu menținerea sentinței.

În motivarea cerințelor sale recurentul invocă că, nu se adresează ca să se

îndreptățească pentru a evita o pedeapsa, deoarece a expirat termenul de prescripție,

însă se adresează ca un tată pentru că instanța de apel, prin decizia sa, găsindu-l

vinovat, pedepsește fără nici o vină fiica minoră.

Comunică că, din iulie 2017 sub pretextul că este pus sub urmărire penală,

mama fetiței, Vlas Natalia îi interzice să se vadă cu fiica, ascunde cartela medicală,

refuză să-i comunice cum se simte fata, chiar și când fiica sa se afla în reanimare. De

asemenea, în toate instituțiile unde se adresează, este învinuit de mama fiicei, iar el

recunoscând doar că este culpabil, este privit ca un criminal de care trebuie protejată

mama și copilul.

Notează că, prin decizia Curții de apel Chișinău din 15 octombrie 2020, prin

care a fost casată integral și nejustificat sentința primei instanței prin care el a fost

achitat, îi este tăiată complet calea legală de a-și crește copilul sănătos, declarându-l

vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art.179 alin.(1) Cod penal,.

Susține că, au fost încălcate prevederile art.164 Cod de procedură penală prin

atitudine inexplicabilă față de înregistrările video prezentate și vizualizate în instanța

de fond în detrimentul său. În plus, proba refuzată de organul de urmărire penală și

procuror, este prezentată integral și analizată în prima ședință de dezbateri, iar

acuzatorul de stat n-a negat-o, n-a ridicat pe tot parcursul procesului nici o obiecție

contra celor vizualizate, fapt ce confirmă că la data de 23 iunie 2017 nimeni din cei

prezenți nu i-au interzis să intre în casă, după cum nici nu i-au cerut inculpatului să

părăsească locuința.

Mai relevă că, după vizionarea materialului în prima instanță partea vătămată

Burlac O. se dezice de declarațiile de învinuire a lui Țurcanu I. anunțate în cererea

către poliție și de cele date la confruntarea petrecută fără avocat la faza de urmărire

penală. Totodată, în ședința primei instanțe, sub jurământ, declară cinstit că ,,ea

singură i-a deschis ușa lui Țurcanu I. și nu i-a cerut în mod expres sa nu intre în casă.

Mai mult, atât timp cât Țurcanu I. sa aflat în casă ea nu i-a cerut să plece".

Evidențiază că, acuzatorul de stat insistă ca în confirmarea învinuirii să fie pus

și procesul verbal al confruntării dintre martorul Vlas D. și învinuitul Țurcanu I. ce

conține cea mai importantă valoare probatorie în învinuirea inculpatului. Însă, tot la

demersul acuzatorului de stat au fost amânate mai multe ședințe din motiv că,

martorul Vlas D. care a realizat filmările, nu este prezent și obligându-se să-i asigure

prezența la următoarele ședințe. În final, martorul Vlas D. nu s-a mai prezentat în

ședință, iar procurorul a renunțat la probă cu acest martor, fără a prezenta un

document ce atestă imposibilitatea de a asigura prezența acestuia.

6

5.1. Avocatul Negrei Nicolae în numele inculpatului Țurcanu Ion contestă

cu recurs decizia și solicită casarea integrală a acesteia, cu menținerea sentinței.

În motivarea cerințelor sale apărarea indică că, decizia instanței de apel nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și instanța de apel a admis o eroare

gravă de fapt.

Consideră că, instanța de apel la judecarea cauzei a admis o eroare gravă de

fapt, prin aceea că a pus la baza condamnării lui Țurcanu Ion declarațiile martorului:

Vlas Tatiana date în cadrul ședinței primei instanțe, însă care nu a fost audiată în

instanța de apel. Astfel, instanța de apel a dat o nouă interpretare declarațiilor

martorului care a fost audiat în prima instanță și care au determinat prima instanță de

a decide achitarea inculpatului Țurcanu Ion.

Totodată, explică că procedura de examinare a apelului, după o hotărâre de

achitare pronunțată de prima instanță, prezintă unele particularități aparte.

În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art.6 din Convenția Europeană

pentru Drepturile și Libertățile Fundamentale ale Omului, așa cum acestea au fost

interpretate și aplicate de Curtea Europeană în jurisprudența sa, și prevederile art.415

alin.(21) Cod de procedură penală, potrivit cărora după o hotărâre de achitare

pronunțată de prima instanță, instanța de apel nu poate dispune condamnarea

persoanei fără audierea acesteia în ședința de judecată a instanței de apel, precum și

fără audierea martorilor acuzării, în cazul în care declarațiile lor constituie o mărturie

acuzatorială, susceptibilă să întemeieze într-un mod substanțial condamnarea unei

persoane.

Bazată pe cele ce preced, apărarea evidențiază că, instanța de apel nu este în

drept sa pronunțe o hotărâre prin care constată vinovăția lui Țurcanu Ion de comiterea

infracțiunii imputate acestuia prin rechizitoriu, bazându-se exclusiv pe lucrările

primei instanțe, în temeiul cărora s-a dispus achitarea acestora. Or, după o hotărâre de

achitare pronunțată de prima instanță, acuzatorul de stat este obligat în instanța de

apel să solicite o nouă audiere atât a inculpatului, cât și a martorilor acuzării,

declarațiile cărora sunt probe în acuzare, în măsură să întemeieze într-un mod

substanțial condamnarea inculpatului.

Evidențiază că, atunci când unei persoane i se reproșează săvârșirea unei fapte

penale și i se aduce o acuzație, aceasta trebuie să fie bazată pe probe pertinente,

veridice și concludente, care ar dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta

există, constituie infracțiune și a fost comisă anume de inculpat. Astfel, instanța de

apel nu a acordat deplină eficiență prevederilor legale și a constatat vinovăția lui

Țurcan Ion, bazându-se preponderent pe probele cercetate de prima instanță, cărora li

s-a dat citire și care inițial au fost puse la baza achitării acestora.

Relevă că, instanța de apel nu a ținut seama de dispozițiile legale pertinente în

acest sens și nu a audiat nemijlocit martorii acuzării a căror declarații, în opinia

instanței, au influențat în mod direct soluționarea acestei cauze, prin aceasta

încălcând dispoziția art.415 alin.(21) Cod de procedură penală.

Subliniază că, este indubitabil faptul că facultatea de a aprecia pertinența unei

„oferte de probă" făcute de martori ia aparținut instanței de apel, care trebuia să

argumenteze faptul ne citării și ne audierii nemijlocite a martorilor respectivi,

confirmând prin aceasta echitatea procedurii de judecarea a cauzei în apel.

7

Față de cele expuse, apărarea consideră că, instanța de apel și-a întemeiat, inter

alia, hotărârea pe declarațiile martorului: Vlas Tatiana, fără a fi citat și ascultat

nemijlocit în cadrul ședinței de judecată.

Explică că, instanța de apel în argumentarea poziției sale face trimitere la

declarației martorului Vlas Tatiana și părții vătămate care în coroborare demonstrează

vinovăția lui Țurcanu Ion. Aici anume din declarațiile martorului și părții vătămate

apar multe divergențe cum ar fi: Vlas Tatiana declara că la data de 23 iunie 2017

Țurcanu Ion a venit la domiciliul lui Olga Burlacu și a intrat în gospodărie fără voie.

În același timp martorul declară cu nu a văzut când a intrat în casă Țurcanu Ion, dar a

văzut când a intrat în odaie, astfel cum putea vedea aceasta momentul intrării lui

Țurcanu și refuzul proprietarei casei privind acordul de a intra în gospodărie.

De asemenea, martorul declară că Țurcanu Ion liniștit s-a jucat cu copilul în

odaia acesteia, între timp Olga Burlacu i-a spus lui Țurcanu Ion să părăsească

domiciliul. Examinând înregistrarea audio anexată la materialele cauzei, unde este

reflectată imaginea cum Țurcanu Ion se joacă cu fiica sa în prezența lui Burlacu Olga

și fiind filmat de către o persoană de asemenea prezentă în odaie nu regăsim vreo

solicitare a lui Burlacu Olga către Țurcanu Ion să părăsească odaia, astfel declarațiile

martorului Vlas Tatiana sunt unele dubioase și care în coroborare nu demonstrează

vinovăția lui Țurcanu Ion.

Însă, instanța de apel examinând aceste probe în mod neîntemeiat a ajuns la

concluzia precum că vinovăția a fost demonstrată anume din cumulul acestor probe.

Din considerentele expuse, apărarea concluzionează că instanța de apel nu și-a

îndeplinit obligația de a rejudeca cauza după regulile primei instanțe și de a pune la

baza hotărârii adoptate acele probe, care urmează a fi cercetate în condițiile

nemijlocirii și contradictorialității, dând astfel posibilitatea inculpatului Țurcanu Ion

de a se apăra efectiv împotriva acuzațiilor aduse în baza art.179 alin.(1) Cod penal.

Apărarea se raliază în acest sens statuărilor date de Curtea Europeană într-o

cauză similară, care a stabilit că cei care au responsabilitatea de a decide cu privire la

vinovăția sau nevinovăția unui acuzat ar trebui, în principiu, să fie în măsură să

audieze victimele, învinuitul și martorii în persoana și să evalueze credibilitatea

declarațiilor date de aceștia (a se vedea, a contrario, Kashlev c. Estonia, nr. 22574/08,

§§ 48-50, 26 aprilie 2016).

Prin urmare, apărarea constată că instanța de apel nu a judecat fondul cauzei în

conformitate cu rigorile prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde

motive legale pe care se întemeiază soluția.

În aceeași ordine de idei, apărarea consideră că decizia atacată prezintă și

deficiențe sub aspectul motivării, deoarece instanța nepronunțându-se sau

pronunțându-se superficial asupra motivelor invocate în apel, a făcut o motivare

haotică, contradictorie, bazată pe teorie, fără o argumentare concretă.

pronunță pentru inadmisibilitatea acestora, ca fiind vădit neîntemeiate, invocând că

din textul recursurilor declarate se evidențiază că recurenții indică că în cadrul

instanței de apel nu s-a respectat nemijlocirea și contradictorialitatea procesului,

argumente care sunt neîntemeiate.

8

motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acestea urmează a fi admise, din

următoarele considerente.

Potrivit art.435 alin.(1) pct.2) lit. a) Cod de procedură penală, judecând

recursul instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a hotărârii atacate și

menținerea sentinței, când apelul a fost greșit admis.

Tot aici, urmează a fi reiterate și stipulările din art.434 Cod de procedură

penală, unde este indicat că, judecând recursul declarat împotriva deciziei instanței de

apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție verifică legalitatea hotărârii

atacate pe baza materialelor din dosar și se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în recurs de titularul acestuia.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Din conținutul art.414 Cod de procedură penală, rezultă că instanța de apel,

judecând apelul, este obligată să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror

probe noi prezentate instanței de apel sau să cerceteze suplimentar probele

administrate de prima instanță.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel,

acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii; dacă infracțiunea a fost

corect calificată; dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de

drept procesual, penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate.

Totodată, potrivit art.101 alin.(4) Cod de procedură penală, instanța de judecată

este obligată să pună la baza hotărârii sale numai acele probe, la a căror cercetare au

avut acces toate părțile în egală măsură și să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau

inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

Din analiza textelor de lege pre-citate, se conchide că instanța de recurs poate

să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și să o caseze total, atunci când se

constată comiterea unei erori de drept, care a dus la adoptarea unei hotărâri

neîntemeiate. Or, rațiunea exercitării căii de atac, în particular avându-se în vedere

recursul ordinar, rezidă în înlăturarea erorilor admise de instanțele ierarhic inferioare

la etapele precedente de judecare a cauzei, iar controlul judecătoresc pe care acesta îl

declanșează, are un rol preventiv și unul reparator.

Colegiul penal lărgit reține că, în susținerea recursurilor s-au invocat pct.6) și

8) alin.(1) al art.427 Cod de procedură penală, potrivit cărora hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, când nu au fost

întrunite elementele infracțiunii, precum și când faptei săvârșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită.

În urma lecturării textului deciziei, Colegiul penal lărgit reține că instanța de

9

apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate și în acest context ține să

menționeze următoarele.

În primul rând, în virtutea principiului contradictorialității în procesul penal,

instanța de recurs reiterând prevederile art.24 Cod de procedură penală, potrivit

cărora ,,(2) Instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă

în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii. (3)

Părțile participante la judecarea cauzei au drepturi egale, fiind învestite de legea

procesuală penală cu posibilități egale pentru susținerea pozițiilor lor.”, explică că

atât partea acuzării cât și partea apărării au dispus de posibilități egale pentru

susținerea pozițiilor lor în fața primei instanțe, precum și a instanței de apel, din care

considerente instanța de recurs consideră că eroarea judiciară poate fi corectată în

cadrul instanței de recurs.

Astfel, Colegiul penal lărgit reiterează prevederile art.415 alin.(21) Cod de

procedură penală, judecând apelul declarat împotriva sentinței de achitare, instanța de

apel nu este în drept să pronunțe o hotărâre de condamnare fără audierea învinuitului

prezent, precum și a martorilor acuzării solicitați de părți. Martorii acuzării se audiază

din nou în cazul în care declarațiile lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă

să întemeieze într-un mod substanțial condamnarea inculpatului.

La caz, instanța de recurs constată că, în motivarea deciziei instanței de apel, se

regăsesc cu titlu de mărturie acuzatorie declarațiile martorului Vlas Tatiana, care a

fost audiată în cadrul primei instanțe, însă nu și în cadrul instanței de apel. Astfel,

instanța de recurs constată că instanța de apel și-a întemeiat decizia pe declarațiile

martorului Vlas Tatiana, fără a fi citată și audiată nemijlocit în cadrul ședinței de

judecată. Totodată, instanța de recurs evidențiază că instanța de apel nu a invocat nici

un motiv întemeiat care să justifice neprezentarea martorului sus indicat și admiterea

cu titlu de probe a depozițiilor acesteia data în prima instanță.

Mai mult, în argumentarea poziției sale, instanța de apel face trimitere la

declarațiile martorului Vlas Tatiana și ale părții vătămate, care în coroborare

demonstrează vinovăția lui Ion Țurcanu.

În plus, Colegiul penal lărgit reține că, inculpatul a fost declarat vinovat pe

baza acelorași probe care au făcut ca prima instanță să se îndoiască de temeinicia

acuzației incriminată acestuia prin rechizitoriu, iar aceleași declarații au fost puse la

baza achitării lui Țurcanu Ion.

Colegiul penal lărgit conchide că, instanța de apel nu și-a îndeplinit obligația

de a rejudeca cauza după regulile primei instanțe și de a pune la baza hotărârii

adoptate acele probe, care urmează a fi cercetate în condițiile nemijlocirii și

contradictorialității, dând astfel posibilitatea inculpatului Țurcanu Ion de a se apăra

efectiv împotriva acuzațiilor aduse în baza art.179 alin.(1) Cod penal.

În acest sens, instanța de recurs reține și jurisprudența CtEDO, care a stabilit că

cei care au responsabilitatea de a decide cu privire la vinovăția sau nevinovăția unui

acuzat ar trebui, în principiu, să fie în măsură să audieze victimele, învinuitul și

martorii în persoană și să evalueze credibilitatea declarațiilor date de aceștia (Kashlev

c. Estonia, 26 aprilie 2016, pct.48-50).

Pe de altă parte, Colegiul penal lărgit relevă că, instanța de apel urma să

cerceteze amănunții aspectele învinuirii înaintate inculpatului, să verifice și să

10

aprecieze conform prevederilor art.101 Cod de procedură penală fiecare probă din

punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor și în concluziile sale să

prezinte raționamente clare ce au stat la baza răsturnării soluției de achitare. Or,

instanța de apel nu s-a clarificat asupra divergențelor apărute în declarațiile părții

vătămate Burlacu Olga, precum și a martorului Vlas Tatiana, însă a ajuns la concluzia

precum că vinovăția lui Țurcanu Ion se demonstrează anume din cumulul acestor

probe.

Având în vedere cele reținute, Colegiul penal lărgit reține că, motivarea

hotărârii judecătorești trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, întrucât, pe de

o parte, este indispensabil necesară pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic

superioară, iar pe de altă parte, constituie, pentru părțile litigante, o garanție

împotriva arbitrariului, furnizându-le dovada că cererile și mijloacele lor de apărare

au fost riguros analizate.

Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției inerent

oricărui act jurisdicțional, iar hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces

logic de analiză științifică a pretențiilor deduse judecății, dispozițiilor legale incidente

și probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, urmare a unui

raționament logic-juridic care se reflectă în motivarea acesteia.

Conform jurisprudenței CtEDO, expuse în cazurile aplicării art.6 al Convenției,

o hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul procesului penal,

oferă posibilitatea ca această hotărâre să poată fi verificată în cadrul căilor de atac și

posibilitatea persoanelor interesate de a pregăti o cerere de apel sau recurs (Suominen

c. Finlandei (2003) § 37, Kuznetsov și alții c. Rusiei (2007) § 85).

În afară de aceasta, motivarea hotărârilor este un instrument important în

asigurarea transparentei justiției și existența unui control social asupra acesteia

(Hirvisaari c. Finlandei, (2001) § 30).

În acest context, instanța este obligată la examinarea probelor care confirmă

vinovăția sau nevinovăția persoanei, să-și argumenteze motivele admiterii sau

respingerii probelor înaintate atât de către învinuire, cât și cele de apărare.

În orice caz, se supun analizei toate probele, indiferent de faptul că sunt

cuprinse în dosarul penal sau prezentate de către părți în ședință.

Or, conform prevederilor art.art.100 alin.(4), 101 alin.(1) - (4) Cod de

procedură penală, verificarea probelor este o activitate a instanței privind constatarea

veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le conține proba

cu realitatea obiectivă.

Verificarea constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte

probe, verificarea sursei de proveniență a probelor.

Verificarea probelor poate avea loc doar prin aplicarea procedeelor probatorii

prevăzute de cod și se efectuează la toate fazele procesului penal.

Sunt supuse verificării atât datele de fapt, cât și mijloacele de probă din care au

fost obținute. Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor procesuale prevăzute

de Codul de procedură penală, cât și printr-o analiză logică a conținutului probei, a

coroborării lor. Într-o hotărâre este necesar nu numai de a enumera statistic probele,

dar și de a expune esența acestora și legătura lor cu conținutul altor probe care în

11

ansamblu confirmă sau infirmă o circumstanță pe cauză, de a argumenta de ce unele

probe sunt admise, iar altele respinse.

Astfel, concluziile instanței de apel formulate în decizie, poartă un caracter

generic asupra operațiunii de cercetare și verificare a probelor, însă, așa cum

examinarea probelor constituie elementul-cheie la pronunțarea unei hotărâri corecte și

legale, lăsarea fără apreciere și aprecierea abstractă a acestora duce la pronunțarea

unei hotărâri incomplete, neîntemeiate și cu o doză sporită de incertitudine asupra

calității efectuării actului de justiție.

Din circumstanțele expuse, Colegiul penal lărgit conchide că, instanța de apel

deficitar și-a motivat soluția, încălcând prevederile art.art.414, 496-499 Cod de

procedură penală, prin ce s-a comis erori de drept prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6)

și 8) Cod de procedură penală, „decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, precum și când nu au fost întrunite elementele infracțiunii”, ceea ce duce la

casarea deciziei instanței de apel.

În al doilea rând, Colegiul penal lărgit apreciază drept întemeiate argumentele

primei instanțe precum că ,, probele acumulate de organul de urmărire penală,

cercetate în ședința de judecată, prin sine atestă faptul intrării și aflării lui Țurcanu

Ion în casa părții vătămate Burlacu Olga din s. Sagaidac r-nul Criuleni, însă nu

confirmă că aceste acțiunii ar fi fost săvârșite de către inculpat contrar voinței părții

vătămate”.

În acest sens, fiind reținute de către prima instanță declarațiile date în ședință,

precum că ,, ea singură i-a deschis ușa lui Țurcanu Ion și nu i-a cerut în mod expres

să nu intre în casă. Mai mult, atât timp, cât Țurcanu Ion s-a aflat în casă, ea nu i-a

cerut să plece”. În plus, prima instanță a constatat că Burlacu Olga este de

naționalitate ucraineancă și vorbitoare de limba rusă, fiind audiată în calitate de parte

vătămată la faza urmăririi penale(f.d.43-44, Vol. I) nu a beneficiat de serviciile unui

traducător, ca urmare aceste declarații nu pot fi puse la baza sentinței în temeiul

prevederilor art.94 alin.(1) pct.3) Cod de procedură penală, deoarece au fost obținute

prin încălcarea dreptului consacrat în art.16 alin.(2) Cod de procedură penală.

Suplimentar, prima instanță analizând declarațiile inculpatului Țurcanu Ion

depuse atât la faza de urmărire penală cât și în ședința de judecată în raport cu

conținutul înregistrărilor audio și video din data de 23.06.2017 stocate pe CD

prezentate în apărarea sa de către inculpat, reproduse în ședința de judecată, a stabilit

că, Burlacu Olga nici sub o formă nu i-a interzis lui Țurcanu Ion să intre în casă. Mai

mult, nimeni din cei prezenți la acel moment inclusiv Burlacu Olga, Vlas Tatiana sau

Vlas Dumitru nu i-au cerut să părăsească domiciliul vizat. Prin urmare, declarațiile

martorilor Vlas Tatiana și Cozmulici Natalia în aspectul analizat nu și-au găsit suport,

respectiv prima instanță nu le-a considerat credibile, reținând că acestea două se află

în legătură de rudenie, iar ultima o perioadă îndelungată de timp este în relații ostile

cu inculpatul Țurcanu Ion.

În cazul din speță, prima instanță a mai stabilit că Țurcanu Ion, anterior fiind în

relații de concubinaj cu Cozmulici Natalia, a locuit o perioadă în gospodăria

părinților acesteia din s. Sagaidac r-nul Criuleni, respectiv și după aceasta i-a vizitat

de mai multe ori în contextul întrevederilor cu fiica sa minoră Vlas Ionela,

12

concomitent prima instanță a reținut că, la data de 23.06.2017 inculpatul a venit să se

întâlnească cu copilul, fiind îngrijorat de starea de sănătate a aceasta și a intrat în

locuința părții vătămate Burlacu Olga anume cu acest scop, dar nu cu intenția de a

încălca dreptul ultimei, privind inviolabilitatea domiciliului.

Astfel, Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia că, prima instanță corect a

conchis că în acțiunile inculpatului Țurcanu Ion lipsește atât latura subiectivă cât cea

obiectivă a infracțiunii imputate - violarea de domiciliu.

În consecință, Colegiul penal lărgit conchide că erorile admise de către instanța

de apel cad sub incidența temeiurilor stipulate în art.427 alin.(1) pct.6) și pct.8) Cod

de procedură penală și urmează a fi corectate de instanța de recurs, prin admiterea

cererilor de recurs, casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

15 octombrie 2020 și menținerea sentinței Judecătoriei Criuleni, sediul Central din 11

martie 2020, prin care s-a dispus achitarea lui Țurcanu Ion de sub învinuirea privind

comiterea infracțiunii prevăzute de art.179 alin.(1) Cod penal, pe motiv că fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

penală, Colegiul penal lărgit

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de către inculpat și de către avocatul

acestuia Negrei Nicolae, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 15 octombrie 2020, în cauza penală privindu-l pe Țurcanu Ion xxx, cu

menținerea sentinței Judecătoriei Criuleni, sediul Central din 11 martie 2020.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 octombrie 2021.

Președinte /semnătura/ Toma Nadejda

Judecători /semnătura/ Țurcan Anatolie

/semnătura/ Timofti Vladimir

Cobzac Elena

Guzun Ion

13