1r-9/2021 — art. 264-1 alin. 1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 264-1 alin. 1 CP
- Temei legal
- art. 201 CPP
1r-9/2021 — art. 264-1 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 1r-9/2021 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E D E C I Z I E 01 iulie 2021 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Toma Nadejda, judecători - Timofti Vladimir, Țurcan Anatolie, a examinat, în ședință publică, recursul declarat de avocatul Cașu Iulian, prin care se solicită casarea încheierii Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 iunie 2021 privind aplicarea amenzii judiciare. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. În ședință s-a prezentat: Procurorul Suvac Nicolae, care s-a pronunțat pentru respingerea recursului, cu menținerea încheierii contestate. Nu s-a prezentat: Recurentul Cașu Iulian, care prin cerere scrisă a solicitat examinarea recursului în lipsa sa.
În baza actelor din dosar, Colegiul penal C O N S T A T Ă : 1. Prin încheierea Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 iunie 2021, în privința avocatului Cașu Iulian a fost aplicată amenda judiciară în mărime de 50 unități convenționale, ceea ce constituie 2500 lei, din motivul neprezentării nemotivate a acestuia în ședința de judecată pentru care a fost citat legal. 1.1. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a motivat că la data de 03.12.2020, prin Programul integrat de gestionare a dosarelor, judecătorului raportor Juganari Marcel i-au fost repartizate spre examinare în ordine de recurs, recursul declarat de inculpatul Caproș Igor și recursul comun declarat de avocații Cevdari Vladimir și Costin Galina în interesele inculpatului Caproș Igor împotriva sentinței Judecătoriei Anenii Noi (sediul Bender) din 10 noiembrie 2020 în cauza penală de învinuire a lui Caproș Igor în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal.
Avocatul Cașu Iulian a făcut cunoștință cu materialele prezentei cauze penale, anexând în acest sens, mandatul nr. 1574449 din 01.02.2021. Prima ședință de 1 judecată a fost stabilită pentru data de 17.02.2021, ora 11:45, ședință care a fost amânată în legătură cu absența inculpatului și lipsa dovezii de citare legală a ultimului. De asemenea, s-a menționat că următoarea ședință de judecată a fost stabilită pentru data de 17.03.2021, ora 09:30. Avocatul Cașu Iulian a fost citat legal, precum și a fost telefonat de grefier, declarând că cunoaște despre ședința de judecată și se va prezenta. Contrar celor menționate de avocat la ședința de judecată din 17.03.2021, atât avocatul Cașu Iulian, cât și inculpatul nu s-au prezentat din motive necunoscute instanței.
Respectiv, ședința a fost contramandată pentru data de 21.04.2021, ora 09:30. În continuare, fiind stabilită următoarea ședință de judecată pentru data de 21.04.2021, ora 09:30, avocatul Cașu Iulian și inculpatul Caproș Igor au fost citați legal, fapt confirmat prin avizele de recepție ale citațiilor. Totodată, avocatul a fost și telefonat pentru a fi informat despre ședința de judecată din 21.04.2021, ora 09:30, acesta menționând că se va prezenta și îl va anunța și pe inculpat. Însă, la data de 20.04.2021 prin intermediul poștei electronice a Curții de Apel Chișinău, avocatul Cașu Iulian a expediat o cerere privind amânarea ședinței de judecată și expedierea unei noi citații. În motivarea cererii de amânare a indicat faptul că, Caproș Igor este domiciliat în or.
Bender, iar pentru a ajunge în mun. Chișinău, la ședința de judecată din cadrul Curții de Apel Chișinău, inculpatul trebuie să traverseze frontiera instalată de autoritățile din stânga Nistrului. Astfel, în legătură cu situația sanitar – epidemiologică din țară, s-a introdus obligativitatea obținerii unui permis special pentru a trece frontiera, iar la solicitarea inculpatului i s-a refuzat în eliberarea acestui permis, dar de avocat nu s-a anexat vreo dovadă în acest sens. Ședința de judecată din data de 21.04.2021 la cererea avocatului Cașu Iulian în interesele inculpatului a fost amânată pentru data de 12.05.2021, ora 09:30. La ședința dată s-a prezentat apărătorul Cașu Iulian care a solicitat amânarea ședinței pe motiv că inculpatul se află în concediu medical.
La propunerea completului de judecată de a examina recursul în absența inculpatului, apărătorul s-a opus, declarând că în cazul în care instanța de recurs va purcede la examinarea recursului în absența inculpatului, el va părăsi sala de judecată. Următoarea ședință a fost stabilită pentru data de 19.05.2021, ora 16:00, iar avocatul Cașu Iulian a semnat pe recipisă la data de 12.05.2021, ora 15:30, precum că a fost înștiințat despre ședința de judecată respectivă. De această dată la ședința de judecată s-a prezentat doar inculpatul, comunicând că apărătorul este implicat într-o altă ședință de judecată. În acest context, instanța de apel a indicat că data și ora ședinței de judecată 2 preconizată pentru data de 19.05.2021, ora 16:00 a fost coordonată cu apărătorul.
În consecință, examinarea cererilor de recurs a fost amânată pentru data de 03.06.2021, ora 09:30. Inculpatul Caproș Igor a semnat recipisa ce confirmă faptul că a fost înștiințat despre numirea ședinței de judecată pentru data de 03.06.2021, ora 09:30. Concomitent, la data de 20.05.2021 avocatul Cașu Iulian a fost înștiințat telefonic de către grefier, despre data și ora ședinței de judecată preconizată pentru data de 03.06.2021, ora 09:30, iar avocatul a indicat că se va prezenta. La data de 03.06.2021, ora 08:12, avocatul Cașu Iulian a expediat prin poșta electronică a Curții de Apel Chișinău o cerere prin care a solicitat amânarea examinării recursului declarat de inculpatul Igor Caproș și recursului comun declarat de avocații Cevdari Vladimir și Costin Galina în interesele inculpatului, împotriva sentinței Judecătoriei Anenii Noi (sediul Bender) din 10 noiembrie 2020, din motivul îmbolnăvirii inculpatului Caproș Igor.
La data și ora stabilită, completul de judecată întrunindu-se în ședință a constatat că lipsește și apărătorul Cașu Iulian deși acesta nu a informat instanța că nu se va prezenta la ședința de judecată, iar din cauza absenței nemotivate a apărătorului, instanța de recurs a fost în imposibilitate nu doar de a examina recursul, ci chiar și de a soluționa cererea de amânare depusă de apărător din numele lui Caproș Igor. În aceste circumstanțe, Colegiul penal a fost din nou nevoit să amâne examinarea recursurilor. Prin urmare, Colegiul penal a apreciat comportamentul avocatului Cașu Iulian ca o vădită lipsă de respect față de instanța de recurs, cât și față de ceilalți participanți la proces, or, avocatul Cașu Iulian, de mai multe ori fie nu s-a prezentat la ședințele de judecată stabilite, fie a solicitat prin cereri amânarea examinării cauzei.
Aceste circumstanțe confirmă faptul că avocatul Cașu Iulian a tergiversat examinarea în ordine de recurs a cauzei penale de învinuire a lui Caproș Igor în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal. Subsidiar, instanța de recurs a menționat că potrivit materialelor cauzei, inculpatul Caproș Igor este învinuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal, ce este o infracțiune ușoară, faptă ce a fost comisă la data de 12 mai 2019, aproximativ la ora 20:30, și este evident că prin acțiunile sale avocatul Cașu Iulian a urmărit în mod intenționat tergiversarea examinării prezentei cauze penale în ordine de recurs, iar în consecință, neprezentarea avocatului Cașu Iulian a dus la amânarea nejustificată a ședințelor de judecată și la expirarea termenului de prescripție pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului Caproș Igor.
2. Nefiind de acord cu încheierea nominalizată, avocatul Cașu Iulian a declarat recurs, prin care solicită casarea încheierii privind aplicarea amenzii judiciare în privința sa. 3 În argumentarea recursului, recurentul invocă că: - despre ședința din data de 03.06.2021, ora 09:30 a fost înștiințat telefonic de către inculpat, la aceeași dată, la ora 08:00. Totodată a fost informat de către inculpat, că acesta din motive de sănătate nu se poate prezenta la ședința de judecată din 03.06.2021, ora 09:30. În acest sens, la 03.06.2021, ora 08:12, a expediat în adresa Curții de Apel Chișinău o cerere prin care a informat instanța despre imposibilitatea prezentării inculpatului în ședința de judecată, cu prezentarea ulterioară de către acesta a certificatului medical.
Ulterior, telefonic a înștiințat grefierul despre faptul că la 03 iunie 2021, ora 09:30 este antrenat într-o altă cauză, tot în cadrul Curții de Apel Chișinău, însă se va prezenta inclusiv în cauza penală intentată în privința inculpatului Caproș Igor; - la data de 03.06.2021, ora 09:50, s-a prezentat în sala nr. 2 a Curții de Apel Chișinău (sala unde de regulă acest complet desfășoară ședințele de judecată), pentru a participa la examinarea cauzei penale respective, însă acolo petrecea ședința un alt complet de judecată. A telefonat grefierul, fiind informat că ședința de judecată a fost amânată pentru o altă dată, iar el a fost sancționat cu amendă judiciară. Ulterior a aflat că ședința de judecată s-a desfășurat în sala nr. 5 a Curții de Apel Chișinău, care se află în alt edificiu; - ce ține de ședința din 19.05.2021, ora 16:00, s-a prezentat la data și ora indicată, a așteptat ora 17:30 și ulterior a plecat să ia copilul de la grădiniță.
Ședința dată nu a avut loc la ora indicată, dar la ora 18:30, fapt probat prin procesul-verbal al ședinței de judecată din 19 05.2021, respectiv nu este adevărat că nu s-a prezentat la ședința din 19.05.2021, ora 16:00; - nici o ședință nu a fost amânată din cauza apărătorului, ședințele de judecată au fost amânate la cererea inculpatului sau în legătură cu regimul special de activitate a instanței de apel în legătură cu situația sanitar-epidimiologică din țară; - pentru a fi sancționat pentru această abatere, urmează ca lipsa apărătorului să fie nemotivată și faptul absenței să genereze cheltuieli judiciare suplimentare, ce nu e indicat în încheierea contestată; - faptul că absența a fost motivată este confirmat prin două certificate eliberate de Curtea de Apel Chișinău, prin care se confirmă că avocatul Cașu Iulian a fost prezent în ședința de judecată la 03.05.2021 de la ora 09:30 până la ora 10:00 pe cauza civilă 21-1045/219, respectiv de la ora 10:00 până la 10:54; - în calitate de apărător are un comportament corect și decent în toate cauzele în care participă, nu a încălcat niciodată ordinea și nu a făcut abuz de drepturile procesuale.
3. Judecând recursul declarat în raport cu actele cauzei și prevederile legale, Colegiul penal conchide că acesta urmează a fi respins, reieșind din următoarele 4 considerente. Potrivit art. 235 alin. (1) Cod de procedură penală, citarea în procesul penal constituie acțiunea procedurală prin care organul de urmărire penală, judecătorul de instrucție sau instanța de judecată asigură prezentarea unei persoane în fața sa pentru desfășurarea normală a procesului penal.
Alin. (2) și (3) al articolului menționat prevede că, persoana citată este obligată să se prezinte conform citației, iar în caz de imposibilitate de a se prezenta la data, ora și locul la care a fost citată, ea este obligată să informeze organul respectiv despre aceasta, indicând motivul imposibilității de a se prezenta, însă în cazul în care persoana citată nu anunță despre imposibilitatea de a se prezenta la data, ora și locul indicat și nu se prezintă nemotivat la organul de urmărire penală sau la instanță, această persoană poate fi supusă amenzii judiciare sau aducerii silite. Potrivit art. 447 alin. (1) Cod de procedură penală, participarea apărătorului la examinarea recursului este obligatorie, neprezentarea inculpatului citat legal nu împiedică examinarea recursului.
Conform art. 201 alin. (3), (4) pct. 3) Cod de procedură penală, neprezentarea nejustificată a martorului, expertului, specialistului, interpretului, traducătorului sau apărătorului legal citați la organul de urmărire penală sau instanță, precum și a procurorului la instanță și neinformarea acestora despre imposibilitatea prezentării, când prezența lor este necesară, se sancționează cu amendă judiciară în mărime de la 20 la 50 de unități convenționale. Colegiul penal, analizând materialele cauzei atestă că la data de 03.12.2020, prin Programul integrat de gestionare a dosarelor, au fost repartizate spre examinare, recursurile declarate împotriva sentinței Judecătoriei Anenii Noi (sediul Bender) din 10 noiembrie 2020 în cauza penală de învinuire a lui Caproș Igor în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal (f.d.
2, vol. II). Prima ședință de judecată a fost stabilită pentru data de 17.02.2021, ora 11:45, avocatul Cașu Iulian fiind anunțat de grefier prin telefonograma din 12.02.2021, ora 14:00, că este stabilită ședința pentru examinarea cauzei pentru 17.02.2021, ora 11:45 (f.d. 8, vol. II), ședință însă care a fost amânată în legătură cu absența inculpatului și lipsa dovezii de citare legală a ultimului. Următoarea ședință de judecată a fost stabilită pentru data de 17.03.2021, ora 09:30. Avocatul Cașu Iulian a fost citat legal, precum și a fost telefonat de grefier, declarând că cunoaște despre ședința de judecată și se va prezenta (f.d. 11, vol. II). Contrar celor menționate de avocat la ședința de judecată din 17.03.2021, atât avocatul Cașu Iulian, cât și inculpatul nu s-au prezentat din motive necunoscute.
Respectiv, ședința a fost amânată pentru data de 21.04.2021 ora 5 09:30. În continuare. Colegiul penal reține că avocatul Cașu Iulian și inculpatul Caproș Igor au fost citați legal pentru ședința din 21.04.2021, ora 09:30, fapt confirmat prin avizele de recepție ale citațiilor (f.d. 15, 16, vol. II). Totodată, avocatul a fost și telefonat pentru a fi informat despre ședința de judecată din 21.04.2021, ora 09:30, acesta menționând că se va prezenta și îl va anunța și pe inculpat (f.d. 14, vol. II). Însă, la data de 20.04.2021 prin intermediul poștei electronice a Curții de Apel Chișinău, avocatul Cașu Iulian a expediat o cerere privind amânarea ședinței de judecată și expedierea unei noi citații (f.d.
17-18, vol. II), fără a anexa careva probe la cele invocate în cererea de amânare. În continuare, Colegiul penal atestă că această cerere de amânare a fost acceptată de instanța de recurs, ședința de judecată fiind amânată pentru 12.05.2021 ora 09:30. La ședința dată s-a prezentat apărătorul Cașu Iulian care a solicitat amânarea ședinței pe motiv că inculpatul se află în concediu medical. Următoarea ședință a fost stabilită pentru data de 19.05.2021, ora 16:00, fiind coordonată cu apărătorul, iar avocatul Cașu Iulian a semnat pe recipisă la data de 12.05.2021 ora 15:30 (f.d. 23, vol. II), precum că a fost înștiințat despre ședința de judecată respectivă. De această dată la ședința de judecată s-a prezentat doar inculpatul, comunicând că apărătorul este implicat într-o altă ședință de judecată.
În consecință, examinarea cererilor de recurs a fost amânată pentru data de 03.06.2021, ora 09:30, ședința pentru care la data de 20.05.2021 avocatul Cașu Iulian a fost înștiințat telefonic de către grefier, despre data și ora ședinței de judecată preconizată pentru data de 03.06.2021, ora 09:30, iar avocatul a indicat că se va prezenta (f.d. 26, vol. II). Totodată, Colegiul penal consideră relevant de reținut că inculpatul Caproș Igor a semnat recipisa la 19.05.2021 la ora 16:00 ce confirmă faptul că a fost înștiințat despre numirea ședinței de judecată pentru data de 03.06.2021, ora 09:30 (f.d. 25, vol. II). La data de 03.06.2021 ora 08:12, avocatul Cașu Iulian a expediat prin poșta electronică a Curții de Apel Chișinău o cerere prin care a solicitat amânarea ședinței de judecată, din motivul îmbolnăvirii inculpatului Caproș Igor (f.d.
29, vol. II), fără a indica și faptul că și apărătorul nu se va prezenta. La data și ora stabilită, de completul de judecată întrunit în ședință de judecată s-a constatat că lipsește inculpatul, dar și apărătorul Cașu Iulian, deși acesta nu a informat instanța că nu se va prezenta la ședința de judecată. Prin urmare, Colegiul penal analizând cronologia evenimentelor descrise supra în coraport cu argumentele apărătorului Cașu Iulian, care a prezentat argumente doar pentru a motiva lipsa sa în ședințele de judecată din 19.05.2021 și 03.06.2021, constată că alegațiile invocate sunt neîntemeiate. 6 În acest sens, Colegiul penal notează că nu poate accepta alegațiile recurentului, care în motivarea lipsei sale din ședința de 19.05.2021, ora 16:00, a invocat declarativ că " s-a prezentat la data și ora indicată, a așteptat ora 17:30 și ulterior a plecat să i-a copilul de la grădiniță.
Ședința dată nu a avut loc la ora indicată, dar la ora 18:30, fapt probat prin procesul-verbal al ședinței de judecată din 19.05.2021, respectiv nu este adevărat că nu s-a prezentat la ședința din 19.05.2021, ora 16:00", ce contravine materialelor cauzei, or inculpatul Caproș Igor a semnat recipisa din 19.05.2021 la ora 16:00 (f.d. 25, vol. II), ce confirmă faptul că ședința de judecată pentru data de 19.05.2021, a avut loc la data și ora prestabilită - ora 16:00, contrar celor invocate de apărător.
Totodată, ce ține de ședința de judecată din 03.06.2021, ora 09:00 Colegiul penal atestă că sunt nefondate și argumentele recurentului, precum că "despre ședința din data de 03.06.2021, ora 09:30 a fost înștiințat telefonic de către inculpat, la aceeași dată, la ora 08:00", or potrivit telefonogramei din 20.05.2021 avocatul Cașu Iulian a fost înștiințat telefonic de către grefier, despre data și ora ședinței de judecată preconizată pentru data de 03.06.2021, ora 09:30, iar avocatul a indicat că se va prezenta (f.d. 26, vol. II).
Mai mult, se atestă că sunt declarative și argumentele recurentului, precum că "la data de 03 iunie 2021, ora 09:50, s-a prezentat în sala nr. 2 a Curții de Apel Chișinău (sala unde de regulă acest complet desfășoară ședințele de judecată), pentru a participa la examinarea cauzei penale respective, însă acolo petrecea ședința un alt complet de judecată", din considerentul că nu sunt susținute de careva probe ce ar confirma veridicitatea celor invocate, or ședința pentru data de 03.06.2021 a fost stabilită pentru ora 09:30, fapt despre care avocatul a fost înștiințat telefonic, însă acesta s-a prezentat la ora 09:50, după cum invocă și în recurs, însă fără ca în prealabil să fi anunțat motivat instanța despre faptul că nu va fi prezent la ora stabilită.
Din aceleași considerente, Colegiul penal notează că nu au relevanță certificatele prezentate de avocatul Cașu Iulian (f.d. 37, 38 vol. II), precum că la data de 03.06.2021 de la ora 09:30 până la 10:00 și de la 10:00 până la 10:54 acesta a fost prezent în ședințele de judecată pe cauze civile, or despre acest fapt, avocatul în prealabil nu a informat instanța de judecată care examina recursurile declarate în cauza penală privindu-l pe Caproș Igor, amânată deja de 6 ori. Totodată, Colegiul penal stabilește că prin cererea de amânare depusă prin poșta electronică a Curții de Apel din 03.06.2021, ora 08:12, avocatul Cașu Iulian a indicat doar despre imposibilitatea inculpatului de a se prezenta în ședința de judecată din 03.06.2021, ora 09:30, fără a anunța că și el se află în imposibilitatea de a se prezenta în ședința de judecată la data și ora stabilită - 03.06.2021, ora 09:30.
7 Colegiul penal conchide că este neîntemeiat argumentul recurentului că faptul absenței sale nu a generat cheltuieli judiciare suplimentare, or la acest aspect are relevanță faptul că neprezentarea nemotivată a avocatului Cașu Iulian a dus la amânarea nejustificată a ședințelor de judecată și citarea de nenumărate ori a avocatului și inculpatului tot necesită cheltuieli judiciare suplimentare.
Prin urmare, Colegiul penal consideră corectă motivarea instanței de recurs, care a concluzionat în virtutea circumstanțelor descrise supra, că comportamentul avocatului Cașu Iulian denotă o vădită lipsă de respect față de instanța de recurs, cât și față de ceilalți participanți la proces, or, acesta contrar prevederilor art. 447 alin. (1) Cod de procedură penală, nu s-a prezentat la ședințele de judecată stabilite din 17.03.2021, 19.05.2021 și 03.06.2021, fără a prezenta instanței de recurs careva motive întemeiate ce ar justifica lipsa acestuia, fie a solicitat prin cereri amânarea examinării cauzei în celelalte ședințe de judecată, cu scop de a expira termenului de prescripție pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului Caproș Igor.
Astlfel, Colegiul penal consideră că aceste circumstanțe confirmă faptul că avocatul Cașu Iulian a tergiversat neîntemeiat examinarea în ordine de recurs a cauzei penale de învinuire a lui Caproș Igor în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal, iar soluția de aplicare a amenzii judiciare avocatului Cașu Iulian, este întemeiată și legală, care urmează a fi menținută, iar recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat. 4. În conformitate cu prevederile art. 449 alin. (1) pct. 1) lit. a) Cod de procedură penală, Colegiul penal D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de avocatul Cașu Iulian împotriva încheierii Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 iunie 2021 privind aplicarea amenzii judiciare în mărime de 50 unități convenționale, echivalentul a 2500 lei, în privința ultimului, cu menținerea încheierii contestate.
Decizia este irevocabilă. Pronunțată integral la 01 iulie 2021. Președinte Toma Nadejda Judecători Timofti Vladimir Țurcan Anatolie 8
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.