1ra-1955/2020 — art. 217 alin. 4 lit. b CP

1ra-1955/2020 — art. 217 alin. 4 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1955/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

25 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Svetlana Țurcanu, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 16 august

2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 iulie 2020, în

privința inculpatului

Moldovanu Andrei XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 29.03.2018 – 16.06.2018,

instanța de apel: 09.03.2020 – 08.07.2020,

instanța de recurs: 08.09.2020 – 25.11.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Moldovanu Andrei a fost

condamnat în baza art. 217 alin. (4) lit. b) Cod penal la 1 an și 6 luni închisoare, cu

privarea de dreptul de a exercita funcții legate de gestionarea drogurilor sau analogilor

acestora pe un termen de 5 ani.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii i-a fost suspendată

condiționat pentru un termen de probă de 2 ani.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de

448 lei.

păstrării ilegale a analogilor drogurilor, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și dorind în mod conștient survenirea acestora,

1

acționând cu intenție directă îndreptată la atingerea scopul său, a păstrat asupra sa masa

vegetală uscată, mărunțită cu miros specific înțepător de culoare gălbuie-roșietică cu

greutatea de 1,88 gr., ambalată într-un pachet de tip „zip-lock”, până la 22 iunie 2017,

ora 15.00, când fiind reținut de colaboratorii de poliție în preajma pieței „Flacăra”, str.

Ion Creangă, mun. Chișinău, a fost escortat în Inspectoratul de poliție Buiucani din str.

Calea Ieșilor 12, mun. Chișinău, unde pachetul vizat asupra a fost ridicat și sigilat de

colaboratorii de poliție ai Inspectoratului de politie Buiucani, mun. Chișinău.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 34/12/l-R-3940 din

19.07.2017, s-a stabilit că masa vegetală de culoare roșie cu particule de culoare cafenie

(1,88 gr.) predată benevol de Moldovanu A. la 22 iunie 2017 pe str. Calea Ieșilor 12,

mun. Chișinău, este îmbibată cu cannabinoidul sintetic MDMB(N)-2201-

(C H FN O ), ce constituie analog al substanței AB-PINACA-CHM, care în

20 28 3 3

Hotărârea Guvernului al Republicii Moldova nr. 1088 din 05.10.2004 „Cu privire la

aprobarea tabelelor și listelor substanțelor stupefiante, psihotrope și precursorilor

acestora, supuse controlului”, nu este inclus.

În contextul scrisorii nr. 01-12/632 din 18.04.2017, parvenite de la I.M.S.P.

Dispensarul Republican de Narcologie de comun cu Comitetul Permanent de Control

asupra drogurilor, substanța MDMB(N)-2201 este analog al substanței AB-PINACA-

CHM, care, cel din urmă, reprezintă substanță psihotropă („Lista nr.2. Substanțe

psihotrope. Tabelul I. Substanțe stupefiante și substanțele psihotrope neutilizate în

scopuri medicale”, Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1088 din

05.10.2004).

Conform pct. 193 a Hotărârii Guvernului nr. 79 din 23.01.2006, „Cu privire la

Lista substanțelor narcotice, psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe

depistate în trafic ilicit, precum și cantitățile acestora”, AB-PINACA-CHM de la 0,25

gr., constituie proporții deosebit de mari.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitatea săvârșirea faptelor

indicate în rechizitoriu și a solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate la

urmărire penală.

Astfel, acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 217 alin. (4) lit. b) Cod

penal ca păstrarea analogilor drogurilor, săvârșite în proporții deosebit de mari și fără

scop de înstrăinare.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a comis o infracțiune gravă care se pedepsește cu închisoare de la

1 la 6 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, că nu au fost stabilite circumstanțe atenuante și

agravante, că acesta anterior nu a fost în conflict cu legea penală, nu este angajat oficial

în câmpul muncii, este celibatar și nu are persoane la întreținere, precum și de acțiunile

lui în vederea comiterii infracțiunii și urmările prejudiciabile ale faptei comise,

concluzionând că reeducarea și corectarea acestuia este posibilă prin stabilirea unei

pedepse cu închisoare, în condițiile beneficierii de reducerea cu o treime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege, în corespundere cu prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală.

Totodată, instanța a conchis că, odată ce inculpatul a recunoscut vina și s-a căit

sincer de cele comise, a conlucrat cu organul de urmărire penală și instanța de judecată,

manifestând un comportament responsabil, ce a facilitat investigarea și examinarea

2

cauzei în termeni restrânși, urmează a fi dispusă condamnarea lui cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei cu închisoare, conform art. 90 Cod penal.

Zamă, a declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat la 2 ani închisoare, cu executare, cu

privarea de dreptul de a exercita activitate ce ține de circulația drogurilor pe un termen

de 5 ani.

Apelantul a invocat că, în cadrul cercetării judecătorești nu au fost stabilite

motive pentru concluzia că nu este rațional ca inculpatul să execute pedeapsa cu

închisoarea prevăzută de lege și solicitată de acuzare pentru fapta săvârșită.

Ori, pedeapsa stabilită inculpatului, cu suspendare condiționată a executării

pedepsei, pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (4) lit. b) Cod penal, care este

o infracțiune din categoria celor grave, este prea blândă și contrară prevederilor art. 61

Cod penal, nu-și va atinge scopul de corectare a condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și din partea altor persoane.

a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond, la individualizarea pedepsei

inculpatului, just a statuat că infracțiunea prevăzută la art. 217 alin. (4) lit. b) Cod penal,

se atribuie la categoria celor grave, care se pedepsește cu închisoare de la 1 la 6 ani, cu

privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe

un termen de la 2 la 5 ani, că nu au fost stabilite circumstanțe agravante și atenuante,

că acesta nu este angajat în câmpul muncii, anterior nu a fost atras la răspundere penală,

a recunoscut vina integral, a colaborat cu organul de urmărire penală, întemeiat

concluzionând că executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea, stabilită acestuia nu

este rațională și că merită o șansă de a demonstra că corectarea lui este posibilă fără

punerea reală în executare a pedepsei cu închisoarea, motiv pentru care, potrivit

prevederilor art. 90 alin. (1) Cod penal, corect a fost dispusă suspendarea executării

pedepsei cu închisoarea stabilită inculpatului pe o perioada de probațiune.

Mai mult, nici instanța de apel nu a constatat existența cărorva circumstanțe care

ar justifica aplicarea față de inculpat a cele mai aspre pedepse sub formă de închisoare,

cu executarea reală a pedepsei.

Pe lângă aceasta, sunt neîntemeiate argumentele procurorului că aplicarea

pedepsei neprivative de libertate va duce la încurajarea pe viitor a comiterii

infracțiunilor similare de către alte persoane, deoarece inculpatul a recunoscut

vinovăția și a dat declarații pe cauza dată.

Astfel, instanța de fond și-a argumentat riguros soluția la capitolul numirii

pedepsei în privința inculpatului și a motivat hotărârea pronunțată, invocând explicații

clare, din care considerent a ajuns la concluzia necesității numirii pedepsei închisorii,

cu suspendarea condiționată a executării.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei menționate și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurenta a invocat că la stabilirea pedepsei inculpatului, instanțele de fond și

de apel nu au acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, și incorect

3

au ajuns la concluzia stabilirii unei pedepse nonprivative de libertate, aplicând eronat

institutul suspendării condiționate a executării pedepsei, conform art. 90 Cod penal.

Astfel, instanțele au omis că inculpatul a comis o infracțiune gravă, iar caracterul

faptei prejudiciabile denotă că în privința acestuia nu pot fi folosite măsuri de

constrângere mai blânde, decât închisoarea.

Totodată, instanța de apel nu a stabilit circumstanțe ce ar indica că corectarea

inculpatului este posibilă fără izolare de societate, limitându-se la enumerarea

împrejurărilor de fapt constatate, fără a aprecia la modul cuvenit pericolul social al

infracțiunii comise.

Ori, în vederea eficientizării procesului de prevenire și combatere a circulației

ilegale a substanțelor narcotice, precum și în vederea protejării vieții și sănătății

tinerilor consumatori de droguri și prevenirii atragerii în rețeaua de consumatori a

copiilor și tinerilor care încă nu sunt dependenți de droguri, se justifică aplicarea unei

pedepse mai severe.

Mai mult, instanța de apel nu și-a motivat pe deplin soluția de aplicare a

prevederilor art. 90 Cod penal și greșit a conchis că corectarea inculpatului este posibilă

fără izolare de societate.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod

de procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă

în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de

drept material, just și argumentat au ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75, 90 Cod

penal, art. 3641 Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a

altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică

o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

4

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o

treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare. Dacă,

la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile

săvârșite cu intenție, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de

persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute

pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate inculpatului.

În consecutivitatea enunțată, în cazul în care inculpatul a săvârșit o infracțiune

gravă, dar potrivit rechizitoriului: „circumstanțe ce agravează vina învinuitului

conform art. 77 CP nu s-au stabilit”, cauza a fost examinată conform prescripțiilor din

art. 3641 Cod de procedură penală, acesta a recunoscut vina integral și s-a căit sincer

de cele săvârșite, conștientizând gravitatea faptelor comise, anterior nu a fost atras la

răspundere penală și a colaborat cu organul de urmărire penală, instanțele întemeiat au

concluzionat că corectarea și reeducarea lui este posibilă fără izolare de societate, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, pentru o perioadă de

probațiune, conform art. 90 Cod penal

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului,

precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a

altor persoane (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care

îl propune procurorul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care

nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

5

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus

Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că inculpatului i

s-au aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar

este unul vădit neîntemeiat (pct. 5. din decizie).

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul ordinar de pe rol urmează

a fi declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Svetlana Țurcanu, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău

din 16 august 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 iulie

2020, în privința inculpatului Moldovanu Andrei XXXXXX, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 18 decembrie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6