1ra-1614/2020 — art. 187 alin. 2 lit. e CP

1ra-1614/2020 — art. 187 alin. 2 lit. e CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1614/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

22 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Dudulica Liubomir în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 12 februarie 2020, în cauza penală privindu-l pe

PLÎNGĂU Nicolae XXXXX, născut la XXXXX,

originar și locuitor al XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.02.2019 – 29.07.2019;

Instanța de apel: 21.08.2019 – 12.02.2020;

Instanța de recurs: 25.06.2020 – 22.07.2020.

c o n s t a t ă:

a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e) Cod

penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu

ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis fără amendă.

În baza art. 90 Cod penal s-a dispus neexecutarea pedepsei aplicate inculpatului în

termenul de 3 ani.

S-a încasat de la Plîngău Nicolae în beneficiul statului cheltuieli judiciare în sumă

totală de 350,69 lei.

07.07.2018, dîndu-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările

prejudiciabile, admițând în mod conștient survenirea acestora, a comis infracțiunea de jaf,

adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile, aflându-se pe XXXXX, în urma unui conflict, intenționat i-a aplicat lui

Dicuseară Valerian mai multe lovituri în regiunea corpului după care în mod deschis a

sustras de la ultimul un pachet în care se aflau patru pachete de țigări, ,Parlament” la un preț

de 40 lei fiecare, un parfum ,,Elite” la un preț de 400 lei și o pereche de ochelari de soare în

valoare de 350 lei. Astfel cauzându-i părții vătămate un prejudiciu material în sumă de 950

lei.

Conform Raportului de expertiză judiciară nr. 201819D0116 din 13.08.2018 la

Dicuseară Valerian au fost stabilite echimoze și excoriații la gât pe dreapta, echimozele la

1

mâini, faringolaringită posttraumatică care au fost produse prin acțiunea traumatică a unui

corp dur contondent, posibil la data și circumstanțele indicate, care se califică ca vătămare

corporală ușoară, cu dereglarea sănătății de scurtă durată.

avocatul Ciumac Natalia în interesele inculpatului, care a solicitat casarea integrală a

sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care inculpatul să fie achitat, în conformitate cu art. 390 alin. (1)- (3) Cod de procedură

penală, deoarece acțiunile inculpatului nu întrunesc elementele infracțiunii și respingerea

încasării cheltuielilor de judecată de la inculpat.

În motivare apelanta a indicat faptul că inculpatul vina nu și-a recunoscut, în ședința

de judecată a declarat că nu a avut necesitatea să sustragă de la partea vătămată un parfum

și ochelarii de soare și nu a avut intenția de a comite o astfel de infracțiune. La fel a menționat

apelanta că partea vătămată a dat declarații care nu corespund adevărului și că partea

vătămată se află la evidența medicului psihiatru, indicând totodată, că nu este de acord cu

solicitarea procurorului privind încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 350,69 lei în

beneficiul statului.

avocatului Ciumac Natalia în interesele inculpatului a fost respins ca nefondat cu menținerea

sentinței fără modificări.

întemeiat a bazat sentința de condamnare de rând cu declarațiile părții vătămate audiată în

instanță și pe cumulul probelor scrise, ce au demonstrat vinovăția inculpatului și acestea au

fost prezentate de partea acuzării în cadrul ședinței instanței de apel în respingerea

argumentelor din apel.

Lecturând precedentele sentințe de condamnare ale lui Plîngău Nicolae, instanța de

apel a constatat, că acesta este o persoană predispusă la comiterea a mai multor infracțiuni

și de fiecare dată invocă nevinovăția sa, încercând astfel a evita răspunderea penală.

Argumentele invocate de avocat precum, că instanța de fond în sentința emisă s-a bazat

pe declarațiile părții vătămate care nu sunt adevărate și partea vătămată stă la evidența

medicului psihiatru, sunt contradictorii circumstanțelor și împrejurărilor de fapt stabilite de

către instanța de fond și cea de apel pe parcursul judecării cauzei care cert demonstrează

vinovăția inculpatului, iar pedeapsa acestuia fiind aplicată în limitele sancțiunii articolului

incriminat.

Din aceste considerente, motivele invocate în apelul declarat de avocat ca fiind

nefondate au fost respinse.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei penale, instanța de judecată cu

respectarea prevederilor art. 61, 75 Cod penal a ținut seama de: scopul pedepsei penale întru

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni; de criteriile generale de individualizare a pedepsei penale, ce țin de gravitatea

faptei penale considerată ca fiind săvârșită de inculpat, urmările prejudiciabile, motivul

săvârșirii infracțiunii, atitudinea societății față de pedeapsa penală ce urmează a-i fi stabilită

inculpatului pentru fapta săvârșită, persoana inculpatului, care anterior a fost în conflict cu

legea.

2

Suplimentar, instanța de apel a apreciat ca legală și întemeiată poziția instanței de fond

în latura ce privește aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal la stabilirea pedepsei

inculpatului.

Prin urmare, instanța de fond reieșind din gradul de pericol social sporit al faptei

comise de inculpat, împrejurările și modalitatea de comitere a faptei infracționale justificat

a conchis, că corectarea și educarea inculpatului este posibilă fără izolarea acestuia de

societate, însă cu stabilirea unui termen de probă la limita maximă prevăzută de lege.

Potrivit prevederilor art. 229 Cod de procedură penală, instanța de apel a considerat

absolut întemeiată poziția instanței de fond referitor la încasarea de la inculpat a cheltuielilor

judiciare în mărime de 350,69 lei, acestea fiind cheltuieli judiciare suportate pentru

efectuarea expertizei medico-legale, acestea fiind în legătură cauzală directă cu fapta

prejudiciabilă comisă de inculpat și urmează a fi suportate de acestea.

interesele inculpatului a atacat-o cu recurs ordinar, invocând prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6 Cod de procedură penală, solicitând casarea deciziei și dispunerea rejudecării cauzei

de către instanța de apel.

În motivare recurentul a indicat că, instanța de apel și cea de fond au ignorat

argumentele apărării, probele menționate și nu le-au dat o apreciere cu expunerea în

admiterea sau respingerea acestora.

Consideră că instanța de apel părtinitor a examinat cauza penală, ignorând principiul

prezumției nevinovăției, și nu a constatat, în mod stabilit de lege, existența elementelor

constitutive ale infracțiunii în acțiunile lui Plîngău Nicolae. Este nejustificată decizia și în

partea încasării cheltuielilor de judecată de la inculpat care suferă de o dezabilitate severă și

are la întreținere un copil minor.

procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului avocatului, menționând

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat și lipsit de temeiuri

legale.

dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi

declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În baza celor expuse în art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, în care se relevă că

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și motivate

corespunzător de titularul cererii de recurs.

Din conținutul cererii de recurs, se constată că recurentul face trimitere la temeiul de

casare stipulat de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, potrivit căruia sunt

pasibile contestării cu recurs ordinar hotărârile adoptate de instanța de apel în cazul în care

instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței.

În general, cerința textuală a acestui caz de casare presupune că, la etapa judecării

3

cauzei de către instanța de apel s-au încălcat prevederile legii procesual-penale, și nici un

indiciu nu poate sugera recurentului precum că, chestiunea de apreciere a probatoriului ar

putea constitui în sine o eroare de drept care să se subscrie măcar unuia din cele 5 subpuncte

ale pct. 6) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală.

Colegiul consideră inacceptabil faptul că apărătorul inculpatului, pe calea recursului

ordinar, dorește să se ajungă practic la o nouă analiză a circumstanțelor de fapt din sentința

primei instanțe și din decizia instanței de apel nu pentru a fi corectată vreo eroare judiciară,

ci doar în vederea reaprecierii probatoriului, în acest sens instanța de recurs ordinar

transformându-se într-o veritabilă instanță de apel, ceea ce ar exceda scopului pentru care

aceasta a fost creată.

Cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi invocată la această

etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează că la etapa judecării recursului nu

analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator și

nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele ierarhic inferioare,

acestea fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

De altfel, simplul fapt că pot exista două puncte de vedere distincte cu privire la modul

de apreciere a probelor nu este un motiv suficient și plauzibil pentru a dispune rejudecarea

unei cauze penale, după cum solicită apărătorul.

Din atare considerente, Colegiul penal nu va analiza și verifica probele administrate în

cauză, ori nu s-au reținut discrepanțe între cele reținute de instanțele de fond în vederea

condamnării lui Plîngău Nicolae și conținutul real al probelor, sau ignorarea unor aspecte

evidente ce ar fi avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul

probator o susține.

Totodată, Colegiul ține să evidențieze că, afirmațiile apărării precum că soluția de

condamnare în privința inculpatului în baza art. 187 alin. (2) lit. e) Cod penal, este fondată

preponderent pe plângerea părții vătămate (vol-I, f.d. 5), procesul-verbal de audiere a părții

vătămate (vol-I, f.d. 76) sunt declarative și nu se confirmă prin actele cauzei. După cum se

constată din decizia instanței de apel, precum și din sentința primei instanțe, pentru

dispunerea condamnării inculpatului în baza articolului incriminat acestuia, s-au luat în

vedere toate probele acumulate de acuzare la etapa urmăririi penale, justificat ajungându-se

la concluzia că inculpatul se face vinovat în baza art. 187 alin. (2) lit. e) Cod penal.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal, verificând

suplimentar materialele dosarului, specifică că, judecând apelul instanța a examinat cauza

sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție corectă de menținere a sentinței

de condamnare în privința lui Plîngău Nicolae, prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e) Cod

penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu

ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis fără amendă. Iar în baza art. 90 Cod penal

s-a dispus neexecutarea pedepsei aplicate inculpatului în termenul de 3 ani. Instanțele de

judecată au conchis, că corectarea și educarea inculpatului este posibilă fără izolarea acestuia

de societate, însă cu stabilirea unui termen de probă la limita maximă prevăzută de lege.

Referitor la solicitarea recurentului precum că instanța de apel nefondat a menținut

încasarea cheltuielilor de judecată de la inculpat, Colegiul penal reține ca fiind argumentată

poziția instanței, deoarece, potrivit art. 227 Cod procedură penală, (1) cheltuieli judiciare

4

sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului

penal. (2) Cheltuielile judiciare cuprind sumele plătite sau care urmează a fi plătite

martorilor, părții vătămate, reprezentanților lor, experților, specialiștilor, interpreților,

traducătorilor și asistenților procedurali; cheltuite pentru păstrarea, transportarea și

cercetarea corpurilor delicte; care urmează a fi plătite pentru acordarea asistenței juridice

garantate de stat; cheltuite pentru restituirea contravalorii obiectelor deteriorate sau

nimicite în procesul de efectuare a expertizei sau de reconstituire a faptei; cheltuite în

legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală. (3) Cheltuielile judiciare se

plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Conform alin. (2) art. 229 Cod de procedură penală, instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite interpreților,

traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu avocat care

acordă asistența juridică garantată de stat, atunci când aceasta o cer interesele justiției și

condamnatul nu dispune de mijloacele necesare. Achitarea cheltuielilor judiciare poate fi

suportată și de condamnatul care a fost eliberat de pedeapsă sau căruia i-a fost aplicată

pedeapsă, precum și de persoana în privința căreia urmărirea penală a fost încetată pe

temeiuri de nereabilitare.

În cazul supus judecării, cheltuielile judiciare în sumă de 350,69 lei au fost suportate

de stat pentru efectuarea expertizelor judiciare.

Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală și integrală,

întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod inevitabil desfășurarea urmăririi penale și

a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa infractorului, astfel, obligația de a suporta

cheltuielile judiciare îi revine în principal acestuia.

Conform alin. (3) art. 229 Cod de procedură penală, instanța poate elibera de plata

cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul sau persoana care trebuie să suporte

cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau dacă plata cheltuielilor

judiciare poate influenta substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află la

întreținerea lor. În speță, Colegiul constată că, situația materială a inculpatului îi permite să

achite cheltuielile de judecată pentru raportul de expertiză în sumă de 350,69 lei. În același

timp, careva dovezi care ar indica la prezența persoanelor la întreținere, etc., nu au fost

prezentate la dosarul dat.

În final, Colegiul consideră oportun de a se referi și la jurisprudența constantă a Curții

Europene, prin care s-a statuat cu titlul de principiu că instanțele judecătorești trebuie să-și

motiveze deciziile în temeiul art. 6§1 al Convenției (a se vedea în acest sens cauza Ruiz

Torija vs. Spain, 9 decembrie 1994, §29). Totuși, instanțele nu sunt obligate să ofere un

răspuns detaliat la fiecare argument al părților, mai cu seamă dacă el este invocat în mod

repetat, iar extinderea la care se aplică această obligație de a prezenta motive poate să varieze

în dependență de caracterul deciziei și circumstanțele cauzei. Or, în opinia Curții, în cazul

în care instanța supremă refuză să admită o cauză din motivul că nu sunt întrunite temeiurile

legale pentru această cauză, o motivare foarte succintă poate satisface cerințele art. 6 din

Convenție. (a se vedea în acest sens cauza Bachowski v. Polonia din 02.11.2010).

Având în vedere considerentele menționate în partea descriptivă a prezentei decizii și

raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală,

5

Colegiul penal concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a respectat

prevederile legale pertinente și relevante, prescrise de art.414-419 Cod de procedură penală,

iar argumentele din recursul ordinar declarat de apărătorul inculpatului, sunt vădit

neîntemeiate.

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Dudulica Liubomir în numele

inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 12 februarie

2020, în cauza penală privindu-l pe Plîngău Nicolae XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 21 august 2020.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

6