1ra-393/20 — art.190 alin.1 CP

1ra-393/20 — art.190 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-393/20

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Toma Nadejda, Boico Victor

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către inculpatul Bounegru Alexandru împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 03 iunie 2019, în cauza penală în privința lui

Bounegru Alexandru XXXXX, născut la

XXXXX.

Termenul de examinare:

prima instanță: 25.04.2014 – 26.04.2018

instanța de apel: 19.04.2019 – 03.06.2019

instanța de recurs: 01.11.2019 – 13.05.2020

A C O N S T A T A T :

Bounegru Alexandru a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal, fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă

de închisoare pe un termen de 7 (șapte) ani, cu executare în penitenciar de tip

închis, și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o

anumită activitate legată de gestionarea bunurilor materiale pe o perioadă de

3 ani.

Bounegru Alexandru la 24.04.2012, aflându-se în mun. Chișinău,

XXXXX, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor, având o înțelegere

prealabilă cu cet. Naboca Oleg, prin înșelăciune și abuz de încredere sub

pretenția vânzării ultimului a automobilului de model „Dacia Logan” cu n/î

XXXXX, care aparține cu drept de proprietate cet. XXXXX, a însușit de la

Naboca Oleg bani în sumă de 4000 euro, care conform ratelor oficiale ale BNM

pentru data săvârșirii infracțiunii constituiau suma de 62 310 lei, astfel

cauzându-i prin infracțiune părții vătămate Naboca Oleg un prejudiciu

material considerabil.

Bounegru Alexandru prin care, a solicitat casarea sentinței cu emiterea unei

noi decizii prin care să se dispună recalificarea acțiunilor conform

1

prevederilor art. 190 alin. (1) Cod penal cu liberarea de la răspunderea penală

din motivul survenirii termenului de prescripție a tragerii la răspundere

penală.

3.1. În motivarea cererii de apel inculpatul Bounegru Alexandru a

menționat că:

- instanța a aplicat o pedeapsă prea dură în privința lui calificând

infracțiunea comisă conform art. 190 alin. (4) Cod penal, săvârșită în proporții

mari, prejudiciul material cauzat părții vătămate fiind în valoare de 62 310 lei,

astfel instanța urma să aplice o pedeapsă mai blândă, or, salariul mediu pe

economie pentru anul 2012, anul când a fost comisă infracțiunea, potrivit

Hotărârii Guvernului nr. 868 din 22.11.2011 era în mărime de 3550 de lei, iar

potrivit articolului 126 Cod penal, alin. (1) se consideră proporții mari valoarea

bunurilor sustrase, dobândite, primite, fabricate, distruse, utilizate,

transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea

pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depășește 20

de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea de

Guvern în vigoare la momentul săvârșirii faptei, astfel că 20 de salarii medii

lunare pe economie prognozate prin hotărârea de Guvern la momentul

săvârșirii faptei, potrivit formulei de calcul 20*3550 este egal cu 71 000 mii lei,

iar prejudiciul material cauzat fiind de 62 310 lei, sumă care nu depășește 20

de salarii medii lunare pe economie stabilite prin hotărârea de Guvern la

momentul săvârșirii faptei, astfel nefiind săvârșită infracțiunea în proporții

mari.

- instanța urma să aplice efectul retroactiv al legii, fapta inculpatului

urmând a fi calificată sub imperiul alineatului (1) al art. 190 Cod penal;

- în urma recalificării din art. 190 alin. (4) în art. 190 alin. (1) Cod penal,

ultima fiind mai puțin gravă conform art. 16 Cod penal, prin prisma art. 60

Cod Penal, inculpatul urmând a fi liberat de răspundere penală deoarece de la

data comiterii faptei 24.04.2012 până la emiterea sentinței 26.04.2018, au

trecut mai mult de 5 ani.

03 iunie 2019, a fost admis apelul declarat de către inculpatul

Bounegru Alexandru, casată total sentința și pronunțată o nouă hotărâre

potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care:

Bounegru Alexandru a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă

de închisoare pe un termen de 1 (un) an, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, termenul urmând a fi calculat din momentul reținerii.

4.1. În motivarea soluției, instanța de apel a menționat că, prima

instanță a stabilit eronat starea de fapt, care nu corespunde probelor din

dosar, care au fost apreciate incorect, instanța ajungând eronat la concluzia

condamnării lui Bounegru Alexandru în baza art. 190 alin. (4) Cod penal.

2

Potrivit rechizitoriului și sentinței inculpatul Bounegru Alexandru a fost

învinuit și condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. (4) Cod penal, escrocherie săvârșită în proporții mari, prejudiciul

material cauzat părții vătămate fiind în valoare de 62 310 lei, însă, instanța de

apel a reținut că prima instanță nu a luat în considerație momentul săvârșirii

infracțiunii și anume data de 24.04.2012, dată la care salariul mediu pe

economie pentru anul 2012, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 868 din

22.11.2011 era în mărime de 3550 de lei, astfel că 20 de salarii medii lunare

pe economie prognozate prin hotărârea de Guvern la momentul săvârșirii

faptei, potrivit formulei decalcul 20*3550 este egal cu 71 000 mii lei, iar

prejudiciul material cauzat fiind de 62 310 lei, sumă care nu depășește 20 de

salarii medii lunare pe economie stabilite prin hotărârea de Guvern la

momentul săvârșirii faptei, astfel în speță nu sa constatat comiterea

infracțiunii în proporții mari.

Potrivit prevederilor art. 126 alin. (1) Cod penal, se consideră proporții

mari valoarea bunurilor sustrase, dobândite, primite, fabricate, distruse,

utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera

vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de

persoane, care depășește 20 de salarii medii lunare pe economie prognozate,

stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

Astfel, instanța de apel a reținut aplicabilitatea la caz a prevederilor

art. 10 alin. (1) Cod penal.

Totodată, instanța de apel a notat că prin Legea nr. 179 din 26.07.2018,

în vigoare din 17.08.2018 a fost modificată dispoziția art. 190 Cod penal și

anume în dispoziția alineatului (1), textul “înșelăciune sau abuz de încredere”

se substituie cu textul “inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane

prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a

unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului,

părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al

încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea

acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a produs

daune considerabile”

Modificările operate în opinia instanței de apel sunt aplicabile cazului

prin prisma prevederilor art. 10 Cod penal.

În atare situație, fapta infracțională - escrocheria, cu indicii calificativi

din componența de infracțiune prevăzută în redacția legii vechi nu este

dezincriminată sau abrogată de legea nouă, dat fiind că această componență

de infracțiune, în principiu, se păstrează, conform spiritului și esenței legii

penale.

Prin modificările legislative operate la articolul 190 Cod penal, nu sunt

excluse componențele de infracțiuni cuprinse în acest articol, fiind păstrate

conceptul, conținutul și natura juridică a escrocheriei, precum și limitele de

pedeapsă prevăzute de sancțiunea normei respective.

3

Abuzul de încredere, alături de înșelăciune, reprezintă modalități de

realizare a laturii obiective a infracțiunii de escrocherie. Prin intermediul

înșelăciunii și/sau abuzului de încredere inculpatul exercită o influențare

psihică asupra conștiinței și voinței părții vătămate care, cedând bunurile sale

(banii) inculpatului, presupune, în mod eronat, că ultimul este îndreptățit a le

lua.

Aceste modalități, cu conținut general și abstract, sunt înlocuite cu altele

mai concrete și mai clare: a) inducerea în eroare a unei sau a mai multor

persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase și b)

inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca

mincinoasă a unei fapte adevărate.

Astfel, modalitățile escrocheriei sunt prezente atât în legea veche, cât și

cea nouă, fiind îndreptate: în privința naturii, calităților substanțiale ale

obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul

determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori

dacă încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau

viclean care a produs daune considerabile.

În atare situație, metodele de comitere a escrocheriei, prevăzute de

legea veche: înșelăciunea sau abuzul de încredere, se păstrează în legea nouă,

fiind precizate, prin redactare legislativă.

Altfel spus, prin noua redacție a art. 190 alin. (1) Cod penal, a fost

detaliată latura obiectivă a infracțiunii dc escrocherie, fiind previzibilă și

accesibilă; totodată a eliminat formularea vagă a variantei anterioare, fiind

excluse cazuri de interpretări extensive defavorabile.

În consecință, la timpul judecării cauzei penale nu este înlăturată

răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea săvârșită și nici nu este

ameliorată situația lui în alt mod.

Astfel, în raport cu fapta supusă examinării, instanța de apel a conchis că

prima instanță nu a dat o apreciere cuvenită normelor reținute supra, iar

instanța de apel ținând cont inclusiv de prevederile art. 27, 99-101 Cod de

procedură penală, examinând probele administrate la materialele dosarului,

stabilește vinovăția inculpatului Bounegru Alexandru în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod penal, cu semnele calificative - escrocheria,

adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de

încredere cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Instanța de apel a considerat că vinovăția inculpatului se dovedește prin

probatoriul administrat și anume prin declarațiile inculpatului de la

urmărirea penală, prin care ultimul a recunoscut integral vinovăția, instanța

de apel reținând aceste declarații (f.d. 34, vol. 1), or, atât în prima instanță cât

și în instanța de apel Bounegru Alexandru nu sa prezentat, fiind anunțat în

căutare, instanța dispunând examinarea în lipsa inculpatului.

În pofida faptului că inculpatul, Bounegru Alexandru, și-a recunoscut

vinovăția în comiterea infracțiunii, instanța de apel a constatat că vinovăția

4

acestuia este dovedită și prin următoarele probe administrate, cercetate și

verificate în ședința instanței de apel, și anume: declarațiile părții vătămate

Naboca Oleg; procesul-verbal de sesizare despre săvârșirea sau pregătirea

pentru săvârșirea infracțiunii din 23.08.2012 (f.d.23); procesul verbal de

ridicare din 21.11.2012 (f.d.73); proces-verbal de examinare a obiectului din

22.11.2012, prin care a fost cercetată explicația lui XXXXX (f.d.75, 76);

ordonanța de recunoaștere în calitate de probă materială și anexare

a ,,Explicației” scrisă personal de către XXXXX la 15.08.2012 la cauza

penală(f.d. 77a); procesul verbal de ridicare din 24.1 1.2013 din care urmează

că de la Bounegru Alexandru a fost ridicat automobilul de model „Dacia

LOGAN” care aparține cu drept de proprietate cet. XXXXX (f.d.91); procesul

verbal de examinare a obiectului din 29.11.2013 (f.d. 92).

Astfel, cercetând totalitatea probelor administrate ta prezenta cauză

penală, instanța de apel a conchis că acțiunile inculpatului, Bounegru

Alexandru, corect urmează a fi reîncadrate juridic în baza art. 190 alin. (1) Cod

penal, iar prima instanță aplicând eronat prevederile art. 101 Cod de

procedură penală, apreciind impropriu probele din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor ajungând pripit și eronat la

concluzia condamnării inculpatului, Bounegru Alexandru, în temeiul

prevederilor art. 190 alin. (4) Cod penal.

Cu referire la fapta inculpatului, instanța de apel a reținut că:

Bounegru Alexandru la 24.04.2012, aflându-se în mun. Chișinău,

XXXXX, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor, având o înțelegere

prealabilă cu cet. Naboca Oleg, prin înșelăciune și abuz de încredere sub

pretenția vânzării ultimului a automobilului de model „Dacia Logan” cu nr/î

XXXXX, care aparține cu drept de proprietate cet. XXXXX, a însușit de la

Naboca Oleg bani în sumă de 4000 euro, care conform ratelor oficiale ale BNM

pentru data săvârșirii infracțiunii constituiau suma de 62 310 lei, astfel

cauzându-i prin infracțiune părții vătămate Naboca Oleg un prejudiciu

material considerabil în valoare de 62 310 lei.

În continuare instanța de apel a descris amănunțit procesul de încadrare

juridică a acțiunilor inculpatului în componența de infracțiune prevăzută la

art. 190 alin. (1) Cod penal.

În contextul celor elucidate, instanța de apel a menționat că dobândirea

ilicită a bunurilor părții vătămate Naboca Oleg, a fost însoțită adiacent de

înșelăciune și abuz de încredere. Inculpatul, Bounegru Alexandru, a recurs la

înșelăciunea activă, și anume sub modalitatea înșelăciunii cu privire la

anumite acțiuni și promisiuni, or, inculpatul, Bounegru Alexandru, a avut

posibilitatea reală să restituie părții vătămate sumele de bani primite,

cunoscând cu certitudine că automobilul pentru care au fost transmise aceste

sume nu-i aparține cu drept de proprietate. La caz, inculpatul Bounegru

Alexandru, a recurs și la abuzul de încredere, or, partea vătămată Naboca Oleg

5

fiind convins de Bounegru Alexandru a în perioada iunie-iulie a achitat în rate

suma de 2000 euro, ulterior încă 2000 euro inculpatului, iar când amers să

perfecteze actele a aflat că actul eliberat este un mandat, inculpatul înșelându-

l spunându-i că este pașaportul tehnic eliberat pe numele său, ulterior

automobilul fiind luat de proprietarul acestuia XXXXX, fapt confirmat prin

declarațiile părții vătămate, prin urmare între inculpat și partea vătămată s-au

stabilit relații de încredere și bună – credință.

Instanța de apel a apreciat ca fiind corectă concluzia primei instanțe cu

privire la respingerea cererii de încetare a procesului înaintată de către partea

vătămată Naboca Oleg, în legătură cu faptul că părțile sau împăcat, or, în

conformitate cu prevederile art. 109 alin. (1) și (2) Cod penal, împăcarea este

actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară sau mai

puțin gravă, dacă persoana nu are antecedente penale pentru infracțiuni

similare comise cu intenție sau dacă în privința sa nu a mai fost dispusă

încetarea procesului penal, ca rezultat al împăcării, pentru infracțiuni similare

comise cu intenție în ultimii cinci ani. Împăcarea este personală și produce

efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale și până la retragerea

completului de judecată pentru deliberare. La caz, instanța de apel a reținut

că, inculpatul Bounegru Alexandru nu a acceptat tranzacția de împăcare

înaintată de către partea vătămate Naboca Oleg, or, la materialele cauzei

lipsește tranzacția de împăcare încheiată între inculpatul Bounegru Alexandru

și partea vătămată Naboca Oleg și semnată de către acestea, prin urmare nu

pot fi aplicate prevederile art. 109 Cod penal, în prezenta pricină.

De asemenea a fost respins argumentul apelantului privind aplicarea

art. 60 Cod penal precum că, persoana se liberează de răspundere penală dacă

din ziua săvârșirii infracțiunii au expirat următoarele termene: b) 5 ani de la

săvârșirea unei infracțiuni mai puțin grave, iar infracțiunea a fost comisă la

data de 24.04.2012, sentința de condamnare fiind la data de 26 aprilie 2018,

ceea ce reiese că au trecut mai mult de 5 ani, dat fiind faptului că inculpatul

Bounegru Alexandru s-a eschivat cu rea-voință de la prezentarea în instanța

de judecată, ultimul a fost dat în căutare din 2016, fapt confirmat prin dosarul

de căutare nr.2016010368 (f.d. 15, vol. 1), or, potrivit art. 60 alin. (5) Cod penal

curgerea prescripției se suspendă dacă persoana care a săvârșit infracțiunea

se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. În aceste cazuri,

curgerea prescripției se reia din momentul reținerii persoanei sau din

momentul autodenunțării.

Cu referire la individualizarea pedepsei inculpatului Bounegru

Alexandru, instanța de apel a menționat că a ținut cont de prevederile 7, 61,

75 Cod penal și anume de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia,

de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de condițiile de viață ale familiei acestuia precum și

scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, totodată

6

reținând că inculpatul nu are antecedente penale, anterior nu a fost

condamnat, a restituit prejudiciul cauzat prin infracțiune.

termen inculpatul Bounegru Alexandru, prin care, invocând prevederile

art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, a solicitat casarea

deciziei instanței de apel cu emiterea unei noi decizii prin care să fie dispusă

încetarea procesului penal în privința lui potrivit art. 60 Cod penal sau

aplicarea art. 90 Cod penal, totodată menționând că pedeapsa stabilită este

prea aspră în raport cu circumstanțele atenuante existente și cu gravitatea

infracțiunii comise.

În motivarea recursului, inculpatul a menționat că:

- instanța incorect au dispus aplicarea celei mai aspre pedepse cu

închisoarea pentru infracțiunea comisă, de rând ce sancțiunile normelor în

cauză prevăd și alte pedepse alternative, ori să fi fost aplicate față de inculpat

prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal, fiind oportună oferirea unei șanse de a

se corecta fără a fi izolat de societate, deoarece a comis o infracțiune care face

parte din categoria celor mai puțin grave;

- inculpatul și-a recunoscut vina, a restituit prejudiciul material iar

partea vătămată l-a iertat și a solicitat încetarea procesului penal;

- infracțiunea a fost comisă la data de 24.04.2012, sentința de

condamnare fiind la data de 26 aprilie 2018, ceea ce reiese că au trecut mai

mult de 5 ani, astfel consideră că urmează a fi liberat eliberat de răspunderea

penală în temeiul prevederilor art. 60 Cod penal, notând că nu sa eschivat

niciodată.

procurorul în secția reprezentarea învinuirii în Curtea Supremă de Justiție,

Suvac Nicolae, prin care a pledat pentru dispunerea inadmisibilității

recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra

inadmisibilității acestuia din considerentele ce urmează.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că

este vădit neîntemeiat.

Potrivit practicii judiciare constante, erorile de drept pot fi erori de

drept formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța

de recurs verifică, dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

7

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Din conținutul recursului declarat, Colegiul penal atestă, că inculpatul

pledează pentru încetarea procesului penal în legătură cu intervenirea

termenului de prescripției tragerii la răspundere penală invocând în calitate

de temeiuri pentru casarea deciziei instanței de apel, prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, totodată printre argumentele

recursului fiind evidențiată și poziția cu privire la dispunerea suspendării

condiționate a executării pedepsie cu închisoare, semnalându-se comiterea

unei eventuale erori în opinia recurentului cu privire la individualizarea

pedepsei aplicate, invocându-se și temeiului pentru recurs prevăzut la

pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, potrivit cărora hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazurile, când: 6) instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; precum și când

10) s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal

constată, că astfel de erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea

recursului declarat, dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a

respectat prevederile art. art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură

penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apelul părții apărării, aceasta cuprinzând motivele pe care se

întemeiază soluția pronunțată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor

din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc, că

instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Colegiul penal respinge ca fiind declarative afirmațiile inculpatului prin

care se susține că instanța de apel nu a luat în considerare faptul că

infracțiunea a fost comisă la data de 24 aprilie 2012, iar sentința de

condamnare a fost emisă la data de 26 aprilie 2018, fapt din care în opinia

recurentului reiese că au trecut mai mult de 5 ani, astfel inculpatul urmând a fi

8

liberat eliberat de răspunderea penală în temeiul prevederilor art. 60 Cod

penal.

În acest sens instanța de recurs notează că respectivul argument a fost

analizat de către instanța de apel, care a reținut corect faptul că inculpatul

Bounegru Alexandru s-a eschivat cu rea-voință de la prezentarea în instanța

de judecată, ultimul a fost anunțat în căutare din 2016, fapt confirmat prin

dosarul de căutare nr. 2016010368 (f.d. 15, vol. 2), examinarea cauzei în

prima instanță și instanța de apel având loc în lipsa inculpatului, care reieșind

din materialele cauzei până la moment nu a fost reținut, or, potrivit art. 60

alin. (5) Cod penal curgerea prescripției se suspendă dacă persoana care a

săvârșit infracțiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. În

aceste cazuri, curgerea prescripției se reia din momentul reținerii persoanei

sau din momentul autodenunțării.

Astfel, verificând minuțios decizia recurată în raport cu argumentele

invocate în apel, Colegiul penal ajunge la concluzia că apărarea a primit

răspuns la argumentele înaintate, iar simplul dezacord al titularului cererii de

recurs cu soluția pronunțată în speță nu constituie temei de admitere a

recursului în sensul formulat.

De asemenea, Colegiul penal atestă, că respectând prevederile art. 101

alin. (3) Cod de procedură penală, unde este stipulat că nici o probă din dosar

nu are o valoare prestabilită pentru instanță, instanța de apel a examinat toate

probele din dosar și nu a dat prioritate celor în favoarea condamnării

inculpatului, ci coroborându-le, le-a analizat în ansamblu lor, apreciind just că

ele sunt suficiente pentru a fundamenta o acuzație penală lui

Bounegru Alexandru săvârșirea infracțiunii constatate și calificate corect de

către instanța de apel.

Totodată, instanța de recurs reiterează că la etapa judecării recursului

nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere

materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea

constatată de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială a acestor

instanțe.

Din atare considerente, Colegiul penal nu examinează criticele

referitoare la presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în

cauză, a anumitor elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de

fapt stabilită de instanțele de fond, corectitudinea dispunerii condamnării

inculpatului conform infracțiunilor incriminate.

În acest sens Colegiul atestă, că la soluționarea cauzei instanța de apel a

ținut cont de prevederile art. art. 99-101, 414 Cod de procedură penală, a

cercetat probele sub toate aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin

prisma pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu

din punct de vedere al coroborării lor, astfel întemeiat ajungând la concluzia

casării totale a sentinței și recalificării acțiunilor inculpatului Bounegru

9

Alexandru din prevederile art. 190 alin. (4) Cod penal, în prevederile art. 190

alin. (1) cod penal.

Drept urmare, Colegiul penal reiterează, că nu a fost comisă nici o eroare

de drept, așa precum se susține de către apărare, or, pentru a constitui caz de

casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat

asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către

instanța de recurs.

Cu referire la temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10)

Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează, că potrivit art. 75 Cod

penal, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a Codului

penal în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele atenuante și agravante, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de

viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i

se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată.

Totodată, instanța de recurs reamintește, că categoriile pedepselor

aplicate persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal într-o anumită

consecutivitate: de la cea mai blândă - amendă, până la cea mai aspră -

detențiune pe viață.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, o

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru

săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai

blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului

pedepsei.

Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască

acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o

infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii

respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la

stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu

închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu

intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvârșite din imprudență,

instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

10

vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute

pedeapsa stabilită, poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre motivele

condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și perioada de

probațiune.

Astfel, lexemul „poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de

judecată de a aplica prevederile acestei norme.

Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască

acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o

infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii

respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la

stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Analizând decizia contestată, Colegiul penal apreciază ca fiind lipsite de

suport juridic cerințele inculpatului cu privire la aplicarea prevederilor art. 90

Cod penal, or, instanța de apel corect a stabilit categoria pedepsei principale

precum și a modului de executare, iar motive concrete pentru implicarea în

modul de executare a pedepsei cu închisoare în speță nu au fost identificate de

către instanța de recurs ordinar.

Suspendarea condiționată este o măsură de individualizare a executării

pedepsei stabilită de către instanțele de judecată prin hotărâre de

condamnare de a suspenda pe o perioadă anumită executarea pedepsei

aplicate, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării

pedepsei, prevăzute de art. 90 Cod penal, se referă la: pedeapsa aplicată și

natura infracțiunii; circumstanțele cauzei și persoana infractorului; aprecierea

instanței că scopul poate fi atins și fără executarea acesteia.

În viziunea Colegiului penal, instanța de apel a abordat suficient de

motivat condițiile ce vizează natura infracțiunii comise și faptul că scopul

pedepsei poate fi atins doar cu executarea reală a pedepsei cu închisoare, fiind

o aplicare proporțională și echitabilă faptelor intenționate comise de către

Bounegru Alexandru.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că instanța de apel ținând cont de

circumstanțele cauzei, de perioada examinării în prima instanță, atitudinea

inculpatului față de fapta comisă a reținut corect raționalitatea executării

reale a pedepsei stabilite inculpatului Bounegru Alexandru, corect stabilind că

doar în aceste condiții vor fi atinse scopurile pedepsei prevăzute la

art. 61 alin. (2) Cod penal de restabilire a echității sociale, corectarea și

resocializarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

În contextul celor expuse mai sus, Colegiul penal reține, că la stabilirea

pedepsei inculpatului Bounegru Alexandru, pentru infracțiunea comisă,

instanța de apel nu a comis erori de drept ce ar afecta soluția, pedeapsa

aplicată și modul de executare a acesteia fiind corect stabilite, cu respectarea

11

exigențelor legii, iar alegațiile inculpatului expuse în recursul ordinar sunt

vădit neîntemeiate.

Din considerentele indicate supra, Colegiul penal conchide că, temeiurile

de casare prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală,

nu sunt incidente speței, hotărârea atacată fiind legală și întemeiată, iar

recursul inculpatului urmează a fi declarat inadmisibil ca fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către inculpatul

Bounegru Alexandru Serghei, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 03 iunie 2019, în propria cauză penală, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 04 iulie 2020.

Președinte /semnătură/ Timofti Vladimir

Judecătorii /semnătură/ Toma Nadejda

/semnătură/ Boico Victor

12