1ra-780/2020 — art. 314 alin. 1, 84 Cp

1ra-780/2020 — art. 314 alin. 1, 84 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-780/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu

a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Strășeni din 18 aprilie 2019 și

deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2019, declarat de

avocata Sandu Daniela în numele inculpatului

Tacu Stepan XXXXX, născut la

XXXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-nul XXXXX, str.

XXXXX, XXXXX, cetățean al R. Moldova, condamnat

anterior prin:

1) sentința Judecătoriei Strășeni din 19.02.2018, în

baza art. 2011 alin. (1) lit. a), b), 90 Cod penal la 1 an

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de probațiune de 2 ani;

2) sentința Judecătoriei Strășeni din 13.12.2018, în

baza art. 166 alin. (2) lit. e), 85 Cod penal la 5 ani și 6 luni

închisoare.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 10.01.2018 - 27.04.2018,

instanța de apel: 06.06.2018 - 30.10.2018,

instanța de recurs: 08.02.2019 - 13.03.2019.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 314 alin. (1) Cod penal la 1 an închisoare.

1

În conformitate cu art. 84 alin. (4) Cod penal, prin cumulul parțial al pedepselor

stabilite, inclusiv potrivit sentinței Judecătoriei Strășeni din 13 decembrie 2018, i-a fost

stabilită pedeapsa definitivă de 6 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, din 18 aprilie 2019, cu deducerea termenului pedepsei executate din 13

decembrie până la 18 aprilie 2019.

intenție directă, în vederea determinării la depunereavdeclarațiilor mincinoase și

eschivarii de la depunerea declarațiilor, cu scopul de a evita răspunderea penală pe

dosarul penal nr. XXXXX, aflat pe rolul Judecătoriei Strășeni, în care era învinuit de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 166 alin. (2) lit. e) Cod penal, s-a prezentat

deliberativ la domiciliul unde locuia temporar XXXXX XXXXX, care avea statut de

parte vătămată în cauza menționată, și în cadrul discuțiilor purtate cu ultima, înaintându-

i cerința să nu facă declarații împotriva sa pe cazul nominalizat, i-a aplicat acesteia mai

multe lovituri în regiunea capului, cu pumnii și cu o cană din metal, pe care a luat-o de

pe masa din casa în care se aflau. La fel, i-a aplicat mai multe lovituri cu mâinile și

picioarele peste diferite părți ale corpului. În rezultat, i-a cauzat părții vătămate XXXXX

XXXXX suferințe fizice și vătămări corporale neînsemnate, confirmate prin raportul de

constatare nr. XXXXX din 06.09.2018.

Instanța a reținut că inculpatul nu și-a recunoscut vina și a relatat că, într-adevăr

i-a aplicat o lovitura cu palma peste față părții vătămate XXXXX XXXXX, însă a lovit-

o deoarece aceasta îl numea urât. A cumpărat o bere ș a hotărât să meargă la XXXXX

XXXXX, unde să servească cu toții. La poartă a ieșit XXXXX XXXXX cu tatăl ei, după

care au intrat în casă și au servit bere. XXXXX XXXXX a început să-l numească urât,

din care motiv el a lovit-o și a plecat. Nu a lovit-o pentru că aceasta să-și schimbe

declarațiile. Când s-a început cearta, în casă mai erau prezenți tatăl și mama părții

vătămate XXXXX XXXXX, însă văzând aceasta ei au ieșit din casă, deoarece se tem

de el.

Totodată, vinovăția acestuia dovedită prin cumulul de probe administrate și

anume:

- declarațiile părții vătămate XXXXX XXXXX că inculpatul a telefonat-o și i-a

zis să iasă la poartă, fiindcă a venit cu bere și muzică. Deoarece îi era frică și era noapte,

a ieșit la poartă împreună cu tatăl ei și l-a invitat în casă. Acasă erau ambii părinți.

Împreună au servit bere. La un moment dat, deoarece ea îl numea pe inculpat cu cuvinte

urâte acesta a lovit-o cu palma. În același timp, susține declarațiile date la urmărirea

penală unde a relatat că Tacu S. i-a solicitat să nu dea declarații în judecată împotriva

sa;

- declarațiile martorului XXXXX XXXXX că, într-o seară, fostul ginere Tacu S.

a venit la ei acasă, unde s-a certat cu fiica și a lovit-o. Ce a declarat la urmărirea penală

este corect și anume că, în ziua respectivă fiica XXXXX XXXXX l-a numit pe Tacu S.

cu cuvinte necenzurare. Atunci, ultimul s-a inervat și i-a aplicat 3-4 lovituri în regiunea

feții și i-a zis să nu dea declarații împotriva lui în judecată;

- declarațiile martorului XXXXX XXXXX, că Tacu S., care a concubinat cu fiica

XXXXX XXXXX, a venit la ei acasă cu bere, s-au certat cu XXXXX XXXXX, i-a

aplicat o palmă, după care a ieșit și a plecat;

2

- raportul de constatare nr. XXXXX din 06.09.2018, că la partea vătămată

XXXXX XXXXX s-au depistat vătămări corporale sub formă de echimoză pe față, care

s-a format în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur, posibil în timpul

și circumstanțele indicate, care duce la dereglarea sănătății până la 6 zile și în baza

acestui criteriu se califică vătămări corporale neînsemnate;

- copia rechizitoriului pe cauza penală nr. XXXXX de învinuire a lui Tacu S. în

baza art. 166 alin. (2) lit. e) Cod penal, în care XXXXX XXXXX are statut de parte

vătămată.

Poziția inculpatului, care a pledat nevinovat, are un caracter declarativ, iar

circumstanțele relatate de acesta nu au fost confirmate prin probe pertinente și

concludente cazului.

Declarațiile lui sunt combătute prin probele cercetate - declarațiile părții vătămate

XXXXX XXXXX, a martorilor XXXXX XXXXX și XXXXX XXXXX, procesul-

verbal de cercetare la fața locului din 23.11.2018, raportul de constatare nr. XXXXX din

06.09.2018 și copia rechizitoriului pe cauza penală nr. XXXXX de învinuire a lui Tacu

S. în baza art. 166 alin. (2) lit. e) Cod penal, în care XXXXX XXXXX are statut de parte

vătămată.

Inculpatul nu neagă faptul că a fost în imobilul unde locuia partea vătămată și a

lovit-o, dar indică că a venit deoarece a iertat-o și a lovit-o deoarece aceasta l-a numit

cu cuvinte necenzurate și nu pentru ca să nu dea declarații împotriva sa.

Însă, probe ce ar confirma aceste argumente n-au fost prezentate în instanța de

către inculpat, rămânând singulare, din care motiv instanța nu le poate lua îa considerare.

Argumentele apărării că, partea vătămată ar fi făcut și în cazul din speță declarații

mincinoase, fiind sancționată anterior pentru apeluri false, sunt neprobate, ori, starea de

vulnerabilitate a părții vătămate, fiind vicitmă a violenței domestice, ce rezultă din

anterioarele condamnări definitive, este prezentă și în cazul examinat. Partea vătămată

și-a menținut declrațiile făcute anterior la urmărirea penală, însă în instanță a luat vina

asupra sa invocând că dînsa este vinovată de comportamentul agresiv al inculpatului,

deoarece l-a numit cu cuvinte injurioase și era în stare de ebrietate, evitând să facă

declarații împotriva acestuia. Motivul prezentării inculpatului la domiciliul părții

vătămate la o oră atît de tîrzie cu alcool precum că a iertat-o și a dorit să se împace cu

partea vătămată nu poate fi reținut de instanță, în situația în care chiar după aplicarea

loviturilor când partea vătămată a mers după inculpat acasă unde locuia el, acesta n-a

primit-o, dar a alungat-o pe timp de noapte.

Prin urmare, declarațiile părții vătămate, că inculpatul s-a prezentat la domiciliul

și i-a aplicat lovituri pentru ca ea să nu facă declarațiile în instanță pe cazul penal în

privința sa, n-a fost combătut de apărare, iar materialul probant cercetat confirmă într-u

totul vinovăția inculpatului.

În consecință, alegația apărării că inculpatul urmează să fie achitat, sunt

neîntemeiate ori, nerecunoașterea vinovăției de către acesta în comiterea infracțiunii

incriminate nu poate servi ca temei pentru achitarea acestuia, dat fiind faptul că, în cursul

judecării cauzei au fost administrate probe care confirmă cu certitudine vina acestuia în

comiterea infracțiunii imputate, iar cele invocate de inculpat sub acest aspect sunt

3

apreciate drept o modalitate de exercitare a dreptului la apărare, urmărindu-se scopul

evitării răspunderii penale sau ușurarea într-un fel a poziției sale.

Astfel, acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 314 Cod penal, ca

determinarea, prin constrângere a părții vătămate la eschivarea de la depunerea

declarațiilor.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile

art. 7, 75 Cod penal, că inculpatul la locul de trai este caracterizat negativ, circumstanțe

atenuante sau agravante nu s-au stabilit, că nu au fost constatate circumstanțe

excepționale în sensul art. 79 Cod penal, că art. 314 alin. (1) Cod penal, stabilește în

calitate de pedepse amendă sau închisoare.

Ținând cont de atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii și având în

vedere că se caracterizează negativ, instanța a concluzionat că în speță scopurile

pedepsei penale nu pot fi atinse prin aplicarea unei pedepse mai blânde din rândul celor

alternative, deoarece nu va fi suficientă pentiu corectarea inculpatului și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni. Mai mult că, în prezent inculpatul se află în locurile de

detenție, unde își execută pedeapsa cu închisoare stabilită anterior.

Prin urmare, reieșind din prevederile art. 61 Cod penal, pornind de la scopul

pedepsei și individualizarea ei, instanța a considerat că în împrejurările și circumstanțele

constatate, restabilirea echității sociale, corectarea și reeducarea inculpatului este

posibilă doar în condițiile stabilirii pedepsei sub formă de închisoare și cu aplicarea în

privința acestuia a prvederilor art. 84 alin. (4) Cod penal.

pronunțarea unei noi hotărțri, prin care inculpatul să fie achitat în temeiul art. 390 alin.

(1) pct. 1) Cod de procedură penală.

Apelanta a invocat că, nu se constată vinovăția lui Tacu S. în săvârșirea infacțiunii

incriminate, deoarece nu s-a constatat existența faptei infracțiunii. Acuzarea nu a

prezentat instanței de judecată nicio probă, care ar dovedi vinovăția lui în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 314 Cod penal.

Instanța de fond a dat apreciere incorectă probelor care au fost cercetate în cadrul

examinării în fond a cauzei. Declarațiile părții vătămată oferite în cadrul ședinței de

judecată au fost apreciate critic. Declarațiile date sub jurământ, care cu vehemență au

fost susțnute de vicitmă, instanța le-a considerat că victima declară în modul în care să-

și ia vina asupra ei. Dar care ar fi cauza ca ea să-și ia vina asupra ei. Ori ea, cu certitudine

a confirmat în instanța de judecată că fiind în stare de ebrietate ea deseori a sesizat

organele de poliție și a denunțat fals acțiuni imputate lui Tacu S. În acest sens, au fost

anexate la materialele cauzei și două hotărâri judecătorești pe cauze contravenționale,

care certifică acest fapt așa cum XXXXX XXXXX a fost recunoscută culpabilă de

săvîrșirea contravențiilor date.

2019, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a stautat că, la pronunțarea sentinței, instanța de fond corect a

stabilit circumstanțele de fapt și de drept ori, în sentință, justificat și-a motivat soluția

sub aspectul recunoașterii vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 314 alin. (1) Cod penal, luând în considerație probele administrate legal de către

4

organul de urmărire penală și cercetate în ședința de judecată la prezenta cauză penală,

cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, le-a dat o

apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, utilității, cocludenței, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept, și ajungând la concluzia corectă cu privire

la vinovăția inculpatului în comiterea faptei și prezența în acțiunile inculpatului a

elementelor infracțiunii criminate, dovedită cu certitudine, în afara dubiilor rezonabile

vina inculpatulupatului, prin sistema de probe petinerte, concludente, utile și veridice,

care coroborează între ele: declrațiile părții vătămate XXXXX XXXXX relatate la

urmărirea penală; a matorilor XXXXX XXXXX și XXXXX XXXXX; raportul de

constatare nr. XXXXX din 06.09.2018, din conținutul căruia reiese că, la partea

vătămată XXXXX XXXXX s-au depistat vătămări corporale sub formă de echimoză pe

față, care s-a format în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur, posibil

în timpul și circumstanțele indicate, care duce la dereglarea sănătății până la 6 zile și în

baza acestui criteriu se califică ca vătămări corporale neînsemnate; copia rechizitoriului

pe cauza penală nr. XXXXX de învinuire a lui Tacu S. în baza art. 166 alin. (2) lit. e)

Cod penal, în care XXXXX XXXXX are statut de parte vătămată.

Întreaga sistemă de probe examinate mai sus și apreciată de către instanța de apel

prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, coroborează între ele și

demonstrează, incontestabil, faptul că, inculpatul a comis fapta prevăzute de art. 314

alin. (1) Cod penal - determinarea, prin constrângere a părții vătămate la eschivarea de

la depunerea declarațiilor în cadrul procesului penal.

Nerecunoașterea vinei de către inculpat este o metodă de apărare și un drept de a

nu se autoincrimina, garantat de art. 66 Cod de procedură pe și art. 6 CoEDO, ori,

persoana care pe parcursul procesului penal are calitatea procesual inculpat nu poate fi

urmărit pentru depunerea declarațiilor false sau refuzul de a face declarații și nu poate

fi calificate ca circumstanță agravantă la stabilirea pedepsei penale.

Faptul că inculpatul nu a recunoscut vinovăția la nicio etapă a procesului penal,

nu constituie un temei de achitare a acestuia, ori, nerecunoașterea vinovăției este un

drept al inculpatului, însă nu o circumstanță ce determină soluția de achitare a acestuia.

Ori, în speță s-a dovedit existența laturii obiective a infracțiunii analizate, astfel

că în acest sens, se rețin declarațiile părții vătămate XXXXX XXXXX, care deși în

cadrul cercetării judecătorești în instanța de apel, a declarat că,a mențit la Procuratură,

afirmațiile ei urmează a fi apreciate critic, în situația în care, partea vătămată a menționat

în ședința instanței de judecată că susține declarațiile de la urmărire penală și anume

cele scrise în procesul-verbal de audiere, că sunt scrise corect. Astfel, în cadrul urmăririi

penale, XXXXX XXXXX a declarat că, Tacu S. i-a aplicat o lovitură în regiunea feței,

apoi a ridicat-o de pe pat și a luat o cană de fier care se afla pe masă și a lovit-o în

regiunea capului, ea a căzut jos și a simțit cum curgea sânge din regiunea capului, însă

Stepan conținu să o lovească cu picioarele pe tot corpul de nenumărate ori. După ce a

încetat să o lovească, a amenințat-o că dacă nu-l iartă pe cauza penală care se afllă la

moment pe rol în instanța de judecată, el o va omorâ.

Deși, partea vătămată a declarat că era în stare de ebrietate la Procuratură și nu a

dat declarații adevărate, cele menționate în cadrul urmăririi penale, sunt confirmate prin

5

declarațiile martorului XXXXX XXXXX, care este mama părții vătămate și a relatat că,

într-o seară, fostul ginere Tacu S. s-a certat cu fiica XXXXX XXXXX și a lovit-o.

XXXXX XXXXX l-a numit pe Tacu S. cu cuvinte necenzurare, atunci, ultimul s-a

inervat și i-a aplicat 3-4 lovituri în regiunea feții și i-a zis să nu dea declarații împotriva

lui în judecată.

Faptul aplicării loviturii a fost confirmat și prin declarațiile martorului XXXXX

XXXXX, care deși nu a auzit ca inculpatul Tacu S. ar fi solicitat de la XXXXX XXXXX

ca ultima să nu dea declarații împotriva sa, instanța de apel a reținut că acestea

declarațiile coroborează cu declarațiile părții vătămate XXXXX XXXXX și a

martorului XXXXX XXXXX, date în cadrul urmăririi penale.

În acest context, pe lângă faptul că din declarațiile părții vătămate și a martorilor

audiați se confirmă aplicarea loviturilor în regiunea capului părții vătămate, prin raportul

de constatare nr. XXXXX din 06.09.2018, se probează că, la partea vătămată XXXXX

XXXXX s-au depistat vătămări corporale sub formă de echimoză pe față, care s-a format

în rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur, posibil în timpul și

cumstanțele indicate, care duce la dereglarea sănătății până la 6 zile și în baza acestui

crteriu se califică ca vătămări corporale neînsemnate.

Pentru existența în ansamblu a laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 314

Cod penal, este necesar și prezența urmăririi penale ori judecarea cauzei în instanța de

judecată națională sau internațională.

Astfel, prin rechizitoriu pe cauza penală nr. XXXXX, Tacu S. a fost învinuit de

comiterea infracțiunii prevăzute art. 166 alin.(2) lit. e) Cod penal, individualizată

prinprivațiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acțiunea nu este legată de

răpirea acesteia, săvîrșită cu aplicarea violenței periculoase pentru sănătatea persoanei.

La 01.09.2018, când inculpatul i-a aplicat părții vătămate XXXXX XXXXX

lovituri în regiunea capului, solicitînd în acest să nu dea declarații împotriva sa, cauza

penală nr. 20183 30220 se afla pe rolul Judecătoriei Strășeni.

În asemenea circumstanțe, s-a constatat cu certitudine că inculpatul, știind cu

certitudine că în privința sa se află pe rol în instanța de judecată cauza penală privind

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 166 alin. (2) lit. e) Cod penal, unde are statut de

inculpat, iar XXXXX XXXXX de partea vătămată, la 01.09.2018, s-a prezentat la

ultima la domiciliu și a determinat-o, prin constrângere fizică, să se eschiveze de la

depunerea declarațiilor în instanța de judecată.

La acest capitol, s-a stabilit că în acțiune inculpatului este prezentă și latura

subiectivă a infracțiunii incriminate, ori, prin aplicarea loviturilor în regiunea capului

părții vătămate, inculpatul de facto a urmărit scopul ca partea vătămată XXXXX

XXXXX să se eschiveze de a depune declarații în instanța judecată în raport cu cele

declarate în cadrul urmăririi penale pe cauza penală nr. XXXXX, unde Tacu S. este

învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 166 alin. (2) lit. e) Cod penal, cu

scopul de a împiedica desfășurarea în condiții de normalitate a judecării cauzei de prima

instanță.

Sunt neîntemeiate afirmațiile apărătorului precum că cele declarate de partea

vătămată XXXXX XXXXX în cadrul urmăririi penale nu corespunde adevărului, fapt

confirmat de acesta în ședința de judecată, ori, însăși partea vătămată în ședința de

6

judecată a menționat că ceea ce a scris în procesul-verbal de audiere este corect, deși

acesta cu vehemență a negat inițial fapta incriminată inculpatului, decât faptul aplicării

loviturilor.

Faptul pretins de apărător precum că în momentul audierii părții vătămate la

Procuratură, aceasta era în stare de ebrietate, că ea deseori a sesizat organele de poliție

și a denunțat fals acțiuni imputate lui Tacu S., nu a fost confirmat, ori, deși partea

vătămată a încercat în ședința instanței de apel să facă declarații pentru a crea o iluzie

despre aceste evenimente, însă aceste declarații sunt apreciate de către instanță ca fiind

eronate, or partea vătămată în ședința instanței de apel a manifestat un comportament

din care a rezultat că îi este frică de inculpat.

Astfel, nu există vre-un temei de casare a sentinței de condamnare a lui Tacu S.,

atâta timp cât pentru cele declarate partea vătămată duce răspundere penală, iar în cadrul

cercetării judecătorești s-a constatat cu certitudine că inculpatul a determinat-o, prin

constrângere la eschivarea de la depunerea declarațiilor în cadrul procesului penal.

La fel, instanța de fond la individualizarea pedepsei inculpatului, corect a ținut

cont de prevederile art. 6, 7, 16, 61, 75, 77, 78, 84 Cod penal.

instanței de apel și pronunțarea unei hotarâri, prin care inculpatul să fie achitat, pe motiv

că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

Recurenta a invocat că, vinovăția inculpatului nu a fost demonstrată dincolo de

orice dubiu rezonabil, la materialele dosarului nu există nicio probă care ar demonstra

incontestabil vinovăția acestuia.

Instanța de fond a dat apreciere incorectă probelor care au fost cercetate în cadrul

examinării în fond a cauzei.

Deci, declarațiile părții vătămate oferite în cadrul ședinței de judecată au fost

apreciate critic. Declaratiile date sub jurământ, declarații care cu vehemență au fost

susținute de victimă, însă instanța a considerat că victima declara în modul în care să-și

i-a vina asupra ei. Dar care ar fi motivul că ea să-și i-a vina asupra ei? Cu certitudine a

confirmat în instanța de judecată ca fiind în stare de ebrietate, ea deseori a sesizat

organele de poliție și a denunțat fals acțiuni imputate lui Tacu S. În acest sens au fost

anexate la materialele cauzei și două hotărâri judecătorești pe cauze contravenționale

care certifică acest fapt așa cum XXXXX XXXXX a fost recunoscută culpabilă de

săvârșirea contravențiilor date.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. 1 p. 8, 9, 435 CPP.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că

acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5)

7

Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Sub acest aspect se reține că recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 8) și 9)

Cod de procedură penală, care prevede următoarele temeiuri - nu au fost întrunite

elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărîre de condamnare pentru o altă

faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor

reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde, inculpatul a fost

condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 5. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor contestate, care ar fi

erorile de drept și esența că instanța ar fi pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o

altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția

cazurilor reâncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde, că inculpatul

ar fi fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, fiind omisă

în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârilor atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Rezultă, că recursul nu îndeplinește cerințele legale de conținut, iar instanța de

recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al avocatului cu

circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună, apoi, asupra unor

temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu

este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu

exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în care

nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se reține

că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele

reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de

fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale

acestuia, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar,

inclusiv declarațiile parții vătămate XXXXX XXXXX relatate la urmărirea penală, ale

matorilor XXXXX XXXXX și XXXXX XXXXX, raportul de constatare nr. XXXXX

din 06.09.2018 că la partea vătămată XXXXX XXXXX s-au depistat vătămări corporale

sub formă de echimoză pe față, care s-a format în rezultatul acțiunii traumatice a unui

obiect contondent dur, posibil în timpul și circumstanțele indicate, care duce la

dereglarea sănătății până la 6 zile și în baza acestui criteriu se califică ca vătămări

8

corporale neînsemnate, copia rechizitoriului pe cauza penală nr. XXXXX de învinuire a

lui Tacu S. în baza art. 166 alin. (2) lit. e) Cod penal, în care XXXXX XXXXX are statut

de parte vătămată, toate probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101

alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității, veridicității și coroborării lor, instanța de apel pronunțându-se argumentat și

detailat asupra tuturor motivelor invocate în apelul de pe rol, instanțele indicând și

motivele pentru care au respins dovezile și versiunile apărării, probele administrate pe

caz demonstrând clar și cert prezența în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii

prevăzute la art. 314 alin. (1) Cod penal.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de

primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei). Art. 6 din CEDO

impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua o examinare efectivă

a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în care se

apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că obligația motivării deciziilor, impusă

instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui

răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de

Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiate doar pe critica modului în care instanțele de

fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea, este o

competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept

separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel,

invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul ordina au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

9

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că în acțiunile

inculpatului sunt întrunite elementele infracțiuni, și că recursul este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs decide

inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Sandu Daniela împotriva

sentinței Judecătoriei Strășeni din 18 aprilie 2019 și deciziei Colegiul penal al Curții de

Apel Chișinău din 06 noiembrie 2019, în privința inculpatului Tacu Stepan XXXXX, pe

motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 mai 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

10