1ra-1882/19 — art.328 alin.1 CP al RM

1ra-1882/19 — art.328 alin.1 CP al RM (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.1ra-1882/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 noiembrie 2019 mun.Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nicolae Craiu

Victor Burduh

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

Serghei Popescu, prin care solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 04 iunie 2019, în cauza penală privindu-l pe,

Serghei Popescu Serghei, născut la xxxxxxx, originar

și domiciliat în xxxxxxx

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

asupra admisibilității în principiu a recursului în cauză, în baza actelor din

dosar, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

a c o n s t a t a t :

Prin sentința Judecătoriei Orhei din 04 octombrie 2016, Popescu Serghei a fost

condamnat în baza art. xxxxxx Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa cu amendă în

mărime de 150 unități convenționale, ce constituie 3000 de lei, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții în autoritatea publică locală pe un termen de 2 ani.

Pentru a pronunța sentința, prima instanță a constatat că, conform rechizitoriului

lui Popescu Serghei i-a fost incriminat că la 27 iunie 2012, activând în calitate de

specialist pentru reglementarea regimului proprietății funciare al Primăriei comunei

Trebujeni, r-ul Orhei, urmărind scopul facilitării obținerii de către Colța L. a Titlului

de autentificare a dreptului deținătorului de teren, a semnat și eliberat un Extras din

Decizia Primăriei com.Tribujeni nr. 1 din 13 aprilie 1993, prin care certifică că lui

Colța L. i s-a repartizat pământ cu о suprafață de 0,1106 ha cu nr. cadastral xxxxxxx

pentru construcție locativă, ceea ce nu corespunde realității.

1

În continuarea intențiilor sale infracționale, la 27 mai 2013, în baza Extrasului

nr. 83 din 27 iunie 2012, eliberat și semnat de el în prealabil, a semnat Titlul de

autentificare a dreptului deținătorului de teren cu nr. cadastral xxxxx și cu suprafața

de 0,1106 ha, fiind specificat ca deținător Colța L., în actul menționat este indicat și

faptul că terenul cu suprafața de 0,1106 ha a fost trecut în registrul cadastral al

deținătorilor de terenuri la nr. 110 din 28 aprilie 2013, ceea ce nu corespunde

realității.

Împotriva sentinței pronunțată integral la 04 octombrie 2016, la 18 octombrie

2018, a declarat apel inculpatul Popescu Serghei, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie achitat.

În susținerea apelului, inculpatul a expus următoarele: - probele administrate nu

sunt suficiente pentru a fi condamnat de săvârșirea infracțiunii imputate, instanța de

fond nu a apreciat probele fiecare în parte și nu s-a pronunțat asupra admisibilității

sau inadmisibilității lor, nu a elucidat faptele importante pentru soluționarea justă și

promptă a cauzei, a preluat aceleași motive din rechizitoriu, neglijând argumentele

și probele prezentate de apărare; - instanța de fond urma să cerceteze amănunțit

aspectele învinuirii înaintate, să aprecieze conform prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală și în concluziile sale să motiveze admiterea sau respingerea

probelor potrivit art. 394 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală; - partea acuzării

nu a prezentat probe care ar dovedi că inculpatul a depășit limitele drepturilor și

atribuțiilor acordate prin lege, deoarece în lipsa caracterului vădit al depășirii

limitelor drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, răspunderea nu poate fi

aplicată potrivit art. xxxxxxx Cod penal; - instanța de fond nu s-a expus asupra

faptului dacă este specialistul pentru reglementarea regimului funciar, subiect al

infracțiunii prevăzute de art. xxxxx Cod penal, și dacă cade atât sub incidența art.

xxxxx Cod penal - persoană cu funcție de răspundere cât și sub incidența art. xxxxx

Cod penal - persoană publică; - instanța de fond nu s-a pronunțat în privința victimei

infracțiunii specificate la art. xxxx Cod penal, care este respectiva persoană fizică

sau juridică, ale cărei drepturi sau interese ocrotite de lege suferă daune în proporții

considerabile.

Prin decizia din 20 iunie 2017 Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău,

apelul inculpatului a fost admis, s-a casat total sentința și s-a pronunțat o nouă

hotărâre prin care a fost dispusă încetarea procesului penal privind tragerea la

răspundere penală în baza art. xxxxxxCod penal a inculpatului Popescu Serghei, în

temeiul intervenirii termenului de prescripției a tragerii la răspundere penală,

prevăzut la art. xxxxx Cod penal.

Motivând soluția, instanța de apel a expus că, în sentință partea descriptivă nu

cuprinde descrierea infracțiunii prevăzută de art. xxx Cod penal, considerată ca fiind

dovedită, astfel, instanța de apel a constatat că, Popescu Serghei la 27 iunie 2012,

activând în calitate de specialist pentru reglementarea regimului proprietății funciare

al Primăriei Trebujeni, r-ul Orhei, urmărind scopul facilitării obținerii de către Colța

L. a Titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren, a semnat și eliberat

un Extras din Decizia Primăriei com. Tribujeni, prin care certifică că lui Colța L. i s-

a repartizat pământ cu о suprafață de 0,1106 ha cu nr. cadastral xxxxxx pentru

construcție locativă, ceea ce nu corespunde realității. În continuarea intențiilor sale

infracționale, la 27 mai 2013, în baza Extrasului nr. 83 din 27 iunie 2012, eliberat și

semnat de el în prealabil, a semnat Titlul de autentificare a dreptului deținătorului de

teren cu nr. cadastral xxxxxxx cu suprafața de 0,1106 ha, fiind specificat ca

2

deținător Colța L. În actul menționat este indicat și faptul că terenul cu suprafața de

0,1106 ha a fost trecut în registrul cadastral al deținătorilor de terenuri la nr. 110 din

28 aprilie 2013, ceea ce nu corespunde realității.

Instanța de apel a reținut că vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii

incriminate se confirmă pe deplin prin probele administrate.

De asemenea instanța de apel a considerat că din probele acuzării rezultă cu

certitudine că inculpatul Popescu Serghei, fiind persoană publică, din interes

personal, a falsificat extrasul din Decizia Primăriei com. Trebujeni nr. 1 și Titlul de

autentificare a dreptului deținătorului de teren cu nr. cadastral XXXXX cu suprafața

de 0,1106 ha, fiind specificat ca deținător Colța L. Inculpatul a comis fapta

criminală, având calitatea specială de funcționar al autorității publice, care nu este

persoană cu funcție de răspundere, iar fapta propriu-zisă este exprimată prin

acțiunea de înscriere în documentele oficiale a unor date vădit false ori de falsificare

a unor astfel de documente, dar nu în abuzul de putere sau abuzul de serviciu.

Instanța de apel a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. xxxxx Cod penal, ca

falsul în acte publice, adică înscrierea de către o persoană publică, în documentele

oficiale a unor date vădit false, precum și falsificarea unor astfel de documente,

acțiuni săvârșite din interese personale.

Prin decizia din 24 octombrie 2017 a Colegiului penal al Curții Supreme de

Justiție, au fost admise recursurile ordinare declarate de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Radu Sâli, și de către inculpatul Popescu

Serghei, casată total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 iunie

2017 și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet

de judecată.

Motivând soluția, instanța de recurs ordinar a statuat că, prima instanță nu a

judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile prevăzute de lege și a adoptat o

hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția și anume că,

adoptând soluția de condamnare a inculpatului în baza art. xxxxx Cod penal, nu a

constatat și descris fapta criminală, considerată ca fiind dovedită, precum și a

depășit limitele învinuirii, întrucât a constatat în acțiunile inculpatului prezența

semnului calificativ „daune în proporții considerabile intereselor publice” – fapte

neincriminate inculpatului în rechizitoriu.

Instanța de recurs ordinar a stabilit că instanța de apel nu a respectat

prescripțiile de drept și anume că potrivit art. 409 Cod de procedură penală, prin

efectul devolutiv al căii de atac se înțelege condiționarea examinării apelului doar în

privința apelantului și calității lui procesuale, cât și examinarea tuturor aspectelor de

fapt și de drept, inclusiv în afara motivelor invocate în apel, dacă acestea sunt în

favoarea inculpatului ori apelantului. În cazul în care instanța de apel ia în

considerare temeiurile de casare din oficiu, ea este obligată să le pună în discuția

părților (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica

judecării cauzelor penale în ordine de apel, pct. 12.2.). În cazul în care apare

necesitatea de a reîncadra juridic fapta, pentru săvârșirea căreia inculpatul nu a fost

pus sub învinuire, instanța trebuie să țină cont că o astfel de modificare a încadrării

juridice este posibilă numai când acțiunile inculpatului, ce urmează a fi încadrate în

baza altei legi, i-au fost imputate, modificarea învinuirii nu înrăutățește situația

inculpatului și nu afectează dreptul lui la apărare. În astfel de cazuri, instanțele vor

ține cont de faptul că învinuirea se consideră mai gravă în cazul când se introduc

fapte și episoade adăugătoare, care majorează volumul învinuirii. Drept învinuire

3

care esențial, după circumstanțele reale, diferă de cea de la început urmează de

considerat orice altă modificare a învinuirii (imputarea altor acțiuni în locul celor

imputate anterior, imputarea infracțiunii care diferă de cea imputată după obiectul

atentat, caracterul faptei și acțiunii), care afectează dreptul inculpatului la apărare

(Hotărârea Plenului CSJ a RM din 19.06.2006, nr.5 - Privind sentința

judecătorească, pct. 23), deoarece, corect a casat sentința și rejudecat cauza potrivit

regulilor generale pentru prima instanță, însă schimbând încadrarea juridică a

acțiunilor inculpatului în baza art. xxxx Cod penal, în deliberare, nu a pus în discuția

părților noua învinuire și nu i-a oferit inculpatului posibilitatea de a se apăra în

sensul dat, nefiindu-i respectat, astfel, dreptul la un proces echitabil (Hotărârea

CtEDO din 12.04.2011, Adrian Constantin vs. România).

Mai mult, instanța a constatat că inculpatul a comis infracțiunea: „din interes

personal”, dar nu a descris esența acestui interes, coroborat la faptul că asemenea

circumstanțe nu au fost incriminate ultimului prin rechizitoriu. De asemenea în

opinia instanței de recurs ordinar, instanța de apel și-a întemeiat concluziile pe probe

neverificate în ședința de judecată de examinare a apelului și neconsemnate în

procesul-verbal, cum ar fi declarațiile martorului Burghelea A. și copiile

autentificate ale Registrului funciar din 1993, totodată a fost stabilit că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat de inculpat

și repetate în recursul ordinar.

Circumstanțele expuse au atestat în mod lucid că ambele instanțe nu au judecat

cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind motive

legale pe care se întemeiază soluția și că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel.

Rejudecând cauza, prin decizia din 27 februarie 2018 a Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul inculpatului Popescu Serghei, casată

sentința Judecătoriei Orhei din 04.10.2016, și pronunțată o nouă hotărâre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Popescu Serghei învinuit în

comiterea infracțiunii prevăzute de art.xxxx Cod penal, a fost achitat în baza art.390

alin.(1), pct.3) Cod procedură penală, deoarece fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

Motivând soluția, instanța de apel a atestat că la judecarea cauzei prima instanță

a admis erori de drept material și procesual, neconformându-se cerințelor

prevederile art. 384 alin. (3), art. 385 alin. (1), pct. 1-4, 394 alin. (1), pct. 1, 2, 4, 5

Cod de procedură penală, conform cărora sentința instanței de judecată trebuie să fie

legală, întemeiată și motivată cât și vizând limitele judecării cauzei, art. 325 Cod de

procedură penală.

Instanța de apel a stabilit că prima instanță, deși în partea dispozitivă a sentinței

recunoaște vinovăția lui Popescu Serghei în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

xxxxx Cod penal, în partea descriptivă a sentinței a omis să constate fapta pe

infracțiunea prevăzută de art. xxxx Cod penal, astfel încălcând prevederile art. 394

alin. (1) Cod de procedură penală.

De asemenea instanța de apel a atestat că potrivit descriptivului și

dispozitivului sentinței, prima instanță a depășit limitele învinuirii, întrucât a

constatat în acțiunile inculpatului prezența semnului calificativ „daune în proporții

considerabile intereselor publice” – fapte neincriminate ultimului în rechizitoriu,

eroarea constituind depășirea limitelor învinuirii, deoarece judecarea cauzei în primă

4

instanță se efectuează numai în privința persoanei puse sub învinuire și numai în

limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.

Totodată, instanța de apel a relevat că la pronunțarea sentinței, prima instanță a

stabilit eronat circumstanțele de fapt și de drept, situația de fapt reținută nu

corespunde probelor din dosar, care au fost apreciate incorect, astfel prima instanță

incorect încadrând acțiunile inculpatului Popescu Serghei în baza art. xxxxx Cod

penal.

Reieșind din probele prezentate de către partea acuzării, cercetate de instanța

de apel, instanța de apel a ajuns la concluzia că nu a fost dovedită vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, împrejurări ce în opinia instanței a

determinat necesitatea achitării lui Popescu Serghei. Totalitatea de probe prezentate

de partea acuzării și partea apărării în cauza penală, fiind apreciate de instanța de

apel cu respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, i-au determinat

concluzia că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, ceea ce duce la

necesitatea achitării acestuia.

Astfel, instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, a constatat că conform actului de

învinuire Popescu Serghei, se învinuiește pentru faptul că activând în calitate de

specialist pentru reglementarea regimului proprietății funciare al Pimăriei comunei

Rebujeni, r-ul Orhei adică fiind o persoană publică, a săvârșit infracțiunea de

depășire a atribuțiilor de serviciu în următoarele circumstanțe: la data de 27 iunie

2012 activând în calitate de specialist pentru reglementarea regimului proprietății

funciare al primăriei comunei Trebujeni, r-ul Orhei, urmărind scopul facilitării

obținerii de către Colța Liubovi a Titlului de autentificare a dreptului deținătorului

de teren, a semnat și eliberat un Extras din Decizia Primăriei com. Trebujeni, r-ul

Orhei prin care certifică că lui Colța Liubovi i s-a repartizat pământ cu o suprafață

de 0,1106 ha cu nr. cadastral xxxxxx pentru construcție locativă, ceea ce nu

corespunde realității. În continuarea intențiilor sale infracționale la 27 mai 2013 în

baza Extrasului sus-menționat nr. 83 din 27 iunie 2012 eliberat și semnat de el în

prealabil, a semnat Titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren cu nr.

cadastral xxxxxx cu suprafața de 0,1106 ha, fiind specificat ca deținător cet. Colța

Liubovi. În actul menționat este indicat și faptul că terenul cu suprafața de 0,1106 ha

a fost trecut în registrul cadastral al deținătorilor de terenuri la nr. 110 din 28 aprilie

1993, ceea ce nu corespunde realității.

Astfel, organul de urmărire penală a încadrat acțiunile lui Popescu Serghei în

baza prevederilor art. xxxxx Cod penal, precum prin acțiunile sale intenționate,

manifestate în săvârșirea de către o persoană publică a unor acțiuni care depășesc în

mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, ceea ce a cauzat

daune în proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

persoanelor juridice.

Instanța de apel a reținut și redat în decizie declarațiile inculpatului Popescu

Serghei, potrivit cărora inculpatul pe tot parcursul procesului penal, inclusiv și în

ședința de judecată, a respins învinuirea înaintată, precum și depozițiile martorilor:

Ciobanu Vladimir, Foșnea Ion, Gușina Nina, Platon Ion, Moraru Tudor, Untilă

Serghei, și probele materiale: Registrul de transmitere a terenurilor în gestiunea

Complexului Muzeal „Orașul medieval Orhei” din terenurile comunei Trebujeni din

anul 2002; Certificatul provizoriu ce confirmă dreptul de proprietate, posesiune și

beneficiere funciară, copiile autentificate ale registrului din anul 1993(vol. II, f. d.

5

66-71); Raportul de expertiză din 08 iulie 2014 (vol. I, f. d. 152-156); Raportul de

expertiză tehnică a documentelor nr. 1089 din 22.01.2015(vol. I, f. d. 167-171);

Raportul de expertiză tehnică a documentelor nr. 1721 din 11.02.2015 (vol. I, f. d.

142-145).

În consecință instanța de apel a concluzionat că prima instanță la examinarea

cauzei nu a cercetat și nu a verificat probele prezentate de către acuzare sub toate

aspectele, nu le-a dat apreciere prin prisma pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității lor, iar în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor și nu a

motivat soluția adoptată, iar ținând cont de prevederile art. 394 alin.(3) Cod de

procedură penală, instanța de asemenea nu a făcut o analiză amplă a probelor

prezentate de acuzare în cauză și astfel n-a soluționat fondul cauzei. La fel prima

instanță nu a luat în considerație că de fapt probele administrate nu demonstrează

vinovăția inculpatului Popescu Serghei în comiterea infracțiunii încriminate, nu a

examinat obiectiv cauza și a ajuns la o concluzie neargumentată precum că Popescu

Serghei a săvârșit infracțiunea incriminată, întrucât instanța de apela constatat că, la

caz fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, motiv pentru care a

dispus achitarea.

Prin decizia din 05 februarie 2019 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis

recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău Călugăreanu Vitalie.

S-a casat total decizia din 27 februarie 2018 a Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău și s-a dispus rejudecare cauzei, de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Prin decizia din 04 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis din alte

motive apelul declarat de inculpatul Serghei Popescu.

S-a casat, inclusiv din oficiu sentința din 04 octombrie 2016 a Judecătoriei

Orhei în partea executării pedepsei și s-a pronunțat o nouă hotărîre, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță după cum urmează:

Serghei Popescu Serghei, s-a eliberat de pedeapsă penală în legătură cu

intervenirea termenului de prescripție pentru tragerea la răspundere penală.

Prin încheierea din 11 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a corectat eroarea

admisă în decizia din 04 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău și s-a indicat data

corectă a pronunțării deciziei, 04 iunie 2019.

Pentru a decide astfel instanța de apel a constatat că inculpatul Popescu Serghei

prin acțiunile sale a comis infracțiunea prevăzuta de art. xxxxx Cod penal al

Republicii Moldova, pe semnele săvîrșirea de către o persoană publică a unor acțiuni

care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, ceea

ce a cauzat daune în proporții considerabile intereselor ocrotite de lege ale

persoanelor juridice, faptă care este pasibilă de răspundere penală.

Colegiul, la individualizarea, stabilirea categoriei și termenului pedepsei

inculpatului, a ținut cont de prevederile art. art. 7, 61, 75 Cod penal al Republicii

Moldova și anume de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de condițiile de viață ale familiei acestuia precum și scopul pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

A reținut că din dispozițiile art. 75 alin.(l) Cod penal al Republicii Moldova, se

desprind trei criterii generale cu valoare de principiu. Pedeapsa aplicată infractorului

trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată.

6

Ca urmare, pedeapsa penală este echitabilă și atunci cînd este capabilă de a

contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea

condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiunii atât de către condamnat,

precum și de alte persoane. Or, practica judiciară demonstrează că, o pedeapsă prea

aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de

neîncredere în lege. fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit.

Legalitatea pedepsei impune instanței obligația de a stabili pedeapsa în limitele

fixate în Partea Specială și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții Generale a

Codului penal al RM.

Iar, individualizarea pedepsei constă în obligația instanței de a stabili măsura

pedepsei concrete infractorului, necesară și suficientă pentru realizarea scopurilor

legii penale și pedepsei penale.

După această clarificare, instanța a accentuat că pedeapsa aplicată inculpaților

trebuie să fie capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii

penale și pedepsei penale. în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a

Codului Penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute în partea specială, sunt determinate

de încadrarea juridică a faptei si reflectă gravitatea infracțiunii săvârșite. Gravitatea

acesteia constă în modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de

împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmările produse sau care s-ar fi putut

produce.

Cuantumul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se stabilește

avînd în vedere persoana celui vinovat, care include date privind gradul de dezvoltare

psihică, situația materială, familială sau socială, prezența sau lipsa antecedentelor

penale, comportamentul inculpatului pînă sau după săvârșirea infracțiunii, deci este

vorba de personalitatea infractorului.

Pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel

încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în

viitor a săvârșirii unor fapte similare.

La caz, privind gravitatea infracțiunii săvârșite, conform art. 16 Cod penal al

Republicii Moldova, Colegiul a atestat că infracțiunea săvârșită de inculpat, în funcție

de caracterul și gradul prejudiciabil, se atribuie la categoria mai puțin grave.

Succesiv, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului, instanța de

judecată a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de influenta pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, în privința inculpatului careva circumstanțe atenuante, conform art. 76

Cod penal al Republicii Moldova, sau agravante, conform art. 77 Cod penal al

Republicii Moldova, nu au fost reținute.

Conform art. xxxxx Cod penal al Republicii Moldova, în vigoare la momentul

comiterii faptei, săvârșirea de către o persoană publică a unor acțiuni care depășesc în

mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat

daune în proporții considerabile intereselor publice sau drepturilor și intereselor

ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, se pedepsește cu amendă în

mărime de la 150 la 400 unități convenționale sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în

ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o

anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

7

La caz, Colegiul a considerat că în privința inculpatului Popescu Serghei pentru

comiterea infracțiunii prevăzută de art. xxx Cod penal al Republicii Moldova, este

justificată aplicarea unei pedepse sub formă de amendă în mărime de 150 unități

convenționale.

Astfel, infracțiunea prevăzută de art. xxx Cod penal al Republicii Moldova, fiind

raportată la art. 16 Cod penal al Republicii Moldova, se va considera o infracțiune

mai puțin gravă.

A reținut că conform art. 60 alin. (1) lit. b) Cod penal al Republicii Moldova,

termenul de prescripție este de 5 ani de la săvârșirea unei infracțiuni mai puțin grave.

Totodată, potrivit art. 60 alin. (4) Cod penal al Republicii Moldova, cursul

termenului de prescripție se întrerupe daca în perioada acestuia se săvârșește o noua

infracțiune pentru care poate fi aplicată pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai

mare de doi ani.

Prin aceasta se are în vedere că se pierde beneficiul timpului scurs pînă la

comiterea celei dea doua infracțiuni, moment care începe să curgă de la început

primul termen de prescripție.

Iar, conform prevederilor art. 60 alin. (5) Cod penal al Republicii Moldova,

prescripția se suspendă, dacă persoana care a săvârșit infracțiunea se sustrage de la

urmărire penala sau de la judecata prin schimbarea domiciliului, actelor de identitate

etc. Într-o asemenea situație timpul suspendării prescripției nu intră în termenul de

prescripție, iar curgerea prescripției se reia din momentul reținerii persoanei sau al

autodenunțării.

În această situație termenul de prescriptive pentru prima infracțiune începe să

curgă simultan cu cel de-al doilea termen de prescriptive, iar prescripția se calculează

pentru flecare infracțiune separat.

Prin urmare, în speță, instanța a reținut că Popescu Serghei a comis ultima acțiune

componentă a infracțiunii prevăzute la art. xxx Cod penal al Republicii Moldova, la

data de 27 mai 2013, prin urmare, Colegiul a relevat că termenul de prescripție începe

de la data enunțată pînă în prezent, data pronunțării prezentei decizii, 04 iunie 2019,

astfel s-a scurs o durată mai mare de 5 ani, considerent din care, Colegiul a stabilit că

deși inculpatul Popescu Serghei a comis infracțiunea prevăzută de art. xxxxx Cod

penal al Republicii Moldova, care constituie o faptă prejudiciabilă prevăzută de Legea

penală, pasibilă de răspundere penală, inculpatul urmează a fi liberat de pedeapsa

penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție pentru tragere la răspundere

penală.

Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar, de către Serghei

Popescu, care a invocat drept temei de recurs art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de

procedură penală, care a solicitat casarea deciziei instanței de apel și a sentinței

instanței de fond cu emiterea unei decizii noi privind achitarea sa pe motiv că nu au

fost întrunite elementele infracțiunii.

Invocând faptul că: - atât prima instanță, cât și instanța de apel au stabilit eronat

circumstanțele de fapt și de drept, situația de fapt reținută nu corespunde probelor din

dosar, care au fost apreciate incorect, astfel prima instanță incorect încadrând acțiunile

inculpatului Popescu Serghei în baza art. xxxx Cod penal R.M.

A susținut că ambele instanțe nu au făcut referință la nici o probă care ar

demonstra că pe terenul în cauză ar exista careva construcții înregistrate conform legii.

În susținerea celor invocate, a făcut trimitere la constatările edictate de

următoarele hotărâri: sentința Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, prin care Colța

8

Lilia Ion a fost achitată; decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 mai

2016, prin care sa menținut sentința primei instanțe și decizia Colegiului lărgit al Curții

Supreme de Justiție din 14 februarie 2017, dosar nr, lra-37/2017, prin care respins

recursurile declarate de procuror și partea vătămată ca fiind admisibile cu menținerea

hotărârilor. Prin aceste acte judiciare se constată că probele administrate confirmă

faptul că anume Colța Lilia a suportat cheltuielile financiare pentru construcția de

facto a sălii de festivități. Instanțele au reținut, că conform Certificatului și prin

rezultatele inspectării bunului imobil/construcției la care se face referință, bunul imobil

aparține cu drept de proprietate Liliei Colța, în temeiul contractului de donație nr.

31/70 din 10 iunie 2013, înregistrarea fiind efectuată la 10 iunie 2013. Din aceste

considerente, conchidem că Colța Liubovi nu a deținut careva bunuri imobile la

momentul depunerii cererii privind eliberarea extrasului din decizie.

Instanța de apel a constatat că s-a creat un prejudiciu unității administrativ

teritoriale, dar nu a determinat ce prejudiciu s-a creat și nu a demonstrat prin porbele

administrate că s-a creat un prejudiciu sub forma daunelor considerabile, or - cauzarea

daunelor în proporții considerabile intereselor ocrotite de lege determină un semn

calificativ al componenței de infracțiune prevăzută la art. xxxxx Cod penal al R.

Moldova

A menționat că nici în cadrul primei instanțe, nici în apel, partea acuzării nu a

probat fiecare din aceste acuzații, care în consecință ar fi cauzat daunele pretinse, prin

urmare acestea rămân doar învinuiri pur declarative.

Partea acuzării nu a adus nici o probă care să demonstreze faptul că au fost

cauzate daune intereselor publice, iar în lipsa constatării persoanei prejudiciate, daunei

și caracterului acesteia, nu este posibil de stabilit calificativul imputat inculpatului ca

cauzare de urmări grave. Mai mult ca atât, lipsește constatarea cuantumului, descrierea

formei, caracterului, naturii urmărilor grave, incriminate inculpatului în cazul dat, ceea

ce impune excluderea și acestui element calificativ, precum și nu se indică subiectul

care a suferit acestea urmări.

Instanța de apel a interpretat în mod arbitrar și abuziv statutul de funcționar al cet.

Popescu Serghei or, când abordează aspectul privind subiectul infracțiunii, instanța

conchide că cel din urmă este o persoană publică și că are atribuții de execuție, iar

când abordează aspectul privind latura obiectivă, conchide că subiectul nu are

împuternicirile necesare de eliberare a Extrasului din Decizia organului colectiv.

A susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii și acesta este expus neclar, mai

mult ca atât, instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței.

Instanța de apel nu a cercetat și nu a verificat probele prezentate de către acuzare

sub toate aspectele, nu le-a dat apreciere prin prisma pertinenței, concludenții, utilității

și veridicității lor, iar în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor și nu a

motivat soluția adoptată, iar ținând cont de prevederile art. 394 alin.(3) Cod de

procedură penală, instanța de asemenea nu a făcut o analiză amplă a probelor

prezentate de acuzare în cauză și astfel n-a soluționat fondul cauzei.

La fel, instanța de apel nu a luat în considerație că de fapt probele administrate nu

demonstrează vinovăția inculpatului Popescu Serghei în comiterea infracțiunii

încriminate, nu a examinat obiectiv cauza și a ajuns la o concluzie neargumentată

precum că Popescu Serghei a săvârșit infracțiunea incriminată, întrucât din motivarea

9

cererii de apel se deduce clar că probele nu demonstrează circumstanțele de fapt ce ar

determina vinovăția cet. Popescu Serghei.

Pe cale de consecință, instanța de apel a transpus în decizia sa conținutul sentinței

de condamnare pronunțată de judecătoria Orhei, or, în conținutul, atât al deciziei

instanței de apel, cât și în conținutul sentinței de condamnare - declarațiile martorilor și

înscrisurile prezentate nu sunt administrate corespunzător, nefiind analizate în esența

acestor depoziții și documente, fapt ce se constată prin motivarea deciziei instanței de

apel. Cu alte cuvinte, instanța de apel nu se expune asupra argumentelor apelantului

Popescu Serghei prin care se motivează că probele sunt calificate ca fiind

neconstatatoare în privința circumstanțelor ce atestă vinovăția lui Popescu Serghei.

Drept urmare, instanța de apel a încălcat considerabil art. 414, alin. (5) Cod de

procedură penală, în care se stipulează imperativ că instanța de apel se pronunță asupra

tuturor motivelor invocate în apel, motiv care a stat la baza casări celor două Decizii

ale Curții de apel pe marginea acestui caz.

Instanța de fond și instanța de apel a admis erori grave de fapt în privința

vinovăției lui Popescu Serghei din considerentul că de-a lungul procesului organul de

urmărire penală nu a indicat în învinuirea formulată prin rechizitoriul atribuții

concrete, acordate prin lege, cu reproducerea textului prescripțiilor conținute în

aceasta, limitele cărora se presupune că în mod vădit le-ar fi depășit inculpatul. Nici o

normă de drept material menționat în învinuirea adusă inculpatului nu conține referire

la drepturi și atribuții proprii funcției deținute de acesta, iar actul de învinuire nu

conține referire directă și concretă la lege care se pretinde a fi depășită, inclusiv norma

care reglementează atribuțiile de serviciu, și în acest sens facem trimitere la hotărârea

Curții Constituționale nr. 22 din 27 iunie 2017 privind excepția de neconstituționalitate

a unor prevederi ale articolului xxxxx din Codul penal.

A menționat că dispozitivul este neclar și confuz. Instanța de apel declară că

admite din alte motive apelul inculpatului Popescu Serghei, și casează, inclusiv din

oficiu în partea executării pedepsei și pronunță nouă hotărâre, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță și liberează de pedeapsă penală pe Popescu Serghei în legătură

cu intervenirea termenului de prescripție pentru tragerea la răspundere penală.

Respectiv, instanța de apel nu poate să admită apelul fără să modifice sentința

primei instanțe, ori, constatăm că prin dispozitivul Deciziei nu se casează nimic, ci

doar se constată că a expirat termenul de prescripție privind tragerea la răspundere

penală și liberarea de pedeapsă penală a inculpatului. În concluzie, prin dispozitivul

deciziei instanței de apel, inculpatul Popescu Serghei a fost liberat nu de răspundere

penală, ci de la executarea pedepsei. Acest fapt denotă că sentința primei instanțe a

rămas neschimbată, respectiv, survine întrebarea logică: ce a fost admis, inclusiv din

oficiu, de către instanța de apel?

Consideră că nici organul de urmărire penală în învinuirea formulată prin

rechizitoriu, nici instanța de judecată în sentința pronunțată și nici instanța de apel

prin decizia pronunțată, nu au constatat elementul componenței de infracțiune

imputate inculpatului - cauzarea prejudiciului material, întrucât existența acestui

element este necesară și obligatorie unei componente de infracțiune materiale,

Astfel, erorile menționate sunt erori de drept procedural și se încadrează în art.427

alin.(l) pct.6) Cod de procedură penală, deoarece se referă la procedura de motivare a

soluției instanței de apel și sânt temei de recurs, fiind în coraborare cu art.6 CEDO,

care implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al

mijloacelor, argumentelor și a elementelor de probă a părților, cel puțin pentru a le

10

aprecia pertinența. În cazul din speță, aceasta, după cum se constată din partea

descriptivă a deciziei, lipsește.

Consideră, că din circumstanțele cauzei și probele administrate din dosar rezultă

că, probatoriul prezent nu este suficient în condamnarea inculpatului de săvârșirea

infracțiunii imputate, deoarece instanța de fond și instanța de apel au argumentat la

general vinovăția inculpatului, fără să aprecieze probele pe fiecare în parte și să se

pronunțe asupra admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe.

Instanța de apel fără a se expune asupra probelor menționate, nu a elucidat faptele

importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date, a preluat aceleași

motive din sentință, neglijând argumentele și probele prezentate de apărare.

Instanța de apel urma să cerceteze din nou și amănunțit aspectele învinuirii

înaintate, să judece conform prevederilor art. 414 Cod de procedură penală fiecare

probă din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar

toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor și în concluziile sale

să motiveze admiterea unor probe sau respingerea altora.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat, în raport

cu materialele cauzei, Colegiul penal constată că acesta este inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat, din următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art.434 Cod de procedură penală, judecând recursul

împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din dosar și se

pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recurs de titularul acestuia.

Potrivit art.435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, judecând recursul

instanța este în drept să respingă recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii

atacate.

Drept temei pentru declararea recursului, recurentul invocă prevederile art.427

alin.(1) pct.6) și 8) Cod de procedură penală, care stipulează că, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel, în cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta

este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, sau când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Colegiul penal constată că, motivele invocate de recurent nu și-au găsit

confirmare la examinarea recursului menționat, nefiind stabilite presupusele erori de

drept invocate de autor.

Referitor la temeiul pentru recurs invocat de recurent și prevăzut la pct.6)

alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează că instanța de

apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art.art.414 alin.(1), (5), 417 alin.(8)

Cod de procedură penală, în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apelurile declarate, aceasta cuprinzând motivele pe care se

întemeiază soluția pronunțată.

Astfel, potrivit prevederilor art.414 alin.(1) Cod de procedură penală, instanța

de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. Prevederile art.414 alin.(5) Cod

de procedură penală stabilesc că, instanța de apel se pronunță asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

11

Potrivit prevederilor art.417 alin.(8) Cod de procedură penală, decizia instanței

de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la

respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Ținând seama de aceste prevederi, Colegiul penal lărgit constată că instanța de

apel a fost în drept și, de fapt, întemeiat a dat o nouă apreciere, alta decât cea făcută

de prima instanță, probelor cauzei, motivând-și detaliat și clar soluția adoptată,

expunându-se argumentat din care motive a ajuns la concluzia de vinovăție a

inculpatului Serghei Popescu în comiterea infracțiunii incriminate.

Afirmația recurentului, precum că instanța de apel incorect a apreciat probele,

punându-le la baza sentinței de condamnare, nu poate fi reținută ca temei de

admitere a acestui recurs, deoarece, ca probe acestea au fost administrate cu

respectarea procedurii penale, verificate și apreciate de instanță în modul

corespunzător, iar instanța de apel nu a făcut o altă încadrare juridică a faptelor

comise de către Serghei Popescu decât cea în baza căreia acesta a fost pus sub

învinuire.

În acest sens, Colegiul consideră că se impune precizarea că aprecierea

probelor este unul din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece

întregul volum de muncă depus de către organele de urmărire penală, instanțele

judecătorești, cât și de părțile în proces, se concentrează pe soluția ce va fi dată în

urma acestei activități. Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului

trebuie să se bazeze pe prevederile legale, iar convingerea intimă se întemeiază pe

examinarea tuturor probelor în ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența, concludența,

veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblul lor sunt apreciate din

punct de vedere al coroborării acestora.

Cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi invocată la

această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează, că motivele de reapreciere

a probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la alin.(1) art.427 Cod de procedură

penală, și astfel nu pot fi considerate ca motiv, sub aspectul casării ca fiind ilegală a

hotărârii contestate, deoarece instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor

de probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație

de fapt, decât cea constatată de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială

a instanțelor.

În acest sens Colegiul atestă că, la soluționarea cauzei, instanța de apel a ținut

cont de prevederile art.art.99-101, 414 Cod de procedură penală, a cercetat probele

sub toate aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin prisma pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității lor și întemeiat a ajuns la concluzia privind

casarea sentinței de achitare, cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului

stabilit pentru prima instanță privind recunoașterea vinovăției lui Serghei Popescu în

baza art.328 alin.(1) Cod penal, cu încetarea procesului penal intentat în privința lui

Serghei Popescu, din motivul intervenirii prescripției răspunderii penale.

Cu referire la criticele invocate de recurent sub aspectul pct.8) alin.(1) art.427

Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează, că temeiul de drept

menționat, prevede, că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, atunci când nu au fost

întrunite elementele infracțiunii.

În acest sens instanța de recurs menționează, că potrivit art.113 alin.(1) Cod

penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea juridică a

12

corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele

componenței infracțiunii prevăzute de norma penală.

Colegiul penal reține, că acest temei include cazurile când nu a fost stabilită

fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de

probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele constitutive, ori când nu au

fost stabilite faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale

infracțiunii.

Potrivit materialelor cauzei, instanța de apel fiind investită cu judecarea

apelului declarat, a ajuns la concluzia că analizând obiectiv cumulul de probe prin

prisma art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării lor, a ajuns la concluzia vinovăției

inculpatului Serghei Popescu de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.xxxx Cod

penal.

Argumentul recurentului precum că, instanța de apel a apreciat incorect și

unilateral probele administrate în cauză, Colegiul le atestă că sunt nefondate,

întrucât vinovăția inculpatului Serghei Popescu în săvârșirea infracțiunii incriminate

se dovedește indubitabil din probele acumulate, nefiind comisă nici o gravă eroare

de fapt de către instanța de apel la judecarea cauzei, care ar duce la casarea decizie.

Instanța de recurs menționează că, după cum rezultă din partea descriptivă a

deciziei, instanța de apel a stabilit că inculpatul Serghei Popescu întrunește calitatea

de subiect activ al infracțiunii incriminate, fiind persoană cu funcții de răspundere

care execută funcții autorității publice.

Acest fapt reiese din fișa postului prezentată de însuși inculpatul, care printre

sarcinile de bază i se atribuie și „pregătirea, înregistrarea și eliberarea documentelor

deținătorilor de teren”. Astfel, inculpatul Serghei Popescu exercitând un serviciu de

interes public, urma în situația dată să acționeze legal.

Subsecvent, instanța de apel a enunțat că din materialele cauzei s-a stabilit că

terenul cu suprafața de 0.1106 ha. cu numărul cadastral xxxxxx, care i-a fost

repartizat în proprietate lui Colța Liubovi în temeiul Extrasului completat și semnat

de inculpat, iar în temeiul acestui extras pe numele lui Colța Liubovi a fost eliberat și

titlu de proprietate, fiind totodată și un temiei de înregistrare a dreptului de proprietate

la organul cadastral, până în anul 2012 nu a fost în folosință la Colța Liubovi ca teren

agricol.

Din declarațiile martorilor, și anume, din depozițiile martorului Untilă Serghei s-

a reținut că terenul dat, a constituit pășuni și până în anul 2012 a fost parte

componentă din terenul aferent Complexului muzeal „Orheiul Vechi”, ce constituia

proprietatea statului. Acest teren cu suprafața de 0.1106 ha s-a format în rezultatul

delimitării făcute în anul 2012, dintre proprietatea de stat a rezervației și cea a unității

administrativ teritoriale, fapt confirmat prin decizia Consiliului Local Trebujeni nr.

5.5. din 10.10.2012, prin care s-a aprobat delimitatei terenurilor și Actul de stabilire a

hotarelor sectorului de teren întocmit de OCT Orhei din 11.04.2013, efectuat la

cererea lui Colța Lilea.

Prin urmare, din aceste constatări s-a stabilit că Colța Liubovi nu a avut acest

teren în folosință pînă în anul 2013, când i-a fost stabilit hotarele, mai mult din tabelul

foto anexat, alte terenuri agricole nu se învecinează cu acest teren. Relevant fiind și

faptul că anterior pe acest teren erau amplasate anexele complexului muzeal „Orheiul

Vechi”, iar la moment aceste anexe au fost demolate, iar pe teren este ridicată

construcția unei case de nunți care nu este înregistrată la OCT.

13

Astfel, stabilind că pe acest teren sunt amplasate construcții, terenul capătă un

regim juridic de teren aferent și potrivit legislației în vigoare, acest teren nu putea fi

atribuit în proprietate gratuită, ci putea fi doar vândut, iar prin faptul că terenul nu a

fost vândut, ci s-a atribuit în mod gratuit, i-a fost cauzat un prejudiciu unității

administrativ teritoriale. Mai mult, nu s-au stabilit careva temeiuri pentru ca terenul în

speță să fie atribuit cet.Colța Liubovi, or ea nu l-a deținut anterior și numele ei nu

figurează în lista proprietarilor care au fost împroprietăriți conform deciziei din 13

aprilie 1993.

A stabilit că potrivit conținutului fișei postului nr. 1 din 19 februarie 2015. (f.d.

215-217), inculpatul Serghei Popescu activa în calitate de specialist pentru

reglementarea regimului proprietății funciare al Primăriei com. Trebujeni, r-ul Orhei.

exercitând funcție publică de execuție, iar la rubrica atribuții de serviciu, nu a fost

regăsită atribuția cu privire la eliberarea extraselor din deciziile primăriei. Astfel,

activitatea efectuată de către inculpatul Serghei Popescu cade sub incidența Legii nr.

158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public,

care a fost menționată inclusiv și în fișa postului acestuia.

A constatat că inculpatului Serghei Popescu i s-a atribuit sarcina de pregătire, a

documentelor deținătorilor de teren, care era obligat să verifice respectarea condițiilor

legale iar eliberarea extrasului completat și semnat de inculpat, a atras după sine

eliberarea titlului de proprietate, fiind temei de înregistrare a dreptului de proprietate

la organul cadastral, a unui teren care până în 2012 avea destinație agricolă. Astfel,

spațiul vizat a fost certificat pentru a fi repartizat unei persoane fără a fi verificat

temeiul legal de către persoane înzestrate cu aceste atribuții. Prin urmare, Serghei

Popescu era obligat să-și cunoască îndatoririle care alcătuiesc conținutul funcției pe

care o îndeplinește și anume să cunoască legislația funciară, mai ales cea ce privește

regimul juridic al terenurilor, însă, la caz s-a constatat cu certitudine că inculpatul în

mod abuziv a procedat la eliberarea extrasului pe numele lui Colța Liubovi și în acest

temei pe numele ei a fost eliberat și titlu de proprietate.

Prin urmare, Colegiul penal reține, că instanța de apel întemeiat a ajuns la

concluzia că este dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei criminale

constatate, dat fiind că s-a constatat că aceasta, fiind persoană publică, a săvârșit

acțiuni care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin

lege, aceasta cauzând daune considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege

ale persoanelor fizice sau juridice.

În acest sens Colegiul atestă, că temeiul invocat de recurent cu referire că fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, se combate prin materialele cauzei

și nu se semnalizează în esență presupusa eroare de drept, astfel încât, hotărârea

atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Prin urmare, în cauză,

semnele faptei prejudiciabile coincid cu semnele componenței infracțiunii prevăzute

de norma juridică-penală, fapta reținută în seama inculpatului poartă un caracter

definit și cert.

Aprecierea probelor ține de soluționarea fondului cauzei de către instanțele de

fond și de apel și nu poate constitui temei pentru recurs, cu excepția cazurilor, când

instanțele menționate, la aprecierea probelor, au admis încălcarea anumitor

prevederi ale legii procesuale penale, ce a condiționat comiterea unor erori grave de

drept, iar dezacordul unei pârți cu aprecierea probelor de către instanțe nu

echivalează cu o eroare ce ar da temei de casare a unei hotărâri de condamnare sau

de achitare.

14

Temeiuri de a pune la îndoială legalitatea și veridicitatea acestor probe nu s-au

stabilit de către instanța de recurs. Colegiul penal subliniază că, potrivit

jurisprudenței CtEDO nu se mai impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de

probă, acestea demonstrând cu prisosință soluția dată de instanțele inferioare. Or, în

cazul în care acestea și-au motivat decizia luată, arătând în mod concret la

împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților

să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de recurs poate, în

principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor instanțe

(hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei din 21.01.1999, Helle c.Finlandei din

19.12.1997).

Colegiul penal conchide că instanța de apel recunoscând-ul vinovat pe Serghei

Popescu, corect a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept, respectând

prevederile art.art.414-417 Cod de procedură penală, principiul contradictorialității

în procesul penal, precum și ținând cont de dispozițiile art.6 din Convenție, și anume

că, după o hotărâre de achitare, instanța de apel nu este în drept să pronunțe o

hotărâre de condamnare, bazându-se exclusiv pe dosarul din prima instanță,

întemeiat concluzionând asupra vinovăției acesteia în baza art.xx Cod penal,

bazându-și soluția pe probele legal administrate și verificate în ședința de judecată a

instanței de apel, indicând că probele prezentate în probarea învinuirii și-au găsit

confirmare în ședința de judecată.

Reieșind din considerentele expuse supra, Colegiul penal atestă că instanța de

apel la judecarea cauzei în ordine de apel nu a comis erorile de drept invocate în

recursul apărării, care ar genera casarea deciziei adoptate în sensul invocat, fapt ce

impune respingerea, ca inadmisibil a recursului ordinar declarat de către Serghei

Popescu.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

Colegiul pena

d i s p u n e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către Serghei Popescu

împotriva deciziei din 04 iunie 2019 a Colegiului judiciar al Curții de Apel

Chișinău, în cauza penală privindu-l pe Serghei Popescu Serghei, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nicolae Craiu

Victor Burduh

15