1ra-629/2019 — art. 151 alin.4, 171 alin.1, 172 alin.1 CP

1ra-629/2019 — art. 151 alin.4, 171 alin.1, 172 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-629/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 august 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir

Judecători – Țurcan Anatolie, Toma Nadejda, Cobzac Elena, Boico Victor,

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de procurorul în

Procuratura UTA Găgăuzia Oficiul Central, Sîrbu Lilia, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Comrat din 22 noiembrie 2018, în

cauza penală privindu-l pe Tonciu Ilie Dumitru,

Tocnciu Ilie xxxx, născut la xx xx xxxx,

originar și domiciliat în xxxx xxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 07.09.2012 - 09.06.2017;

Instanță de apel: 29.08.2017 - 22.11.2018;

Instanță de recurs: 07.02.2019 - 06.08.2019.

A C O N S T A T A T :

penal privind învinuirea lui Tonciu Ilie privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art.171 alin.(1) și art.172 alin.(1) Cod penal, a fost încetat pe motiv că, există o

hotărâre a organului de urmărire penală de încetare a urmăririi penale în privința

inculpatului.

A fost achitat Tonciu Ilie de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii

prevăzute de art.151 alin.(4) Cod penal, pe motiv că, nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Arabadji Angela a fost lăsată fără

soluționare.

la data de 19 mai 2012, aproximativ la ora 12:30, aflându-se la domiciliul cet.

Munteanu Nicolai, a.n. xxxx, locuitor al satului xxxx, r-nul xxxx, în procesul unei

certe, cu scopul cauzării vătămărilor intenționate grave, i-a aplicat ultimului multiple

lovituri peste cap și alte regiuni ale corpului cu mâinile și picioarele, în urma

leziunilor corporale primite la data de 15 iunie 2012, cet. Munteanu Nicolai a

decedat. Conform raportului de expertiză medico-legală nr.138 din 15 iunie 2012,

moartea cet. Munteanu Nicolai a survenit în rezultatul hemoragiilor secundare în

trunchiul cerebral, ca rezultat a traumei cranio-cerebrale închise, s-a depistat: trauma

cranio-cerebrală închisă, cu hematom subdoral pe stânga (50 ml), sperat clinic

1

(aproximativ 120 ml), hemoragii intracerebrale, hemoragii în trunchiul cerebral,

excoriații pe față și fractura oaselor nazale (conform documentelor medicale), ce au

fost produse în urma acțiunii traumatice cu obiect(e) contondent(e) dur(e), nu

contravin cu timpul și circumstanțele indicate, au legătură cauzală directă cu cauza

decesului, prezintă pericol pentru viață și în conformitate cu acest criteriu se califică

în ansamblu ca vătămare corporală gravă.

Tot el, este învinuit de faptul că, la data de 12 aprilie 2009, aproximativ la ora

10:00, urmărind scopul de a intra în raport sexual cu Arabadji Angela a urcat-o pe

ultima în autoturismul său de model "Mercedes Benz 1400", număr de înmatriculare

xxxx, cu care s-a deplasat într-o pădurice de la marginea s. Giurgiulești, r-nul Cahul,

unde aplicându-i câteva lovituri Angelei Arabadji cu mâinile în regiunea capului i-a

înfrânt rezistența opusă și a întreținut cu ea, contrar voinței ei, un raport sexul în

formă naturală.

Tot el, este învinuit de faptul că, la data de 12 aprilie 2009, aproximativ la ora

10:00, urmărind scopul de a-și satisface pofta sexuală în formă perversă cu Arabadji

Angela aflând-u-se în autoturismul său de model "Mercedes Benz 1400", cu n/î

xxxx, lângă o pădurice de la marginea s. xxxx, r-nul xxxx, aplicându-i câteva lovituri

acesteia cu mâinile în regiunea capului, i-a înfrânt rezistența opusă și a întreținut cu

ea, contrar voinței ei un raport sexual în formă perversă.

rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul Tonciu Ilie

să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de art.art.171 alin.(l),

172 alin.(l) Cod penal, cu încetarea procesului penal în privința acestuia în legătură

cu intervenirea termenului de prescripție de tragere la răspundere penală. La fel, a

solicitat recunoașterea culpabilă a inculpatului de comiterea infracțiunii, prevăzute

de art.151 alin.(4) Cod penal, cu stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe un

termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

De asemenea, a solicitat instanței de apel admiterea parțială a acțiunii civile

înaintate de partea vătămată, Arabadji Angela, iar acțiunea succesorului părții

vătămate de a fi încetată, în legătură cu renunțul reclamantului la acțiune.

3.1. În motivarea apelului a invocat că, sentința Judecătoriei Cahul din

09.06.2017 este ilegală și urmează a fi casată, din următoarele considerente:

- în partea încetării procesului penal în privința lui Tonciu Ilie învinuit de

comiterea infracțiunilor prevăzute de art.art.171 alin.(1), 172 alin.(2) Cod penal, a

reținut prevederile hotărârii Curții Constituționale nr.12 din 14 mai 2015, prin care

a fost declarat neconstituțional art.287 alin.(1) al Codului de procedură penală, însă

în conformitate cu prevederile art.140 alin.(1) al Constituției Republicii Moldova,

legile și alte acte normative sau unele părți ale acestora devin nule, din momentul

adoptării hotărârii corespunzătoare a Curții Constituționale. Deci, la momentul

emiterii ordonanței Procurorului raionului Cahul, Tomița Mihail, din 12 septembrie

2011, norma de procedură penală, prevăzută de art.287 alin.(l) Cod de procedură

penală, era în vigoare și constituțională. De asemenea, conform art.3 alin.(l) Cod de

procedură penală, în desfășurarea procesului penal se aplică legea care este în

vigoare în timpul urmăririi penale;

- reiterând dispozițiile art.60 alin.(1) lit. b), alin.(4) Cod penal, a notat că după

comiterea infracțiunilor, prevăzute de art.art.171 alin.(1), 172 alin.(1) Cod penal,

Tonciu Ilie a comis la 19 mai 2012 infracțiunea prevăzută de art.151 alin.(4) Cod

2

penal, astfel prescripția tragerii lui la răspundere penală a fost întreruptă, din motiv

că au expirat 5 ani, iar procesul penal de comiterea infracțiunilor prevăzute de

art.art.171 alin.(l), 172 alin.(l) Cod penal, urmează să fie încetat în privința

inculpatului, în legătură cu intervenirea termenului de prescripție de tragere la

răspundere penală;

- în partea achitării inculpatului învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute

de art.151 alin.(4) Cod penal a relevat că, sentința Judecătoriei Cahul din 09 iunie

2017 nu conține nici o analiză a probelor acuzării și nici o motivare de ce instanța

de judecată respinge aceste probe și din ce cauză pune la baza sentinței de achitare

probele prezentate de către apărare. Instanța de judecată s-a limitat doar la concluzia

că, declarațiile succesorului părții vătămate Munteanu Ana și ale martorilor Saraianu

Olga, Saraianu Natalia, Tonciu Maria, Arabadji Gheorghe, Jeca Nicolae,

Niculiseanu Teodora, Tornea Eugenia și Alexandru, nu demonstrează vinovăția

inculpatului de comiterea infracțiunii incriminate, fără a intra în esența acestor

declarații;

- consideră că, comiterea de către a infracțiunii, prevăzute de art.151 alin.(4)

Cod penal, este probată prin declarațiile lui Ursu Aliona, care a fost martor ocular al

maltratării lui Munteanu Nicolae și a relatat detaliat acțiunile inculpatului, care au

dus la decesul părții vătămate, însă, instanța de fond nu a făcut analiza acestor

declarații importante, care urmau să fie puse la baza condamnării lui Tonciu Ilie;

- a subliniat că, este stranie excluderea din calitatea de probe a rapoartelor de

expertiză nr.l65/d din 02 august 2012 și nr.138 din 16 august 2012, care

demonstrează existența vătămărilor corporale grave la partea vătămată, arată

mecanismul cauzării lor și indică că anume în urma acestor vătămări a survenit

decesul acestuia;

- este neconcludentă afirmația instanței despre neverificarea versiunii de

maltratare a părții vătămate de către Pancu Alexandru, deoarece această versiune a

fost verificată în instanța de judecată. În acest sens, la demersul părții apărării au fost

audiați martori care au relatat că, la data de 16, 17 mai 2012 partea vătămată a fost

maltratată de către Pancu Alexandru și după bătaie a plecat acasă. Astfel, este

evident că decesul părții vătămate nu putea să survină în urma maltratării sale de

către Pancu Alexandru, deoarece vătămările grave, cauzatoare de moarte, au fost

cauzate mai târziu, după cum indică expertizele medico-legale;

- este neînțeleasă concluzia instanței de achitare a inculpatului din lipsa

existenței faptei infracțiunii, întrucât această concluzie nu este argumentată detaliat,

nefiind clar ce a avut în vedere instanța la expunerea acestei concluzii. Însă, probele

prezentate în ședința de judecată combat cu vehemență această concluzie, deoarece

s-a stabilit cu certitudine că părții vătămate i-au fost cauzate vătămări corporale

grave, în urma cărora el a decedat, din care considerente opinează că faptul

infracțiunii există.

În concluzie, procurorul a relatat că instanța de judecată, adoptând soluția de

achitare a inculpatului, s-a limitat la o motivare insuficientă și contrară probatoriului

administrat pe cauză, or, procurorul a invocat probe concrete - declarațiile martorilor

și rapoartele de expertize medico-legale.

Anume asupra acestor circumstanțe relevante instanța de fond nu s-a

pronunțat sau s-a pronunțat arbitrar, fără o argumentare cuvenită, respingând

neîntemeiat aceste probe pertinente, concludente, utile și veridice, care, în opinia

3

acuzatorului de stat, confirmă cu certitudine vinovăția inculpatului de comiterea

infracțiunii, prevăzute de art.151 alin.(4) Cod penal.

2018, a fost admis apelul declarat, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărâre în partea privind achitarea inculpatului de săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art.151 alin.(4) Cod penal, prin care Tonciu Ilie învinuit de săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art.151 alin.(4) Cod penal a fost achitat deoarece fapta inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii.

În rest dispozițiile sentinței au fost menținute.

4.1. În motivarea soluției pronunțate instanță de apel a indicat că, în rezultatul

analizei și verificării circumstanțelor și evenimentelor ce țin de învinuirea lui Tonciu

Ilie de comiterea infracțiunilor prevăzute de art.art.171 alin.(1), 172 alin.(1) Cod

penal, instanța de apel a considerat întemeiată concluzia primei instanțe în această

parte. A invocat că, prima instanță just și legal a menționat că raportând situația

creată la normele enunțate, ajunge la concluzia de a înceta procesul penal, pe motiv

că, există o hotărâre a organului de urmărire penală de încetare a urmăririi penale în

privința inculpatului.

Instanța de apel a reținut că, într-adevăr urmărirea penală în privința lui Tonciu

Ilie învinuit de comiterea infracțiunilor prevăzute de art.art.171 alin.(1), 172 alin.(1)

Cod penal, a fost încetată de opt ori, ulterior, a fost reluată urmărirea penală, fapt

care încalcă dreptul de a nu fi urmărit sau pedepsit penal de două ori pentru aceeași

faptă, drept garantat de art.4 Protocolul 7.

A enunțat că, temei de reluare a urmăririi penale a servit faptul că, procurorul

care a condus urmărirea penală, la adoptarea soluției de încetare a procesului penal

a apreciat necorespunzător circumstanțele cauzei, fiind omise unele argumente

aduse în plângerea părții vătămate. Ordonanțele de reluare a procesului penal nu sunt

suficient de motivate, or, în lipsa unei argumentări de reluare a urmăririi penale

aduce atingere dreptului la un proces echitabil garantat de art.6 CEDO, iar punerea

sub învinuire repetat și nejustificată suficient duce la încălcarea dreptului la apărare.

A evidențiat că, prin Hotărârea Curții Constituționale nr.12 din 14.05.2015,

privind excepția de neconstituționalitate a art.287 alin.(1) Cod de procedură penală

(reluarea urmăririi penale), a fost declarat neconstituțional art.287 alin.(1) Cod de

procedură penală. S-a indicat că, condițiile care admit reluarea urmăririi penale

prevăzute la art.287 alin.(1) Cod de procedură penală, depășesc limitele circumscrise

de Convenția Europeană, constituind o derogare, inadmisibilă de la prevederile art.4

Protocolul 7, potrivit căruia nici o derogare de la prezentul articol nu este îngăduită

în temeiul art.15 CEDO. Statele nu sunt în drept de a institui, prin legi, alte temeiuri

de redeschidere a proceselor încetate anterior.

La fel, instanța de apel a reiterat că, prevederile înscrise la art.287 alin.(1) Cod

de procedură penală, în fapt, acordă procurorului ierarhic superior dreptul de a relua

urmărirea penală oricând și în lipsa unor temeiuri clar definite, care ar putea fi

considerate judicioase în fiecare caz individual. Astfel, norma supusă controlului

constituționalității plasează persoana într-o stare de incertitudine pentru un termen

nedefinit și pentru circumstanțe care pot fi invocate aleatoriu la redeschiderea cauzei

penale.

De asemenea, instanța de apel a subliniat și prevederile art.287 alin.(4) Cod

de procedură penală, conform cărora hotărârea organului de urmărire penală de

4

scoatere a persoanei de sub urmărirea penală sau de încetare a urmăririi penale,

precum și hotărârea judecătorească definitivă, împiedică reluarea urmăririi penale,

punerea sub o nouă învinuire mai gravă față de aceeași persoană, pentru aceiași

faptă, cu excepția cazurilor când fapte noi ori recent descoperite sau un viciu

fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea pronunțată.

În consecință, instanța de apel a susținut că, odată cu încetarea urmăririi

penale, scoaterea se sub urmărire penală sau clasarea cauzei penale, persoana

urmează a dispune de certitudinea și convingerea că, nu va mai fi bănuită și urmărită

penal. În speță, urmărirea penală odată încetată, clasată nu poate fi reluată, iar

persoana odată scoasă de sub învinuire nu poate fi pusă repetat, în caz contrar se va

încălca principiul “non bis in idem”. Mai mult, potrivit jurisprudenței Curții

Europene, acest principiu impune autorităților publice competente nu doar

interdicția de a judeca repetat o persoană, dar și interdicția de a urmări penal de mai

multe ori persoana pentru aceiași faptă.

Instanța de apel a explicat că, dreptul persoanei de a nu fi urmărit, judecat sau

pedepsit de mai multe ori se deduce, indubitabil, din prevederile art.7 alin.(2) Cod

penal, potrivit cărora „ nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale și

pedepsei penale pentru una și aceeași faptă" și de art.22 alin.(l) Cod de procedură

penală, care stipulează că „nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire

penală, judecat sau pedepsit de instanța judecătorească de mai multe ori pentru

aceeași faptă".

Analizând ordonanțele emise de procuror, instanța de apel a constatat că,

ordonanțele de reluare a urmăririi penale și punerea sub învinuire a lui Tonciu Ilie

contravine prevederilor art.6 pct.44), art.22 alin.(2), 287 alin.(4) Cod de procedură

penală, art.4 Protocolul 7 al CEDO și art.7 alin.(2) Cod penal, deoarece, reieșind din

textul ordonanțelor de reluare a urmăririi penale, menționate supra, în privința lui

Tonciu Ilie, instanța de apel a identificat că, la caz, nu au fost constatate careva

circumstanțe noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental, care ar fi

condiționat reluarea urmăririi penale în cauza dată, astfel persoana în cauză, a

„beneficiat" de o repetare a urmăririlor, iar principiul “non bis in idem” consacrat în

art.4 din Protocolul nr.7, vizează și cazul dublelor urmăriri. Or, potrivit

jurisprudenței CEDO, după ce s-a închis definitiv o procedură penală „chiar și

simpla formulare a unor bănuieli cu privire la nevinovăția unei persoane este

nelegală,,.

Instanța de apel a reținut că, potrivit Hotărârilor Curții Constituționale din

23.11.2010 și 14.05.2015, au fost declarate drept neconstituționale prevederile art.63

alin.(6) și, respectiv art.287 alin.(l) Cod de procedură penală. La fel, aceste stipulări

au fost reținute și în decizia Curții Constituționale nr.81 din 18.11.2016, unde Curtea

în pct.25 a atenționat încă o dată că, în cazul în care ordonanțele de reluare a urmăririi

penale nu sunt întemeiate pe circumstanțele prevăzute la art.287 alin.(4) Cod de

procedură penală, acestea sunt lovite de nulitate absolută și nu produc consecințe

juridice, totodată a notat că, neretroactivitatea hotărârilor instanței de jurisdicție

constituțională nu poate prevala în situația în care la baza hotărârilor judecătorești

sunt puse prevederi legale care contravin drepturilor și libertăților fundamentale și

prin efect sunt declarate neconstituționale. Astfel, prin soluționarea definitivă a

litigiului, Tonciu Ilie a fost privat de un remediu efectiv al apărării drepturilor și

intereselor sale legitime.

5

De asemenea, s-a reținut că, potrivit art.287 alin.(4) Cod de procedură penală,

în cazurile în care ordonanțele de încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei penale

sau de scoatere a persoanei de sub urmărire au fost adoptate legal, reluarea urmăririi

penale poate avea loc numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu

fundamental în cadrul urmăririi precedente a afectat hotărârea respectivă. Astfel,

instanța de apel a conchis că în cauză, nu au fost stabilite careva fapte noi sau recent

descoperite ori un viciu fundamental care în cadrul urmăririi precedente ar fi afectat

hotărârea respectivă, prin urmare ordonanțele de reluare a urmăririi penale în cauză

sunt contrare prevederilor art.art.22 și 287 alin.(4) Cod de procedură penală, de unde

se prezumă că procesul penal în privința inculpatului neîntemeiat a fost reluat.

La fel, instanța de apel a subliniat că ordonanțele de reluare a urmăririi penale,

în cazul în care a fost încetată urmărirea penală în privința inculpatului din motivul

lipsei în acțiunile lui a elementelor infracțiunilor prevăzute de art.art.171 alin.(1),

172 alin.(1) Cod penal, nu sunt întemeiate pe circumstanțele prevăzute în art.287

alin.(4) Cod de procedură penal, sunt lovite de nulitate absolută și nu produc careva

consecințe juridice.

4.2. Lecturând textul sentinței, instanța de apel constată justă concluzia expusă

în partea motivată precum că ansamblu probatoriu cercetat nu confirmă vinovăția

inculpatului de comiterea infracțiunii, totuși, instanța de apel a considerat

neîntemeiată concluzia primei instanțe la soluționarea cauzei de învinuire a

inculpatului Tonciu Ilie în comiterea infracțiunii prevăzută de art.151 alin.(4) Cod

penal, achitarea pentru că nu s-a constatat existența infracțiunii. Or, prima instanță

eronat l-a achitat pe inculpat, pe motiv că, nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii, deoarece temeiul legal este adoptarea sentinței de achitare pentru că

fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, din care considerente apelul

procurorului urmează a fi admis din alte motive și pronunțarea în această partea a

unei noi hotărâri.

Instanța de apel, în rezultatul verificării împrejurărilor de fapt și aspectelor de

drept ale cauzei, precum și efectuând cercetarea nemijlocită, multilaterală și

obiectivă a probelor administrate a conchis că, aceste probe nu atestă vinovăția

inculpatului Tonciu Ilie în comiterea infracțiunii prevăzute de art.151 alin.(4) Cod

penal, la momentul când pentru emiterea unei sentințe de condamnare este necesar

un cumul de probe, care incontestabil certifică despre săvârșirea infracțiunii numite

de către inculpat.

S-a menționat că, există două temeiuri conform căreia persoana poate fi

recunoscută nevinovată și două procedee prin care se stabilește nevinovăția. În ceea

ce privește primul procedeu recunoașterea sau stabilirea nevinovăției corespunde

nevinovăției reale a inculpatului. Această situație este realizată doar atunci când a

fost stabilit cu desăvârșire că fapta social periculoasă nu a existat sau că nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii.

Caracteristica celui de al doilea procedeu este răsfrângerea asupra deciziei cu

privire la nevinovăție a prezumției de nevinovăție, deoarece conform ei orice dubiu

ce apare pe parcursul examinării cauzei penale este interpretat în favoarea bănuitului,

învinuitului, inculpatului conform art.8 alin.(3) Cod de procedură penală.

Necontestarea existenței faptului infracțional determină ca inculpatul să fie achitat

conform prevederilor legale, bazându-se pe faptul că, au fost examinate toate

materialele și probele prezentate instanței și ele nu dovedesc faptul cu privire la

6

vinovăția inculpatului.

Instanța de apel privitor la procedura de stabilire a nevinovăției a remarcat că,

nevinovăția în procesul penal desemnează ori faptul inexistenței reale a faptei social

periculoase ori ca urmare a procesului probațiunii nedovedirii existenței ei, după ce

au fost examinate toate probele. Astfel, în primul caz avem toate probele care ne

indică despre nevinovăția persoanei, pe când în cel de al doilea nu există probe sau

acestea nu sunt suficiente pentru a dovedi vinovăția inculpatului.

La fel, s-a enunțat că pentru a stabili adevărul în procesul penal, activitatea de

probațiune și însăși probele trebuie să reflecte imparțial evenimentele care au avut

loc în realitate. Activitatea de probațiune spre deosebire de alte forme de cunoaștere

este împiedicată de unii factori obiectivi și subiectivi.

Din cele expuse rezultă că, esența achitării este reprezentată de rezultatele

probațiunii. Astfel, instanța de apel a reținut lipsa probelor care confirmă că fapta

incriminată de acuzare a fost săvârșită de către inculpat și concomitent lipsa în

acțiunile acestuia a elementelor infracțiunii, prevăzute de art.151 alin.(4) Cod penal.

În plus, a subliniat că în cazul variantei de infracțiune de la art.151 alin.(4)

Cod penal se consideră caracterul complex al obiectului juridic special care include:

obiectul juridic principal constând în relațiile sociale cu privire la sănătatea

persoanei și obiectul juridic secundar care este format din relațiile sociale cu privire

la viața persoanei. Obiectul material al infracțiunii de vătămare intenționată gravă a

integrității corporale sau a sănătății îl reprezintă corpul persoanei. Subiectul

infracțiunii specificate la art.151 Cod penal este persoana fizică responsabilă.

Raportată la infracțiunile contra sănătății, această variantă de infracțiune se

aseamănă, cu urmările secundare produse - decesul victimei, cu infracțiunile contra

vieții. Ca urmare, pedeapsa pentru o asemenea infracțiune, care prezintă cel mai

ridicat grad de pericol social în contextul infracțiunilor contra sănătății, se apropie

de asprimea pedepselor aplicate pentru cele mai grave infracțiuni contra vieții.

Din punctul de vedere al laturii obiective, instanța de apel cu o mare doză de

rezervă a afirmat că, art.151 alin.(4) Cod penal prevede răspunderea pentru două

infracțiuni: 1) vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății; 2)

lipsirea de viață din imprudență. Decesul victimei trebuie să se găsească într-o

legătură de cauzalitate directă cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a

sănătății. Mai mult, această legătură de cauzalitate trebuie să fie cuprinsă de

vinovăția făptuitorului.

Instanța de apel a accentuat că, decesul victimei a fost determinat în mare parte

de starea de sănătate a victimei, caz în care este suficientă orice influențare din afară

pentru a fi posibil sfârșitul, astfel, cele comise nu pot fi calificate potrivit art.151

alin.(4) Cod penal.

În planul laturii subiective, infracțiunea specificată la art.151 alin.(4) Cod

penal se caracterizează prin intenție față de urmările prejudiciabile primare și prin

imprudență față de urmările prejudiciabile secundare. Prin urmare, instanța de apel

a conchis că, acuzatorul de stat nu a probat că infracțiunea prevăzută de articolul

supra indicat a fost comisă de Tonciu Ilie și în acțiunile lui există elementele

infracțiunii.

Instanța de apel remarcă că, din Raportul de expertiză medico-legală nr.138

din data de 16.08.2012 se confirmă că: 1) moartea cet. Munteanu Nicolai, a.n. xxxx,

a survenit în rezultatul hemoragiilor secundare în trunchiul cerebral, ca rezultat a

7

traumei cranio-cerebrale închise, ce se confirmă prin datele obținute la examinarea

medico-legală a cadavrului și adeverite cu cele histologice; 2) la examinarea medico-

legală a cadavrului, cât și a documentelor medicale prezentate, s-a depistat: traumă

cranio-cerebrală închisă, cu hematom subdural pe stânga 50ml), operat clinic

(aprox.l20ml), hemoragii intercerebrale, hemoragii în trunchiul cerebral, excoriații

pe față și fractura oaselor nazale (conform documentelor medicale), ce au fost

produse în urma acțiunii traumatice cu obiect contondent dur, contravin cu timpul și

circumstanțele indicate, au legătură directă cu cauza decesului, prezintă pericol

pentru viață și în conformitate cu acest criteriu se califică în ansamblu ca vătămare

corporală gravă; 3) în rezultatul investigației toxico-chimice, în sângele cadavrului

s-a depistat 0,4 % de alcool etilic, ceea ce la persoanele vii, de obicei, provoacă o

influență neînsemnată a alcoolului. Luând în considerație starea de putrefacție a

materialului biologic (sângelui), rezultatul poate fi considerat relativ.

Din declarațiile martorului Ursu Aliona, care unica a văzut și a fost prezentă

la incidentul între inculpatul Tonciu Ilie și partea vătămată Munteanu Nicolai, s-a

stabilit că „pe data de 19 mai 2012 aproximativ la ora 12:00, a venit domnul Tonciu

Ilie la casa ei părintească în s. Cîșlița Prut. A început să se sfădească cu Munteanu

Nicolai. Pe urmă s-au luat la bătaie. Tonciu Ilie l-a pălit în cap cu piciorul pe

Munteanu Nicolai. După aceasta a urcat în mașină și a plecat."

Instanța de apel a remarcat că, faptul căderii fără cunoștință a lui Munteanu

Nicolai a avut loc după ce pleca-se Tonciu Ilie.

De asemenea, instanța de apel a reținut și declarațiile precum că, „Bătaia a

avut loc în ogradă la casa ei părintească" și aceasta se confirmă de alți martori audiați

în ședința instanței de apel, și anume Saraianu Natalia și Sarioglo Olga, care sunt

vecinele ei.

Instanța de apel a menționat că, s-a stabilit cu certitudine prin Raportul de

expertiză medico-legală nr.l65/d din data de 11.06.2012, că în rezultatul examenului

medico-legal a documentelor medicale prezentate pe numele cet. Munteanu Nicolai,

anul nașterii 1969, s-a constatat: traumă cerebrală, cu excoriații pe față, fractura

oaselor nazale, hematom subdural pe stânga (apox. 12oml), coma II, ce au fost

produse în rezultatul acțiunii traumatice cu obiect(e) contondent(e) dur(e), nu se

exclude categoric formarea lor în urma lovirii cu picioarele încălțate în încălțămintea

militară, nu contravin cu timpul și circumstanțele indicate în ordonanță, prezintă

pericol pentru viață și se califică ca vătămare corporală gravă. Leziunile corporale

depistate sunt puțin caracteristice mecanismului căderii la pământ și lovire de careva

obiecte.

În partea ce ține de probabilitatea că, aceste leziuni corporale s-au format la

partea vătămată în urma lovirii cu picioarele încălțate în încălțămintea militară,

instanța de apel a menționat că, aceste concluzii sunt neclare și nu se acceptă ca

probă din motivul lipsei unei poziții confirmate de alte probe.

Totodată, instanța de apel nu poate menționa cu certitudine că proba

respectivă confirmă că, decesul lui Munteanu Nicolae se află într-o legătură de

cauzalitate directă cu vătămarea gravă a integrității corporale, ca urmare a acțiunilor

inculpatului.

Instanța de apel a enunțat că, prin rapoartele de expertiză se confirmă existența

vătămărilor corporale la Munteanu Nicolai dar în coraport cu declarațiile

succesorului părții vătămate Munteanu Anna și a martorilor Ursu Aliona, Saraianu

8

Natalia, Saraianu Olga, Tonciu Măria, Tornea Eugenia, Pancu Alexandru, Jeca

Nicolae, Niculiseanu Teodora și Arabagi Gheorghe, nu se demonstrează că lovitura

care a fost aplicată de către inculpat a dus la decesul victimei.

Mai mult, instanța de apel a reiterat declarațiile lui Ursu Aliona anterior celor

întâmplate „Nicolai Munteanu a avut conflict cu Pancu Alexandru, adică a avut cu

el bătaie. Erau amândoi cinstiți. Aceasta s-a întâmplat cu o săptămână înainte de

cazul dat." În ședința instanței de fond Saraianu Olga a comunicat că de la Ursu

Aliona a aflat că Munteanu Nicolaie s-a bătut cu Pancu Alexandru și vătămatul avea

vânătă la ochi, nasul era julit și la cap era lovit, mai vechi.

Astfel, instanța de apel a constatat că până la deces victima a avut două

conflicte cu lovituri și ceartă, cu Pancu Alexandru și cu Tonciu Ilie. Aceste

circumstanțe pun la îndoială legătura de cauzalitate între decesul părții vătămate și

lovitura aplicată de Tonciu Ilie, deoarece s-a stabilit că anterior partea vătămată a

mai avut un conflict cu lovituri, între el și Pancu Alexandru, în acest sens, instanța a

considerat că la efectuarea expertizelor medico-legale și la examinarea medico-

legală a cadavrului nu au fost delimitate traumele cauzate părții vătămate până la

conflictul cu Tonciu Ilie, adică cauzate în conflictul cu Pancu Alexandru despre care

declară martorii.

Aferent concluziei, s-a menționat că nefiind separate leziunile corporale la

cele ce au fost aplicate de Pancu Alexandru și la cele ce au fost aplicate de Tonciu

Ilie, și în urma cărora a survenit decesul lui Munteanu Nicolae nu este posibil de a

determina cauzalitatea între urmările care au survenit de la acțiunile lui Tonciu Ilie

pentru întrunirea în acțiunile inculpatului, elementelor infracțiunii.

Totodată, instanța de apel a invocat faptul că existența unui conflict între

partea vătămată și Tonciu Ilie nu se exclude, or, reieșind din declarațiile martorilor,

Tonciu Ilie a avut posibilitatea de a se deplasa la casa unde locuia partea vătămată

și a avut timp pentru un conflict, însă instanței nu-i este cunoscut ce urmări au produs

acțiunile lui Tonciu Ilie în conflictul cu Munteanu Nicolaie.

În continuare, în urma studiului Fișei medicale a bolnavului de staționar

Nr.5023 a IMSP SR Cahul a cet. Munteanu Nicolai, a.n. xxxx, sa constatat că

pacientul în perioada 08-11.06.2012 a primit tratament conform foii de prescripții

medicale (sol. Piracetam; sol. Papaverină; sol. Fracsiparină; sol. Vinpocetină;

împreună cu NaCL 0,9%; sol Vitamina Bl; sol Vitamină B6; sol. Analgin; sol

Bimedil; sol Ac. Nicotinic: sol. Eufilini;), careva utilaje medicale pentru menținerea

stării lui în perioada menționată nu au fost utilizate. La caz, pacientul a fost externat

pentru tratament în condiții de ambalator pe motivul că starea generală a fost relativ

satisfăcătoare, hemo-dinamic compensat, febră nu face. Comisia nu exclude faptul

că pacientul putea fi tratat ambulatoriu cu respectarea indicațiilor prescrise (evidența

la neurolog, neurochirurg, medicul de. familie, prelucrarea zilnică a escarelor și

tratament medicamentos). Comisiei (necătând la demersurile făcute), nu au fost

prezentate careva documentație medicală, care ar permite evaluarea asistenței

medicale a părții vătămate, din momentul externării până la deces.''

Deci, s-a reținut că Munteanu Nicolae a fost externat din spital în stare relativ

satisfăcătoare fără a exista pericol pentru viața acestuia. Însă, organul de urmărire

penală nu a investigat și nu a stabilit dacă externarea și tratamentul necorespunzător

la domiciliu au avut efect negativ asupra stării sănătății lui Munteanu Nicolae cu

pericol pentru viața acestuia, legătura cauzală cu decesul acestuia.

9

În aceeași ordine de idei, instanța de apel reiterând prevederile art.8 alin.(3)

Cod de procedură penală, a conchis că inculpatul Tonciu Ilie urmează a fi achitat

deoarece fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii incriminate.

contestat cu recurs ordinar decizia, solicitând casarea acesteia cu dispunerea

rejudecării cauzei.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, instanța de apel nu a dat o analiză a

fiecărei probe prezentate de către acuzare, nu le-a apreciat, conform art.101 Cod de

procedură penală, fiecare separat și toate probele în coroborare, atât a probelor

cercetate în cadrul cercetării judecătorești, cât și cele administrate în cadrul urmăririi

penale. De asemenea, a notat că instanța de apel nu a efectuat o investigație eficientă

în vederea clarificării tuturor circumstanțelor care au importanță pentru justa

soluționare a acestui caz, concluzionând pripit asupra faptului că, în acțiunile

inculpatului nu se regăsesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art.151 alin.(4) Cod penal.

A indicat că, instanța de apel nu a analizat și nu a apreciat declarațiile depuse

de martorii Ursu Aliona, Saraianu Olga, subliniind fragmente din declarațiile

acestora: “Tonciu l-a pălit în cap cu piciorul pe Munteanu”, “inculpatul l-a lovit de

vreo cinci ori”, “După loviturile aplicate deodată a pierdut cunoștința și ei l-au adus

în casă.”, “Totul s-a petrecut ochii ei”, “Când Munteanu a fost internat în spital el

era fără cunoștință, el nu vorbea, nu se mișca”, “Când decedatul a fost externat din

spital, medicii au spus că el are foarte puține șanse să revină”, “După ce Tonciu l-a

lovit în cap, Munteanu și-a pierdut cunoștința”, “Munteanu era căzut jos la pământ.

Era puțin inconștient. Nu prea vorbea.”

Cu referire la concluzia instanței de apel că, “… decesul victimei a fost

determinat în mare parte de starea de sănătate a victimei, caz în care este suficientă

orice influențare din afară pentru a fi posibil sfârșitul, atunci cele comise nu pot fi

calificate potrivit art.151 alin.(4) Cod penal”, a menționat că această concluzia este

pripită și nemotivată, care nu se conciliază cu materialul probator și în general, cu

actele cauzei. Consideră că, instanța de apel nu a analizat în mod cuvenit și nu s-a

expus privind concluzia expertizei medico-legale nr.l65/D din 02.08.2012, prin care

vătămările care au fost cauzate lui Munteanu Nicolae au legătură directă cu cauza

decesului, și nicidecum nu a fost constatat că decesul victimei a fost determinat de

starea de sănătate a victimei sau din cauza tratamentului necorespunzător.

La fel, cu referire la expertiza medico-legală (raport nr.21 din 04.09.2015),

subliniază că nu s-a constatat faptul că, decesul victimei putea fi provocat de

tratamentul necorespunzător. De asemenea, a evidențiat că la externare partea

vătămată avea stare vegetativă.

La caz a enunțat că, instanța de apel nu a analizat minuțios probele din dosar,

nu a dat răspuns la toate capetele de cerere din apelul procurorului, prin aceasta

nerezolvând fondu apelului declarat.

La argumentul instanței de apel că, “nu s-a constata legătura de cauzalității

între decesul lui Munteanu Nicolae și loviturile aplicate de Tonciu Ilie, deoarece s-

a stabilit anterior că partea vătămată a mai avut un conflict cu lovituri între el și

Pancu Alexandru”, a menționat că instanța de apel la adoptarea deciziei a cercetat, a

analizat și a apreciat probele unilateral și nu s-a expus asupra motivelor invocate de

procuror în apelul său și a declarațiilor persoanelor nominalizate, s-a referit în

10

exclusivitate la declarațiile martorului Vatavu Tatiana.

De asemenea, consideră neîntemeiat argumentul instanței de apel că,

“......consideră neconfirmat faptul că în urma unei singure lovituri aplicate de către

inculpat au fost cauzate mai multe leziuni corporale descrise în raportul de expertiză

medico-legală și de la care a decedat partea vătămată”, la caz, indicând că este de

competența expertului de a constata posibilitatea cauzării vătămărilor corporale

depistate la partea vătămată în urma unei lovituri sau mai multor, dar nu a instanței.

Pe de altă parte, nu este de acord cu decizia instanței de apel în partea

menținerii sentinței judecătoriei Cahul din 09.06.2017 fără modificări privind

încetarea procesul penal în privința lui Tonciu Ilie învinuit în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.art.171 alin.(1), 172 alin.(1) Cod penal, pe motiv că există o hotărâre

a organului de urmărire penală de încetare a urmăririi penale în privința inculpatului.

În situația dată, a menționat că, prin Hotărârea Curții Constituționale nr.12 din

14.05.2015 a fost declarat neconstituțional art.287 alin.(1) Cod de procedură penală,

însă în conformitate cu prevederile art.140 alin.(1) al Constituției Republicii

Moldova, legile și alte acte normative sau unele părți ale acestora devin nule din

momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curții Constituționale. Deci, la

momentul emiterii ordonanței procurorului raionului Cahul, Tomița Mihail din

12.09.2011, norma de procedură penală, prevăzută de art.287 alin.(1) Cod de

procedură penală era în vigoare și constituțională. De asemenea, conform art.3

alin.(1) Cod de procedură penală, la desfășurarea procesului penal se aplică legea

care este în vigoare în timpul urmăririi penale.

Suplimentar, a relevat că, atât procurorul ierarhic superior cât și judecătorul

de instrucție, motivat au dispus reluarea urmăririi penale, conducându-se de

prevederile legislației procesual penale în vigoare la acel moment.

motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi admis, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, într-un alt complet de

judecată, din următoarele considerente.

Conform art.435 alin.(1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și dispune

rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu

poate fi corectată de către instanța de recurs.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

În sensul cerințelor art.414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt

asupra cărora s-a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care, prin

apel, se transmit instanței de apel sunt următoarele: dacă fapta reținută ori numai

imputată a fost săvârșită ori nu; dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în

ce împrejurări a fost comisă; în ce constă participația, contribuția materială a fiecărui

participant; dacă există circumstanțe atenuante și agravante; dacă probele corect au

fost apreciate; dacă toate în ansamblu au fost apreciate de prima instanță prin prisma

cumulului de probe anexate la dosar, în conformitate cu art.101 Cod de procedură

penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel,

acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii; dacă infracțiunea a fost

11

corect calificată; dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele

de drept procesual, penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate.

În corespundere cu art.384 alin.(3) Cod de procedură penală, hotărârea

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată.

Potrivit art.417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, decizia instanței de

apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la

respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Însă, în urma lecturării textului deciziei, Colegiul penal lărgit reține că instanța

de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate și în acest context ține să

menționeze următoarele.

6.1. Cu referire la învinuirea lui Tonciu Ilie de comiterea infracțiunilor

prevăzute de art.art.171 alin.(1), 172 alin.(2) Cod penal, Colegiul penal lărgit

constată că instanța de apel a menținut în această parte sentința primei instanțe, prin

care procesul penal a fost încetat, din motiv că în privința acestuia, pentru aceeași

faptă, există hotărârea organului de urmărire penală de încetare a urmăririi penale.

Generalizând argumentările puse la baza soluției de încetare a procesului

penal, instanța de apel a concluzionat că, ordonanțele de reluare a urmăririi penale

și punerea sub învinuire a lui Tonciu Ilie contravin prevederilor art.6 pct.44), art.22

alin.(2), 287 alin.(4) Cod de procedură penală, art.4 Protocolul 7 al CEDO și art.7

alin.(2) Cod penal.

Reieșind din textul ordonanțelor de reluare a urmăririi penale, menționate

supra, în privința lui Tonciu Ilie, instanța de apel a identificat că, la caz, nu au fost

constatate careva circumstanțe noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental,

care ar fi condiționat reluarea urmăririi penale în cauza dată, astfel persoana în cauză,

a „beneficiat" de o repetare a urmăririlor, iar principiul “non bis in idem” consacrat

în art.4 din Protocolul nr.7, vizează și cazul dublelor urmăriri.

La caz, Colegiul penal lărgit consideră că instanța de apel, la adoptarea

deciziei, în mod pripit a acordat prioritate și autoritate a lucrului judecat ordonanțelor

de încetare a urmăririi penale din 28.07.2009, 18.09.2009, 23.11.2009, 29.03.2010,

30.06.2010, 25.10.2010, 25.03.2011, 05.08.2011, fără să țină cont că acestea au fost

anulate și reluată urmărirea penală.

În acest sens, urmează a se reține faptul că, prin ordonanța procurorului r-lui

Cahul, Tomița Mihail din 12 septembrie 2011, a fost anulată ordonanța de încetare

a urmăririi penale din 05 august 2011, cu privire la încetarea urmăririi penale și

reluată urmărirea penală, iar la data de 22 iunie 2012, prin ordonanță Tonciu Ilie a

fost pus sub învinuire în baza art.art.171 alin.(1) și 172 alin.(2) Cod penal.

Ad contrario, instanța de apel urma să țină cont că, la momentul examinării

cauzei penale în instanțele de judecată, ordonanțele de încetare a urmăririi penale

erau de fapt niște hotărâri anulate, pe când, referitor la ordonanța de reluare a

urmăririi penale din 12.09.2011 nu există vreo hotărâre de anulare sau constatare a

nulității acesteia. Astfel, opinia instanței despre nulitatea celei din urmă ordonanțe,

nu echivalează cu adoptarea unei hotărâri de constatare a nulității absolute a

ordonanței respective sau de anulare a acesteia.

Respectiv, instanța de apel a luat concluzii pripite în ce privește acordarea de

legitimitate absolută și autoritate a lucrului judecat în privința primelor ordonanțe,

de scoatere de sub urmărirea penală și clasare a procesului penal.

12

Totodată, Colegiul penal lărgit apreciază drept întemeiate argumentele

procurorului prin care a remarca că, “Prin Hotărârea Curții Constituționale nr.12 din

14.05.2015 a fost declarat neconstituțional art.287 alin.(1) Cod de procedură penală,

însă în conformitate cu prevederile art.140 alin.(1) al Constituției Republicii

Moldova, legile și alte acte normative sau unele părți ale acestora devin nule din

momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curții Constituționale. Deci, la

momentul emiterii ordonanței procurorului raionului Cahul, Tomița Mihail din

12.09.2011, norma de procedură penală, prevăzută de art.287 alin.(1) Cod de

procedură penală era în vigoare și constituțională. De asemenea, conform art.3

alin.(1) Cod de procedură penală, la desfășurarea procesului penal se aplică legea

care este în vigoare în timpul urmăririi penale.”

În lumina considerentelor relatate supra, Colegiul penal lărgit concluzionează

că instanța de apel greșit a ajuns la concluzia că procesul penal de învinuirea lui

Tonciu Ilie de comiterea infracțiunilor prevăzute de art.art.171 alin.(1), 172 alin.(2)

Cod penal, urmează a fi încetat, pe motiv că există o hotărâre a organului de urmărire

penală de încetare a procesului penal în privința inculpatului.

În pofida faptului adoptării unei soluții de încetare a procesului penal,

Colegiul penal lărgit consideră că, instanța de apel trebuia să se expună asupra

vinovăției sau nevinovăției inculpatului, mai mult, că argumente în acest sens au fost

invocate în cererea de apel declarată.

6.2. În partea achitării inculpatului Tonciu Ilie învinuit de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art.151 alin.(4) Cod Penal, pe motiv că, fapta nu întrunește

elementele infracțiunii, Colegiul penal lărgit constată că, în partea descriptivă a

deciziei sale, instanța de apel a indicat declarațiile succesorului părții vătămate

Munteanu Anna, a martorilor Ursu Aliona, Saraianu Natalia, Saraianu Olga, Tonciu

Maria, Eugenia Ion, Pancu Alexandru, Jeca Nicolae, Vatavu Tatiana, a inculpatului

Tonciu Ilie, precum și probele materiale invocate de către procuror și de către

avocatul inculpatului, fără însă, a supune unei verificări minuțioase și obiective

fiecare probă separat - sub toate aspectele, prin prisma pertinenței, concludenței și

veridicității, iar toate în ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor.

Or, conform prevederilor art.art.100 alin.(4), 101 alin.(1)-(4) Cod de

procedură penală, verificarea probelor este o activitate a instanței privind constatarea

veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le conține proba

cu realitatea obiectivă.

Verificarea constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte

probe, verificarea sursei de proveniență a probelor. Verificarea probelor poate avea

loc doar prin aplicarea procedeelor probatorii prevăzute de cod și se efectuează la

toate fazele procesului penal. Sunt supuse verificării atât datele de fapt, cât și

mijloacele de probă din care au fost obținute.

Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor procesuale prevăzute de

Codul de procedură penală, cât și printr-o analiză logică a conținutului probei, a

coroborării lor.

Într-o hotărâre este necesar nu numai de a enumera statistic probele, dar și de

a expune esența acestora și legătura lor cu conținutul altor probe care în ansamblu

confirmă sau infirmă o circumstanță pe cauză, de a argumenta de ce unele probe sunt

admise, iar altele respinse.

13

Astfel, concluziile instanței de apel formulate în decizie, poartă un caracter

generic asupra operațiunii de cercetare și verificare a probelor, însă, așa cum

examinarea probelor constituie elementul-cheie la pronunțarea unei hotărâri corecte

și legale, lăsarea fără apreciere și aprecierea abstractă a acestora duce la pronunțarea

unei hotărâri incomplete, neîntemeiate și cu o doză sporită de incertitudine asupra

calității efectuării actului de justiție.

La fel, în urma lecturării deciziei, se reține că, instanța de apel dispunând

casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri de achitare de sub învinuirea de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.152 alin.(4) Cod penal, din motiv că faptele

nu întrunesc elementele infracțiunilor, nu a indicat care anume din elementele

componenței de infracțiuni incriminate nu sunt întrunite în acțiunile inculpatului

Tonciu Ilie, or, instanța de apel și-a motivat decizia apreciind probele unilateral și

fără a se expune asupra motivelor invocate de procuror.

În contextul dat, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că, motivarea

hotărârii judecătorești trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, întrucât, pe

de o parte, este indispensabil necesară pentru controlul exercitat de jurisdicția

ierarhic superioară, iar pe de altă parte, constituie, pentru părțile litigante, o garanție

împotriva arbitrariului, furnizându-le dovada că cererile și mijloacele lor de apărare

au fost riguros analizate.

Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției inerent

oricărui act jurisdicțional, iar hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces

logic de analiză științifică a pretențiilor deduse judecății, dispozițiilor legale

incidente și probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, urmare a unui

raționament logic-juridic care se reflectă în motivarea acesteia.

Conform jurisprudenței CtEDO, expuse în cazurile aplicării art.6 al

Convenției, o hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul

procesului penal, oferă posibilitatea ca această hotărâre să poată fi verificată în

cadrul căilor de atac și posibilitatea persoanelor interesate de a pregăti o cerere de

apel sau recurs (Suominen c. Finlandei (2003) § 37, Kuznetsov și alții c. Rusiei

(2007) § 85)

În afară de aceasta, motivarea hotărârilor este un instrument important în

asigurarea transparentei justiției și existența unui control social asupra acesteia

(Hirvisaari c. Finlandei, (2001) § 30).

Generalizând cele expuse supra, Colegiul constată că, în speța discutată și-a

găsit confirmare temeiul prevăzut în art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală,

„motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii și hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția”, ceea ce duce la casarea deciziei instanței de

apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel are obligația să înlăture erorile

menționate, să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a

soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor art.414 Cod de procedură penală, să

verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să dea o apreciere obiectivă

probelor administrate în cauză și, în dependență de datele obținute, să pronunțe o

hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să corespundă prevederilor art.417 Cod

de procedură penală, precum și să cerceteze minuțios aspectele învinuirii înaintate,

argumentând clar concluziile sale în decizia adoptată, ținând cont de motivele

expuse în pct.6 al prezentei decizii.

14

Subsidiar, Colegiul penal lărgit, atrage atenția asupra faptului că instanța de

judecată desemnată pentru rejudecarea prezentei cauze penale este Curtea de Apel

Chișinău, din motiv că la moment, în cadrul Curții de Apel Comrat activează doar

cinci judecători, dintre care trei sunt incompatibili, iar în această situație este

imposibilă formarea unui alt complet de judecată compatibil pentru judecarea cauzei

penale date, în cadrul acestei instanțe de judecată.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura UTA

Găgăuzia Oficiul Central, Sîrbu Lilia, casează total decizia Colegiului judiciar al

Curții de Apel Comrat din 22 noiembrie 2018, în cauza penală privindu-1 pe Tonciu

Ilie xxxx, cu dispunerea rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Chișinău.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțata la 29 august 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Nadejda Toma

Elena Cobzac

Victor Boico

15