1ra-696/2019 — art. 174 alin.1 CP

1ra-696/2019 — art. 174 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.1ra-696/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

20 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Cahul, Tomița Mihail, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 11 decembrie 2018, în

cauza penală privindu-l pe

Caraian Ivan xxxx, născut la xx xx xxxx, originar xxxx

xxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 01.02.2017 – 15.11.2017;

Instanța de apel: 08.02.2018 – 11.12.2018;

Instanța de recurs: 18.02.2019 – 20.06.2019.

Asupra admisibilității recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al

Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.174 alin.(1) Cod penal, la 3 ani 6 luni

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Solicitarea procurorului privind încasarea de la inculpat a cheltuielilor judiciare a fost

respinsă ca neîntemeiată.

anul 2015, la o dată neidentificată de organul de urmărire penală, aflându-se în s. xxxx r-

nul xxxx și anume la domiciliul ce aparține lui xxxx xxxx, urmărind scopul de a întreține

raport sexual în formă naturală cu minora, xxxx xxxx, născută la data de 24.01.2000, despre

care știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, a întreținut cu ultima raport sexual

în formă naturală cu consimțământul ei.

Tot el, în luna august, anul 2015, la o dată neidentificată de organul de urmărire penală,

1

aflându-se în s. Xxxx r-nul xxxx, la domiciliul său, urmărind scopul de a întreține raport

sexual în formă naturală cu minora, Xxxx, născută la data de 24.01.2000, despre care știa

cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, a întreținut cu ultima raport sexual în formă

naturală cu consimțământul ei.

Tot el, în luna august, anul 2015, la o dată neidentificată de organul de urmărire penală,

aflându-se în s. Xxxx r-nul xxxx, la domiciliul ce aparține lui xxxx, urmărind scopul de a

întreține raport sexual în formă naturală cu minora, Xxxx, născută la data de 24.01.2000,

despre care știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, a întreținut cu ultima raport

sexual în formă naturală cu consimțământul ei.

Caraian Ivan, prin care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul să fie achitat

de sub învinuirea înaintată, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii.

În motivarea apelului a invocat că, inculpatul urmează a fi achitat, deoarece nu au fost

administrate probe incontestabile de comitere a infracțiunii imputate acestuia.

apelul declarat a fost admis, cu casarea parțială a sentinței în partea stabilirii pedepsei și

pronunțată o nouă hotărâre, potrivit căreia Caraian Ivan a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art.174 alin.(1) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei

în penitenciar de tip semiînchis, iar în temeiul art.90 Cod penal, executarea pedepsei

stabilite a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de 1 an.

În rest, sentința a fost menținută.

respectat normele procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv

circumstanțele cauzei, a dat probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar tuturor în ansamblu din punct de

vedere al coroborării lor, corect ajungând la concluzia privind vinovăția inculpatului

Caraian Ivan în săvârșirea infracțiuni prevăzute de art.174 alin.(1) Cod penal.

Instanța de apel a motivat că pedeapsa aplicată inculpatului Caraian Ivan, pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art.174 alin.(1) Cod penal sub formă de 3 ani 6 luni

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, о consideră una prea

aspră în raport cu circumstanțele cauzei și cu personalitatea inculpatului, nefiind în măsură

să întrunească exigențele individualizării pedepsei penale.

Prin urmare, instanța de apel a reținut că la stabilirea pedepsei, instanța de fond nu a

acordat deplină eficiență dispozițiilor art.art.61, 75-77 Cod penal, că pedeapsa are drept

scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnaților, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea condamnaților cât și a altor persoane, că executarea

pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei

condamnate.

Astfel, instanța de apel a reținut că pentru a-și îndeplini funcțiile, pedeapsa trebuie să

corespundă sub aspectul naturii, privativă sau neprivativă de libertate și a duratei, atât

2

gravității faptei și potențialului pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana

infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se corecta sub influența pedepsei penale. Or, о

pedeapsă neechitabil prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate, înrăire

și neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit.

Prin urmare, instanța de apel a reținut că inculpatul și-a recunoscut vina, a manifestat

căință sinceră, anterior nu a fost condamnat, astfel instanța de apel nu a reținut careva

temeiuri care justifică aplicarea pedepsei sub formă de închisoare cu executarea reală a

respectivei pedepse.

Instanța de apel a ținut cont de circumstanțele stabilite, a considerat că scopul

corectării și reeducării inculpatului se va atinge fără izolarea lui de societate, fiind posibil

de a stabili pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei conform art.90 Cod penal, pe un termen de probațiune

de 1 an, astfel, dând posibilitate reală inculpatului să-și dovedească corectarea prin

comportament exemplar și muncă cinstită, nesăvârșind o nouă infracțiune.

decizia cu recurs ordinar, solicitând casarea integrală a acesteia și menținerea sentinței.

Recurentul menționează că potrivit prevederilor art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod de

procedură penală hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului în cazul, în care

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar și s-au aplicat pedepse în alte limite decât

cele prevăzute de lege, toate fiind valabile în prezenta cauză.

Astfel, recurentul menționează că, pedeapsa stabilită inculpatului cu aplicarea

prevederilor art.90 Cod penal este prea blândă în raport cu circumstanțele cauzei, instanța

de apel a ignorat faptul că inculpatul a comis o infracțiune gravă, precum și lipsește

motivarea aplicării prevederilor art.90 Cod penal.

În opinia acuzatorului de stat, prima instanță a stabilit în privința inculpatului o

pedeapsă echitabilă pentru fapta comisă de acesta, pedeapsă pe care instanța de apel greșit

a modificat-o. În contextul celor expuse, recurentul susține că decizia recurată a fost

adoptată în rezultatul admiterii unor erori de drept procesual și material.

materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care

constată că este vădit neîntemeiat.

Reieșind din conținutul recursului, recurentul invocă ca temei de casare a hotărârii

instanței de apel prevederile art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală, care

stipulează că, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

3

care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta

este expus neclar și când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale,

considerând că inculpatului greșit i-a fost aplicată norma art.90 Cod penal, adică

suspendarea condiționată a pedepsei cu închisoare.

La fel, Colegiul penal constată din recursul declarat, că recurentul nu contestă starea

de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a acțiunilor săvârșite,

invocând dezacordul cu faptul că instanța de apel nu a luat în considerație totalitatea

circumstanțelor cauzei, ce în opinia ultimului, indică la aplicarea nejustificată a suspendării

condiționate a pedepsei cu închisoare inculpatului, conform art.90 Cod penal.

Într-un prim aspect, este relevant de a specifica că, invocând eroarea de drept

prevăzută de art.427 alin.(2) pct.6) Cod de procedură penală, recurentul menționează

despre faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel

sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, însă afirmațiile aduse

în recurs sânt de ordin general și declarative.

Colegiul penal, reieșind din practica sa constantă, va respinge, ca nefondate, alegațiile

titularului dreptului de recurs în această parte, reiterând faptul că invocarea unor pretinse

erori admise la etapa judecării cauzei de către instanța de apel, urmează a fi precedate de o

motivare corespunzătoare privind esența acestora și indicarea expresă a circumstanțelor

cauzei cărora sunt subsecvente. Instanța de recurs nu reține poziția recurentului, precum că

instanța de apel nu a respectat cerințele art.414 alin.(5) Cod de procedură penală, care

obligă instanța să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel, având în vedere că

motivarea hotărârii este un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care

nu presupune în mod obligatoriu expunerea amănunțită asupra tuturor elementelor de fapt

menționate de părți, atâta timp cât sunt valorificate toate aspectele relevante din punct de

vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale unei hotărâri motivate.

În desfășurarea aceleiași idei, instanța de recurs mai specifică că, așa cum rezultă din

textul deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat soluția adoptată în conformitate cu

prevederile art.417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală și în hotărârea adoptată s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat, cuprinzând și motivele pe

care se întemeiază soluția adoptată.

În același context, Colegiul penal menționează că argumentele pe care instanța de apel

le-a expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare conformă rigorilor și

exigențelor din art. 6 CEDO.

Instanța de recurs reține că nu și-a găsit confirmarea nici temeiul pentru recurs

semnalat de către recurent și prevăzut la pct. 10) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală,

în prezenta speță, deoarece instanța de apel și-a motivat întemeiat soluția adoptată,

acordând deplină eficiență prevederilor art.art.61, 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii

cu privire la individualizarea pedepsei inculpatului și nu a admis careva erori, stabilind în

privința acestuia suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare.

Referirea recurentului la capitolul efectuării unei individualizări eronate a pedepsei

aplicate în privința inculpatului, conform art.90 Cod penal, instanța de recurs relevă, că în

4

cazul săvârșirii unei infracțiuni, instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască

nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis

infracțiunea, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective,

ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei

ori a cuantumului pedepsei.

Conform art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială și în strictă

conformitate cu dispozițiile Pârții generale a prezentului Cod. Așadar, persoanei declarate

vinovate trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în

baza căruia persoana se declară vinovată, iar după caz, instanța este în drept să aplice și

prevederile Pârții generale a Codului penal, în special a dispozițiilor art.90 Cod penal.

Reieșind din prevederile art.61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare, și reeducare a condamnatului, și se aplică

persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor,

având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnaților, cât și din partea altor persoane.

Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice sau să înjosească

demnitatea persoanei condamnate.

Instanța de judecată trebuie să aleagă și să aplice acel tip, și acea mărime a pedepsei

care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii. Pedeapsa mai aspră, în limitele

prevederilor articolului, poate fi stabilită numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului scontat.

Sancțiunea art.174 alin.(1) Cod penal, în baza căruia inculpatul a fost condamnat,

prevede pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani, această infracțiune clasificându-se ca gravă

potrivit art.16 Cod penal.

Conform alin.(1) art.90 Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru

infracțiunile săvârșite din imprudență, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana

celui vinovat, instanța de judecată va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare

condiționată a executării pedepsei și perioada de probațiune, sau după caz termenul de

probă, iar aceste prevederi potrivit dispoziției alin.(4) al aceleiași norme nu se aplică în

cazul persoanelor care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave.

Potrivit actelor cauzei, Colegiul penal atestă, că inculpatul a fost condamnat în baza

art.174 alin.(1) Cod penal, la 3 ani închisoare.

Respectiv, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor generale de

individualizare a pedepsei, continuând operațiunea de individualizare cu privire la

săvârșirea infracțiunii, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat,

instanța de judecată poate dispune neexecutarea pedepsei aplicate vinovatului. Astfel,

suspendarea condiționată, ca mijloc de individualizare a pedepsei, conferă instanței de

judecată posibilitatea ca, pe lângă stabilirea cuantumului pedepsei, să se pronunțe și asupra

5

modului de executare.

Derivând din condițiile ce vizează pedeapsa aplicată și natura infracțiunii prevăzute în

alin.(1) și alin.(4) art.90 Cod penal, se atestă faptul incidenței acestora la prezenta speță și

anume că este stabilită o pedeapsă cu închisoare ce nu depășește 5 ani, și nu este una ce se

atribuie la infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave.

Astfel, instanța de recurs apreciază că, la stabilirea modalității de executare a pedepsei,

instanța de apel a acordat deplină eficiență prevederilor art.art.61, 75 Cod penal, constatând

că pedeapsa aplicată va fi echitabilă faptei infracționali comise, ce corespunde normelor

legale și va atinge scopul de corectare și reeducare a inculpatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, ca urmare, nefiind justificată solicitarea recurentului privind

excluderea aplicării dispozițiilor art.90 Cod penal, în privința lui Caraian Ivan.

Din considerentele menționate, Colegiul penal conchide că, în cauza dată nu și-au

găsit confirmarea temeiurile de recurs la care face referire recurentul și nu sânt motive de

a interveni în soluția adoptată, fiindcă hotărârea instanței de apel cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată potrivit legii.

În temeiul celor menționate mai sus, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea

recursului ordinar declarat de către procuror, ca fiind vădit neîntemeiat.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Cahul, Tomița Mihail, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de

Apel Cahul din 11 decembrie 2018, în cauza penală privindu-l pe Caraian Ivan xxxx, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 18 iulie 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

6