1ra-1234/2019 — art. 171 alin. 2 lit. b CP

Dosarul nr. 1ra-1234/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiul judiciar al Curții de

Apel Comrat din 22 ianuarie 2019, declarat de procurorul în Procuratura UTA

Găgăuzia, Sîrbu Lilia, în cauza penală în privința inculpatului

Ostrioglo Vadim XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 25.07.2017 - 09.07.2018,

instanța de apel: 27.07.2018 - 22.01.2019,

instanța de recurs: 08.02.2019 - 19.06.2019.

1

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza de art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 6 ani închisoare.

În conformitate cu art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni,

prin cumulul parțial al pedepsei aplicate prin sentința Judecătoriei Comrat din

11.08.2017 și decizia Curții de Apel Comrat din 17.10.2017, i-a fost stabilită

pedeapsa definitivă de 10 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, începând din 09.07.2018.

De la Ostrioglo Vadim s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile de

judecată în sumă de 6341 lei.

inculpatul Ostrioglo V., aflându-se în casa din XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX,

cunoscând cu bună știință că XXXXX, născută la XXXXX, este minoră,

aplicând constrângere fizică și psihică, a întreținut cu ultima un raport sexual

forțat.

Instanța a reținut că inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, declarând că

față de partea vătămată nu a aplicat violență fizică, totul a fost benevol.

Totodată, vinovăția inculpatului este confirmată integral prin probele

administrate, inclusiv declarațiile părții vătămate minore XXXXXX, martorilor

Terzi V., Grancear A. și Terzi G.

Astfel, acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 171 alin.

(2) lit. b) Cod penal, ca viol, adică raportul sexual săvârșit prin constrângere fizică

sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința,

săvârșit cu bună știință asupra unei minore.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont că inculpatul a comis o

infracțiune gravă, fiind minor, că anterior a fost judecat, la locul de trai se

caracterizează negativ, în locurile publice se comportă obraznic, are multe aduceri

silite la poliție pentru comiterea diferitor încălcări, nu se află la evidența

medicului psihiatru și narcolog, că circumstanțe agravante nu au fost stabilite, că

sancțiunea art. 171 alin. (2) Cod penal, prevede pedeapsa închisorii de la 5 la 12

ani, că conform art. 70 alin. (3) Cop penal, la stabilirea pedepsei închisorii pentru

persoana care, la data săvârșirii infracțiunii, nu a atins vârsta de 18 ani, termenul

închisorii se stabilește din maximul pedepsei, prevăzute de legea penală pentru

infracțiunea săvârșită, reduse la jumătate.

hotărâri, prin care procesul penal să fie încetat.

Apelantul a invocat că dosarul penal este întocmit cu încălcări grave, dat

fiind faptul că partea vătămată inițial nu dorea să depună cererea la politie în

2

privința lui, din motiv că violul nu a avut loc, însă în instanța de judecată și-a

schimbat declarațiile și l-a ponegrit.

Partea vătămată a fost impusă să scrie cererea în privința lui, din cauza că

ei s-au despărțit.

fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Ostrioglo Vadim, în baza art. 84 alin. (4) Cod penal, i-a fost stabilită

pedeapsa definitivă de 7 ani închisoare.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că prima instanță a dat o apreciere corectă probelor

administrate și întemeiat a ajuns la concluzia cu privire la vinovăția inculpatului

de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Însă, inculpatului i-a fost stabilită definitiv pedeapsa prea aspră, sub formă

de închisoare pe un termen de 10 ani.

Or, sancțiunea art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal, prevede pedeapsa

închisorii de la 5 la 12 ani.

Inculpatul a comis o infracțiune gravă, dar la o vârstă minoră, lipsind

circumstanțe agravante.

Astfel, pedeapsa definitivă stabilită inculpatului în temeiul art. 84 alin. (4)

Cod penal, sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani, pentru concurs de

infracțiuni, va corespunde criteriilor generale de individualizare a pedepsei,

prevăzute în art. 75 Cod penal, va fi proporțională cu caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii comise și va da posibilitatea corectării și reeducării

vinovatului, luând în considerație principiul umanismului legii penale, prevăzut

de art. 4 și 61 Cod penal.

declarat recurs ordinar, solicitând casarea deciziei instanței de apel și menținerea

sentinței instanței de fond.

Recurenta a invocat că inculpatul nu a recunoscut vinovăția, nu a contribuit

la descoperirea infracțiunii, s-a eschivat de la prezența în fața organului de

urmărire penală și instanței de judecată.

În procesul urmăririi penale cât și examinării în fond, au fost stabilite lipsa

circumstanțelor excepționale cât și cele atenuate, iar datele privind personalitatea

acestuia confirmă predispunerea lui la comiterea infracțiunilor, ținând cont de

caracteristica negativă la locul de trai, inculpatul anterior a mai comis infracțiunii

și nu o dată, dar careva concluzii pentru sine nu a făcut, circumstanțe care au fost

luate în considerație la aplicarea pedepsei de prima instanță, soluția fiind bine

argumentată.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de

procedură penală, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

3

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârii contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta

decizie, relevă în mod concludent că instanța de apel, legal și întemeiat a constatat

și apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală

și prescripțiilor de drept material, ținând corect cont că inculpatul a săvârșit o

infracțiune gravă, dar fiind minor, cât și de prevederile art. 7, 61, 70 alin. (3), 75,

84 alin. (4) Cod penal, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea

penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. La stabilirea pedepsei închisorii pentru

persoana care, la data săvârșirii infracțiunii, nu a atins vârsta de 18 ani, termenul

închisorii se stabilește din maximul pedepsei, prevăzute de legea penală pentru

infracțiunea săvârșită, reduse la jumătate. Persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă

conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. În cazul în care, după pronunțarea

sentinței, se constată că persoana condamnată este vinovată și de comiterea unei

alte infracțiuni săvârșite înainte de pronunțarea sentinței în prima cauză, instanța

de judecată, pronunțând pedeapsa pentru fiecare infracțiune aparte, stabilește

pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni prin cumul, total sau parțial, al

pedepselor aplicate.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în conformitate cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectarea acestuia,

precum și prevenirii de săvârșire de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane (pct. 4. din decizie).

4

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului

în care instanța de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura

pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt

sens decât cel pe care îl propune procurorul este o competență și prerogativă

legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul

celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care

au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița c. Moldovei).

În același timp, conform art. 66 alin. (2) pct. 2) și 8) Cod de procedură

penală, inculpatul are dreptul de a tăcea și a nu mărturisi împotriva sa, să facă

declarații sau să refuze de a le face, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea

declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații

acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa. Potrivit art. 103

alin. (3), 104 alin. (2) Cod de procedură penală, inculpatul nu poate fi forțat să

mărturisească împotriva sau să-și recunoască vinovăția și nu poate fi tras la

răspundere pentru refuzul de a face astfel de declarații.

Deci, argumentul recurentei că inculpatul nu și-a recunoscut vina, este

absolut neîntemeiat (pct. 5. din decizie).

Or, această circumstanță constituie un drept legal al inculpatului și nu face

parte din categoria celor agravante, prevăzute în art. 77 Cod penal.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au

aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta este vădit neîntemeiat.

5

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a

fi declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura

UTA Găgăuzia, Sîrbu Lilia, împotriva deciziei Colegiul penal al Curții de Apel

Comrat din 22 ianuarie 2019, în cauza penală în privința lui Ostrioglo Vadim

XXXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 12 iulie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6