1ra-1093/2019 — art. 217 alin. 4 lit. b CP

1ra-1093/2019 — art. 217 alin. 4 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1093/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

5 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în

procuratura de circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 14 iunie 2018, în cauza penală

privindu-l pe

ROMANESCUL Serghei XXXXX, născut la

XXXXX, originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 24.04.2018 – 14.05.2018;

Instanța de apel: 28.05.2018 – 14.06.2018;

Instanța de recurs: 19.04.2019 – 05.06.2019.

c o n s t a t ă:

conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală, în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, Romanescul S. a fost recunoscut vinovat și condamnat în temeiul art.

217 alin. (4) lit. b) Cod penal la 1 an închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip semiînchis și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul farmaceutic pe un

termen de 3 ani.

Cererea acuzatorului de stat privind încasarea din contul lui Romanescul S. a

cheltuielilor judiciare în mărime de 1680 de lei, suportate de stat pentru efectuarea

raportului de constatare tehnico-științifică nr. 34/12/1-R-815 din 12 martie 2018 a fost

respinsă, ca neîntemeiată.

de până la 30 decembrie 2017, ora 11.15 min., urmărind scopul păstrării, precum

și alte operațiuni ilegale cu analogii drogurilor, dându-și seama de caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și dorind în mod conștient

survenirea acestora, acționând cu intenție directă îndreptată spre atingerea

scopului infracțional, ilegal a păstrat asupra sa, fără scop de înstrăinare, masa

vegetală uscată și mărunțită, care constituie analogul drogurilor.

1

Astfel, la 30 decembrie 2017, ora 11.15 min., în cadrul unui control efectuat

de către colaboratorii IP Buiucani în incinta blocului administrativ „Casa de

Modă” amplasată pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 182 din mun. Chișinău, a fost

depistat Romanescul S., care avea un comportament suspect și neobișnuit, drept

rezultat la ultimul a fost depistat, ridicat și sigilat 1 (un) pachețel din hârtie în

care se află o substanță vegetală de culoare gălbuie cu un miros specific și cu

lungimea particulelor de până la 7 mm, în cantitate de 0,140 gr.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 34/12/1-R-815 din

12 martie 2018, în pachețelul din hârtie ridicat de la Romanescul S., a fost

depistat canabinoidul sintetic 5-fluoro ADB(C H FN 0 ), în cantitate de 0,140

20 28 3 3

gr. care în Hotărârea Guvernului al Republicii Moldova nr. 1088 din 5 octombrie

2004 cu privire la aprobarea tabelelor și listelor substanțelor narcotice,

psihotrope și precursorilor acestora, supuse controlului, nu este inclus.

În baza scrisorii nr.01-12/632 din 18.04.2017 parvenite de la I.M.S.P.

Dispensarul Republican de Narcologie cu nr. 01-12/632 din 18.04.2017,

înregistrată în cancelaria CTCEJ al IGP al MAI la 20.04.2017 cu nr. 569,

substanța 5-fluoro ADB(C H FN 0 ), constituie analog al substanței AKB 48,

20 28 3 3

care este inclusa în „Tabelul I. Substanțe stupefiante și substanțele psihotrope

neutilizate în scopuri medicale. Lista nr. 1. Substanțe stupefiante, aprobata prin

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1088 din 5 octombrie 2004”.

Conform pct. 153 a Hotărârii Guvernului nr. 79 din 23.01.2006, „Cu privire

la Lista substanțelor narcotice, psihotrope și a plantelor care conțin astfel de

substanțe depistate în trafic ilicit, precum și cantitățile acestora”, substanța AKB

48 de la 0,002 gr., constituie proporții deosebit de mari.

Având în vedere starea de fapt expusă supra, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (4) lit. b) Cod penal, păstrarea analogilor

drogurilor, săvârșite în proporții deosebit de mari și fără scop de înstrăinare.

În cadrul ședinței preliminare, inculpatul Romanescul S., a înaintat instanței cerere,

întocmită de el personal privind examinarea cauzei în procedură simplificată în

conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură penală invocând că, recunoaște în

totalitate faptele incriminate, este de acord cu calificarea, nu solicită administrarea de noi

probe.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost contestată cu apeluri de către procuror,

inculpat și avocatul acestuia.

3.1. Procurorul a solicitat casarea parțială a sentinței, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, în partea soluționării chestiunii de încasarea a cheltuielilor

judiciare, cu dispunerea recuperării acestora din contul inculpatului.

În motivarea apelului, procurorul a indicat că în cadrul examinării acestei cauze

penale nu au fost stabilite careva motive ce ar concluziona că nu este rațional de a

încasa cheltuielile judiciare de la condamnat. În cadrul cercetării judecătorești s-a

2

stabilit că Romanescul S. este angajat în câmpul muncii, drept urmare achitarea

cheltuielilor judiciare de către acesta în sumă de 1680 lei nu va influența

substanțial asupra situației lui materiale. Legea procesual-penală stabilește cazuri

concrete când condamnatul poate fi eliberat de plata cheltuielilor judiciare, însă

instanța de judecată nu a luat în considerație prevederile legale și neîntemeiat s-a

expus asupra acestora.

De asemenea, în opinia apelantului prima instanță nu a motivat de ce statul

și societatea urmează să suporte cheltuielile în legătură cu restabilirea echității în

urma săvârșirii de către Romanescul S. a infracțiunii reținute în sarcina sa. În

aceste condiții se creează situația în care persoana care nu respectă normele

legale stabilite în societate, cu toate că alte persoane nu-și permit așa

comportament, săvârșește infracțiunea, iar statul și societatea, fiind impuși să

sancționeze fapta comisă, cheltuind resurse materiale, sunt nevoite să suporte

cheltuieli în defavoarea altor membrii ai societății care duc un mod de viață legal,

respectând normele stabilite.

3.2. Avocatul Dobroviceanu-Mutavci V., acționând în interesele inculpatului, în

motivarea apelului a indicat că sancțiunea sub formă de închisoare este o sancțiune prea

aspră, pasibilă de casat, deoarece la numirea pedepsei nu s-a ținut cont că inculpatul și-a

recunoscut vinovăția de săvârșirea infracțiunii imputate, atât în cadrul urmăririi penale,

cât și în instanța de judecată, a declarat cu lux de amănunte circumstanțele în care a fost

săvârșită infracțiunea, a contribuit activ la desfășurarea anchetei penale, anterior nu a fost

condamnat, pentru prima dată este atras la răspundere penală, nu este persoană social

periculoasă, este angajat în câmpul muncii și se caracterizează pozitiv la locul de muncă,

are la întreținere un copil minor.

Din aceste considerente, avocatul a solicitat aplicarea unei pedepse prin prisma art.

90 Cod penal în privința inculpatului.

3.3. Inculpatul Romanescul S. a indicat că prima instanță nu a ținut cont că el și-a

recunoscut vina, a contribuit prin declarațiile sale consecvente la stabilirea

circumstanțelor în care a fost săvârșită infracțiunea, anterior nu a fost condamnat, pentru

prima dată este atras la răspundere penală, nu este persoană social periculoasă, este

angajat în câmpul muncii și este caracterizat pozitiv la locul de muncă, are la întreținere

un copil minor, de aceea a intervenit cu aceiași solicitare ca și avocatul său, de a-i fi

aplicată pedeapsa prin prisma art. 90 Cod penal.

apelurile declarate au fost respinse, ca nefondate, cu menținerea în vigoare a sentinței fără

careva modificări.

de drept constatată de prima instanță concordă cu circumstanțele stabilite și probele

administrate, relevate în cuprinsul sentinței. Concluzia primei instanțe privind calificarea

infracțiunilor este corectă, prin determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte

între semnele faptelor prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componențelor de

infracțiune prevăzute de art. 217 alin. (4) lit. b) Cod penal. Totodată, instanța de apel a

3

reținut că sentința se contestă în partea stabilirii pedepsei, însă temei pentru a

interveni în această parte, din oficiu, conform art. 409 alin.(2) Cod procedură

penală, instanța nu a stabilit.

Prima instanță just și întemeiat a stabilit categoria și termenul pedepsei

penale, fiind luate în considerație dispozițiile art. 7, 61 și 75 Cod penal, ce

determină scopul pedepsei penale, de restabilire a echității sociale și corijare a

infractorului, întru prevenirea comiterii de către acesta a altor infracțiuni, precum

și de criteriile generale de individualizare a pedepsei, ținându-se cont de

gravitatea faptei penale și consecințele survenite, aplicând o pedeapsă echitabilă

în limitele legii.

Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să

înjosească demnitatea persoanei condamnate. Or, conform Regulii nr. 6 din

Recomandarea NR. R (92)16 a Comitetului de miniștri către statele membre

referitoare la regulile europene asupra sancțiunilor aplicate în comunitate

(adoptată de Comitetul de Miniștri în 19 octombrie 1992, cu ocazia celei de a

482-a reuniune a Delegațiilor de Miniștri), natura și durata sancțiunilor și

măsurilor aplicate în comunitate trebuie de asemenea să fie proporțională cu

gravitatea infracțiunii pentru care un delincvent a fost condamnat sau o persoană

este inculpată, decât să se țină seama de situația personală.

Pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a contribui la

realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat, cât și de alte

persoane. Practica judiciară a demonstrat că o pedeapsă prea aspră generează

apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere in lege,

fapt ce poate duce la consecințe contrara scopului urmărit. De asemenea, o

pedeapsă prea blândă generează dispreț față de ea și nu este suficientă nici pentru

corectarea infractorului și nici pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (4) lit. b) Cod

penal, care se califică ca una gravă, sancțiunea fiind stabilită în limitele închisorii

de la 1 la 6 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a

exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Prin urmare, instanța de fond la stabilirea categoriei și termenului pedepsei

inculpatului a ținut cont de prevederile art. 16, 61, 75 Cod penal și de gravitatea

infracțiunii săvârșite, iar Colegiul a fost convins că, scopul legii penale privind

reeducarea și corectarea inculpatului va fi asigurat doar prin aplicarea unei

pedepse privative de libertate, la acest capitol lipsind careva împrejurări ce ar

indica asupra faptului că micșorarea termenului pedepsei închisorii or dispunerea

suspendării condiționate a executării acesteia ar fi oportună și proporțională

faptelor comise de inculpat, dar și vor duce la atingerea deplină a scopului legii

penale.

Nu au fost reținute afirmațiile avocatului și a inculpatului precum că, temei

de stabilire a unei pedepse mai blânde neprivative de libertate, ar constitui faptul

4

că inculpatul a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor incriminate, că are la

întreținere un copil minor, cauza penală fiind examinată în procedură simplificată

în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură penală, acesta căindu-

se sincer de cele comise, or, pedeapsa se consideră echitabilă când impune

inculpatului lipsuri și restricții ale drepturilor lui proporționale cu gravitatea

infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a

drepturilor și intereselor statului și întregii societăți perturbate prin infracțiune.

Cu privire la apelul acuzatorului de stat prin care se solicită încasarea din

contul inculpatului a cheltuielilor judiciare în mărime de 1680 lei, pentru

efectuarea raportului de constatare tehnico-științifică nr. 34/12/1-R-815 din 12

martie 2018 (f.d.24-28), instanța de apel a statuat asupra respingerii acestuia, ca

nefondat, or, acestea sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale în

vederea acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției

inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, cheltuieli ce sunt trecute în

contul statului. Or, obligația pozitivă a statului, în sensul art. 6 par. 2 CEDO, prin

intermediul organelor de urmărire penală și procuraturii de a demonstra în sensul

art. 24, 56 Cod de procedură penală, vinovăția persoanei, fiindu-le atribuită în

sensul art. 96-97 Cod de procedură penală sarcina probațiunii, persoana acuzată

de un delict beneficiind de „prezumția nevinovăției”, stipulată la art. 8 Cod de

procedură penală, fiind liberată de obligația de a-și demonstra nevinovăția.

Dispoziția art. 142 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că expertiza se

dispune în cazurile în care pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea

circumstanțelor ce pot avea importanță probatorie pentru cauza penală, sunt

necesare cunoștințe specializate în domeniul științei (...), de către organul de

urmărire penală, procuror (...), la caz fiind cele judiciare și raportului de

constatare tehnico-științifică nr. 34/12/1-R-815 din 12.03.2018, în vederea

depistării infractorului și încadrări juridice corecte a acțiunilor criminale, care în

sensul art. 143 alin. (1) pct. 2) și pct. 6) Cod de procedură penală, sunt

obligatorii.

În același sens, instanța de apel a făcut trimitere și la dispozițiile alin. (3)

din art. 75 al Legii cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar,

nr.68 din 14.04.2016, care expres stabilesc că în cauzele penale, cheltuielile

pentru efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul expertizei

judiciare din bugetul alocat, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 142 alin. (2)

din Codul de procedură penală, la caz ordonatorul expertizei fiind organul de

urmărire penală și nu partea apărării.

Din considerentele arătate, instanța a conchis că costul cheltuielilor judiciare

urmează să fie suportat de către ordonatorul expertizei judiciare din mijloacele

alocate pentru efectuarea expertizelor din bugetul alocat.

ordinar solicitând casarea parțială a acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecarea în partea

soluționării chestiunii de încasare a cheltuielilor judiciare.

5

Recurentul indică că instanța de apel nu a luat în considerație faptul că statul a

suportat cheltuieli în sumă de 1680 lei pentru efectuarea expertizei, sumă ce urma a fi

încasată de la inculpat în beneficiul statului, conform prevederilor art. 227 - 229 Cod de

procedură penală, iar instanța, contrar prevederilor art. 385 alin. (1) pct. 14), art. 397 pct.

5) Cod procedură penală, nu a dispus acest fapt. Soluția instanței de apel de a respinge

solicitarea acuzatorului de stat referitor la încasarea de la Romanescul S. a cheltuielilor de

judecată contravine normelor procesual-penale în vigoare.

Legislatorul a expus suficient de clar în art. 229 Cod de procedură penală

obligativitatea suportării cheltuielilor judiciare de către condamnat.

Urmărirea și judecarea unei cauze penale ocazionează efectuarea de cheltuieli

pentru întocmirea și transmiterea actelor de procedură, pentru administrarea probelor si

conservarea mijloacelor materiale de probă, cu retribuirea apărătorilor, precum și cu orice

alte cheltuieli necesare normalei desfășurări a procesului penal. În cheltuielile ocazionate

de administrarea probelor se includ și sumele pentru retribuția cuvenită experților și

interpreților pentru serviciul care l-au adus justiției. Spre deosebire de procesul civil,

unde sumele necesare acestor cheltuieli sunt avansate de către reclamant, prin plata taxei

de timbru, la introducerea acțiunii, în cauzele penale, în care activitatea judiciară se

desfășoară din oficiu, sumele necesare cheltuielilor de urmărire sau de judecată sunt

avansate, de regulă, de stat, prin organul judiciar în fața căruia se află cauza penală.

Efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de săvârșirea

unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei pentru aplicarea

legii penale celui ce a comis-o; ca urmare, cheltuielile judiciare sunt imputabile

inculpatului. Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală și

integrală.

Mai mult, partea acuzării consideră că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că

prin modificările survenite în Codul de procedură penală în vigoare din data de

09.02.2018, legislatorul a exclus prevederile art. 143 alin. (2), adică norma legală ce

instituia obligația statului a suporta cheltuielile pentru efectuarea expertizelor în cauzele

penale. Aceasta indică că statul deja nu mai are obligația imperativă de a suporta acele

plăți la efectuarea expertizelor în cauzele penale, luat în coraport cu dispoziția art. 229

alin. (1) Cod de procedură penală și constituie temeiul ce impune suportarea cheltuielilor

de judecată pretinse de la inculpat.

În aceiași ordine de idei, acuzarea este de părerea că instanța de apel a omis

prevederile art. 4 alin. (1) ale Codului de procedură penală, conform cărora în

desfășurarea procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăriri

penale sau a judecării cauzei în instanța judecătorească. Legea procesual-penală nu are

caracter retroactiv și deci este irezonabil a fi invocate prevederile art. 8 și art. 10 ale

Codului penal în partea ce ține aplicabilitatea normelor procesuale penale.

Recurentul menționează că instanța de apel urma să țină cont și de dispoziția art. 1

alin. (2) Cod de procedură penală, care prevede că procesul penal are ca scop protejarea

persoanei, societății și statului de infracțiuni, precum și protejarea persoanei și societăți

de faptele ilegale ale persoanelor cu funcții de răspundere în activitatea lor legată de

6

cercetarea infracțiunilor presupuse sau săvârșite, astfel ca orice persoană care a săvârșit o

infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie

trasă la răspundere penală și condamnată.

Deci, urmând logica normei legale sus expuse, apare întrebarea cum poate fi atins

acel scop al procesului penal de protejare a societății și a statului, în situația în care

persoana care încalcă acele norme instituite de către stat în beneficiul societății nu

întreprinde nicio măsură în vederea contribuirii la dezvoltarea statului și a societății.

Prin aceasta, recurentul consideră că se încalcă inclusiv și principiul egalități în fața

legii, consfințit în dispoziția art. 9 alin. (1) al Codului de procedură penală.

Concluzionând cele expuse, acuzarea consideră că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate de către procuror în apel, iar hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, ceea ce echivalează conform prevederilor art. 435 Cod de procedură penală cu

nerezolvarea fondului apelului, din care considerente decizia urmează a fi casată cu

trimiterea cauzei la rejudecarea în procedura de apel.

În drept, recurentul își întemeiază cererea pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală.

materialelor din dosar și raportat la criticele recurentului, Colegiul Penal conchide asupra

inadmisibilității acestuia, pentru următoarele motive.

În drept, soluția de inadmisibilitate a recursului se întemeiază pe dispoziția art. 432

alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, potrivit căreia instanța examinând

admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără

citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că cererea este vădit neîntemeiată.

Analizând criticele expuse de procuror, se constată că acesta contestă sentința și

decizia instanței de apel preponderent din considerentul că, în opinia lui, instanțele eronat

nu au încasat cheltuielile judiciare de la Romanescul S. în cuantum de 1680 lei suportate

de stat pentru efectuarea expertizei judiciare.

Verificând actele cauzei, raportat la alegațiile procurorului, instanța de recurs

consemnează că cele avansate de recurent nu și-au găsit confirmarea, iar soluția adoptată

pe marginea acestei spețe de către instanța de apel, de altfel și de prima instanță în partea

neîncasării cheltuielilor judiciare, este legală, întemeiată și urmează a fi menținută

integral.

Prin urmare, Colegiul Penal găsește vădit nefondată revendicarea procurorului în

partea ce ține de pretinsa încălcare admisă de instanța de apel, prevăzută de art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, privitor la neîncasarea cheltuielilor judiciare din

contul inculpatului pentru efectuarea expertizei judiciare, dat fiind că, în dispoziția art.

143 alin. (1) Cod de procedură penală, este stipulat expres că expertiza se dispune și se

efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul

nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul.

7

În situația când efectuarea expertizei a fost dispusă de către organul de urmărire

penală sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare

pentru efectuarea acesteia urmează a fi achitate din contul mijloacelor bănești ale

bugetului de stat, nu din contul inculpatului, după cum pretinde recurentul.

O atare prevedere legală expresă se conține în dispoziția art. 75 alin. (3) din Legea

nr. 68 din 14 aprilie 2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar,

unde este stipulat că, în cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt

suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția

cazurilor prevăzute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția despre

care ne relevă legiuitorul cuprinsă în art. 142 Cod de procedură penală, nu este incidentă

cauzei date.

Din actele cauzei, rezultă cu certitudine că raportul de constatare tehnico-științifică

nr. 34/12/1-R-815 din 12 martie 2018, a fost ordonat de către Inspectoratul de Poliție

Buiucani al Direcției de Poliție mun. Chișinău, fără a exista o asemenea cerere din partea

părții apărării, acestea fiind acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și

formularea învinuirii, care au fost puse în sarcina părții acuzării.

Totodată, Colegiul Penal consemnează că expresia „poate fi obligat” din dispoziția

art. 229 Cod de procedură penală nu echivalează cu expresia „este obligat” la plata

cheltuielilor judiciare.

Prin urmare, corect instanțele de fond au statuat că, plata pentru efectuarea acestei

acțiuni procesuale nu urmează a fi încasată din contul inculpatului, întrucât atât normele

procesual-penale relevante cauzei, cuprinse în art. 227 – 229, precum și cele din Legea

specială nr. 68/2016 amintită supra, stabilesc că responsabilul pentru achitarea plăților

încasate de la stat în folosul organelor îndrituite cu efectuarea expertizelor judiciare, sunt

ordonatorii unor atare acțiuni procesuale.

La fel, instanța de recurs notează în acest aspect că, în temeiul art. 51 alin. (2) pct.

2) Cod de procedură penală, procurorul este în drept să pornească o acțiune civilă

împotriva învinuitului, inculpatului sau a persoanei care poartă răspundere materială

pentru fapta comisă, acționând în interesele statului, pe când la caz, procurorul nu a

înaintat o atare acțiune.

Este nefondată alegația procurorului precum că, prin modificările efectuate prin

Legea nr. 316 din 22.12.2017 (publicată în Monitorul Oficial nr.40-47/108 din

09.02.2018), legislatorul și-a exprimat intenția de a pune în sarcina inculpatului

recuperarea cheltuielilor judiciare, or prin abrogarea alin. (2) din art. 143 Cod de

procedară penală și lăsarea în vigoare a celorlalte dispoziții din art. 227 – 229 Cod de

procedură penală, precum și a celor din art. 75 din Legea nr. 68/2016, se subliniază in

concreto că, compensarea cheltuielilor judiciare pentru efectuarea expertizelor se face din

contul celor care ordonează această acțiune procesuală, interpretarea extensivă în

defavoare a legii procesual-penale este interzisă.

Din ansamblul considerentelor care preced, rezultă că cheltuielile judiciare

suportate pentru instrumentarea acestei cauze urmează a fi acoperite din bugetul de stat,

8

acestea neputând face obiectul unei rambursări din partea inculpatului, în cazul în care

ultimul nu le-a ordonat.

Având în vedere acestea, instanța de recurs conchide că, în prezenta cauză nu se

constată admiterea erorilor de drept semnalate de procuror și prevăzute de art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, iar la judecarea acestei cauze în ordine de apel,

instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 227-229, 414-419 Cod

de procedură penală și a pronunțat o hotărâre legală și întemeiată, neexistând vreun temei

pentru admiterea recursului în sensul declarat.

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în procuratura de

circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții

de Apel Chișinău din 14 iunie 2018, în cauza penală privindu-l pe Romanescul Serghei

XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 3 iulie 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

9