1ra-880/2019 — art.190 alin.4 CP

1ra-880/2019 — art.190 alin.4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-880/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Ion Guzun, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 23 ianuarie 2019, declarat de avocatul Elena Țigănașu și inculpatul

Guștiuc Vasile.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 05.03.2010 – 28.04.2011,

instanța de apel: 26.03.2013 – 15.05.2013,

18.09.2018 – 23.01.2019,

instanța de recurs: 21.03.2019 – 10.04.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

Guștiuc Vasile a fost condamnat în baza art. 190 alin. (4) Cod penal la 8 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, de la reținere, cu includerea

termenului aflării în stare de arest de la 20.11.2009 până la 16.03.2010.

intenția de a dobândi ilicit bunurile altei persoane, a profitat de faptul că, la 13

decembrie 2006 între fratele său Guștiuc Andrei și Rotaru Vasile, a avut loc

înțelegerea privind vânzarea automobilului „Mazda”, 626, n/î xx, cu achitarea

sumei de 2000 euro până la 20.12.2006.

Drept urmare la 17.12.2006, în urma unei întâlniri cu Rotaru Vasile, Guștiuc

Vasile, asumându-și responsabilitățile fratelui său, Guștiuc Andrei, a abuzat de

încrederea lui Rotaru Vasile și a luat automobilul „Mazda” 626, n/î xx, înșelându-l

că o să-i achite suma 2000 euro până la sfârșitul lunii decembrie 2006.

1

Ca urmare, Guștiuc Vasile, având în folosință automobilul menționat, la

25.12.2006, fiind în or. Ialoveni la un autoservice, i-a propus lui Bălan Tudor care

își repara automobilul „BMW 318”, n/xx, să facă schimb de automobile. În urma

înțelegerii, au făcut schimb de automobile. Guștiuc V. i-a dat automobilul „Mazda”

626, n/î xx, și Balan Tudor automobilul „BMW 318”, n/î xx, cu transmiterea

pașapoartelor tehnice, la care Gușciuc V. a mai cerut adăugător suma de 200 euro,

diferența de cost a automobilelor, promițându-i procura generală pe automobilul

„Mazda” 626, n/î xx, v-a fi perfectată la momentul întoarcerii de peste hotarele R.

Moldova, a proprietarului automobilului Dumitraș A.

La momentul schimbării automobilelor, Balan Tudor i-a achitat lui Guștiuc

Vasile un avans în sumă de 50 euro, din banii pretinși de ultimul, iar restul banilor

în sumă de 150 euro, urmau a fi achitați în momentul perfectării procurii generale.

Peste aproximativ 4 zile, Guștiuc Vasile fiind conștient, că nu v-a putea perfecta

procura din numele lui Dumitraș A. și fiind la curent că automobilul dat a fost primit

de la Rotaru Vasile, care se afla în posesia automobilului și căruia necesita a-i achita

suma de 2000 euro în contul costului automobilului, și fiind conștient că abuzează

de încrederea lui Balan Tudor, l-a contactat, solicitându-i restul sumei, motivând

prin faptul, că a comis un accident rutier și are nevoie de bani, la care ultimul i-a

transmis restul sumei de 1500 lei în contul celor 150 euro.

Astfel, Guștiuc Vasile, abuzând de încrederea lui Roatru Vasile, a însușit

automobilul fără a-i achita suma de 2000 euro, echivalentul a 34.000 lei, apoi s-a

ascuns, cauzând părții vătămate o daună materială în proporții considerabile.

Tot el, la sfârșitul lunii decembrie 2006, profitând de faptul că Rotaru Sergiu

dorea să-și vândă automobilul „BMW 730i”, n/î xx, intenționat și abuzând de

încrederea ultimului, l-a înșelat că se ocupă de vânzarea automobilelor și poate să

contribuie la vânzarea acestuia.

Astfel, la 27 decembrie 2006, Guștiuc Vasile, abuzând de încrederea lui

Rotaru Sergiu, a obținut automobilul „BMW 730i”, înșelându-1 că v-a achita suma

de 3300 euro până la 01.01.2007. Drept urmare, Guștiuc Vasile, în aceeași zi,

aflându-se în or. Hîncești la un autoservice, dându-se drept proprietar al

automobilului „BMW 730i”, l-a propus spre vânzare lui Moraru Nicolae, la prețul

de 2000 euro.

În urma înțelegerii cu Moraru Nicolae, au schimbat automobilul „BMW 730i”

pe un camion „ZIL 4331”, n/î xx, cu transmiterea pașapoartelor tehnice, la care

Guștiuc Vasile a mai cerut adăugător telefonul mobil ce-1 avea în folosință și 50

euro. După, Guștiuc Vasile a lăsat camionul „ZIL” în ograda la Moraru Nicolae,

motivând că va veni după el peste câteva. Peste o săptămână, Moraru Nicolae a fost

telefonat de către Guștiuc Vasile de pe un număr cu codul Rusiei și a anunțat că v-a

veni o persoană care v-a lua camionul „ZIL” și v-a transmite suma de 1000 dolari

pentru a fi transferată de către Moraru Nicolae prin bancă în Rusia.

Astfel, Guștiuc Vasile, abuzând de încrederea lui Rotaru Sergiu a însușit

automobilul fără a-i achita suma de 3300 euro, echivalentă cu 56.100 lei, apoi s-a

ascuns, cauzând părții vătămate o daună materiale în sumă de 56.100 lei.

2

Conform raportului de expertiză judiciară auto-merceologică din 13.01.2010.,

valoare pe piață a automobilului „BMW 730i”, n/î xx, anul fabricării 1988, la data

de 27.12.2006 constituie 44.392 lei, care este considerabilă pentru partea vătămată

Rotaru Sergiu.

În rezultatul acțiunilor sale intenționate, Guștiuc Vasile a dobândit ilicit

bunurile părților vătămate în sumă totală de 78.392 lei.

Instanța a reținut că la urmărirea penală inculpatul a refuzat să facă

declarații privitor la învinuirea înaintată și se ascunde de la prezentarea în

instanță, fiind anunțat în căutare.

Totodată, vinovăția lui este integral dovedită prin probele administrate,

acțiunile lui urmând a fi încadrate în baza art. 190 alin. (4) Cod penal, ca escrocherie,

adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de

încredere, săvârșită cu cauzarea de daune în proporții mari.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 75 Cod

penal, de persoana inculpatului, care s-a eschivat de la prezența în ședința de

judecată, încălcând angajamentul asumat, fiind anunțat în căutare, de faptul că a

recuperat benevol prejudiciul cauzat, de starea familială precară, de lipsa

circumstanțelor care agravează sau atenuează răspunderea, concluzionând că

corectarea lui este posibilă prin aplicarea pedepsei cu închisoare.

repunerea acestuia în termen, casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatul să fie achitat, pe motiv că fapta nu întrunește elementele

infracțiunii.

Apelanta a invocat că sentința este neîntemeiată, ilegală, contrară

principiului legalității procesului penal și prevederilor tratatelor internaționale la

care R. Moldova este parte, inechitabilă și prea dură.

apelul a fost respins, ca inadmisibil.

Instanța de apel a constatat că, potrivit afirmațiilor apărătorului Țigănașu

E., contractul de asistență juridică a fost încheiat cu rudele inculpatului la

23.02.2013, iar însuși inculpatul este anunțat în căutare.

Astfel, apelul urmează a fi respins inadmisibil, deoarece este depus de o

persoană neîmputernicită în ordinea prevăzută de lege de către inculpat personal

de a declara apel în numele său, cu atât mai mult, că avocatul apelant nu a

participat la examinarea cauzei în fond, iar locul aflării lui Guștiuc V., rămânând

a fi necunoscut.

și pronunțarea unei hotărâri, prin care să fie achitat.

Apelantul a indicat că instanța a emis o hotărâre ilegală, nefiind luate în

considerație circumstanțele comiterii faptei. Nu a avut posibilitatea să facă

cunoștință cu materialele dosarului și cu sentința primei instanțe.

Potrivit procesului-verbal al ședinței, inculpatul a menționat în fața

instanței de apel că a fost reținut pe 30 august 2018 și dus la penitenciarul nr. 17,

3

ulterior nr. 13, fiindu-i comunicat că urmează să execute pedeapsa aplicată în baza

art. 190 alin. (4) Cod penal, dar sentința a primit-o în luna iulie 2018.

2019, apelul a fost respins, ca depus peste termen.

Instanța de apel a statutat că conform art. 402 alin. (1) Cod de procedură

penală, termenul de apel este de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale.

Potrivit art. 403 alin. (1) Cod de procedură penală, apelul declarat după

expirarea termenului prevăzut de lege, este considerat ca fiind făcut în termen, dacă

instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de motive întemeiate, iar

apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării pedepsei.

Astfel, sentința din 28.04.2011 a fost pronunțată public în aceiași zi, copia

fiind expediată părților pe 10.06.2011.

Avocatul Țigănașu Elena a declarat apel, în numele inculpatului, la

14.03.2013, care a fost respins ca inadmisibil prin decizia instanței de apel din

15.05.2013.

Conform acestei decizii, avocatul Țigănașu E. a declarat că cauza penală a fost

examinată în lipsa inculpatului, care i-a promis că se va prezenta în ședința instanței

de apel, contractul de asistență juridică fiind încheiat cu rudele acestuia.

Inculpatul, fiind anunțat în căutare, a fost reținut la data de 30.08.2017.

În pofida acestui fapt, inculpatul a depus prezentul apel tocmai la 17.07.2018.

Cele menționate, indică elocvent la încălcarea termenelor prevăzute de art.

402 alin. (1) Cod de procedură penală.

Or, în art. 403 alin.(1), art. 404 alin.(1) Cod de procedură penală, este expres

stipulată imposibilitatea declarării apelului mai târziu de 15 zile de la data începerii

executării pedepsei, ceea ce face imposibilă și repunerea în termen a apelului

declarat de inculpat, care a depus apel la data de 17.07.2018. Or, inculpatului i-a

realizat apărarea Țigănașu Elena, care deja a beneficiat de dreptul de a depune apel,

cunoscând despre sentință la momentul depunerii apelului, aceasta invocând că

inculpatul cunoaște și se va prezenta în ședința instanței de apel, drept pe care nu l-

a realizat inculpatul.

Inculpatul, fiind reținut la 30 august 2017, a depus apelul cu încălcarea

prevederilor art. 403 alin. (1) Cod de procedură penală, care stipulează că apelul

declarat după expirarea termenului prevăzut de lege, este considerat ca fiind făcut în

termen, dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de motive

întemeiate, iar apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării

pedepsei. Astfel, declarând apel pe 17 iulie 2018, inculpatul nu și-a exercitat dreptul

legal de atac a actului de dispoziție a instanței de judecată în termenul prevăzut de

lege.

Avocata Țigănașu Elena, a solicitat repunerea cererii de apel în termen, iar

instanța de apel nu este în drept să repună apelul în termenul omis, dacă temeiurile

omiterii sunt nejustificative, or, aceasta ar echivala cu avantajarea unei părți în

defavoarea alteia.

4

Totodată, în speța nu a fost confirmat prin probe faptul că omiterea

termenului a avut loc din motive întemeiate, deci nu poate fi reținută solicitarea

verbală a avocatei Țigănașu Elena cu privire la repunerea cererii de apel în termen.

Termenul de apel este un termen procesual legal, durata lui este stabilită

exhaustiv prin lege, acesta fiind absolut și având un caracter imperativ, în sensul că

depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac.

În aceiași ordine de idei, art. 230 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală,

prevede că, în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un

anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și

nulitatea actului efectuat peste termen

Astfel, potrivit formalismului legii procesual-penale, având caracter de

garanție egală pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 20 din

Constituția R. Moldova, ca rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității

procesuale prin stabilirea unor termene peremptorii, se impune obligația îndeplinirii

în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului.

Ca atare, neexecutarea în termen a unui drept procesual, conform sancțiunii

menționate, duce la pierderea acestuia.

Subsidiar, prin admiterea unui apel tardiv și poziționarea uneia dintre părțile

procesului penal pe o treaptă mai avantajoasă decât cealaltă parte, se încalcă vădit

principiul egalității armelor, care inter alia prevede că fiecare parte trebuie să

beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a prezenta cauza sa în condiții care să nu-

i plaseze într-o situație net dezavantajoasă în raport cu partea adversă.

Aplicarea regulilor privind termenele de procedură este susceptibilă de a

încălca principiul egalității armelor și a securității raporturilor juridice, în general,

în măsura în care fiecare dintre părți nu se vor bucura de aceleași mijloace pentru a

prezenta argumentele sale în fața unei instanțe (Varnima Corporation International S.A.

vs Grecia, nr.48906/06, §27, 28.05.2009; Ben Naceur vs Franța, nr.63879/00, §32, 3.10.2006;

Wynen contra Belgiei, nr.32576/96, §32 CEDO 2002-VIII).

Raportând cauzei textele de procedură penală sus-menționate și statuările din

jurisprudența constantă a Curții Europene, este evident că termenul de declarare a

apelului a fost omis de către inculpat, din circumstanțe care sunt imputabile părții.

Sub aspectul celor elucidate, sunt relevante și explicațiile Curții Supreme de

Justiție date în p. 6 al Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție pentru

modificarea și completarea Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr.22 din

12.12.2005 „Cu privire la practica examinării cauzelor penale în ordine de apel”, că

în cazul în care termenul de declarare a apelului prevăzut la art. 402 Cod de

procedură penală este depășit, adică apelul este declarat după expirarea termenului

prevăzut de lege, instanța de apel este obligată să soluționeze chestiunea privind

repunerea în termen a apelului. Dacă întârzierea a fost determinată de motive

neîntemeiate, apelul urmează a fi respins ca tardiv, fără judecarea fondului”.

Pe motivele date, instanța de apel nu urmează să se expună asupra motivelor

invocate în apel ori, nici nu poate purcede la examinarea fondului apelului, deoarece

potrivit prevederilor pct. 16 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22

din 12.12.2005, soluția de respingere a apelului ca depus peste termen sau

5

inadmisibil nu implică o verificare a hotărârii atacate, întrucât instanța de apel nu

poate proceda la o verificare de fapt și de drept a acesteia decât în cadrul unui apel

exercitat în mod legal.

deciziei instanței de apel din 23 ianuarie 2019, cu dispunerea rejudecării cauzei în

aceiași instanță.

Apelanta a indicat că prima instanță nu a tras concluzia că între părți au avut

loc relații civile, deoarece în acțiunile inculpatului lipsesc careva elemente de

înșelăciune, care s-ar cuprinde de infracțiunea de escrocherie, asemenea împrejurări

sunt caracteristice unui contract civil.

Pedeapsa stabilită de prima instanță este prea aspră, la care nu s-a ținut cont de

circumstanțele atenuante ale cauzei, de vârsta tânără a inculpatului, de persoana

acestuia, care anterior nu a fost condamnat, este caracterizat pozitiv, s-a căit sincer

de cele comise și regretă că s-a dat atras în acest conflict provocator de către părțile

vătămate, a recuperat benevol prejudiciul cauzat, fapta a fost săvârșită ca urmare a

unui concurs de împrejurări grele de ordin personal și material, de faptul că are la

întreținere doi copii minori, părinții care sunt de o vârstă înaintată și sunt grav

bolnavi, fiind unica persoană care întreține toată familia.

Sentința nu a fost supusă căilor de atac din motiv că inculpatul nu a participat

la examinarea cauzei în fond, careva împuterniciri pentru contestarea acesteia nu au

fost delegate nimănui, respectiv inculpatul nu a primit în modul stabilit copia

sentinței.

Astfel, sentința fiind adoptată în lipsa inculpatului, faptul ce l-a pus în situația

de a fi în imposibilitate de a-și exercita pe deplin dreptul la apărare precum și de

obiectare față de argumentele și probele învinuirii.

Prin urmare, nefiind de acord cu sentința, inculpatul a contestat-o cu apel la

17.07.2018, solicitând repunerea în termen, casarea sentinței și pronunțarea unei

hotărâri de achitare.

Instanța de apel, incorect a respins, ca depus peste termen apelul inculpatului,

ignorând motivele invocate de apărare, cât și de inculpat ce ține de repunerea în

termenul de declarare a cererii de apel, în coraport cu dispozițiile art. 403 alin. (1)

Cod de procedură penală, deoarece pronunțarea sentinței a avut loc în lipsa

inculpatului, la acel moment ultimul nu a făcut cunoștință cu hotărârea și nu i-a fost

explicat termenul și modul de atac, iar cu sentința și copia acesteia a făcut cunoștință,

când i-a fost transmisă de avocat, adică în luna iulie 2018.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (6) și (12) Cod de procedură

penală.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

6

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430

alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens. Potrivit art. 6 pct. 11/1 Cod de procedură penală, eroarea gravă de fapt este

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul este fondat pe art. 427 alin. (6) și (12)

Cod de procedură penală, avându-se în vedere, probabil, art. 427 alin. (1) pct. 6) și

12) Cod de procedură penală, care prevăd mai multe temeiuri pentru recursul

ordinar, cum ar fi și situațiile când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii,

acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, or, faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, asupra

căror motive concrete din apel nu s-ar fi pronunțat instanța și care ar fi esența

circumstanțelor că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta este

expus neclar, că instanța ar fi admis o eroare gravă de fapt, raportată la exigențele

art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, care i-ar fi afectat soluția, că faptei

săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită și care ar fi cea corectă în asemenea

caz, fiind omisă în totalitate argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens

și specificarea unor concrete erori de drept în aspectul vizat (pct. 7. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul declarat nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se

expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

Sub acest aspect și în raport cu argumentele invocate în recursul ordinar (pct.

decizie, instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de

fapt și de drept privind tardivitatea apelului declarat de inculpat, în strictă

conformitate cu dispozițiile legii.

7

Astfel, conform art. 3 alin. (1) Cod de procedură penală, în desfășurarea

procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul judecării cauzei în

instanța judecătorească. Potrivit art. 402 alin. (1) Cod de procedură penală, termenul

de apel este de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale. În corespundere cu

art. 231 alin. (3) Cod de procedură penală, la calcularea termenelor pe zile nu se ia

în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se

împlinește. Conform art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în care

pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului

efectuat peste termen. Potrivit art. 403 alin. (1) Cod de procedură penală, apelul

declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în

termen dacă instanța de apel constată că întîrzierea a fost determinată de motive

întemeiate, iar apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării

pedepsei. În corespundere cu art. 404 alin. (1) Cod de procedură penală, participantul

la proces care a lipsit atât la judecarea, cât și la pronunțarea sentinței și nu a fost

informat despre adoptarea sentinței, poate declara apel și peste termen, dar nu mai

târziu de 15 zile de la data începerii executării pedepsei.

Potrivit jurisprudenței naționale, repunerea în termen a apelului se operează

doar avînd prezente două condiții cumulative: întârzierea a fost determinată de

motive întemeiate: calamitate naturală, accident, boală ș.a., pe care apreciindu-le,

instanța de apel va constata dacă situația invocată de apelant constituie în mod

efectiv o cauză de împiedicare a declarării apelului; apelul a fost declarat în cel mult

15 zile de la începerea executării pedepsei. Prin începerea executării pedepsei se

înțelege prima zi de reținere a persoanei în cazul pedepsei privative de libertate.

Admiterea repunerii în termen produce efectul apelului declarat în termen. În caz

contrar, apelul va fi respins. Repunerea în termen este o prerogativă a instanței de

apel, care urmează să se pronunțe cu motivația respectivă în textul deciziei (Hotărârea

Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor penale în

ordine de apel, pct. 7. - 8.).

În această consecutivitate se atestă că, potrivit materialelor cauzei, sentința

integrală a fost pronunțată la 28 aprilie 2011, inculpatul lipsind atât la judecarea

cauzei, cât și la pronunțarea sentinței, fiind anunțat în căutare.

Conform procesului-verbal, semnat de inculpat în aceeași zi, ultimul a fost

reținut la 30 august 2017, în temeiul executării sentinței din 28 aprilie 2011, copia

ei fiind anexată la procesul-verbal de reținere, pe care este semnătura inculpatului,

anticipată de inscripția: „cu sentința am făcut cunoștință”. Tot în dosarul

condamnatului Guștiuc Vasuile se conține și o copie de pe decizia Curții de Apel

Chișinău din 15.05.2013, prin care a fost menținută sentința fără modificări, ultimul

semnând că a făcut cunoștință cu acest dosar în cadrul executării pedepsei aplicate

(f.d. 93-94, 95-104 v.3, pct. 2.-4. din decizie).

Prin urmare, termenul de 15 zile de declarare a apelului pentru inculpat a

început să curgă de la reținerea lui, adică din 30 august 2017, această dată fiind

echivalentă cu data pronunțării sentinței integrale, și a expirat la sfârșitul zilei de 15

septembrie 2017 (art. 402 al. (1), 231 al. (3) CPP).

8

Pe lângă aceasta, inculpatul urma să declare apel nu mai târziu de 15 zile de

la data începerii executării pedepsei, adică 30 august 2017 (art. 402 al. (1), 403 al. (1),

404 al. (1) CPP).

Totodată, potrivit parafei cancelariei Curții de Apel Chișinău, inculpatul a

declarat apel tocmai la 17.07.2018, adică peste termenul prevăzut de lege (v.3, f.d. 76-

79, pct. 5. din decizie).

Or, art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală prescrie expres că, în cazul în

care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului

efectuat peste termen.

Rezultă că, termenul de apel este un termen legal și imperativ, astfel încât

nerespectarea lui atrage decăderea din exercițiul dreptului de a declara apel și

nulitatea oricărei cereri de apel înaintate după expirarea acestui termen (Hotărârea

Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de

apel”, pct. 6.).

Mai mult, inculpatul nu a prezentat instanței de apel nicio dovadă că

întârzierea ar fi fost determinată de motive întemeiate (calamitate naturală, accident,

boală ș.a.), iar apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării

pedepsei (403 al. (1) CPP).

În același timp, soluția de respingere a apelului ca depus peste termen nu

implica o verificare a sentinței atacate, întrucât instanța de apel nu putea proceda la

o verificare de fapt și de drept a acesteia decât în cadrul unui apel exercitat în mod

legal.

Împrejurările expuse atestă, astfel, că instanța de apel just și întemeiat a

respins apelul declarat de inculpat, ca depus peste termen.

În același timp, potrivit art. 420 alin. (4) Cod de procedură penală, nu poate fi

atacată cu recurs sentința în privința căreia apărarea nu a folosit calea apelului.

Rezultă că recursul ordinar nu are niciun suport legal în aspectul celorlalte

motive de fapt și de drept invocate, deoarece apelul tardiv echivalează cu nefolosirea

acestei căi de atac (pct. 6. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurentă, că decizia atacată

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că recursul ordinar

este unul vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

va decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce, în raport cu motivele invocate, este vădit neîntemeiat,

recursul de pe rol urmează a fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

9

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Elena Țigănașu și

inculpatul Guștiuc Vasile x, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 23 ianuarie 2019, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 03 mai 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Ion Guzun

Victor Boico

10

11