1ra-796/2019 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-796/2019 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-796/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Dumitru Mardari,

Maria Ghervas,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul

ordinar, împotriva Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 decembrie

2018, declarat de avocatul Patriții Miron, în numele inculpatului

Bîrsan Ion XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 03.04.2017 – 24.08.2018,

instanța de apel: 13.09.2018 – 17.12.2018,

instanța de recurs: 05.03.2019 – 09.04.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (5) Cod

penal, pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii.

1

ce se afla la sediul întreprinderii SRL „Montav-Cons”, situat în XXXXXX,

XXXXXX, având intenția de a dobândi ilicit bunurile altei persoane, prin

înșelăciune, sub pretextul confecționării unei uscătorii pentru cherestea, a însușit

de la Munteanu V. bani în sumă de 15.000 euro care, conform ratei oficiale de

schimb a Băncii Naționale a Moldovei, constituiau 251.728,5 lei, cauzându-i un

prejudiciu material în proporții deosebit de mari.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 190 alin. (5) Cod penal

ca escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune,

în proporții deosebit de mari.

Însă, învinuirea înaintată inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzută la

art. 190 alin. (5) Cod penal nu a fost demonstrată.

Totodată, faptele inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii imputate, nefiind probată de către acuzare existența laturii subiective

în acțiunile acestuia.

Deci, în speță se atestă prezența unui raport juridic, cu caracter pur civil.

În cadrul cercetării judecătorești nu s-a dovedit prin probe pertinente și

concludente vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate.

Or, conform probelor administrate, a fost încheiat contractul de vânzare-

cumpărare nr. 10 din 09.06.2011, prin care „B.I. Utilajprim” SRL, în persoana

directorului Bîrsan I., care acționează în baza statutului, denumit în continuare

vânzător, pe de o parte, și SRL „Montav-Cons”, în persoana directorului Munteanu

V., care acționează în baza statutului, pe de altă parte, au încheiat un acord,

conform căruia vânzătorul vinde, iar cumpărătorul cumpără uscătorie pentru

cherestea la prețul de 20.000 euro.

În aceeași zi, la 09.06.2011, Bîrsan I. i-a eliberat lui Munteanu V. două

recipise, potrivit căror a primit de la ultimul sumele de 10.000 euro și 5000 euro.

Astfel, se atestă că nu a fost demonstrată intenția inculpatului de a comite

sustragerea, nefiind demonstrat nici unul din elementele caracteristice

escrocheriei.

Mai mult, având în vedere că inculpatul și-a asumat angajamentul să

construiască uscătoria pentru partea vătămată, acuzarea nu a demonstrat că la

momentul primirii banilor pentru efectuarea lucrărilor de construcție a uscătoriei

de cherestea, acesta nu avea de gând să-și onoreze obligațiile asumate față de

partea vătămată.

declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 8 ani închisoare,

cu privarea de dreptul de a exercita activitate economică pe un termen de 5 ani.

Apelantul a invocat că instanța de fond nu a evaluat la justa valoare probele

administrate, dându-le o apreciere neobiectivă critică.

Constatarea instanței de fond că partea vătămată a recunoscut că inculpatul a

început să efectueze careva lucrări de construcție pe teritoriul întreprinderii este

irelevantă or, partea vătămată nu a negat acest fapt, însă a relatat amănunțit despre

2

comportamentul dolosiv al inculpatului, și anume nedorința și eschivarea de la

efectuarea cărorva lucrări.

Instanța de fond a omis faptul că lucrările incipiente efectuate de inculpat,

contrar înțelegerii avute, au fost achitate de către partea vătămată, prin ce se atestă

scopul de cupiditate al inculpatului.

Informația eliberată de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, demască

intenția inculpatului de însușire a bunurilor altei persoane, fiind stabilit că

contribuabilul SRL „Utilajprim” nu a depus nici o dare de seamă pentru perioada

fiscală 2011-2016 or, întreprinderea a fost creată cu scopul de a reda o falsă

impresie relațiilor contractuale, în realitate fiind creată cu intenția de dobândire

ilicită a bunurilor altei persoane.

Astfel, acțiunile inculpatului, îndreptate împotriva valorilor sociale privind

patrimoniul persoanelor fizice și juridice atrag pedepsirea corespunzătoare a

inculpatului.

Or, atitudinea inculpatului și modul de comitere a infracțiunii au fost

incorect evaluate de către instanța de fond, intenția acestuia fiind confirmată pe

deplin prin probele administrate.

3.1. A declarat apel și partea vătămată Munteanu V., solicitând casarea

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie condamnat în

baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 8 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

exercita activitate economică pe un termen de 5 ani.

Apelantul a indicat că instanța de fond nu a analizat obiectiv probele

administrate, acordând prioritate celor convenabile la adoptarea soluției de

achitare, constatând eronat că probele acuzării sunt insuficiente pentru confirmarea

vinovăției.

La fel, instanța de fond a ignorat valoarea probantă a recipiselor eliberate de

inculpat pentru sumele de 5000 euro și 10.000 euro, prin care se confirmă

transmiterea banilor pentru efectuarea lucrărilor de construcție a uscătoriei de

cherestea.

Or, intenția inculpatului de dobândire ilicită a bunurilor altei persoane a fost

demonstrată pe deplin prin probele administrate.

decembrie 2018, apelurile au fost admise, casată sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Bîrsan Ion a fost condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 8 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții legate de activități economice

pe un termen de 5 ani, de la reținere.

Instanța de apel a constatat că la 09 iunie 2011, inculpatul Bîrsan I., în timp

ce sc afla la sediul întreprinderii SRL „Montav-Cons”, situată în XXXXXX,

XXXXXX, având intenția de a dobândi ilicit bunurile altei persoane, prin

înșelăciune, sub pretextul confecționării unei uscătorii pentru cherestea, a însușit

de la Munteanu V. bani în sumă de 15.000 euro care, conform ratei oficiale de

schimb a Băncii Naționale a Moldovei, constituiau 251.728,5 lei, cauzându-i un

prejudiciu material în proporții deosebit de mari.

3

Instanța de apel a reținut că acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în

baza art. 190 alin. (5) Cod penal, ca dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane

prin inducerea în eroare, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase,

în privința naturii actului juridic, încheierea căruia a fost determinată de

comportament dolosiv și viclean, cu cauzarea de daune în proporții deosebit de

mari.

Or, potrivit art. 190 Cod penal, escrocheria reprezintă dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei sau a mai multor

persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca

mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale

obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant

al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea

acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a produs

daune considerabile.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 190 din Codul penal are

următoarea - structură: 1) fapta prejudiciabilă alcătuită din două acțiuni (inacțiuni):

a) acțiunea principală, care constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane,

acțiunea de sustragerea lor; b) acțiunea sau inacțiunea adiacentă, care constă, în

mod alternativ, în înșelăciune sau în abuz de încredere; 2) urmările prejudiciabile

sub forma prejudiciului patrimonial efectiv; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta

prejudiciabilă și urmările prejudiciabile. În art. 190 din Codul penal noțiunea

„dobândire ilicită” are sensul autentic de „sustragere”.

Astfel, din materialele cauzei rezultă vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate, fiind demonstrată latura subiectivă a infracțiunii

încriminate, or, din declarațiile părții vătămate, ale martorilor, dar și din recipisele

anexate și cercetate, se atestă că acesta a dobândit ilicit banii în sumă de 10.000

euro și 5000 euro de la Munteanu V. prin înșelăciune și abuz de încredere.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 10 din 09.06.2011, firma

„B.I. Utilajprim” SRL, în persoana directorului Bîrsan I., care acționează în baza

statutului, denumit în continuare vânzător, pe de o parte și SRL „Montav-Cons”, în

persoana directorului Munteanu V., care acționează în baza statutului, pe de altă

parte, au încheiat un acord conform căruia vânzătorul vinde, iar cumpărătorul

cumpără uscătorie pentru cherestea, la prețul de 20.000 euro.

Tot la 09.06.2011, Bîrsan I. i-a eliberat lui Munteanu V. două recipise

potrivit cărora a primit de la ultimul 10.000 euro și, respectiv, 5000 euro.

Deci, latura subiectivă a escrocheriei se manifestă, în primul rând, prin

vinovăție sub formă de intenție directă.

acestei decizii și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul a invocat că acuzarea nu a prezentat suficiente probe pentru a

demonstra vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate.

Totodată, declarațiile inculpatului și nevinovăția acestuia se confirmă prin

declarațiile martorilor Tocan S., Malindra I., Untilov V., Iurco I. și martorului

acuzării Pridoprigora V., precum și prin actele medicale anexate la materialele

cauzei, și anume extrasul pe numele lui Bîrsan I., potrivit cărui a fost internat la

4

28.10.2011 (data maltratării acestuia de către Munteanu I. și Munteanu V.) și

externat la 04.11.2011, fiind indicată diagnoza și circumstanțele expuse nemijlocit

de pacient, unde Bîrsan I. a declarat că a fost agresat de către persoane necunoscute

la 28.11.2011, în jurul orei 14.00, pe XXXXXX XXX.

Or, declarațiile părții vătămate Munteanu V. sunt irelevante, fiind în

contradicție cu evenimentele petrecute, fapt ce se observă din simpla citire a

proceselor-verbale, acțiuni ce nu au fost întreprinse de instanța de apel și care au

dus la adoptarea unei decizii ce nu se bazează pe circumstanțele constatate în

cadrul cercetării judecătorești.

În același timp, declarațiile inculpatului sunt veridice, consecutive și în

coroborare cu celelalte probe ale apărării.

Totodată, examinând probele administrate, se atestă prezența mai multor

dileme și incertitudini, datorate unui fundal probatoriu insuficient pentru reținerea

vinovăției inculpatului.

Or, instanța trebuie să fie sigură de faptul dacă inculpatul a comis sau nu

infracțiunea, nefiind acceptabilă axioma mai probabil că inculpatul a săvârșit

infracțiunea, iar judecătorul are un rol decisiv în aprecierea probelor și adoptarea

soluției, urmând să excludă orice dubiu rezonabil și să se bazeze exclusiv pe

circumstanțele examinate în ședința de judecată.

Instanța de apel nu a ținut cont de prevederile art. 101 Cod de procedură

penală, potrivit căruia fiecare probă urmează a fi apreciată din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu

din punct de vedere al coroborării lor. Judecătorul apreciază probele conform

propriei convingeri, formate în urma examinării lor în ansamblu, sub toate

aspectele și în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a

fi admise, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, când motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect se atestă că instanța de fond și cea de apel au comis

următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 394

alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de achitare

trebuie să cuprindă descrierea circumstanțelor cauzei constatate de instanța de

judecată și enunțarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului. Nu se admite

5

introducerea în sentința de achitare a unor formulări ce ar pune la îndoială

nevinovăția celui achitat. În corespundere cu art. 396 pct. 2) Cod de procedură

penală, dispozitivul sentinței de achitare trebuie să cuprindă dispoziția de achitare a

inculpatului și motivul pe care se întemeiază achitarea sau încetarea procesului.

În corespundere cu jurisprudența națională, sentința trebuie să corespundă

atât după formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură

penală. Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă

din cea anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea

formulărilor inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința

judecătorească, pct. 3.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit dispozitivului și descriptivului

sentinței, instanța de fond (pct. 1., 2. din decizie):

a) a constatat în descriptivul sentinței mai multe temeiuri de achitare a

inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii, care se contrazic și se exclud

reciproc, având și consecințe juridice diferite, cum ar fi că: „învinuirea înaintată

inculpatului nu a fost demonstrată..., nefiind probată de către acuzare existența

laturii subiective în acțiunile acestuia..., nu s-a dovedit prin probe pertinente și

concludente vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate..., nu a

fost demonstrată intenția inculpatului de a comite sustragerea, nefiind

demonstrat nici unul din elementele caracteristice escrocheriei”.

Totodată, în dispozitiv, a dispus divergent că inculpatul este achitat pe motiv

că: „fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii”;

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii.

În al doilea rând, potrivit art. 414 alin. (1), (6) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală. Instanța de apel nu este în drept să-și întemeieze concluziile pe probele

cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a

instanței de apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal. Conform art. 419

Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară

potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, care se

aplică în mod corespunzător. În corespundere cu art. 101 alin. (1) și (4) Cod de

procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu –

din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată este obligată să pună la

baza hotărârii sale numai acele probe la a căror cercetare au avut acces toate părțile

în egală măsură și să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea

tuturor probelor administrate. Potrivit art. 394 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod de

procedură penală, partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă

descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se locul,

timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele

infracțiunii, probele pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată și

motivele pentru care instanța a respins alte probe. Conform art. 325 alin. (1) Cod

6

de procedură penală, judecarea cauzei se efectuează în limitele învinuirii formulate

în rechizitoriu. Modificarea învinuirii în instanța de judecată se admite dacă prin

aceasta nu se agravează situația inculpatului și nu se lezează dreptul lui la apărare.

În corespundere cu art. 66 alin. (1), (2) pct. 1) Cod de procedură penală, inculpatul

are dreptul la apărare și dreptul să știe pentru ce faptă este învinuit. Potrivit art. 8

Cod penal, caracterul infracțional al faptei și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc

de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptei. Conform art. 10 Cod

penal, legea penală care înlătură caracterul infracțional al faptei, care ușurează

pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei ce a comis infracțiunea are

efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvârșit faptele

respective până la intrarea în vigoare a acestei legi. Legea penală care înrăutățește

situația persoanei vinovate de săvârșirea unei infracțiuni nu are efect retroactiv.

Potrivit art. 118 alin. (2) Cod penal, calificarea infracțiunilor în cazul concurenței

dintre o parte și un întreg se efectuează în baza normei care cuprinde în întregime

toate semnele faptei prejudiciabile săvârșite. În corespundere cu art. 417 alin. (1)

pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă

temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea apelului, precum și motivele

adoptării soluției date.

Potrivit jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să

se pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări,

Chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă

fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă normele de drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se

constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate,

hotărârea instanței de fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei

(Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor

penale în ordine de apel).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, just rejudecând cauza potrivit regulilor generale, conform descriptivului

deciziei atacate (pct. 4. din decizie):

a) doar a trecut în revistă probele administrate, însă nu a apreciat fiecare

probă separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării

lor, inclusiv în coroborare cu normele de procedură penală care vizează natura

juridică a acestor probe, cât și în raport cu circumstanțele concrete în fapt și în

drept invocate în rechizitoriu, neindicând motivele pentru care a respins probele și

versiunile apărării.

Mai mult, nu a apreciat în niciun fel contractul de vânzare-cumpărare nr. 10

din 09.06.2011, încheiat între „B.I. Utilajprim” și SRL „Montav-Cons” (vol. I, f.d.

13);

b) reîncadrând acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (5), în redacția

nouă, în vigoare din 17.08.2018, conform indicilor: „...prin inducerea în eroare,

prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în privința naturii

actului juridic, încheierea căruia a fost determinată de comportament dolosiv și

7

viclean...”, a depășit limitele învinuirii formulate inculpatului, or, asemenea

împrejurări de fapt și drept nu se regăsesc în rechizitoriu.

Mai mult, calificativul imputat de către instanță inculpatului: „în privința

naturii actului juridic” este unul incomplet, deci absolut neclar, deoarece

reprezintă doar o parte din cel prevăzut în dispoziția normei vizate, cum ar fi: „în

privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care

identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului

juridic nul sau anulabil”, iar în fapta criminală constatată ca fiind dovedită nu a

descris nicio circumstanță legată de vreun act juridic, cât și esența prezentării ca

adevărată a unei fapte mincinoase, în privința naturii pretinsului act juridic,

încheierea căruia ar fi fost determinată de comportament dolosiv și viclean.

Pe lângă aceasta, a motivat reîncadrarea acțiunilor inculpatului în baza

dispoziției noi a art. 190 alin. (5) Cod penal, în vigoare din 17.08.2018, în mod

divergent, deoarece și-a întemeiat soluția pe doctrina de drept raportată la

calificativele din redacția veche a normei vizate, adică de până 17.08.2018,

indicând că: „latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 190 din Codul penal

are următoarea - structură: b) acțiunea sau inacțiunea adiacentă, care constă, în

mod alternativ, în înșelăciune sau în abuz de încredere. Astfel, din materialele

cauzei rezultă vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, fiind

demonstrată latura subiectivă a infracțiunii încriminate, or se atestă că acesta a

dobândit ilicit banii în sumă de 10.000 euro și 5000 euro de la Munteanu V. prin

înșelăciune și abuz de încredere”;

c) nu a ținut cont de prevederile art. 8, 10 și 118 alin. (2) Cod penal, or, în

cazul în care infracțiunea de escrocherie nu a fost decriminalizată după

modificările operate în art. 190 Cod penal prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în

vigoare din 17.08.2018, iar redacția nouă a normei în cauză nu înlătură caracterul

infracțional al faptei, nu ușurează pedeapsa și nu ameliorează în alt mod situația

persoanei ce a comis infracțiunea, adică nu are efect retroactiv, acțiunile

făptuitorului urmează a fi încadrate conform legii penale în vigoare la momentul

săvârșirii faptei, fiind o normă care cuprinde în întregime toate semnele faptei

prejudiciabile săvârșite;

d) soluția de condamnare a inculpatului în baza unei noi învinuiri, dar fără a

o pune în discuția părților în cadrul ședinței de judecată, contravine jurisprudenței

naționale și CtEDO, fiind încălcat și dreptul inculpatului la apărare și dreptul să

știe pentru ce faptă este învinuit.

Astfel, potrivit art. 409 Cod de procedură penală, prin efectul devolutiv al

căii de atac se înțelege examinarea tuturor aspectelor de fapt și de drept, inclusiv în

afara motivelor invocate în apel, daca acestea sunt în favoarea inculpatului. În

cazul în care instanța de apel i-a în considerare temeiurile de casare din oficiu, ea

este obligată să le pună în discuția părților (Hotărârea Plenului CSJ a RM din

12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel, pct. 12.2.).

În cazul în care apare necesitatea de a reîncadra juridic fapta, pentru săvârșirea

căreia inculpatul nu a fost pus sub învinuire, instanța trebuie să țină cont că o astfel

de modificare a încadrării juridice este posibilă numai când acțiunile inculpatului,

ce urmează a fi încadrate în baza altei legi, i-au fost imputate, modificarea

8

învinuirii nu înrăutățește situația inculpatului și nu afectează dreptul lui la apărare.

În astfel de cazuri, instanțele vor ține cont de faptul că învinuirea se consideră mai

gravă în cazul când se introduc fapte și episoade adăugătoare, care majorează

volumul învinuirii. Drept învinuire care esențial, după circumstanțele reale, diferă

de cea de la început urmează de considerat orice altă modificare a învinuirii

(imputarea altor acțiuni în locul celor imputate anterior, imputarea infracțiunii care

diferă de cea imputată după obiectul atentat, caracterul faptei și acțiunii), care

afectează dreptul inculpatului la apărare (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 19.06.2006,

nr.5 - Privind sentința judecătorească, pct. 23).

Or, instanța de apel nu a pus în discuția părților noua învinuire și nu a oferit

inculpatului posibilitatea de a se pregăti și apăra în sensul dat, nefiindu-i respectat

și dreptul la un proces echitabil (Hotărârea CtEDO din 12.04.2011, Adrian Constantin vs.

România);

e) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi declarațiile date în

instanța de fond ale inculpatului Bîrsan I., martorilor Podoprigora V. (vol. I, f.d. 163-

166), Untilov V. (vol. I, f.d. 169-172), Iurco I. (vol. I, f.d. 176-178), Malindra I. (vol. I, f.d.

199-202), Tocan S. (vol. I, f.d. 226-227), contractul de vânzare-cumpărare nr. 10 din

09.06.2011, încheiat între „B.I.Utilajprim” și SRL „Montav-Cons” (vol. I, f.d. 13),

recipisa din 09.06.2011, eliberată de Bîrsan I. lui Munteanu V. pentru suma de

10.000 euro (vol. I, f.d. 42), declarațiile inculpatului date în cadrul urmăririi penale

(vol. I, f.d. 115).

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că instanțele de fond și de apel nu

au judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu

cuprind motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției

contrazicând dispozitivul hotărârii, și că recursul ordinar este întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursului ordinar, casării totale a deciziei

contestate, și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, și să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

9

D E C I D E :

admite recursul ordinar declarat de avocatul Patriții Miron, casează total

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 decembrie 2018, în

privința inculpatului Bîrsan Ion XXXXXX, și dispune rejudecarea cauzei de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 03 mai

2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Dumitru Mardari

Maria Ghervas

10