1ra-304/2019 — art.171 alin.2 lit.b CP

1ra-304/2019 — art.171 alin.2 lit.b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-304/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

30 ianuarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Comrat din 26 septembrie 2018, declarate de procurorul în Procuratura UTA

Găgăuzia, Lilia Sîrbu, de avocații Igor Șcheau și Vasile Albu în numele

inculpatului

Iuzu Iurie.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 12.08.2016 – 24.04.2018,

instanța de apel: 21.05.2018 – 26.09.2018,

instanța de recurs: 08.12.2018 – 30.01.2019.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal la 7 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis.

Cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare, a fost respinsă

ca neîntemeiată.

2016, într-o zi de duminică, aproximativ ora 13.30, cunoscând că Lupanciuc xx,

a.n. 20.04.2001, este minoră, sub pretextul de a-l ajuta să facă curățenie în casă, a

ademenit-o la el acasă în s. xx, r-nul xx, unde prin constrângere fizică și psihică,

profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, a întreținut cu ultima un raport

sexual, contrat voinței ei.

Instanța a reținut că inculpatul nu și-a recunoscut vina și a declarat că

întâlnindu-se cu Lupanciuc V., ultimul l-a rugat dacă o vede pe fiica sa Xxsă-i

transmită să vină la casa părintească. Ajuns la casa bunicii, a văzut-o pe

Lupanciuc M., a întrebat-o unde este fratele ei Gheorghe și i-a transmis să meargă

acasă la părinți, deoarece o caută tatăl ei. Pe Xxa adus-o acasă, tatăl acesteia a

văzut-o, după care dânsul a plecat. În acea zi nu i-a propus Xx să-i facă curat acasă

și aceasta niciodată nu i-a făcut curat. Maria a fost certată de mătușa sa din motiv

că se urcă cu maturii în mașină. După cazul dat, tot satul cunoștea că Xxs-a plimbat

cu dânsul cu mașina. În perioada următoare se auzeau vorbe, dar abia în februarie

2016, ei s-au adresat la poliție. Partea vătămată a declarat că anume el a violat-o pe

baza vorbelor auzite din sat, întru a nu fi pedepsit prietenul ei Rîmbu D., care din

spusele Xx a și violat-o. Tatăl acesteia, îi este cumătru și prieten, dânsul îl ajuta la

construcția casei la care o lua și pe Maria, totodată venea și în ospeție deseori, de

aceia știe cum sunt situate odăile. Nu cunoaște câți ani are Maria, știe că în anul

2016 era în clasa a 8-a și că este minoră. Nu a avut cu ea careva relații sexuale, se

află la evidența medicului de familie din anul 2014 fiind diagnosticat cu prostatită

și impotență sexuală.

Totodată, vinovăția inculpatului este integral dovedită prin probele

administrate.

Astfel, partea vătămată Lupanciuc M., a relatat că pe inculpat îl cunoaște,

deoarece este cumătru cu tatăl său, soția inculpatului era plecată peste hotare. Iuzu

I. i-a propus să plece la dânsul acasă, ca să-i facă curat. Venind la inculpat acasă, l-

a ajutat l-a curățenie. Când a finisat, a dorit să plece acasă și a încercat să deschidă

ușa, dar inculpatul a apucat-o de mâină și a întors-o înapoi. A ținut-o de mâină și a

târât-o în altă cameră, în dormitorul lui care se afla în partea stângă de la intrarea în

casă. A început să plângă. Apoi, a pus-o pe pat, a dezbrăcat-o de haine și lingeria

intimă. Ea striga, încerca să fugă, dar inculpatul o ținea de picioare, după care a

întreținut cu ea un raport sexual forțat. Despre cazul dat a povestit dirigintei

Barbuță P., care a mers cu ea la medic și poliție, precum și directorului școlii, Iuzu

A.

Fiind audiată suplimentar, a comunicat că nu a spus adevărul nici la poliție și

nici în instanță, afirmând că inculpatul nu se face vinovat de nimic, deoarece a

doua zi de anul nou, la 01.01.2016, a avut relații sexuale cu Dima. Pe 02.01.2016 a

revenit acasă, dânsul venea la ea în vizită, rămânea și pe noapte, întrețineau relații

sexuale. Într-o zi diriginta Bărbuță P. a întrebat-o despre viol. Neștiind ce să spună

a afirmat că este adevărat. Iuzu I. nu a violat-o și nu a avut cu el relații sexuale. La

urmărirea penală, după ce a fost audiată de procuror, i s-au dat citire declarațiile,

care au fost scrise din cuvintele ei, inclusiv ea le-a citit și le-a semnat, dar de fapt,

nu era adevărat tot ce a zis.

Martorul Barbuța P., a relatat că este diriginta elevei Xx. Auzind prin sat că

ea ar fi fost violată de Iuzu I., a chemat-o și a întrebat-o dacă este adevărat ceea ce

a auzit. Dânsa a confirmat că este adevărat, povestitndu-i că Iuzu I. a chemat-o la

el să-i facă curețenie. Finisând curățenia și dorind sa plece acasă, inculpatul a

încuiat ușa, a dezbrăcat-o și a violat-o. A mers la directorul gimnaziului Iuzu A.,

unde eleva a mai povestit încă o data ceia ce ea comunicat ei. Directoarea a sesizat

organele de poliție. Despre elevă poate spune că vine dintr-o familie social-

vurnerabilă, este o fată liniștită, cuminte, nu minte, nu are fantezii, este retrasă, nu

este sociabilă. A crezut în cele spuse de partea vătămată, deoarece aceasta când

povestea plângea, tremura, careva presiunei aspura ei nu au fost făcute, până la caz

nu a auzit ca dânsa să fi avut relații sexuale cu alte persoane, nu avea prieten. Însă,

ulterior, a aflat că partea vătămată a mințit referitor la alte situații și cazuri, astfel a

înțeles că a mințit și în cazul violului.

Martorul Iuzu A., a comunicat că a fost anunțată de către Barbuța P. precum

că Xxa fost fost violată de Iuzu I. Comunicând cu partea vătămată, acesta i-a

confirmat că a avut loc fapta cu vreo două saptămâni în urmă. A sesizat organele

de poliție și asistentul social din cadrul Primăriei. În decembrie 2016, le-a chemat

pe Iuzu V. și Mîța T., le-a rugat să scrie tot ce știu despre colega sa Maria. Din cele

scrise de fete, a aflat că aceasta are un prieten pe nume Dumitru, cu care se

întâlnește de vreun an și că dânsul vine la ea în fiecare sîmbătă, duminică, și fac

dragoste. A inventat că Iuzu I. ar fi violat-o, întru a nu fi vinovat prietenul ei.

Martorul Mîța T., a lămurit că este colegă cu Xxși aceasta ia povestit, că în

luna aprilie 2015, când a fost în s. Cărpineni a făcut cunoștință cu Rîmbu D., cu

care a întreținut relații sexuale. Întrebând-o pe Maria, dacă este adevărat că Iuzu I.

a violat-o, dânsa ea răspuns că nu este adevărat, dar a spus astfel pentru a nu fi

pedepsit Dima.

Martorul Iuzu V., a declarat că cu partea vătămată sunt prietene și vecine.

Aceasta ea povestit că în anul 2015, de Anul Nou, aflându-se în s. Cărpineni a

făcut cunoștință cu un biat pe nume Dima, cu care a întreținut relații sexuale, după

care acesta deseori venea la Maria în ospeție, iar dânsa chiar i-a văzut de vreo

câteva ori în pat. Auzind prin sat precum că Maria ar fi fost violată de Iuzu I.,

aceasta ia comunicat că nu este adevărat, a dat vina pe el întru a nu fi pedepsit

Dima.

Martorul Iuzu I. a relatat că Xxeste vecina sa și de câteva ori a întrebat-o

dacă a fost violată de inculpat și dânsa ea confirmat că nu.

Martorul Iuzu I., a comunicat că inculpatul este tatăl său, care se învinuiește

de violul lui Xxși tot el i-a afirmat că nu a violat-o.

Martorul Morari V., a explicat că Iuzu I. îi este socru, și de la el a aflat că

este învinuit de viol.

În cadrul ședinței de judecată fiind audiat martorul Panfilii I., a lămurit, că

locuiește vis-a-vis cu Iuzu I. și nu-i este cunoscut despre cazul violului.

Martorul Scripcaru I., a comunicat că de la vecine a auzit că Iuzu I. a violat-

o pe Lupanciuc M., și că faptul dat nu este adevărat.

Vinovăția inculpatului se dovedește și prin probele scrise:

procesul-verbal de sesizare despre săvârșirea infracțiunii din 09.02.2016,

prin care Xxsolicită să fie luate măsuri în privința lui Iuzu I., care la finele lunii

ianuarie 2016, într-o zi de duminică, a luat-o la el al domiciliu pentru a-i face

curat, iar după aceasta a întreținut cu dânsa un raport sexual, contrar voinței sale;

procesul-verbal de cercetare la fața locului din 01.03.2016, anexă tabelul

fotografic, prin care a fost cercetată gospodăria lui Iuzu I. din s. Ceadîr, inclusiv și

interiorul casei;

procesul-verbal de audiere a părții vătămate minore Xxdin 10.02.2016, în

timpul audierii fiind utilizată camera video de model „Samsung”, conform art.115

Cod de procedură penală.

copia certificatului de naștere, prin care se atestă că Xxeste născută la

20.04.2001;

fișa de sesizare a cazului suspect de abuz, neglijare, exploatare, trafic al

copilului nr.115 din 09.02.2016, întocmită de reprezentanții Gimnaziului Ceadîr,

din care rezultă că diriginta elevei clasei a 8-a, Bărbuță P. a sesizat situația

suspectă de abuz sexual în privința elevei Xxde către Iuzu I.;

caracteristica nr.121 din 15.03.2016, eliberată de la Gimnaziul Ceadîr, prin

care se confirm că, Xxface parte dintr-o familie socialmente vulnerabilă, este

educată numai de tata, deoarece mama a decedat. Este o fetiță dezvoltată fizic în

limitele specifice vârstei, are o atitudine serioasă față de școală, are un

comportament adecvat, frecventează regulat orele, participă la activități școlare și

extrașcolare;

raportul de expertiză medico-legală nr.22/D din 17.03.2016, potrivit căruia

la momentul examinării, la minora Xx(20.04.2001), careva leziuni corporale pe

corp nu au fost depistate. Integritatea membranei himenului (conform datelor

medicale prezentate-consultația medicului ginecolog) este întreruptă, la ce indică

ruptura la cifra 5 conform cadranului ceasornicar. Din motivul lipsei descrierii cu

certitudine a modificărilor morfologice rupturii membranei himenului, de stabilit

timpul survenirii întreruperii integrității himenului nu este posibil;

raportul de constatare medico-legală nr.20 din 09.02.2016 - în rubrica-

circumstanțele cauzei, din cuvintele persoanei examinate, că ce este descris în

demers confirmă, poate adăuga că, pe data de 24.01.2016, aproximativ ora 14:00,

Iuzu Iurie a rugat-o să facă focul la sobă la el acasă, la ce a dat acordul. După ce a

făcut focul și curățenie în casă, când ieșea pe ușă, inculpatul a apucat-o de mână, a

încuiat ușa de la intrare, a culcat-o pe pat, a dezbrăcat-o și a săvârșit cu ea un raport

sexual forțat. Relații sexuale până și după, nu a întreținut cu nimeni;

raportul de expertiză psihiatrico-legală ambulatorie nr.424 a-2016 din

12.05.2016 - Xxprezintă retardare mintală ușoară, însă gradul retardării mintale

depistate la ea, nu este atât de pronunțat ca să o lipsească de capacitatea de a

percepe și recepționa evenimentele ce se petrec. În perioada comiterii infracțiunii

Xxavea capacitatea de prevedere și deliberare a acțiunilor sale păstrată, deoarece

tulburări psihice de intensitate psihotică nu a manifestat, a putut înțelege corect

caracterul acțiunilor îndreptate asupra sa și le poate reda în măsura posibilităților

sale intelectuale. Reieșind din dezvoltarea psihică, a particularităților individuale și

de vîrstă ale minorei, declarațiile acesteia pot fi considerate veridice. După situația

stresantă suportată, care a avut loc cu caracter sexual, la ea s-a declanșat o

tulburare de stres posttraumatică (neuroză posttraumatică), manifestată prin

anxietate, diminuarea dispoziției, dereglări de somn.

Declarațiile inculpatului vin în contradicție cu probele administrate, urmând

a fi apreciate drept o modalitate de a se eschiva de la răspunderea și pedeapsa

penală. Or, motivul invocat că „Xxa declarat că el a violat-o pe baza vorbelor

auzite prin sat, din motiv ca să nu fie pedepsit prietenul ei Dumitru Rîmbu, care de

fapt din spusele Xx a și violat-o pe ea”, este unul declarativ.

Argumentele inculpatului că nu a avut relații sexuale, deoarece nu este în

stare bună fiziologică, fapt stabilit prin certificatul medical prezentat de la IMSP

Centrul de Sănătate Sărăteni, r-nul Leova, semnat de șeful instituției, în care este

indicat diagnosticul prostatită cronică, adenom de prostată cu retenție de urină,

impotent, este nefondat, deoarece acest certificat reprezintă un act ce confirmă

aflarea inculpatului la evidența medicului de familie cu asemenea diagnoză și nu

concluzia unui medic specialist în domeniu. Examenul ecografic cu fotografia este

datat cu 18.02.2014, confirmă doar faptul că inculpatul a fost examinat la aparatul

de ecografie, fiind stabilită concluzia patologia prostatei, cu recomandarea

consultării urologului, însă nu este indicat nimic despre impotență. Mai mult ca

asemenea certificat a fost prezentat de inculpat abia în cadrul ședinței de judecată,

la urmărirea penală nu a menționat despre lucrul dat.

Anume prin declarațiile părții vătămate Lupanciuc M., audiată în cadrul

ședinței de judecată din 17.11.2016, date benevol, fără a fi influențată de cineva și

care au fost consecvente, se confirmă cu certitudine că inculpatul a comis violul

minorei Lupanciuc M., adică acesta, contrar voinței, a întreținut cu ea un raport

sexual prin constrângere fizică și psihică, profitând de imposibilitatea acesteia de a

se apăra, inculpatul fiind mai în vârstă și mai puternic.

Fiind audiată în ședința de judecată la 17.11.2016, partea vătămată a relatat

minuțios circumstanțele comiterii infracțiunii, declarații ce sunt analogice cu cele

de la urmărirea penală din 10.02.2016, când a fost audiată în calitate de parte

vătămată, fiind utilizată și înregistrarea video, care a avut loc cu camera video de

model „Samsung”, conform art.115 Cod de procedură penală, care a fost vizionată

în cadrul ședinței de judecată, și care atestă faptul că Xxa fost violată de către Iuzu

I., declarații care vin în coroborare cu probele scrise menționate supra.

Or, vârsta părții vătămate, care este minoră, condițiile în care trăiește și este

educată, precum și gradul de dezvoltare intelectuală denotă că aceasta nu are

capacitate să inventeze asemenea fapte. Mai mult, aceste declarații fiind confirmate

și de către martorii Barbuță P. și Iuzu A., care au explicat că despre cazul de viol

săvârșit de inculpat, au aflat anume de la Lupanciuc M., iar ulterior le-a povestit

acestora aceleași declarații, pe care le-a depus în ședința de judecată din

17.11.2016.

Faptul dat, este reflectat și în fișa de sesizare a cazului suspect de abuz,

neglijare, exploatare, trafic al copilului nr.155 din 09.02.2016, întocmită de

reprezentanții Gimnaziului Ceadîr, prin care se confirmă că, diriginta elevei din

clasa a 8, Bărbuță P. a sesizat situația suspectă de abuz sexual în privința elevei

Xxde către Iuzu I. Astfel, s-a discutat cu minora separat și dânsa plângând, a

recunoscut că într-adevăr a fost violată pe data de 31 ianuarie, confirmând că este

corect și va depune mărturii împotriva violatorului.

Prin urmare, declarațiile date de partea vătămată în ședința de judecată din

27.02.2017 sunt neveridice, urmând a fi luate în considerare cele date în ședința de

judecată din 17.11.2016, or, acestea sunt consecvente, corespund realității și

coroborează cu probele enumerate supra, fiind respectată procedura audierii în

lipsa inculpatului, întru a nu fi intimidată de prezența lui, dar în prezența

procurorului, avocatul inculpatului și pedagogului, care a conchis că minora a

depus declarații benevol, fără presiuni. Acestea, au fost scrise din cuvintele ei, ea

personal le-a citit și le-a semnat. Audierea a avut loc cu înregistrarea video, în care

se vede că partea vătămată vorbește fluent și explică detaliat circumstanțele cauzei,

nefiind constrânsă de nimeni.

Mai mult, partea vătămată a fost examinată de comisia de experți psihiatri,

inclusiv și de psiholog, care nu au sesizat că ea ar fi declarat minciuni, potrivit

raportului de expertiză psihiatrico-legală ambulatorie.

Partea vătămată a indicat că a vrut să îl ierte pe inculpat, deoarece se temea

ca el v-a povesti tatălui său că a văzut-o la Sărăteni cu Mîțe T., Vitalina I. și cu un

băiat, dar nu-1 mai iartă și dorește să fie pedepsit pentru fapta comisă.

Astfel, ea nici nu s-a gândit, la urmărirea penală, să declare precum că fapta

nu a avut loc, deoarece, în realitate a fost violată de către inculpat.

Declarațiile martorilor Iuzu I., Iuzu I., Morari V. și Iuzu V., nu pot fi

reținute, pe motiv că sunt rude cu inculpatul, precum și a martorilor Panfilii I. și

Scripcaru I., pe motiv că cele relatate de ei nu confirmă sau infirmă careva

chestiuni ce ar avea tangență cu învinuirea adusă inculpatului.

Afirmațiile martorilor Iuzu I., Scripcaru I., Morari V. și Panfilii I., inclusiv și

a inculpatului, precum că, la sfârșitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie 2016,

inculpatul s-ar fi aflat la fiul său în s. Ustia, r-nul Dubăsari, sunt declarative,

nefiind probate.

De asemenea, între declarațiile martorilor Iuzu I., Iuzu V. și Mîțe T. există

divergențe pe marginea subiectului că au discutat cu inculpatul despre viol,

deoarece Iuzu I. a afirmat că nu l-a întrebat referitor la viol, pe când Mîțe T. a

confirmat contrariul, iar Iuzu V. în genere nu a declarat ceva pe acest fapt.

Totodată, lămuririle lui xx, Iuzu V. și Mîțe T., prezentate de martorul Iuzu

A., nu prezintă probe în sensul art.93 Cod de procedură penală.

Concomitent, declarațiile martorilor Bărbuță P. și Iuzu A., precum că Xxar fi

mințit despre viol, deoarece ulterior s-a schimbat comportamentul acesteia și dânsa

a mințit referitor la alte situații, or, schimbarea comportamentului unei persoane,

chiar și în unul ușuratic, nu exclude faptul că această persoană să fie victima

violului.

Acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 171 alin. (2) lit. b)

Cod penal, ca viol, adică raportul sexual săvârșit prin constrângere fizică și psihică

a persoanei, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, săvârșit cu bună-

știință asupra unui minor, fiind stabilit că inculpatul a acționat prin constrângere

fizică și nu i-a permis părții vătămate să plece acasă la dorința ei, a târât-o în odaie,

dânsa având teamă de el, a început să strige, o ținea de picioare, fiind mai puternic,

ea nu a putut apela la ajutorul nimănui, aflându-se în casa inculpatului.

Argumentul apărării că ar fi fost depășit termenul menținerii inculpatului în

calitate de bănuit și a fost încălcată procedura punerii lui sub învinuire, este

neîntemeiat, or, acesta nu a fost încălcat, deoarece inculpatul a fost recunoscut în

calitate de bănuit la 18.07.2016, după care pus sub învinuire pe 27.07.2016, iar că

termenul urmează a fi calculat din 10.02.2016, când a fost pornită urmărirea

penală, este declarativ, fiindcă urmărirea penală nu a fost pornită în privința lui

Iuzu I., dar pe faptul bănuielii că a fost săvârșită o infracțiune conform semnelor

constitutive prevăzute de art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Sunt nefondate și alegațiile apărării, că fără a fi notificat prealabil, au fost

dispuse expertizele medico-legală și psihiatrico-ambulatorie, deoarece la acel

moment inculpatul nu avea nici o calitate procesuală, fiind recunoscut în calitate de

bănuit abia la 18.07.2016.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 75 Cod

penal, că inculpatul a comis o infracțiune gravă, este căsătorit și se caracterizează

pozitiv la locul de trai, că lipsesc circumstanțe atenuante și agravante, că anterior în

privința lui a fost pornită urmărirea penală în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal, dar

a fost încetată urmărirea penală, cu tragerea la răspundere contravențională,

conform art. 55 Cod penal, concluzionând că urmează a-i fi aplicată o pedeapsă

sub formă de închisoare, în limitele sancțiunii prevăzute de lege.

Vasile, au declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri,

prin care inculpatul să fie achitat.

Apelanții au indicat că inculpatul nu a violat-o pe Lupanciuc M., dânsa a dat

declarații false la școală și în procuratură, cu scopul de a-și apăra prietenul Rîmbu

D.

3.1. A declarat apel și avocatul Igor Șcheau, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat pe motiv că fapta

nu întrunește elementele infracțiunii.

Apelantul a invocat că acestuia i-a fost înaintată ilegal învinuirea, fiindcă a

fost menținut în calitate de bănuit contrar termenului maxim prevăzut de lege, că

între declarațiile părții vătămate date în cadrul urmăririi penale și ședinței de

judecată există contradicții, astfel că urmează a fi interpretate în interesul

inculpatului.

Nu există temeiuri de fapt de a da prioritate declarațiilor primare făcute de

partea vătămată, decât cele date ulterior.

Instanța și-a întemeiat soluția pe probele acuzării, ignorând proba martorilor

Mîțe T., Barbuță P. și Iuzu A., declarațiile părții vătămate date în ședința de

judecată, selectiv reținând doar acel probatoriu care vine să confirme poziția

acuzării.

Instanța incorect a constatat că explicațiile scrise ale părții vătămate, a

martorilor Iuzu V. și Mîțe N., nu prezintă probe în sensul art. 93 Cod de procedură

penală, deoarece nu a invocat prevederile art. 94 Cod de procedură penală.

Nu au fost apreciate de instanță declarațiile inculpatului, care sunt coerente.

Declarațiile martorului Panfilii I. sunt corespunzătoare declarațiilor lui

Scripcaru I., Iuzu I. și Morari V., dovedind cu certitudine că inculpatul nu s-a aflat

în s. Ceadîr, decât când s-a întors să ia un aparat de sudat, fiind scurt timp în

această localitate, după care s-a întors în s. Ustia, r-nul Dubăsari, ceea ce combate

declarațiile făcute inițial de partea vătămată.

Probele scrise în cauză dovedesc lipsa faptului infracțiunii imputate

inculpatului.

Urmărirea penală a fost începută la 10.02.2016 și din conținutul ordonanței

rezultă clar, că la data nominalizată organul de urmărire penală avea o bănuială

rezonabilă privind comiterea infracțiunii vizate în privința lui Iuzu I.

Prin urmare, la momentul punerii sub învinuire a inculpatului, pe

27.07.2016, calitatea de bănuit, obținută de facto în temeiul ordonanței de începere

a urmăririi penale din 10.02.2016 a expirat de drept, ceea ce potrivit art. 251 alin.

(2) Cod de procedură penală, duce la nulitate absolută.

În temeiul art. 251 alin. (2), 94 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

urmează a fi declarate nule și excluse ca probe rapoartele de expertiză medico-

legală 22/d din 15.03.2016 și psihiatrico-legală ambulatorie 424/a-2016, din motiv

că inculpatul având calitatea de bănuit, nu a fost notificat despre dispunerea

expertizelor, ceea ce este contrar cerințelor art. 145 Cod de procedură penală.

Având în vedere că au fost admise încălcări de procedură, care conform art.

275 pct. 9) Cod de procedură penală, condiționează excluderea sau, după caz,

exclud urmărirea penală, inculpatul nu poate fi tras la răspundere penală.

septembrie 2018, apelul declarat de partea vătămată și reprezentantul ei legal a fost

respins ca depus peste termen.

Apelul declarat de inculpat și avocat a fost admis, casată sentința în partea

stabilirii pedepsei și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Iuzu Iurie, recunoscut vinovat în baza art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal,

i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost

suspendată condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 2 ani.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că prima instanță, în conformitate cu prevederile

art. 101 Cod de procedură penală, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod

obiectiv circumstanțele cauzei, a dat probelor administrate o apreciere legală din

punct de vedere al pertinenței, concludentei, utilității, veridicității și coroborării

lor, corect concluzionând vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal, ca viol, adică raportul sexual săvârșit prin

constrângere fizică și psihică a persoanei, profitând de imposibilitatea acesteia de a

se apăra, săvârșit cu bună știință asupra unui minor.

Prima instanță întemeiat și-a bazat sentința de condamnare pe declarațiile

părții vătămate din data de 17.11.2016, că inculpatul a comis violul, adică dânsul

contrar voinței sale, a întreținut un raport sexual, prin constrângere fizică și psihică,

profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, pe probele scrise ale cauzei: procesul-

verbal de sesizare despre săvârșirea infracțiunii din 09.02.2016, procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 01.03.2016, anexă tabelul fotografic, procesul-verbal

de audiere a părții vătămate din 10.02.2016, copia certificatului ei de nastere, fișa

de sesizare a cazului suspect de abuz, neglijare, trafic al copilului nr.115 din

09.02.2016, întocmită de reprezentanții Gimnaziului Ceadîr, caracterisitica nr.121

din 15.03.2016, eliberată de Gimnaziul Ceadîr, pe numele lui Lupanciuc M.,

raportul de expertiză medico-legală nr.22/D din 17.03.2016, raportul de constatare

medico-legală nr.20 din 09.02.2016, raportul de expertiză psihiatrico-legală

ambulatorie nr.424a-20165 din 12.05.2016, descrise în mod detaliat în pct.2, cât și

în partea descriptivă a deciziei instanței de apel, a cărei repetare nu se mai impune.

Afirmațiile inculpatului, că nu a săvârșit violul, reprezintă o formă de

apărare întru a se eschiva de răspundere penală. Or, motivul că, „Xxa declarat că el

a violat-o pe baza vorbelor auzite prin sat, din motiv ca să nu fie pedepsit prietenul

ei Rîmbu D., care de fapt din spusele Xx a și violat-o”, este unul declarativ.

Neîntemeiate sunt și argumentele inculpatului că nu este în stare bună

fiziologică și se află la evidența medicului de familie cu prostatită și impotență

sexuală. Or, certificatul medical al IMSP Centrul de Sănătate Sărăteni, r-nul Leova,

semnat de șeful instituției, în care este indicat diagnosticul prostatită cronică,

adenom de prostată cu retenție de urină, impotent, reprezintă un act ce confirmă

aflarea inculpatului la evidența medicului de familie cu asemenea diagnoză și nu

concluzia unui medic specialist în domeniu. Examenul ecografic datat cu

18.02.2014, confirmă doar că inculpatul a fost examinat, fiind stabilită patologia

prostatei, nu și concluzia despre impotență.

Audiată în cadrul ședinței de judecată din 17.11.2016, partea vătămată a dat

declarații benevole și consecvente, fără a fi influențată de cineva, care confirmă cu

certitudine că inculpatul a comis violul, adică acesta, contrar voinței ei, a întreținut

cu ea un raport sexual prin constrângere fizică și psihică, profitând de

imposibilitatea acesteia de a se apăra, ultimul fiind mai în vârstă și mai puternic.

Anume în cadrul acestei ședințe de judecată, partea vătămată a relatat

minuțios circumstanțele comiterii infracțiunii, declarații ce sunt analogice cu cele

de la urmărirea penală din 10.02.2016, atunci când a fost audiată în calitate de

parte vătămată, fiind utilizată și înregistrarea video cu camera de model

„Samsung”, conform art. 115 Cod de procedură penală, care a fost vizionată în

cadrul ședinței de judecată, și care atestă faptul că Xxa fost violată de către Iuzu I.,

declarații care vin în coroborare cu procesul-verbal de sesizare despre săvârșirea

infracțiunii din 09.02.2016, raportul de expertiză psihiatrico-legală ambulatorie

nr.424 a-2016 din 12.05.2016, cu declarațiile martorilor Bărbuță P. și Iuzu A., fișa

de sesizare a cazului suspect de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului

nr.155 din 09.02.2016, raportul de constatarea medico-legală nr.20 din 09.02.2016.

Prin urmare, prima instanță corect a pus la baza sentinței declarațiile părții

vătămate date în ședința de judecată din 17.11.2016, deoarece acestea sunt

consecvente, corespund realității și coroborează cu probele enumerate supra.

Partea vătămată, a fost audiată în lipsa inculpatului întru a nu fi intimidată de

prezența lui, dar în prezența procurorului, avocatul inculpatului și pedagogului,

care și-a expus opinia, precum că minora a depus declarații benevol, fără presiuni.

La urmărirea penală, după ce a fost audiată de procuror, părții vătămate i s-

au citit declarațiile, scrise din cuvintele ei, ea personal le-a citit și semnat. Audierea

ei la urmărirea penală a avut loc cu înregistrarea video, în care se vede că dânsa

vorbește fluent și explică detaliat circumstanțele cauzei, nefiind impusă de nimeni.

Astfel, prima instanță corect nu a reținut declarațiile părții vătămate

Lupanciuc M., depuse în cadrul ședinței de judecată din 27.02.2017, prin care

declară, că nu a fost violată de Iuzu I., or, acestea sunt declarative și afirmate cu

scopul să se finalizeze examinarea cauzei, pentru a pute pleca ulterior peste hotare.

Argumentul părții vătămate invocat în ședința de judecată din 27.02.2017, ”că avea

ură pe Iuzu Iu. și intenționat a recunoscut dirigintei Bărbuță P. că anume el a

violat-o”, este unul absurd. Mai mult, partea vătămată a fost examinată de comisia

de experți psihiatri, inclusiv și psiholog, și, în caz că dânsa ar fi declarat minciuni

sau într-un oarecare mod declarațiile acesteia nu erau plauzibile, comisia avea să

sesizeze acest fapt, menționând în raportul de expertiză psihiatrico-legală

ambulatorie. Inclusiv și pedagogul prezent în ședința din 27.02.2017 și-a expus

opinia referitor la declarațiile părții vătămate Lupanciuc M., menționând că aceasta

nu este sinceră, s-a pierdut în declarații și evenimente.

Întemeiat, prima instanță nu a reținut declarațiile martorilor Iuzu I., Iuzu I.,

Morari V. și Iuzu V., pe motiv că persoanele în cauză sunt rude cu inculpatul, Iuzu

I. îi este fiu, Moarari V. îi este ginere, iar Iuzu I. și Iuzu V. îi sunt nepoate. Mai

mult ca atât, aceștia, inclusiv cu martorii Panfilii I. și Scripcaru I. nu au fost

martori la comiterea infracțiunii, nu confirmă sau infirmă careva chestiuni ce ar

avea tangență cu învinuirea adusă inculpatului.

Declarative sunt și declarațiile martorilor Iuzu I., Scripcaru I., Morari V. și

Panfilii I., inclusiv a inculpatului, precum că, la sfârșitul lunii ianuarie - începutul

lunii februarie 2016, inculpatul s-ar fi aflat la fiul său în s. Ustia, r-nul Dubăsari,

deoarece nu au fost probate. Mai mult, Iuzu I. și Morari V. sunt rude cu inculpatul,

Seri I. este vecinul acestuia și nu cunoaște nimic despre viol, pe când Panfilii I.

locuiește vis-a vis și pe perioada sărbătorilor din luna ianuarie 2016 l-a văzut la

Iuzu I., pe tatăl acestuia Iuzu I., dar nu cunoaște nimic despre cazul violului.

De asemenea, corect s-a apreciat că între declarațiile martorilor Iuzu I., Iuzu

V. și Mîțe T. există divergențe pe marginea subiectului că au discutat cu inculpatul

despre viol, deoarece Iuzu I. a afirmat că nu l-a întrebat pe inculpat referitor la viol,

pe când Mîțe T. a confirmat contrariul, iar Iuzu V. în genere nu a declarat ceva pe

acest fapt.

Instanța corect a apreciat că lămuririle lui Lupanciuc M., Iuzu V. și Mîțe T.,

prezentate de martorul Iuzu A., nu prezintă probe în sensul art. 93 Cod de

procedură penală. Precum și just nu a reținut declarațiile martorilor Bărbuță P. și

Iuzu A., referitor la faptul că Xxar fi mințit despre viol, deoarece ulterior s-a

schimbat comportamentul acesteia și dânsa a mințit referitor la alte situații, or,

schimbarea comportamentului unei persoane, chiar și în unul ușuratic, nu exclude

faptul că această persoană să fie victima violului.

Infracțiunea prevăzută de art. 171 Cod penal se consideră consumată odată

cu începerea realizării actului sexual al făptuitorului cu victima, indiferent de

consecințe.

Răspunderea pentru viol, săvârșit cu bună-știință asupra unei persoane

despre care se știa cu certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani, poate surveni numai

dacă făptuitorul cunoștea cu certitudine vârsta victimei ( din maniera de conduită a

acesteia, din aspectul ei exterior sau din alte surse).

Astfel, s-a constatat că, inculpatul știa că Lupanciuc M., în anul 2016 era în

clasa a 8-a și că era minoră.

Pentru temeiurile expuse, nu pot fi reținute ca veridice declarațiile părții

vătămate, date în ședința de judecată a instanței de apel, precum că inculpatul nu a

săvârșit în privința ei infracțiunea de viol, considerând că probele expuse și

apreciate demonstrează vinovăția inculpatului.

Nu este fondat nici argumentul apărării, că ar fi fost depășit termenul

menținerii inculpatului în calitate de bănuit și a fost încălcată procedura punerii sub

învinuire a acestuia.

La 10 februarie 2016, prin ordonanță a fost dispusă începerea urmăririi

penale conform elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 171 alin.

(2) lit. b) Cod penal.

Prin ordonanța din 18.07.2016, procurorul a dispus recunoașterea lui Iuzu I.

în calitate de bănuit, iar prin ordonanța din 27.07.2016 a dispus punerea lui sub

învinuire pe art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Prin urmare, în speță nu a fost încălcat termenul menținerii lui Iuzu I. în

calitate de bănuit și nici procedura punerii sub învinuire a acestuia.

Or, prin ordonanța din 10.02.2016, organul de urmărire penală pentru prima

dată nu a expus fapta infracțională ca pe o faptă deja constatată și săvârșită de Iuzu

I., dar a constatat doar o bănuială rezonabilă că a fost săvârșită infracțiunea

prevăzută de art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal, și în care nu se indică că Iuzu I.

este urmărit penal pentru această faptă. Astfel organul de urmărire penală nu a

oficializat suspiciunile de săvârșire a unei infracțiuni față de persoana concretă.

În sensul dispoziției art. 63 alin. (1) Cod de procedură penală, ordonanța de

recunoaștere în calitate de bănuit este considerată acea ordonanță în care organul

de urmărire penală pentru prima dată de la pornirea urmăririi penale expune fapta

infracțională ca pe o faptă deja constatată și săvârșită de o persoană concretă, în

speță această persoană fiind Iuzu Iu., însoțită de calificarea juridico-penală a faptei.

Organul de urmărire penală oficializează suspiciunile existente privind

săvârșirea unei infracțiuni concrete de către o persoană determinată deja, iar în

continuare toate acțiunile organului sunt îndreptate spre acumularea de probe întru

confirmarea vinovăției acesteia.

Așadar, potrivit dispoziției expuse supra, termenul deținerii în calitate de

bănuit, corect se calculează din data recunoașterii în această calitate, la caz fiind

18.07.2016.

Drept urmare, este nefondat și argumentul apărării că rapoartele de expertiză

medico-legală 22/d din 15.03.2016 și psihiatrico-legală ambulatorie 424/a-2016,

sunt lovite de nulitate în temeiul art. 251 alin. (2) Cod de procedură penală,

deoarece nu au fost respectate cerințele art. 145 Cod de procedură penală, deoarece

la momentul dispunerii acestora, inculpatul nu avea nici o calitate procesuală pe

cauza penală.

Nu pot fi reținute nici argumentele apărării, că instanța nu a dat o apreciere

declarațiilor părții vătămate, inculpatului, martorilor, altor probe cercetate în

ședința de judecată, deoarece în urma judecării cauzei, instanța a dat aprecierii

corectă probelor enumerate în cadrul cercetării judecătorești.

Mai mult din textul apelului declarat de inculpat și avocat, aceștia reproduc

declarațiile părții vătămate, iar în continuare fac analiza și aprecierea probelor în

sensul învinuirii conform rechizitoriului în raport cu cirucmstanțele de fapt

stabilite, însă nu conțin argumente veritabile, care să permită instanței să

desființeze sentința primei instanțe.

Urmare a cercetării suplimentare a probelor, analizei minuțioase și aprecierii

lor din punct de vedere a coroborării, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept

indicate în rechizitoriu, este dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii imputate, nefiind necesar desfășurat de a reitera concluziile care

combat argumentele apelanților, expuse supra.

Totodată, la aplicarea măsurii de pedeapsă, prima instanță incorect a numit

inculpatului pedeapsa penală, fără a lua în considerație prevederile art. 7, 75 Cod

penal.

Ori, după ce a stabilit pedeapsa potrivit criteriilor generale, instanța urma să

constituie operațiunea de individualizare a ei în aspectul de executare, ținând cont

de circumstanțele cauzei și persoana celui vinovat, dacă urmează a fi pusă în

executare ori sub condiția personalității acestuia de a se corecta se poate de

concluzionat că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea executării pedepsei

aplicate vinovatului pe un termen de probă, de unde rezultă că instanța nu întocmai

a respectat cerințele art. 394 Cod de procedură penală.

Potrivit art. 90 Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție, instanța de

judecată, ținînd cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va

ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea

poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului,

indicînd numaidecît în hotărîre motivele condamnării cu suspendare condiționată a

executării pedepsei și perioada de probațiune.

În acest caz, instanța de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate

dacă, în perioada de probațiune pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârși o nouă

infracțiune și, prin respectarea condițiilor probațiunii sau, după caz, a termenului

de probă, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

Din sensul art. 90 alin. (1) Cod penal rezultă că este prerogativa instanței de

judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea

efectivă a pedepsei și în formarea convingerii, instanța de judecată ținând cont de

totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, și anume întreaga conduită a

condamnatului înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea faptei, în timpul

judecății, precum și alte aspecte care privesc personalitatea infractorului, bazându-

se pe materialul cauzei administrate în cadrul cercetării judecătorești.

Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se stabilește

luând în considerație și personalitatea infractorului, care include date privind

gradul de dezvoltare psihică, situația materială, familială sau socială, prezența sau

lipsa antecedentelor penale, comportamentul inculpatului până sau după săvârșirea

infracțiunii, iar dispunerea executării pedepsei cu închisoarea poate avea loc doar

atunci când o soluție nu poate fi primită în virtutea restricțiilor legale, sau scopul

pedepsei nu poate fi atins, altfel.

La caz, reținându-se rolul inculpatului la săvârșirea infracțiunii, persoana

acestuia, care se caracterizează pozitiv la locul de trai, pentru prima data a comis o

infracțiune gravă, anteriror nu a fost condamnat, starea precară a sănătății, poziția

părții vătămate, care nu are careva obiecții față de inculpat, se impune concluzia că

fapta săvârșită este un incident în viața inculpatului, și corectarea, reeducarea lui

este posibilă fără izolarea acestuia de societate, stabilindu-i pedeapsa sub formă de

închsioare, cu aplicarea prevderilor art. 90 Cod penal – suspendarea condiționată a

executării ei.

Astfel, eroarea comisă de prima instanță, poate fi corectată, prin admiterea

apelului declarat de inculpat și avocat, cu casarea parțială a sentinței, în partea

stabilirii pedepsei, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea în partea dată, a unei noi

hotărâri, prin care lui Iuzu I. de stabilit pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 5

ani, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, cu suspendarea condiționată

executării ei pe o perioadă de porbațiune de 2 ani.

ordinar, în care solicită casarea acestei decizei și menținerea sentinței.

Recurenta a invocat instanța de apel nu a ținut cont de criteriile generale de

individualizare a pedepsei statuate în art. 61șin 75 Cod penal.

Or, infracțiunea de care a fost recunoscut vinovat inculpatul, face parte din

categoria celor grave, fapta a fost comisă în privința unei persoane minore și, după

cele comise, potrivit raportului de expertiză psihiatrica-legală, la ultima s-a

declanșat o tulburare de stres posttraumatică, nu poate dormi, suportă anxietate,

frică, deseori plânge fără motiv, la moment nu iese din casă, a devenit închisă în

sine, retrasă, având frică de bărbați.

În cauză lipsesc circumstanțe atenuante, inculpatul nu a recunoscut vinovăția,

nu a contribuit la descoperirea infracțiunii, nu a întreprins nicio acțiune de a

recupera prejudiciul cauzat.

Instanța de apel nu a motivat aplicarea în privința inculpatului a pedepsei în

limitele minime prevăzute de sancțiunea articolului menționat, și anume de 5 ani

închisoare.

Pe de o parte, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat și a considerat necesar aplicarea unei pedepse

sub formă de închisoare, iar, pe de altă parte, bazându-se pe aceleași circumstanțe,

îi aplică dispozițiile art. 90 Cod penal, și-i stabilește un termen de probă, respectiv,

a acordat o dublă valență juridică circumstanțelor care influențează la

individualizarea pedepsei penale și nu a motivat suspendarea condiționată a

pedepsei penale cu închisoare, ceea ce este contrar cerințelor art. 394 alin.(2) pct.

3) Cod de procedură penală.

În cauză nu au fost stabilite circumstanțe care ar micșora esențial gravitatea

faptei inculpatului, ce ar permite de a concluziona că corectarea lui este posibilă

fără executarea pedepsei stabilite de prima instanță, care este întemeiată, corectă și

în limitele legale.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de

procedură penală.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Igor Șcheau, în care solicită casarea

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat,

pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Recurentul a indicat că declarațiile părții vătămate sunt contradictorii și

urmează a fi interpretate în interesul inculpatului.

Nu există temeiuri de a dat prioritate declarațiilor făcute de partea vătămată

inițial, decât cele făcute anterior.

Instanța de apel și-a bazat concluziile de vinovăție pe probele acuzării ce

confirmă vinovăția inculpatului, ignorându-le pe celelalte ce probează contrariul.

Incorect s-a constatat că, explicațiile scrise ale părții vătămate și a martorilor

Iuzu V. și Mîțe N., anexate de Iuzu A., nu prezintă probe în sensul art. 93 Cod de

procedură penală, or, neinvocând nici unul din prevederile legale relevante ale art.

94 Cod de procedură penală, concluzia instanței este contrară legislației procesula-

penale.

Au fost ignorate declarațiile inculpatului, care sunt coerente, dânsul indicând

detaliat aspectele de fapt pe marginea învinuirii aduse.

Declarațiile făcute de martorii Panfilii I. sunt corespunzătoare declarațiilor

lui Scripcaru I., Iuzu I. și Morari V., dovedind cu certitudine că inculpatul nu s-a

aflat în s. Ceadîr, decât când s-a întors să ia un aparat de sudat, fiind scurt timp în

această localitate, după care s-a întors în s. Ustia, r-nul Dubăsari, ceea ce vin să

combată declarațiile făcute inițial de partea vătămată.

Probele scrise dovedesc lipsa faptului infracțiunii.

Partea acuzării nu a probat existența raportului sexual prin constrângere din

partea inculpatului în privința părții vătămate, ceea ce duce la achitarea

inculpatului din lipsa faptului infracțiunii.

Neîntemeiat și nemotivat, instanța de apel a respins solicitările apărării de a

fi anexate la materialele cauzei o secvență a convorbirii purtate online de către

partea vătămată minoră și fiica inculpatului, în care aceasta neagă categoric faptul

pretinsului viol incriminat inculpatului, și respectiv, a unui CD cu înregistrările

audio ale discuțiilor purtate de partea vătămată cu prietenele sale, din conținutul

cărora rezultă că partea vătămată neagă faptul pretinsului viol, ceea ce contravine

unui proces echitabil.

La caz, totuși au fost încălcate prevederile cu privire la calitatea de bănuit și

învinuit, deoarece calitatea de bănuit urmează a fi calculată din momentul pornirii

urmăririi penale, adică din 10.02.2016, în temeiul existenței unei pretinse bănuieli

privind comiterea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal de

către Iuzu I., fiindcă din conținutul ordonanței rezultă clar, că la data nominalizată

organul de urmărire penală avea o bănuială rezonabilă privind comiterea

infracțiunii vizate în privința lui Iuzu I.

Prin urmare, la momentul punerii sub învinuire a inculpatului la 27.07.2016,

calitatea acestuia de bănuit, obținută de facto în temeiul ordonanței de începere a

urmăririi penale din 10.02.2016, a expirat de drept, ceea ce potrivit art. 251 alin.

(2) Cod de procedură penală, duce la nulitate absolută.

Urmează a fi declarate nule și excluse ca probe în temeiul art. 251 alin. (2),

94 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, rapoartele de expertiză medico-legală

22/d din 15.03.2016 și psihiatrico-legală ambulatorie 424/a-2016, din motiv că

inculpatul, având calitatea de bănuit, nu a fost notificat despre dispunerea

expertizelor, ceea ce este contrar cerințelor art. 145 Cod de procedură penală.

Prin urmare, sub aspectul încălcărilor de procedură admise, potrivit art. 275

pct. 9) Cod de procedură penală, inculpatul nu poate fi tras la răspundere penală.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de

procedură penală.

5.2. Avocatul Vasile Albu, la fel a declarat recurs ordinar, în care solicită

casarea hotărârilor adoptate și pronunțarea unei hotărâri, prin care inculpatul să fie

achitat, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Recurentul a specificat că careva probe incontestabile, care ar dovedi că

inculpatul a săvârșit infracțiunea în cauză, lipsesc.

Instanța de fond și-a fundamentat soluția pe declarații greșit considerate ca

veridice, fără a da apreciere restului material probator.

Nu a fost stabilit cu certitudine dacă partea vătămată, în timpul urmăririi

penale și a ședințelor de judecată a depus declarații, privind presupusul viol de

către inculpat, în mod liber, sine stătător, benevol și fără presiunea ofițerului de

urmărire penală, a procurorului ori a instanței și altor persoane terțe, ori cu

încălcarea legislației procesual-penale, ce în caz contrar voința ei a fost afectată și

ea a depus declarații, fiind influențată.

Nu și-a găsit confirmare faptul violului nici prin raportul de expertiză

medico-legală nr.22/D din 17.03.2016, deoarece expertul a confirmat deflorarea

părții vătămate, fără a specifica vechimea acesteia, iar expertiza psihologico-

psihiatrică nr.424 a stabilit o tulburare de stres posttraumatică.

Toți martorii acuzării, inițial l-au învinuit pe inculpat de viol, reieșind din

informația primită de partea vătămată minoră, ulterior aflând cu certitudine tot de

la ea, că inculpatul nu se face vinovat și-au retras depozițiile primare, confirmând

apoi nevinovăția acestuia.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de

procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar al procurorului (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în

partea descriptivă a hotărârii contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din

prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanța de apel, reținând că

inculpatul a comis o infracțiune gravă, dar nu are antecedente penale, este

caracterizat pozitiv, că are o stare precară a sănătății, că partea vătămate nu are

careva pretenții față de inculpat, legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului,

în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor

de drept material, cât și de prevederile art. 7, 61, 75 alin. (1) și (2), 90 Cod penal,

conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. La

stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile

săvârșite cu intenție, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și

de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate vinovatului (pct. 4. din decizie).

Deci, pedeapsa a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului în

corespundere cu prevederile legale, fiind una echitabilă și proporțională în raport

cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cât și a scopului pedepsei penale

sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Pe lângă aceasta, recursul procurorului, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl

propune procurorul este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care

nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este

lipsită de orice temei legal.

Împrejurările enunțate denotă în mod evident, că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de acest recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că a aplicat

inculpatului o pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar al procurorului este vădit neîntemeiat.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, când instanța a admis o eroare gravă de fapt, care

a afectat soluția instanței, când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile ordinare

ale avocaților (pct. 5.1, 5.2. din decizie), se reține că împrejurările menționate în

partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din

prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată

inculpatului și încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale acestuia, în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor

de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv

declarațiile inițiale ale părții vătămate, că inculpatul a comis violul; a martorilor

Bărbuță P. și Iuzu A., că partea vătămată le-a relatat personal despre circumstanțele

în care a fost violată de inculpat; procesul-verbal de sesizare despre săvârșirea

infracțiunii din 09.02.2016, procesul-verbal de cercetare la fața locului din

01.03.2016; fișa de sesizare a cazului suspect de abuz, neglijare, trafic al copilului

nr.115 din 09.02.2016, întocmită de reprezentanții Gimnaziului Ceadîr; raportul de

expertiză medico-legală nr.22/D din 17.03.2016, raportul de constatare medico-

legală nr.20 din 09.02.2016; raportul de expertiză psihiatrico-legală ambulatorie

nr.424 a-2016 din 12.05.2016, că Xxprezintă retardare mintală ușoară, însă gradul

retardării mintale depistate la ea, nu este atât de pronunțat ca să o lipsească de

capacitatea de a percepe și recepționa evenimentele ce se petrec, în perioada

comiterii infracțiunii Xxavea capacitatea de prevedere și deliberare a acțiunilor

sale păstrată, deoarece tulburări psihice de intensitate psihotică nu a manifestat, a

putut înțelege corect caracterul acțiunilor îndreptate asupra sa și le poate reda în

măsura posibilităților sale intelectuale. Reieșind din dezvoltarea psihică, a

particularităților individuale și de vîrstă ale minorei, declaarațiile acestia pot fi

considerate veridice, după situația stresantă suportată, care au avut loc cu character

sexual, la ea s-a declanșat o tulburare de stres posttraumatică (neuroză

posttraumatică), manifestată prin anxietate, diminuarea dispoziției, dereglări de

somn, toate probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1)

Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității,

veridicității și coroborării lor, instanța de apel pronunțându-se argumentat și

detailat asupra tuturor motivelor invocate în apelul apărării, indicând și motivele

pentru care a respins dovezile și versiunile apărării, probele administrate pe caz

demonstrând clar și cert prezența în acțiunile inculpatului a elementelor

infracțiunilor prevăzute la art. 171 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei,

Helle c. Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”,

obligația de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor

propuse de părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși

este adevărat că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din

CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la

fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c.

Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursurile vizate, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5.1 și 5.2. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica

modului în care instanțele judecătorești au apreciat probele și circumstanțele cauzei

privind învinuirea formulată inculpatului.

Dar, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel

pe care îl propune apărarea, este o competență și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în

art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul

ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursurile de pe rol au constituit deja obiect

de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate

în acest sens (pct. 2. – 5.2. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și

circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform

jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea

din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Este de reținut că motivul invocat de recurentul Șheau Igor că: „instanța de

apel neîntemeiat și nemotivat, a respins solicitările de a fi anexate la materialele

cauzei o secvență a convorbirii purtate on-line de către partea vătămată minoră și

fiica inculpatului...”, este neîntemeiat, or, potrivit procesului-verbal al ședinței de

judecată din 12.09.2018, instanța de apel, prin încheiere protocală motivată, a

respins solicitarea apărării, indicând că: „ se refuză anexarea la materialele

dosarului a copiei convorbirilor prin sms, deoarece nu e clar între cine s-a dus

această convorbire, nu sunt date identificate, iar compact discul nu poate fi anexat

din motiv că nu a fost dobândit conform Codului de procedură penală”, astfel,

soluția fiind una justă și argumentată.

Totodată, argumentul apărării că, la caz, ar fi fost încălcate prevederile cu

privire la calitatea de bănuit și învinuit, care urmează a fi calculată din momentul

pornirii urmăririi penale, nu are suport juridic, deoarece art. 63 alin. (2) pct. 3)

Cod de procedură penală prescrie expres că organul de urmărire penală nu este în

drept să mențină în calitate de bănuit mai mult de 3 luni persoana în privința căreia

a fost dată o ordonanță de recunoaștere în această calitate. Prin urmare, legea

procesual-penală națională a raportat, în mod clar și prevezibil, calcularea

termenului de menținere în calitate de bănuit a persoanei nu de la obținerea acestei

calități în consecința unor eventuale împrejurări procedurale, dar doar de la

adoptarea unei ordonanțe de recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că

instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul apărări,

că motivarea soluției nu contrazice dispozitivul hotărârii, că instanțele nu au admis

o eroare gravă de fapt, care să le fi afectat soluția, că au fost întrunite elementele

infracțiunii, că hotărârile atacate cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, că

inculpatului i s-au aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legii, și că

recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce sunt vădit neîntemeiate, recursurile de pe rol urmează a fi

declarate inadmisibile.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în

Procuratura UTA Găgăuzia, Lilia Sîrbu, de avocații Igor Șcheau și Vasile Albu,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Comrat din 26 septembrie

2018, în privința inculpatului Iuzu Iurie xx, pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 28 februarie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun