1ra-1895/2018 — art. 190 alin. 4 CP

1ra-1895/2018 — art. 190 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul 1ra-1895/2018

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

11 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Anatolie Țurcan,

Judecători – Victor Boico, Iurie Bejenaru, Dumitru Mardari, Ala Cobăneanu

judecând, fără citarea părților recursurile ordinare declarate de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău Natalia Andronic și de către partea vătămată

Lanovenco Irina, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 15 iunie 2018, în cauza penală privindu-l pe

Saviuc Piotr XXXXX, născut la XXXXX, originar

din r-nul XXXXX, domiciliat în mun. XXXXX,

str. XXXXX, ap. XX,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 16.07.2014 - 15.02.2016;

Instanța de apel: 17.03.2016 - 08.06.2016;

13.03.2017 - 09.11.2017;

27.04.2018-15.06.2018

Instanța de recurs: 08.08.2017 - 09.11.2017;

31.01.2018 - 13.03.2018;

21.08.2018-11.12.2018

Asupra recursurilor ordinare declarate, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit

al Curții Supreme de Justiție

C O N S T A T Ă:

Piotr a fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(4)

Cod penal, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

Acțiunea civilă înaintată de I. Lanovenco privind încasarea prejudiciului material, a

fost respinsă ca neîntemeiată.

octombrie 2010, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin

înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul de o a ajuta pe I. Lanovenco de a deschide o

cursă pentru pasageri ,,Chișinău-Soci”, a primit de la ultima suma de 6 000 euro,

echivalentul a 97 020 lei, conform cursului valutar al BNM la data săvârșirii infracțiunii.

2.1. Procurorul, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea

unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Saviuc Piotr să

fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art.190 alin.(4) Cod penal la 8 ani închisoare,

1

cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau

a exercita activități legate de gestionarea mijloacelor bănești pe termen de 3 ani și admiterea

integrală a acțiunii civile înaintată de partea vătămată. În argumentarea apelului s-a

menționat că instanța eronat a apreciat probele și greșit a conchis că fapta incriminată nu

întrunește elementele infracțiunii, fără a tine cont că, în cazul escrocheriei, victima

transmite benevol bunurile către făptuitor, sub influenta înșelăciunii sau a abuzului de

încredere, element care în speță a fost demonstrat prin probe concludente și pertinente.

A menționat de asemenea că, P. Saviuc urmărea scopul dobândirii ilegale a

mijloacelor bănești și nu avea intenția să-și execute angajamentul asumat la momentul

intrării în stăpânire asupra acestora. Inculpatul a promis părții vătămate că, ruta este

rentabilă și cu ajutorul acordat de el, va aduce venit și totul va merge bine.

La fel, prima instanță, la aprecierea probelor, nu a ținut cont de faptul că

infracțiunea de escrocherie este materială și se consideră consumată din momentul

trecerii ilegale a bunurilor proprietarului la cel vinovat, or, P. Saviuc, prin înșelăciune,

denaturând informația privind proprietarul rutei pentru pasageri ,,Chișinău-Soci”,

prezentându-se ca cufundător al SRL „DAC-Trans-Service”, prin abuz de încredere a

dobândit de la I. Lanovenco suma de 6 000 euro.

2.2. Partea vătămată, a declarat apel în care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea

cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza

art.190 alin.(4) Cod penal și admiterea acțiunii civile.

În argumentarea soluției solicitate a invocat că, prima instanță eronat a conchis că

partea vătămată încearcă să ducă în eroare instanța de judecată, declarând că inculpatul

la prima întâlnire s-a declarat fondatorul firmei deținătoare a rutei „Chișinău-Soci”,

deoarece martorul acuzării I. Marin nu a confirmat acest fapt în ședința de judecată,

întrucât acuzarea a renunțat la audierea acestuia, iar în declarațiile depuse în cadrul

urmăririi penale acesta nu a comunicat că, P. Saviuc își atribuise calitatea de fondator al

SRL „Dac-Trans-Service”, dar a comunicat că din auzite știa că este directorul SRL

„Sim-tur”. În acest sens, partea vătămată a indicat că, acuzarea a renunțat la audierea

martorului I. Marin în ședința de judecată, deoarece el nu se afla în țară.

Potrivit declarațiilor martorului I. Marin date în cadrul urmăririi penale, ultimul la

întâlnirea pârții vătămate cu P. Saviuc nu l-a prezentat ca director al SRL „Sim-tur”, dar

a specificat precum că știa din auzite că acesta deține această calitate. Ulterior, I. Marin

a plecat și nu a asistat la discuția de mai departe, astfel, nu era prezent în momentul când

P. Saviuc i-a povestit despre ruta „Chișinău-Soci”.

Între partea vătămată și inculpat a avut loc o înțelegere la baza căreia au fost puse

2 obligațiuni asumate de către inculpat și anume: cedarea dreptului de a exploata ziua

de miercuri ruta „Chișinău-Soci” și asigurarea de către inculpat a posibilității realizării

în viitor a dreptului părții vătămate de dispoziție asupra zilei de miercuri din ruta

respectivă, în sensul posibilității cedării dreptului de a exploata această zi unei alte

persoane la libera alegere, contra plată. Anume pentru această garanție de realizare a

dreptului părții vătămate de dispoziție (în sensul cedării/vânzării neoficiale a zilei de

miercuri), partea vătămată obligându-se să achite lui Piotr Saviuc suma de 15 000 euro,

6 000 din care au fost ulterior achitați. P. Saviuc i-a comunicat că, contractul de vânzare-

cumpărare a rutei respective între ei nu va fi întocmit în scris (deoarece nu este permis

de legislația în vigoare), însă el a garantat că, partea vătămată, la rândul ei, va putea să

vândă/cedeze neoficial ruta menționată altei persoane, tot în acest fel. Cel mai

2

convingător și decisiv factor în formarea atitudinii de încredere din partea părții

vătămate fată de inculpat, a fost faptul că Piotr Saviuc activa în organele de poliție, după

cum era încrezută, și anume, era șeful de tură în Aeroportul Internațional Chișinău.

S-a mai invocat, că prima instanță nu s-a pronunțat și nu a apreciat la justa valoare

probele care dovedesc cu certitudine vinovăția inculpatului, și anume declarațiile

martorilor și CD-ul cu înregistrarea audio a convorbirii din 10.10.2011, probe care au

fost respinse de către instanța civilă, fiind invocat că, suma de 6 000 euro reprezintă o

parte din prețul achitat la înțelegerea neoficială și a fost transmisă lui Saviuc Piotr fără

ca ultimul să elibereze în acest sens o recipisă, partea vătămată fiind decăzută din dreptul

de a cere proba cu martori pentru dovedirea actului juridic, ca efect al nerespectării

formei scrise a actului juridic.

Probele prezentate de acuzare au fost apreciate greșit, iar concluzia instanței de

fond privind achitarea lui P. Saviuc este eronată.

apelurile declarate au fost respinse ca nefondate.

4.1. În motivarea soluției instanța de apel a reținut că, probele prezentate de acuzare

în susținerea învinuirii incriminate, nu dovedesc vinovăția acestuia de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(4) Cod penal, or, potrivit rechizitoriului înaintat,

acuzatorul de stat nu a specificat motivul și metoda săvârșirii infracțiunii imputate lui

Saviuc Piotr.

Astfel, instanța de apel verificând probele administrate prin prisma art.101 Cod de

procedură penală, din punctul de vedere al concludenții, pertinenței, coroborării lor și

veridicității acestora, a ajuns la concluzia că acestea, nu pot fi puse la baza adoptării

unei sentințe de condamnare, or, din conținutul lor nu rezultă vinovăția lui P. Saviuc în

săvârșirea infracțiunii de escrocherie.

care a solicitat casarea acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de

apel, în alt complet de judecată.

În argumentarea recursului declarat s-au invocat argumente similare ca și în cererea

de apel, suplimentar indicând că, instanța de apel nu a analizat probele prezentate de

procuror cum ar fi: declarațiile părții vătămate, ale martorilor M. Lanovenco, A.

Mihailenco, M. Reus și E. Dandeș; conținutul CD-ului cu înregistrările audio ale

convorbirilor și stenograma întocmită, în care inculpatul nu neagă că a primit sumele de

bani indicate de către partea vătămată, dar refuză să elibereze careva recipise până când

nu va fi achitată suma de 15 000 euro integral.

recursul ordinar declarat a fost admis, casată total decizia instanței de apel dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

6.1. În motivarea deciziei, instanța de recurs a menționat că instanța de apel a admis

erori procesuale, care nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs ordinar.

Colegiul penal a reținut că, instanța de apel în partea descriptivă a deciziei a făcut

trimitere la probele din dosar, și anume: declarațiile părții vătămate, martorilor E.

Dandeș, A. Lanovenco, M. Lanovenco, A. Mihailenco, A. Ursan și M. Reus; procesul-

verbal de confruntare din 28.10.2013 între partea vătămată și învinuit; CD-ul cu

înregistrări audio ale convorbirilor și stenograma întocmită, concluzionând că acestea

nu confirmă vinovăția lui P. Saviuc în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.190

3

alin.(4) Cod penal, însă nu a verificat minuțios și obiectiv fiecare probă separat sub toate

aspectele, prin prisma pertinenței, concludenții și veridicității, iar în ansamblu, din punct

de vedere al coroborării lor.

apelurile declarate de către procuror și partea vătămată au fost admise, casată sentința

și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță conform

căreia P. Saviuc a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.190 alin.(4) Cod

penal, la 7 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și a exercita activități

privind administrarea și gestionarea bunurilor materiale și mijloacelor financiare pe

termen de 4 ani.

infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(4) Cod penal, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții mari,

incriminate în rechizitoriu, concluzionând totodată că, deși inculpatul nu și-a recunoscut

vina în comiterea infracțiunii imputate, vinovăția acestuia este dovedită pe deplin prin

declarațiile părții vătămate, martorilor M. Lanovenco, E. Dandeș, A. Lanovenco, A.

Mihailenco, A. Ursan și M. Reus, precum și prin materialele cauzei cercetate în cadrul

ședinței instanței de fond și apel.

În continuare, instanța de apel a concluzionat că, în speță, cu certitudine s-a constatat

că în acțiunile inculpatului sunt prezente elementele infracțiunii incriminate, latura

obiectivă a căreia se realizează prin dobândirea ilicită a sumei de 97 020 lei de la I.

Lanovenco, sub pretextul că o ajută să deschidă o cursă pentru pasageri „Chișinău-Soci”.

Totodată, s-a atestat că inculpatul a abuzat de încrederea căpătată față de partea

vătămată, or, potrivit declarațiilor ultimei, aceasta nu mergea la înțelegere, dacă nu știa că

P. Saviuc este polițist și dacă nu-i era prezentat ca un om de încredere. S-a menționat că

inculpatul a avut acest plan bine gândit de la bun început, or, dânsul era conștient de lipsa

unui drept legal de a vinde ruta, însă și-a mușamalizat aceste acțiuni de însușire prin

înscenarea unui împrumut efectuat, ce se prezintă ca o schemă clasică de sustrageri. Mai

mult decât atât, inculpatul s-a adresat în instanța civilă în baza contractului de împrumut

nominalizat, deși de fapt el a însușit ilegal sume bănești de la partea vătămată. Astfel,

prin declarațiile părții vătămate se confirmă faptul transmiterii sumelor de bani

inculpatului și în special scopul cu care au fost transmiși banii, probă prin care se infirmă

faptul împrumutului conform versiunii înaintate de P. Saviuc.

M. Burlacu în numele inculpatului, care a solicitat casarea totală a acesteia cu

menținerea sentinței de achitare argumentând următoarele:

- acțiunile lui P. Saviuc nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

incriminate, or, acesta într-adevăr a consultat-o pe partea vătămată cum se deschide o

rută de transport de pasageri, dar a făcut aceasta amical, iar ulterior i-a acordat lui I.

Lanovenco un împrumut în sumă de 176 000 lei pentru dezvoltarea afacerii, prin urmare,

lipsește temeiul de tragere a lui P. Saviuc la răspundere penală;

- în speță nu au fost prezentate dovezi, care ar fi indicat la prejudiciabilitatea

faptelor lui P. Saviuc;

- nu pot fi puse la baza unei hotărâri de condamnare stenogramele convorbirilor

telefonice dintre inculpat și partea vătămată, deoarece au fost efectuate cu încălcarea

prevederilor art.94 Cod de procedură penală;

4

- instanța de apel nu a ținut cont de faptul că, primirea bunurilor cu condiția

îndeplinirii unui angajament, poate fi calificată ca escrocherie doar în cazul în care

făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea scopul

sustragerii lor și nu avea intenția să-și execute angajamentul asumat;

-nu s-a probat dezinformarea sau prezentarea realității vădit false părții vătămate,

de vreme ce aceasta a cunoscut despre condițiile punerii în circuit a autocarului său,

încheind în acest sens contractul de locațiune cu SRL „DAC Trans Service”, fiind

preîntâmpinată despre faptul nerentabilității rutei „Chișinău-Soci”.

2018 recursul ordinar declarat a fost admis, casată decizia contestată și dispusă

rejudecarea cauzei în aceiași instanță în alt complet de judecată.

descriptivă a deciziei nu cuprinde analiza probelor pe care s-a bazat instanța pronunțând

hotărârea respectivă, instanța nu a indicat din ce motive probele au fost reapreciate,

admise ori respinse.

S-a mai reținut că la baza deciziei de condamnare, instanța de apel a pus doar

declarațiile părții vătămate și martorilor M. Lanovenco, E. Dandeș, A. Lanovenco și

A. Mihailenco, care în majoritate sunt rude ale părții vătămate și care au făcut declarații

din cuvintele lui I. Lanovenco, fără a fi apreciate declarațiile martorului M. Reus, care

a fost audiat în ședința instanței de apel. Astfel, în textul deciziei a fost redat doar un

pasaj din declarațiile martorului M. Reus făcute în instanța de fond, și anume: „….soția

lui P. Saviuc a avut în gestiune ruta Chișinău-Soci, iar peste 2-3 ani a decis să o vândă

lui I. Lanovenco…”. Însă, Colegiul cercetând materialele cauzei, inclusiv declarațiile

martorului menționat, a constatat că nici la urmărirea penală, nici în cadrul instanțelor

de judecată, M. Reus nu a declarat că P. Saviuc a decis să vândă cursa Chișinău-Soci.

Potrivit aceluiași martor, persoana fizică nu poate să vândă altei persoane fizice ruta,

deoarece legea nu permite, ruta fiind proprietatea întreprinderii care a fost câștigată

la concurs. Prin urmare, instanța de recurs a constatat că instanța de apel a redat incorect

declarațiile unui martor care au fost puse la baza hotărârii de condamnare.

S-a mai reținut, că instanța de apel a pus la baza deciziei stenograma convorbirilor

dintre I. Lanovenco, P. Saviuc și A. Mihailenco, însă nu s-a pronunțat asupra modalității

de obținere a acesteia, prin prisma prevederilor art.94 Cod de procedură penală.

În altă ordine de idei, Colegiul penal a mai reținut că instanța de apel nu a dat nici

o apreciere și nu s-a pronunțat vis-a-vis de deciziile nr.2a-4649/14 din 18.03.2014 și

nr.2ra-2288/14 din 29.10.2014, privind încasarea de la I. Lanovenco în beneficiul lui

I. Saviuc a sumei de 11 000 euro, dobânda de întârziere în sumă de 31 549 lei și taxa de

stat în sumă de 9 980 lei.

Concomitent, Colegiul a mai remarcat că, în motivarea deciziei, instanța de apel a

indicat că acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată urmează a fi admisă în

principiu, asupra acesteia urmând a se expune instanța civilă, însă potrivit dispozitivului

deciziei, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acțiunii civile, și cu toate că prin

încheierea din 09.11.2017, corectează omisiunea din dispozitivul deciziei, totuși, în

dispozitivul deciziei pronunțată integral la 21.12.2017, nu se regăsește mențiunea cu

privire la acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată, astfel constatându-se cert că

motivarea soluției contrazice dispozitivului hotărârii.

5

apelurile declarate de către acuzatorul de stat și partea vătămată I. Lanovenco au fost

respinse ca nefondate.

În argumentarea deciziei adoptate instanța de apel a relevat că, în cadrul urmăririi

penale, nu au fost administrate suficiente probe care să demonstreze cu certitudine și

indubitabil existența faptei incriminate, ca fiind comisă de către P. Saviuc, în situația în

care întreaga învinuire este bazată exclusiv pe declarațiile părții vătămate I. Lanovenco, cât

și a martorilor E. Dandeș, A. Lanovenco și M. Lanovenco, care sunt rude a părții vătămate

și care au făcut declarații doar reieșind din cele comunicate nemijlocit de către pătimită.

Mai mult, nici declarațiile martorului A. Mihalcenco, care este prietena părții vătămate, cât

și declarațiile martorilor A.Ursan și M. Reus, nu confirmă existența faptei infracționale, iar

înregistrarea audio anexată la dosar, în calitate de probă, a fost administrată cu încălcarea

rigorilor art.94 alin.(1) pct.2) Cod de procedură penală.

Instanța de apel respins ca fiind declarativ și formal argumentul expus de către partea

vătămată, referitor la faptul, că inculpatul ar fi insistat să încheie un contract fictiv de

împrumut a sumei de 11 000 euro, în vederea asigurării restituirii sumei restante din

vânzarea neoficială a rutei „Chișinău-Soci”. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din

18.03.2014 menținută prin decizia Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 11.10.2014, instanțele judiciare au

constatat evident faptul că contractul menționat reprezintă un act legal, care produce efecte

juridice și confirmă integral tranzacția prin care lui I. Lanovenco i-a fost transmisă suma

de 11 000 euro cu titlu de împrumut, fiind întocmit în acest sens și un contract legalizat,

autentificat notarial. Tot în acest sens, instanța de apel a remarcat că faptul pretins de partea

vătămată în prezenta cauză penală, precum că contractul de împrumutul ar fi unul fictiv, nu

poate fi reținut, având în vedere că în privința contractului de împrumut încheiat există deja

hotărâri irevocabile, or, hotărârea judecătorească reprezintă un act de dispoziție a instanței

judecătorești prin care se soluționează fondul pricinii și îi revine un rol de apărare a

drepturilor, libertăților și intereselor ocrotite de lege și dispune de puterea lucrului judecat.

La acest capitol instanța de apel a mai reținut că, chiar și dacă partea vătămată a

menționat caracterul fictiv al contractului de împrumut nr.9130 din 20 octombrie 2010,

încheiat între I. Lanovenco și P. Saviuc la notarul public A. Florea, acest fapt nu poate fi

reținut în general, deoarece pretinsa însușire prin înșelăciune și abuz de încredere de către

P. Saviuc a sumei de 11 000 euro, nu poate fi examinată în prezentul proces penal,

învinuirea în acest context nici nu a fost înaintată lui P. Saviuc.

Referitor la argumentul expus de către procuror și pătimită, cu privire la CD-ul și

stenograma convorbirii între pătimită și inculpat, din care ar reieși precum că a solicitat de

la P. Saviuc să-i elibereze recipisele pentru sumele primite în contul prețului rutei și anume

suma de 6 000 euro, iar inculpatul nu neagă primirea a careva sumei bănești, urmează a se

menționa că, nemijlocit fraza din stenograma „А я же не говорю, что ты мне их не дала”,

nu poate servi probă în susținerea învinuirii și nu poate fi pusă la baza unei decizii de

condamnare, or, aceasta nu probează nemijlocit faptul că inculpatul P. Saviuc ar fi primit

suma de 6 000 euro, așa cum i se incriminează potrivit rechizitoriului. Mai mult, proba dată

nici nu este susținută de careva alte date confirmative în acest sens, în afară de declarațiile

martorului A. Mihalcenco și ale pătimitei, relatări care însă nu pot servi temei de

condamnare, în situația unui interes sporit în vederea favorizării situației părții vătămate.

6

În acest context, instanța de apel a mai reiterat și faptul că, la momentul în care partea

vătămată și martorul A. Mihalcenco au mers la P. Saviuc, între partea vătămată și inculpat

existau mai multe tranzacții neoficiale cu privire la parcarea autocarului, plata șoferilor lui

P. Saviuc, iar din stenograma vizată nu se confirmă că inculpatul refuză eliberarea unei

recipise anume pentru suma de 6 000 euro pretinși de către partea vătămată.

Instanța de apel a mai reținut și faptul că nu și-a găsit confirmare argumentul precum

că inculpatul P. Saviuc s-a prezentat pătimitei ca cofondator al SRL „DAC Trans Service”

și aceasta, din motivul dat, ar fi fost de acord să încheie tranzacția neoficială de vânzare a

rutei. Deși, martorul Iu. Marin nu a fost audiat în ședința instanței de fond, acuzatorul de

stat refuzându-se de acest martor, instanța de apel a reținut că martorul în cauză, în cadrul

urmăririi penale, a declarat că le-a făcut doar cunoștință lui I. Lanovenco cu P. Saviuc, fără

a menționa că ultimul este cofondator al SRL „DAC Trans Service”, indicând doar la

existența firmei „Sim-tur” SRL.

Referitor la stenograma convorbirilor telefonice, instanța de apel a reiterat că partea

vătămată, a acționat în acest caz, cu o tentă provocatoare, prin înregistrarea discuției cu

inculpatul, iar la rândul său, organul de urmărire penală, cu încălcarea rigorilor art.94

alin.(1) pct. 2), 4), 6) Cod de procedură penală, a admis această înregistrare în calitate de

probă, care a fost efectuată în afara procesului penal, până la emiterea ordonanței de

începere a urmăririi penale din data de 29.05.2013, înregistrare care a fost efectuată de către

o persoană care nu este în drept să efectueze acțiuni procesuale, nefiind posibilă verificarea

autenticității înregistrării audio vizate.

În concluzie instanța de apel a relevat că, din probele cauzei, rezultă că inculpatul

„a ajutat-o” pe I. Lanovenco să pună în circuit autocarul care îi aparținea, nefiind însă

confirmat faptul „cedării” rutei internaționale, precum și dezinformarea sau prezentarea a

realității vădit falsă părții vătămate, de vreme ce partea vătămată a cunoscut despre

condițiile punerii în circuit a autocarului său, încheind în acest sens contractul de locațiune

cu SRL „DAC Trans Service” și în cele din urmă fiind preîntâmpinată de la bun început

despre faptul nerentabilității rutei „Chișinău-Soci”, fapt confirmat atât prin declarațiile

inculpatului, cât și prin declarațiile martorului M. Reus, care a susținut că i-a comunicat lui

I. Lanovenco că-i v-a fi complicat să dirijeze procesul tehnologic la o așa rută complicată.

stat și partea vătămată I. Lanovenco, care au invocat prevederile art.427 alin.(1) pct.6) Cod

de procedură penală, solicitând casarea acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași

instanță de apel, invocând următoarele argumente:

- probele prezentate de acuzare au fost selectiv preluate din soluția adoptată de prima

instanță, acțiunile inculpatului întrunesc elementele infracțiunii și anume dobândirea ilicită

prin înșelăciune și abuz de încredere a bunurilor altei persoane, în proporții mari;

-vinovăția lui P. Saviuc a fost dovedită prin declarațiile părții vătămate, care a

declarat că inculpatul prin escrocherie a dobândit de la ea suma de 6 000 euro

relatând amănunțit toate circumstanțele în care această sumă a fost transmisă inculpatului;

- declarațiile părții vătămate coroborează cu depozițiile martorului A. Mihailenco,

care a declarat că I. Lanovenco a procurat un autocar și o rută spre Soci, pentru rută trebuia

să achite 15 000 euro, avans a transmis 4 000 euro, iar ulterior 2 000 euro; martorului M.

Reus, care a menționat că inculpatul a avut în gestiune ruta Chișinău-Soci, iar ulterior a

decis să o înstrăineze lui I. Lanovenco, martorului E. Dandeș E., care a menționat că i-a

transmis cu împrumut părții vătămate 15 000 de euro, deoarece acesta procurase un autocar

și avea nevoie de bani pentru devamare, ulterior a aflat că I. Lanovenco i-a comunicat că

7

ea a găsit o posibilitate de a procura o zi din ruta Chișinău-Soci, care se vinde pentru suma

de 15 000 euro, după care a aflat că persoana dată a înșelat-o deoarece această rută nu putea

fi vândută; martorului M. Lanovenco, care a relatat că fiica sa trebuia să cumpere de la o

persoană pe nume Petru ruta Chișinău-Soci pentru suma de 15 000 euro, în contul acestei

sume i-a transmis 4 000 euro și prin transfer 2 000 euro;

- declarațiile părții vătămate și martorilor au fost confirmate prin probele scrise și

anume: plângerea părții vătămate (f.d.22 vol. I); copia contractului de împrumut din

20.10.2010, în care se stipulează că I. Lanovenco a împrumutat de la P. Saviuc suma de 11

000 euro, cu data de scadență 25.12.2010 (f.d.28 vol. I); adeverința, prin care se confirmă

că autobuzul de model „Setra S315HD”, a fost înmatriculat la 20.09.2008 pe numele lui A.

Saviuc, iar de la data de 30.04.2009 este transmis în locațiunea SRL „Dac Trans Service”

(f.d.41 vol. I); descifrarea convorbirilor din 10.10.2011 dintre I. Lanovenco, P. Saviuc și

A. Mihailenco (f.d.45-53 vol. I); răspunsul SRL „Dac-Trans–Service” din 10.04.2013, prin

care se dovedește că P. Saviuc nu a activat la această întreprindere, inducând-o în eroare pe

partea vătămată (f.d.66-67 vol. I); contractul de locațiune din 19.10.2010 încheiat între I.

Lanovenco și SRL „Dac-Trans–Service” (f.d.118 vol. I); procesul-verbal de ridicare de la

I. Lanovenco a unui disc cu înregistrări (f.d.124 vol. I); stenograma convorbirilor dintre I.

Lanovenco, P. Saviuc și A. Mihailenco; procesul-verbal de ridicare a informației despre

conturile bancare a SRL „Dac-Trans-Service” (f.d.135 vol. I); procesul-verbal de

confruntare dintre I. Lanovenco și P. Saviuc, (f.d.147 vol. I);

-din declarațiile părții vătămate rezultă că aceasta intenționa să procure o rută pentru

autocar, inculpatul a convins-o că el este administratorul acelei întreprinderi de transport,

a intrat în încrederea ultimei, urmare a faptului că a intrat în încrederea părții vătămate,

prin înșelăciune i-a vândut un bun, produs care în sine nu putea fi vândut, având în vedere

că înșelăciunea întrunește în sine variate metode, procedee și tehnici de operare ale

făptuitorului: denaturarea informațiilor despre sine, despre apartenența de firmă și

posibilitățile financiare; dezinformarea victimei privitor la marfă, contraprestație, preț,

echivalent etc; utilizarea unor împrejurări, echipamente, documente fictive sau false;

ascunderea unor informații, fapte, împrejurări obligatorii pentru informarea victimei ș.a.,

întocmirea acelui contract de împrumut a tins a legaliza intențiile de însușire, fapt și realizat

de către el, inclusiv prin chemarea părții in judecată;

-este absolut eronată afirmația Colegiului penal precum că, partea vătămată care avea

studii juridice, nu a putut explica de ce s-a bazat pe încrederea în P. Saviuc și a semnat

contractul de împrumut la data de 20.10.2010 pentru suma de 11 000 euro, bazându-se pe

faptul că ultimul v-a întocmi o recipisă pentru suma de 6 000 euro, or, potrivit declarațiilor

lui I. Lanovenco, aceasta nu mergea la înțelegere, dacă nu știa că P. Saviuc este polițist și

dacă nu-i era prezentat ca un om de încredere. Consideră că de la bun început inculpatul a

avut un plan bine gândit, conștientizând lipsa unui drept legal de a vinde ruta, și-a

mușamalizat aceste acțiuni de însușire prin darea unui împrumut efectuat, ce se prezintă ca

o schemă clasică de sustrageri. Mai mult, inculpatul s-a adresat în instanța civilă în baza

contractului de împrumut nominalizat, deși de fapt el a însușit ilegal sume bănești de la

partea vătămată;

-acuzarea atestă că în acțiunile inculpatului se reflectă elocvent existența laturii

obiective a infracțiunii, în realizarea scopurilor sale de dobândire ilicită a unui bun străin,

inculpatul a recurs la înșelăciune și abuz de încredere, iar partea vătămată considerând că

inculpatul este colaborator al poliției, a apreciat acțiunile acestuia ca fiind de bună-credință;

8

- instanța de apel eronat a interpretat prevederile art.94 alin.(1) pct.2), 4), 6) Cod de

procedură penală, și a exclus ca probă înregistrarea audio efectuată de pătimită, ori la cazul

din speță această probă nu a dus careva atingeri drepturilor bănuitului, învinuitului. Mai

mult ca atât, partea vătămată a indicat sursa administrării acesteia, care ulterior prin

ordonanță a fost recunoscută drept probă;

-partea vătămată a înaintat un demers în cadrul ședinței instanței de apel din

15.06.2018, prin care a solicitat dispunerea constatării tehnic-științifică fonoscopice la

CNEJ, pentru a verifica și stabili dacă vocea de pe înregistrările anexate la dosarul penal

pe discul CD, aparțin inculpatului, însă instanța, prin încheierea din 15.06.2018, a respins,

ca fiind neîntemeiat demersul, invocând motive irelevante, lipsind astfel partea acuzării și

partea vătămată de posibilitatea de a prezenta probe suplimentare, necesare pentru aflarea

adevărului și soluționarea justă și obiectivă a cauzei, ce nu poate fi acceptat;

- din conținutul înregistrării audio cu certitudine se poate deduce că tematica

convorbirii între partea vătămată și inculpat era ziua de miercuri din ruta procurată neoficial

de la P. Saviuc și că suma de 6 000 euro deja era achitată de către partea vătămată, pentru

care fapt aceasta solicita să-i fie eliberată o recipisă, însă instanța de fond neîntemeiat nu a

luat în considerație această probă.

concluzionează că acestea urmează a fi admise, cu casarea totală a hotărârii instanței de

apel din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art.435 alin.(1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună rejudecarea cauzei

de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În conformitate cu art.414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate instanței de apel

sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța de fond. Instanța de apel poate

da o nouă apreciere probelor din dosar. Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra

tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit cerințelor aceluiași articol, chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau

trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt:

dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de

inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma

cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art.101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost

individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual penal sau contravențional

au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să conțină răspuns la toate motivele invocate.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii, nu au

fost întocmai respectate la judecarea cauzei în apel, iar erorile admise nu pot fi corectate în

ordinea procedurii de recurs.

Analizând conținutul recursurilor declarate, Colegiul penal lărgit consideră că

recurenții invocă temeiul pentru casare prevăzut în art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură

9

penală și anume: „instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței”.

Conform actului de învinuire înaintat de acuzatorul de stat, inculpatului i se

incriminează comiterea infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(4) Cod penal – dobândirea

ilicită a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, comisă cu cauzarea

de daune în proporții mari.

Prima instanță l-a achitat pe P. Saviuc de învinuirea adusă, pe motiv că nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii, concluzie menținută de către instanța de apel.

Instanța de apel în motivarea soluției sale a concluzionat, că instanța de fond corect

a conchis, că în cazul dat lipsește fapta infracțiunii incriminate lui P. Saviuc și corect a emis

în privința acestuia o sentința de achitare. Astfel, decizia instanței de apel va fi analizată de

către Colegiul penal lărgit, în cumul cu sentința primei instanțe.

Analizând hotărârea primei instanțe, Colegiul lărgit constată, că instanța a emis o

sentință contradictorie, menținută de către instanța de apel, deoarece concluziile instanței

în partea descriptivă a sentinței vin în contradicție cu dispozitivul.

Astfel, Colegiul consideră esențial de elucidat faptul că, prin prisma conținutului

sentinței și deciziei în cumul: Potrivit sentinței de achitare, în partea descriptivă, prima

instanță a indicat: „ indicând cele două modalități cumulative (înșelăciunea și abuzul de

încredere) acuzatorul de stat nu indică care a fost modalitatea de comitere, prin ce se

confirmă înșelăciunea și abuzul de încredere, or, ambele modalități sunt diferite în

specificul lor, iar în acțiunile incriminate ce intră în latura obiectivă a infracțiunii, se

indică doar formal și cu titlu de concluzie (...) Totodată, rechizitoriul se limitează la o

expunere succesivă a probelor, anume a depozițiilor părții vătămate și martorilor și

documentelor anexate, fără a se indica care anume probe dovedesc elementele din latura

obiectivă a infracțiunii, anume modalitatea concretă de comitere a infracțiunii incriminate.

Instanța de judecată constatată faptul că probele examinate în cadrul ședinței de judecată,

nu dovedesc săvârșirea de către Saviuc Piotr a infracțiunii incriminate, și că în urma unei

minuțioase examinări judecătorești privind învinuirea lui Saviuc Piotr cu certitudine s-a

constatat că faptele lui nu întrunesc elementele infracțiunii imputate”. Astfel, prima

instanță arată, că nu este întrunită latura obiectivă a infracțiunii incriminate inculpatului,

prin faptul că nu s-a constatat modalitatea de săvârșire a escrocheriei, semnalând temeiul

de achitare fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

În dispozitivul aceleiași sentințe instanța de fond a hotărât: „Se achită Saviuc Piotr

învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(4) Cod penal, pe motiv că

nu s-a constatat existența infracțiunii.”

În continuare Colegiul atestă că, la judecarea apelurilor, instanța de apel nu a corectat

eroarea admisă de instanța de fond, or, aceasta în conformitate cu prevederile art.409

alin.(2) Cod de procedură penală, era obligată în afară de temeiurile invocate în cererea de

apel, să examineze aspectele de fapt și de drept ale cauzei.

Potrivit deciziei, în partea descriptivă instanța de apel a indicat: „cercetând probele

prezentate de către partea acuzării și partea apărării cercetate în ședința de judecată în

instanța de apel, consideră că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, constatând

necesitatea achitării inculpatului de comiterea infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(4) Cod

penal, corect stabilind că nu s-a constatat existența faptului infracțiunii incriminate.”

Analizând temeiurile de achitare din partea descriptivă și din dispozitivul sentinței

care a fost menținută prin decizia instanței de apel, Colegiul observă o neconcordanță în

10

stabilirea temeiului ce stă la baza achitării lui P. Saviuc, fiind constatate în sentință și

decizie concluzii cu temeiuri de achitare diferite: „nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii”, și „fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii”, temeiuri

prevăzute de art.390 alin.(1) pct.1) și 3) Cod de procedură penală.

În conformitate cu prevederile art.390 alin.(1) Cod de procedură penală, sentința de

achitare se adoptă dacă: 1) nu s-a constatat existența faptei infracțiunii; 2) fapta nu a fost

săvârșită de inculpat; 3) fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii; 4) fapta nu

este prevăzută de legea penală; 5) există una din cauzele care înlătură caracterul penal al

faptei.

Colegiul penal lărgit atestă că menționarea concomitentă a 2 temeiuri de achitare

care se exclud reciproc, în aceeași hotărâre judecătorească, este o eroare de procedură, fapt

ce relevă prezența temeiului pentru recurs - „motivarea soluției contrazice dispozitivului

hotărârii”, care este prevăzut la art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală.

Circumstanțele expuse atestă că instanța de apel a comis erori de drept, care nu pot

fi corectate de instanța de recurs, astfel decizia atacată urmează a fi casată cu dispunerea

rejudecării cauzei de către instanța de apel, în alt complet de judecată.

În cadrul rejudecării cauzei instanța de apel urmează să înlăture erorile menționate,

să țină cont de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a soluției adoptate și cu

respectarea prevederilor art.414 Cod de procedură penală să verifice legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor administrate în instanța de judecată, inclusiv

să se expună asupra tuturor motivelor apelurilor, iar în dependență de datele obținute să

pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, care să corespundă prevederilor art.art.417-418

Cod de procedură penală.

15.În conformitate cu prevederile art.art.434, 435 alin.(1) pct.2) lit. c) Cod de

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Admite recursurile ordinare declarate de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău Natalia Andronic și de către partea vătămată Lanovenco Irina,

casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 iunie 2018, în

cauza penală în privința lui Saviuc Piotr și dispune rejudecarea cauzei de către aceiași

instanță, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 10 ianuarie 2019.

Președinte Anatolie Țurcan

Judecători Victor Boico

Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Ala Cobăneanu

11