1ra-1912/2018 — art. 264-1 alin. 4 CP

1ra-1912/2018 — art. 264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1912/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

28 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 13 iunie 2018, declarat de avocata Diana Sanduleac, în numele inculpatului

Țurcanu Petru XXXXX, născut la

XX XXXXX XXXX, originar și locuitor al XXXXXX,

XXXXXX, cetățean al R. Moldova, condamnat anterior

prin:

1) sentința Judecătoriei Drochia din 14.10.2013, în

baza art. 152 alin. (2) lit. e), 90 Cod penal la 3 ani

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de probă de 3 ani;

2) sentința Judecătoriei Drochia din 29.04.2015, în

baza art. 171 alin. (2) lit. c), 84 alin. (4), 90 Cod penal la 5

ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de probă de 5 ani.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 13.10.2016 – 09.02.2018,

instanța de apel: 21.03.2018 – 13.06.2018,

instanța de recurs: 22.08.2018 – 28.11.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Țurcanu

Petru a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 160 ore de muncă

neremunerată în folosul comunității.

1

Totodată, instanța a dispus: „În conformitate cu art. 85 și 87 CP, pedeapsa

aplicată lui Țurcanu Petru prin sentința Judecătoriei Drochia din 29.04.2015, în

baza art. 171 al. 2 lit. c), cu aplicarea art. 84 al. 4 CP la 5 ani închisoare, cu

ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, în baza art. 90 CP cu

suspendarea condiționată pe un termen de probă 5 ani, a executa de sine stătător”.

De la inculpat, s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă

de 17,80 lei.

Țurcanu P., având intenția conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate,

fără a deține permis de conducere, în s. Dominteni, r-nul Drochia, conducea

automobilul „VAZ 2107”, n.î. XXXXXX, unde a fost stopat de către colaboratorii

de poliție. Fiind suspectat de întrebuințarea băuturilor alcoolice și supus testării

alcoolscopice cu dispozitivul „Drager 8510 RO”, s-a stabilit concentrația vaporilor de

alcool în aerul expirat în cantitate de 0,52 mg/l, care se atribuie la stare de ebrietate

cu grad avansat.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele indicate în

rechizitoriu și vina, solicitând examinarea cauzei penale în baza probelor administrate

la urmărirea penală.

Deoarece probele administrate demonstrează pe deplin vinovăția inculpatului,

acțiunile acestuia urmează a fi încadrate în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, ca

conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat,

săvârșită de o persoană care nu deține permis de conducere.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de faptul că inculpatul se

caracterizează pozitiv, nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru, că

lipsesc circumstanțe agravante, cele atenuante fiind recunoașterea vinovăției și căința

sinceră, concluzionând că reeducarea și corectarea lui este posibilă cu aplicarea unei

pedepse sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității.

Totodată, la cererea acuzării, de la inculpat urmează a fi încasate în beneficiul

statului cheltuielile judiciare în mărime de 17,80 lei.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 6 luni închisoare,

iar conform art. 85 Cod penal, prin cumul de sentințe, să-i fie stabilită o pedeapsă

definitivă de 5 ani și 2 luni închisoare, cu executare.

Apelanta a invocat că instanța de fond neîntemeiat i-a aplicat inculpatului

pedeapsa de 160 ore muncă neremunerată în folosul comunității, dispunând

executarea pedepselor de sine stătător.

Or, în conformitate cu principiul individualizării pedepsei prevăzut la art. 7

Cod penal, în coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei înserate

la art. 75 alin. (1) Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsă luând în

considerare caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, motivul și

scopul celor comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei

prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea, ținându-se

2

cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, instanța de fond a ignorat faptul că inculpatul anterior a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 152 alin. (2) lit. e) și art.171 alin. (2)

lit. c) Cod penal, infracțiuni care, potrivit art. 16 din Codul penal, fac parte din

categoria celor grave.

Totodată, instanța a omis că inculpatul a săvârșit infracțiunea de conducere a

mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, nedeținând

permis de conducere, în termenul de probă pentru condamnarea anterioară, că în

privința lui deja au fost numite pedepse nonprivative de libertate, care s-au dovedit a

fi insuficiente pentru corectare și reeducare.

Prin urmare, aplicarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității nu este suficientă pentru reeducarea și corectarea inculpatului, în scopul

prevenirii comiterii altor infracțiuni, precum și pentru restabilirea echității sociale, nu

este corespunzătoare gradului prejudiciabil al faptelor comise de acesta și

circumstanțelor cauzei, nu poate fi considerată adecvată și nu va contribui la

atingerea scopurilor pedepsei penale.

Acțiunile inculpatului sunt prejudiciabile prin faptul că a condus mijlocul de

transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat și fără a deține permis de

conducere, săvârșind o infracțiune care face parte din domeniul securității circulației

rutiere și exploatării mijloacelor de transport, ca parte componentă a securității și

ordinii publice, condiționată de neadmiterea la circulația rutieră a persoanelor în stare

de ebrietate alcoolică cu grad avansat și având în vedere, că la etapa actuală

mijloacele de transport prezintă un grad sporit de pericol, iar conducerea acestora de

către persoane în stare de ebrietate reprezintă un grad și mai avansat de pericol.

Atragerea făptuitorului la pedeapsa penală prin izolarea lui de societate va

exclude în continuare comportamentul inculpatului de neglijare a restricțiilor impuse

de lege și excluderea practicii vicioase de sine încredere în rândul infractorilor.

Or, instanța de fond i-a aplicat inculpatului pedeapsa sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității în lipsa unor argumente care ar dovedi

posibilitatea corectării acestuia fără izolare de societate.

apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Țurcanu Petru a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 6 luni

închisoare.

Potrivit art. 85 Cod penal, prin adăugirea parțială a pedepsei aplicate conform

sentinței Judecătoriei Drochia din 29.04.2015, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de

5 ani și 1 lună închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din

13.06.2018.

Cererea acuzării privind încasarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatului

a fost respinsă.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond greșit a individualizat pedeapsa

aplicată inculpatului.

3

Astfel, inculpatul anterior a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 152 alin. (2) lit. e) și art. 171 alin. (2) lit. c) Cod penal, care fac parte

din categoria celor grave, fiind condamnat cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pentru un termen de probă.

Inculpatul nu și-a făcut concluziile cuvenite și nu s-a corectat, săvârșind în

termenul de probă o altă infracțiune intenționată. Or, atitudinea de ignorare totală a

respectului față de lege, indică că pedeapsa aplicată acestuia este una prea blândă în

raport cu fapta prejudiciabilă comisă, cu persoana lui și nu va atinge efectul scontat

ca măsură de pedeapsă penală.

Prin urmare, reeducarea inculpatului poate fi doar în condițiile izolării de

societate, urmând a-i fi aplicată pedeapsa de 6 luni închisoare, calculată în

conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură penală.

Totodată, potrivit art. 85 Cod penal, prin adăugirea pedepsei aplicate conform

sentinței Judecătoriei Drochia din 29.04.2015, urmează a-i stabili inculpatului

pedeapsă definitivă de 5 ani și 1 lună închisoare, cu executare.

O asemenea pedeapsă va contribui la reeducarea și corijarea inculpatului, și va

preveni săvârșirea de către el a unor noi fapte penale.

Pe lângă aceasta, fiind stabilit că ordonatorul expertizei a fost colaboratorul de

poliție - constatator al infracțiunii, fără a exista o asemenea cerere din partea părților,

cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatului

urmează a fi respinsă.

acestei decizii și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurenta a invocat că instanța de fond corect a concluzionat că reeducarea și

corectarea inculpatului, care a săvârșit o infracțiune ușoară, este posibilă fără privare

de libertate.

Totodată, instanța de apel greșit a conchis că reeducarea lui va fi atinsă doar în

cazul unei pedepse cu închisoare, aplicându-i pedeapsa pentru faptele comise

anterior.

În drept, recursul este întemeiata pe art. 427 CPP.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

4

Sub acest aspect se reține că în recursul ordinar declarat, în pofida prevederilor

enunțate, nu este indicat nici un temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod

de procedură penală, fiind omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept

și argumentarea ilegalității deciziei contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Rezultă că, recursul ordinar nu îndeplinește cerințele legale de conținut, iar

instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună, apoi,

asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, just luând în considerare personalitatea inculpatului, consecințele faptei

comise de el și gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, ținând corect cont

de prevederile art. 7, 61, 75, 90 alin. (8), 85 alin. (1) și (3) Cod penal, art. 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și

de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa

are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca

judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în

cazul pedepsei cu închisoare. În cazul în care cel condamnat cu suspendarea

5

condiționată a executării pedepsei săvârșește în perioada de probațiune sau, după caz,

termenul de probă o nouă infracțiune intenționată, instanța de judecată îi stabilește o

pedeapsă în condițiile art.85 Cod penal. Dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte

de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune,

instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua

sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară. Pedeapsa

definitivă în cazul unui cumul de sentințe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa

stabilită pentru săvârșirea unei noi infracțiuni și decât partea neexecutată a

pedepsei pronunțate prin sentința anterioară a instanței de judecată.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în care instanța

de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl

propune avocatul este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de examinare în

instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4. – 5. din decizie),

iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza

sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

6

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Diana Sanduleac,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 13 iunie 2018, în

privința inculpatului Țurcanu Petru XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 21 decembrie 2018.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

7