1ra-1822/2018 — art. 186 alin. 2 lit. d CP

1ra-1822/2018 — art. 186 alin. 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1822/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

14 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 21 mai 2018, declarat de avocatul Artur Budăi, în numele inculpatei

Șveț Aurelia XXXX născută la

XX XXXXXX XXXX, originară și locuitoare a

XXXXXX, XXXXXX, XXXXX cetățeancă a R. Moldova,

fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 25.11.2016 – 16.01.2018,

instanța de apel: 16.02.2018 – 21.05.2018,

instanța de recurs: 13.08.2018 – 14.11.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

fost achitată de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2)

lit. d) Cod penal, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

februarie 2015, urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane, aflându-se în

apartamentul nr. XX, din XXXXXX, XXXXXX, unde activa în calitate de

menajeră, folosindu-se de lipsa proprietarilor, pe ascuns, prin acces liber, a sustras

din locuința ce-i aparține cu drept de proprietate lui Bejan M., suma de 2000 euro,

echivalentul a 42.620 lei și 21.305 lei, fiind învinuită că i-a cauzat părții vătămate

Bejan M. un prejudiciu material considerabil, în sumă totală de 63.925 lei.

1

Acțiunile inculpatei au fost încadrate de către organul de urmărire penală în

baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, ca furtul, adică sustragerea pe ascuns a

bunurilor altei persoane, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Instanța a reținut că inculpata nu a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii

incriminate or, nu a comis faptele ce i se impută.

Totodată, probele administrate nu dovedesc că inculpata a sustras sumele

de bani invocate în această perioadă.

Astfel, acuzarea își fondează învinuirea pe declarațiile martorilor Bejan F.,

Certan R. și Tofan V., acestea nefiind confirmate prin alte probe pertinente,

veridice și concludente ce ar dovedi direct și univoc faptul sustragerii banilor de

către inculpată și vinovăția acesteia în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Or, acuzarea nu a prezentat probe certe și pertinente care să demonstreze că

inculpata a comis furtul.

Iar, nefiind prezentate probe incontestabile ale vinovăției inculpatei, aceasta

urmează a fi achitată, pe motiv că fapta ei nu întrunește elementele infracțiunii, ea

nefiind vinovată de comiterea delictului imputat.

Goncear, a declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi

hotărâri prin care inculpata să fie condamnată în baza art. 186 alin. (2) lit. d), 90

Cod penal la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe

un termen de 2 ani, cu încasarea de la inculpată în beneficiul părții vătămate a

prejudiciului material în sumă de 4000 dolari SUA și a celui moral în mărime de

10.000 lei.

Apelanta a invocat că inculpata a declarat că nu a sustras banii, a scris

recipisa deoarece se temea că partea vătămată va chema poliția.

Însă, cele relatate de inculpată au fost dezmințite prin probele administrate,

și anume:

declarațiile martorului Bejan F., potrivit căror, de la soția sa a aflat că

inculpata a sustras 2000 euro și o sumă mare în lei, însă nu cunoaște cu exactitate

ce sumă. Or, însăși inculpata a recunoscut că a sustras banii și a promis că îi va

întoarce în timp de jumătate de an. Totodată, aceasta a fost surprinsă în timpul

sustragerii a sumei de aproximativ 105 lei din geantă. Recunoscând vina și

întocmind recipisa prin care s-a obligat să restituie suma de 4000 dolari SUA, au

decis să o ierte, având în vedere că lucra la ei de mult timp. Inculpata a recunoscut

singură faptul sustragerii banilor, nefiind impusă de cineva or, nici el, nici copiii

săi nu au exercitat presiune asupra acesteia.

Martorii Certan R. și Tofan V. au depus declarații analogice cu ale lui Bejan

F.

În același timp, inculpata a confirmat că s-a adresat la inspectoratul de

poliție privind faptul intimidării psihice pentru a întocmi recipisa prin care

recunoaște sustragerea banilor, a primit răspuns la petiție, însă nu a contestat

hotărârea prin care în cadrul controlului efectuat de către organul de urmărire

penală, nu a fost demonstrat faptul influențării psihice din partea membrilor de

familie Bejan or, inculpata tacit a fost de acord cu hotărârea emisă.

2

Pe lângă aceasta, vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii incriminate se

confirmă și prin probele scrise, anexate la materialele cauzei penale, cum ar fi:

avizul de testare Poligraf nr.34/12/l-R-4323 din 01.08.2016 prin care se

confirmă că inculpata a depus declarații mincinoase în cadrul urmăririi penale;

procesul-verbal de confruntare între martorul Certan R. și bănuita Șveț A.;

procesul-verbal de confruntare între martorul Bejan F. și bănuita Șveț A., în

cadrul cărei inculpata, fiind asistată de către avocat, nu a menționat că ar fi fost

influențată psihic de către partea vătămată sau martori.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpata să fie condamnată în baza art.

186 alin. (2) lit. d) Cod penal la amendă.

Apelanta a indicat că inculpata, după săvârșirea infracțiunii, în momentul

când a fost depistată că sustrage bani, a recunoscut vina și a scris o recipisă prin

care s-a obligat să restituie suma sustrasă, pentru a nu fi înștiințate organele de

poliție, ulterior, schimbându-și depozițiile și invocând că nu recunoaște vina.

Fiind testată cu testul Poligraf, a fost stabilit că aceasta a mințit, însă instanța

de fond invocă că unica probă a acuzării sunt declarațiile părții vătămate, care nu

au fost cercetate în instanța de fond.

Totodată, au fost ignorate și declarațiile martorilor Bejan F., Certan R. și

Tofan V., care indică direct la săvârșirea infracțiunii incriminate de către inculpată.

Mai mult, partea vătămată a urmat un curs de reabilitare medicală, suportând

consecințe nefaste asupra sănătății, generate de acțiunile inculpatei, ultima urmând

să repare daunele morale cauzate părții vătămate.

2018, apelurile au fost admise, casată integral sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Șveț Aurelia a fost condamnată în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal la

3 ani închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 2 ani.

De la inculpată s-a încasat în beneficiul lui Bejan M. prejudiciul material în

mărime de 2000 dolari SUA și 21.305 lei.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond incorect a stabilit circumstanțele

de fapt și de drept, eronat concluzionând că inculpata urmează a fi achitată pe

motiv că fapta ei nu întrunește elementele infracțiunii.

Instanța de apel a constatat că în perioada lunii februarie 2015, inculpata

Șveț A., urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane, aflându-se în

apartamentul nr. XX, din XXXXXX, XXXXXX, unde activa în calitate de

menajeră, folosindu-se de lipsa proprietarilor, pe ascuns, prin acces liber, a sustras

din locuința ce-i aparține cu drept de proprietate lui Bejan M., suma de 2000 euro,

echivalentul a 42.620 lei și 21.305 lei, cauzând părții vătămate Bejan M. o daună

considerabilă, în sumă totală de 63.925 lei.

În instanța de apel, inculpata nu a recunoscut vina explicând că, începând cu

anul 2003, a activat în calitate de menajeră la familia Bejan. A scris o recipisă

3

precum că a luat suma de 4000 dolari SUA și se obligă să-i întoarcă în timp de 6

luni, deoarece așa i-a cerut partea vătămată. Or, aceasta i-a spus că dacă va semna

recipisa, o iartă și îi permite în continuare să muncească la ei, precum și că nu

anunță poliția. A scris recipisa, a făcut ordine și a plecat acasă. Ulterior,

telefonându-i părții vătămate pentru a o anunța că nu va mai lucra la ea, aceasta i-a

spus că se va adresa la poliție. Nu a sustras careva sume de bani, cu toate că a făcut

ordine și în baie, sub cadă. A scris recipisa, fiindu-i frică că partea vătămată va

anunța poliția. Suma indicată în recipisă, rezultă din faptul că i-a comunicat părții

vătămate că a cheltuit pentru plecarea fiicei sale în America, 4000 dolari SUA, însă

nu i-a spus că a luat un credit la bancă. În timpul cât a lucrat la familia Bejan a

primit bani prin transferuri bancare din Rusia și din SUA de la fiica sa. După ce a

scris recipisa, urma să lucreze la familia Bejan și să restituie suma. A indicat în

recipisă că a fost iertată, deoarece partea vătămată a insistat. Plângerea pe care a

depus-o a fost examinată de Radu Albot, fiind anulată și considerată ca nefiind

prezentată.

Cu toate că inculpata nu a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii

incriminate, aceasta a fost dovedită prin probele administrate.

Astfel, martorul Bejan F. a relatat în instanța de apel că inculpata a activat la

ei în calitate de menajeră aproximativ 9 ani. La 29.10.2015, l-a telefonat soția sa și

i-a spus că aceasta a sustras mai mulți bani din casă. Venind seara acasă, a văzut că

soția și fiica sa discutau cu inculpata. A propus că dacă acesta a recunoscut vina, să

fie iertată. Soția i-a spus că inculpata a recunoscut că a luat banii și a scris o

recipisă prin care s-a obligat să-i restituie în decursul a 6 luni. După discuție,

inculpata și-a continuat munca, apoi a plecat acasă. De la soția sa cunoaște că

aceasta a sustras 2000 dolari SUA și o sumă mare în lei, bani care nu au fost

recuperați. Inculpata a recunoscut că sustras banii și a promis că îi va întoarce în

jumătate de an. Motivul discuției a servit faptul că a fost surprinsă în timp ce a

sustras din geantă suma de aproximativ 105 lei. După ce a recunoscut vina, nefiind

impusă de nimeni, a scris recipisa în care a indicat că va întoarce suma de 4000

dolari SUA, suma fiind apreciată de inculpată, iar soția a spus că o iartă, deoarece

o cunoaște de mult timp. Soția a constatat lipsa banilor după semnele pe care le-a

pus, acești bani fiind depistați la inculpată or, a pus în geantă suma de 100 lei, pe

care, apoi, nu i-a mai găsit.

Martorul Certan R. în instanța de apel a comunicat că, în timpul discuției,

inculpata, inițial nu a recunoscut că a luat banii, însă, când i-a spus că ea anunță

poliția, imediat a spus că va întoarce banii, numai să nu cheme poliția. Apoi, a

întrebând-o de ce a sustras banii, inculpata i-a spus că a fost nevoită și îi trebuiau

bani s-o trimită pe fiica ei în SUA. Inculpata a întrebat ce sumă a fost sustrasă, iar

mama ei i-a spus că cunoaște suma despre care merge vorba, atunci inculpata a

scris pe foaie suma de 4000 dolari SUA, fiind de acord să lucreze mai departe la ei.

A doua zi, mama sa i-a spus că inculpata a sustras 2000 dolari SUA și 21.000 lei,

pe care îi păstra sub cadă, în baie. Or, când s-a întors din Italia, a numărat banii și a

depistat lipsa a 2000 euro din suma de 13.000 euro și 21.000 lei și 130.000 lei pe

care îi avea. Atunci, ea nu a comunicat nimănui despre acest lucru, pentru a nu

4

învinui inculpata neîntemeiat. Ulterior, pentru a o verifica pe acesta, a pus în

portmoneu suma de 1000 lei, iar după ce a fost inculpata, lipseau 200 lei. În altă zi,

după ce inculpata a făcut ordine în dormitor, au dispărut 105 lei. Astfel, fiind

convinsă că anume ea sustrage banii, i-a spus despre asta. Inculpata nu a fost

impusă să scrie recipisa, doar i-au spus că vor chema poliția, iar ea i-a rugat să nu

cheme poliția, deoarece va întoarce banii. Suma din recipisă a apreciat-o inculpata

or, ea știe cât a sustras și a scris cât a luat, mama sa spunându-i doar să indice suma

pe care a furat-o.

Martorul Tofan V. în instanța de apel a declarat că cunoaște inculpata de

aproximativ 6-7 ani, ea oferindu-le servicii de curățenie. A asistat la discuția dintre

partea vătămată și inculpată. Discuția s-a purtat pe un ton normal, iar inculpata,

inițial, a negat că ar fi sustras banii, ulterior a recunoscut vina și dat detalii.

Aceasta le-a propus să soluționeze problema fără a apela la poliție. Discutând cu

inculpata, aceasta a recunoscut că avea mai multe datorii și credite și că a luat banii

pe rând, nu toată suma odată. Recipisa a fost scrisă de către inculpată.

Vinovăția inculpatei este dovedită și prin materialele scrise ale cauzei, cum

ar fi și:

procesul-verbal de confruntare între martorul Certan R. și bănuita Șveț A.,

potrivit cărui părțile și-au menținut poziția expusă în declarații;

procesul-verbal de confruntare între martorul Bejan F. și bănuita Șveț A.,

prin care se confirmă că martorul nu a fost prezent la discuția dintre soția sa și

inculpată, că cunoaște circumstanțele din spusele soției, după finisarea acestora;

recipisa din 29.10.2015;

avizul de testare Poligraf nr. 34/12/l-R-4323 din 01.08.2016 prin care se

confirmă că inculpata a depus declarații mincinoase în cadrul urmăririi penale;

scrisoarea de la BC „Victoriabank” SA din 01.11.2016 cu nr. 2644-B-16,

potrivit căreia pe numele lui Șveț A. pe perioada 01.01.2011-01.01.2016 nu au fost

identificate contracte de credit, însă la data de 07.09.2015 a primit transfer de 3000

ruble din Rusia;

scrisoarea de la BC „Mobiasbanca Groupe Societe Generale” SA cu nr.

CI/06/2003 din 01.11.2016, potrivit căreia pe numele lui Șveț A. în perioada

01.01.2011-01.01.2016 nu au fost acordate credite de către bancă, însă la

27.10.2015 a primit transfer de 100 dolari SUA;

scrisoarea de la BC „Moldindconbank” SA cu nr. 14-6/5504 din

03.11.2016, conform căreia, pe numele lui Șveț A. în perioada 01.01.2011-

01.01.2016 nu au fost acordate credite de către bancă, însă pe parcursul anului

2015 aceasta a primit trei transferuri din Rusia;

copia contractului de împrumut nr. N/SA/4471/8 din 11.03.2015, încheiat de

Șveț A. cu ÎM „Credit Rapid” SRL, potrivit căruia prima a contractat un împrumut

în sumă de 1095 dolari SUA;

copia contractului de împrumut nr. N/SA/4471/9 din 27.04.2015, încheiat de

Șveț A. cu IM „Credit Rapid” SRL, potrivit căruia prima a contractat un împrumut

în sumă de 575 dolari SUA;

5

copiile ordinelor de eliberare a numerarului nr. 20830512 din 30.03.2015 în

sumă de 8900 lei și nr. 20938916 din 04.05.2015 în sumă de 18.000 lei, potrivit

cărora se constată că anume în perioada contractării sumelor împrumutate au fost

efectuate transferurile;

informația nr. 895/15 din 27.01.2017, eliberată de BC „Energbank” SA,

potrivit căreia la data de 02.09.2015 în adresa lui Șveț A. a parvenit un transfer

bănesc de la Șveț D. în sumă de 700 dolari SUA, iar la 14.09.2015 în sumă de 50

dolari SUA;

copia adeverinței nr. 12 din 01.02.2017, eliberată de SA „Supraten”, potrivit

căreia Șveț L. în perioada anului 2015 a realizat venituri salariale în sumă totală de

71.444,25 lei.

Argumentele apărării referitor la nevinovăția inculpatei sunt nefondate, iar

instanța de fond a dat o apreciere eronată situației de fapt constatate în cadrul

cercetării judecătorești.

Or, instanța de fond a respins în totalitate probele acuzării, care cu

certitudine confirmă comiterea faptei prejudiciabile și vinovăția inculpatei și greșit

a ajuns la concluzia de achitare, pe motiv că fapta ei nu întrunește elementele

infracțiunii.

Totodată, neprezentarea părții vătămate în ședința de judecată, din cauza

vârstei înaintate și stării sănătății este motivată, acesta fiind diagnosticată cu

tensiune arterială de gradul III, angină de efort, hipotiroidită, mielom multiplu cu

afectarea coloanei vertebrale, oaselor craniene și coastelor stadiu II-A-B, fiind

supusă la tratament cu preparate citostatice și imuno modulatoare, analgezice

opioide, care au efect de somnolență, pierdere de memorie retrogradă, cu afectarea

aparatului locomotor și deficiență de deplasare.

Mai mult, martorii Bejan F., Certan R. și Tofan V. au confirmat că personal

au discutat cu inculpata care inițial nu recunoștea vina, ulterior după ce i s-a

comunicat că va fi chemată poliția, a recunoscut că a luat banii și a scris o recipisă.

Pe lângă aceasta, martorii au fost prezenți personal la momentul incidentului

din 29.10.2015 și au văzut comportamentul inculpatei, au discutat cu ea, fiecare

martor descriind evenimentele ce au avut loc, în ordine succesivă, declarații ce

coroborează între ele, precum și cu celelalte probe ale acuzării și înscrisurile

prezentate de apărare. Or, prima instanță neîntemeiat a respins declarațiile

martorilor acuzării, pe motiv că cunosc despre incident doar din spusele părții

vătămate.

În același timp, declarațiile martorilor Bejan F., Certan R. și Tofan V.,

oferite în instanța de apel sunt consecvente, corespund cu declarațiile date în cadrul

urmăririi penale și în instanța de fond și coroborează cu celelalte probe

administrate, martorii fiind preveniți de răspunderea penală pentru darea

declarațiilor intenționat false, fiind stabilit că acestea corespund adevărului.

Declarațiile martorilor apărării Florea A. și Savin A. nu prezintă contra

probe celor invocate în învinuire și nu demonstrează nevinovăția inculpatei, ci doar

comunică că inculpata nu a sustras nimic din casa acestora și îi oferă o

caracterizare ca fiind o persoană responsabilă și de încredere. Or, aceste declarații

6

urmează a fi apreciate în vederea confirmării caracterizării pozitive a inculpatei,

dar care nu demonstrează nevinovăția acesteia în comiterea infracțiunii de furt de

la partea vătămată.

Astfel, obiectul material al infracțiunii de furt sunt bunurile sustrase -

mijloace bănești în sumă de 2000 euro și 21.305 lei.

Infracțiunea de furt este o infracțiune materială și se consideră consumată

din momentul în care făptuitorul obține posibilitatea reală de a se folosi sau a

dispune de bunurile altuia la propria sa dorință.

Or, inculpata a avut posibilitatea reală de a dispune de banii sustrași, care

potrivit martorului Tofan V., din spusele părții vătămate, au fost sustrași treptat.

Depunerea plângerii de către partea vătămată la poliție la 31.10.2015, se

datorează faptului că în urma discuției telefonice, inculpata i-a comunicat că nu va

întoarce banii și că a fost impusă să semneze recipisa.

Conform declarațiilor martorului Certan R., incidentul a avut loc joi, iar

sâmbătă mama sa a sunat-o și i-a zis că inculpata i-a spus că nu mai întoarce nimic,

apoi părinții ei au plecat la poliție și au depus declarații. Crede că inculpata a fost

consultată de cineva.

Potrivit celor declarate de către martorul Bejan F., după ce inculpata a scris

recipisa, partea vătămată a iertat-o și nu intenționa să se adreseze la poliție, cu

condiția că banii vor fi restituiți în decursul a 6 luni.

Prin urmare, sunt întemeiate argumentele acuzării că instanța de fond nu a

ținut cont de faptul că partea vătămată a avut încredere în sinceritatea inculpatei, pe

motiv că din momentul depistării furtului nu a depus cerere la Inspectoratul de

Poliție, crezând-o pe aceasta, care a scris recipisa și benevol a asigurat-o că va

repara prejudiciul. Doar după ce inculpata a refuzat să restituie banii, partea

vătămată, cu scopul de a-și recupera prejudiciu cauzat, a fost nevoită să declare

despre comiterea furtului.

Conform declarațiilor inculpatei, partea vătămată i-a spus să scrie o recipisă.

Ea a scris prima recipisă, pe care partea vătămată a rupt-o, apoi i-a dat altă foaie și

a scris altă recipisă, precum că a luat 4000 dolari SUA și că se obligă să-i întoarcă

în 6 luni, deoarece așa i-a spus partea vătămată. De asemenea, aceasta i-a spus că

dacă scrie recipisa, o iartă pentru furtul banilor și o lasă mai departe să muncească

la ei și nu se adresează la poliție. Prima recipisă pe care a scris-o, a rupt-o partea

vătămată și i-a spus să scrie familia, numele, suma luată și să indice termenul în

care va întoarce banii. În tot acest timp, trebuia să lucreze la ei și să restituie suma.

În recipisă a indicat am fost iertată, la indicația părții vătămate. Aceasta a

confirmat că făcea ordine în baie, sub cadă și sub dulăpioare, dar banii nu i-a

sustras, iar recipisa a scris-o deoarece s-a speriat că partea vătămată va chema

poliția.

Afirmația inculpatei că la 29.10.2015 a fost impusă să scrie recipisa și, sub

presiune psihică, a scris că urmează să restituie datoria de 4000 dolari SUA, este

neîntemeiată or, o persoană nevinovată nu ar întocmi o astfel de recipisă, prin care

să recunoască o datorie inexistentă, în mărime de 4000 dolari, din moment ce este

sigură de nevinovăția sa, iar din moment ce inculpata a recunoscut fapta și a fost de

7

acord să scrie o recipisă doar să nu fie chemată poliția la fața locului, este o dovadă

indirectă a vinovăției inculpatei, care a dorit clarificarea situației fără implicarea

colaboratorilor de poliție, acțiuni care nu sunt însoțite de o logică juridică, din

moment ce inculpata se declară nevinovată.

Mai mult, nu poate fi reținută presiunea psihică din partea părții vătămate

care este o doamnă aflată la vârsta de pensionare cu probleme de sănătate, iar

constrângerea psihică a fost motivată de inculpată prin faptul că partea vătămată i-a

comunicat că nu-i va permite să plece din bucătărie până nu va recunoaște că a

sustras banii și până nu va semna recipisa.

Or, această afirmație a fost combătută prin declarațiile martorilor Certan R.

și Tofan V. care au comunicat instanței că inițial inculpata nu recunoștea faptul

sustragerii, iar ulterior pentru a nu fi chemată poliția, aceasta a recunoscut vina și a

fost de acord să întocmească o recipisă. Totodată, careva presiune sau constrângere

psihică nu a fost aplicată în privința inculpatei.

Martorul Certan R. a declarat că în timpul discuției cu mama sa, inculpata,

inițial nu a recunoscut că a luat banii, însă, când i-a spus că ea anunță poliția,

imediat a spus că va întoarce banii, numai să nu cheme poliția. Aceasta nu a fost

impusă de nimeni să scrie recipisa, doar i-au spus că vor chema poliția. A rugat să

nu fie chemată poliția, deoarece ea va întoarce banii. Nu a fost prezentă la

momentul întocmirii recipisei.

Martorul Tofan V. a indicat că recipisa nu a fost scrisă în prezența sa, însă a

fost prezent în momentul când inculpata a recunoscut vina. Inițial, aceasta a negat

faptul sustragerii banilor, ulterior a dat mai multe detalii. Inculpata le-a propus să

soluționeze problema, fără să cheme poliția. Ea, personal, a întocmit recipisa, fiind

doar cu partea vătămată și nu crede că ultima ar fi putut să o constrângă.

Prin urmare, concluzia primei instanțe privind exercitarea presiunii psihice

asupra inculpatei pentru a semna recipisa, este eronată, aceste afirmații nefiind

dovedite prin probe, fiind o versiune de apărare, care a fost combătută prin probele

administrate. Instanța neîntemeiat a concluzionat existența presiunii psihice din

moment ce aceasta nu a fost constatată printr-un act procesual, inclusiv în temeiul

plângerii depuse de către inculpată în acest sens.

Astfel, acuzarea corect a constatat că inculpata s-a adresat la Inspectoratul de

poliție pe faptul intimidării psihice la întocmirea recipisei prin care a recunoscut

faptul sustragerii banilor și a primit răspuns la petiție, iar în moment ce a luat

cunoștință cu materialele cauzei penale nu a contestat hotărârea prin care s-a

constatat că nu a fost demonstrat faptul influențării psihice din partea membrilor

familiei Bejan, acesta tacit fiind de acord cu hotărârea emisă.

Totodată a fost confirmată și latura subiectivă a faptei incriminate,

manifestată prin intenția directă a inculpatei de a sustrage banii pe ascuns,

urmărind scopul de cupiditate. Or, conform declarațiilor martorului Bejan F.,

inculpata a recunoscut într-un moment de slăbiciune că a sustras banii și a promis

că va întoarce banii în jumătate de an, iar martorul Certan R. a indicat că inculpata

i-a comunicat că nevoile au impus-o și că îi trebuiau bani ca s-o trimită pe fiica ei

în Statele Unite.

8

Pe lângă acesta, existența unor transferuri bănești din SUA și Federația Rusă

pe numele inculpatei, nu confirmă că aceasta nu mai avea nevoie de bani pentru a-

și achita împrumuturile contractate și că ea nu a sustras mijloacele bănești din casa

părții vătămate.

Astfel, probele administrate, apreciate prin prisma art. 101 Cod procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, veridicității și coroborării

lor, demonstrează pe deplin și fără echivoc vinovăția inculpatei în săvârșirea

infracțiunii incriminate.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatei în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod

penal, ca furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzare

de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75, 76,

77 Codul penal, că inculpata a comis o infracțiune mai puțin gravă, nu a restituit

prejudiciul cauzat, că se caracterizează pozitiv, anterior nu a fost judecată, nu este

angajată oficial în câmpul muncii, nu are persoane la întreținere, nu se află la

evidența medicului narcolog și psihiatru, că nu au fost constatate circumstanțe

atenuante și agravante, concluzionând că reeducarea și corectarea ei este posibilă

fără izolarea de societate, stabilindu-i o pedeapsă în limitele sancțiunii art. 186 alin.

(2) lit. d) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Instanța a statuat că persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a

codului penal și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a aceluiași

cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat,

de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

Totodată, urmează a încasa din contul inculpatei în beneficiul părții

vătămate prejudiciul material cauzat prin infracțiune în mărime de 2000 euro și

21.305 lei.

Or, nu este întemeiată solicitarea sumei de 4000 dolari SUA, din moment ce

partea vătămată cât și soțul ei, precum și martorii din spusele părții vătămate, au

declarat că, de fapt, au fost sustrase mijloace bănești în sumă de 3000 euro și

21.305 lei.

În acest sens, inculpata a explicat că indicarea sumei de 4000 dolari SUA în

recipisă rezidă din faptul că fiica sa a plecat pe data de 18 mai 2015 în America, iar

ea discutând cu partea vătămată, i-a comunicat despre suma de bani cheltuită

pentru plecare, însă nu i-a spus că a luat credit din banca.

Pe lângă aceasta, cererea privind încasarea prejudiciului moral în mărime de

10.000 lei este neîntemeiată or, însăși condamnarea inculpatei și obligarea la

repararea prejudiciului material cauzat prin infracțiune este în măsură să ofere o

satisfacție morală părții vătămate.

decizii și menținerea sentinței instanței de fond.

9

Recurentul a invocat că în instanța de apel nu au fost prezentate probe noi,

veridice și concludente care ar demonstra vinovăția inculpatei în săvârșirea

infracțiunii incriminate or, probele pe care și-a fondat concluzia instanța de apel

contravin materialelor cauzei și nu pot fi puse la baza unei sentințe de condamnare.

Totodată, instanța de apel s-a bazat, în exclusivitate, pe declarațiile părții

vătămate făcute în cadrul urmăririi penale și ale martorilor, care sunt rude ale părții

vătămate și în depozițiile făcute au susținut cele invocate de ultima.

Declarațiile părții vătămate nu sunt pertinente și concludente, nu corespund

cerințelor art. 95 Cod penal și nu pot fi puse la baza sentinței de condamnare, fiind

combătute prin celelalte probe administrate.

Acuzarea nu a verificat versiunea inculpatei invocată în plângerea depusă în

aceeași zi la IP Botanica, prin care a solicitat întreprinderea măsurilor față de

familia Bejan, care au impus-o să scrie recipisa prin care se obligă să achite suma

de 4000 dolari ca datorie față de partea vătămată, nefiind prezentate probe

incontestabile în combaterea versiunii inculpatei, precum și a probelor prezentate

de apărare în vederea confirmării nevinovăției sale.

Instanța de apel nu a apreciat probele la justa valoare, în ansamblu, din punct

de vedere al coroborării lor, punând la baza soluției adoptate doar declarațiile

martorilor indirecți, care nici nu au fost prezenți, fiind omis că aceste declarații

contravin declarațiilor inculpatei, căreia i-a fost încălcat dreptul la un proces

echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.

Mai mult, instanța de apel, dispunând de același probe administrate la faza

de urmărire penală, aceleași declarații ale martorilor, le-a interpretat în favoarea

acuzării, inculpata fiind recunoscută vinovată și condamnată de săvârșirea

infracțiunii prevăzute la art. 186 alin. (2) Cod penal.

Decizia de condamnare nu conține o analiză amplă corespunzătoare a tuturor

probele puse la baza învinuirii, eronat fiind apreciat că acestea dovedesc vinovăția

inculpatei.

Declarațiile martorilor acuzării sunt irelevante, aceștia fiind rude ale părții

vătămate și fiind în contradicție depozițiile inculpatei prin care nu a recunoscut că

a sustras banii din domiciliul unde activa în calitate de menajeră. Or, nu a fost

demonstrată vinovăția inculpatei în sustragerea mijloacelor bănești, mai mult,

nimeni nu a depistat sustragerea în flagrant a banilor de către inculpată și nici nu au

fost depistate la ea sume mari de bani în valută sau lei, în ziua în care a fost impusă

să scrie o recipisă de către membrii familiei Bejan, toate suspiciunile familiei

Bejan referitor la sustragerea banilor fiind bazate pe bănuieli și presupuneri.

Pe lângă aceasta, exercitarea presiunii asupra inculpatei, rezultă și din faptul

că în recipisă acesta a indicat suma de bani în dolari, deși partea vătămată a invocat

că i-au fost sustrași euro și lei.

Deci, a fost dezbătută și versiunea părții vătămate că inculpata se afla în

situația extremă de a fura din cauza situației financiare dificile, fiind prezentate

recipise prin care familia Șveț a împrumutat bani și a primit mijloace bănești prin

transfer de la rude de peste hotare, cât și certificatele de salariu ale soțului

inculpatei.

10

Mai mult, partea vătămată nu a fost audiată în cadrul ședințelor de judecată

pe motiv de boală, apărarea fiind lipsită de posibilitatea de a-i acorda întrebări care

ar ajuta la demonstrarea vinovăției sau nevinovăției inculpatei. Nici în cadrul

urmăririi penale nu a fost efectuată confruntarea dintre partea vătămată și

inculpată, aceasta refuzând să se prezinte din motiv că nu-i permitea starea

sănătății.

Or, prezumția nevinovăției a fost înlăturată în privința inculpatei prin faptul

că acuzarea a fost în imposibilitate să prezinte probele pe care și-a întemeiat

învinuirea, cu respectarea principiului contradictorialității, din care ar fi rezultat

fapta incriminată inculpatei.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. 6) și 8) Cod de

procedură penală – nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă

de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este fondat și pe art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, care prevede inclusiv temeiurile că hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței (pct. 5. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a deciziei

contestate, care ar fi erorile de drept și esența circumstanțelor că hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, că instanța ar fi admis o eroare

gravă de fapt, dar raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală,

care i-ar fi afectat soluția, fiind omisă în totalitate argumentarea ilegalității

hotărârii atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Pe lângă aceasta, argumentele recurentul că acuzarea a fost în imposibilitate

să prezinte probele pe care și-a întemeiat învinuirea, cu respectarea principiului

11

contradictorialității, din care ar fi rezultat fapta incriminată inculpatei, contravine

solicitării de a fi ea achitată în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, că nu au fost întrunite elementele infracțiunii. Or, recurentul admite, astfel,

că inculpata a comis fapta imputată dar unele elemente constitutive lipsesc, dar

nespecificând și motivând care la concret (pct. 5. din decizie).

Rezultă, că recursul menționat nu îndeplinește cerințele legale de conținut în

partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica,

și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când nu au fost întrunite

elementele infracțiunii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a deciziei contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și

de drept privind învinuirea înaintată inculpatei, și încadrarea juridică corectă a

acțiunilor ei infracționale, în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe

anexate la dosar, inclusiv declarațiile martorilor Bejan F., Certan R. și Tofan V.,

recipisa din 29.10.2015, avizul de testare Poligraf nr. 34/12/l-R-4323 din

01.08.2016 că inculpata a depus declarații mincinoase în cadrul urmăririi penale,

toate probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității,

veridicității și coroborării lor, instanța de apel indicând argumentat și detaliat

motivele pentru care a respins versiunile și dovezile apărării, probele administrate

pe caz demonstrând cu concludență prezența în acțiunile inculpatei a elementelor

infracțiunilor prevăzute la art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, ca furtul, adică

sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzare de daune în proporții

considerabile (pct. 4. - 5. din decizie).

Pedeapsa a fost corect motivată, individualizată și aplicată inculpatei conform

prevederilor legale, inclusiv cele din art. 61, 75 și 90 Cod de procedură penală.

Conform art. 414 alin. (1), (2) și (6) Cod de procedură penală, instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. Instanța de apel verifică

12

declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în

ședința de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal. Instanța de apel nu este în

drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele

nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost

consemnate în procesul-verbal. Potrivit art. 415 alin. (21) Cod de procedură penală,

judecând apelul declarat împotriva sentinței de achitare, instanța de apel nu este în

drept să pronunțe o hotărâre de condamnare fără audierea învinuitului prezent,

precum și a martorilor acuzării solicitați de părți. Martorii acuzării se audiază din

nou în cazul în care declarațiile lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să

întemeieze într-un mod substanțial condamnarea inculpatului.

Sub acest aspect se reține că, prescripțiile nominalizate au fost respectate de

instanța de apel.

Astfel, conform procesului-verbal al ședinței de judecată din 02.04.2018 și

02.05.2018, în cadrul judecării apelurilor de pe rol, instanța de apel a audiat

inculpata și martorii acuzării Bejan F., Certan R. și Tofan V. și a verificat probele

materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată, acțiuni

consemnate în procesul-verbal nominalizat. Declarațiile martorilor vizați constituie

o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod substanțial

condamnarea inculpatei, ei confirmând circumstanțele invocate în învinuirea

formulată inculpatei (Vol. II, f.d. 27-41).

Totodată, instanța de apel întemeiat a decis judecarea cauzei în absența părții

vătămate, care a fost în imposibilitate motivată de a se prezenta în ședința de

judecată, din cauza vârstei înaintate și a stării grave de sănătate, fapt confirmat prin

certificatele medicale anexate la dosar, iar argumentele recurentului că instanța de

apel s-a bazat, în exclusivitate, pe declarațiile părții vătămate făcute în cadrul

urmăririi penale... sunt nefondate, or, potrivit părții descriptive a deciziei

contestate și a procesului-verbal al ședinței de judecată, instanța de apel nu a

invocat în calitate de probă declarațiile părții vătămate făcute în cadrul urmăririi

penale (pct. 4. din decizie, Vol. II, f.d. 38).

Este neîntemeiat și argumentul recurentului că inculpata a fost constrânsă să

scrie recipisa prin care a recunoscut faptul sustragerii banilor. Or, martorii au

relatat că ea a reacționat astfel, inclusiv, la spusele părții vătămate că va anunța

poliția, iar această acțiune nu reprezintă în sine o presiune, deoarece este un drept

legal al părții vătămate. Mai mult, inculpata a relatat că s-a adresat la Inspectoratul

de poliție pe faptul intimidării psihice la întocmirea recipisei și a primit un răspuns

pe care nu l-a contestat, deci faptele pretinse de ea nu au fost legal confirmate.

În același timp, transferurile bănești din SUA și Federația Rusă pe numele

inculpatei au fost apreciate în coroborare cu celelalte probe administrate pe caz, iar

concluzia instanței de apel că acestea nu dezvinovățesc inculpata este legal

întemeiată pe prescripțiile din art. 101 Cod de procedură penală.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

13

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării

deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca

impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO,

pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul vizat este întemeiat doar pe critica modului în care

instanța de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl

propune apărarea este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel,

este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 4. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor cauzei

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO,

nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct.

20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că decizia

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că în

acțiunile inculpatei au fost întrunite elementele infracțiuni imputate, și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, acesta

urmează a fi declarat inadmisibil.

14

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Artur Budăi,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2018, în

privința inculpatei Șveț Aurelia XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 decembrie 2018.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

15