3r-79/25 — Anularea actului administrativ

La data de 24 iulie 2023, Anthony Goujon, reprezentat de avocatul Zero Mihail, a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General pentru Migrație, terț Serviciul de Informație și Securitate, solicitând anularea, ca fiind ilegală, a deciziei nr. 3716/23/DAA din 28 iunie 2023 și obligarea pârâtului de a-i acorda statutul de refugiat, în temeiul art. 16 lit. a) din Legea nr. 270/2008 privind azilul în Republica Moldova.

Prin hotărârea din 25 noiembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Centru, acțiunea formulată de Anthony Goujon a fost respinsă ca neîntemeiată.

La data de 22 decembrie 2024, Anthony Goujon, prin intermediul avocatului său, a declarat apel împotriva hotărârii menționate. Motivarea apelului a fost depusă la 22 februarie 2025.

Prin încheierea din 27 februarie 2025, Curtea de Apel Centru, a declarat inadmisibil apelul formulat de Anthony Goujon, prin intermediul avocatului Zero Mihail împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 25 noiembrie 2024.

Nefiind de acord cu încheierea menționată, la data de 14 martie 2025, Anthony Goujon, reprezentat de avocatul Mihail Zero, a declarat recurs împotriva acesteia.

La data de 9 aprilie 2025 Anthony Goujon, reprezentat de avocatul Mihail Zero a depus cerere de recuzare, solicitând recuzarea judecătorului Diana Stănilă din completul care urmează să examineze recursul în cauza nr. 3r-79/25. Redistribuirea cauzei către un alt judecător pentru examinarea recursului.

Cererea este întemeiată pe art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă și art. 49–50 din Codul administrativ, privind temeiurile 1 recuzării din cauza lipsei de imparțialitate sau a unor împrejurări care pot pune la îndoială obiectivitatea judecătorului.

Art. 50 din Codul administrativ: „Pentru o autoritate publică într-o procedură administrativă nu pot acționa, de asemenea, persoanele în privința cărora există un motiv de justificare a neîncrederii față de o exercitare imparțială a funcției. Motivul indicat la alin. (1) poate exista, în special, atunci când persoana care acționează pentru autoritatea publică: a) întreține relații personale strânse cu un participant la procedura administrativă ori cu reprezentantul legal sau împuternicit al acestuia; b) și-a expus părerea în public în mod depreciativ sau într-un alt mod ce poate fi contestat în privința unui participant la această procedură; c) și-a expus părerea în public cu privire la finalitatea procedurii sau la aprecierea probelor până la încheierea procedurii; d) are un interes economic sau personal față de rezultatul procedurii administrative.”

Art. 202 alin. (4) din Codul administrativ: „Recuzarea sau abținerea judecătorului se examinează în ordinea prevăzută în Codul de procedură civilă.”

Art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă: „Judecătorul care judecă cauza urmează a fi recuzat dacă există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui.”

Art. 52 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Dacă există temeiurile specificate la art.50 şi 51, judecătorul, expertul, specialistul, interpretul, grefierul sînt obligați să se abțină de la judecată. În aceleași temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de participanții la proces sau este examinată din oficiu de către instanță.”

Recurentul invocă faptul că Procuratura Generală, deși nu este parte în proces, ar fi transmis o înștiințare către Curtea Supremă de Justiție cu privire la existența unei cereri de extrădare, solicitând „accelerarea” examinării cauzei. În acest sens, se consideră că ar exista o presiune asupra judecătorului raportor, afectând obiectivitatea acestuia.

Acest argument nu poate fi reținut. Or, actul transmis de Procuratură nu are caracter procedural, nu conține o cerere de intervenție, și nu produce efecte asupra drepturilor sau obligațiilor părților. Simpla transmitere a unei informații administrative, fără ca aceasta să fie valorificată procedural în cauză, nu constituie o ingerință în actul de justiție și nu poate afecta imparțialitatea instanței.

Se invocă încălcarea art. 102 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia actele trebuie comunicate participanților pentru pregătirea apărării.

Completul de judecată subliniază că această prevedere se aplică strict actelor de procedură, cum sunt cererile, întâmpinările, concluziile scrise sau alte înscrisuri depuse de participanți. În speță, notificarea Procuraturii Generale nu conține solicitări adresate instanței și nu constituie un act procesual în sensul legii. În consecință, necomunicarea acesteia nu afectează dreptul la apărare și nu constituie temei de recuzare.

Avocatul recurentului susține că ședința a fost fixată în termen „record” (5 zile), spre deosebire de alte cauze similare, unde termenul este de circa 40 de zile.

În acest context, Completul de judecată reține că fixarea ședințelor de judecată este atributul exclusiv al instanței, având în vedere volumul de lucru, urgența dosarului, disponibilitatea completelor și prioritățile administrative. Comparația cu alte dosare nu constituie o dovadă a lipsei de imparțialitate. Mai mult, nu s-a demonstrat că fixarea termenului mai scurt a prejudiciat în vreun fel dreptul la apărare sau egalitatea armelor.

De altfel, cauza pendinte vizează o decizie în materia dreptului de azil, cu implicații asupra unei proceduri de extrădare, fiind rezonabil ca instanța să acorde celeritate examinării unei asemenea cauze, în conformitate cu jurisprudența CEDO privind urgența în materie de protecție internațională.

Este afirmat că judecătorul ar fi fost intimidat de notificarea Procuraturii și, în consecință, nu mai poate soluționa obiectiv cauza.

Completul de judecată constată că nu există nicio dovadă în acest sens. Nicio acțiune a judecătorului raportor nu sugerează vreo formă de părtinire sau influență externă. Simpla coincidență temporală între recepționarea unei 3 notificări administrative și stabilirea unui termen de judecată nu constituie, în sine, un indiciu de părtinire. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, suspiciunea de părtinire trebuie să fie una obiectivă și demonstrabilă, nu bazată pe simple presupuneri.

Completul de judecată statuează că la caz nu s-a dovedit existența unui interes personal, direct sau indirect, al judecătorului raportor, și nici existența unor împrejurări obiective care să pună la îndoială imparțialitatea acestuia. Recurentul nu a indicat nicio relație, niciun beneficiu personal care să justifice înlăturarea magistratului.

Pentru toate motivele expuse, Completul de judecată constată că cererea de recuzare se întemeiază pe supoziții subiective, fără o bază factologică sau juridică solidă, și nu îndeplinește cerințele legale de admisibilitate prevăzute de Codul de procedură civilă și Codul administrativ. Prin urmare, cererea de recuzare urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Ținând cont de cele expuse şi în temeiul art. 202 alin. (4) și 230 din Codul administrativ și art. 53, 54 din Codul de procedură civilă COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge cererea de recuzare a judecătorului Diana Stănilă depusă de Anthony Goujon, reprezentat de avocatul Mihail Zero de la judecarea cererii de recurs împotriva încheierii din 27 februarie 2025 a Curții de Apel Centru. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Gheorghe Stratulat 4