- Dosarul nr.
- 3-8/25
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 decembrie 2025
- Părțile
- Dorin Dulghieru vs Consiliului Superior al Magistraturii, Comisia de evaluare a judecătorilor
- Pe scurt
- Decizia motivată
3-8/25 — Contestarea actului administrativ
DECIZIE
cu privire la contestația depusă de Dorin Dulghieru împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii (evaluarea externă conform Legii nr. 252/2023) (Dosarul nr. 3-8/2025 Nr. PIGD 2-25089274-49558-01-3-23062025) Atribuirea bunurilor, plăților și sumelor obținute din înstrăinarea bunurilor către gospodăria subiectului ori părinților acestuia; stabilirea beneficiarului efectiv al vehiculelor înregistrate formal pe numele mamei; relevanța capacității financiare a părinților pentru justificarea achizițiilor succesive de vehicule și a plăților aferente leasingului; efectul nedeclarării unor sume pretins primite cu titlu de cadou, donație sau sprijin financiar; caracterul declarabil al plății făcute de un terț în contul obligației subiectului, în calitate de beneficiu patrimonial; relevanța diferenței dintre prețul declarat și valoarea obiectivă a bunului pentru conturarea aparenței unui beneficiu patrimonial nedeclarat; aprecierea probelor noi prezentate în fața CSM și condițiile admisibilității lor.
30 decembrie 2025 Textul corespunde originalului Examinând în ședință publică contestația depusă de Dorin Dulghieru împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Preşedinte, Diana Stănilă, Stella Bleșceaga, judecători, cu participarea grefierului Ion Vartolomei, constată următoarele:
ASPECTE GENERALE ȘI DE PROCEDURĂ
1. Din 2020, subiectul exercită funcția de judecător la Curtea de Apel Centru, instanță denumită până la 27 decembrie 2024 Curtea de Apel Chișinău. Anterior, el a activat în calitate de judecător la Judecătoria Buiucani și la Judecătoria Chișinău. În perioada 2014-2017, a deținut funcția de președinte al Judecătoriei Buiucani, iar în perioada 2017-2020, funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău.
La 17 august 2023, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 252/2023. Conform art. 3 alin. (1) lit. b) Legea 252/2023, sunt supuși evaluării externe toți judecătorii curților de apel. Este evaluată integritatea etică și financiară a acestora.
Evaluarea reclamantului a început la 11 aprilie 2024. La 17 aprilie 2025, Comisia de Evaluare a Judecătorilor (Comisia) a remis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) raportul cu recomandarea ca reclamantul să nu promoveze evaluarea, deoarece nu corespunde criteriului de integritate financiară.
La 20 iunie 2025, prin hotărârea nr. 326/26, CSM a acceptat raportul Comisiei și a constatat nepromovarea evaluării de către reclamant. Dorin Dulghieru a fost eliberat din funcție de judecător și decăzut de dreptul de a exercita funcția de judecător timp de șase ani.
La 23 iunie 2025, reclamantul a contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție (Curtea). El solicită anularea acesteia și dispunerea reevaluării sale de către Comisie. Cererea de chemare în judecată este depusă împotriva Consiliului, iar Comisia figurează ca persoană terță.
Judecarea contestației a avut loc în patru ședințe. Examinarea contestației a avut loc în ședința din 04 august 2025. Ședințele din 05 august 2025, 15 și 30 decembrie au fost stabilite pentru deliberare și pronunțarea deciziei. La ședințe s-au prezentat avocatul reclamantului, Petru Balan și reprezentantul Comisiei, Daniel Cobzac. Reclamantul și reprezentantul Consiliului au solicitat examinarea cauzei în lipsa lor. Avocatul reclamantului a susținut contestația și a solicitat 1 admiterea acesteia, în timp ce reprezentantul Comisiei a cerut respingerea contestației. ÎN FAPT a. Evaluarea Comisiei
La 11 aprilie 2024, Comisia l-a notificat pe reclamant și i-a solicitat să completeze și să returneze, în termen de 20 de zile, chestionarul de etică și declarațiile prevăzute de Legea nr. 252/2023. La 30 aprilie 2024, reclamantul a depus chestionarul și declarațiile completate.
În perioada 21 octombrie 2024 – 31 decembrie 2024, Comisia i-a solicitat subiectului, în trei runde de întrebări, să prezinte informații adiționale. Subiectul a solicitat, de fiecare dată, prelungirea termenului de răspuns. Comisia a acceptat prelungiri parțiale, iar subiectul a prezentat răspunsurile și documentele solicitate în termenele prelungite. La 30 ianuarie 2025, Comisia a notificat subiectul că, în baza informațiilor colectate și analizate, a constatat unele aspecte care generează dubii cu privire la corespunderea cu criteriile de integritate financiară. Tot atunci, l-a invitat să participe la o audiere publică la 10 februarie 2025 și l-a informat că raportul de evaluare poate include și alte aspecte examinate pe parcursul evaluării. La 31 ianuarie 2025, subiectul a solicitat ca partea audierii referitoare la utilizarea vehiculelor înregistrate pe numele părinților săi să se desfășoare în ședință închisă, întrucât urmau să fie discutate aspecte privind sănătatea unuia dintre copii. În temeiul art. 16 alin. (3) din Legea nr. 252/2023, Comisia a admis această solicitare în limitele aspectelor ce vizau sănătatea copilului. La 05 februarie 2025, subiectul a primit acces la toate materialele din dosarul de evaluare. La 09 februarie 2025, el a prezentat explicații suplimentare, care au fost incluse în dosarul de evaluare și examinate de Comisie. La 10 februarie 2025, Comisia a organizat audierea subiectului. În cadrul acesteia, subiectul a confirmat acuratețea răspunsurilor din declarația pentru ultimii cinci ani și din chestionarul de etică și a declarat că nu are corectări sau completări la răspunsurile oferite anterior.
La 15 aprilie 2025, Comisia a aprobat raportul de evaluare prin care a propus ca reclamantul să nu promoveze evaluarea externă din cauza necorespunderii cu criteriul de integritate financiară prevăzut de art. 11 alin. (3) lit. a) Legea nr. 252/2023. Comisia a stabilit o diferență negativă între avere, cheltuieli și venituri pentru anii 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2021, 2022 și 2023 de 3.343.266 de lei. Această sumă depășește pragul de 20 de salarii medii (234.000 de lei) prevăzut de art. 11 alin. (3) lit. a) Legea 252/2023, după cum urmează: 2 Anul Venituri Cheltuieli Sold negativ 2012 72.263 89.473 -17.210 2013 109.555 333.274 -223.719 2014 658.580 743.766 -85.186 2015 177.918 1.065.759 -887.841 2016 1.005.615 1.639.178 -633.563 2017 1.443.696 2.501.719 -1.058.023 2018 2.520.186 2.746.752 -226.566 2021 747.573 865.495 -117.922 2022 327.198 420.318 -93.120 2023 983.945 1.100.163 -116.218 Total sold negativ - 3.343.266 de lei
Curtea observă că, în actele procedurii de evaluare și hotărârea CSM, soldul negativ global este indicat prin două valori apropiate, respectiv 3.340.764 de lei și 3.343.266 de lei. Această neconcordanță de calcul nu influențează concluzia CSM, nefiind esențială, întrucât Curtea urmează să verifice corectitudinea acestora în raport cu necorespunderea reclamantului criteriului de integritate financiară. Diferența dintre cele două valori este una redusă în raport cu totalul deficitului reținut și nu privește existența soldului negativ, ci doar cuantificarea lui globală. Prin urmare, neconcordanța de calcul menționată are caracter material și nu este aptă să schimbe soluția. În aceste circumstanțe, pentru a evita orice dubiu în defavoarea reclamantului, Curtea va avea în vedere suma cea mai mică dintre cele două valori indicate, respectiv 3.340.764 de lei.
La stabilirea averii inexplicabile, Comisia a analizat mai multe aspecte. Acestea se referă la: proprietăți, călătorii, utilizarea vehiculelor, școlarizarea copiilor și conturile de economii. i. Cu privire la presupusa contribuție financiară a mamei subiectului la achiziționarea de vehicule prin contracte de leasing
Comisia a analizat susținerea subiectului potrivit căreia mama sa a contribuit la plata ratelor pentru cinci dintre cele șapte vehicule dobândite prin leasing în anii 2013-2014, 2016, 2018, 2019 și 2021. Sumele invocate erau mari și reprezentau, în unii ani, o parte importantă din veniturile părinților rămase după excluderea cheltuielilor de consum ale gospodăriei. Comisia a reținut că o asemenea contribuție ar fi generat, pe mai mulți ani, o sarcină financiară semnificativă pentru gospodăria mamei. Această concluzie a fost raportată și la alte cheltuieli importante suportate de mamă în aceeași perioadă, inclusiv pentru 3 achiziția și construcția unei case de vacanță. Subiectul nu a prezentat date privind existența unor economii în numerar ale părinților care să susțină asemenea plăți.
Comisia a constatat că subiectul nu a declarat acest beneficiu financiar nici la CNI, nici la ANI, deși legea impunea declararea oricărui folos patrimonial, indiferent de sursa acestuia. Achitarea de către mamă a unor obligații financiare ale subiectului a fost calificată drept beneficiu patrimonial echivalent unui venit supus declarării. Excepția legală privind anumite cadouri primite de la membrii familiei nu a fost considerată aplicabilă transferurilor de bani sau plății directe a unor obligații financiare. Poziția subiectului, potrivit căreia nu era vorba despre donații, ci despre plăți în beneficiul unui terț, nu a fost primită, deoarece forma juridică invocată nu schimbă efectul economic al operațiunii. Subiectul era scutit de o datorie proprie, iar acest folos trebuia declarat. Pe acest temei, Comisia nu a considerat plauzibil că sprijinul mamei a reprezentat o sursă reală și suficient justificată pentru acoperirea ratelor de leasing. Dubiile au fost consolidate de achiziționarea repetată a unor vehicule costisitoare, fără acoperire în veniturile declarate. ii. Cu privire la beneficierea efectivă în raport cu vehiculele achiziționate de mama subiectului
În perioada evaluată, mama subiectului a cumpărat pe numele său șapte vehicule: Skoda Octavia, a/f 2010, în anul 2012, cu 11.500 de euro, BMW 520D, a/f 2008, în anul 2013, cu 13.500 de euro, Honda CRV, a/f 2010, în anul 2015, cu 15.000 de euro, Hyundai Tucson, a/f 2015, în anul 2015, cu 17.000 de euro, Hyundai Santa Fe, a/f 2016, în anul 2016, cu 31.000 de euro, Skoda Kodiaq, a/f 2018, în anul 2018, cu 33.000 de euro, și Skoda Kodiaq, a/f 2023, în anul 2023, cu 37.000 de euro. Subiectul a susținut că toate aceste vehicule au fost achiziționate de mamă și de tatăl său vitreg și că dreptul de proprietate aparținea exclusiv mamei. Pentru primele trei vehicule, Skoda Octavia 2010, BMW 520D 2008 și Honda CRV 2010, Comisia a reținut doar dubii. Acestea s-au întemeiat pe lipsa permisului de conducere valabil al mamei la data achizițiilor, pe drepturile de folosință înregistrate în favoarea subiectului și a soției sale și pe datele din polițele de asigurare. Comisia a apreciat că aceste împrejurări nu au fost considerate suficiente pentru a demonstra că subiectul sau soția sa au beneficiat efectiv de vehicule.
Pentru vehiculele Hyundai Tucson 2015, Hyundai Santa Fe 2016 și Skoda Kodiaq din 2018 și 2023, Comisia a constatat indicii suficiente că beneficiarul efectiv era familia subiectului. În privința Hyundai Tucson, Comisia a reținut că, în anul 2015, veniturile părinților, inclusiv depozitele bancare, totalizau 580.613 lei, iar cheltuielile – 852.375 de lei. Acestea cuprindeau achiziționarea unui Honda CR-V cu aproximativ 309.491 de lei, a unui Hyundai Tucson cu 359.020 de lei și cheltuielile de consum pentru doi adulți în sumă de 63.884 de lei. Diferența negativă constituia 271.762 de lei, fără ca subiectul să indice economii 4 anterioare care să o acopere. Comisia a mai constatat că soția subiectului a avut drept de folosință asupra vehiculului, l-a utilizat la ieșirea din țară, iar contractul de cumpărare a fost semnat de subiect. Explicația potrivit căreia acesta a semnat deoarece mama sa își uitase ochelarii nu a fost considerată credibilă, mai ales că situația s-a repetat la achiziționarea următorului vehicul Hyundai. Deși mama figura drept beneficiar principal al poliței RCAI, aceasta nu avea permis de conducere valabil. Ansamblul acestor împrejurări a susținut concluzia că mama era proprietară doar formal, iar vehiculul era destinat familiei subiectului.
Pentru autovehiculul Hyundai Santa Fe, Comisia a reținut că, în anul 2016, venitul anual al părinților era de aproximativ 331.000 de lei. La acesta s-a adăugat venitul din vânzarea Hyundai Tucson, de circa 358.037 de lei. Totalul veniturilor a fost calculat la 689.413 de lei. Cheltuielile reținute de Comisie au fost CCP pentru doi adulți, în sumă de 67.658 de lei, și prețul de cumpărare al Hyundai Santa Fe, de 693.696 de lei. Totalul cheltuielilor a fost de 761.354 de lei. Diferența negativă a fost de 71.942 de lei. Nici aici subiectul nu a indicat economii anterioare. Comisia a reținut și că soția subiectului a avut drept de folosință asupra Hyundai Santa Fe între august 2016 și aprilie 2018 și a folosit mașina pentru deplasări în afara țării în cinci ocazii. Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat tot de subiect. Comisia a considerat relevant și faptul că vehiculele Hyundai au fost revândute repede, la valori ridicate, ceea ce nu susține teza unor achiziții reale pentru uzul mamei.
Pentru cele două vehicule Skoda Kodiaq, Comisia a reținut că mama subiectului figura formal în polițele RCAI, deși nu deținea un permis de conducere valabil. În cazul vehiculului Skoda Kodiaq din 2018, soția subiectului a figurat, din iunie 2021 și până la vânzarea acestuia, drept beneficiar principal al polițelor RCAI și a deținut patru polițe RCAE. Aceste împrejurări indică folosirea efectivă a vehiculului de către familia subiectului. În perioada 2021–2023, soția subiectului a achitat șase amenzi contravenționale pentru încălcări comise la volanul vehiculului Skoda Kodiaq, fapt care confirmă folosirea efectivă a acestuia. Comisia a mai reținut că, din anul 2017, tatăl vitreg utiliza gratuit un Ford Focus, fabricat în 2017, înmatriculat pe numele socrului subiectului. În aceste condiții, nu a fost identificată o explicație rezonabilă pentru necesitatea achiziționării de către părinți și a vehiculelor Skoda Kodiaq. Această împrejurare a consolidat concluzia că vehiculele erau destinate, în realitate, familiei subiectului.
În privința vehiculului Skoda Kodiaq 2023, cumpărat cu 739.373 de lei, Comisia a constatat că soția subiectului a fost unicul beneficiar al polițelor RCAI, a încheiat patru polițe RCAE și a efectuat patru deplasări în străinătate cu acest vehicul. Aceste împrejurări au confirmat că beneficiarul efectiv era familia subiectului, nu mama acestuia. 5
În consecință, Comisia a inclus în calculul averii inexplicabile cheltuielile de achiziționare și veniturile din vânzarea vehiculelor Hyundai Tucson 2015, Hyundai Santa Fe 2016 și Skoda Kodiaq din 2018 și 2023. Pentru Skoda Octavia 2010, BMW 520D 2008 și Honda CR-V 2010 au fost reținute doar suspiciuni, insuficiente pentru aceeași concluzie. iii. Averea inexplicabilă în 2012
Pentru anul 2012, Comisia a reținut ca fluxuri de intrare venitul salarial al subiectului în sumă de 54.530 de lei și economiile existente la sfârșitul anului 2011, de 15.000 de lei în numerar și 2.733 de lei economii bancare. Totalul intrărilor acceptate a fost de 72.263 de lei. Subiectul a invocat și cadouri primite cu ocazia zilei de naștere a fiului său, de 5.000 de lei de la bunici și 200 de euro de la nași. Comisia nu a inclus aceste sume, deoarece nu au fost menționate în rundele de întrebări și nu au fost declarate la CNI, deși legea impunea declararea tuturor veniturilor familiei, fără distincție după sursă.
La fluxurile de ieșire, Comisia a reținut cheltuieli de consum ale populației în sumă de 69.116 de lei, calculate pentru o gospodărie formată din trei persoane, la nivelul de 1.919 de lei lunar de persoană, pentru 12 luni. A reținut și economiile existente la sfârșitul anului 2012, de 8.000 de lei în numerar și 12.357 de lei economii bancare în contul deschis la BEM pe numele subiectului. Totalul ieșirilor a fost de 89.473 de lei.
Din acest calcul, Comisia a concluzionat că, în anul 2012, cheltuielile au depășit veniturile cu 17.210 de lei. CSM a preluat aceste constatări, aceeași excludere a cadourilor nedeclarate și aceeași concluzie privind existența unei diferențe negative rezultate din depășirea fluxului financiar de ieșire asupra fluxului financiar de intrare. iv. Averea inexplicabilă în 2013
Pentru anul 2013, Comisia a reținut ca fluxuri de intrare salariul subiectului în sumă de 89.198 de lei și economiile disponibile la începutul anului, de 8.000 de lei în numerar și 12.357 de lei economii bancare. Totalul intrărilor a fost de 109.555 de lei.
La fluxurile de ieșire pentru anul 2013, Comisia a inclus cheltuielile de consum pentru o gospodărie formată din doi adulți și doi copii, în sumă de 86.563 de lei. De asemenea, a reținut plățile aferente Contractului de leasing nr. 541/2013/VL din 20 noiembrie 2013, încheiat pentru achiziționarea vehiculului Skoda Octavia, fabricat în 2013: prima rată de 205.433 de lei, care includea taxele administrative și polița CASCO pentru primul an, precum și o tranșă suplimentară de 3.943 de lei. Totodată, la sfârșitul anului 2013, au fost incluse economii de 37.335 de lei.
Totalul cheltuielilor reținute de Comisie pentru anul 2013 a fost de 333.274 de lei. În această sumă intră 205.433 de lei prima rată pentru Skoda 6 Octavia, 3.943 de lei rate ulterioare de leasing, 86.563 de lei cheltuieli de consum ale populației și 37.335 de lei numerar și economii bancare la sfârșitul anului. Pe baza acestui calcul, Comisia a concluzionat că, în anul 2013, fluxul financiar total de ieșire a depășit fluxul financiar total de intrare cu 223.719 de lei. CSM a preluat aceste constatări, aceleași venituri, aceleași cheltuieli și aceeași diferență negativă. Rezultă că CSM a însușit concluzia Comisiei potrivit căreia, în anul 2013, fluxul financiar de ieșire a depășit fluxul financiar de intrare. v. Averea inexplicabilă în 2014
Pentru anul 2014, Comisia a reținut ca fluxuri de intrare venituri salariale de 120.802 de lei, venituri din arendă de 1.230 de lei, economii existente la sfârșitul anului 2013 în sumă de 37.335 de lei, suma de 188.527 de lei obținută din vânzarea vehiculului Skoda Octavia, a/f 2013, precum și două împrumuturi, de 120.081 de lei de la S.T. și 190.605 de lei de la T.T. Totalul intrărilor a fost de 658.580 de lei.
La fluxurile de ieșire, Comisia a reținut cheltuieli de consum ale populației pentru o gospodărie formată din doi adulți și doi copii, în sumă de 79.781 de lei. A inclus și suma de 19.715 de lei, aferentă ratelor de leasing pentru vehiculul Skoda Octavia, a/f 2013, toate cheltuielile legate de achiziția vehiculului Skoda Superb, a/f 2014, în baza Contractului de leasing nr. 622/2014/VL din 28 mai 2014, respectiv 267.671 de lei ca plată inițială și 43.303 de lei ca rate ulterioare, precum și suma de 293.227 de lei, reprezentând două rate achitate pentru apartamentul din mun. Chișinău, str. Romană. La sfârșitul anului 2014, Comisia a reținut economii de 25.000 de lei în numerar și 15.069 de lei economii bancare, în total 40.069 de lei.
Totalul cheltuielilor reținute de Comisie pentru anul 2014 a fost de 743.766 de lei. În această sumă intră 79.781 de lei CCP, 293.227 de lei pentru apartamentul de pe str. Romană, 19.715 de lei pentru leasingul Skoda Octavia, 267.671 de lei prima rată pentru Skoda Superb, 43.303 de lei ratele ulterioare pentru Skoda Superb și 40.069 de lei numerar și economii bancare la sfârșitul anului. Pe baza acestui calcul, Comisia a concluzionat că, pentru anul 2014, fluxul financiar de ieșire a depășit fluxul financiar de intrare cu 85.186 de lei. CSM a menținut, în esență, aceste constatări. Singura diferență observabilă este o neconcordanță numerică la cuantumul CCP, indicat în text ca 78.781 de lei, deși tabelul și calculul aferent conduc la suma de 79.781 de lei. vi. Averea inexplicabilă în 2015
Pentru anul 2015, Comisia a reținut ca fluxuri de intrare venituri salariale de 136.464 de lei, venituri din arendă de 1.385 de lei și economiile existente la sfârșitul anului 2014, de 25.000 de lei în numerar și 15.069 de lei economii bancare. Subiectul a susținut că, în același an, soția sa a primit o donație de 30.000 de euro, echivalentul a 628.851 de lei, de la cumnatul său, I.M. Donația a fost declarată la CNI. Suma nu a fost indicată nici atunci, nici ulterior, ca 7 economii disponibile în numerar. În sprijinul acestei susțineri, subiectul a prezentat un contract de donație condiționată sub semnătură privată din 19 august 2015. Comisia nu a inclus această sumă în fluxurile de intrare. Comisia a reținut că extrasele bancare confirmă doar câștigarea unui premiu la loteria națională spaniolă în anul 2003, nu și capacitatea financiară a lui I.M. de a efectua, după 12 ani, donația de 30.000 de euro. Subiectul nu a prezentat acte privind veniturile, bunurile sau situația financiară a donatorului și nici dovezi despre transferarea banilor în Republica Moldova și remiterea lor efectivă soției sale. Având în vedere și nivelul ridicat al cheltuielilor familiei, inclusiv achiziționarea frecventă a unor vehicule costisitoare, Comisia a concluzionat că donația nu a fost acordată efectiv. Pentru anul 2015 au fost acceptate intrări totale de 177.918 lei.
La fluxurile de ieșire, Comisia a reținut cheltuieli de consum ale populației pentru o gospodărie formată din doi adulți și doi copii, în sumă de 105.941 de lei. A inclus și ratele pentru apartamentul de pe str. Romană, în sumă de 131.657 de lei, plățile aferente vehiculului Skoda Superb, a/f 2014, în sumă de 83.495 de lei, prețul de achiziție al vehiculului Hyundai Tucson, a/f 2015, în sumă de 359.020 de lei, rambursarea împrumuturilor către S.T. și T.T. în sumă de 310.686 de lei, precum și economiile existente la sfârșitul anului 2015, de 60.000 de lei în numerar și 14.960 de lei economii bancare. Totalul ieșirilor reținute de Comisie a fost de 1.065.759 de lei.
Pentru anul 2015, Comisia a constatat un deficit financiar de 887.841 de lei, rezultat din venituri de 177.918 lei și cheltuieli de 1.065.759 de lei. Chiar dacă donația de 30.000 de euro ar fi fost acceptată, soldul ar fi rămas negativ, în cuantum de 258.990 de lei. CSM a preluat constatările și calculul Comisiei, menținând concluzia privind existența deficitului de 887.841 de lei. vii. Averea inexplicabilă în 2016
Pentru anul 2016, Comisia a stabilit fluxuri de intrare în sumă totală de 1.005.615 lei. Acestea au provenit din salarii – 157.353 de lei, arendă – 1.265 de lei, economii în numerar și bancare – 74.960 de lei, vânzarea vehiculului Skoda Superb – 414.000 de lei și vânzarea vehiculului Hyundai Tucson – 358.037 de lei.
Pentru anul 2016, Comisia a stabilit fluxuri de ieșire în sumă totală de 1.639.178 de lei. Acestea au inclus cheltuielile de consum – 102.139 de lei, ratele de leasing pentru Skoda Superb 2014 – 196.898 de lei, prima rată pentru Skoda Superb 2016 – 427.321 de lei, achiziționarea Hyundai Santa Fe 2016 – 693.696 de lei, ratele pentru apartamentul de pe str. Romană – 138.955 de lei și economiile de la sfârșitul anului – 80.169 de lei. Pentru anul 2016, Comisia a constatat un deficit financiar de 633.563 de lei, rezultat din venituri de 1.005.615 lei și cheltuieli de 1.639.178 de lei. CSM a preluat calculul Comisiei și a menținut concluzia privind existența acestui deficit. 8 viii. Averea inexplicabilă în 2017
Pentru anul 2017, Comisia a stabilit fluxuri de intrare în sumă totală de 1.443.696 de lei. Acestea au inclus venituri de la Judecătoria Chișinău – 142.955 de lei, Institutul Național al Justiției – 3.119 lei, USEM – 1.590 de lei, venituri din arendă – 1.680 de lei, economii de 80.169 de lei, suma de 414.183 de lei obținută din vânzarea apartamentului de pe str. Mihail Sadoveanu și împrumutul de 800.000 de lei acordat de S.T. Deși a constatat unele neconcordanțe privind împrumutul, Comisia l-a acceptat, reținând că S.T., fondatoare a două societăți cu venituri semnificative, dispunea de capacitatea financiară necesară pentru acordarea acestuia.
Pentru anul 2017, Comisia a inclus în fluxurile de ieșire cheltuieli de consum de 106.949 de lei, ultima rată pentru apartamentul de pe str. Romană – 65.609 de lei, rate de leasing pentru Skoda Superb 2016 – 88.231 de lei, transferul către T.R. – 9.585 de lei, lucrări de reparație – 7.500 de lei, precum și economii la sfârșitul anului de 40.668 de lei. Pentru apartamentul de pe str. Miron Costin, Comisia nu a acceptat prețul contractual de 1.127.740 de lei, ci a reținut valoarea de lichidare stabilită de ProCreditBank, de 2.183.177 de lei. Această valoare a fost raportată la valoarea de piață de 2.923.070 de lei și la datele LARA, potrivit cărora un apartament similar valora cel puțin 1.771.986 de lei. Totodată, intervalul scurt dintre achiziție și stabilirea domiciliului indică că apartamentul era deja locuibil, iar explicația privind urgența vânzării nu a fost considerată convingătoare. Există însă o neconcordanță de calcul: în partea descriptivă sunt indicate ieșiri totale de 2.499.219 de lei, în timp ce tabelul și însumarea componentelor menționate conduc la suma de 2.501.719 de lei, cu 2.500 de lei mai mult.
Pe baza acestui calcul, Comisia a concluzionat că, pentru anul 2017, fluxul financiar de ieșire a depășit fluxurile financiare de intrare cu 1.055.523 de lei. În tabel, diferența indicată este de 1.058.023 de lei. Comisia a constatat că, dacă ar fi fost acceptat prețul contractual al apartamentului de pe str. Miron Costin, deficitul s-ar fi redus la 2.586 de lei. CSM a preluat raționamentul Comisiei, menținând împrumutul de 800.000 de lei în fluxurile de intrare și valoarea de lichidare a apartamentului în fluxurile de ieșire. Astfel, a păstrat concluzia existenței unui deficit semnificativ, în pofida neconcordanței numerice dintre text și tabel privind totalul cheltuielilor și soldul final. ix. Averea inexplicabilă în 2018
Pentru anul 2018, Comisia a inclus în fluxurile de intrare veniturile obținute de la Judecătoria Chișinău – 207.987 de lei, Institutul Național al Justiției – 3.790 de lei și din arendă – 1.498 de lei, precum și economiile de la 9 sfârșitul anului 2017: 40.000 de lei în numerar și 418 de lei în conturi bancare. De asemenea, au fost incluse veniturile din vânzarea apartamentului de pe str. Romană – 833.391 de lei, a vehiculului Skoda Superb – 415.178 de lei, Toyota Camry – 509.774 de lei și Hyundai Santa Fe – 506.400 de lei. Comisia nu a acceptat pretinsa donație de 5.000 de euro de la I.M., invocând aceleași motive ca pentru donația din anul 2015 și comportamentul financiar al familiei, caracterizat prin achiziții frecvente de vehicule și cheltuieli imobiliare semnificative. Există însă neconcordanțe numerice: în tabel sunt indicate 1.500 de lei din arendă și economii bancare de 668 de lei, față de 1.498 și, respectiv, 418 de lei în text. Totodată, totalul declarat de 2.520.186 de lei nu rezultă din însumarea componentelor prezentate. Potrivit datelor din tabel, totalul este de 2.518.688 de lei.
Pentru anul 2018, Comisia a stabilit fluxuri de ieșire în sumă totală de 2.746.752 de lei. Acestea au inclus cheltuieli de consum – 121.469 de lei, rate de leasing pentru Skoda Superb 2016 – 19.197 de lei, achiziționarea Toyota Camry 2018 – 507.885 de lei, prima rată și ratele ulterioare pentru Skoda Superb 2018 – 599.807 de lei, precum și achiziționarea Skoda Kodiaq 2018 – 668.448 de lei. De asemenea, Comisia a inclus rambursarea împrumutului de 800.000 de lei către S.T., cheltuieli de 10.000 de lei pentru reparația apartamentului de pe str. Miron Costin și economiile de la sfârșitul anului, în sumă totală de 19.946 de lei. Totalul indicat corespunde însumării componentelor reținute.
Pe baza acestui calcul, Comisia a concluzionat că, pentru anul 2018, fluxul financiar de ieșire a depășit fluxurile financiare de intrare cu 226.566 de lei. A arătat și că, dacă ar fi acceptat donația de 5.000 de euro din partea cumnatului, soldul negativ s-ar fi redus la 127.345 de lei. CSM a preluat aceleași constatări de fapt, aceeași excludere a donației și același calcul al fluxurilor financiare. A menținut concluzia existenței unui deficit de 226.566 de lei. x. Averea inexplicabilă în 2021
Pentru anul 2021, Comisia a stabilit fluxuri de intrare în sumă totală de 747.573 de lei. Acestea au inclus venituri de la Curtea de Apel Chișinău – 257.048 de lei, Institutul Național al Justiției – 8.197 de lei, venituri din arendă – 1.950 de lei, economii în numerar și bancare – 27.107 de lei, suma de 420.000 de lei obținută din vânzarea vehiculului Volkswagen Passat 2018 și alocații pentru copii acordate de Guvernul României – 33.271 de lei.
Pentru anul 2021, Comisia a stabilit fluxuri de ieșire în sumă totală de 865.495 de lei. Acestea au inclus cheltuieli de consum – 162.163 de lei, plăți de leasing pentru Volkswagen Passat 2018 – 12.252 de lei, prima rată și plățile ulterioare pentru Skoda Superb 2021 – 578.161 de lei, cheltuieli de vacanță – 30.000 de lei, taxe de studii – 76.994 de lei și economii bancare la sfârșitul anului – 5.925 de lei. Comisia a menționat că cheltuielile de vacanță și taxele de studii 10 se încadrează în categoria generală a cheltuielilor de consum, potrivit metodologiei BNS. Totalul indicat corespunde însumării componentelor reținute.
Pe baza acestui calcul, Comisia a concluzionat că, pentru anul 2021, fluxul financiar de ieșire a depășit fluxurile financiare de intrare. În text este indicată o diferență de 155.160 de lei, iar în tabel apare o diferență de 117.922 de lei. CSM a preluat aceleași constatări de fapt, aceleași componente ale fluxurilor financiare de intrare și de ieșire și aceeași includere a cheltuielilor de vacanță și de studii în CCP. A rămas doar o eroare materială în cifra finală a deficitului, care este de 117.922 de lei, nu de 155.160 de lei. xi. Averea inexplicabilă în 2022
Pentru anul 2022, Comisia a reținut ca fluxuri de intrare venituri de 246.475 de lei de la Curtea de Apel Chișinău, 14.641 de lei de la Institutul Național al Justiției, 24.829 de lei din asigurări sociale și 12.030 de lei din arendă. A reținut și economii bancare de 5.925 de lei existente la sfârșitul anului 2021. A inclus și suma de 23.298 de lei primită cu titlu de alocații pentru copii din partea Guvernului României. Totalul intrărilor a fost de 327.200 de lei. În tabel apare suma de 327.198 de lei.
La fluxurile de ieșire, Comisia a reținut cheltuieli de consum ale populației în sumă de 197.098 de lei. A inclus plățile de leasing pentru vehiculul Skoda Superb, a/f 2021, în sumă de 71.536 de lei. A inclus și cheltuieli de asigurare a vehiculelor în sumă de 25.051 de lei. A reținut cheltuieli de vacanță în sumă totală de 73.000 de lei și cheltuieli de 53.449 de lei pentru taxe de studii la o instituție privată de învățământ. La sfârșitul anului 2022, Comisia a identificat economii bancare de 184 de lei. Totalul ieșirilor a fost de 420.318 de lei.
Pe baza acestui calcul, Comisia a concluzionat că, pentru anul 2022, fluxul financiar de ieșire a depășit fluxul financiar de intrare. În text este indicată o diferență de 93.118 de lei. În tabel apare o diferență de 93.120 de lei. Tot astfel, în text totalul intrărilor este de 327.200 de lei, iar în tabel de 327.198 de lei. CSM a preluat aceleași constatări de fapt, aceleași componente ale fluxurilor financiare de intrare și de ieșire și a menținut concluzia existenței unui deficit pentru anul 2022, singura diferență fiind o neconcordanță numerică minoră între text și tabel. xii. Averea inexplicabilă în 2023
Pentru anul 2023, Comisia a reținut ca fluxuri de intrare venituri de 288.570 de lei de la Curtea de Apel Chișinău, 12.045 de lei de la Institutul Național al Justiției, 9.276 de lei din asigurări sociale și 13.350 de lei din arendă. A reținut și economii bancare de 184 de lei existente la sfârșitul anului 2022. A inclus și suma de 17.284 de lei primită cu titlu de alocații pentru copii din partea Guvernului României, precum și transferul de 2.913 de lei primit de la T.R. A inclus și suma de 640.323 de lei, reprezentând venitul obținut din vânzarea vehiculului Skoda Kodiaq, a/f 2018. Totalul intrărilor a fost de 983.945 de lei. 11
La fluxurile de ieșire, Comisia a reținut cheltuieli de consum ale populației în sumă de 220.018 de lei. A inclus plăți de leasing de 1.500 de lei pentru vehiculul Skoda Superb, a/f 2021. A inclus și suma de 739.373 de lei, reprezentând prețul de achiziție al vehiculului Skoda Kodiaq, a/f 2023. A mai reținut cheltuieli de vacanță de 34.500 de lei și taxe de studii de 58.569 de lei. La sfârșitul anului 2023, a reținut economii în numerar de 45.000 de lei și economii bancare de 1.203 de lei. Totalul ieșirilor a fost de 1.100.163 de lei.
Pe baza acestui calcul, Comisia a concluzionat că, pentru anul 2023, fluxul financiar total de ieșire a depășit fluxul financiar total de intrare cu 116.218 de lei. A reținut venituri totale de 983.945 de lei și cheltuieli totale de 1.100.163 de lei. CSM a preluat aceleași constatări de fapt, aceleași componente ale fluxurilor financiare de intrare și de ieșire și a menținut concluzia existenței unui deficit de 116.218 de lei.
Comisia a concluzionat că gospodăria subiectului a acumulat o avere inexplicabilă de 3.340.764 de lei. Suma depășește mult pragul legal de 234.000 de lei, prevăzut de art. 11 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 252/2023. Comisia a întemeiat această concluzie pe analiza veniturilor, economiilor, împrumuturilor, donațiilor invocate, achizițiilor de bunuri, ratelor de leasing, cheltuielilor de consum și a celorlalte plăți ale gospodăriei. A reținut că o parte importantă a resurselor utilizate nu a fost justificată credibil. A arătat și că, chiar în ipotezele cele mai favorabile subiectului, averea inexplicabilă ar fi rămas între 1.675.687 de lei și 2.731.296 de lei. Pe acest temei, a propus nepromovarea evaluării externe. b. Examinarea rezultatelor evaluării și hotărârea Consiliului
În hotărârea nr. 326/26 din 20 iunie 2025 cu privire la Raportul Comisiei de evaluare externă a judecătorului Curții de Apel Centru Dorin Dulghieru, CSM a reiterat și a acceptat constatările Comisiei de evaluare care se referă la averea inexplicabilă. Plenul CSM a apreciat ca fiind corectă abordarea Comisiei prin care se apreciază soldul negativ în sumă de 3.340.764 de lei de lei, sumă ce depășește pragul de 234.000 de lei prevăzut la art.11 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 252/2023. Prin urmare, CSM a constatat că subiectul nu îndeplinește criteriul de integritate financiară. c. Contestația
Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat anularea hotărârii CSM, invocând încălcarea dreptului la un proces echitabil, caracterul formalist al evaluării, lipsa independenței și imparțialității membrilor autorităților de evaluare, motivarea insuficientă, aplicarea neuniformă a criteriilor, erori metodologice și contabile, precum și neglijarea unor probe esențiale. În drept, acesta a invocat art. 6, 8 și 14 CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO, precum și art. 16 alin. (2), art. 20 și art. 28 din Constituție. Reclamantul a susținut 12 că autoritățile au atribuit în mod eronat familiei sale bunuri, plăți și valori financiare care aparțineau părinților săi și nu au dedus veniturile obținute din vânzarea unor bunuri anterioare. Potrivit calculelor sale, deficitul financiar real ar fi de 230.076 de lei, nu de 3.340.764 de lei, astfel cum au reținut autoritățile de evaluare.
Reclamantul a susținut că unele plăți incluse de Comisie în calcul nu îi sunt imputabile, deoarece au fost efectuate de părinții săi, inclusiv de mamă în calitate de fidejusor, din resurse proprii sau din economiile familiei. Din acest motiv, a contestat includerea ratelor de leasing și a diferențelor de preț aferente bunurilor pentru anii 2013–2018, 2021 și 2022. De asemenea, a afirmat că vehiculele Honda CR-V, Hyundai Tucson, Hyundai Santa Fe și Skoda Kodiaq din 2018 și 2023 aparțineau părinților săi, care dispuneau de mijloace suficiente pentru achiziționarea lor. Potrivit reclamantului, vehiculele au fost cumpărate succesiv din sumele obținute prin vânzarea celor anterioare, iar diferențele de preț au fost acoperite din economiile părinților. Prin urmare, valorile de achiziționare și de înstrăinare ale acestor bunuri nu trebuiau atribuite gospodăriei sale.
Pentru anul 2012, reclamantul a susținut că deficitul real era de 9.164 de lei, întrucât familia primise, la 28 mai 2012, cadouri bănești de 5.000 de lei și 200 de euro. În opinia sa, nedeclararea acestor sume la CNI putea avea consecințe de ordin etic, dar nu justifica excluderea lor din calculul financiar.
Pentru anul 2013, reclamantul a contestat includerea în fluxul de ieșire a primei rate de 205.433 de lei pentru achiziționarea vehiculului Skoda Octavia. Acesta a susținut că suma provenea din vânzarea unui BMW 520D de către părinții săi, în noiembrie 2013, și fusese achitată de aceștia direct companiei de leasing, cu titlu gratuit. În opinia sa, suma trebuia inclusă în fluxul de intrare sau recunoscută drept plată efectuată de un terț în beneficiul său. Reclamantul a mai invocat modificările Legii nr. 1264/2002, aplicabile din 01 martie 2012, susținând că legea și formularul declarației de avere nu reglementau în mod clar și previzibil obligația declarării plăților efectuate de terți în interesul subiectului declarării.
Pentru anul 2014, reclamantul a contestat includerea în fluxul său de ieșire a sumelor de 267.671 lei și 43.303 lei, aferente leasingului pentru vehiculul Skoda Superb, fabricat în 2014. El a invocat că rata inițială a fost acoperită parțial din suma de 10.000 de euro obținută din vânzarea unui automobil Skoda Octavia și că diferența, precum și ratele lunare, au fost suportate din sursele financiare ale părinților săi, prin mama sa în calitate de fidejusor. Potrivit calculelor sale, fluxul de ieșire trebuia să includă suma de 188.527 lei, iar suma de 43.303 lei trebuia exclusă. La finele anului 2014, din această perspectivă, rezulta un sold pozitiv de 38.261 lei. 13
Pentru anul 2015, reclamantul a susținut realitatea donației oferite de I.M. și capacitatea financiară a donatorului. Acesta a invocat declarațiile autentificate ale lui C.M. din 29 mai 2025 și ale lui I.M. din 06 mai 2025, precum și dovezile transferurilor bănești, afirmând că fondurile proveneau din economiile donatorului, păstrate în Republica Moldova de mama acestuia. Reclamantul a contestat și includerea în fluxul de ieșire a sumei de 359.020 de lei, aferente vehiculului Hyundai Tucson, și a ratelor de leasing de 83.495 de lei pentru Skoda Superb. El a susținut că Honda CR-V și Hyundai Tucson aparțineau părinților săi, iar achiziția celui de-al doilea vehicul fusese finanțată, în principal, din vânzarea primului, diferența de 2.000 de euro fiind acoperită de părinți. Totodată, ratele de leasing ar fi fost achitate din resurse proprii de mama sa, D.E., în calitate de fidejusor. Potrivit calculelor reclamantului, fluxul de ieșire pentru anul 2015 constituia 623.247 de lei, rezultând un sold pozitiv de 183.522 de lei.
Pentru anul 2016, reclamantul a contestat includerea în fluxul său de intrare a sumei de 358.037 de lei, provenite din vînzarea vehiculului Hyundai Tucson, cu motivarea că această sumă aparținea părinților săi. El a contestat și includerea în fluxul său de ieșire a valorii de 693.696 lei, aferente vehiculului Hyundai Santa Fe, și a sumelor de 80.458,20 lei și 116.440,31 lei, reprezentând rate de leasing pentru vehiculul Skoda Superb. A invocat că vehiculele Hyundai Tucson și Hyundai Santa Fe aparțineau părinților săi, că achizițiile au fost realizate succesiv din sumele obținute prin înstrăinarea vehiculului precedent și că prețul vehiculului Hyundai Santa Fe a fost acoperit parțial din vânzarea Hyundai Tucson, investiția efectivă fiind de 15.000 de euro. A invocat și că ratele de leasing au fost achitate de mama sa, în calitate de fidejusor, din surse proprii. Potrivit calculelor sale, fluxul corect de intrare era de 647.578 lei, fluxul de ieșire de 748.584 lei, iar soldul negativ de 101.006 lei.
Pentru anul 2017, reclamantul a contestat dubiile privind prețul apartamentului de pe str. Miron Costin, susținând că suma de 1.127.740 de lei, indicată în contractul de vânzare-cumpărare, reprezintă prețul real al tranzacției. În opinia sa, evaluările efectuate în scopul constituirii ipotecii și valorile de referință ale Bursei LARA nu pot substitui prețul convenit de părți. În susținerea poziției sale, acesta a prezentat declarația notarială a vânzătorului I.F. din 21 mai 2025. De asemenea, reclamantul a contestat includerea în fluxul de ieșire a ratelor de leasing de 88.231 de lei pentru vehiculul Skoda Superb, susținând că acestea au fost achitate de mama sa, în calitate de fidejusor. Potrivit calculelor reclamantului, fluxul de intrare constituia 1.443.696 de lei, iar fluxul de ieșire – 1.355.551 de lei, rezultând un sold pozitiv de 88.145 de lei.
Pentru anul 2018, reclamantul a contestat includerea în fluxul său de intrare a sumei de 506.400 lei, provenite din vînzarea vehiculului Hyundai Santa Fe. El a contestat și includerea integrală în fluxul de ieșire a ratelor de leasing pentru vehiculele Skoda Superb 2016 și Skoda Superb 2018, precum și 14 includerea sumei de 668.448 lei, aferente vehiculului Skoda Kodiaq, fabricat în 2018. Din suma de 19.197 lei, a recunoscut 9.500 lei, iar diferența de 9.697 lei a atribuit-o mamei sale, în calitate de fidejusor. Din suma de 11.606 lei, a recunoscut 5.500 lei, iar diferența de 6.106 lei a atribuit-o aceleiași persoane. Reclamantul a susținut că vehiculul Skoda Kodiaq aparținea părinților săi, iar diferența de preț de 8.000 de euro fusese acoperită din economiile familiei Dolgan. Potrivit calculelor sale, fluxul de intrare constituia 2.113.007 de lei, iar fluxul de ieșire – 2.062.501 de lei, rezultând un sold pozitiv de 50.506 de lei.
Pentru anul 2021, reclamantul a contestat calculul fluxului de ieșire aferent vehiculului Skoda Superb. În susținerea poziției sale, a precizat că, din prima rată de leasing de 521.790 de lei, suma de 86.522 de lei trebuia atribuită mamei sale, în calitate de fidejusor, fiindu-i imputabilă doar valoarea de 435.268 de lei. Reclamantul a contestat includerea integrală a sumei de 56.371 de lei, reprezentând ratele de leasing achitate în anul 2021, arătând că doar 30.000 lei îi revin, diferența de 26.371 de lei fiind, de asemenea, achitată de mamă. Suplimentar, a solicitat eliminarea sumei de 28.138 de lei, motivând că aceasta reprezintă contravaloarea asigurării vehiculului, fiind deja inclusă în prima rată de leasing. În baza acestor rectificări, reclamantul a susținut că fluxul corect de ieșire este de 752.602 de4 lei, generând un sold negativ de 5.029 de lei.
Pentru anul 2022, reclamantul a confirmat un flux de intrare de 327.200 de lei. Acesta a contestat includerea integrală a sumei de 71.536 de lei, reprezentând ratele de leasing pentru vehiculul Skoda Superb, fabricat în 2021, și a invocat că diferența de 12.577 de lei trebuia imputată mamei sale, în calitate de fidejusor. Potrivit calculelor sale, fluxul corect de ieșire era de 407.741 de lei, iar soldul negativ de 80.541 de lei.
Pentru anul 2023, reclamantul a contestat includerea în fluxul său de intrare a sumei de 640.323 de lei, provenite din vînzarea vehiculului Skoda Kodiaq, fabricat în 2018, și includerea în fluxul său de ieșire a sumei de 739.373 de lei, reprezentând prețul de achiziție al vehiculului Skoda Kodiaq, fabricat în 2023. Acesta a invocat că aceste vehicule aparțineau părinților săi și că prețul vehiculului din 2023 a fost acoperit în cea mai mare parte din suma obținută la vânzarea vehiculului din 2018, iar diferența de 5.000 de euro din economiile familiei Dolgan. Potrivit calculelor sale, fluxul corect de intrare era de 343.622 de lei, fluxul de ieșire de 360.790 de lei, iar soldul negativ de 17.168 de lei.
Reclamantul a invocat și raportul de expertiză financiară din 02 iunie 2025, întocmit de auditorul certificat Georgeta Covaliov, potrivit căruia calculele Comisiei și ale CSM sunt inexacte. Raportul concluzionează că, în perioada 2012–2023, reclamantul a dispus de resurse financiare reale, confirmate prin documente, suficiente pentru acoperirea cheltuielilor reținute. Potrivit expertizei, diferența dintre venituri și cheltuieli nu depășește pragul de 20 de salarii medii pe economie stabilit pentru anul 2023. Pe acest temei, reclamantul a solicitat 15 aplicarea prezumției de bună-credință, susținând că datele prezentate înlătură orice dubiu privind integritatea sa financiară. d. Procedura în fața Curții și argumentele părților
În referința depusă, CSM a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Critica privind lipsa de imparțialitate, întemeiată pe respingerea demersului de anexare a probatoriului suplimentar, a fost respinsă, deoarece subiectul evaluării și avocatul său nu au formulat cereri de recuzare, deși au avut această posibilitate în ședința Plenului, iar simpla nemulțumire față de soluția adoptată nu dovedește părtinirea. A invocat că potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 252/2023 subiectul evaluării putea prezenta informații suplimentare numai dacă dovedea că nu le-a putut prezenta anterior, condiție care nu a fost dovedită. A arătat că raportul de expertiză depus ulterior nu introduce fapte noi, ci propune un calcul alternativ pe baza acelorași date cunoscute din rundele de întrebări, iar respingerea demersului de anexare a înscrisurilor suplimentare nu a afectat legalitatea procedurii administrative și nici drepturile lui Dorin Dulghieru.
CSM a arătat că nu a contestat, că veniturile părinților ar fi putut permite anumite achiziții. Aspectul decisiv a fost dacă bunurile respective au fost destinate și folosite de gospodăria subiectului evaluării. Din datele privind trecerile de frontieră, asigurările RCA/RCE, inspecțiile tehnice, contravențiile rutiere, modalitatea semnării contractelor, lipsa dreptului de a conduce a cumpărătorului și informațiile din registrele publice, rezultă că soția subiectului a beneficiat efectiv și constant de vehiculele înregistrate pe numele mamei subiectului, iar costul acestora a fost inclus la fluxul de ieșire, cu sold negativ în anii relevanți. A susținut că a examinat și ipoteza în care vehiculele ar fi fost cumpărate de părinții subiectului și că, și în această ipoteză, tabelele de la pct. 3.7.1–3.7.2 din hotărâre indică un sold negativ raportat la cheltuielile relevante. A mai arătat că nu poate fi primită critica privind tratamentul diferențiat față de alți subiecți ai evaluării, deoarece în prezenta cauză au fost constatate indicii obiective și concordante ale beneficierii efective și constante de către soția subiectului.
CSM a susținut că eliberarea din funcție, ca efect al nepromovării evaluării, este prevăzută expres de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 252/2023 și reprezintă o consecință legală, nu o măsură de oportunitate. A arătat că procedura de evaluare externă este distinctă de răspunderea disciplinară, are caracter excepțional, unic și limitat în timp, iar efectele sale sunt stabilite de legea specială. Această reglementare este compatibilă cu art. 8 din Convenție, deoarece ingerința este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și răspunde necesității protejării integrității și încrederii publicului în justiție. A susținut și că hotărârea nr. 326/26 din 20 iunie 2025 este legală, certă și motivată, că reclamantul nu a indicat concret ce argumente esențiale au rămas fără răspuns și că acțiunea în 16 contencios administrativ depusă de Dorin Dulghieru urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În referința depusă, Comisia a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A arătat că nu a negat, ca principiu, existența unor mijloace financiare ale părinților reclamantului, dar a reținut că plățile invocate ar fi avut un impact semnificativ asupra gospodăriei acestora, în lipsa unor date concrete privind economiile în numerar. A susținut că plățile făcute de mamă pentru leasing, dacă ar fi existat, reprezentau un beneficiu patrimonial pentru reclamant și trebuiau declarate potrivit Legilor nr. 133/2016 și nr. 1264/2002. Pentru vehiculele Hyundai din 2015 și 2016, a apreciat că era relevantă capacitatea financiară a părinților. Pentru vehiculele Skoda Kodiaq din 2018 și 2023, a apreciat că elementul decisiv era beneficiarul efectiv al bunurilor. A reținut că familia reclamantului, iar nu părinții, a fost beneficiarul efectiv al vehiculelor, având în vedere folosința de către soția reclamantului, deplasările peste hotare, semnarea contractelor de către reclamant, datele din polițele RCA și folosirea de către părinți a unui alt vehicul pentru deplasările curente.
Comisia a menținut concluziile privind anii 2012–2018 și 2021–2023. Pentru anul 2012, a reținut că darurile invocate nu au fost declarate. Pentru anul 2013, a reținut că plata de 205.433 de lei pentru Skoda Octavia, chiar dacă ar fi fost făcută de părinți, trebuia declarată și că nu au fost prezentate dovezi privind economii ori disponibilități în numerar. Pentru anul 2014, a reținut că sumele aferente achiziției și leasingului pentru Skoda Superb a/f 2014 constituiau un avantaj patrimonial și trebuiau declarate. Pentru anul 2015, a reținut că donația de 30.000 de euro de la I.M. nu a fost dovedită credibil și că achiziția vehiculului Hyundai Tucson a/f 2015 a fost făcută în beneficiul familiei reclamantului. Pentru anul 2016, a reținut că susținerile privind Hyundai Santa Fe a/f 2016 și achitarea leasingului pentru Skoda Superb de către mamă au fost analizate și respinse. Pentru anul 2017, a reținut că prețul declarat pentru apartamentul de pe str. Miron Costin era sub valoarea reală și genera aparența unui beneficiu patrimonial nedeclarat. Pentru anul 2018, a reținut că beneficiarul efectiv al Skoda Kodiaq a/f 2018 a fost familia reclamantului și a exclus donația de 5.000 de euro pentru aceleași motive expuse în analiza donației de 30.000 de euro. Pentru anii 2021, 2022 și 2023, a menținut concluziile anterioare, cu reținerea că reclamantul este beneficiarul real al bunurilor, iar contribuțiile externe invocate nu sunt probate și nu au fost declarate. A mai arătat că raportul de expertiză financiară din 2 iunie 2025 nu se sprijină pe probe documentare directe, reia teze deja analizate și se întemeiază pe presupuneri generale, fără un traseu financiar verificabil.
La ședință, avocatul reclamantului Petru Balan a susținut contestația. El a arătat că hotărârea Consiliului se întemeiază pe concluzii eronate ale Comisiei și că metodologia de evaluare a fost aplicată în mod arbitrar. A susținut că, prin includerea economiilor părinților și prin luarea în considerare a 17 capacității financiare a acestora, soldul averii inexplicabile nu depășește limita admisibilă și că tratamentul diferit față de cauze similare încalcă principiul egalității. A invocat și că expertiza extrajudiciară a fost respinsă de Consiliu fără motivare reală și cu încălcarea dreptului la apărare, deși aceasta confirmă acoperirea integrală a cheltuielilor din venituri legale. A mai susținut că economiile au fost tratate greșit ca ieșiri, că unele cheltuieli au fost imputate deși au fost suportate de terți și că aceste elemente impuneau diminuarea cheltuielilor de consum. Pe acest temei, a propus revizuirea sumelor contestate.
Reprezentantul Comisiei, Daniel Cobzac, în ședința de judecată, a susținut argumentele invocate în referință. El a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. El a susținut că argumentele reclamantului nu demonstrează existența unor erori de drept sau de fapt esențiale și nici a unor încălcări procedurale care să justifice anularea hotărârii contestate sau dispunerea unei reevaluări. Prin urmare, nu sunt întrunite condițiile care ar permite admiterea contestației.
LEGISLAȚIA ȘI STANDARDELE RELEVANTE
71. Partea relevantă din Legea 252/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor este următoarea: „Articolul 11. Criteriile de evaluare (1) În sensul prezentei legi, evaluarea constă în verificarea integrităţii etice şi celei financiare a subiecţilor indicaţi la art. 3 alin.(1). (3) Se consideră că subiectul evaluării nu corespunde criteriului de integritate financiară dacă comisia de evaluare are dubii serioase determinate de faptul că: a) diferenţa dintre avere, cheltuieli şi venituri, pentru ultimii 12 ani, depăşeşte 20 de salarii medii pe economie, în cuantumul stabilit de către Guvern pentru anul 2023; … Articolul 17. Raportul cu privire la evaluare (4) Se consideră că subiectul evaluării nu a promovat evaluarea dacă s-a constatat existenţa unui sau mai multor temeiuri de necorespundere cu criteriile prevăzute la art. 11. Articolul 18. Examinarea rezultatelor evaluării de către Consiliul Superior al Magistraturii sau de către Consiliul Superior al Procurorilor (1) Consiliul Superior al Magistraturii … examinează rezultatele evaluării în şedinţă, în baza dosarului de evaluare recepţionat de la comisia de evaluare.
Subiectul evaluării poate prezenta informaţii suplimentare pe care le consideră relevante doar dacă probează că a fost în imposibilitate de a le prezenta anterior. Reprezentantul comisiei de evaluare şi subiectul evaluării, în persoană, sunt în drept să îşi prezinte poziţia.
18 (2) În procesul examinării rezultatelor evaluării, Consiliul Superior al Magistraturii … ţine cont de dovezile care confirmă săvârşirea de către subiectul evaluării a faptelor prevăzute la art. 11 alin. (2) şi (3). (3) Prin hotărâre motivată …, consiliul respectiv: a) acceptă raportul cu privire la evaluare şi constată promovarea sau nepromovarea evaluării; … . Articolul 19. Contestarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii … (6) Curtea Supremă de Justiţie admite contestaţia doar dacă constată că, în cadrul procedurii de evaluare, au fost admise erori procedurale grave care afectează caracterul echitabil al procedurii de evaluare sau că există circumstanţe de fapt care puteau duce la promovarea sau nepromovarea evaluării.”
Hotărârea Guvernului nr. 936/2022 stabilește că salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2023 este de 11.700 de lei.
Comisia activează în baza regulamentului propriu de organizare și funcționare. Acesta este aprobat de Comisie și este publicat pe pagina web a Comisiei. Acesta prevede la p. 3.5 din Anexă că, la evaluarea averii, cheltuielile de consum ale populației stabilite anual de către BNS vor fi incluse la cheltuieli.
Cheltuielile de consum ale populației sunt estimate anual de către BNS pentru a determina costul real al traiului. Estimarea se bazează pe chestionarea a câteva mii de gospodării din mediul urban și rural. Datele sunt verificate periodic și corectate. În baza informațiilor colectate se calculează cheltuieli medii per persoană, diferențiate pe medii de reședință (urban, rural și mun. Chișinău), cu valori mai reduse pentru gospodăriile numeroase. Rezultatele sunt publicate, iar clasificarea cheltuielilor este realizată conform standardului de euroopean COICOP 2013 (nivel 5 cifre).
MOTIVAREA INSTANȚEI
75. Hotărârea Consiliului a fost pronunțată la 20 iunie 2025. Contestația a fost depusă la 23 iunie 2025. Prin urmare, contestația a fost depusă în termen. Instanța nu a constatat alte temeiuri de inadmisibilitate prevăzute de Codul administrativ. Prin urmare, contestația nu este inadmisibilă și urmează a fi examinată în fond.
Reclamantul a intentat o acțiune în anulare a unui act administrativ. Conform art. 224 alin. (1) pct. a) Cod administrativ, actul administrativ poate fi anulat dacă el este ilegal. În cauza nr. 3-13/24, §§ 53 și 65 Curtea Supremă a reiterat că ea poate anula hotărârea Consiliului cu privire la evaluarea externă doar în cazurile menționate de legislația cu privire la evaluarea externă, iar celelalte temeiuri pentru anularea actului administrativ prevăzute de Codul administrativ nu sunt aplicabile evaluării externe. Art. 19 alin. (6) din Legea nr. 252/2023 prevede că Curtea Supremă poate admite contestaţia doar dacă constată 19 că, în cadrul procedurii de evaluare, au fost admise „erori procedurale grave care afectează caracterul echitabil al procedurii de evaluare” sau că există „circumstanţe de fapt care puteau duce la promovarea sau nepromovarea evaluării”. Art. 225 alin. (1) Cod administrativ interzice instanţei de judecată să se pronunţe asupra oportunităţii unui act administrativ. La examinarea contestației, completul doar verifică dacă decizia a fost emisă cu respectarea Legii 252/2023 și dacă limitele dreptului discreționar nu au fost depășite.
Potrivit Legii 252/2023, persoana nu promovează evaluarea dacă a fost constatată existența unui sau mai multor temeiuri de necorespundere cu criteriile de integritate etică și/sau financiară. Conform art. 11 alin. (3) lit. a) din această lege, persoana nu întrunește criteriul de integritate financiară atunci când sunt constatate „dubii serioase” privind diferența dintre avere, cheltuieli și venituri, care depășește echivalentul a 20 de salarii medii pe economie stabilite pentru anul 2023. În anul 2023, un salariu mediul pe economie echivala cu 11.700 de lei, adică diferența negativă tolerată de lege pentru promovarea evaluării externe este de 234.000 de lei. Anume acest temei a fost reținut de Consiliu în cazul reclamantului.
Comisia a propus ca Dorin Dulghieru să nu promoveze evaluarea externă, constatând o diferență negativă de 3.340.764 de lei, aferentă anilor 2012–2018 și 2021–2023. CSM a preluat concluziile Comisiei și a dispus nepromovarea evaluării.
CSM a constatat o avere nejustificată în valoare totală de 3.340.764 de lei, rezultată din deficitele financiare cumulate. La stabilirea acesteia, a inclus în fluxurile de ieșire ale subiectului valoarea vehiculelor înregistrate pe numele mamei sale, dar utilizate efectiv, potrivit indiciilor constatate, de familia acestuia. CSM a reținut că, pe lângă cheltuielile de consum suportate de mama subiectului evaluării, bugetul gospodăriei acesteia a fost afectat și de alte cheltuieli semnificative: achiziționarea, în anul 2019, a unei case de vacanță în or. Sângera cu 185.825 de lei, alocarea, în anul 2020, a sumei de 391.048 de lei pentru construirea unei alte case de vacanță, precum și pretinsa achiziționare, în perioada 2012–2023, a șapte vehicule utilizate de familia subiectului, cu prețuri cuprinse între 11.500 și 37.000 de euro.
Potrivit hotărârii CSM, în perioada supusă evaluării, mama reclamantului a figurat ca proprietar înregistrat al șapte vehicule achiziționate în anii 2012 - 2013, 2015, 2016, 2018 și 2023, respectiv: Skoda Octavia, a/f 2010, cumpărată în 2012 cu 11.500 de euro și vândută în 2013; BMW 520D, a/f 2008, cumpărat în 2013 cu 13.500 de euro și vândut în același an cu 13.000 de euro; Honda CRV, a/f 2010, cumpărată și vândută în 2015 cu 15.000 de euro; Hyundai Tucson, a/f 2015, cumpărat în 2015 cu 17.000 de euro și vândut în 2016 cu 16.000 de euro; Hyundai Santa Fe, a/f 2016, cumpărat în 2016 cu 31.000 de euro și vândut în 2018 cu 25.000 de euro; Skoda Kodiaq, a/f 2018, cumpărat în 2018 cu 33.000 de euro și vândut în 2023 cu 32.000 de euro; și Skoda Kodiaq, a/f 2023, cumpărat în 20 2023 cu 37.000 de euro. Reclamantul a susținut că toate aceste vehicule au fost achiziționate de mama sa și de tatăl său vitreg și că dreptul de proprietate a aparținut exclusiv mamei.
În privința a trei vehicule, Skoda Octavia, a/f 2010, BMW 520D, a/f 2008, Honda CRV, a/f 2010, CSM a menționat că existau elemente care ridicau dubii cu privire la beneficiarul efectiv. CSM a conchis totuși că aceste date nu au fost suficiente pentru a susține că reclamantul ori soția sa au fost beneficiarii efectivi ai acestor trei vehicule. În ceea ce privește celelalte vehicule, CSM a conchis că ele constituiau averea nemijlocită a reclamantului, fiind scrise formal pe numele mamei sale.
Reclamantul a contestat cele constatate de Consiliu. El a prezentat un raport de expertiză care ar fi demonstrat că nu ar exista un sold negativ. De asemenea, el a solicitat ca cheltuielile legate de unele rate de leasing și de procurarea unor vehicule să fie excluse și să fie acceptate donațiile. Reclamantul de fiecare dată și-a modificat argumentele legate de aceste chestiuni. În contestație, reclamantul face referire la lipsa independenței și imparțialității Consiliului și aplicarea neuniformă a criteriilor de evaluare. Aceste argumente vor fi examinate distinct. i. Obiecția cu privire la standardul de probă și sarcina probațiunii
Completul reiterează că, conform art. 11 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 252/2023, simpla existență a „dubiilor serioase”, confirmate în mod obiectiv, este suficientă pentru a constata că subiectul evaluării nu corespunde criteriului de integritate financiară. Procedura de evaluare nu poate deveni o sarcină imposibilă pentru subiect, dar, tocmai pentru că evaluatorul nu poate cunoaște toate avantajele gratuite, veniturile informale sau reducerile specifice ale cheltuielilor, revine persoanei evaluate să le demonstreze convingător. Comisia și CSM trebuiau să indice circumstanțe obiective generatoare de dubii. Atunci când aceste dubii sunt confirmate obiectiv, îi revine subiectului evaluării să dovedească că lucrurile stau altfel, fiind inversată parțial sarcina probațiunii. Neonorarea acestei sarcini rezultă în menținerea dubiilor și duce la nepromovarea evaluării (a se vedea, pentru detalii, hotărârea nr. 3-13/2024, §§ 56-58).
Reclamantul susține că CSM nu putea admite raportul Comisiei pe baza standardului „dubiilor serioase”, deoarece hotărârea Consiliului produce efecte directe asupra carierei judecătorului și trebuie să se întemeieze pe un standard mai ridicat. Acesta invocă art. 18 alin. (2) din Legea nr. 252/2023, Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 16 ianuarie 2025, cauza Xhoxhaj v. Albania, precum și Hotărârea Curții Constituționale nr. 21 din 20 octombrie 2011, susținând că sarcina dovedirii caracterului ilicit al averii revine autorității statului, iar subiectul evaluării nu poate fi obligat să dovedească caracterul inexplicabil averii sale. 21
Cauza Xhoxhaj v. Albania confirmă că măsura care afectează cariera și viața privată a unei persoane trebuie să se bazeze pe probe solide și pe o examinare reală a explicațiilor prezentate. Această exigență nu impune aplicarea regulilor din procesul penal și nu exclude obligația subiectului evaluării de a clarifica informațiile aflate în sfera sa de cunoaștere. Standardul desprins din această cauză privește seriozitatea examinării și calitatea probelor, nu scutirea persoanei evaluate de a susține propriile explicații.
În prezenta cauză, rolul CSM era să verifice dacă raportul Comisiei, împreună cu explicațiile și obiecțiile reclamantului, confirma existența faptelor prevăzute de art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 252/2023. În măsura în care reclamantul a invocat ajutor din partea rudelor, anumite economii, prețuri reale ale unor tranzacții sau alte împrejurări personale ori familiale, Consiliul putea aprecia aceste explicații în raport cu materialele prezentate în procedură. Aceasta nu reprezintă o răsturnare integrală a sarcinii probei, ci aplicarea regulii potrivit căreia partea care invocă o explicație aflată în propria sa sferă trebuie să o prezinte într-o formă care permite examinarea ei.
Raportată la art. 19 alin. (6) din Legea nr. 252/2023, obiecția reclamantului privind standardul de probă și sarcina probațiunii nu arată o eroare procedurală gravă care a afectat caracterul echitabil al evaluării. CSM nu era ținut să administreze probe suplimentare doar pentru a se distanța formal de raportul Comisiei. Consiliul trebuia să verifice dacă materialul acumulat, completat cu explicațiile reclamantului, confirma faptele prevăzute de lege și dacă obiecțiile formulate puteau schimba rezultatul evaluării. În acest cadru, faptul că anumite explicații personale sau familiale nu au fost susținute prin date corespunzătoare putea fi avut în vedere la aprecierea integrității financiare. ii. Neacceptarea sumelor primite de la bunici și de la nași în 2012
Pentru anul 2012, reclamantul a solicitat includerea în fluxul de intrare a sumei de 5.000 de lei, pretins primită de la bunici, și a sumei de 200 de euro, pretins primită de la nași. El a motivat că aceste daruri trebuiau luate în calcul, astfel încât soldul negativ real pentru anul 2012 ar fi fost de 9.164 de lei, iar nu de 17.210 de lei. El a susținut că omisiunea declarării lor la CNI nu justifica excluderea acestor sume din analiza fluxurilor financiare.
Obiecția trebuie analizată prin raportare la rolul pe care reclamantul îl atribuie acestor sume. Nu este vorba doar despre omisiunea declarării lor la CNI, ci despre solicitarea ca ele să fie tratate ca intrări financiare reale, apte să reducă soldul negativ constatat pentru anul 2012. Din acest motiv, era necesar să fie stabilită nu doar posibilitatea rudelor de a acorda ajutor, ci și transmiterea efectivă a banilor, perioada, suma, scopul și legătura cu cheltuielile invocate (mutatis mutandis decizia nr. 3-12/2025, §124).
Curtea subliniază că subiectului evaluării nu i se poate pretinde să prezinte o probă imposibilă pentru fiecare sumă transmisă în cadrul familiei. Totuși, 22 atunci când o asemenea sumă este invocată pentru acoperirea unui deficit stabilit printr-o metodologie obiectivă (CCP), explicația trebuie susținută prin elemente minime verificabile, precum data, modalitatea remiterii sau alte împrejurări care să confirme intrarea efectivă a banilor în gospodărie. În cauză, astfel de elemente nu au fost prezentate.
Curtea reține, în plus, o neconcordanță relevantă pentru aprecierea credibilității explicației. Reclamantul nu a menționat sumele de 5.000 de lei și 200 de euro în prima rundă de întrebări, când i s-a solicitat să indice toate sursele veniturilor și economiilor gospodăriei pentru anul 2012. Pretinsele daruri de la bunici și nași au fost invocate abia după constatarea soldului negativ, ceea ce le diminuează valoarea probatorie. Dacă sumele ar fi fost efectiv primite și utilizate în gospodărie, era rezonabil ca reclamantul să le declare de la început, nu să le invoce ulterior pentru justificarea deficitului deja constatat.
Legea nr. 1264/2002 impunea declararea tuturor veniturilor obținute de subiectul declarării și de membrii familiei sale, indiferent de sursa de proveniență, inclusiv a celor obținute din donații, potrivit rubricii distincte prevăzute în formularul declarației (mutatis mutandis decizia nr. 3-12/2025, §127). Reclamantul nu s-a conformat acestei obligații legale, iar absența declarării, coroborată cu absența oricărei mențiuni în cadrul rundelor de întrebări, nu poate fi suplinită printr-o afirmație formulată ulterior, fără niciun element obiectiv de susținere.
Curtea nu poate reține nici argumentul potrivit căruia caracterul „obișnuit” și modest al unor daruri de familie ar dispensa reclamantul de orice sarcină probatorie minimă. Un standard indulgent, aplicat exclusiv pe criteriul mărimii sumei sau al gradului de rudenie, ar echivala cu o prezumție de veridicitate acordată oricărei explicații de acest tip, indiferent de momentul și circumstanțele în care a fost formulată, abordare pe care Curtea a înlăturat-o, în mod consecvent, și în privința altor fluxuri financiare invocate în alte cauze similare (mutatis mutandis decizia nr. 3-12/2025, §§124-131), unde afirmațiile similare ale unor rude, neconfirmate prin elemente obiective și invocate tardiv, au fost considerate neconvingătoare.
Pentru aceste motive, Curtea reține că suma de 5.000 de lei și suma de 200 de euro nu pot fi incluse în fluxurile financiare de intrare pentru anul 2012, soldul negativ constatat de Comisie pentru acest an 17.210 de lei rămânând nemodificat. În orice caz, chiar dacă suma de 5.000 de lei și echivalentul a 200 de euro ar fi fost incluse în fluxurile de intrare pentru anul 2012, deficitul ar fi rămas cu mult peste pragul de 234.000 de lei prevăzut de art. 11 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 252/2023. Prin urmare, această obiecție nu reprezintă o circumstanță de fapt susceptibilă să conducă la promovarea evaluării, în sensul art. 19 alin. (6) din aceeași lege. 23 iii. Includerea sumei de 205.433 de lei în analiza financiară aferentă anului 2013
Pentru anul 2013, CSM a constatat un deficit de 223.719 lei, rezultat din diferența dintre fluxurile de intrare de 109.555 de lei și cele de ieșire de 333.274 de lei. Fluxurile de intrare au inclus veniturile salariale de 89.198 de lei și economiile de la începutul anului de 20.357 de lei. Fluxurile de ieșire au cuprins cheltuielile de consum ale gospodăriei de 86.563 de lei, prima rată de leasing pentru vehiculul Skoda Octavia 2013 de 205.433 de lei, o rată ulterioară de 3.943 de lei și economiile de la sfârșitul anului de 37.335 de lei.
Reclamantul a susținut că prima rată de 205.433 de lei, achitată în anul 2013 în baza contractului de leasing a provenit din mijloacele obținute de părinții săi prin vânzarea, în noiembrie 2013, a vehiculului BMW 520D, a/f 2008, pentru aproximativ 13.000 de euro, plata fiind efectuată de aceștia în beneficiul său, astfel încât suma trebuia inclusă nu doar la fluxul de ieșire, ci și la fluxul de intrare. El a susținut că plata făcută de părinți în folosul său nu constituia donație sau cadou în sensul Legii nr. 1264/2002 și al Codului civil, ci o gratuitate ori un ajutor financiar acordat prin plata în favoarea unui terț, care nu era prevăzut expres de cadrul legal și, prin urmare, nu era supus obligației de declarare.
Poziția reclamantului potrivit căreia nu avea obligația de a declara sumele primite gratuit de la părinți nu este compatibilă cu regimul legal aplicabil în anul 2013. Reclamantul avea obligația de a declara asemenea beneficii patrimoniale. Argumentul că omisiunea declarării la CNI ar fi avut relevanță numai sub aspectul integrității etice nu este convingător. Legea definea venitul ca orice spor patrimonial, indiferent de sursa de proveniență, și impunea declararea veniturilor obținute împreună cu membrii familiei. În acest context, lipsa declarării unor sume pretins primite cu titlu gratuit constituia un element relevant pentru aprecierea seriozității și coerenței explicației formulate ulterior de reclamant (vezi para. 84).
Reclamantul nu a declarat nici către ANI, nici anterior către CNI, un asemenea beneficiu patrimonial în anii în care a afirmat că mama sa a contribuit la achitarea ratelor de leasing. De asemenea, în materialele evaluării nu a fost prezentat un lanț probator complet între vînzarea vehiculului BMW 520D, încasarea prețului, disponibilitatea concretă a fondurilor și folosirea lor pentru achitarea primei rate de leasing din 20 noiembrie 2013. Simpla invocare a unei vânzări anterioare nu atestă caracterul cert și opozabil al acestei sume în favoarea reclamantului. Pentru a fi luată în calcul, era necesară demonstrarea unei legături financiare directe și riguros documentate între prețul încasat pe vehiculul părinților și achitarea ratei de leasing. Reclamantul nu a probat în mod convingător primirea acestor bani.
Pentru anul 2013, regimul declarării era guvernat de Legea nr. 1264/2002. Această lege nu prevedea o excepție pentru sumele sau avantajele patrimoniale 24 primite gratuit de la membrii familiei. Din acest motiv, reclamantul nu putea justifica omisiunea declarării prin invocarea unei excepții introduse ulterior în materia declarării averii și intereselor personale. Dacă părinții reclamantului au achitat rata de leasing în folosul acestuia, plata reprezenta un avantaj patrimonial, deoarece stingea o obligație financiară proprie. Din acest motiv, suma trebuia declarată, explicată și dovedită.
În aceste condiții, instanța constată că a fost corectă aprecierea CSM că suma de 205.433 de lei nu putea fi acceptată drept sursă dovedită și declarabilă de acoperire a obligației financiare asumate de reclamant. Dacă plata efectuată de către terți a stins o obligație financiară proprie a reclamantului și i-a atribuit prin urmare un avantaj economic, suma nu poate fi percepută ca flux de intrare și negată, în același timp, sub aspectul beneficiului patrimonial relevant în materia declarării. iv. Includerea în fluxurile de ieșire a ratelor de leasing aferente vehiculului Skoda Superb, fabricat în 2014.
Pentru anul 2014, în fluxurile de ieșire au fost incluse prima rată de leasing pentru vehiculul Skoda Superb, fabricat în 2014, în sumă de 267.671 de lei, și ratele ulterioare, în sumă de 43.303 de lei. Pentru acest an, reclamantul a contestat includerea acestor sume în fluxul său de ieșire. El a motivat că aceste plăți au fost acoperite, integral ori parțial, pe de o parte din vânzarea vehiculului anterior și pe de altă parte din resursele financiare ale părinților săi. Reclamantul nu contestă încheierea contractului de leasing din 28 mai 2014, nici dobândirea de către el a vehiculului Skoda Superb, a/f 2014, nici executarea plăților aferente acestui bun. El susține doar că o parte din costuri a fost suportată de părinții săi.
Datele financiare reținute de Comisie și menținute de CSM confirmă că, în anul 2014, fluxurile de ieșire au depășit fluxurile de intrare cu 85.186 de lei. În anul respectiv, gospodăria reclamantului a realizat venituri salariale nete în cuantum de 120.802 de lei, venituri din arendă în sumă de 1.230 de lei, a dispus de economii inițiale de 37.335 de lei, a obținut 188.527 de lei din vânzarea vehiculului Skoda Octavia, a/f 2013, și a beneficiat de două împrumuturi în cuantum total de 310.686 de lei, acceptate de Comisie în fluxul de intrare. Fluxul de intrare a fost stabilit la 658.580 de lei. În fluxul de ieșire, Comisia a inclus cheltuielile de consum ale gospodăriei, în sumă de 79.781 de lei, primele două rate pentru apartamentul din strada Romană, în cuantum de 293.227 de lei, ratele aferente leasingului pentru vehiculul Skoda Octavia, a/f 2013, în sumă de 19.715 de lei, cheltuielile aferente achitării primei rate pentru vehiculul Skoda Superb, a/f 2014, în mărime de 267.671 de lei și 43.303 de lei pentru ratele ulterioare, precum și economiile existente la sfârșitul anului, în sumă de 40.069 de lei. Acest calcul conduce la un flux total de ieșire de 743.766 de lei.
Instanța reține că suma de 188.527 de lei, obținută din vânzarea vehiculului Skoda Octavia, a fost deja inclusă în fluxurile de intrare pentru anul 25 2014. Prin urmare, principala sursă invocată pentru finanțarea noii achiziții a fost deja valorificată în favoarea reclamantului. Acesta solicită, în esență, excluderea din fluxurile de ieșire a diferenței dintre suma obținută din vânzare și costul inițial al noului vehicul, precum și a ratelor ulterioare, susținând că acestea au fost achitate de părinții săi. Actele dosarului nu confirmă legătura de cauzalitate dintre diferența de 4.183,33 de euro și suma de 43.303 de lei, la data efectuării plăților, cu resurse certe și disponibile ale părinților. Referirea la veniturile și economiile acumulate de aceștia începând cu anul 1999 instanța reține că acestea rămân afirmații pur declarative. Reclamantul nu a efectuat identificarea concretă a fondurilor, a disponibilității lor în anul 2014 și respectiv a transferului efectiv către destinația vizată, pentru ca acestea să poată fi reținute în contul fluxurilor financiare de intrare. Teza privind excluderea din analiza financiară a plăților efectuate de mama reclamantului, în calitate de fidejusor, nu poate fi acceptată. Achitarea de către un terț a obligațiilor financiare ale reclamantului produce un beneficiu patrimonial direct pentru acesta, întrucât datoria sa este stinsă din resursele altei persoane. Prin urmare, asemenea operațiuni trebuie reflectate în analiza fluxurilor financiare, potrivit aceluiași raționament aplicat pentru anul 2013 (vezi analiza pe anul 2013).
În aceste condiții, instanța constată că reclamantul nu a probat sub nici un aspect reducerea soldului financiar negativ al gospodăriei reclamantului pentru anul 2014, motiv pentru care urmează a fi reținută concluzia CSM. v. Contestarea donației de 30.000 de euro și excluderea cheltuielilor aferente vehiculului Hyundai Tucson și ratelor de leasing pentru Skoda Superb pentru anul 2015
Pentru anul 2015, reclamantul a contestat donația de 30.000 de euro, suma de 359.020 de lei, aferentă vehiculului Hyundai Tucson, a/f 2015, și suma de 83.495 de lei, reprezentând ratele de leasing pentru vehiculul Skoda Superb, a/f 2014. El a susținut că donația primită de soția sa de la I.M. a fost reală, licită și probată. Reclamantul a susținut că vehiculul Hyundai Tucson aparținea părinților săi, iar ratele de leasing pentru Skoda Superb au fost achitate de aceștia din resurse proprii. Potrivit calculelor sale, în anul 2015 gospodăria nu a înregistrat un deficit, ci un sold pozitiv de 183.522 de lei.
Curtea reține că, pentru justificarea donației de 30.000 de euro, reclamantul a prezentat un contract de donație și a susținut că banii proveneau de la fratele soției sale. Acesta ar fi transmis anterior mamei sale anumite sume spre păstrare, din care ar fi decis ulterior să-i doneze surorii sale 30.000 de euro.
Curtea observă că donația a fost declarată la CNI în declarația anuală pentru anul 2015. Totodată, contractul de donație cuprindea condiții exprese privind destinația și regimul juridic al sumei donate. Potrivit clauzelor contractuale, suma urma să fie transferată la momentul semnării contractului, iar soția reclamantului avea obligația să păstreze fondurile în numele celor doi copii 26 minori până la împlinirea vârstei de 18 ani. De asemenea, obiectul donației trebuia separat de bunurile comune ale soților, iar, în cazul investirii în bunuri proprietate comună, soții urmau să semneze o declarație privind excluderea cotei proporționale aferente copiilor din masa bunurilor comune.
Reclamantul nu a explicat în ce mod suma donată a fost păstrată, dacă a fost investită ori dacă a fost utilizată în anul 2015 pentru acoperirea unor cheltuieli ale gospodăriei. De asemenea, nu a fost prezentată dovada întocmirii declarației prevăzute de clauza contractuală referitoare la excluderea cotei proporționale aferente copiilor din masa bunurilor comune, iar suma nu a fost ulterior evidențiată ca disponibil în numerar, nici în declarația pentru anul 2015 și nici în cele aferente anilor următori.
Aceste împrejurări nu permit stabilirea traseului sumei după declararea donației. Dacă banii au fost păstrați conform contractului, în beneficiul copiilor, ei nu puteau constitui resurse disponibile pentru cheltuielile familiei în anul 2015. Dacă au fost utilizați în acel an, reclamantul trebuia să indice momentul, modalitatea și scopul folosirii lor, însă asemenea explicații și probe nu au fost prezentate. În plus, la sfârșitul anului 2015, reclamantul a declarat economii în numerar de numai 25.000 de lei. Suma de 30.000 de euro nu a fost reflectată nici ca numerar, nici ca depozit bancar sau ca mijloace păstrate în altă formă. Dacă donația ar fi fost efectiv primită și păstrată pentru copii, era firesc ca această sumă considerabilă să figureze distinct în structura economiilor declarate.
Prin urmare, problema nu ține doar de existența contractului de donație sau de declararea sumei la CNI, ci de imposibilitatea de a stabili dacă această sumă a fost efectiv disponibilă pentru anul 2015 și dacă putea fi inclusă în fluxurile de intrare ale gospodăriei reclamantului pentru acel an.
În aceste condiții, chiar dacă Curtea ar admite, în favoarea reclamantului, că suma de 30.000 de euro a existat și că donația a fost reală, având în vedere clauzele contractului de donație, care trebuia respectat, această sumă nu poate fi inclusă în fluxurile de intrare pentru anul 2015 în lipsa unor explicații și probe privind păstrarea sau utilizarea ei. În orice caz, chiar și în ipoteza includerii acestei sume în calcul, pentru anul 2015 ar rămâne un sold negativ de 258.990 de lei, iar pentru ultimii 12 ani un sold negativ de 2.740.764 de lei. Prin urmare, această circumstanță nu este de natură să răstoarne concluzia CSM privind existența averii inexplicabile.
CSM a respins și obiecțiile privind includerea în calcul a sumei de 359.020 de lei, aferentă vehiculului Hyundai Tucson, fabricat în 2015, și a ratelor de leasing de 83.495 de lei pentru vehiculul Skoda Superb, fabricat în 2014. Reclamantul a susținut că părinții săi erau proprietarii și beneficiarii efectivi ai vehiculului Hyundai Tucson, iar prețul de 17.000 de euro fusese acoperit din vânzarea vehiculului Honda CR-V cu 15.000 de euro și din economiile părinților pentru diferența de 2.000 de euro. De asemenea, a afirmat că părinții acumulaseră 27 economii în anii anteriori și nu efectuaseră achiziții semnificative până în anul 2015.
Aceste susțineri nu au fost însoțite de date care să le confirme veridicitatea. Lipsesc dovezile privind cuantumul real al economiilor, disponibilitatea acestora în 2015 și legătura lor directă cu achiziția vehiculului Hyundai Tucson. Faptele constatate de CSM vin în contradicție cu versiunea expusă de reclamant. Părinții reclamantului aveau în anul 2015 venituri anuale de aproximativ 270.000 de lei. În același an, au constituit depozite bancare în sumă totală de 120.000 de lei. Ei au efectuat și alte operațiuni relevante, inclusiv cele legate de vehiculul Honda CRV. La acestea se adaugă cheltuielile curente ale gospodăriei. Acest ansamblu de date infirmă existența unei capacități financiare a părinților pentru suportarea costului automobilului Hyundai Tucson. Este relevant și faptul că reclamantul a semnat personal contractul de cumpărare al vehiculului Hyundai Tucson. Explicația reclamantului potrivit căreia ar fi semnat în locul mamei sale, deoarece aceasta își uitase ochelarii, nu este convingătoare. Aceeași explicație apare și în legătură cu o altă tranzacție distinctă, încheiată într-un interval apropiat. Repetarea aceleiași poziții susține concluzia că semnarea contractelor de către reclamant reflecta o implicare patrimonială reală. Această realitate este confirmată și de modul în care a fost gestionată asigurarea vehiculului, deoarece mama reclamantului figura ca beneficiar principal al poliței RCA, deși nu deținea un permis de conducere valabil. O astfel de desemnare apare drept o formalitate menită să acopere faptul că beneficiarul real al bunului era, în fapt, reclamantul.
Curtea mai observă că plățile imputate reclamantului, în sumă de 83.495 lei, achitate pentru ratele de leasing ale autoturismului Skoda Superb a/f 2014, nu pot fi excluse pentru simplul fapt că mama reclamantului a figurat ca fidejusor. Reclamantul era atât subiect al obligației contractuale de plată a ratelor de leasing, cât și beneficiar al utilizării bunului. În acest sens, se mențin considerentele expuse anterior în analiza aferentă anului 2013, cu privire la plățile efectuate de terți pentru stingerea obligațiilor financiare ale subiectului evaluării.
Circumstanțele referitoare la modalitatea de semnare a actelor, caracterul formal al asigurărilor RCA și plata ratelor prin intermediul mamei conturează o strategie menită să mascheze realitatea patrimonială, nu să o justifice. Aceste elemente, departe de a risipi suspiciunile Comisiei, le consolidează, transformând coincidențele în indicii ale unei conduite evazive. În aceste condiții, instanța constată că CSM a fost îndreptățit să mențină, pentru anul 2015, concluzia existenței unei averi inexplicabile. vi. Averea inexplicabilă pentru anul 2016
Fluxurile financiare și diferența patrimonială pentru anul 2016 au rezultat din includerea, în fluxurile de intrare, a sumei de 358.037 de lei obținute din 28 vânzarea vehiculului Hyundai Tucson, fabricat în 2015, iar în fluxurile de ieșire, a prețului de 693.696 de lei achitat pentru vehiculul Hyundai Santa Fe, fabricat în 2016, precum și a ratelor de leasing de 80.458,20 lei și, respectiv, 116.440,31 lei pentru vehiculul Skoda Superb, fabricat în 2014. Reclamantul a contestat aceste componente ale calculului și a susținut că vehiculele Hyundai Tucson și Hyundai Santa Fe aparțineau în realitate părinților săi, că achizițiile auto au fost succesive și că valoarea noului vehicul a fost acoperită din prețul obținut prin înstrăinarea vehiculului anterior. El a susținut și că mama sa, în calitate de fidejusor, a achitat ratele de leasing incluse în fluxul său de ieșire.
Instanța reține că, pentru anul 2016, Comisia a calculat fluxuri financiare totale de intrare ale gospodăriei reclamantului în sumă de 1.005.615 de lei și fluxuri financiare totale de ieșire în sumă de 1.639.178 de lei și a reținut o diferență negativă de 633.563 de lei. Datele reținute de Comisie, menținute de CSM, infirmă această poziție. În privința vehiculului Hyundai Santa Fe, tabelul fluxurilor financiare ale părinților pentru anul 2016 indică venituri totale de 689.413 de lei și cheltuieli totale de 761.354 de lei, cu o diferență de minus 71.942 de lei. Aceste date includ deja suma de 358.037 de lei provenită din vânzarea vehiculului Hyundai Tucson.
Reclamantul nu a identificat economii în numerar din anii precedenți, ci a făcut referire doar la sursele de venit. În aceste condiții, concluzia că părinții reclamantului nu dispuneau de resursele necesare pentru a justifica această achiziție se menține. În același cadru, analiza Comisiei tratează în mod unitar operațiunile patrimoniale aferente vehiculelor în discuție. Suma de 414.000 de lei, obținută din vânzarea vehiculului Skoda Superb, a/f 2014, și suma de 358.037 de lei, obținută din vânzarea vehiculului Hyundai Tucson, a/f 2015, au fost incluse în fluxul de intrare al gospodăriei reclamantului pentru anul 2016.
Este eronată încercarea reclamantului de a opera o scindare artificială a fluxurilor sale financiare, prin care veniturile din înstrăinarea vehiculelor sunt revendicate ca resurse proprii, în timp ce cheltuielile sau activele aferente sunt disociate și atribuite exclusiv părinților. Această logică este nejustificată în planul analizei patrimoniale. Nu se poate admite un sistem în care reclamantul își atribuie doar beneficiile, eludând totodată obligațiile corelative prin invocarea unor terțe persoane.
Aceleași date obiective susțin menținerea în analiza financiară a sumei de 358.037 de lei, rezultată din vânzarea vehiculului Hyundai Tucson, a/f 2015. Această concluzie nu se sprijină pe simpla înregistrare formală a dreptului de proprietate, ci pe ansamblul circumstanțelor reținute. Potrivit datelor ASP, în perioada august 2016 – aprilie 2018, soția reclamantului figura cu drept de folosință asupra vehiculului Hyundai Santa Fe și a utilizat vehiculul pentru deplasări în afara țării în cinci ocazii. Polițele RCAE emise pentru perioadele 15 octombrie 2016–29 octombrie 2016, 06 mai 2017–20 mai 2017, 23 iulie 2017–06 29 august 2017, 06 octombrie 2017–20 octombrie 2017 și 01 ianuarie 2018–15 ianuarie 2018 confirmă această împrejurare.
În cazul ambelor vehicule Hyundai, soția reclamantului a figurat drept beneficiar unic și principal al polițelor RCAE. Deși mama reclamantului era indicată ca beneficiar principal al polițelor RCAI, aceasta nu deținea un permis de conducere valabil. Raportată la utilizarea efectivă a vehiculelor de către familia reclamantului, înscrierea mamei în polițele RCAI apare ca fiind pur formală. Implicarea directă a reclamantului rezultă și din faptul că acesta a semnat personal contractele de vânzare-cumpărare pentru ambele vehicule, în anii 2015 și 2016. Explicația potrivit căreia mama sa își uitase ochelarii nu este credibilă, mai ales că aceeași situație s-ar fi repetat în cazul a două tranzacții succesive (vezi para.113). Se mai reține că Hyundai Tucson, fabricat în 2015, a fost vândut în decurs de un an, iar Hyundai Santa Fe, fabricat în 2016, după doi ani de la achiziționare. Această succesiune rapidă a tranzacțiilor nu susține afirmația că vehiculele erau destinate uzului mamei reclamantului. Nu există o explicație rezonabilă pentru care o persoană fără permis de conducere, care nu utiliza efectiv vehiculele, ar fi cumpărat și înstrăinat, într-un interval scurt, automobile de valoare ridicată. Apreciate împreună cu modul de utilizare a vehiculelor, datele din polițele de asigurare și implicarea directă a reclamantului în încheierea contractelor, aceste împrejurări confirmă concluzia Comisiei, menținută de CSM, că beneficiarul efectiv era familia reclamantului, nu mama sa. În consecință, suma obținută din vânzarea vehiculului Hyundai Tucson a fost inclusă justificat în fluxurile financiare ale gospodăriei reclamantului.
În raport cu cele expuse în paragrafele precedente, reclamantului îi revenea sarcina de a proba că bunurile și plățile în discuție aparțineau părinților săi. În ceea ce privește ratele de leasing pentru vehiculul Skoda Superb, a/f 2014, instanța a răspuns deja aceleiași obiecții în analiza aferentă anului 2015. Considerentele expuse acolo rămân incidente și pentru anul 2016. În ceea ce privește celelalte componente ale calculului financiar pentru anul 2016, acestea nu au fost contestate distinct de reclamant. În aceste condiții, instanța nu identifică temei pentru a se îndepărta de calculul reținut de Comisie și menținut de CSM. vii. Averea inexplicabilă pentru anul 2017
Pentru anul 2017, chestiunea litigioasă privește prețul apartamentului din str. Miron Costin și includerea în fluxul de ieșire a ratelor de leasing pentru Skoda Superb, în sumă de 88.231 de lei. Reclamantul solicită recunoașterea prețului contractual al apartamentului, de 1.127.740 de lei, și excluderea ratelor de leasing din calculul ieșirilor sale. El susține că actul este valabil, că prețul înscris în contract exprimă voința părților și că valoarea de gaj și valoarea de lichidare din raporturile de ipotecă nu pot fi preluate ca preț al tranzacției. În susținerea acestei poziții, reclamantul invocă natura evaluării efectuate în cadrul 30 relației de creditare și declarația vânzătorului I.F. din 21 mai 2025, dată în fața notarului, prin care acesta a confirmat prețul negociat și faptul că a decis încheierea tranzacției. Pe aceeași linie, reclamantul susține că ratele de leasing au fost achitate de mama sa, în calitate de fidejusor, și că, în aceste condiții, fluxul de intrare pentru anul 2017 este de 1.443.696 de lei, iar fluxul de ieșire este de 1.355.551 de lei, cu un sold pozitiv de 88.145 de lei.
Datele obiective reținute de CSM contrazic această poziție. Evaluarea obținută prin ProCreditBank indică o valoare de piață de 2.923.070 de lei și o valoare de lichidare de 2.183.177 de lei. Datele de la Bursa LARA arată că un apartament similar valora cel puțin 1.771.986 de lei. Mai mult, imobilul a fost înregistrat ca proprietate în ianuarie 2017 și ca reședință în aprilie 2017. Aceste detalii confirmă că apartamentul era locuibil încă de la momentul cumpărării, ceea ce exclude ipoteza că prețul redus s-ar datora stării bunului. Totodată, CSM a notat că vânzătorul avea interesul să obțină un preț cât mai bun, nefiind logic să accepte o sumă mult diminuată. Diferența dintre prețul contractual de 1.127.740 de lei și reperele obiective disponibile evidențiază o neconcordanță substanțială.
Având în vedere discrepanța dintre prețul declarat și realitatea pieței imobiliare, sarcina de a demonstra acest decalaj îi revenea exclusiv reclamantului. O simplă invocare a libertății contractuale sau a negocierii directe nu poate acoperi o diferență atât de mare. Argumentul reclamantului, că evaluarea bancară ar fi fost realizată doar pentru garantarea creditului, este inoperant. Chiar dacă scopul unei astfel de evaluări este de a asigura banca, ea rămâne un reper tehnic neutru, fundamentat pe criterii obiective. Mai mult chiar, asemenea evaluări efectuate de bănci indică de regulă o valoare mai mică decât cea de piață, pentru a permite valorificarea ulterioară a bunului gajat fără pierderi pentru bancă. De altfel, într-o tranzacție de bună-credință, un vânzător urmărește obținerea prețului real al bunului. Acceptarea unui preț mult sub evaluarea bancară indică un scop ascuns, străin finalității economice a raportului de vânzare-cumpărare. Nu poate fi primită nici încercarea de a discredita datele Bursei LARA. Aceasta reprezintă un instrument de referință în domeniu, iar valorile indicate de bursă, coroborate cu evaluarea bancară, conturează o imagine coerentă asupra prețului mediu de piață din zonă. Reclamantul nu a oferit nicio contraevaluare care să infirme aceste cifre, limitându-se la a invoca un caracter „general” al datelor. Or, în absența datelor care să confirme valoarea mai mică a apartamentului său decât a imobilelor similare, această critică rămâne pur teoretică.
Declarația vânzătorului din 21 mai 2025 urmează a fi apreciată cu prudență. Aceasta confirmă existența acordului de voință, dar nu explică rațiunea economică a stabilirii unui preț semnificativ inferior valorii de piață. În cadrul evaluării integrității financiare, instanța nu se poate limita la declarațiile părților, ci trebuie să verifice dacă tranzacția este justificată economic. Lipsa unei explicații credibile pentru renunțarea vânzătorului la o sumă considerabilă în 31 beneficiul reclamantului constituie un indiciu că tranzacția depășește cadrul unei relații comerciale obișnuite.
În privința ratelor de leasing, plata efectuată de un fidejusor nu scutește reclamantul de obligația de a demonstra proveniența fondurilor. Obligația contractuală subzistă în patrimoniul reclamantului, iar intervenția terțului nu poate neutraliza obligația de justificare a fluxurilor financiare. Acceptarea tezei că plata făcută de un terț ar exclude automat suma din fluxul financiar al gospodăriei ar deschide o cale prin care orice flux de numerar ar putea fi mascat. În acest sens, se menține abordarea din analiza anului 2013, apreciindu-se că achitarea datoriilor personale prin intermediul unor terți constituie un beneficiu patrimonial direct care trebuie inclus în fluxul de ieșire reținut.
Prin urmare, Curtea apreciază că CSM a avut temei rezonabil să considere că prețul înscris în contract nu reflectă valoarea reală a tranzacției, iar includerea ratelor de leasing în fluxul de ieșire este demonstrată. În lipsa unor probe contrare pertinente, constatările CSM privind existența unei averi inexplicabile pentru anul 2017 sunt susținute de materialele cauzei și nu relevă o apreciere arbitrară sau vădit nerezonabilă a situației patrimoniale a reclamantului. viii. Neacceptarea donației și atribuirea valorilor aferente vehiculelor Hyundai Santa Fe și Skoda Kodiaq în fluxurile financiare pentru anul 2018
Fluxurile financiare și diferența patrimonială reținute pentru anul 2018 au fost legate de refuzul CSM de a reține donația de 5.000 de euro, invocată ca fiind primită de soția subiectului de la cumnatul I.M., de includerea în fluxul de intrare a valorii de 506.400 lei, provenite din înstrăinarea vehiculului Hyundai Santa Fe, a/f 2016, precum și de includerea în fluxul de ieșire a ratelor de leasing pentru vehiculele Skoda Superb, a/f 2016 și a/f 2018, și a valorii de 668.448 lei, aferente vehiculului Skoda Kodiaq, a/f 2018. Pentru acest an, reclamantul a solicitat acceptarea donației ca sursă de venit, excluderea valorii de 506.400 lei din fluxul de intrare, excluderea sumelor de 9.697 lei și 6.106 lei din fluxul de ieșire și excluderea valorii de 668.448 lei. El a motivat că donația a fost reală, că valoarea obținută din vânzarea Hyundai Santa Fe și costul vehiculului Skoda Kodiaq trebuiau atribuite familiei Dolgan și că o parte din ratele de leasing a fost suportată de mamă, în calitate de fidejusor. Pe baza acestor susțineri, reclamantul a arătat că fluxul de intrare pentru anul 2018 este de 2.113.007 lei, fluxul de ieșire este de 2.062.501 lei, iar soldul pentru acest an este pozitiv, în cuantum de 50.506 de lei.
Datele reținute de CSM infirmă această poziție. În partea ce ține de donația de 5.000 de euro, Comisia a menținut argumentele reținute pentru anul 2015, deoarece și în acest caz suma era invocată ca provenind de la aceeași persoană, I.M. (vezi analiza pe anul 2015). 32
În partea ce ține de valoarea de 506.400 lei, provenită din înstrăinarea vehiculului Hyundai Santa Fe, a/f 2016, și de teza potrivit căreia vehiculul aparținea în realitate părinților, CSM a menținut concluziile dezvoltate în analiza vehiculelor Hyundai. (vezi analiza pe anul 2016).
În partea ce ține de vehiculul Skoda Kodiaq, a/f 2018, CSM a reținut că mama subiectului figura ca beneficiar principal al polițelor RCAI în perioada aprilie 2018 – iunie 2021, deși nu deținea permis de conducere valabil, ceea ce conferă acestei înregistrări un caracter formal. Din iunie 2021 și până la vânzarea vehiculului, soția subiectului a figurat ca beneficiar principal al polițelor RCAI, iar subiectul și tatăl său vitreg ca beneficiari secundari. Soția subiectului a deținut și patru polițe RCAE pentru același vehicul și a achitat șase amenzi contravenționale aplicate pentru încălcări săvârșite în timp ce conducea acest vehicul. Aceste elemente susțin frecvența utilizării efective de către familia subiectului. Dubiile CSM au fost întărite și de împrejurarea că, din anul 2017, tatăl vitreg al subiectului utiliza gratuit un vehicul Ford Focus, a/f 2017, înmatriculat pe numele socrului subiectului, în timp ce mama subiectului figura ca proprietară a unui SUV de dimensiuni mari. Această situație nu susține teza că vehiculul Skoda Kodiaq, a/f 2018, a fost achiziționat pentru uzul real al mamei și al tatălui vitreg.
În ceea ce privește aspectele ce țin de ratele de leasing și de caracterul oneros al obligațiilor achitate prin intermediul fidejusorului, Curtea reiterează raționamentul expus detaliat în analiza aferentă anului 2013, considerându-l pe deplin aplicabil și în acest caz. De asemenea, argumentele vizând atribuirea veniturilor din vânzarea autoturismului Hyundai Santa Fe și justificarea costului vehiculului Skoda Kodiaq au fost deja tranșate în analiza aferentă anului 2016, motiv pentru care Curtea menține poziția exprimată anterior, considerând că poziția reclamantului nu răstoarnă concluziile Comisiei.
Curtea mai observă că ipoteza utilizării ocazionale a vehiculelor este infirmată de materialul probator administrat. Polițele de asigurare (RCAI/RCAE), coroborate cu sancțiunile contravenționale aplicate soției reclamantului pentru conducerea autoturismului Skoda Kodiaq, demonstrează indubitabil o utilizare constantă și nemijlocită a bunului de către familia subiectului. Prin urmare, reclamantul a eșuat în a-și proba versiunea.
În concluzie, analiza coroborată a probatoriului relevă un tipar de conduită constant manifestat prin asumarea unor cheltuieli semnificative disimulate sistematic prin intervenția unor terți sau prin susțineri neprobate. Succesiunea acestor evenimente nu reprezintă o simplă serie de coincidențe, ci conturează un tipar de gestionare netransparentă a fluxurilor financiare, incompatibil cu statutul și obligațiile de integritate ale magistratului. O astfel de succesiune de circumstanțe nu poate fi acceptată ca fiind conformă rigorilor de integritate, constituind, dimpotrivă, o confirmare a dubiilor privind inexistența resurselor, fapt ce impune menținerea soluției de nepromovare a evaluării. 33 ix. Diminuarea cheltuielilor aferente vehiculului Skoda Superb, a/f 2021
Cheltuielile reținute pentru anul 2021 cu privire la vehiculul Skoda Superb, a/f 2021, sunt formate din prima rată de leasing, în sumă de 521.790 lei, și din ratele de leasing achitate în cursul anului, în sumă de 56.371 lei. Pentru acest an, reclamantul a solicitat atribuirea în sarcina sa a sumei de 435.268 lei din prima rată și a sumei de 30.000 lei din ratele ulterioare. El a motivat că diferența de 86.522 lei din prima rată și diferența de 26.371 lei din ratele ulterioare au fost suportate de familia mamei sale. A susținut și că suma de 28.138 lei, aferentă asigurării vehiculului, era inclusă în prima rată și nu putea fi reținută ca plată distinctă. Pe baza acestei abordări, reclamantul a arătat că fluxul său de ieșire pentru anul 2021 este de 752.602 lei, nu de 985.795 lei, iar diferența dintre intrări și ieșiri este negativă cu 5.029 de lei.
Datele reținute de CSM infirmă această poziție. Pentru anul 2021, CSM a reținut un flux de intrare de 747.573 de lei, format din venituri salariale, economii disponibile la sfârșitul anului 2020, suma de 420.000 de lei din vânzarea vehiculului Volkswagen Passat, a/f 2018, și alocația pentru copii din România. La ieșiri, CSM a inclus 12.252 de lei plăți de leasing pentru Volkswagen Passat, prima rată de 521.790 lei pentru Skoda Superb, plăți ulterioare de 56.371 lei pentru același vehicul, 30.000 lei cheltuieli de vacanță, 162.163 de lei CCP, 76.994 de lei taxe de studii și 5.925 de lei economii bancare. Din acest calcul a rezultat un flux de ieșire de 865.495 de lei și un sold negativ de 117.922 de lei. Calculul final al CSM nu cuprinde suma de 28.138 lei ca poziție distinctă, ci numai valorile de 521.790 lei și 56.371 lei.
Curtea notează că reclamantul a recunoscut în sarcina sa suma de 435.268 lei din prima rată și suma de 30.000 lei din ratele ulterioare, iar diferența a atribuit-o, prin estimare, familiei mamei sale. Această împărțire nu este susținută prin elemente apte să individualizeze contribuția acestei familii și să confirme că sarcina patrimonială aferentă acestor plăți nu a revenit gospodăriei reclamantului. Obiecția privind suma de 28.138 lei nu răstoarnă calculul CSM, cât timp această sumă nu apare în calculul final ca plată distinctă (vezi analiza pe anul 2013). Acest fapt este suficient pentru a constata că reclamantul nu și-a onorat sarcina de a dovedi versiunea sa și că faptele reținute de CSM sunt întemeiate.
Curtea notează că poziția reclamantului privind contribuția familiei mamei sale la achitarea primei rate și a ratelor ulterioare pentru vehiculul Skoda Superb, a/f 2021, nu este probată prin elemente care să lege această familie de plățile invocate. Din actele reținute de Comisie și CSM, rezultă plata primei rate de 521.790 lei și a ratelor ulterioare de 56.371 lei pentru acest vehicul. Din același calcul nu rezultă o dublare a costului asigurării. x. Diminuarea parțială a ratelor de leasing pentru vehiculul Skoda Superb, a/f 2021, pentru anul 2022 34
Cheltuielile reținute pentru anul 2022, în partea contestată, privesc ratele de leasing pentru vehiculul Skoda Superb, a/f 2021, în sumă de 71.536 lei. Reclamantul a confirmat fluxul de intrare în cuantum de 327.200 lei. În privința fluxului de ieșire, el a susținut că îi revine doar suma de 58.959 lei din totalul ratelor de leasing, iar diferența de 12.577 lei trebuia atribuită familiei mamei sale. În susținerea acestei poziții, reclamantul a arătat că a prezentat probe din care ar rezulta această repartizare. Pe baza acestei abordări, el a susținut că fluxul total de ieșire pentru anul 2022 este de 407.741 lei și că soldul negativ pentru acest an este de 80.541 de lei.
Datele reținute de Comisie și CSM infirmă această poziție. Pentru anul 2022, se constată un flux de intrare de 327.200 de lei, format din venituri salariale, plăți de asigurări sociale, venituri din arendă, economii bancare disponibile la sfârșitul anului 2021 și alocația pentru copii din România. La ieșiri, s-a inclus CCP în sumă de 197.098 de lei, plățile de leasing pentru Skoda Superb, a/f 2021, în sumă de 71.536 lei, cheltuieli de asigurare în sumă de 25.051 de lei, taxe de studii în sumă de 53.449 de lei, cheltuieli de vacanță de 73.000 de lei și economii bancare în sumă de 184 de lei. Din acest calcul a rezultat un flux de ieșire de 420.318 de lei și un sold negativ de 93.118 de lei. În acest cadru, Comisia și CSM au inclus integral suma de 71.536 lei, ca plăți efectuate în baza Contractului de leasing nr. 1870 din 2 martie 2021.
La acest capitol, Curtea reiterează raționamentul expus în paragrafele precedente ale prezentei analize, subliniind că susținerea poziția reclamantului că din totalul de 71.536 lei, doar suma de 58.959 lei îi revine, diferența de 12.577 lei fiind suportată de familia mamei sale este inaptă să infirme calculul Comisiei și al CSM. Această deducere, operată unilateral de către reclamant prin atribuirea diferenței către terți, indică expres caracterul arbitrar al poziției sale. Faptul că reclamantul a confirmat fluxul de intrare și a contestat numai o parte din fluxul de ieșire întărește concluzia că divergența privește strict repartizarea acestei sume, nu existența obligației de plată în sine. Pentru aceeași regulă privind pretinsa suportare a plății de către familia mamei, vezi analiza pe anul 2021.
Curtea constată că CSM a avut temei să mențină în fluxul de ieșire al anului 2022 suma integrală de 71.536 lei, aferentă ratelor de leasing pentru vehiculul Skoda Superb, a/f 2021. xi. Excluderea valorilor aferente vehiculelor Skoda Kodiaq din fluxurile financiare pentru anul 2023
Fluxurile financiare și diferența patrimonială reținute pentru anul 2023 privesc, în partea contestată, includerea în fluxul de intrare a sumei de 640.323 lei, provenite din vânzarea vehiculului Skoda Kodiaq, a/f 2018, și includerea în fluxul de ieșire a sumei de 739.373 lei, reprezentând prețul de achiziție al vehiculului Skoda Kodiaq, a/f 2023. Reclamantul a solicitat excluderea ambelor sume. El a susținut că vehiculele Skoda Kodiaq, a/f 2018 și a/f 2023, au aparținut 35 mamei și tatălui său vitreg, că părinții dispuneau de capacitate financiară formată din economii și venituri din anii de referință și că prețul vehiculului Skoda Kodiaq, a/f 2023, a fost acoperit din valoarea obținută prin înstrăinarea vehiculului Skoda Kodiaq, a/f 2018, iar diferența din economiile familiei Dolgan. Pe această bază, reclamantul a arătat că fluxul de intrare pentru anul 2023 este de 343.622 lei, fluxul de ieșire este de 360.790 lei, iar soldul pentru acest an rămâne negativ, în cuantum de 17.168 de lei.
Datele reținute de Comisie și analizate de CSM infirmă această poziție. În privința vehiculului Skoda Kodiaq, a/f 2018, indicatorii privind beneficiarul efectiv, datele din polițele RCAI și RCAE, sancțiunile contravenționale aplicate soției subiectului, lipsa unui permis de conducere valabil al mamei subiectului, precum și elementele privind utilizarea vehiculului Ford Focus, a/f 2017, de către tatăl vitreg, au fost deja expuse în analiza pentru anul 2018. Curtea menține acele motive și le aplică în aceeași măsură și pentru anul 2023.
În privința vehiculului Skoda Kodiaq, a/f 2023, Comisia și CSM au constatat că soția subiectului a fost înregistrată ca beneficiar unic și principal al poliței RCAI aferente acestui vehicul, pentru perioada martie 2023 până în prezent. Aceasta a contractat patru polițe RCAE pentru același vehicul și a efectuat patru deplasări în afara țării cu acesta, de la momentul achiziționării. Niciun alt titular nu a fost înregistrat ca beneficiar în polițele de asigurare. Comisia și CSM au reiterat și dubiile exprimate în legătură cu vehiculul Skoda Kodiaq, a/f 2018, raportat la faptul că familia mamei subiectului utiliza deja un vehicul Ford Focus, a/f 2017, înmatriculat pe numele socrului subiectului. Aceste elemente susțin concluzia că familia subiectului a fost beneficiarul efectiv al vehiculelor Skoda Kodiaq, a/f 2018 și a/f 2023, iar includerea în calcul a venitului din vânzarea primului vehicul și a cheltuielii pentru achiziția celui de-al doilea corespunde realității, reținute de CSM.
Curtea constată că această linie de apărare, axată pe transferarea responsabilității financiare către terți, constituie un tipar recurent în argumentația reclamantului, regăsit și în analiza aferentă celorlalți ani. Mai mult, recunoașterea de către reclamant a unui sold negativ pentru anul 2023, prin propriul său calcul, tranșează orice dubiu privind realitatea dezechilibrului financiar, disputa reducându-se, în esență, doar la cuantumul acestuia. În ceea ce privește determinarea beneficiarului real al autoturismului Skoda Kodiaq, a/f 2018, Curtea își menține raționamentul consacrat deja în analiza aferentă anului 2018.”
În acest sens, Curtea reține temeinicia calculelor Comisiei și ale CSM. Includerea în fluxul de venituri a sumei de 640.323 lei (din vânzarea vehiculului Skoda Kodiaq, a/f 2018) și în cel de cheltuieli a sumei de 739.373 lei (pentru achiziția modelului 2023) este corectă. Argumentele reclamantului sunt inoperante și nu infirmă bilanțul financiar stabilit. În consecință, menținerea fluxului de ieșiri în cuantum de 1.100.163 de lei și a soldului negativ de 116.218 36 de lei pentru anul 2023 este legală și temeinică, iar dezechilibrul financiar persistă.
Curtea mai observă că, în ipoteza în care un anumit criteriu de calcul ar fi exclus, concluzia generală asupra integrității financiare a reclamantului rămâne neschimbată. Analiza de ansamblu a situației patrimoniale relevă un dezechilibru major, soldul negativ total fiind de 3.340.764 de lei. Pentru a atinge pragul admisibil de 234.000 lei, reclamantul ar fi trebuit să demonstreze eliminarea a peste 90% din valoarea averii inexplicabile. În aceste condiții, eventualele erori în calculul Comisiei sau al CSM nu au capacitatea de a schimba realitatea unui deficit patrimonial semnificativ și inacceptabil.
Reclamantul a invocat mai multe argumente pe care el le consideră erori procedurale grave care, dacă nu ar fi existat, ar fi dus la promovarea de către el a evaluării. El pretinde inter alia că Comisia nu a fost independentă, că el a fost supus unui tratament discriminator față de alți judecători care au promovat evaluarea, precum și că eliberarea sa automată din funcția de judecător îi încalcă dreptul la respectul vieții private.
Completul reiterează că competența Curții Supreme la examinarea contestațiilor depuse conform Legii nr. 252/2023 este una mai limitată decât cea prevăzută de Codul administrativ (mutatis mutandis decizia nr. 3-18/2024, §§ 67-70). Ea poate anula hotărârea CSM doar în cazurile menționate de art. 19 Legea nr. 252. Acesta prevede că Curtea Supremă admite contestația dacă constată că în cadrul procedurii de evaluare au fost admise erori procedurale grave care afectează caracterul echitabil al procedurii de evaluare sau că există circumstanţe de fapt care puteau duce la promovarea sau nepromovarea evaluării. Reclamantul nu a explicat cum admiterea argumentelor de mai jos ar fi determinat promovarea de către el a evaluării. i. Independența Comisiei și a CSM
Reclamantul susține că componența și modul de constituire a Comisiei nu întrunește standardele de independență impuse prin hotărârea CtEDO Oleksandr Volkov vs. Ucraina, 2013. Completul notează, în primul rând, că hotărârea dată nu se aplică Comisiei, ci organului care a analizat cauza și a luat decizia cu privire la demisia judecătorului, adică Consiliului. Soluția din cauza Oleksandr 20 Volkov a fost determinată și de lipsa unui control judecătoresc deplin a hotărârii Consiliului. Spre deosebire de Înalta Curtea Administrativă din Ucraina, Curtea Supremă de Justiție din Republica Moldova are competențe depline de a anula hotărârea Consiliului, nu doar să constate ilegalitatea acesteia și a lăsa determinarea efectelor hotărârii sale la discreția Consiliului.
Completul de asemenea notează că jumătate din membrii Consiliului sunt judecători de carieră. Aceștia sunt aleși de colegii săi prin vot secret. Astfel, componența Consiliului corespunde rigorilor din pct. 5.1 al Cărții Europene privind Statutul Judecătorului. Cealaltă jumătate a membrilor Consiliului au fost 37 numiți de către Parlament cu un vot calificat, în urma unui concurs public, după ce candidații au promovat evaluarea externă. Din componența Consiliului nu face parte Procurorul General sau ministrul Justiției. Membrii nejudecători ai Consiliului nu pot candida și activa pe durata mandatului în organele puterii legislative sau executive și nu pot avea afiliere politică. De asemenea, membrii Consiliului nu pot fi revocați de către organele care i-au numit sau ales. O asemenea componență și organizare a Consiliului este foarte diferită de Consiliul care a propus eliberarea din funcție a lui Aleksandr Volkov. Componența actuală a Consiliului este prevăzută de art. 122 alin. (1) din Constituție, normă modificată în anul 2022. Modificările date au fost avizate pozitiv de către Comisia de la Veneția, care nu a avut obiecții față de noua componență a Consiliului și modul de numire sau alegere a membrilor lui.
Deși reclamantul invocă pretinsa lipsă de independență și imparțialitate a Comisiei, acesta nu aduce argumente concrete sau probe care să susțină această afirmație. Art. 5 Legea nr. 252/2023 stabilește în mod expres că Comisia este independentă din punct de vedere funcțional și decizional față de orice persoană, fracțiune parlamentară sau partener de dezvoltare. Membrii acesteia au fost numiți cu respectarea procedurilor prevăzute de lege, cu un vot calificat, de către Parlament. Ei nu pot fi revocați de Parlament. Majoritatea membrilor Comisiei sunt străini propuși de partenerii de dezvoltare. Membrii străini sunt remunerați de partenerii de dezvoltare. Tot de străini este remunerat și secretariatul Comisiei. Membrii naționali sunt remunerați din bugetul de stat, însă remunerarea acestora este stabilită de lege și nu poate fi modificată de executiv. Regulamentul Comisiei este adoptat tot de Comisie. Executivul sau legislativul nu poate da indicații Comisiei sau membrilor săi. Atât membrii comisiei, cât și membrii secretariatului, beneficiază de imunitate funcțională. Aceste elemente constituie garanții suficiente împotriva oricărei influențe externe (vezi decizia nr. 3-12/2025, §144).
Prin urmare, argumentul privind lipsa de independență este neîntemeiat. ii. Critica respingerii cererii de administrare a probelor noi
Cu referire la respingerea solicitării de administrare a probelor de către CSM, acesta a respins cererea, cu motivarea că subiectul evaluării nu a dovedit imposibilitatea prezentării anterioare a acestor informații în cadrul procesului de evaluare.
Completul reține că rigoarea instituită de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 252/2023 privește expres procedura desfășurată în fața CSM, dar obligația de a demonstra imposibilitatea prezentării anterioare a probelor se impune și în faza examinării contestației de către Curtea Supremă de Justiție. Această interpretare rezultă din caracterul special al Legii nr. 252/2023, care instituie un mecanism unitar de evaluare și urmărește să împiedice reținerea probelor în etapele inițiale și valorificarea lor în instanța de judecată. Controlul exercitat de instanță privește 38 legalitatea hotărârii Consiliului, nu reluarea procedurii de evaluare și nici readministrarea probelor. Din acest motiv, instanța nu poate deveni un for de administrare a unor probe noi pe care subiectul a omis să le prezinte Comisiei și, după caz, CSM. Aceeași regulă se aplică și atunci când Consiliul a respins probele pentru că judecătorul nu a demonstrat imposibilitatea prezentării lor anterioare, iar ulterior acestea au fost anexate la cererea de chemare în judecată (mutatis mutandis decizia nr. 3-15/2024, §§ 83-84).
În cauză, reclamantul a invocat motive pentru prezentarea tardivă a înscrisurilor, însă nu a demonstrat existența unei imposibilități de a le prezenta la etapa evaluării. Consiliul a respins înscrisurile prezentate ulterior, deoarece condiția prevăzută de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 252/2023 nu a fost îndeplinită. Faptul că aceleași probe au fost anexate la cererea de chemare în judecată nu obligă instanța să le valorifice, în lipsa demonstrării imposibilității prezentării lor la etapa evaluării. Dacă, la această etapă, Curtea Supremă de Justiție ar lua în considerare probe anexate direct la cererea de chemare în judecată, fără verificarea cauzelor care au împiedicat prezentarea lor în fața Consiliului, cerința impusă de lege ar fi lipsită de efect util.
Chiar și în ipoteza luării în considerare a probelor prezentate, mai ales a raportului de expertiză extrajudiciară, concluzia nu s-ar schimba. Reclamantul a prezentat un raport de expertiză extrajudiciară, în care a susținut că a înregistrat un sold negativ de 230.076 lei. Acest raport se întemeiază pe aceeași metodologie financiară pe care Comisia și CSM au apreciat-o deja ca fiind neconformă cadrului normativ aplicabil evaluării. Calculul expus în raport rezultă dintr-o metodă care nu tratează economiile ca fluxuri financiare. O asemenea abordare este eronată. Atât timp cât sumele disponibile nu sunt cheltuite în anul pentru care se întocmește declarația, ele se reflectă la fluxurile de ieșire ale acelui an și la fluxurile de intrare ale anului următor. Reflectarea economiilor ca venituri atât în anul declarării, cât și în anul următor ar conduce la dubla calculare a acelorași venituri, fapt inadmisibil (mutatis mutandis decizia nr. 3-14/2025, §77). iii. Lipsa unei căi de atac împotriva deciziei Curții Supreme
Legea 252/2023 în art. 19 alin. (2) și (7) prevede că, contestaţia se depune la Curtea Supremă de Justiţie și că decizia asupra contestației este irevocabilă din momentul emiterii. Reclamantul susține că lipsa unei căi de atac care să verifice legalitatea hotărârea Curții Supre îi încalcă drepturile. Completul notează că statele sunt obligate să asigure dublul grad de jurisdicție doar în materie penală, așa cum prevede art. 2 Protocolul 7 la CoEDO. În hotărârea Xhoxhaj v. Albania, 2021, §§ 241-246, CtEDO deja a constatat că procedurile cu privire la evaluarea externă nu sunt „penale”, chiar dacă nepromovarea evaluării determină eliberarea judecătorului din funcție. Prin urmare, art. 2 Protocolul 7 la CoEDO este inaplicabil. În decizia nr. 153/2025, § 30, Curtea Constituțională de asemenea constatat că lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii Curții Supreme de Justiție este conformă Constituției. Prin urmare, argumentul reclamantului 39 privind lipsa dublului grad de jurisdicție este vădit neîntemeiat (vezi decizia nr. 3-12/2025, §§ 146-147). iv. Caracterul nejustificat al demiterii automate din funcția de judecător ca urmare a nepromovării evaluării
Reclamantul a invocat că eliberarea sa din funcție a atins pragul minim de severitate pentru a afecta viața privată. Completul este de acord că eliberarea din funcție a judecătorului și interdicția de a deține funcții de demnitate publică ar putea atrage incidența dreptul la viața privată. În hotărârea Xhoxhaj v. Albania, 2021, § 362, CtEDO nu a acceptat că eliberarea din funcție a unui judecător ca urmare a constatării unei averi inexplicabile a acestuia nu atrage automat aplicabilitatea art. 8 CoEDO. Chiar dacă acest drept ar fi fost aplicabil, acesta nu este absolut și admite limitări justificate. Eliberarea din funcție este prevăzută de art. 18 alin. (5) Legea nr. 252/2023 ca o consecință automată a nepromovării evaluării. Această normă a fost supusă controlului de constituționalitate și a fost găsită conformă Constituției (vezi Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 16 ianuarie 2025, §§130-133), iar instanța judecătorească nu poate interpreta legea în sensul lipsirii de efect a unor prevederi legale. Prin urmare, proporționalitatea eliberării din funcție a reclamantului nu poate fi pusă în discuție în această procedură. Completul totuși notează că Consiliul a constatat că reclamantul nu corespunde criteriilor de integritate financiară. Consiliul a constatat că reclamantul nu a putut să-și justifice venituri mai mari de 20 de salarii medii pe economie, iar pentru asemenea constatări orice funcționar public este demis în temeiul art. 34 alin. (3) Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate (vezi decizia nr. 3-12/2025, §§148-149).
Completul reiterează că Consiliul a constatat că reclamantul nu corespunde criteriului de integritate financiară prevăzut de art. 11 alin. (3) lit. a) Legea 252/2023. Persoana nu întrunește criteriul de integritate financiară atunci când diferența negativă dintre avere, cheltuieli și venituri depășește echivalentul a 20 de salarii medii pe economie stabilite pentru anul 2023, adică 234.000 de lei. În cazul reclamantului, această diferență era de aproape - 3.340.764 de lei. În mod ideal, judecătorii și procurorii trebuie să-și poată justifica întreaga avere și să nu înregistreze sold negativ. Legea 252/2023 a instituit un sold negativ constatarea căruia nu determină nepromovarea evaluării. Acesta a fost introdusă anume pentru a răspunde dificultăților care pot apărea la justificarea situațiilor financiare apărute cu mai mulți ani în urmă. Acest prag tolerabil este stabilit de lege, iar judecătorii nu pot să îl micșoreze sau majoreze de la o cauză la alta. Prin Hotarârea nr. 2 din 16 ianuarie 2025, §§ 97-102, Curtea Constituțională deja a constatat că art. 11 alin. (3) lit. a) Legea 252/2023 nu contravine Constituției. Prin urmare, acest argument nu poate fi admis.
Situația este mai nuanțată în cazul integrității etice. Deși judecătorii și procurorii sunt chemați să ia măsuri rezonabile pentru a exclude erorile judiciare, erorile profesionale sunt inevitabile. Având în vedere consecințele nepromovării 40 evaluării externe și lipsa unui control judiciar al efectelor acestei decizii, doar erorile deosebit de grave ar trebui să ducă la eliberarea din funcție a unui judecător sau procuror. Gravitatea încălcării integrității etice urmează a fi analizată în circumstanțele fiecărei cauze, având în vedere inclusiv cât de evidentă este eroarea admisă, gradul de vinovăție al subiectului evaluării, consecințele erorii, perioada de timp scursă de la data hotărârii CtEDO în care a fost constatată o violare similară și până la hotărârea arbitrară adoptată, numărul hotărârilor CtEDO în care a fost constatată o încălcarea a drepturilor omului datorită actelor emise de subiectul evaluat, practica judecătorească națională existentă, argumentele aduse de subiectul evaluării, etc. Acestea și alte aspecte relevante urmează analizate de fiecare dată de Consiliul respectiv atunci când trebuie să aplice art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 252/2023 (decizia nr. 3-7/25, § 89). Aceasta sunt analizate pentru a constata dacă criteriile de integritate etică din art. 11 alin. (2) Legea nr. 252/2023 sunt întrunite. Odată întrunite, este constatată nepromovarea evaluării externe, iar efectele acestei decizii prevăzute de art. 18 din aceeași lege nu mai pot fi puse în discuție (decizia nr. 3-14/25, § 84). v. Pretinsul tratament diferențiat față de alți judecători
Reclamantul invocă existența unui tratament discriminator la validarea veniturilor. Potrivit deciziei nr. 3-18/2024, §§ 89-90, nu orice tratament diferențiat este contrar legii, ci doar acela care se bazează pe un criteriu protejat și care nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, în sensul art. 2 Legea nr. 121/2012. Reclamantul nu a indicat criteriul de discriminare. El doar a menționat că în cazul altor subiecți ai evaluării Comisia a avut o abordare diferită. Lipsa criteriului exclude discriminarea. Chiar dacă ar exista soluții diferite în alte cauze, acest fapt nu conferă reclamantului dreptul de a beneficia de un eventual tratament eronat anterior. Este posibil ca în acea cauză actul administrativ să fi fost greșit, iar în prezenta cauză să fie corect. Prin urmare, analiza contestației se limitează la verificarea elementelor care puteau influența promovarea sau nepromovarea evaluării (mutatis mutandis decizia nr. 3-7/25, §§ 135-136).
Curtea constată că nici în contestație, nici în poziția scrisă depusă ulterior, reclamantul nu a prezentat argumente sau probe de natură să răstoarne concluziile Consiliului privind nepromovarea evaluării de către reclamant. În aceste condiții, Curtea apreciază că acțiunea este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
În conformitate cu art. 224 alin (1) lit. f) din Codul administrativ, art. 19 alin. (5) pct. 1) al Legii nr. 252/2023, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge contestația depusă de Dorin Dulghieru împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/26 din 20 iunie 2025. 41 Decizia este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Stella Bleșceaga 42