1ra-1578/2018 — art. 190 alin. 5 CPP

1ra-1578/2018 — art. 190 alin. 5 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1578/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 august 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Militare din 12

decembrie 2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 aprilie

2018, declarat de avocatul Andrei Belousov, în numele inculpatului

Bondari Veaceslav Xxx, născut la

xx xxx xxxx în or. Xxxxxx, reg. Xxxxxx, Xxxxxxx, locuitor al

or. Xxxxx, str. Xxxxxxxxxx x/x ap. xx, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 22.07.2016 – 12.12.2016,

instanța de apel: 10.01.2017 – 22.06.2017,

instanța de recurs: 08.11.2017 – 22.01.2018,

instanța de apel: 26.02.2018 – 12.04.2018,

instanța de recurs: 10.07.2018 – 15.08.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

Veaceslav a fost condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 9 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate în domeniul gestionării

bunurilor materiale sau surselor financiare pe un termen de 4 ani, cu executare în

penitenciar de tip închis, de la reținere.

1

De la Bondari V. s-a încasat în beneficiul lui Morărescu V. prejudiciul material

în sumă de 146.724,65 lei.

Veaceslav, activând din 16.09.2011 în cadrul serviciului protecție civilă și situațiilor

excepționale, în grad special – maior de serviciu de salvare, aflându-se în

apartamentul nr. xx, str. Xxxxxxxx xx/x, mun. Xxxxxxxx, urmărind scopul

dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, sub pretextul vânzării autocamionului

MAN 19372, caroseria – xxxxxxxxx xx xxxxxx, șasiul fără număr, motor nr.

xxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx xxx; autocamionul MAN 19343

caroseria xxxxxxxxxxxxxxxxx, șasiul fără număr, motor nr. xxxxxxxxxxxxxx, număr

de înmatriculare xxx xxx; a remorcii SCHMITZ SPR24, șasiul nr.

xxxxxxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx xxx și a remorcii SREM

FRUEHAUF, șasiul nr. xxxxxxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx xxx, prin

înșelăciune și abuz de încredere a dobândit de la Morărescu V. mijloace bănești în

sumă de 14.400 euro, care conform ratei de schimb valutar la data de 21.12.2011

constituiau 222.403 lei. După primirea mijloacelor bănești și până în prezent, sub

diferite pretexte, Bondari V. nu a transmis în proprietatea lui Morărescu V. bunurile

menționate mai sus și nici nu a restituit suma de bani primită, cauzând părții vătămate

un prejudiciu în proporții deosebit de mari.

Instanța a reținut, că inculpatul a declarat că recunoaște prejudiciul cauzat părții

vătămate, dar nu și fapta incriminată, deoarece nu a avut intenția de a o înșela, ci doar

au apărut circumstanțe care l-au împiedicat să întoarcă datoria. La finele anului 2010

a făcut cunoștință cu un cetățean al Ukrainei – Lisciuc V., care procura de la uzina de

carton din Chișinău hârtie în rulouri și pe care o transporta în Ukraina, propunându-i

și lui o conlucrare în vederea transportării hârtiei în rulouri în Ukraina. A acceptat și a

efectuat câteva rute cu marfă, pentru ce a fost achitat la timp. În luna februarie 2011,

Lisciuc V. 1-a rugat să-i facă rost de bani pentru afacerea sa. Astfel, a făcut o

înțelegere cu Morărescu V., de la care a primit în total suma de 16.500 euro, dintre

care 10.000 euro prin intermediul tatălui ultimului, Morărescu G., iar restul în sumă

de 6500 euro - de la însuși partea vătămată. Pentru a garanta restituirea datoriei, a

mers la notar și a semnat procuri pe numele tatălui părții vătămate, Morărescu G.,

prin care i-a încredințat 2 camioane cu semiremorci, care-i aparțineau cu drept de

proprietate, dar care la momentul respectiv erau gajate. A mai semnat procurile și cu

scopul vânzării ulterioare lui Morărescu V. autocamioanele și semiremorcile

respective. Despre faptul că autocamioanele erau gajate nu i-a comunicat părții

vătămate, deoarece acesta putea să refuze să-i dea bani cu împrumut, iar Lisciuc V. l-

a asigurat că în decurs de 2 luni îi va restitui datoria. Banii împrumutați de la

Morărescu V. i-a transmis lui Lisciuc V., fără martori. Lisciuc V. a dispărut și nu a

mai putut da de dânsul. Timp de 9 luni i-a restituit părții vătămate 4900 euro, iar

restanța este de 9500 euro.

Totodată, vinovăția acestuia a fost dovedită pe deplin prin cumulul de probe

administrate.

2

Astfel, partea vătămată Morărescu V. a declarat, că în toamna anului 2011, a

avut o înțelegere cu V. Bondari, precum că ultimul să-i vândă 2 autocamioane cu

semiremorci, iar ulterior transportul dat să fie pus în lucru, în baza actelor firmei de

transport pe care o deținea inculpatul. La 21.12.2011, prin intermediul tatălui său, i-a

transmis inculpatului suma de 10.000 euro în incinta unui birou notarial din s.

Rîșcani. Până în anul 2012 i-a achitat lui Bondari V. suma de 16.700 euro, care

constituia plata pentru procurarea tuturor unităților de transport. Bondari V. avea

firmă de transport și avea relații de lucru cu fabrica de carton din Chișinău. Ulterior

urmau să presteze servicii la fabrica de carton, să exporte/importe materie primă.

Doar în luna septembrie 2012, la un terminal vamal din Cricova a văzut în realitate

unitățile de transport procurate de la inculpat. L-a alarmat faptul, că din 4 unități de

transport, o semiremorcă nu corespundea procurilor și la acel moment un singur

autocamion era în stare funcțională, iar referitor la al doilea camion, s-a constatat că

stătea minimum un an la pază în stare defectă. După discuțiile avute cu inculpatul, a

decis să le vândă, deoarece dorea să-și scoată măcar o parte din bani. Apoi, notarul i-

a confirmat că unitățile de transport erau gajate de inculpat pe numele lui Ursu V.

După ce a aflat de situația respectivă, inculpatul i-a spus că îi va restitui banii, în

prezent fiindu-i restituiți 2300 euro în rate. În 2015 a apelat la o firmă de colectare a

datoriilor „Credit Solution” și prin intermediul acesteia în decursul unui an i-a fost

restituită suma de 100 euro. La fel, la 27.09.2016 i s-a mai restituit suma de 500 euro.

Astfel, inculpatul urmând să-i mai restituie 11.000 euro. Inițial s-au înțeles cu

inculpatul la prețul de 20.000 euro pentru toate patru unități de transport. Suma de

16.700 euro a fost dată în 3 rate: 1000 euro a fost dată ca împrumut până la

întocmirea procurilor, ulterior 10.000 euro, apoi 4000 euro, și încă 1700 euro.

Inculpatul a semnat o recipisă pe suma de 15.000 euro, unde era scris că timp de

jumătate de an va restitui împrumutul, însă când a expirat termenul, inculpatul i-a dat

600 euro și a scris o altă recipisă, în care și-a luat angajamentul că până la finele

anului 2014 din nou să achite împrumutul.

Martorul Ursu Vasile, a declarat, că la data de 14.02.2011, i-a împrumutat

inculpatului suma de 6500 euro, pentru care ultimul a pus în gaj două automobile de

model MAN și două semiremorci de model SCHMITZ și alta de model SREM

FRUEFIAUF. Pentru a se asigura, a mers la Direcția de înregistrare a transportului,

unde a înregistrat contractul de gaj. Ulterior, la 21.03.2011, inculpatul a intervenit din

nou cu rugămintea de a-i împrumuta 3500 euro. Și în acest caz, pentru a-și asigura

împrumutul, i-a cerut să fie pus în gaj un automobil de model MAN și o semiremorcă

de model SCHMITZ SPR24. Contractul de împrumut l-au perfectat la notar, după

care l-a înregistrat la secția de gajuri a Direcției de înregistrare a transportului.

Automobilele respective au rămas să fie exploatate de către inculpat, doar că acestea

nu puteau fi înstrăinate. La moment mașinile nu sunt scoase din gaj și banii nu i-au

fost restituiți. Ulterior, a fost contactat telefonic de către Morărescu V., care i-a

comunicat că a procurat de la Bondari V. mașinile care sunt gajate de către acesta.

Martorul Morărescu G., a declarat că aproximativ pe 21.12.2011 a fost

telefonat de către fiul său Morărescu V., care 1-a rugat să se deplaseze în mun.

3

Chișinău pentru a se întâlni cu inculpatul, căruia să-i transmită 10.000 euro. Astfel, în

jurul orelor 13.00-14.00 s-a întâlnit cu inculpatul și împreună s-au deplasat la un

birou notarial din s. Rîșcani, mun. Chișinău, unde inculpatul a semnat două procuri pe

două autocamioane, potrivit cărora inculpatul îi încredința fiului său acele

autocamioane. După ce au ieșit de la notar, in mașina inculpatului, i-a transmis

acestuia suma de 10.000 euro. După perfectarea procurilor, inculpatul nu i-a înmânat

nici pașapoartele tehnice de la mașini și nici cheile. Peste un timp l-a întrebat pe

fecior care e soarta acelor mașini și fiul i-a spus că ele sunt antrenate în lucru. După

expirarea procurilor, care au fost perfectate pe un termen de 3 ani, s-a constatat că

autocamioanele erau puse sub sechestru. După transmiterea banilor nu i-a propus

inculpatului să semneze recipisa de primire a banilor, deoarece a avut încredere în el.

Cunoaște că feciorul său, Morărescu V. i-a achitat inculpatului pentru autocamioane

suma de 17 mii euro.

Vinovăția inculpatului este dovedită și prin probele scrise, administrate, și

anume:

- procurile generale eliberate de biroul notarial din 21.12.2011, prin care se

constată, că inculpatul îi încredințează lui Morărescu G., tatăl părții vătămate

Morărescu V., remorca de model SREM FRUEHAUF, remorca de model SCMITZ

SPR24, camionul de model MAN 1 19372 și autocamionul de model MAN 19343;

- ordonanța de ridicare și a procesului-verbal de ridicare din 08.02.2016, prin

care se constată ridicarea de la cet. Morărescu V. a CD-ului cu înregistrări audio;

procesul-verbal de examinare a obiectului din 09.03.2016, prin care se constată

examinarea CD-ului ridicat de la Morărescu V. cu înregistrări audio prin care autorii

discuției abordează probleme financiare, invocându-se sume de bani și

imposibilitatea de a le restitui;

- informația oficială parvenită de la ÎS „Centrul Resurselor Informaționale de

Stat Registru”, prin care este probat, că la situația din 21.12.2011, când banii au fost

însușiți prin abuz de încredere de către inculpat, autovehiculul de model MAN 19372

caroseria xxxxxxxxxxxxxxxxx, șasiul fără număr, motor nr. xxxxxxxxxxxxx, număr

de înmatriculare xxx xxx, autocamionul MAN 19343 caroseria

xxxxxxxxxxxxxxxxxx, șasiul fără număr, motor nr. xxxxxxxxxxxxxxx, număr de

înmatriculare xxx xxx, semiremorca de model SCHMITZ SPR24 șasiul nr.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx xxx, semiremorca de model

SREM FRUEFIAUF șasiul nr. xxxxxxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx

xxx, care au fost înregistrate după Bondari V., erau deja gajate, iar în privința

acestora au fost aplicate interdicții de înstrăinare;

- copia autentificată a confirmării scrise de înregistrare a gajului din

14.02.2011, precum și adeverinței eliberate de Direcția înregistrare a transportului și

calificarea conducătorilor auto Î.S. „CRIS „Registru” din 17.02.2011, prin care este

probat că bunurile indicate supra au fost gajate de către creditorul gajist Bondari V.,

având obligația garantată prin gaj în baza contractului de împrumut.

Pentru încadrarea acțiunilor inculpatului în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

este necesar ca abuzul de încredere să fie folosit ca o modalitate la comiterea

4

escrocheriei, prin care el s-ar fi folosit de un aspect specific de relații de încredere,

care s-au format cu partea vătămată încă din anii de studenție, de care a și profitat

inculpatul.

S-a stabilit, că pe parcursul unei perioade îndelungate, 2011 - 2016, inculpatul

nici nu a dorit să-și asume responsabilități de a-i returna părții vătămate banii însușiți.

Totodată, din declarațiile martorului Ursu V. rezultă, că acesta a împrumutat

inculpatului mijloace bănești în sumă de 6500 euro, iar pentru acest împrumut, în

calitate de garant al bunei-voințe și rambursării ulterioare a banilor, i-a solicitat

gajarea unor bunuri. Ca urmare, inculpatul s-a conformat cerințelor creditorului și i-a

gajat mai întâi două camioane iar la următorul împrumut - încă o unitate de transport

și până în prezent mijloacele bănești nu i-au fost restituite, iar unitățile de transport

care au fost gajate, sub pretextul vânzării acestora i-au fost disponibilizate părții

vătămate Morărescu V. prin întocmirea procurii.

Potrivit declarațiilor părții vătămate precum și ale inculpatului, raporturile de

ordin civil pot fi apreciate anume ca raporturi de asemenea gen doar atunci când

acestea sunt fundamentate pe bună-credință și încredere între subiecții acestor relații

care manifestă voință reciprocă în vederea obținerii unor rezultate benefice și legale.

Asemenea încredere a existat doar din partea părții vătămate, care prin voință

liberă i-a transmis mijloace bănești în sumă de 222.403 lei inculpatului, pe care acesta

și i-a însușit, profitând de încrederea lui Morărescu V. bazată pe relații de prietenie și

bun simț.

Analiza faptelor incriminate inculpatului denotă situația în care acesta,

cunoscând cu certitudine că bunurile, și anume autovehiculele cu semiremorci

propuse ca garant la ziua de 21.12.2011, sunt deja gajate și respectiv nu pot fi

înstrăinate după voința inculpatului sau eventualului proprietar, profitând de

încrederea lui Morărescu V. și sub pretextul vânzării bunurilor sau utilizării lor într-o

afacere virtuală, comună, nefundamentată din punct de vedere economic, a însușit de

la partea vătămată sursele financiare.

Admițând ipotetic o situație de existență a relațiilor judiciar-civile, precum și

existența imposibilității de rambursare a mijloacelor bănești părții vătămate, instanța

de judecată vehement a respins existența de bună-voință din partea inculpatului, care

nici inițial și nici ulterior nu a avut intenția să-și onoreze obligațiunile financiare față

de partea vătămată, ba dimpotrivă, și-a realizat intenția de a însuși banii sub pretextul

realizării unităților de transport, iar apoi inițierii unor afaceri comune.

Alegațiile inculpatului referitor la asigurările acestuia de a-și asuma obligațiile

financiare față de partea vătămată, în vederea rambursării sumei restante, specificând

în acest sens mecanismul comiterii infracțiunii, (modalitatea de înșelăciune prin

abuzul de încredere) timpul îndelungat în care doar promitea executarea obligațiilor

financiare, instanța le-a respins, apreciindu-le ca fiind intenția acestuia de a se apăra,

precum și de a se eschiva de la răspunderea penală.

Or, inculpatul a confirmat în ședința de judecată că pe parcursul perioadei

îndelungate s-a întâlnit cu partea vătămată Morărescu V. și a purtat mai multe discuții

5

în cadrul cărora îi promitea că își va respecta angajamentele financiare asumate, însă

nu a dorit și nu s-a conformat promisiunilor făcute.

Mai mult, în cadrul prezentării înregistrărilor audio în cadrul ședințelor

judecătorești, inculpatul, ascultând vocile înregistrate, și-a recunoscut vocea sa,

precizând că este unul din participanții discuțiilor cu partea vătămată.

Latura obiectivă a infracțiunii incriminate inculpatului s-a realizat prin fapta

prejudiciabilă exprimată prin dobândirea ilicită a bunurilor (mijloacelor bănești) a

părții vătămate Morărescu V. prin abuz de încredere.

Prin dobândire ilicită a bunurilor legiuitorul, a prezumat un act opus celui licit,

efectuat cu rea-credință, prin care făptuitorul obține transmiterea voită în proprietate a

bunurilor materiale, mijloacelor bănești sau altor valori.

Astfel, infracțiunea de escrocherie din partea inculpatului s-a realizat prin abuz

de încredere, având la baza sa relații interpersonale confirmate univoc între inculpat

și partea vătămată.

La fel, s-a confirmat că până recent, inculpatul și partea vătămată s-au aflat în

relații de prietenie. Mai mult, din alegațiile victimei, relațiile între ei aveau o anumită

evoluție în timp, având amprentă de încredere, care a fost folosită de către Bondari V.

cu rea-voință, prin inducerea în eroare, crearea unei reprezentări false a realității,

pentru realizarea transmiterii voite a mijloacelor bănești în posesia inculpatului.

Este evidentă și legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă - dobândirea

ilicită a mijloacelor bănești de la partea vătămată prin abuz de încredere și urmarea

existentă prin cauzarea de prejudicii materiale - mijloace bănești în sumă de 14.400

euro, care conform ratei de schimb valutar la data de 21.12.2011, constituiau 222.403

lei.

Latura subiectivă a infracțiunii de escrocherie se manifestă prin vinovăție în

forma intenției directe, or, s-a stabilit că inculpatul a acționat în mod fraudulos în

scopul dobândirii mijloacelor bănești ce-i aparțin părții vătămate Morărescu V.

Alături de alte circumstanțe precum ar fi însăși recunoașterea voalată a

vinovăției de comiterea infracțiunii imputate inculpatului, intenția acestuia de

comiterea escrocheriei în circumstanțele agravante este probată prin conținutul copiei

autentificate a certificatului de înregistrare a gajului din 14.02.2011, prin care

bunurile materiale, adică vehiculele și semiremorcile înregistrate după Bondari V., au

fost deja gajate, iar în privința acestora au fost aplicate interdicții de înstrăinare. Însă,

inculpatul cunoscând cu certitudine acest fapt, sub pretextul vânzării bunurilor părții

vătămate, la 21.12.2011, prin înșelăciune și abuz de încredere a dobândit de la

victimă mijloace bănești în sumă de 14.400 euro, care conform ratei de schimb

valutar la 21.12.2011, constituiau 222.403 lei.

Intenția inculpatului de comiterea escrocheriei în circumstanțele descrise la fel

este probată și de situația financiară extrem de neprielnică a inculpatului, care pe

parcursul perioadei îndelungate și-a asumat angajamente financiare nerealizabile,

abuzând de încrederea părții vătămate, sub diverse pretexte și în special în lipsa de

fundamentare economică.

6

Inculpatul sub diverse pretexte, în lipsa unei activități aducătoare de beneficii,

convingea partea vătămată despre existența unor contracte și activități care eventual

vor aduce anumite profituri financiare, or, concluziile respective sunt bazate pe

înregistrările audio examinate în cadrul cercetării judecătorești a convorbirilor

prezentate de către acuzare, anterior transmise de partea vătămată, care sunt apreciate

de către instanța de judecată ca probe administrate în cadrul legal, fiind apreciate ca

probe utile și pertinente pentru a fi puse la baza unei sentințe de condamnare.

Elementele generale ale subiectului activ al infracțiunii de escrocherie de

asemenea sunt întrunite de către inculpat.

În baza probelor administrate din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității și veridicității, iar toate în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor,

instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, ca

escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin abuz de încredere,

cu cauzarea de daune în proporții deosebit de mari.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 16, 61, 75-78

Cod penal, că inculpatul a comis o infracțiune deosebit de gravă care prevede

pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de la 8 la 15 ani, cu privarea de

dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen

de până la 5 ani, iar art. 90 alin. (4) Cod penal, prevede că persoanelor care au

săvârșit infracțiuni deosebit de grave, condamnarea cu suspendarea executării

pedepsei nu se aplică, că anterior nu a fost judecat, se caracterizează pozitiv, are un

copil minor la întreținere, că circumstanțe agravante și excepționale nu au fost

stabilite, concluzionând că corectarea și reeducarea inculpatului va fi posibil de atins

doar prin aplicarea pedepsei privative de libertate, cu executare conform art. 72 alin.

(4) Cod penal, în penitenciar de tip închis.

Totodată, instanța a statuat că partea vătămată nu a invocat solicitări privind

încasarea prejudiciului moral, declarând că inculpatul i-a restituit 7200 euro, iar suma

restantă este de 9500 euro, fiind recunoscută și de către inculpat.

În baza ratei de schimb a cursului valutar din 21.12.2011, 1 (un) euro constituia

15,4447 lei, astfel la data respectivă 7.200 euro - suma care inculpatul a restituit-o

părții vătămate, constituia 111.201,84 lei, iar suma care urmează să o restituie - 9500

euro, constituie 146.724,65 lei, bani care urmează a fi încasați de la inculpat.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Apelantul a invocat că prima instanță nu sa pronunțat asupra circumstanțelor

importante care îl dezvinovățesc pe inculpat, și anume potrivit materialelor cauzei se

confirmă că până la începerea urmăririi penale, inculpatul a restituit părții vătămate

Morărescu V. suma de 3300 euro. Mai mult, în perioada februarie-noiembrie 2016, el

i-a restituit părții vătămate suma de 4900 euro. Inculpatul permanent recunoștea

datoria avută față de Morărescu V., eliberându-i recipisele respective.

Din recipisele semnate de către partea vătămată, acesta a indicat că inculpatul

anume îi datorează o anumită sumă de bani, deci partea vătămată recunoaște că

7

inculpatul îi este dator anume cu bani, de aici rezultă că angajamentul asumat este

restituirea banilor.

Inculpatul periodic restituie în rate și în limita posibilităților sale, anumite sume

bănești, bunăoară chiar recent inculpatul prin intermediul avocatului, la 16.12.2016 a

mai transmis părții vătămate suma de 500 euro, și însăși partea vătămată a indicat că

inculpatul îi mai este dator cu 9000 euro.

Prima instanță nu a apreciat prin prisma art. 101 Cod de procedură penală,

declarațiile părții vătămate Morărescu V. în raport cu celelalte probe administrate, în

special recipisele semnate de ultimul, din care rezultă prezența unei datorii bănești.

Prin urmare, restituirea banilor în rate denotă faptul că inculpatul nu avea

intenția să nu-și execute angajamentul asumat, odată ce periodic îi restituie părții

vătămate anumite sume palpabile de bani.

Totodată, eliberarea procurilor generale denotă încă o dată faptul că inculpatul

nu a avut intenția de a se eschiva de la plata datoriei pe care o are față de partea

vătămată, fiind oferită o garanție privind restituirea banilor.

Din înregistrările audio de pe CD-ul anexat la dosar, reiese că angajamentul

inculpatului față de partea vătămată, este întoarcerea banilor, și nu transmiterea în

proprietate a autocamioanelor.

Însăși pretențiile părții vătămate constau anume în restituirea datoriei bănești și

nu transmiterea în proprietate a bunurilor, iar aceste circumstanțe indică, că între

partea vătămată și inculpat a avut loc un raport civil.

La fel, sunt îndoielnice sugerările din declarațiile părții vătămate, precum că

acesta nu cunoștea despre faptul gajării autocamioanelor, odată ce informația din

registrul gajurilor este publică.

Însăși instanța de fond în partea descriptivă a sentinței a admis că inculpatul a

primit sursele financiare sub pretextul vânzării bunurilor sau utilizării lor într-o

afacere comună.

Deci, instanța de fond nu a înlăturat dubiul că banii au fost primiți de inculpat

pentru vânzarea autocamioanelor cu remorci sau totuși pentru o afacere comună.

În acest context, rezultă că circumstanțele indicate în învinuire cum ar fi „...sub

pretextul vânzării autocamionului...”, nu au fost probate de către acuzare, or conform

jurisprudenței naționale și CEDO, sarcina prezentării probelor îi revine procurorului.

2017, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că prima instanță careva abateri sau încălcări de ordin

procedural, nu a comis.

acestei decizii și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Recurentul a invocat, că instanța de apel doar a transcris motivele din apelul

apărării, fără a se pronunța printr-o motivare corespunzătoare.

8

Mai mult, din conținutul procesului – verbal al ședinței de judecată, rezultă că

nu toate probele au fost verificate de către instanța de apel, unele nefiind consemnate

în procesul – verbal.

ianuarie 2018, recursul a fost admis, casată total decizia atacată și dispusă rejudecarea

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a constatat că instanța de apel face referire în partea

descriptivă la declarațiile martorilor și probelor materiale examinate de prima

instanță, ulterior întemeindu-și concluziile din decizie pe aceste probe.

Însă, conținutul procesului verbal al ședinței de judecată din instanța de apel,

atestă că lipsesc careva consemnări care ar confirma că probele cercetate de prima

instanță ar fi fost verificate de către instanța de apel în ședința de judecată, fapt ce

contravine art. 414 alin. (2), (6) Cod de procedură penală, potrivit cărui, instanța de

apel verifică declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin citirea

lor în ședința de judecată, cu consemnarea în procesul – verbal și că instanța de apel

nu este în drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță,

dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel, și nu au fost

consemnate în procesul – verbal, ceea ce instanța de apel nu a respectat.

Astfel, s-a confirmat incidența temeiului de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală, în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele

legale pe care se întemeiază soluția.

2018, apelul a fost admis, casată sentința parțial și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Bondari Veaceslav, recunoscut vinovat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

i-a fost aplicată pedeapsa de 8 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita o

anumită activitate în domeniul gestionării bunurilor materiale și surselor financiare pe

un termen de 4 ani, cu executare în penitenciar de tip închis, de la reținere.

În rest, sentința a fost menținută fără modificări.

Instanța de apel a constatat, că în ședința instanței de apel, inculpatul, deși a

fost legal citat la domiciliul indicat de el, nu s-a prezentat și nici nu a anunțat despre

motivele absenței sale, iar prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16.03.2017,

inculpatul a fost anunțat în căutare. Conform informației din 13.04.2017, nr. 9299,

parvenită de la Inspectoratul de Poliție Chișinău, s. Rîșcani, este pornit dosarul de

căutare nr. 2017020132 din 11.04.2017.

În conformitate cu prevederile art. 321 alin. (2) Cod de procedură penală,

judecarea cauzei în lipsa inculpatului poate avea loc în cazul când inculpatul se

ascunde de la prezentarea în instanță, din care considerente urmează a judeca cauza în

lipsa inculpatului, cu citirea declarațiilor anterior depuse de acesta în cadrul ședinței

primei instanțe.

O situație specială din punctul de vedere al respectării principiului

contradictorialității este cea a absenței acuzatului de la proces sau, altfel spus,

posibilitatea judecării în lipsă a unui acuzat care se sustrage de la judecată, prin

raportare la exigențele art. 6 din Convenție. Spre exemplu, pe cazul Mihaes v. Franța

9

(25.05.1998), cu privire la inadmisibilitatea unui recurs în casație pentru motive

legate de sustragerea voluntară a reclamantei de la judecată într-o cauză penală, fosta

Comisie a considerat că aceasta nu constituie nici o limitare disproporționată a

dreptului la un tribunal și nici a dreptului la un proces echitabil, deoarece, în speță,

reclamanta a refuzat să fie prezentă, în persoană, în fața instanțelor de fond, ceea ce

semnifică renunțarea la însuși dreptul de a participa la ședințele de judecată ale

jurisdicțiilor care au pronunțat hotărârea. În aceste condiții, Comisia a considerat că

reclamanta, prin propria sa voință și în mod neechivoc, a renunțat la dreptul de a fi

ascultată de tribunal și la dreptul de a se apăra în proces. În cazul Kattan v. România

(21.01.2014), Curtea Europeană a adoptat o decizie de inadmisibilitate, cu

respingerea ca vădit nefondată a plângerii privind art. 6 CEDO, întrucât instanța și-a

îndeplinit obligația pozitivă de a face demersuri pentru a asigura prezența inculpatului

în instanță.

Curtea a considerat că reclamantul a contribuit în mare măsură la crearea unei

situații, în care în mod rezonabil, a putut prevedea consecințele comportamentului său

- examinarea cauzei în lipsa sa.

Or, inculpatul s-a eschivat de a se prezenta în ședința de judecată a instanței de

apel, deși cunoștea despre progresul cauzei penale, a fost anunțat în căutare, fiind

imposibil de stabilit locul aflării acestuia. În această situație, neprezentarea îi este

imputabilă inculpatului, astfel încât nu se atestă încălcarea principiului

contradictorialității și dreptului la un proces echitabil.

Instanța de fond corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, și just a

concluzionat că inculpatul este vinovat de comiterea infracțiunii de escrocherie în

proporții deosebit de mari, or, împrejurările ce dovedesc în afara oricăror dubii

culpabilitatea lui Bondari V. au fost elucidate și constatate din totalitatea de probe

acumulate la dosarul respectiv, fiind corect apreciate, cu respectarea prevederilor art.

101 Cod procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității

și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Cu referire la motivele apelantului, precum că prima instanță a adoptat soluția

incorectă de condamnare a inculpatului, acesta urmând să fie achitat de sub învinuirea

adusă, se reține că prima instanță nu a comis careva erori de fapt care ar impune

casarea sentinței adoptate în partea recunoașterii vinovăției inculpatului în comiterea

acțiunilor infracționale, iar afirmațiile avocatului reprezintă opinia subiectivă a părții

apărării.

Argumentele și motivele primei instanțe, instanța de apel le-a însușit, fapt ce

vine în corespundere cu jurisprudența CEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în Cauza

Albert vs. România din 16.02.2010, a statuat că art. 6 par. 1 din Convenție, deși

obligația instanței să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând

un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs. Olanda, 19 aprilie

1994, pct. 61), cu toate acestea un proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie

prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fie

examinate chestiunile esențiale supuse atenției sale.

10

Vinovăția inculpatului se confirmă integral prin probele administrate și anume:

declarațiile părții vătămate Morărescu V. date în ședința primei instanțe și în ședința

instanței de apel, că inculpatul i-a achitat integral prejudiciul în anul 2017, nu are

pretenții față de inculpat. Inculpatul l-a dus în eroare în acel moment. Banii i-a achitat

inculpatului pentru procurarea a două autocamioane, ulterior a refuzat să i le remită.

Avocatul inculpatului i-a achitat banii, recipisa transmisă a fost scrisă de el. Această

sumă a fost transmisă în rate. La materialele dosarului este anexată recipisa scrisă de

el; declarațiile martorului Ursu V. date în ședința instanței de fond, verificate prin

citire în ședința instanței de apel, potrivit căror, la 14.02.2011, i-a împrumutat

inculpatului suma de 6500 euro, pentru care ultimul a pus în gaj două automobile de

model MAN și două semiremorci de model SCHMITZ și alta de model SREM

FRUEFIAUF. Pentru a se asigura, a mers la Direcția de înregistrare a transportului,

unde a înregistrat contractul de gaj. Ulterior, la 21.03.2011, de el s-a apropiat din nou

inculpatul cu rugămintea de a-i împrumuta 3500 euro. Pentru a-și asigura

împrumutul, i-a cerut să fie pus în gaj un automobil de model MAN și o semiremorcă

de model SCHMITZ SPR24. Contractul de împrumut l-au perfectat la notar, după

care 1-a înregistrat la secția de gajuri a Direcției de înregistrare a transportului.

Automobilele respective au rămas și în continuare să fie exploatate de către inculpat,

doar că acestea nu puteau fi înstrăinate. La moment mașinile nu sunt scoase din gaj și

banii nu i-au fost restituiți. Ulterior, a fost contactat telefonic de către Morărescu V.,

care i-a comunicat că a procurat de la Bondari V. mașinile care sunt gajate de către

acesta în folosul lui Ursu V.; declarațiile martorului Morărescu G. date în ședința

instanței de fond, verificate prin citire în ședința instanței de apel, potrivit cărora

aproximativ pe 21.12.2011 a fost telefonat de către fiul său Morărescu V., care l-a

rugat să se deplaseze în mun. Chișinău pentru a se întâlni cu inculpatul, căruia să-i

transmită 10.000 euro. În aceeași zi, în jurul orelor 13.00-14.00, s-a întâlnit cu

inculpatul și împreună s-au deplasat la un birou notarial din s. Rîșcani, mun.

Chișinău, unde inculpatul a semnat două procuri pe două autocamioane, potrivit

cărora îi încredința lui Morărescu V. acele autocamioane. După ce au ieșit de la notar,

i-a transmis în mașina inculpatului bani în sumă de 10.000 euro. După perfectarea

procurilor, inculpatul nu i-a înmânat nici pașapoartele tehnice de la mașini și nici

cheile. Peste un timp l-a întrebat pe fecior care e soarta acelor mașini și fiul i-a spus

că ele sunt antrenate în lucru. După expirarea procurilor, care au fost perfectate pe un

termen de 3 ani, s-a constatat că autocamioanele erau puse sub sechestru. După

transmiterea banilor, nu i-a propus inculpatului să semneze recipisa de primire a

banilor, deoarece a avut încredere în el; copiile procurilor generale eliberate de

biroul notarial din 21.12.2011, prin care se constată, că Bondari V. îi încredințează lui

Morărescu G., tatăl părții vătămate Morărescu V., remorca de model SREM

FRUEHAUF, remorca de model SCMITZ SPR24, camionul de model MAN 19372 și

autocamionul de model MAN 19343; procesul-verbal de ridicare din 08.02.2016,

prin care se constată ridicarea de la Morărescu V. a CD-ului cu înregistrări audio;

procesul-verbal de examinare a obiectului din 09.03.2016, prin care se constată

examinarea CD-ului ridicat de la Morărescu V., cu înregistrări audio prin care autorii

11

discuției abordează probleme financiare, invocându-se sume de bani și

imposibilitatea de a le restitui; informația oficială parvenită de la ÎS „Centrul

Resurselor Informaționale de Stat Registru”, prin care este probat că la situația din

21.12.2011, când banii au fost însușiți prin abuz de încredere de către inculpat,

autovehiculul de model MAN 19372 caroseria xxxxxxxxxxxxxxxxxxxx, șasiul fără

număr, motor nr. xxxxxxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx xxx,

autocamionul MAN 19343 caroseria xxxxxxxxxxxxxxxx, șasiul fără număr, motor

nr. xxxxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx xxx, semiremorca de model

SCHMITZ SPR24 șasiul nr. xxxxxxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx xxx,

semiremorca de model SREM FRUEFIAUF șasiul nr. xxxxxxxxxxxxxxxxx, număr

de înmatriculare xxx xxx, care au fost înregistrate după Bondari V., erau deja gajate,

iar în privința acestora au fost aplicate interdicții de înstrăinare; copia autentificată a

confirmării scrise de înregistrare a gajului din 14.02.2011, precum și adeverinței

eliberate de Direcția înregistrare a transportului și calificarea conducătorilor auto Î.S.

„CRIS „Registru” din 17.02.2011, prin care este probat că bunurile indicate supra au

fost gajate de către creditorul gajist Bondari V., având obligația garantată prin gaj în

baza contractului de împrumut.

Astfel, în baza probelor administrate la etapa de urmărire penală, cercetare

judecătorească în prima instanță și verificate în instanța de apel, se constată că

instanța de fond a stabilit o corectă situație de fapt, dând faptelor reținute în sarcina

inculpatului încadrarea juridică corespunzătoare, și anume comiterea de către inculpat

a infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, ca escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin abuz de încredere, cu cauzarea de

daune în proporții deosebit de mari.

Nerecunoașterea vinei de către inculpat, reprezintă o metodă de apărare și un

drept al inculpatului de a nu se auto incrimina, garantat de art. 66 Cod de procedură

penală.

În art. 190 Cod penal, noțiunea „dobândire ilicită” are sensul autentic de

„sustragere”. Astfel, nu există nici un temei de a afirma că escrocheria nu este o

infracțiune săvârșită prin sustragere.

Prin intermediul înșelăciunii sau al abuzului de încredere făptuitorul exercită o

influențare psihică asupra conștiinței și voinței victimei care, ca și cum cedând

bunurile sale făptuitorului, presupune în mod eronat că ultimul este îndreptățit a le

lua. În astfel de situații nu se pune la îndoială că se lezează libertatea manifestării de

voință, concretizată în facultatea persoanei de a adopta, în mod nestingherit, decizii

privind dispunerea de bunurile care se află în posesia sa. Deși, în aparență, victima își

transmite bunurile benevol către făptuitor, aceasta nu este decât o „prezentare

scenică” făcută cu scopul de a demonstra celor din urmă (deseori, inclusiv „martorilor

oculari” care fac parte din același grup infracțional) caracterul „legitim” al tranzacției

efectuate.

În ipoteza abuzului de încredere, făptuitorul exploatează raporturile de

încredere care s-au stabilit între el și victimă. Ultima este, de regulă, proprietarul sau

administratorul unei anumite mase patrimoniale. De regulă, raporturile de încredere

12

decurg din încheierea unor convenții de drept civil (mandat, depozit, asigurare,

comision, administrare fiduciară etc.) sau din alte fapte juridice. În alte cazuri, aceste

raporturi se creează pe fondul atitudinii de colegialitate, prietenie, afecțiune între

făptuitor și victimă, atitudine care, de multe ori, este artificial creată și susținută, timp

îndelungat, prin eforturile făptuitorului.

În speță, inculpatul avea intenția de a însuși banii părții vătămate, deoarece

cunoscând cu certitudine că bunurile, și anume autovehiculele cu semiremorci

propuse spre vânzare, și primind banii pentru vânzarea autovehiculelor, la data de

21.12.2011, sunt deja gajate și respectiv nu pot fi înstrăinate după voința inculpatului,

profitând de încrederea lui Morărescu V. și sub pretextul vânzării bunurilor sau

utilizării lor într-o afacere, a însușit de la partea vătămată sursele financiare în

mărime de 222.403 lei.

Totodată, s-a stabilit, că pe parcursul unei perioadei îndelungate - 2011-2016,

inculpatul nici nu a avut de gând să-și onoreze obligațiile asumate de a-i restitui părții

vătămate banii însușiți.

Intenția inculpatului de a însuși banii pătimitului de la momentul primirii

banilor fără a-i înstrăina autocamioanele se demonstrează și prin informația oficială

parvenită de la ÎS „Centrul Resurselor Informaționale de Stat Registru”, potrivit cărei

este demonstrat în afara oricăror dubii că la situația din 21.12.2011, când banii au fost

însușiți de către inculpat, autovehiculul de model MAN 19372 caroseria

xxxxxxxxxxxxxxxxx, șasiul fără număr, motor nr. xxxxxxxxxxxxx, număr de

înmatriculare xxx xxx, autocamionul MAN 19343 caroseria xxxxxxxxxxxxxxxxx,

șasiul fără număr, motor nr. xxxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx x,

semiremorca de model SCHMITZ SPR24 șasiul nr. xxxxxxxxxxxxxxxx, număr de

înmatriculare xxx xxx, semiremorca de model SREM FRUEFIAUF șasiul nr.

xxxxxxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx xxx, care au fost înregistrate după

Bondari V., erau deja gajate, iar în privința acestora au fost aplicate interdicții de

înstrăinare.

Totodată, prin copia autentificată a confirmării scrise de înregistrare a gajului

din 14.02.2011, precum și adeverinței eliberate de Direcția înregistrare a transportului

și calificarea conducătorilor auto Î.S. „CRIS „Registru” din 17.02.2011, se dovedește

cert că bunurile: autovehiculul de model MAN 19372 caroseria xxxxxxxxxxxxxxxx,

șasiul fără număr, motor nr. xxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx xxx,

autocamionul MAN 19343 caroseria xxxxxxxxxxxxxxxxx, șasiul fără număr, motor

nr. xxxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx xxx, semiremorca de model

SCHMITZ SPR24 șasiul nr. xxxxxxxxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx

xxx, semiremorca de model SREM FRUEFIAUF șasiul nr. xxxxxxxxxxxxxxxxx,

număr de înmatriculare xxx xxx, au fost gajate de către creditorul gajist Bondari V.,

având obligația garantată prin gaj în baza contractului de împrumut a banilor de la

Ursu V. Prin care se confirmă cu certitudine că la data de 16.02.2011 au fost

înregistrate interdicții de înstrăinare a unităților de transport nominalizate supra și că

inculpatul nu putea la momentul primirii banilor de la partea vătămată pentru

13

vânzarea autocamioanelor să-i înstrăineze mijloacele de transport gajate pentru alte

datorii pe care le avea pe alte contracte de împrumut.

Concomitent, prima instanță just a menționat că din declarațiile martorului

Ursu V. rezultă că acesta i-a împrumutat mijloace bănești în sumă de 6500 euro, iar

pentru acest împrumut, în calitate de garant al bunei-voințe și rambursării ulterioare a

banilor, i-a solicitat gajarea unor bunuri. Ca urmare, inculpatul s-a conformat

cerințelor creditorului și i-a gajat mai întâi două camioane, iar la următorul împrumut

- încă o unitate de transport. Din afirmațiile martorului, până în prezent mijloacele

bănești nu i-au fost restituite, iar unitățile de transport care au fost gajate, sub

pretextul vânzării unităților de transport gajate, i-au fost disponibilizate părții

vătămate Morărescu V. prin întocmirea procurii.

Partea vătămată a fost dezinformată și i s-a prezentat o realitate falsă, pentru a-i

crea o stare de încredere, or, inculpatul, reieșind din faptul că deținea o firmă de

transport, 1-a asigurat pe Morărescu V. că îi vinde două camioane, pentru ca

transportul dat să fie pus în lucru, înșelându-l a primit banii, pentru ca ulterior să nu

remită unitățile de transport părții vătămate.

S-a constatat cert, că inculpatul s-a folosit de raporturile de prietenie, de

încrederea care exista între el și victimă, or, chiar din declarațiile lui se atestă că: „

...cu partea vătămată se cunoaște din anii studenției și cu acesta se află în relații de

prietenie... ”, astfel încât Morărescu V. avea încredere în inculpat și i-a transmis

suma de 16.700 euro, fără a pune la dubii faptul că camioanele nu îi vor fi transmise

în proprietate.

În cazul escrocheriei victima transmite benevol bunurile către făptuitor, sub

influența înșelăciunii sau a abuzului de încredere. Primirea bunurilor cu condiția

îndeplinirii unui angajament poate fi calificată ca escrocherie doar în cazul în care

făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea

scopul sustragerii lor și nu avea intenția să-și execute angajamentul asumat. Alături

de alte circumstanțe, intenția este demonstrată prin: situația financiară extrem de

neprielnică a persoanei, care-și asumă angajamentul, la momentul încheierii

tranzacției; lipsa de fundamentare economică și caracterului nerealizabil al

angajamentului asumat; lipsa unei activități aducătoare de beneficii, necesare onorării

angajamentului.

În speță, inculpatul și-a asumat niște angajamente care de la bun început când a

primit banii de la partea vătămată - la 21.12.2011, cunoștea cert că angajamentele de

transmitere a mijloacelor de transport sunt nerealizabile față de partea vătămată, or, la

momentul tranzacției inculpatul cunoștea că autovehiculul de model MAN 19372

caroseria xxxxxxxxxxxxxxxxx, șasiul fără număr, motor nr. xxxxxxxxxxxxx, număr

de înmatriculare xxx xxx, autocamionul MAN 19343 caroseria xxxxxxxxxxxxxxxx,

șasiul fără număr, motor nr. xxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx xxx,

semiremorca de model SCHMITZ SPR24 șasiul nr. xxxxxxxxxxxxxxxxx, număr de

înmatriculare xxx xxx, semiremorca de model SREM FRUEFIAUF șasiul nr.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxx, număr de înmatriculare xxx xxx, sunt gajate și că la data de

16.02.2011 au fost înregistrate interdicții de înstrăinare a unităților de transport

14

nominalizate supra, deci bunurile sunt limitate în circuitul civil și nu pot constitui

obiect al unui contract de vânzare-cumpărare. Astfel, inculpatul nu putea la momentul

primirii banilor de la partea vătămată pentru vânzarea autocamioanelor să-i

înstrăineze mijloacele de transport gajate pentru alte datorii pe care le avea pe alte

contracte de împrumut încheiate cu Ursu V.

Totodată, însuși inculpatul a recunoscut că a inițiat o afacere cu un cetățean al

Ucrainei, Lisciuc V., astfel încât avea nevoie de bani.

O modalitate sub care se înfățișează acțiunea adiacentă în cazul escrocheriei,

mult mai puțin răspândită, este abuzul de încredere, ipoteză în care făptuitorul

exploatează raporturile de încredere care s-au stabilit între el și victimă. Ultima este,

de regulă, proprietarul sau administratorul unei anumite mase patrimoniale

(fondatorul, directorul general sau alt conducător al unei întreprinderi). De regulă,

raporturile de încredere decurg din încheierea unor convenții de drept civil (mandat,

depozit, asigurare, comision, administrare fiduciară etc.) sau din alte fapte juridice. În

alte cazuri, aceste raporturi se creează pe fondul atitudinii de colegialitate, prietenie,

afecțiune între făptuitor și victimă, atitudine care, de multe ori, este artificial creată și

susținută timp îndelungat, prin eforturile făptuitorului.

Astfel, just s-a stabilit că inculpatul, cunoscând cu certitudine că bunurile

litigioase sunt gajate și în privința acestora există interdicție de înstrăinare, a primit

de la partea vătămată Morărescu V. suma în 16.700 euro, echivalentă a 222.403 lei,

precum că pentru vânzarea camioanelor, cunoscând cu certitudine că nu-și poate

executa obligațiile de transmitere în proprietate a mijloacelor de transport care erau

grevate - gajate, astfel eschivându-se de la remiterea bunurilor, dar și de la restituirea

banilor timp de 5-6 ani.

Fiind demonstrată cert situația financiară precară a inculpatului la momentul

primirii banilor de la pătimit care se demonstrează prin aceea că avea datorii față de

Ursu V. în baza unor contracte de împrumut, fiind asigurată executarea obligației de

restituire a împrumutului prin instituirea gajului pe mijloacele de transport care de la

data de 16.02.2011 au fost înregistrate interdicții de înstrăinare a unităților de

transport nominalizate. Astfel, inculpatul nu putea la momentul primirii banilor de la

partea vătămată pentru vânzarea autocamioanelor, să-i înstrăineze mijloacele de

transport gajate pentru alte datorii pe care le avea pe alte contracte de împrumut

încheiate cu Ursu V.

Escrocheria este o infracțiune materială, care se consideră consumată din

momentul în care făptuitorul obține posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de

bunurile altuia la propria sa dorință. Deci, infracțiunea în cauză se consideră

consumată din momentul în care inculpatul a intrat în posesia sumelor nominalizate

pentru vânzarea camioanelor.

Or, în cadrul procesului de confruntare din 16.06.2016 dintre partea vătămată și

bănuitul Bondari V., acesta a recunoscut faptul că a primit bani în sumă de 16.700

euro de la Morărescu V. în contul vânzării autocamioanelor, dar pe parcurs s-a

răzgândit să le vândă.

15

În cadrul ședinței instanței de fond, inculpatul a indicat că: „...au apărut

circumstanțe care l-au împiedicat să întoarcă datoria. Prin luna februarie 2011, V.

Lisciuc l-a rugat să-i facă rost de ceva bani pentru afacerea sa, deoarece nu-i ajungeau

pentru a achita marfa. Atunci a decis să ia bani cu împrumut pentru a-i transmite lui

V. Lisciuc. A făcut o înțelegere cu partea vătămată Morărescu V. de la care a primit

în total suma de 16.500 euro - 10 mii euro i-a primit prin intermediul tatălui părții

vătămate – Morărescu G., iar restul în sumă de 6500 euro - de la însuși partea

vătămată. Ulterior, pentru a garanta restituirea datoriei, a mers la notar și a semnat

procuri pe numele tatălui părții vătămate – Morărescu G., prin care îi încredința 2

camioane cu semiremorci, care-i aparțineau cu drept de proprietate, dar care la

momentul dat erau gajate. Procurile le-a mai semnat și cu scopul ca ulterior să-i

vândă lui Morărescu V. autocamioanele respective cu semiremorci...”.

Astfel, inițial inculpatul a indicat că a primit banii pentru vânzarea

camioanelor, pe care apoi s-a răzgândit să le vândă. Ulterior, inculpatul a indicat că

de fapt a împrumutat acești bani de la partea vătămată, iar camioanele au fost promise

ca garant.

Ambele versiuni denotă poziții contradictorii și puțin credibile, or, în cazul în

care camioanele ar fi avut calitatea de garanție a unui contract de împrumut, în

privința acestora urma a fi întocmit contract de gaj, și nu procură, însă la caz acestea

erau deja gajate pentru alte împrumuturi primite de inculpat de la Ursu V., fapt despre

care inculpatul cunoștea cu certitudine dar a ascuns aceasta, nu i-a comunicat

pătimitului că unitățile de transport sunt grevate cu gaj.

Totodată, în situația în care a avut intenția să vândă unitățile de transport,

inculpatul, deși a luat banii, nu a recurs la întocmirea unui contract de vânzare-

cumpărare, și nici măcar la un antecontract, ci la întocmirea unor procuri, care

reprezintă înscrisuri pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau

mai multor reprezentanți.

Prin copiile procurilor generale eliberate de biroul notarial din 21.12.2011, se

constată că inculpatul îi încredințează lui Morărescu G., tatăl părții vătămate

Morărescu V., remorca de model SREM FRUEHAUF, remorca de model SCMITZ

SPR24, camionul de model MAN 19372 și autocamionul de model MAN 19343.

În acest sens, urmează a fi respins argumentul apărării că eliberarea

procurorilor generale denotă încă o dată faptul că inculpatul nu a avut intenția de a se

eschiva de la plata datoriei pe care o are față de partea vătămată, precum că acest

lucru probează oferirea unei garanții privind restituirea banilor, or, procura reprezintă

un înscris de reprezentare, și nu de garantare a executării unei obligații.

Analizând declarațiile inculpatului, se atestată că acestea conțin divergențe, nu

sunt consecutive și dovedesc intenția directă a inculpatului de a diminua răspunderea

penală și intenția de a-și însuși suma de 222.403 lei, însoțită de scopul de cupiditate.

Sunt nefondate alegațiile apărării precum că ar fi îndoielnice declarațiile părții

vătămate, precum că nu cunoștea despre faptul gajării autocamioanelor, odată ce

informația din registrul gajurilor este publică, deoarece potrivit art. 764 Cod civil,

vânzătorul este obligat să predea bunul fără vicii de natură juridică (liber de drepturile

16

unui terț asupra lui), cu excepția cazului când cumpărătorul a consimțit să încheie

contractul cunoscând drepturile terțului asupra bunului. Prin urmare, la caz nu i se

poate imputa părții vătămate faptul că nu a verificat existența viciilor de natură

juridică, or, pe de o parte, aceasta ține de obligația vânzătorului, iar pe de altă parte,

Morărescu V., fiind în relații de prietenie cu inculpatul, a manifestat încredere față de

acesta, de care a și abuzat cel din urmă.

Este neîntemeiat și argumentul avocatului, precum că culpabilitatea

inculpatului se infirmă prin faptul că acesta rambursează suma părții vătămate, or, din

materialele cauzei și declarațiile părții vătămate, rezultă că banii au fost restituiți în

anii 2016-2017, adică după intentarea cauzei penale, astfel încât se reflectă elocvent

tendința inculpatului de a se eschiva de la răspundere penală.

Solicitarea avocatului privind pronunțarea unei sentințe de achitare în privința

inculpatului este nefondată, or, în ședința de judecată s-a demonstrat în afara oricăror

dubii vinovăția inculpatului în comiterea faptei incriminate.

Instanța de apel a respins și argumentul apărării că între inculpat și partea

vătămată au existat doar raporturi civile și la caz, survine, doar răspunderea civilă,

deoarece încă la momentul intrării în posesia bunurilor părții vătămate - suma de

16.700 euro, inculpatul avea drept scop însușirea lor și nu avea de gând să

îndeplinească angajamentul asumat, prestația promisă fiind una imposibilă, toată

atmosfera creată de către inculpat fiind îndreptată exclusiv în scopul dobândirii ilicite

a bunurilor ce aparțin victimei.

La fel, existența infracțiunii de escrocherie s-a manifestat și prin faptul că

partea vătămată a fost indusă în eroare prin reprezentarea greșită a situațiilor și

împrejurărilor, producându-și efectul și anume că partea vătămată considera că

inculpatul îi vinde camioanele, deși acest lucru era imposibil, acestea fiind gajate și

existând interdicția de le a înstrăina.

Este nefondată și poziția apărării că la caz există raporturi juridice de natură

civilă, că în aceste raporturi nu intervine legea penală, că inculpatul de la bun început

a recunoscut datoria și a confirmat existența obligației de a o restitui.

În acest context, se reține că inculpatul cunoștea de la bun început că nu poate

să execute obligația asumată, că camioanele nu pot fi înstrăinate, s-a eschivat de la

executarea obligației de a restitui suma de bani primită, mai mult decât atât, fiind la

curent cu faptul că în privința sa este intentat dosar penal și cauza este în judecată, s-a

eschivat de la prezentarea în ședința de judecată, fiind anunțat în căutare, astfel

încercând să evite cu rea-credință răspunderea penală.

Astfel, intervenția legii penale la caz este justificată odată ce s-a constatat că

restabilirea drepturilor lezate ale părții vătămate prin mijloacele justiției civile, se

face imposibilă, deoarece făptuitorul la apariția raporturilor dintre el și partea

vătămată, urmărea scopul de cupiditate și nu avea intenția și nici nu putea să-și

onoreze angajamentul asumat, iar banii i-a însușit el, ca persoană fizică, și nu a remis

camioanele părții vătămate.

17

Sub aspectul laturii subiective a faptei imputate inculpatului, se atestă o intenție

cu rea-credință de inducere a părții vătămate în eroare și profitând de încrederea

acesteia, a determinat-o să-i transmită banii, cu consecința deposedării de acești bani.

Pe lângă aspectul laturii subiective se evidențiază și cel a laturii obiective,

astfel încât acțiunile inculpatului reprezintă o simulare, care este demonstrată prin

lipsa de fundamentare juridică și economică a stării juridice a bunurilor, caracterul

irealizabil al angajamentului asumat, or, prin promisiunile eronate care au durat timp

de mai mulți ani, partea vătămată nu a beneficiat nici de promisiunea făcută, nici de

restituirea sumei de bani. Atitudinea inculpatului, inclusiv și lipsa disponibilității

efective a acestuia de a-și executa obligațiunile, denotă cert prezența scopului de

cupiditate.

Potrivit explicațiilor conținute în literatura de specialitate, temeiul aplicării

răspunderii penale pentru escrocherie apare în cazul imposibilității apărării

drepturilor subiective prin mijloacele justiției civile, avându-se în vedere caracterul

accesoriu al mijloacelor justiției penale.

Atunci când este vorba despre două subiecte ale unui raport juridic, trebuie

verificată înainte de toate ipoteza egalității lor în drepturi, și numai dacă există indici

care exced limitele încălcării normelor dreptului civil, atunci se justifică intervenția

legii penale.

Normele de drept civil se aplică în cazul concurenței lor cu normele de drept

penal, dacă există posibilitatea restabilirii valorii lezate prin infracțiune pe calea

acțiunilor benevole ale subiectului care a lezat valoarea, ori pe calea acțiunii civile;

fapta a fost săvârșită în condițiile unui risc întemeiat (de exemplu, când prejudiciul

este urmare a unei decizii economice nereușite, ori când s-a mizat pe obținerea prea

rapidă a unor beneficii etc).

Sub incidența legii penale trebuie să intre doar acele încălcări care

demonstrează rea-voință, fraudă, malversațiune din partea făptuitorului.

Când făptuitorul folosește documente false, încheie tranzacții în numele unei

persoane juridice inexistente, își arogă funcții și calități pe care în realitate nu le are,

nu a fost în măsură să-și execute obligațiile, a fost în imposibilitate de a găsi mijloace

materiale pentru a-și îndeplini obligațiile contractuale asumate etc., demonstrează

rea-voința în raport cu victima.

Deoarece inculpatul a recurs la procedee frauduloase în detrimentul victimei

(care este celălalt subiect la raportul juridic), el nu se mai poate prevala de

imposibilitatea sa de a-și executa obligațiile contractuale față de victimă.

Astfel, nu poate fi invocată imposibilitatea făptuitorului de a găsi mijloace

materiale pentru a-și îndeplini obligațiile asumate - ca temei de a nu-i fi aplicată

răspunderea penală - dacă a manifestat rea-voință sau intenție frauduloasă față de

obligațiunile asumate în raport cu victima.

Imixtiunea penalului în sfera privată, sferă bazată pe principiul egalității

părților, trebuie privită ca o ultimă măsură.

Dacă ambele părți - debitorul și creditorul - obțin profituri de pe urma

parteneriatului lor, rămânând proprietari asupra bunurilor sale (sau una dintre părți

18

suferă prejudicii sub forma venitului ratat, fără a pierde însă dreptul de proprietate),

atunci raporturile dintre cele două părți trebuie să rămână în continuare pe tărâmul

dreptului civil.

Dacă însă una dintre părți, asumându-și angajamente, nu are posibilitate și nici

dorință să le execute (în prealabil fiindu-i transmise bunuri de cealaltă parte, care

astfel își pierde dreptul de proprietate asupra lor), atunci apare necesitatea intervenției

legii penale.

Astfel, în esență, delimitarea escrocheriei de încălcarea normelor de drept civil

trebuie făcută luându-se în considerație două aspecte de maximă importanță: 1)

atitudinea făptuitorului față de faptul transmiterii lui a bunurilor; 2) prezența

disponibilității efective a făptuitorului de a-și executa angajamentele.

În aceste circumstanțe, alegațiile avocatului precum că între părți la caz există

relații pur civile sunt neîntemeiate și nu reflectă starea reală a lucrurilor, or, intenția

inculpatului de a dobândi bunurile părții vătămate Morărescu V. prin înșelăciune și

abuz de încredere, este dovedită prin declarațiile martorilor, explicațiile părții

vătămate coroborate cu celelalte mijloace de probă anexate la cauza penală, care

stabilesc că inculpatul a utilizat în realizarea intenției sale infracționale o serie de

mecanisme, care denotă incontestabil rea-credință.

Mai mult ca atât, a abuzat de încrederea părții vătămate, care a acordat suma de

16.700 euro dat fiind faptul că se cunoștea din anii de studenție cu inculpatul, erau în

relații de prietenie.

Însuși inculpatul recunoaște faptul că a luat suma de bani de la partea vătămată,

după cum rezultă din declarațiile lui date în cadrul urmăririi penale și instanța de

fond. Iar tocmai în luna august 2017, acesta a restituit integral prejudiciul pătimitului.

Prin urmare, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de escrocherie a

fost demonstrată pe deplin prin totalitatea de probe pertinente, concludente, veridice,

cercetate de instanța de judecată, instanța de fond a emis o sentință legală și

întemeiată și nu există nici un temei de implicare a instanței de apel în vederea casării

acesteia sub aspectul constatării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, motiv pentru care urmează de respins

solicitarea avocatului de achitare a inculpatului, pe motiv că în acțiunile acestuia nu

sunt întrunite elementele infracțiunii, menținând soluția de condamnare emisă de

prima instanță.

Totodată, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului, instanța

de apel a ținut cont de prevederile art. 6, 7, 16, 61, 72, 75-78 Cod penal, că inculpatul

a comis o infracțiune gravă, pentru care legea penală prevede pedeapsa cu închisoare

de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o

anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, anterior nu a fost condamnat, a

achitat integral prejudiciul părții vătămate, că partea vătămată a solicitat în instanța de

apel ca inculpatul să nu fie pedepsit deoarece i-a restituit paguba, că circumstanțe

agravante și atenuante nu s-au stabilit, concluzionând asupra necesității casării

sentinței în partea stabilirii pedepsei, în vederea micșorării acesteia până la limita

19

minimă a pedepsei cu închisoarea prevăzută de lege, având în vedere că sancțiunea

articolului în baza căruia este condamnat inculpatul nu prevede pedepse alternative.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat

pe motivul lipsei componenței de infracțiune.

Recurentul a invocat că instanța de apel nu a verificat legalitatea sentinței prin

prisma argumentelor apărării, întemeiate pe aceleași probe testimoniale puse la baza

sentinței și deciziei de condamnare recurate.

Or, prin declarațiile inculpatului făcute în instanța de fond, care sunt

consecutive cu cele făcute în cadrul urmăririi penale, ale părții vătămate, ale

martorilor Ojoga I., Morărescu G., la momentul primirii de către inculpat a banilor,

ultimul avea scopul de a realiza autocamioanele cu remorci către partea vătămată

pentru a realiza de comun proiectul de durată de transportare a cartonului în Ukraina,

inițiat la propunerea lui Lisciuc V.

Astfel, dacă la momentul primirii banilor de către inculpat, la data de

21.12.2011, existau formal semnele obiective ale componenței infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin. (5) Cod penal, constatate de instanțele de fond și de apel, și anume

obiectul material, format din mijloacele financiare ale părții vătămate, dobândirea

acestor mijloace de către inculpat prin transmiterea benevolă a acestora de către

partea vătămată, fiind aparent abuzul de încredere întemeiat pe relațiile de prietenie

de durată precum și înșelăciunea întemeiată prin neexplicarea grevărilor asupra

camioanelor și a remorcilor propuse spre înstrăinare, atunci elementul subiectiv cum

este intenția directă de a dobândi ilicit banii părții vătămate prin abuz de încredere

precum și scopul de însușire a banilor este lipsă. Or. conform declarațiilor

inculpatului, situația financiară a acestuia la momentul încheierii acordului de

înstrăinare a camioanelor și de colaborare în comun în continuare cu partea vătămată

prin utilizarea acelorași camioane pentru realizarea unui proiect de durată de

transportare de carton în Ukraina era prielnică și normală. Necesitatea înstrăinării

camioanelor a fost dictată de beneficiarul serviciilor de transport internațional,

cetățeanul Ucrainei – Lisciuc V. pentru menținerea volumelor de marfă procurată și a

necesităților durabile în serviciile de transportare a cartonului, faptul neinformării

părții vătămate despre grevarea instituită față de mijloacele de transport nu reprezintă

o dovadă a abuzului de încredere, dar nici a înșelăciunii. Or. în temeiul art. 80. alin.

(3) din Legea cu privire la gaj, nr. 449 din 30.07.2001, gajul se stinge prin stingerea

obligației a cărei executare acesta o garanta, iar în temeiul art. 59, 60 este permisă

înstrăinarea bunului gajat. Sarcina soluționării acordului la înstrăinare fiind a

inculpatului în speța dată. Mai mult ca atât, inculpatul nici nu presupunea la

momentul încheierii tranzacției privitor la imposibilitatea stingerii gajului sau a

primirii acordului la înstrăinare în situația când era ferm convins de realizarea

proiectului profitabil de durată privitor la prestarea serviciilor de transport a

cartonului din Moldova în Ukraina.

20

Este evidentă lipsa semnelor subiective ale componenței de infracțiune

prevăzute de art. 190. alin. (5) Cod penal la momentul primirii banilor de către

inculpat de la partea vătămată.

Lipsa intenției de dobândire ilicită a banilor părții vătămate și a scopului de

cupiditate se probează prin restituirea de către inculpat a banilor părții vătămate în

mărime de 3300 euro până la pornirea urmăririi penale, iar ulterior restituirea sumei

de 4900 euro în perioada februarie- noiembrie 2016 și stingerea integrală a datoriei.

Instanțele au apreciat ca probare a intenției de dobândire a banilor părții

vătămate la data de 21.12.2011, refuzul ulterior al inculpatului de a înstrăina

automobilul. Instanțele de fond și de apel apreciază însă eronat acest refuz de a

înstrăina autocamioanele. Or, acest refuz a fost generat nu din rea credință după cum

constată instanțele de fond și de apel, ci din imposibilitatea inculpatului de a stinge

gajul înregistrat în privința acestor mijloace de transport drept urmare a însușirii

banilor de către beneficiarul serviciilor de transport de carton și anume de Lisciuc V.,

precum și de nerealizare în continuare a proiectului de transportare a cartonului în

Ukraina la fel din cauza lui Lisciuc V.

Astfel, este evidentă apariția imposibilității executării angajamentului asumat

de către inculpat nu la momentul primirii banilor - 21.12.2011, ci peste 2 luni de zile,

când beneficiarul serviciilor de transport Lisciuc V. nu a restituit banii primiți de la

inculpat în scopul majorării capacității de procurare a cartonului necesar de a fi

transportat în Ukraina de inculpat cu camioanele, care erau în proces de înstrăinare

părții vătămate. In acest context, instanțele nu au ținut cont de faptul, că partea

vătămată a acceptat oferta de colaborare comună cu inculpatul în cadrul proiectului

de transportare în Ukraina a cartonului.

Se evidențiază lipsa concomitenței al acestui refuz cu momentul primirii

banilor, fapt ce denotă lipsa semnului subiectiv la momentul primirii banilor.

Chiar și refuzul (în noțiunea sa ideală) ulterior de a înstrăina automobilul nu

poate fi apreciat altfel decât declararea de către inculpat despre rezoluțiunea

tranzacției (drept prevăzut conform art. 737 Cod civil), inculpatul fiind obligat de a

restitui tot ce a primit precum și veniturile realizate (în temeiul art. 738 alin. (1) Cod

civil).

Instanțele de fond și de apel probează apariția refuzului de a înstrăina

automobilele ulterior momentul primirii banilor, fapt care încă o dată denotă lipsa

elementului subiectiv al componenței de infracțiune imputate inculpatului, iar aceasta

denotă lipsa temeiului juridic al răspunderii penale a inculpatului și ilegalitatea

condamnării ultimului.

Sub aspect procedural o astfel de abordare a problemei de drept, în cauza dată

nu poate fi susținută, pe motiv că instanța de apel nu a dat un răspuns argumentat la

unele argumentele invocate în apel, fiind expuse prin fraze de ordin general, iar alte

motive au fost ignorate în totalitate nefiind redate în textul deciziei.

Instanța de apel nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept, a susținut

poziția greșită a instanței de fond în ce privește aprecierea probelor în raport cu

încadrarea juridică a faptei, acceptând niște concluzii de ordin general, fără a le da o

21

apreciere prin prisma art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală. Discordanța între

cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, ignorarea unor aspecte

evidente, au avut drept consecință pronunțarea unei concluzii greșite și nemotivate.

Or, o hotărâre motivată în sensul jurisprudenței CtEDO, trebuie să conțină

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților în raport cu analiza probatoriului administrat în

cauză.

Instanța de fond a calificat acțiunile inculpatului Bondari V. în baza art. 190

alin. (5) Cod penal, ca dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin abuz de

încredere, cu cauzarea de daune în proporții deosebit de mari.

Sentința a fost atacată cu apel de către apărare, care a solicitat casarea acesteia,

cu pronunțarea unei noi hotărâri de achitare a inculpatului, iar procurorul nu a

contestat sentința.

Însă, instanța de apel, pe lângă metoda de săvârșire a infracțiunii stabilită de

instanța de fond și anume abuzul de încredere a constatat și înșelăciunea, ca semn

obiectiv al componenței de escrocherie, încălcând prevederile art. 409 Cod de

procedură penală și înrăutățind situația apelantului constatând săvârșirea infracțiunii

de către condamnat și prin înșelăciune, în lipsa unei astfel de acuzări, fiind atins grav

accesul apărării la justiție, fiind încălcat principiul dreptului la apărare și dreptul la un

proces contradictoriu.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură

penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția, nu sunt întrunite

elementele infracțiunii, instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă

faptă decât pentru cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, inclusiv în temeiurile când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția, nu sunt întrunite elementele infracțiunii, instanța a pronunțat o hotărâre de

condamnare pentru o altă faptă decât pentru cea pentru care condamnatul a fost pus

sub învinuire.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, (pct. 8.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 7. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel corect au constatat și apreciat

22

circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și

încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale acestuia, în strictă conformitate

cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții vătămate

Morărescu V., martorilor Ursu V., Morărescu G., copiile procurilor generale eliberate

de biroul notarial din 21.12.2011, prin care se constată că Bondari V. îi încredințează

lui Morărescu G. remorcile SREM FRUEHAUF și SCMITZ SPR24, camionul MAN

19372 și autocamionul MAN 19343, procesul-verbal din 08.02.2016 de ridicare de la

Morărescu V. a CD-ului cu înregistrări audio, procesul-verbal din 09.03.2016 de

examinare a CD-ului ridicat, conform cărui autorii discuției abordează probleme

financiare, invocându-se sume de bani și imposibilitatea de a le restitui, informația

oficială parvenită de la ÎS „Centrul Resurselor Informaționale de Stat Registru” că la

situația din 21.12.2011, când banii au fost însușiți prin abuz de încredere de către

inculpat, autovehiculul MAN 19372, autocamionul MAN 19343, semiremorcile

SCHMITZ SPR24 și SREM FRUEFIAUF, înregistrate după Bondari V., erau deja

gajate, în privința acestora fiind aplicate interdicții de înstrăinare, copia autentificată

a confirmării scrise de înregistrare a gajului din 14.02.2011, precum și adeverinței

eliberate de Direcția înregistrare a transportului și calificarea conducătorilor auto Î.S.

„CRIS „Registru” din 17.02.2011, că bunurile indicate supra au fost gajate de către

creditorul gajist Bondari V., având obligația garantată prin gaj în baza contractului de

împrumut, toate probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin.

(1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității, veridicității și coroborării lor, instanțele indicând detailat motivele pentru

care au respins dovezile și versiunile apărării, instanța de apel pronunțându-se

argumentat asupra tuturor motivelor din apelul apărării, probele administrate pe caz

demonstrând elocvent prezența în faptele și acțiunile inculpatului a elementelor

infracțiunii imputate inculpatului.

Totodată, soluția instanțelor privind condamnarea inculpatului conform

învinuirii formulate coroborează și cu jurisprudența națională, potrivit cărei în cazul

escrocheriei victima transmite benevol bunurile către făptuitor, sub influența

înșelăciunii sau a abuzului de încredere. Primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii

unui angajament poate fi calificată ca escrocherie atunci când făptuitorul, încă la

momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea scopul sustragerii lor și

nu avea intenția să-și execute angajamentul asumat. Alături de alte circumstanțe,

intenția este demonstrată prin lipsa de fundamentare economică și caracterul

nerealizabil al angajamentului asumat, etc. (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 28.06.2004,

nr.23 - Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor, pct. 15.).

Or, împrejurările nominalizate se regăsesc în speța de pe rol, în cadrul

cercetării judecătorești fiind prezentate probe concludente care dovedesc că

inculpatul, sub pretextul vânzării autocamionului MAN 19372 și MAN 19343, a

remorcilor SCHMITZ SPR24 și SREM FRUEHAUF – bunuri gajate în cadrul unei

tranzacții anterioare cu martorul Ursu V., deci aflate sub interdicția înstrăinării, prin

abuz de încredere a dobândit ilegal de la Morărescu V. mijloace bănești în sumă de

23

14.400 euro, asumându-și obligația de vânzare a bunurilor respective dar fără intenția

de a o realiza, or, chiar inculpatul a declarat că nu a comunicat părții vătămate că

bunurile pe care le vinde sunt deja gajate, deoarece ultimul putea să refuze să-i dea

bani cu împrumut. Deci, intenția inculpatului de a dobândi ilicit bunurile altei

persoane, prin abuz de încredere, a existat încă la momentul intrării în stăpânire

asupra banilor părții vătămate, invocând ulterior imposibilitatea executării obligației

pe diverse motive neîntemeiate, conștient fiind că înstrăinarea tehnicii respective era

imposibilă din start.

Este de notat și netemeinicia argumentului recurentului că: „instanța de apel,

pe lângă metoda de săvârșire a infracțiunii stabilită de instanța de fond și anume

abuzul de încredere a constatat și înșelăciunea, ca semn obiectiv al componenței de

escrocherie, încălcând prevederile art. 409 Cod de procedură penală și înrăutățind

situația apelantului constatând săvârșirea infracțiunii de către condamnat și prin

înșelăciune, în lipsa unei astfel de acuzări, fiind atins grav accesul apărării la

justiție, fiind încălcat principiul dreptului la apărare și dreptul la un proces

contradictoriu”, or, instanța de apel s-a referit doctrinal la metodele de săvârșire a

infracțiunii de escrocherie, inclusiv prin înșelăciune, dar fără a raporta direct acest

element la circumstanțele cauzei.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că

obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi

înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument ( hotărârea

CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 8. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111, 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea,

24

este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei

de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea doar acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2., 3., 7., 8. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007,

pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că instanța

de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că hotărârile

contestate cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, că instanțele nu au admis o

eroare gravă de fapt, care le-ar fi afectat soluția, că în acțiunile inculpatului sunt

întrunite elementele infracțiunii incriminate, și că recursul de pe rol este vădit

neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul nominalizat este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Andrei Belousov,

împotriva sentinței Judecătoriei Militare din 12 decembrie 2016 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 12 aprilie 2018, în privința inculpatului Bondari

Veaceslav Xxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 august 2018.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

25