1ra-1086/18 — art. 155 CP

1ra-1086/18 — art. 155 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1086/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie

2018, în cauza penală în privința lui

Ochișor Mihail Xxxxx, născut la xx.xx.xxxx,

originar și domiciliat Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 12.03.2016 - 20.06.2017;

Instanța de apel: 13.07.2017 - 22.01.2018;

Instanța de recurs: 07.05.2018 - 06.06.2018.

C O N S T A T Ă:

Mihail învinuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod penal, a fost achitat

din motiv că nu s-a constat existența faptei infracțiunii.

fost învinuit de faptul că în perioada anului 2010, data exactă nu a fost stabilită de către

organul de urmărire penală, aflându-se pe teritoriul gospodăriei lui Deliu Victor, situată

în orașul Xxxxx, strada Xxxxx x, în baza relațiilor reciproc ostile cu acesta, deținând

asupra sa o armă de tip pistol de model nestabilit, de culoare neagră, l-a îndreptat spre

fruntea lui Deliu Victor și l-a amenințat pe ultimul că va efectua două împușcături,

astfel inspirându-i frica că îl va omorî, existând pericolul real, direct și iminent de

realizare a acestei amenințări.

acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care Ochișor Mihail să fie declarat vinovat și condamnat în baza art. 155 Cod

penal, cu stabilirea pedepsei sub formă de amendă în mărime de 400 u.c..

În motivarea apelului procurorul a invocat:

- instanța de judecată nu a luat în considerație că declarațiile inculpatului sunt pur

formale, controversate, eronate și urmau a fi apreciate critic, odată ce nu coroborează

1

cu celelalte probe, totodată ignorând declarațiile părții vătămate făcute pe parcursul

urmăririi penale în cadrul confruntării între ea și bănuit precum și declarațiile făcute

ulterior în cadrul cercetării judecătorești de către martorul Deliu Inga, unde partea

vătămată și martorul au indicat direct la inculpat drept persoana care la amenințat pe

Deliu Victor cu arma, cauzându-i o stare de neliniște și frică;

- instanța contrar art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, a apreciat și interpretat

eronat probele stabilite în cursul cercetării judecătorești, și anume în favoarea

inculpatului, odată ce declarațiile acestuia urmau a fi apreciate critic, pentru că nu au

fost confirmate sau susținute prin careva alte probe în ce privește probare nevinovăției

sale, inculpatul nu a prezentat un alibi ce ar fi suficient pentru instanța de judecată ca

să adopte o hotărâre de achitare a acestuia;

- este inexplicabil motivul pentru care instanța a pronunțat o sentință de achitare,

și anume fiind reținut motivul că nu sa constatat existența faptei infracțiunii, or organul

de urmărire penală nici nu putea să acumuleze alte probe în ce privește identificarea

persoanei culpabile reieșind din caracterul și specificul infracțiunii;

- instanța nu a reținut faptul că inculpatul se afla în posesia unei arme,

circumstanță care conturează încă o dată în plus învinuirea adusă acestuia și anume

acel fapt că inculpatul deținea acea armă cu care la amenințat pe Deliu Victor;

- analizând în ansamblu circumstanțele cauzei, urmează a reitera că instanța de

judecată ilegal a dispus achitarea inculpatului odată ce pe parcursul cercetării

judecătorești, fiind cercetate probele acuzării au fost ignorate de către instanța de

judecată, unilateral a fost admisă poziția apărării și declarațiile inculpatului care

reprezintă o versiune de apărare și eschivare de la răspunderea penală și materială.

Partea acuzării în acest sens a prezentat probe verosimile, care au elucidat în mod clar

circumstanțele cazului și în baza cărora a fost demonstrată pe deplin vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate.

apelul declarat a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței fără modificări.

4.1. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit

în mod corect situația de fapt și nevinovăția inculpatului care nu a fost dovedită cu

certitudine și fără echivoc, achitându-l pe Ochișor Mihail în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 155 Cod penal, din motiv că nu s-a constat existența faptei infracțiunii.

Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la prezenta

cauză penală și care au fost corect apreciate, respectându-se prevederile art. 101 Cod

de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Analizând declarațiile inculpatului, a succesorului părții vătămate Ochișor Galina,

a martorului Deliu Inga, cercetând probele materiale prezentate de către partea acuzării,

Colegiul a reținut că, instanța de fond corect a concluzionat că, nu s-a constatat

2

existența faptei infracțiunii, vinovăția lui Ochișor Mihail nefiind dovedită și nefiind

confirmă prin ansamblul de probe cercetate în ședința instanței de apel.

Nu a fost reținut drept plauzibil argumentul procurorului potrivit căruia, martorul

Deliu Inga a indicat direct și de fiecare dată exact la inculpat drept persoană care la

amenințat pe Deliu Victor, or, potrivit depozițiilor aceluiași martor date în cadrul

ședinței instanței de apel, „…ea stătea la colțul casei când conflictul s-a întâmplat, a

văzut când Mihai a vorbit cu soțul ei, ea nu a auzit convorbirea, a văzut că Mihai avea

ceva în mână dar nu știa sigur că este un pistol..”.

Declarațiile martorului Deliu Inga, instanța de apel le-a apreciat critic, indicând

că aceasta s-a contrazis în depozițiile date, deoarece fiind audiată în cadrul urmării

penale și în instanța de fond aceasta a declarat că „…pistolul era îndreptat în direcția

soțului ei, nu știe în ce parte anume, inculpatul i-a spus că îl împușcă pentru ca să nu

mai umble prin judecăți…”, pe când în cadrul ședinței instanței de apel a comunicat că

„…ea nu a auzit convorbirea, a văzut că Mihai avea ceva în mână dar nu știa sigur că

este un pistol..”. Mai mult ca atât declarațiile martorului respectiv prezintă dubii și

privitor la anul când s-a săvârșit infracțiunea, acesta menționând în cadrul ședinței

primei instanțe că evenimentele s-au petrecut în perioada anului 2011, în timp ce

potrivit învinuiri aduse inculpatului fapta a avut loc în perioada anului 2010.

Argumentul apelantului potrivit căruia inculpatul se afla în posesia unei arme,

circumstanță care conturează încă o dată în plus învinuirea adusă acestuia, nu a fost

reținut de către instanța de apel, în acest sens menționând că după cum a constatat și

prima instanță, faptul că inculpatul deține în mod legal o armă sau că anterior a fost

judecat pentru o infracțiune similară, nu este o probă certă de vinovăție în prezenta

cauză penală, probele trebuie analizate corelat, în ansamblul lor, nu trunchiat, astfel

încât hotărârea să se întemeieze pe toate probele cauzei, condiție ce în cazul de față nu

este întrunită, astfel că din analiza și evaluarea probelor administrate și, în parte,

readministrate în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate în cadrul

cercetării judecătorești s-a reținut just că probele în ansamblul lor nu coroborează spre

a demonstra, mai presus de orice dubiu, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate.

Ținând cont de probele puse la baza învinuiri lui Ochișor Mihail în baza art. 155

Cod penal, Colegiul a statuat că versiunea înaintată de către inculpat precum că, nu a

amenințat partea vătămată cu pistolul, corespunde realității și nu a fost combătută prin

careva probe indubitabile prezentate de către partea acuzării, or vinovăția persoanei în

săvârșirea faptei se consideră dovedită numai în cazul când instanța de judecată,

călăuzindu-se de principiul prezumției nevinovăției, cercetând nemijlocit toate probele

prezentate, or îndoielile, care nu pot fi înlăturate, fiind interpretate în favoarea

inculpatului și în urma unei proceduri legale, dă răspuns la toate chestiunile prevăzute

în art. 385 Cod de procedură penală.

3

În urma celor relatate, Colegiul a ajuns la concluzia că, instanța de fond în

prezența circumstanțelor analizate mai sus, corect a constatat nevinovăția inculpatului

pe art. 155 Cod penal și întemeiat a aplicat prevederile art. 390 alin. (1) pct. 1) Cod de

procedură penală, adoptând o sentință de achitare în privința lui Ochișor Mihail, din

motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii, argumentele expuse în apelul

procurorului, fiind nefondate, ce nu corespund realității, fiind combătute în totalitate

prin conținutul sentinței, în care instanța de fond și-a argumentat pe deplin poziția

adoptată.

invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicită casarea

acesteia și remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

În susținerea recursului procurorul indică aceleași motive expuse în cererea de

apel, printre care:

- instanțele de fond urmau a aprecia critic declarațiile inculpatului care sunt pur

formale, controversate, eronate și care nu coroborează cu probele acumulate în cauza

din speță. Totodată au ignorat declarațiile părții vătămate făcute pe parcursul urmăririi

penale în cadrul confruntării între ea și bănuit precum și declarațiile făcute ulterior în

cadrul cercetării judecătorești de către martorul Deliu Inga, unde partea vătămată și

martorul au indicat direct la inculpat drept persoana care la amenințat pe Deliu Victor

cu arma, cauzându-i o stare de neliniște și frică;

- este inexplicabil motivul pentru care instanța a pronunțat o sentință de achitare,

și anume fiind reținut motivul că nu sa constatat existența faptei infracțiunii, or organul

de urmărire penală nici nu putea să acumuleze alte probe în ce privește identificarea

persoanei culpabile reieșind din caracterul și specificul infracțiunii;

- instanțele nu au reținut faptul că inculpatul se afla în posesia unei arme,

circumstanță care conturează încă o dată în plus învinuirea adusă acestuia;

- instanțele de judecată ilegal au dispus achitarea inculpatului deoarece probele

acuzării au fost ignorate de către instanța de judecată, iar poziția apărării și declarațiile

inculpatului care reprezintă o versiune de apărare și eschivare de la răspunderea penală

și materială, a fost admisă unilateral.

5.1. pe marginea recursului declarat, inculpatul și succesorul părții vătămate,

Ochișor Galina, depun referințe solicitând instanței de recurs respingerea recursului

declarat de către procuror, cu menținerea hotărârilor emise fără modificări.

din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea acestuia, din

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în

cazul în care se constată că este vădit neîntemeiat.

4

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres în art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava

situația condamnatului.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material

sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Raportând aceste prevederi la speța examinată, Colegiul penal evidențiază că

procurorul în recursul declarat invocă drept temei de casare prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, și anume că hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise când hotărîrea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii, însă Colegiul consideră că acest temei nu și-a găsit confirmarea

la examinarea recursului declarat, în acest sens menționând următoarele.

Recurentul în recursul său indică eroarea prevăzută de art. 427 Cod de procedură

penală, dar de fapt expune dezacordul cu aprecierea probelor de către instanța de

judecată, probe care în viziunea sa confirmă vinovăția inculpatului.

Potrivit art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și oricăror probe noi

prezentate instanței de apel.

Alin. (4) și (5) ale aceleași norme prevăd că, în vederea soluționării apelului,

instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor și instanța de apel se pronunță

asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Conform cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt asupra

cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se

transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori

nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele

corect au fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate

cu art. 101 Cod de procedură penală.

Colegiul reține că instanțele de fond judecând cauza și verificând probele cu

respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere

justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală din punct de vedere al pertinenței,

utilității, concludenții, veridicității și coroborării lor, stabilind cu certitudine toate

aspectele de fapt și de drept, ajungând la concluzia corectă cu privire la nevinovăția lui

Ochișor Mihail în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod penal.

Astfel, din conținutul hotărârii instanței de apel, rezultă că aceasta corect a

constatat inexistența faptei infracțiunii, ulterior motivând concluzia de nevinovăție a

5

inculpatului prin cumulul de probe administrate în cauză, nefiind stabilită presupusa

eroare de drept invocată de către recurent, solicitarea recurentului privind casarea

hotărârii instanței de apel, neavând suport probatoriu, contravine probelor administrate

în cauză.

Generalizând cele expuse, Colegiul conchide în mod convingător, că partea

acuzării în susținerea învinuirii nu a îndeplinit cerințele legii cu privire la prezentarea

probelor, ce ar servi temei pentru condamnarea lui Ochișor Mihail, ca de altfel și

recursul declarat fiind unul formal cu invocarea probelor ce aparent indică la vinovăția

ultimului.

În aceiași ordine de idei, Colegiul menționează, că aprecierea probelor ține de

examinarea cauzei în fapt și în drept fie în instanța de fond sau în instanța de apel, iar

dezacordul unei părți în acest sens nu echivalează cu o eroare ce ar da temei de casare

a unei hotărâri de condamnare sau de achitare, mai mult ca atât, temeiul invocat nu se

încadrează în cele prevăzute de alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Astfel, Colegiul penal menționează că instanța de apel a adoptat o hotărâre legală

și întemeiată, temeiul invocat de recurent prevăzut la pct. 6) alin. (1) al art. 427 Cod de

procedură penală, nu și-a găsit confirmarea. Prevederile legale obligatorii au fost

respectate la judecarea cauzei în apel și Colegiul s-a expus motivat asupra respingerii

apelului, cât și s-au indicat detaliat motivele adoptării soluției.

Totodată Colegiul indică, că criticile formulate de recurent prin care se invocă

aceleași motive ca și în apel, recursul fiind absolut identic cu apelul, au format obiect

de discuție la judecarea cauzei în instanța de apel și ultima le-a dat o motivare

corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în prezenta decizie la pct. 4.1., soluție,

pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin și a cărei reluare nu se mai impune,

având în vedere și faptul că verificând hotărârea judecătorească în raport și cu

prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, nu se identifică existența și a

altor motive care analizate din oficiu să ducă la casarea acesteia, constatându-se astfel

că recursul declarat este inadmisibil.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de instanțele inferioare. În cazul în care instanțele și-au motivat

decizia, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției acestor instanțe.

Având în vedere considerentele expuse și raportând situația reținută în cauză la

prevederile art. 432 alin.(2) Cod de procedură penală, Colegiul penal concluzionează

că la judecarea cauzei în ordine de apel instanța de apel a respectat prevederile legale

relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală, iar recursul declarat de

către procuror este inadmisibil.

6

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2018, în cauza penală în privința lui Ochișor

Mihail, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 04 iulie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

7