1ra-973/2018 — art. 186 alin. 2 lit. c, d CP

1ra-973/2018 — art. 186 alin. 2 lit. c, d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-973/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

30 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare împotriva sentinței Judecătoriei Criuleni din 29

decembrie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14

februarie 2018, declarate de avocatul Goncear Vasile și de inculpatul

Guzun Vasile XXXX, născut la

XX XXXX XXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-nul

XXXXX, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare

instanța de fond: 26.09.2016 – 29.12.2017,

instanța de apel: 22.01.2018 – 14.02.2018,

instanța de recurs: 20.04.2018 – 30.05.2018.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal la 2 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din 29.12.2017.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Zelenco Petru prejudiciul material de

4000 lei.

inculpatul Guzun Vasile, aflându-se în s. Porumbeni, r-nul Criuleni, intenționat, cu

scopul sustragerii bunurilor altei persoane, folosindu-se de faptul că nu este observat

de nimeni, a pătruns în locuința lui Zelenco Petru, a.n. XXXXX, amplasată în

aceeași localitate, unde în dulap a depistat un portmoneu din care a sustras pe ascuns

bani în sumă de 4000 lei, cauzându-i proprietarului o daună materială considerabilă.

Instanța a reținut că în ședința de judecată inculpatul nu s-a prezentat, din care

motiv a fost dispusă judecarea cauzei în lipsa lui, conform prevederilor art. 321 alin.

(2) pct. 2) Cod de procedură penală.

1

Potrivit declarațiilor inculpatului depuse în cursul urmăririi penale, citite în

ședința judiciară, el recunoaște vina pe deplin și a relatat că fiind în casa părții

vătămate, a deschis ușa de la un dulap unde a găsit un portmoneu în care se aflau

4000 lei, i-a luat și a ieșit cu ei din casă. A plecat în mun. Chișinău unde i-a cheltuit

pentru necesități personale. Îi pare rău și să se căiește de cele întâmplate.

Totodată, vinovăția inculpatului este dovedită prin probele administrate.

Astfel, partea vătămată Zelenco Petru a declarat că l-a telefonat și întrebat pe

inculpat de ce i-a sustras banii, la ce el i-a răspuns că va reveni și se va clarifica, dar

până în prezent nu s-a prezentat și nici banii nu i-a întors. În urma infracțiunii i-a fost

cauzat un prejudiciu de 4000 lei, pe care solicit să fie încasată de la cel vinovat,

deoarece suma respectivă este considerabilă, el încasând lunar o pensie în mărime de

doar 1000 lei.

Declarațiile inculpatului date la urmărirea penală, pot fi reținute ca probă, dat

fiind că ultimul a comunicat aceleași detalii concrete referitor la infracțiunea comisă

ca și ceilalți participanți la proces.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 186 alin. (2) lit. c) și d)

Cod penal, ca furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvârșit

prin pătrundere în alt loc pentru depozitare, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată a ținut cont de prevederile art. 6, 7,

61, 75 Cod penal, că circumstanțe atenuante și agravante nu s-au stabilit, că anterior

inculpatul a avut mai multe încălcări de lege, la 10.02.2014 și 30.04.2015 în privința

lui au fost pronunțate sentințe de încetare a cauzei penale pentru infracțiuni similare,

pe motivul împăcării părților, iar în prezent, potrivit revendicării prezentate de

acuzatorul de stat, acesta este cercetat pe mai multe cauze penale, nefiind la moment

vreo sentință intrată în vigoare, că inculpatul a dat dovadă de o caracteristică

negativă, iar persoane la întreținerea nu are, că infracțiunea comisă este una mai puțin

gravă, inculpatul a recunoscut integral vina, nu au reparat prejudiciul material cauzat

părții vătămate, concluzionând că scopul educativ și preventiv al pedepsei, la caz

poate fi atins prin aplicarea față de inculpat a unei pedepse sub formă de închisoare.

Apelantul a invocat că nu participat la anchetă, nu a fost chemat la procuratură

sau la judecată, nu a văzut niciodată avocatul. A fost condamnat la închisoare în lipsa

lui. Nu a fost cunoscut cu materialele de anchetă sau cu careva dovezi. Nu cunoaște

despre ce este vorba.

Totodată, a indicat că a fost audiat la urmărirea penală și susține declarațiile

date. Învinuirea îi este clară și vina o recunoaște integral. A pătruns în casa părții

vătămate și a sustras bunurile menționate în rechizitoriu. Este gata să restituie

prejudiciul.

În anul 2017 se afla în arest preventiv în penitenciarul nr. 13, fiind reținut de

către Procuratura Botanica pe art. 188 alin. (2) Cod penal. La 22.08.2017, când s-a

schimbat completul de judecată, prima ședință a avut loc în lipsa lui, unica dată când

nu a putut să se prezinte din motive personale. Următoarea ședință, pe 20.12.2017, a

avut loc în lipsa lui, a dorit să vină la ședință, dar escorta i-a comunicat că nu

2

escortează la judecătoria Criuleni, numai la judecătoria Botanica. I-a fost încălcat

dreptul la apărare. Cauza urmează a fi remisă la rejudecare.

2018, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că instanța de judecată corect a stabilit circumstanțele

de fapt și de drept ale cauzei, și just a concluzionat că inculpatul este vinovat de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c) și d) Cod penal.

Fiind audiat la urmărirea penală, precum și în ședința de judecată a instanței de

apel, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor indicate în

rechizitoriu.

Prin urmare, inculpatul în cursul urmăririi penale a dat declarații prin care a

recunoscut vina, declarații care au fost citite în ședința de judecată a instanței de fond

și a instanței de apel.

Totodată, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate s-a

confirmat prin probele administrate, și anume:

declarațiile părții vătămate Zelenco Petru;

declarațiile martorului Nica Ion;

procesul-verbal de cercetare la fața locului și tabelului fotografic din

16.12.2015, prin care s-a cercetat gospodăria lui Zelenco Petru.

Aceste probe demonstrează incontestabil vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c) și d) Cod penal, adică acesta a comis

furtul, prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință, cu

cauzarea de daune în proporții considerabile.

Instanța de fond corect a stabilit că inculpatul a săvârșit anume infracțiunea

imputată. Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la

cauza penală, fiind corect apreciate, respectându-se prevederile art. 101 CPP, din

punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate probele

în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

De asemenea, la stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de fond a ținut cont,

de toate circumstanțele privind individualizarea pedepsei, aplicându-i ultimului o

pedeapsă echitabilă și legală, și anume: de caracterul prejudiciabil al infracțiunii, care

că este mai puțin gravă, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

inculpatului, care anterior a mai fost judecat și anume: prin sentința judecătorie

Criuleni din 10.02.2014, procesul penal pe art. 192/1 alin. (1) Cod penal fiind încetat,

pe motiv că părțile sau împăcat, prin sentința judecătoria Criuleni din 30.04.2015,

prin care a fost încetat procesul penal pe art. 186 alin. (2) lit. c) și d) Cod penal pe

motivul împăcări cu partea vătămată.

Instanța de fond corect a ținut cont că inculpatul, fiind anterior în conflict cu

legea, fiind atras la răspunderea penală pentru faptele comise, nu a făcut concluziile

respective, nu s-a corectat și reeducat, și din nou a pășit pe calea infracționalității: a

comis fapte prevăzute de legea penală, n-a demonstrat că regretă cele comise.

Astfel, instanța de fond corect a numit inculpatului pedeapsa cu închisoare, în

cazul dat o pedeapsă mai blândă, non-privativă de libertate nu-și va atinge scopul, or

potrivit prevederilor art. 61 alin. (2) Cod penal pedeapsa are drept scop restabilirea

3

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Pedeapsa stabilită inculpatului este legală și întemeiată, proporțională faptelor

comise, sentința fiind legală și întemeiată, prin urmare apelul este nefondat.

și dosarul să fie întors în faza urmăririi penale.

Recurentul a indicat că nu a fost prezent și nici chemat la Inspectoratul de

Poliție Criuleni, Procuratura Criuleni și Judecătoria Criuleni. Nu a avut nici o

întrevedere cu avocatul desemnat din oficiu, fiindu-i încălcat dreptul la apărare. Este

ținut sub arest în Penitenciarul nr. 13 începând cu 10.02.2017, iar de pe 30.01.2017

până la 10.02.2017 s-a aflat în izolatorul de detenție din Orhei.

Nu i-a fost înmânat rechizitoriul pe cauza dată.

La 29.12.2017 nu a fost escortat la ședință în judecătoria Criuleni și nu a fost

anunțat despre ședința de judecată, iar pe 04.01.2018 i-a fost înmânată hotărârea

primei instanțe.

5.1. La 23 aprilie 2018, avocatul Vasile Goncear la fel a declarat recurs ordinar

în numele inculpatului, în care solicită casarea deciziei menționate, cu trimiterea

cauzei la o nouă rejudecare.

Recurentul a indicat că inculpatul a fost citat la ședința de judecată în instanța

de fond pe 20.12.2017 și din motivul refuzului escortei de a-l escorta pe așa distanță

în judecătoria Criuleni, a scris o cerere că nu poate să se prezinte din motive

personale în ședința de judecată. La 21 decembrie, în ședința de judecată, apărarea a

confirmat verbal refuzul inculpatului de a se prezenta la judecată, fără a-l vizita în

Penitenciarul nr. 13.

În cele din urma ședința de judecată, în instanța de fond, s-a desfășurat în lipsa

inculpatului, astfel, încălcându-se dreptul lui la apărare și la un proces echitabil.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 4), 5) Cod de

procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel.

Însă, conform art. 422 Cod de procedură penală, termenul de recurs este de 30

de zile de la data pronunțării deciziei. Potrivit art. 231 alin. (3) și (4) Cod de

procedură penală, la calcularea termenelor pe zile nu se ia în calcul ziua de la care

începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește. Dacă ultima zi a unui

termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare

care urmează.

În corespundere cu art. 418 alin. (1), 338 alin. (2)-(4), 340 alin. (1) Cod de

procedură penală, instanța de apel pronunță public dispozitivul hotărârii, fapt despre

care se consemnează în procesul-verbal. Hotărârea motivată se pronunță la fel public,

în termen de până la 30 de zile. Copia de pe hotărârea motivată se înmânează

4

participanților prezenți la ședința de judecată. Participanților care nu s-au prezentat în

ședința de judecată li se expediază, în termen de 3 zile, copia de pe hotărârea

motivată.

Sub acest aspect și cu referire la recursul ordinar al avocatului Vasile Goncear

se atestă că, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată, instanța de apel a

pronunțat dispozitivul deciziei la 14 februarie 2018, în prezența avocatului Vasile

Goncear (f.d. 173), comunicând că decizia motivată va fi pronunțată la 14 martie 2018,

fapt realizat la această dată și consemnat în respectivul proces-verbal, în lipsa

inculpatului și a avocatului Vasile Goncear, celor absenți fiindu-le expediată copia

deciziei (f.d. 176, 184).

Deci, hotărârea atacată a fost pronunțată în condițiile legii la 14 martie 2018,

iar termenul de 30 zile pentru depunerea recursului ordinar a expirat la sfârșitul zilei

de 17 aprilie 2018.

Totodată, recursul ordinar al avocatului Vasile Goncear a fost înregistrat la

Curtea Supremă de Justiție pe 23 aprilie 2018, adică peste termenul prevăzut de lege

(f.d. 200-202, pct. 5.1. din decizie).

Alte informații cu privire la data depunerii recursului respectiv în instanța de

recurs nu există nici în dosar și nici în recursurile nominalizate.

Este de menționat că art. 422 Cod de procedură penală, nu prevede repunerea

în termen a recursului ordinar, nici o altă procedură legală de a calcula termenul de

recurs decât de la data pronunțării deciziei motivate, iar art. 230 alin. (2) Cod de

procedură penală, prescrie expres că în cazul în care pentru exercitarea unui drept

procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea

dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

Prin urmare, durata termenului de recurs este stabilită prin lege. Acest termen

nu poate fi prelungit sau scurtat de instanța de judecată. El este absolut, are un

caracter imperativ și fatal, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a

exercita calea de atac.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

declarat peste termen.

Astfel, odată ce recursul ordinar al avocatului Vasile Goncear este depus peste

termen, acesta urmează a fi declarat inadmisibil.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

Sub acest aspect se reține că în recursul ordinar declarat de inculpat, în pofida

prevederilor enunțate, nu este indicat nici un temei din cele nominalizate în art. 427

5

alin. (1) Cod de procedură penală, fiind omisă totalmente specificarea unor concrete

erori de drept și argumentarea ilegalității deciziei contestate în acest sens (pct. 5. din

decizie).

Rezultă, că acest recurs ordinar nu îndeplinește cerințele legale de conținut, iar

instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună,

apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

inculpatului, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului, și

încadrarea juridică corectă a acțiunilor lui infracționale, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile inculpatului de la

urmărirea penală, declarațiile părții vătămate și ale martorului Nica I., procesul-verbal

de cercetare la fața locului și tabelului fotografic din 16.12.2015, toate probele fiind

apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării

lor, probele administrate pe caz demonstrând cu concludență prezența în acțiunile

inculpatului a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod

penal (pct. 2., 4., 5. din decizie).

Pe lângă aceasta, la stabilirea pedepsei inculpatului, instanțele de fond și de

apel just au ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, conform căror la

aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnaților, cât și a altor persoane. La stabilirea categoriei și termenului

pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de

6

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în conform prevederile legale, corespunde principiului proporționalității

și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului, prevenirii de

săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a altor persoane (pct. 2., 4.

din decizie).

Totodată, netemeinicia argumentelor din recursul inculpatului, că nu a fost

prezent și nici chemat la Inspectoratul de Poliție Criuleni, Procuratura Criuleni și

Judecătoria Criuleni, nu a avut nicio întrevedere cu avocatul desemnat din oficiu,

fiindu-i încălcat dreptul la apărare, este ținut sub arest în Penitenciarul nr. 13

începând cu 10.02.2017, iar de pe 30.01.2017 până la 10.02.2017 s-a aflat în

izolatorul de detenție din Orhei, nu i-a fost înmânat rechizitoriul pe cauza dată, la

29.12.2017 nu a fost escortat la ședință în judecătoria Criuleni și nu a fost anunțat

despre ședința de judecată (pct. 5. din decizie) este dovedită, inclusiv, prin cererea lui,

confirmată prin semnătură de avocat, din 09.11.2017 – cer să nu fiu escortat la

judecătoria Criuleni din motive personale, cât și prin declarațiile inculpatului date în

ședința instanței de apel și semnate de el – am fost audiat la urmărirea penală,

declarațiile date anterior la urmărirea penală le susțin, învinuirea îmi este clară,

vina o recunosc integral, am pătruns în casa părții vătămate și am sustras bunurile

care sunt indicate în rechizitoriu, sunt gata să restitui prejudiciul cauzat (f.d. 140,

171).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua o examinare

efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în

care se apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării deciziilor, impusă

instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui

răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de

Hurk c. Țărilor de Jos).

Se mai reține că, recursul inculpatului este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei (pct. 5.

din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

7

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune inculpatul

este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei

de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei

legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul inculpatului au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2 – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de inculpat, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

instanțele au aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale,

și că recursul ordinar menționat este unul vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs va

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul declarat de inculpat, în raport cu motivele

invocate, este vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Goncear Vasile,

împotriva sentinței Judecătoriei Criuleni din 29 decembrie 2017 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2018, în privința inculpatului Guzun

Vasile XXXX, pe motiv că este declarat peste termen.

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Guzun Vasile

XXXX, împotriva sentinței Judecătoriei Criuleni din 29 decembrie 2017 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2018, pe motiv că este

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 27 iunie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

8