1ra-854/2018 — art. 213 lit. b CP

1ra-854/2018 — art. 213 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-854/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 04

mai 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie

2017, declarate de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Radu Sâli

și de avocatul Liubomir Dudulica, în numele inculpatului

Mucovozov Victor XXXX, născut la

XX XXXXX XXXX în or. XXXXX, locuitor al mun.

XXXXX, str. XXXXX XX, ap. XX, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 05.05.2015 – 04.05.2017,

instanța de apel: 31.07.2017 – 28.11.2017,

instanța de recurs: 28.03.2018 – 16.05.2018.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 213 lit. b) Cod penal la 2 ani închisoare, cu privarea de

dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate în

domeniul medicinii pe un termen de 2 ani.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

Mucovozov V., activând în calitate de medic de urgență al substației Centru a

Instituției medico-sanitare publice Centru Național Științifico-Practic Medicină de

1

Urgență, în componența echipajului de urgență, s-a deplasat pe str. XXXXX, ар.

XX, la solicitarea pacientului Popa E., care acuza dureri în regiunea cutiei toracice

pe stânga de 3 zile, căruia, fără a-l examina suficient paraclinic, i-a stabilit

diagnoza „nevralgie intercostală pe stânga la nivelul spațiilor intercostale IV-VI.

Sindrom algic”, care a fost calificată de el ca urgență de gradul II și, contrar

responsabilităților sale prevăzute în fișa de post a medicului de urgență, potrivit

căreia medicul de urgență este responsabil de evaluarea primară și secundară a

bolnavului, efectuarea explorărilor de diagnostic și aplicarea tratamentului

necesar, în vederea stabilizării stării sănătății acestuia, precum și transportarea

și spitalizarea oportună a bolnavilor cu urgențe medico-chirurgicale și de gradul

II, nu l-a supus examinărilor paraclinice suficiente în vederea stabilirii maladiei

de care suferea pacientul Popa E., urmând a-i efectua în acest sens

electrocardiograma și nu l-a spitalizat pentru a fi supus examinărilor profunde

clinice și paraclinice în vederea stabilirii diagnosticului „Sindrom coronarian

acut”, care i-a provocat decesul la 03.04.2013, orele 21.33, în timp ce se afla la

domiciliu, dar care fiind diagnosticat de către medicul de urgență Mucovozov V.,

dădea speranțe de a evita survenirea decesului pacientului Popa E.

Instanța a reținut că inculpatul a pledat nevinovat și a declarat că activând în

calitate de medic de urgență, a primit solicitarea prin intermediul telefonului mobil.

În 5-10 minute a ajuns la pacient și a început să facă analiza bolii. Bolnavul i-a

spus că suferă de retrosternale. L-a examinat, verificându-i tensiunea și pulsul,

stabilind că pacientul este hemodinamic stabil, a început examinarea secundară. I-a

palpat cutia toracică și a depistat o reacție dureroasă la palparea coastelor 5-7 pe

stânga. A stabilit diagnosticul „radiculație toracală” și i-a dat indicații asistentului

pentru administrarea preparatului antiinflamator. La acel moment aveau în trusa

medicală preparatul „maxi 75” care este analogul diclofenacului de 75 mg. Înainte

de efectuarea injecțiilor a întrebat pacientul dacă nu are careva alergii și a primit

răspuns negativ. I-a recomandat efectuarea ulterioară a masajului cu preparate

antiinflamatorii în regiunea toracică a coloanei vertebrale și a plecat la altă

solicitare. Admite faptul că preparatul administrat poate avea reacții alergice.

Totodată, vinovăția acestuia este dovedită prin probele administrate.

Astfel, succesorul parții vătămate, Popa M., mama victimei, a declarat că

ajuns acasă, fiul i-a spus că are dureri în piept și spate, care se resimțeau tot mai

puternic. Ambulanța a sosit în aproximativ 30 minute. Medicul l-a examinat și a

spus că este răcit un mușchi la spate, apoi i-a făcut о injecție „diclofenol”

împotriva durerii și i-a recomandat să-i administreze unguent „Capsican” sau

„Chetanol”. Nu a observat ca acest medic să-i fi măsurat tensiunea fiului său,

comunicând doar că îi este răcit un mușchi. Peste jumătate de oră starea fiului s-a

agravat și a fost chemată din nou ambulanța. Medicii i-au interzis să intre în odaia

în care se afla fiul. Ulterior, a mai venit о ambulanță, apoi a ieșit un medic și i-a

comunicat că fiul a decedat. Cauza decesului este infarctul miocardului.

Expertul judiciar Tighineanu S., medic-legist în cadrul Centrului Medicină

Legală, șeful secției Expertize, a relatat că nu este confirmată perioada în care au

început problemele cardiace, rezultând doar din plângerea pacientului că suferea de

vreo trei zile și durerile s-au agravat în urma unui efort fizic recent. Astfel,

2

problema cardiacă era prezentă atât la prima venire a echipei de asistență medicală,

cât și la venirea celei de a doua echipe. Sindromul coronarian acut nu apare brusc,

ci se dezvoltă pe o perioadă diferită. Primul echipaj nici nu a făcut

electrocardiograma pentru a exclude problemele cardiace. Cauza decesului,

potrivit pct. 11 din raportul de expertiză medico-legal, este insuficiența cardiacă,

sindromul coronarian acut. Pentru a stabili vechimea maladiei urmau să fie

prezentate electrocardiogramele, investigațiile și investigarea histopatologică. Din

analiza documentelor medicale rezultă că la pacientul Popa E. patologia inimii era

prezentă și la prima sosire a echipei de urgență. Durerile de piept pot avea diferite

etiologii, iar un medic trebuie să verifice cauza apariției acestei boli, ceea ce nu

s-a efectuat în cazul dat. Trebuia stabilită diagnoza și, reieșind din diagnoză,

trebuia determinat tratamentul corect. Preparatul diclofenac, conform

diagnosticului stabilit, nu a avut nici efect asupra maladiei care a fost de fapt.

Durerile în piept acuzate de către pacient îl obligau pe medicul care a efectuat

examinarea să efectueze electrocardiograma. Prima echipă nu a examinat

profund pacientul pentru a exclude altă patologie mai gravă care poate duce la

deces. Totodată, nu este posibil ca toată medicina să fie reglementată de careva

protocoale, însă în cazurile problemelor cardiace sunt prevăzute protocoale clinice

naționale, și anume Protocolul Clinic Național nr. 74, nr. 81, nr. 82 în care la

rubrica examinării paraclinice este înscris, în mod obligatoriu, efectuarea

examenului electrocardiograma. Aceste acțiuni sunt prevăzute și reglementate în

anexele Ordinului nr. 1594 din 31.12.2013 al Ministerului Sănătății. Examinarea

primară care include electrocardiograma este menționată în toate protocoalele

enumerate. La fel, potrivit ordinului ministerului, examinarea sub formă de

electrocardiogramă este obligatorie în toate cazurile de asistență medicală de

urgență, chiar și în cazul în care brigada de asistență medicală constată că persoana

este decedată, acest fapt trebuie să fie confirmat prin electrocardiogramă.

Protocolul nr. 74 prevede toate acțiunile necesare în cazul maladiilor cardiace

pentru diagnosticarea acestora. Scopul protocoalelor este să ajute medicul să vadă

ce este necesar să întreprindă în anumite cazuri, dar nu exclude cunoștințele pe

care trebuie să le dețină un specialist cu studii universitare. Examinarea paraclinică

se face de toți medicii cu aparatajul pe care îl au. Examinarea electrocardiograma

se include în examinarea paraclinică. Cu electrocardiograf este echipată fiecare

ambulanță. În activitatea sa se conduce de protocoalele clinice. Din rezultatele

cardiogramei și ale inscripțiilor celei de a doua grupe de medici, precum și

rezultatele histopatologice, experții au concluzionat că problema pacientului a fost

la prima solicitare de asistență medicală. Prima grupă nu a efectuat

electrocardiograma, lipsind date despre starea sistemului cardiac, dar ce nu

exclude prezența acestor complicații a maladiei la prima sosire a echipei de medici.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 86 din 14.01.2015, decesul

lui Popa E. a fost sindromul coronarian acut, complicat cu fibrilația ventriculelor

și stop cardiac. Tratamentul administrat lui Popa E., la prima chemare, în acordarea

asistenței medicale de urgență, corespunde diagnosticului stabilit „nevralgie

intercostală, sindrom algic”, dar a fost evident insuficient pentru maladia de bază

(sindrom coronarian acut) nediagnosticată. Decisiv în eșecul maladiei, a fost

3

caracterul și gravitatea ei în comun cu insuficiența de acordare a asistenței

medicale de urgență care a provocat un pronostic nefast. Diagnosticarea

maladiei reale de către primul echipaj, posibil, dădea speranțe de a evita eșecul

nefast, însă în condiții de asistență de urgență, fără examinări profunde clinice și

paraclinice ale specialiștilor cardiologi, aceste șanse practic nu existau.

Potrivit fișei de post a medicului de urgență și Regulamentului de activitate a

echipei asistență medicală urgentă, profil general, medicul de urgență este

responsabil pentru respectarea volumului de asistență medicală de urgență

acordat populației din teritoriul de deservire în strictă conformitate cu cerințele,

corectitudinea și promptitudinea realizării atribuțiilor și responsabilităților, precum

și transportarea și spitalizarea oportună a bolnavilor cu urgențe medico-

chirurgicale majore și de gradul II.

Prin fișa medicală de solicitare a asistenței medicale de urgență cu nr.

548/131 din 03.04.2013, potrivit rubricilor completate și bifate la 03.04.3013, ora

20.14, a fost recepționat apelul. La ora 20.22, echipa a sosit la fața locului. S-a

stabilit diagnoza de „neurologie intercostală pe stânga la nivelul spațiilor

intercostale IV-VI sindrom algic. Stabilită urgența de gradul II. Acuzele, anamneză

tens. arter 120/70, pulsul 77, frecv. respir. 18, temperatura 36/6. Din spusele

pacientului, este bolnav a treia zi, când au apărut dureri în cutia toracică pe stânga,

limitarea excursiei toracice în timpul inspirului cu acutizarea durerilor. Din

anamneză: din spusele pacientului a ridicat greutăți la serviciu, câteva ore în urmă

s-a întors de la sala de forță unde, în timpul exercițiilor, durerea s-a acutizat. La

medicul de familie nu s-a adresat. Până la sosirea echipei n-a primit nimic.

Conștiința clară, pupilele simetrice, reacție fotomotorie există, reflexele sunt

păstrate, tegumentele normale, respirația veziculară, pulsul normal, zgomotele

cardiace clare, ritmice. La mișcări active, durerile se accentuează în hemotoracele

stâng la palparea spațiilor IV-VI. Ficatul - N, splina - N, scaunul -N, micțiunea - N.

S-au administrat injecții intramuscular Diclofenac 75 mg. Starea după acordare:

AMU TA 120/70, Ps 77, Fr 18, Pulsoximetrie - 99v. Modalitate practică de

rezolvare. Lăsat pe loc, medicul Mucovozov, cod 97, felcerul Chilian, cod 1039,

șoferul Mîndrescu, nr. auto 187, șef substație.”

Astfel, obiectul juridic principal al infracțiunii prevăzute la art. 213 Cod

penal îl formează relațiile sociale cu privire la acordarea competentă a asistenței

medicale.

Obiectul juridic secundar al infracțiunii analizate îl constituie relațiile

sociale cu privire la sănătatea sau viața persoanei.

Noțiunea „asistența medicală” în cadrul componenței de infracțiune

prevăzute de art. 213 Cod penal, este utilizată cu sensul de „intervenție medicală

(act medical)”, noțiune utilizată în Legea cu privire la drepturile și

responsabilitățile pacientului din 27.10.2005. Prin „intervenție medicală (act

medical)”, legiuitorul înțelege orice examinare, tratament, cercetare clinică și

asistență sau altă acțiune aplicată pacientului cu scop profilactic, diagnostic,

curativ (de tratament), de reabilitare sau de cercetare biomedicală și executată de

un medic sau alt lucrător medical.

4

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzută la art. 213 Cod penal are

următoarea structură:

1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea sau inacțiunea de încălcare a

regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale;

2) urmările prejudiciabile care se prezintă ca deces al victimei;

3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 86 din 14.01.2015,

decesul lui Popa E. este în legătură cauzală directă cu caracterul și gravitatea

maladiei în comun cu insuficiența de acordare a asistenței medicale de urgență care

a provocat un pronostic nefast.

Astfel, inculpatul, în calitate de medic, urma să întreprindă acțiuni și măsuri

adecvate care să asigure protejarea vieții pacientului.

La examinarea cauzei au fost luate în considerație circumstanțele în care s-a

produs decesului lui Popa E. și acțiunile medicului, în persoana inculpatului.

Conform art. 17 lit. a) al Legii cu privire la exercitarea profesiunii de medic

nr. 264 din 27.10.2005, medicul este obligat să respecte cu strictețe drepturile și

interesele legitime ale pacientului.

Potrivit art. 28 alin. (1) al Legii privind ocrotirea sănătății nr. 411 din

28.03.1995, în practica medicală sunt aplicate metodele de profilaxie, diagnostic și

tratament, precum și medicamente, permise de Ministerul Sănătății.

În conformitate cu art. 5 lit. c) al Legii cu privire la drepturile și

responsabilitățile pacientului nr. 263 din 27.10.2005, pacientul are dreptul la

securitatea vieții personale, integritate fizică, psihică și morală, cu asigurarea

discreției în timpul acordării serviciilor de sănătate.

Or, probele administrate, fiind examinate în ansamblu, sub toate aspectele și

în mod obiectiv, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod procedură penală, sunt

pertinente, concludente, utile pentru a putea fi puse la baza unei sentințe de

condamnare, fiind în coroborare între ele și demonstrează pe deplin vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate, acțiunile acestuia fiind încadrate

în baza art. 213 lit. b) Cod penal, ca încălcarea din neglijență de către medic a

regulilor de acordare a asistenței medicale, dacă aceasta a cauzat decesul

pacientului.

Totodată, solicitarea apărării de achitare a inculpatului este neîntemeiată or,

acțiunile acestuia au fost corect încadrate și temeiuri de achitare nu au fost

constatate, iar probele cercetate și apreciate în coroborare dovedesc pe deplin vina

inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Nerecunoașterea vinei de către inculpat este apreciată ca o metodă de

apărare și nu poate fi echivalată cu achitarea acestuia, fiind stabilită în totalitate

vinovăția acestuia.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de faptul că în privința

inculpatului lipsesc circumstanțe atenuante și agravante, concluzionând că

reeducarea și corectarea acestuia este posibilă cu aplicarea unei pedepse cu

închisoarea, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și, luând în calcul

urmările grave survenite în rezultatul acțiunilor lui, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții în domeniul medicinii.

5

În același timp, argumentele apărării expuse în plângerea adresată în ordinea

prevăzută de art. 313 Cod de procedură penală că procurorul-adjunct al

Procurorului sect. Rîșcani, mun. Chișinău, Mihail Pascal, ilegal a emis ordonanța

din 15.08.2013 de anulare a ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale din

14.08.2013 sunt neîntemeiate or, procurorul a acționat în conformitate cu

prevederile art. 52 Cod de procedură penală și nu au fost stabilite careva temeiuri

legale, justificative în vederea anulării ordonanței enunțate.

Sunt nefondate și afirmațiile apărării în partea imparțialității procurorului-

adjunct al Procurorului sect. Rîșcani, mun. Chișinău, Mihail Pascal, fondate pe

prevederile art. 33 și 45 Cod de procedură penală, că după emiterea ordonanței din

03.06.2013 de anulare a ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale din

31.05.2013, urma să se abțină de la examinarea în continuare a cauzei penale și

efectuarea controlului ierarhic, deoarece și-a expus opinia asupra fondului cauzei.

Plângerea apărării din 08.05.2015 nu se încadrează în limitele legale

invocate și nu constituie temei de a pune la îndoială obiectivitatea și imparțialitatea

procurorului numit, iar argumentele invocate nu constituie temei de a declara nule

ordonanțele emise de procurorului-adjunct al Procurorului sect. Rîșcani, mun.

Chișinău, Mihail Pascal, la etapa urmăririi penale din 03.06.3013 de anulare a

ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale din 31.05.2013 și din 15.08.2013

de anulare a ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale din 14.08.2013,

nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 54 Cod de procedură penală, iar

potrivit art. 52 alin. (2) pct. 2 Cod de procedură penală (în redacția Legii la

momentul emiterii ordonanțelor contestate), procurorul ierarhic superior în cadrul

urmăririi penale, cu titlu de control ierarhic era în drept să anuleze total ori parțial,

să modifice sau completeze, în condițiile prezentului cod, actele procurorilor

ierarhic inferiori, cererea apărării urmând a fi respinsă.

a declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat la 2 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de medic în

instituțiile medicale pe un termen de 4 ani.

Apelantul a invocat că pedeapsa aplicată este nejustificată și nu corespunde

gravității faptei imputate și circumstanțelor cazului, în coroborare cu personalitatea

inculpatului.

Instanța de fond a ignorat prevederile art. 75 Cod penal, potrivit căror, la

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

Or, circumstanțele comiterii infracțiunii și comportamentul inculpatului

denotă că cel mai eficient mijloc de corectare a acestuia este aplicarea unei pedepse

sub formă de închisoare, această concluzie derivând și din gravitatea faptei

imputate și pericolul social al acesteia.

6

Necesitatea aplicării unei astfel de categorii de pedeapsă rezultă și din

comportamentul inculpatului în cadrul urmăririi penale și cercetării judecătorești,

care n-a recunoscut vina în comiterea infracțiunii incriminate, a dat declarații

neveridice, îndreptate spre denaturarea faptelor evidente și, în consecință,

eschivarea de răspundere pentru fapta comisă, acțiuni ce au dus la tergiversarea

urmăririi penale și caracterul îndelungat al investigațiilor.

Comportamentul inculpatului denotă că el n-a conștientizat pericolul faptei

comise și nu înțelege care este scopul aplicării pedepsei penale.

Totodată, în urma acțiunilor ilegale ale inculpatului a decedat o persoană,

prin ce s-a atentat la cea mai mare valoare socială - viața unui om, persoana fiind la

vârsta de 26 de ani, circumstanțe în care aplicarea pedepsei sub formă de

închisoare va contribui la atingerea scopului prevăzut de legea penală, care are ca

obiectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către inculpat, cât și de către

alte persoane, iar aplicarea unei pedepse sub formă de închisoare cu suspendare nu

va atinge scopul legii penale, servind ca un exemplu negativ pentru alți medici care

pot comite fapte similare.

Astfel, nu este argumentată poziția instanței de fond sub aspectul

condamnării inculpatului la un termen minim al pedepsei complementare, nefiind

identificate careva circumstanțe atenuante, cu excepția lipsei antecedentelor

penale.

3.1. A declarat apel și avocatul Liubomir Dudulica, solicitând casarea

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat,

deoarece nu s-a constatat existența faptei infracțiunii și acțiunile acestuia nu

întrunesc elementele infracțiunii incriminate.

Apelantul a indicat că potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 86

din 14.01.2015, moartea lui Popa E. a survenit în urma sindromului coronarian

acut, precum și acordarea asistenței medicale insuficiente pacientului.

Însă, în acest raport de expertiză nu se indică actele normative care

determină obligațiile medicilor echipajului ambulanței să acorde un volum de

asistență medicală suficient cu specificarea măsurilor ce urmează a fi întreprinse

pentru fiecare simptomatică manifestată de către pacient.

Or, concluzia experților privind cauza morții lui Popa E. este incompletă,

potrivit Protocolului clinic național nr. 4, pct. A.1., sindromul coronarian acut fiind

un diagnostic preliminar, mai departe fiind expuse exemplele de diagnostic

definitiv, care lipsesc în concluziile expuse în raportul de expertiză medico-legală

nr. 86 din 14.01.2015.

În același timp, au fost stabilite temeiuri de încetare a procesului penal, fiind

emisă ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale din 31.05.2013 din motiv că

nu s-a stabilit existența faptei infracționale.

Prin ordonanța procurorul-adjunct al Procurorului sect. Rîșcani, mun.

Chișinău, Pascal Mihail, din 03.06.2013 a fost anulată ordonanța de refuz în

pornirea urmăririi penale din 31.05.2013, din motiv că concluzia este eronată, fiind

prezente elementele constitutive ale infracțiunii.

La 14.08.2013 a fost iarăși emisă ordonanța de refuz în pornirea urmăririi

penale, din motiv că nu s-a stabilit existența faptei infracționale, iar prin ordonanța

7

procurorului-adjunct al Procurorului sect. Rîșcani, mun. Chișinău, Pascal Mihail,

din 15.08.2013 a fost anulată ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale din

14.08.2013, la fel, din motiv că concluzia este eronată și totuși sunt prezente

elementele constitutive ale infracțiunii.

Astfel, ordonanța din 15.08.2013 de anulare a ordonanței de refuz în

pornirea urmăririi penale din 14.08.2013 urmează a fi anulată, fiind emisă cu

încălcarea gravă a procedurii penale or, potrivit prevederilor art. 54 Cod de

procedură penală, procurorul nu poate participa la desfășurarea procesului în cauza

penală dacă există cel puțin una din circumstanțele indicate în art. 33, care se

aplică în modul corespunzător și, potrivit căruia, constituie temei de recuzare faptul

dacă a efectuat o cercetare sau un control administrativ al circumstanțelor cauzei

sau a participat la adoptarea unei hotărâri referitoare la această cauză în orice organ

obștesc sau de stat și dacă el a luat în această cauză hotărâri anterioare judecății în

care și-a expus opinia asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului.

Prin urmare, procurorul Mihail Pascal, după emiterea ordonanței din

03.06.2013 de anulare a ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale din

31.05.2013, urma să se abțină de la examinarea în continuare a cauzei și efectuarea

controlului ierarhic, deoarece și-a expus părerea asupra fondului cauzei.

Or, faptul că acesta a continuat să exercite urmărirea penală, contrar

prevederilor legale, demonstrează efectuarea incorectă a urmăririi penale cu

interpretarea greșită a situației, ignorarea probelor acumulate și netemeinicia

ordonanței contestate, ce duce la nulitatea acesteia.

Mai mult, nu a primit răspuns la cererea depusă la 08.05.2015 în ordinea art.

229 Cod de procedură penală, iar eventuala admitere a acestei plângeri ar duce la

menținerea deciziei expuse în ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale din

14.08.2013, deci în prezența unei hotărâri irevocabile, urmează a fi încetat procesul

penal pentru evitarea dublei impuneri.

2017, apelurile au fost respinse ca nefondate.

Prin încheierea din 21.11.2017, instanța de apel a respins, ca fiind nefondată,

cererea avocatului Liubomir Dudulica privind dispunerea expertizei medico-legale

suplimentare, din motiv că la 22.03.2017 avocatul a înaintat instanței de fond o

cerere cu privire la efectuarea expertizei medico-legale suplimentare, care prin

încheierea din 22.03.2017 a fost respinsă. Or, cererile privind efectuarea expertizei

medico-legale suplimentare sunt identice, având la bază aceleași temeiuri, motive

și cerințe. Prin urmare, având în vedere că la soluționarea cererii privind

dispunerea expertizei medico-legale suplimentare în instanța de apel, situația de

fapt nu s-a schimbat în raport cu cea care a existat la soluționarea cererii privind

dispunerea expertizei medico-legale suplimentare în primă instanță, precum și

faptul că avocatul nu a invocat motive noi, ce ar oferi instanței de apel argumente

convingătoare ce ar combate temeiurile de fapt și de drept puse la baza încheierii

22.03.2017, nu se constată cazul privind dispunerea expertizei medico-legale

suplimentare solicitate în cadrul judecării cauzei în apel. Totodată, potrivit

procesului-verbal din 05.02.2015, inculpatului și avocatului le-a fost adus la

cunoștință raportul de expertiză nr. 86 din 14.01.2015, fiindu-le explicat dreptul de

8

a face obiecții, de a pune întrebări suplimentare expertului, de a cere efectuarea

unei expertize suplimentare sau a unei contraexpertize, etc., însă nu au fost

înaintate careva cereri.

Instanța de apel a statuat că starea de fapt și de drept stabilită de instanța de

fond concordă cu probele administrate, iar sentința cuprinde elementele definitorii

condamnării prevăzute la art. 394 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, fapta

criminală fiind descrisă ca fiind dovedită, fiind indicată forma și gradul de

vinovăție a inculpatului, motivele și consecințele infracțiunii săvârșite, probele pe

care se întemeiază concluzia instanței și motivele pentru care au fost respinse

argumentele apărării.

Deci, instanța de fond just a apreciat că probele administrate dovedesc

indubitabil că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de încălcare din

neglijență de către medic a regulilor de acordare a asistenței medicale, dacă aceasta

a cauzat decesul pacientului în forma calificată în sarcina inculpatului, atât sub

aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective.

Infracțiunea prevăzută la art. 213 lit. b) Cod penal poate fi comisă doar de

către subiectul special - medicul sau lucrătorul medical și, doar din neglijență,

adică inculpatul nu își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau

inacțiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile,

deși trebuia și putea să le prevadă.

Astfel, inculpatul, activând în calitate de medic de urgență al substației

Centru al Instituției medico-sanitare publice Centru Național Științifico-Practic

Medicină de Urgență întrunește calitatea de subiect al infracțiunii incriminate.

Totodată, obiectul juridic principal al infracțiunii specificate la art. 213 Cod

penal îl formează relațiile sociale cu privire la acordarea competentă a asistenței

medicale, iar obiectul juridic secundar al infracțiunii analizate îl constituie relațiile

sociale cu privire la sănătatea sau viața persoanei.

Noțiunea „asistență medicală” în cadrul componenței de infracțiune

prevăzute de art. 213 Cod penal, este utilizată cu sensul de „intervenție medicală

(act medical)”, noțiune utilizată în Legea cu privire la drepturile și

responsabilitățile pacientului din 27.10.2005. Or, prin „intervenție medicală (act

medical)”, legiuitorul înțelege orice examinare, tratament, cercetare clinică și

asistență sau altă acțiune aplicată pacientului cu scop profilactic, diagnostic,

curativ (de tratament), de reabilitare sau de cercetare biomedicală și executată de

un medic sau alt lucrător medical.

Infracțiunea specificată la art. 213 Cod penal este o infracțiune materială și

se consideră consumată din momentul producerii fie a vătămării grave a integrității

corporale sau a sănătății, fie a decesului victimei.

Latura subiectivă a infracțiunii se caracterizează prin imprudență

(concretizată în neglijență) față de fapta prejudiciabilă și față de urmările

prejudiciabile.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzută la art. 213 Cod penal are

următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea sau inacțiunea

de încălcare a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale; 2)

9

urmările prejudiciabile care se prezintă ca deces al victimei; 3) legătura cauzală

dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 86 din 14.01.2015,

decesul victimei Popa E. este în legătură cauzală directă cu caracterul și gravitatea

maladiei, în comun cu insuficiența de acordare a asistenței medicale de urgență

care a provocat un pronostic nefast, iar inculpatul, în calitate de medic, urma să

întreprindă acțiuni și măsuri adecvate care să asigure protejarea vieții pacientului.

Instanța de fond, examinând cauza sub toate aspectele, a luat în considerație

circumstanțele în care s-a produs decesul lui Popa E., precum și acțiunile

inculpatului, în calitate de medic.

Potrivit art. 17 lit. a) al Legii cu privire la exercitarea profesiunii de medic

nr. 264 din 27.10.2005, medicul este obligat să respecte cu strictețe drepturile și

interesele legitime ale pacientului. Potrivit art. 28 alin. (1) al Legii privind

ocrotirea sănătății nr. 411 din 28.03.1995, în practica medicală sunt aplicate

metodele de profilaxie, diagnostic și tratament, precum și medicamente, permise de

Ministerul Sănătății. În conformitate cu art. 5 lit. c) al Legii cu privire la drepturile

și responsabilitățile pacientului nr. 263 din 27.10.2005, pacientul are dreptul la

securitate a vieții personale, integritate fizică, psihică și morală, cu asigurarea

discreției în timpul acordării serviciilor de sănătate.

Astfel, nu a fost stabilit vreun temei pentru a da o nouă apreciere probelor,

instanța de apel fiind solidară cu concluziile instanței de fond, acestea fiind

motivate temeinic și legal, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate

fiind dovedită prin probatoriul administrat în cadrul procesului penal, fiind corectă

concluzia instanței de fond privind încadrarea acțiunilor acestuia în baza art. 213

lit. b) Cod penal, ca încălcarea din neglijență de către medic a regulilor de acordare

a asistenței medicale, dacă aceasta a cauzat decesul pacientului.

Totodată, versiunea inculpatului nu a fost probată, fiind combătută complet

prin împrejurările stabilite și probele administrate, iar nerecunoașterea vinovăției

nu echivalează cu achitarea acestuia or, probele administrate, cercetate și apreciate

corespunzător, demonstrează cu certitudine participarea acestuia la săvârșirea

infracțiunii imputate.

Prin urmare, afirmațiile privind nevinovăția inculpatului, reprezintă opinia

subiectivă a apărării.

Este nefondată și presupunerea privind încălcarea legii la emiterea

ordonanței procurorului din 15.08.2013, fiind constatat că ordonanța procurorului-

adjunct al Procurorului sect. Râșcani, mun. Chișinău, Mihail Pascal privind

anularea totală a ordonanței procurorului în Procuratura Râșcani, mun. Chișinău

din 14.08.2013 privind refuzul în pornirea urmăririi penale este motivată, fiind

bazată pe faptul „... că ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale din

14.08.2013, emisă de procurorul Valentina Ciobanu, este neîntemeiată și urmează

a fi anulată, din motiv că la moment este necesar de audiat expertul referitor la ce

a cauzat intoxicația, de solicitat informația de la medicul de familie referitor la

starea sănătății. De asemenea, este necesar de audiat suplimentar mama

decedatului, Popa M. referitor la modul de viață pe care îl ducea, dacă se afla la

evidența medicului de familie cu careva probleme de sănătate.”,

10

În același timp, nu au fost constatate circumstanțe potrivit cărora procurorul

Mihail Pascal urma să se abțină de la emiterea ordonanței din 15.08.2013 sau de la

efectuarea ulterioară a acțiunilor procesuale în procesul penal or, acesta, deținând

funcția de adjunct al Procurorului sect. Râșcani, mun. Chișinău, prin faptul emiterii

ordonanței respective, nu a luat în această cauză hotărâri anterioare în care și-a

expus opinia asupra vinovăției sau nevinovăției, aceasta ordonanță având un

caracter de control și, prin conținutul său, cuprinde indicații cu privire la

omisiunile admise la efectuarea și la conducerea urmăririi penale în vederea

posibilității de administrare de noi probe în acest proces penal.

Ordonanța din 15.08.2013 emisă de procurorul-adjunct al Procurorului sect.

Râșcani, mun. Chișinău, Mihail Pascal se bazează pe prevederile art. 52 alin. (2)

pct. 2) Cod de procedură penală, potrivit cărora procurorul ierarhic superior în

cadrul urmăririi penale, cu titlu de control ierarhic era în drept să anuleze total ori

parțial, să modifice sau completeze, în condițiile prezentului cod, actele

procurorilor ierarhic inferiori.

Potrivit art. 274 alin. (7) Cod de procedură penală, dacă ulterior se constată

că nu a existat sau că a dispărut circumstanța pe care se baza propunerea de a

refuza începerea urmăririi penale, procurorul anulează ordonanța pe care a emis-o

și dispune începerea urmăririi penale, iar potrivit art. 531 alin. (2) lit. d) Cod de

procedură penală, procurorul ierarhic superior poate anula total ori parțial,

modifica sau completa, prin ordonanță motivată, în condițiile prezentului cod,

actele procurorilor ierarhic inferiori.

Deci, ordonanța procurorului-adjunct al Procurorului sect. Râșcani, mun.

Chișinău, Mihail Pascal din 15.08.2013 a fost emisă legal.

În acest context sunt relevante constatările instanței de fond că afirmațiile

apărării expuse în plângerea adresată în ordinea prevăzută de art. 313 Cod de

procedură penală, precum că procurorul-adjunct al Procurorului sect. Rîșcani, mun.

Chișinău, Mihail Pascal ilegal a emis ordonanța din 15.08.2013 de anulare a

ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale din 14.08.2013 Cod de procedură

penală sunt neîntemeiate or, procurorul a acționat în conformitate cu prevederile

art. 52 Cod de procedură penală și instanța de judecată nu a stabilit careva temeiuri

legale, justificative în vederea anulării ordonanței enunțate. La fel, este nefondat și

argumentul apărării, întemeiat pe art. 54 și 33 Cod de procedură penală, privind

imparțialitatea procurorului-adjunct al Procurorului sect. Rîșcani, mun. Chișinău,

Mihail Pascal, precum că după emiterea ordonanței din 03.06.2013 de anulare a

ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale din 31.05.2013, urma să se abțină

de la examinarea în continuare a cauzei penale și efectuarea controlului ierarhic,

deoarece și-a expus opinia asupra fondului cauzei. Astfel, circumstanțele expuse în

plângerea din 08.05.2015 nu se încadrează în limitele legale invocate și nu

constituie temei pentru a pune la îndoială obiectivitatea și imparțialitatea

procurorului, iar argumentele invocate nu constituie temei de a declara nule

ordonanțele emise de procurorul-adjunct al Procurorului sect. Rîșcani, mun.

Chișinău, Mihail Pascal, la etapa urmăririi penale din 03.06.3013 de anulare a

ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale din 31.05.2013 și din 15.08.2013

de anulare a ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale din 14.08.2013, or

11

acestea nu sunt acoperite de prevederile art. 54 Cod de procedură penală, iar

potrivit art. 52 alin. (2) pct. 2 Cod de procedură penală (în redacția Legii la

momentul emiterii ordonanțelor contestate), procurorul ierarhic superior în cadrul

urmăririi penale, cu titlu de control ierarhic era în drept să anuleze total ori parțial,

să modifice sau completeze, în condițiile prezentului cod, actele procurorilor

ierarhic inferiori, cererea apărării urmând a fi respinsă.

Alegațiile apărării privind încălcarea legii la soluționarea cererii avocatului

Liubomir Dudulica cu privire la anularea ordonanței din 15.08.2013 emisă de

procurorul-adjunct al Procurorului sect. Râșcani, mun. Chișinău Mihail Pascal, la

fel, sunt irelevante.

Or, cererea a fost înaintată la Judecătoria Chișinău la 01.07.2015, în timp ce

cauza penală se afla pe rolul instanței judecătorești. Potrivit materialelor,

procurorul a expediat cauza în instanța judecătorească la 30.04.2015, iar conform

încheierii din 05.05.2015, cauza a fost numită pentru judecare la data de

02.07.2015.

Prin urmare, cererea dată nu este pasibilă soluționării în ordinea prevăzută la

articolul 313 Cod de procedură penală, deoarece nu a fost înaintată în timpul

urmăririi penale, dar în timpul judecării cauzei, iar instanța de fond s-a expus

motivat asupra acesteia.

Totodată, sunt neîntemeiate și motivele invocate în apelul acuzării, fiind

stabilit că la soluționarea chestiunii cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului,

instanța de fond a acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75 și 90 Cod

penal, ținând cont de faptul că inculpatul a comis o infracțiune gravă, din

imprudență, se caracterizează pozitiv, pentru prima dată este tras la răspundere

penală și nu are antecedente penale, iar succesorul părții vătămate Popa M. nu are

pretenții.

Interpretarea judiciară a prevederilor art. 90 Cod penal, care constituie sediul

instituției condamnării cu suspendarea executării pedepsei, în raport cu

circumstanțele exclusiv atenuante ale cauzei și persoana inculpatului, care este

pozitivă, determină concluzia că în speță există temei legal pentru aplicarea

acestora.

Sentința cuprinde date privind persoana inculpatului, gravitatea infracțiunii

săvârșite și circumstanțele care influențează asupra pedepsei, acestea fiind luate în

considerație la stabilirea categoriei și măsurii de pedeapsă, iar instanța de fond

corect a concluzionat că atingerea scopului pedepsei se va asigura prin aplicarea

închisorii cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Prin urmare, soluția cu privire la pedeapsa penală este motivată și

argumentată din punct de vedere juridic.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că pedeapsa aplicată inculpatului, contrar prevederilor

art. 61, 75 Cod penal, nu a fost apreciată în coroborare cu fapta comisă și

consecințele survenite, fiind ignorat caracterul și gradul de pericol social al

infracțiunii săvârșite, comportamentul acestuia la momentul comiterii infracțiunii

12

și după consumarea ei, precum și personalitatea inculpatului, instanțele de fond și

de apel pronunțând hotărâri neîntemeiate.

Or, instanța de apel și-a argumentat insuficient concluzia de aplicare a

prevederilor art. 90 Cod penal, greșit concluzionând că corectarea inculpatului este

posibilă fără izolare de societate, iar motivarea stabilirii pedepsei contravine

prevederilor art. 394 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, deoarece nu

cuprinde motivele de aplicare a pedepsei mai ușoare, cu suspendarea condiționată a

executării ei.

În drept, recursul este fondat pe temeiul din art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10)

Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Liubomir Dudulica, în care solicită

casarea hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să

fie achitat, pe motiv că fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunii.

Recurentul a indicat că instanțele de fond și de apel au apreciat eronat

circumstanțele de fapt și de drept, iar probele administrate nu dovedesc vinovăția

inculpatului.

Astfel, concluzia privitor la acordarea ajutorului medical insuficient este

neîntemeiată or, potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 86 din

14.01.2015, moartea lui Popa E. a survenit în urma sindromului coronarian acut,

precum și acordarea asistenței medicale insuficiente pacientului.

Însă, în acest raport de expertiză experții nu au indicat actele normative care

determină obligațiile medicilor echipajului ambulanței să acorde un volum de

asistență medicală suficient cu specificarea măsurilor ce urmează a fi întreprinse

pentru fiecare simptomatică manifestată de către pacient.

Concluzia experților referitor la cauza morții lui Popa E. este incompletă or,

potrivit Protocolului clinic național nr. 4, pct. A.1., sindromul coronarian acut este

un diagnostic preliminar, în continuare fiind expuse exemplele de diagnostic

definitiv, care lipsesc în concluziile expuse în raportul de expertiză medico-legală

nr. 86 din 14.01.2015.

Mai mult, expertul Tighineanu S. a făcut trimitere la Protocolului clinic

național nr. 74, aprobat prin Ordinul Ministerului al RM nr. 633 din 09.07.2014 cu

privire la aprobarea Protocolului clinic național Angina pectorală stabilă, act care

la data morții lui Popa E. - 03.04.2013, nu exista. Referitor la concluzia de

insuficiență hepato-renală acută, cauzată de un toxic necunoscut, ca cauză a

decesului lui Popa E., acesta a comunicat că nu poate fi acceptată din cauza datelor

insuficiente ale examinării histopatologice a cadavrului, dar nu a confirmat

excluderea acestei concluzii.

Totodată, este nefondată concluzia instanței de apel că motivele din cererea

de numire a expertizei suplimentare invocate în instanța de fond coincid cu cele din

instanța de apel și nu sunt argumente noi care ar atribui cererii un caracter

întemeiat or, apelul depus împotriva sentinței se consideră depus și împotriva

încheierilor și, contestând încheierea primei instanțe de refuz în admiterea cererii

13

de numire a expertizei, pot fi invocate aceleași temeiuri sub aspectul dezacordului

cu concluzia primei instanțe și interpretarea expusă.

În același timp, nu poate servi drept temei pentru refuzul admiterii cererii de

numire a expertizei faptul că în cadrul urmăririi penale apărarea nu a avut obiecții

la raportul de expertiză efectuat, or cererea dată a fost înaintată după audierea

expertului în ședința de judecată și constatarea imposibilității acestuia de a

răspunde la întrebările puse, fiind clară prezența temeiurilor de numire a expertizei

solicitate.

Pe lângă aceasta, au fost stabilite temeiuri de încetare a procesului penal,

fiind emisă ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale din 31.05.2013 din

motiv că nu s-a stabilit existența faptei infracționale, iar prin ordonanța

procurorului-adjunct al Procurorului sect. Rîșcani, mun. Chișinău, Mihail Pascal,

din 03.06.2013 a fost anulată ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale din

31.05.2013, din motiv că concluzia este eronată, fiind constatată prezența

elementelor constitutive ale infracțiunii.

La 14.08.2013 a fost emisă ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale

din același motiv, iar potrivit ordonanței procurorului-adjunct al Procurorului sect.

Rîșcani, mun. Chișinău, Mihail Pascal, din 15.08.2013, în mod repetat, a fost

anulată ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale din 14.08.2013, la fel, din

motiv că concluzia este eronată și, totuși, sunt prezente elementele constitutive ale

infracțiunii.

Însă, ordonanța din 15.08.2013 de anulare a ordonanței de refuz în pornirea

urmăririi penale din 14.08.2013 urmează a fi anulată, fiind emisă cu încălcarea

procedurii penale.

Potrivit art. 54 Cod de procedură penală, procurorul nu poate participa la

desfășurarea procesului în cauza penală dacă există cel puțin una din

circumstanțele indicate în art. 33, care se aplică în mod corespunzător, iar art. 33

Cod de procedură penală, prevede drept temei de recuzare faptul dacă a efectuat o

cercetare sau un control administrativ al circumstanțelor cauzei sau a participat la

adoptarea unei hotărâri referitoare la această cauză în orice organ obștesc sau de

stat și dacă el a luat în această cauză hotărâri anterioare judecății în care și-a expus

opinia asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului.

Astfel, procurorul, după emiterea ordonanței din 03.06.2013 de anulare a

ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale din 31.05.2013, urma să se abțină

de la examinarea în continuare a acestei cauze penale și efectuarea controlului

ierarhic, deoarece și-a expus opinia asupra fondului cauzei.

Or, faptul că acesta a continuat să exercite urmărirea penală, contrar

prevederilor legale, demonstrează efectuarea incorectă a urmăririi penale cu

interpretarea greșită a situației, ignorarea probelor acumulate și netemeinicia

ordonanței contestate, ce duce la nulitatea acesteia.

Mai mult, nu a primit răspuns la cererea depusă la 08.05.2015 în ordinea art.

229 Cod de procedură penală, iar eventuala admitere a acestei plângeri ar duce la

menținerea deciziei expuse în ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale din

14.08.2013, deci în prezența unei hotărâri irevocabile, urmează a fi încetat procesul

penal pentru evitarea dublei impuneri.

14

Instanța de fond nu s-a expus în dispozitiv asupra cererii de anulare a

ordonanțelor nominalizate, iar argumentele instanței de apel în acest aspect sunt

irelevante, nefiind respectată procedura prevăzută de art. 299, 2991, 313 Cod de

procedură penală.

Totodată, constatarea instanței că în situația dată nu sunt aplicabile

prevederile art. 54 Cod de procedură penală, sunt neîntemeiate or, pronunțarea unei

ordonanțe cu referire la probe, interpretarea acestora și expunerea asupra fondului

se consideră ca hotărâre pronunțată pe caz și persoana dată care sub incidența

recuzării sau abținerii.

Prin urmare, motivele expuse în apelul apărării constituie esența acestora și

nepronunțarea asupra lor reprezintă neexaminarea fondului apelului de către

instanța de apel.

În drept, recursul este fondat pe temeiul prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6),

8) Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

nominalizate pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate,

Colegiul penal concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din

următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 10) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței, când nu au fost întrunite elementele

infracțiunii, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Conform art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar al

avocatului, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept clar definite (pct. 5.1.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului,

și încadrarea juridică corectă a acțiunilor lui infracționale, în strictă conformitate

cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile succesorului părții

vătămate Popa M., ale expertul judiciar Tighineanu S., raportul de expertiză

medico-legală nr. 86 din 14.01.2015, fișa de post a medicului de urgență și

15

Regulamentul de activitate a echipei asistență medicală urgentă, fișa medicală de

solicitare a asistenței medicale de urgență nr. 548/131 din 03.04.3013, toate

probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității,

veridicității și coroborării lor, instanțele de fond și de apel indicând argumentat și

detailat motivele pentru care au respins versiunile și dovezile apărării, instanța de

apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

apărării, probele administrate pe caz demonstrând cu concludență prezența în

acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunilor prevăzute la art. 213 lit. b) Cod

penal, ca încălcarea din neglijență de către medic a regulilor de acordare a

asistenței medicale, dacă aceasta a cauzat decesul pacientului (pct. 2. - 5.1. din

decizie).

Or, acțiunile infracționale imputate inculpatului prin rechizitoriu, că acesta:

”...fără a-l examina suficient paraclinic, i-a stabilit diagnoza „nevralgie

intercostală pe stânga la nivelul spațiilor intercostale IV-VI. Sindrom algic”, care a

fost calificată de el ca urgență de gradul II... nu l-a supus examinărilor

paraclinice suficiente în vederea stabilirii maladiei de care suferea pacientul

Popa E., urmând a-i efectua în acest sens electrocardiograma și nu l-a spitalizat

pentru a fi supus examinărilor profunde clinice și paraclinice în vederea

stabilirii diagnosticului „Sindrom coronarian acut”, care i-a provocat

decesul...”, sunt concludent și cert dovedite prin probele administrate, inclusiv:

a) fișa de post a medicului de urgență, potrivit cărei medicul de urgență este

responsabil de evaluarea primară și secundară a bolnavului, efectuarea

explorărilor de diagnostic și aplicarea tratamentului necesar, în vederea

stabilizării stării sănătății acestuia, precum și transportarea și spitalizarea

oportună a bolnavilor de gradul II ;

b) declarațiile expertului judiciar Tighineanu S., medic-legist în cadrul

Centrului Medicină Legală, șeful secției Expertize, din care rezultă că inculpatul

nu a făcut electrocardiograma pentru a exclude problemele cardiace, cauza

decesului pacientului fiind insuficiența cardiacă, sindromul coronarian acut, că

inculpatul nu a verificat cauza apariției acestei boli, nu a stabilit diagnoza

respectivă și nu a determinat tratamentul corect;

c) raportul de expertiză medico-legală nr. 86 din 14.01.2015, conform cărui

decesul lui Popa E. a fost sindromul coronarian acut, complicat cu fibrilația

ventriculelor și stop cardiac. Tratamentul administrat lui Popa E., la prima

chemare, în acordarea asistenței medicale de urgență, corespunde diagnosticului

stabilit „nevralgie intercostală, sindrom algic”, dar a fost evident insuficient pentru

maladia de bază (sindrom coronarian acut) nediagnosticată. Decisiv în eșecul

maladiei, a fost caracterul și gravitatea ei în comun cu insuficiența de acordare

a asistenței medicale de urgență care a provocat un pronostic nefast.

Diagnosticarea maladiei reale de către primul echipaj, posibil, dădea speranțe de

a evita eșecul nefast, însă în condiții de asistență de urgență, fără examinări

profunde clinice și paraclinice a specialiștilor cardiologi, aceste șanse practic nu

existau.

16

Totodată, sunt vădit neîntemeiate și motivele din recursul declarat de

avocatul Liubomir Dudulica că: „potrivit art. 54 Cod de procedură penală,

procurorul nu poate participa la desfășurarea procesului în cauza penală dacă

există cel puțin una din circumstanțele indicate în art. 33, care se aplică în mod

corespunzător, iar art. 33 Cod de procedură penală, prevede drept temei de

recuzare faptul dacă a efectuat o cercetare sau un control administrativ al

circumstanțelor cauzei sau a participat la adoptarea unei hotărâri referitoare la

această cauză în orice organ obștesc sau de stat și dacă el a luat în această cauză

hotărâri anterioare judecății în care și-a expus opinia asupra vinovăției sau

nevinovăției inculpatului” (pct. 5.1. din decizie), deoarece din speță nu rezultă că

procurorul vizat ar fi efectuat un control administrativ al circumstanțelor cauzei

sau a participat la adoptarea unei hotărâri referitoare la această cauză în orice

organ obștesc, iar din conținutul ordonanțelor contestate nu se constată că acesta

și-a expus opinia asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului.

În același timp, este justă și concluzia instanțelor că procurorul respectiv a

acționat în conformitate cu competența conferită de statutul procesual, prevăzută

inclusiv în art. 52 alin. (2) pct. 2), 274 alin. (7) Cod de procedură penală (în redacția

legii la momentul emiterii ordonanței). Or, acestea stipulează expres că, dacă ulterior se

constată că nu a existat sau că a dispărut circumstanța pe care se baza propunerea

de a refuza începerea urmăririi penale, procurorul anulează ordonanța pe care a

emis-o și dispune începerea urmăririi penale, procurorul ierarhic superior în cadrul

urmăririi penale, este în drept să anuleze total ori parțial, să modifice sau

completeze actele procurorilor ierarhic inferiori.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării

deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca

impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO,

pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, cu privire la argumentele din recursul declarat de procuror

(pct. 5. din decizie), se reține că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind soluția în latura pedepsei aplicate

inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, just și argumentat a ținut cont de prevederile art. 7,

61, 75 Cod penal, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul

și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa

are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

17

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică

o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, instanța de judecată, poate dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare aplicată inculpatului

dacă, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge

la concluzia că nu este rațional ca acesta să o execute, indicând numaidecât în

hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei,

iar instanțele de fond și de apel au reținut asemenea împrejurări, precum faptul că

inculpatul a săvârșit o infracțiune mai puțin gravă din imprudență, că acesta se

caracterizează pozitiv, anterior nu a fost tras la răspundere și nu are antecedente

penale, iar succesorul părții vătămate nu are pretenții față de ultimul, just

concluzionând că corectarea și reeducarea lui este posibilă fără izolare de societate,

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea, pentru o perioadă

de probațiune (pct. 2., 4. din decizie).

Prin urmare, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Este de menționat și că, recursurile vizate sunt întemeiate doar pe critica

modului în care instanțele au apreciat probele și circumstanțele cauzei, inclusiv în

latura pedepsei aplicate inculpatului (pct. 2. - 5.1. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, inclusiv în latura

pedepsei penale, în alt sens decât cel pe care îl propune procurorul și apărarea este

o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursurile ordinare, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursurile nominalizate au constituit deja

obiect de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri

argumentate în acest sens (pct. 2.- 5.1. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și

circumstanțelor cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform

jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea

din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

18

Împrejurările enunțate denotă în mod evident, că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că instanța de

apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că instanțele nu au

admis erori grave de fapt, care să le fi afectat soluția, că în acțiunile inculpatului au

fost întrunite elementele infracțiunii, că instanțele au aplicat acestuia pedepse

individualizate conform prevederilor legale, și că recursurile ordinare sunt vădit

neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursurile de pe rol sunt vădit neîntemeiate, acestea

urmează a fi declarate inadmisibile.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Radu Sâli, și de avocatul Liubomir Dudulica,

împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 04 mai 2017 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2017, în privința inculpatului

Mucovozov Victor XXXXX, pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 iunie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

19