1ra-876/2018 — art. 201-1 alin. 1 lit. a CP

1ra-876/2018 — art. 201-1 alin. 1 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-876/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

16 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 februarie

2018, în cauza penală privindu-l pe

Mîrzacovschi Sergiu Xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat mun. Xxxxx str. Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T AT:

în procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

Mîrzacovschi Sergiu Xxxxx, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2011

alin. (1) lit. a) Cod penal, la 110 ore de muncă neremunerată în folosul comunității.

A fost respinsă cererea acuzatorului de stat cu privire la încasarea din contul

lui Mîrzacovschi Sergiu în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată pentru

efectuarea constatării medico-legale în sumă de 128 lei, precum și pentru efectuarea

expertizei medico-legale în sumă de 320 lei.

urmărind scopul aplicării violenței fizice față de concubina sa Modîrca Victoria, cu

care locuiește pe adresa mun. Xxxxx, sat. Xxxxx, str. Xxxxx și fiind astfel, potrivit

art. 1331 lit. a) Cod penal, membri de familie, dându-și seama de caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările și dorind în mod conștient

survenirea acestora, acționând cu intenție directă îndreptată spre atingerea scopul

său, la data de 23 mai 2017, în intervalul de timp cuprins între orele 20.00-22.00,

aflându-se pe adresa indicată, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în urma unui

conflict verbal apărut între el și concubina, Modîrca V., a numit-o cu cuvinte

1

necenzurate, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu palma în regiunea capului

și a feței, care dezechilibrându-se, a căzut pe scări, în acest mod fiindu-i cauzate

victimei, Modîrca V., dureri fizice și leziuni corporale, ce potrivit concluziei

raportului de expertiză medico-legală nr. 1295/D din 19 iunie 2017, condiționează

dereglarea sănătății de scurtă durată și în baza acestui criteriu, se califică ca

vătămare ușoară.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

prima instanță a calificat de drept faptele inculpatului, Mîrzacovschi S., în baza art.

2011 alin. (1) lit. a) Cod penal – violența în familie, adică acțiunea intenționată comisă de

un membru al familiei în privința altui membru al familiei, manifestată prin maltratare, alte

acțiuni violente soldate cu vătămare ușoară a integrității corporale sau a sănătății.

acesteia, în partea individualizării pedepsei penale și în partea ce vizează

cheltuielile judiciare, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

Mîrzacovschi S. să fie condamnat în baza art. 2011 alin. (1) lit. a) Cod penal, la 2 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, iar potrivit art.

90 Cod penal, pedeapsa stabilită a o suspenda condiționat pe o perioadă de

probațiune de 2 ani. A încasa din contul lui Mîrzacovschi S. în beneficiul statului

cheltuielile judiciare ce țin de efectuarea constatării medico-legale nr. 2070 din

24.05.2017 în sumă de 128 lei, precum și a expertizei medico-legale nr. 1295 din

19.06.2017 în sumă de 320 lei.

În motivarea apelului procurorul a invocat:

- pedeapsa cu munca neremunerată în folosul comunității îl va favoriza pe

inculpat să săvârșească pe viitor acțiuni similare, iar de către alte persoane va fi

apreciată ca o atitudine tolerantă din partea statului a comportamentului

prejudiciabil și va diminua încrederea societății în eficacitatea și echitatea

sistemului de justiție;

- instanța de judecată absolut nu a luat în considerație faptul, că inculpatul a

comis infracțiunea respectivă, fiind în stare de ebrietate alcoolică, ceea ce

demonstrează că prezintă un pericol real pentru societate, deoarece emoțiile lui

prevalează asupra conștientului și în orice eventuală situație asemănătoare acesta

poate să se comporte în mod similar;

- instanța de judecată nu a reținut în calitate de circumstanță agravantă starea

de ebrietate a inculpatului, deoarece la materialele cauzei penale lipsesc careva

probe ce ar demonstra că la momentul comiterii faptei acesta s-ar fi aflat în stare de

ebrietate și care ar fi fost gradul, însă în același timp instanța în partea

constatatoare a sentinței a indicat concret, că Mîrzacovschi S. era în stare de

ebrietate alcoolică în timpul comiterii infracțiunii;

- instanța de judecată absolut nu a luat în considerație faptul, că inculpatul

anterior a fost condamnat și pedeapsa aplicată cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei a influențat pozitiv asupra corectării inculpatului, deoarece în

decurs de mai mulți ani nu a încălcat legea penală. Cconștientizând faptul, că nu

2

este pedepsit efectiv și proporțional pentru faptele săvârșite, inculpatul va deveni

mult mai încrezut în impunitatea sa și ca urmare există pericol să mai săvârșească

infracțiuni;

- aplicarea în privința inculpatului, Mîrzacovschi S., a unei pedepse

suspensive va contribui în vederea neadmiterii de către acesta a comportamentului

prejudiciabil, respectiv inculpatul fiind ținut sub influența condițiilor prevăzute la

art. 90 Cod penal, dar și sub influența pericolului consecințelor eventuale a

săvârșirii unei infracțiuni în perioadă de probațiune va pleda în vederea corectării

comportamentului său prin respectarea legalității și ordinii de drept;

- instanța de judecată neîntemeiat a dispus trecerea cheltuielilor judiciare în

contul statului. În cadrul examinării acestei cauze penale nu au fost stabilite careva

motive ce ar concluziona, că nu este rațional de a încasa cheltuielile judiciare de la

condamnat. Legea procesual-penală stabilește cazuri concrete când condamnatul

poate fi eliberat de plata cheltuielilor judiciare, însă instanța de judecată nu a luat

în considerație prevederile legale și absolut neîntemeiat s-a expus asupra sorții

cheltuielilor judiciare;

- argumentul instanței, precum că la materialele dosarului nu au fost anexate

careva probe ce să ateste mărimea cheltuielilor judiciare solicitate de procuror nu

este întemeiat, deoarece la sfârșitul actelor de expertiză medico-legale și constatării

medico-legale sunt expres indicate sumele cheltuielilor suportate.

2018, a fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, just concluzionând că

inculpatul a săvârșit infracțiunea imputată. Aceste împrejurării, fiind constatate din

totalitatea de probe acumulate la cauza penală, ce au fost apreciate în conformitate

cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu -

din punct de vedere al coroborării lor.

Totodată, instanța de apel nu a reținut argumentele procurorului la capitolul

dezacordului cu pedeapsa stabilită inculpatului, deoarece prima instanță a ținut

cont de toate circumstanțele reale și personale în cadrul individualizării pedepsei.

Prin urmare, instanța de apel a considerat că, prima instanță întemeiat a reținut

solicitarea inculpatului de a-i aplica pedeapsă sub formă de muncă neremunerată

în folosul comunității, fiind inoportună stabilirea unei pedepse privative de

liberate, deoarece părțile s-au împăcat. Mau mult ca atât, acțiunile violente au fost

provocate și de comportamentul victimei, Modîrca V., care era în stare de ebrietate,

fapt recunoscut de către aceasta în declarațiile făcute la etapa urmăririi penale.

Referitor la alegațiile procurorului privind încasarea din contul inculpatului a

cheltuielilor de judecată, instanța de apel a notat, că în cazurile când expertiza a

fost dispusă de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată

la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor

3

fi achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de stat, învederând

prevederile art. art. 142-143, 227 alin. (3), 228 alin. (4) Cod de procedură penală.

În sensul dat, instanța de apel a statuat, că cheltuielile suportate în cadrul

urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii imputate, prin numirea efectuării expertizelor judiciare, reprezintă

cheltuieli judiciare ce sunt achitate din bugetul statutului.

prin care solicită casarea parțială a acesteia, în partea individualizării pedepsei

inculpatului Mîrzacovschi S. și în partea ce ține de respingerea cererii de încasare

din contul ultimului a cheltuielilor judiciare, cu dispunerea rejudecării cauzei în

instanța de apel, în alt complet de judecată.

În susținerea poziției sale, procurorul invocă:

- pedeapsa aplicată inculpatului în prezenta speță este prea blândă, urmând a-

i fi stabilită pedeapsă cu închisoare;

- instanța de judecată nu a luat în considerație faptul, că inculpatul a săvârșit

infracțiunea respectivă, fiind în stare de ebrietate alcoolică, ceea ce demonstrează că

prezintă un pericol real pentru societate, deoarece emoțiile acestuia nu prevalează

asupra conștientului, respectiv în orice eventuală situație asemănătoare acesta

poate să se comporte în mod similar;

- instanța de judecată nu a reținut în calitate de circumstanță agravantă starea

de ebrietate a inculpatului, deoarece la materialele cauzei penale lipsesc careva

probe ce ar demonstra că la momentul comiterii faptei acesta s-ar fi aflat în stare de

ebrietate și care ar fi fost gradul, însă în același timp instanța în partea

constatatoare a sentinței a indicat concret, că Mîrzacovschi S. era în stare de

ebrietate alcoolică în timpul comiterii infracțiunii;

- instanța de judecată absolut nu a luat în considerație faptul, că inculpatul

anterior a fost condamnat și pedeapsa aplicată cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei a influențat pozitiv asupra corectării inculpatului, deoarece în

decurs de mai mulți ani nu a încălcat legea penală. Conștientizând faptul, că nu

este pedepsit efectiv și proporțional pentru faptele săvârșite, inculpatul va deveni

mult mai încrezut în impunitatea sa și ca urmare există pericol să mai săvârșească

infracțiuni;

- aplicarea în privința inculpatului, Mîrzacovschi S., a unei pedepse suspensive

va contribui în vederea neadmiterii de către acesta a comportamentului

prejudiciabil, respectiv inculpatul fiind ținut sub influența condițiilor prevăzute la

art. 90 Cod penal, dar și sub influența pericolului consecințelor eventuale a

săvârșirii unei infracțiuni în perioadă de probațiune va pleda în vederea corectării

comportamentului său prin respectarea legalității și ordinii de drept;

- instanța de judecată în urma examinării cauzei și emiterii hotărârii nu a luat

în considerație faptul, că în cadrul prezentei cauze penale de către stat au fost

suportate cheltuieli în sumă de 448 lei, în legătură cu efectuarea constatării medico-

legale în sumă de 128 lei și efectuarea expertizei medico-legale în sumă de 320 lei,

4

sume ce urmau a fi încasate de la inculpat în beneficiul statului, în conformitate cu

prevederile art. 227-229 Cod de procedură penală, iar instanța contrar prevederilor

art. art. 385 alin. (1) pct. 14), 397 pct. 5) Cod de procedură penală, nu a dispus acest

fapt.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1)

pct. 6), 10) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente:

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în

recurs sânt vădit neîntemeiate.

Potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427.

Așadar, în prezenta speță, reieșind din recursul declarat se atestă, că autorul

acestuia îl întemeiază în baza pct. 6) și 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală

și anume: hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul în care instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, precum și s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Totodată, Colegiul penal constată din recursul declarat, că recurentul nu

contestă starea de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a

acțiunilor săvârșite, invocând dezacordul cu stabilirea inculpatului a pedepsei sub

formă de muncă neremunerată în folosul comunității, opinând pentru numirea

pedepsei cu închisoare și aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, criticând în

același timp și respingerea solicitării de încasare a cheltuielilor judiciare pentru

efectuarea constatării și expertizei medico-legale din contul vinovatului.

Referitor la temeiul de casare, invocat de recurent și stipulat la pct. 6) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, precum că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, precum și motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, Colegiul penal statuează, că aceste temeiuri pentru recurs, în prezenta

speță nu sunt incidente. La acest capitol, instanța de recurs menționează, că prin

apelul declarat de către procuror, acesta a invocat ca argumente de bază dezacordul

cu aplicarea în privința inculpatului a pedepsei sub formă de muncă neremunerată

în folosul comunității, considerând că scopul pedepsei penale nu va fi atins, decât

în cazul stabilirii pedepsei cu închisoare și dispunerea suspendării acesteia pe o

perioadă de probațiune, conform art. 90 Cod penal, precum și dezacordul

5

respingerii solicitării de a încasa cheltuielile de judecată pentru efectuarea

constatării și expertizei medico-legale la caz, adică chestiuni asupra cărora urma să

se expună instanța de apel. În cele din urmă, verificând dacă instanța de apel s-a

pronunțat asupra criticilor invocate de apelant și dacă hotărârea adoptată conține

concluzii întemeiate asupra considerentelor sale, în viziunea Colegiului, această

instanță nu a neglijat prevederile alin. (5) art. 414 Cod de procedură penală, fiind

oferite răspunsuri la argumentele esențiale, care au și constituit fondul apelului.

Deși, instanța de apel a preluat în hotărârea sa, raționamente ale primei instanțe

referitor la aplicarea pedepsei inculpatului și respingerii solicitării de încasarea a

cheltuielilor de judecată, Colegiul penal apreciază acest fapt, ca unul ce nu

contravine considerentelor Curții Europene și anume în situația în care instanța de

fond și-a motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care

confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze

eficient orice drept de apel/recurs eventual, o curte de apel poate, în principiu, să se

mulțumească de a relua motivele jurisdicției de primă instanță. (Garcia Ruis c.

Spaniei, Heile c. Finlandei). Astfel, instanța de recurs consideră, că hotărârea

contestată coreespunde cerințelor prevăzute la alin. (8) art. 417 Cod de procedură

penală, cuprinzând temeiuri de fapt și de drept, ce au dus la respingerea apelului

declarat de către acuzatorul de stat.

În partea ce vizează invocarea cazului de casare, prevăzut la pct. 6) alin. (1) art.

427 Cod de procedură penală, precum că motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, Colegiul îl apreciază ca fiind unul declarativ, deoarece reieșind din textul

recursului declarat, sub acest aspect nu a fost motivat și fără a fi indicat care

concluzii ale instanței de apel din hotărârea adoptată contravin dispozitivului

acestuia.

Totodată, în urma studiului lucrărilor dosarului, în opinia Colegiului nu și-a

găsit confirmarea nici temeiul pentru recurs invocat de către recurent și prevăzut la

pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, în prezenta speță, deoarece

instanțele de fond și-au motivat întemeiat soluția adoptată, acordând deplină

eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la

individualizarea pedepsei inculpatului, fără a fi admise careva erori în acest sens,

stabilind în privința acestuia o pedeapsă echitabilă sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității.

Opozant celor invocate de recurent la capitolul efectuării unei individualizări

eronate a pedepsei aplicate în privința inculpatului, care nu va atinge scopul

pedepsei penale, instanța de recurs relevă, că în cazul săvârșirii unei infracțiuni,

instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis infracțiunea, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând

seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului,

duratei ori a cuantumului pedepsei.

6

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile

legii penale și pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu

dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în

partea specială.

În același rând, instanța de recurs menționează că, conform alin. (1) art. 75 Cod

penal, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială și în strictă conformitate cu

dispozițiile Părții generale a prezentului Cod. Așadar, persoanei declarate vinovate

trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza

căruia persoana se declară vinovată, iar după caz, instanța este în drept să aplice și

prevederile Părții generale a Codului penal, în special a dispozițiilor art. 67 Cod

penal.

Reieșind din prevederile art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare, și reeducare a condamnatului, și se

aplică persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea și

resocializarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni,

atât din partea condamnaților, cât și din partea altor persoane. Totodată, executarea

pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice sau să înjosească demnitatea

persoanei condamnate.

Deci, instanța de judecată trebuie să aleagă și să aplice acel tip, și acea mărime

a pedepsei care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii. Pedeapsa

mai aspră, în limitele prevederilor articolului, poate fi stabilită numai în cazul în

care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

scopului scontat.

Sancțiunea art. 2011 alin. (1) lit. a) Cod penal, în baza căruia inculpatul a fost

condamnat, prevede pedeapsă cu muncă neremunerată în folosul comunității de la

150 la 180 ore sau cu închisoare de până la 3 ani. Această infracțiune, clasificându-

se ca mai puțin gravă, potrivit alin. (3) art. 16 Cod penal.

În continuare, conform alin. (2) art. 75 Cod penal, în cazul alternativelor de

pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un

caracter excepțional și se aplică atunci când gravitatea infracțiunii și personalitatea

infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este

insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor

alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în

care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

scopului pedepsei. Caracterul excepțional la aplicarea pedepsei cu închisoare

urmează a fi argumentat de către instanța de judecată.

Reieșind din prevederile legale menționate supra, Colegiul notează, că

instanța de judecată în cadrul efectuării individualizării pedepsei penale, urmează

să argumenteze necesitatea aplicării pedepsei cu închisoare, ce poartă un caracter

7

excepțional și respectiv nu poate aplica o pedeapsă mai blândă prevăzută de lege în

sancțiunea articolului respectiv, blândețea pedepsei fiind aplicată conform ordinii

categoriilor pedepselor specificate în art. 62 Cod penal.

În cauza suspusă judecării, instanțele de fond au conchis, că inculpatului

Mîrzacovschi S., urmează a-i fi aplicată pedeapsa cea mai blândă din cele

alternative, prevăzute în sancțiunea normei imputate și anume - munca

neremunerată în folosul comunității, timp de 110 ore.

Regulile 31 și 35 (Recomandarea nr. R 16 (92) al Comitetului de Miniștri al CoE,

adoptată la 19 octombrie 1992 de către statele membre, referitoare la Regulile Europene

asupra sancțiunilor aplicate în comunitate) evidențiază că spre deosebire de pedepsele

cu închisoare sau amendă, care pot fi aplicate coercitiv indiferent de voința

infractorului, sancțiunile și măsurile comunitare necesită cooperarea acestuia

pentru a-și atinge scopurile, de aceea munca neremunerată în folosul comunității

poate fi aplicată doar persoanelor care acceptă să execute o asemenea pedeapsă.

În cadrul audierii inculpatului în ședința de judecată, acesta a declarat că este

de acord să muncească în folosul comunității, este sănătos (f.d. 85).

De asemenea, rezultând din materialele cauzei Colegiul constată, că inculpatul

a recunoscut vina integral, se căiește sincer de cele săvârșite, fapt ce a generat

judecarea cauzei în procedura simplificată, în conformitate cu prevederile art. 3641

Cod de procedură penală. De menționat la caz este și acel fapt, că părțile s-au

împăcat, au la întreținere 3 copii minori, inculpatul este unicul întreținător al

familiei, la evidența medicului narcolog nu se află, a săvârșit o infracțiune mai

puțin gravă, iar la apariția conflictului a contribuit și partea vătămată prin

comportamentul provocator, care în ziua săvârșirii infracțiunii era în stare de

ebrietate.

Așadar, din circumstanțele cauzei constatate în prezenta cauză, Colegiul penal

statuează, că instanțele de fond nu au avut temeiuri suficiente pentru a stabili

măsura excepțională de pedeapsă sub formă de închisoare, respectiv acestea

întemeiat au ajuns la concluzia de a numi inculpatului pedeapsa mai blândă

prevăzută de sancțiunea infracțiuni imputate și anume – munca neremunerată în

folosul comunității timp de 110 ore, învederând faptul beneficierii reducerii de o

treime din limitele pedepsei. În cele din urmă, ținând cont de faptul că inculpatul a

conștientizat gravitatea celor săvârșite, a întreprins măsuri de a aplana relațiile

existente cu concubina sa, a dat acordul de a munci în folosul comunității, pentru a

restabili echitatea socială, instanțele de fond întemeiat au conchis că anume această

măsură de pedeapsă va contribui la reeducarea inculpatului și resocializarea

acestuia, astfel fiind atins scopul legii penale.

Instanța de recurs nu va reține criticile procurorului, precum că anterior în

privința inculpatului în cadrul altei condamnări, a fost suspus unei pedepse penale

cu suspendare condiționată, care a avut efect îndelungat, ca inculpatul să nu comită

alte infracțiuni, respectiv anume această pedeapsă și modalitate de executare ar fi

una potrivită în cazul inculpatului. La aceste alegații, Colegiul notează, că

8

inculpatul, potrivit cazierului judiciar (f.d. 36), a fost condamnat în anul 1993, adică

aproximativ cu 25 de ani în urmă, săvârșind infracțiunea dată la o vârsta tânără, de

20 ani, ce nu este una similară sau din categoria celei de care a fost învinuit, acest

fapt permite de a conchide că instanțele de judecată întemeiat au aplicat o pedeapsă

neprivativă de libertate inculpatului, iar în rezultatul prestării muncii

neremunerate în folosul comunității va avea de câștigat societatea. Totodată, pentru

inculpat efectuarea muncii neremunerate în folosul comunității va fi o premiză ca

acesta să conștientizeze în timp despre necesitatea respectării legilor în societate și

alegerii unui comportament adecvat, astfel încât să beneficieze în viitor nu doar

comunitatea, dar și familia sa de bunurile acumulate în rezultatul muncilor

efectuate.

Referitor la argumentul invocat de procuror în recursul declarat, precum că

instanța de fond a făcut constatări și concluzii contradictorii în partea ce ține de

reținerea concomitentă a faptului comiterii infracțiunii în stare de ebrietate și pe de

altă parte aceasta împrejurare nu constituie o circumstanță agravantă a răspunderii

penale, deoarece nu a fost confirmată prin probe, Colegiul statuează că, deși aceste

constatări și concluzii nu se conciliază în prezenta speță, totuși circumstanța

agravantă – săvârșirea infracțiunii în stare de ebrietate nu va fi reținută la caz.

Instanțele judecătorești trebuie să țină cont de faptul că circumstanțele prevăzute

de lege, inclusiv care agravează răspunderea penală a făptuitorului constituie

obiect al probațiunii și instanța de judecată este obligată să constate dacă partea

acuzării a dovedit existența lor (art. 96 alin. (1) pct. 2); 394 alin. (1) pct. 3) Cod de

procedură penală). Circumstanțele agravante prevăzute de lege în art. 77 Cod penal

au un caracter exhaustiv, respectiv la stabilirea pedepsei, instanțele judecătorești

pot recunoaște ca agravante numai acele circumstanțe care au fost stabilite de

organele de urmărire penală, au fost indicate în rechizitoriu (art. 296 alin. (2) Cod

de procedură penală) și numai dacă au fost susținute de acuzatorul de stat în

dezbaterile judiciare. Astfel, în cauza deferită judecării, organul de urmărire penală

nu a invocat în rechizitoriu (f.d. 55) prezența a careva circumstanță agravantă în

privința inculpatului, respectiv nu poate fi reținută ca fiind prezentă careva

circumstanță ce ar agrava răspunderea penală a ultimului.

Având în vedere toate circumstanțele cauzei în cumul, ținând cont de

principiul umanismului, prevăzut de art. 4 Cod penal, cât și de prevederile art. 61

alin. (2) Cod penal, instanța de recurs consideră, că instanțele de fond au efectuat o

individualizare corectă a pedepsei stabilite inculpatului și just au conchis, că nu

este rațional ca acestuia să-i fie stabilită o pedeapsă cu închisoare, deoarece careva

interdicții la aplicarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității nu se atestă, în cauza deferită judecării.

Astfel, instanța de recurs apreciază că, la stabilirea pedepsei, instanțele de

fond au acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, constatând că

pedeapsa aplicată va fi echitabilă faptei infracționale comise, ce corespunde

normelor legale și va atinge scopul de corectare și reeducare a inculpatului, precum

9

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni din partea altor persoane, iar solicitarea

recurentului privind aplicării pedepsei cu închisoare și a dispozițiilor art. 90 Cod

penal, în privința lui Mîrzacovschi S. este una nejustificată.

Cât privește critica autorului recursului, precum că instanțele de fond

neîntemeiat au respins solicitarea părții acuzării de a încasa din contul inculpatului

în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată, instanța de recurs o consideră

neîntemeiată și nu se va îndepărta de la concluziile instanțelor de fond.

În susținerea raționamentelor sale, Colegiul penal remarcă, că recurentul

solicită invocând prevederile art. art. 227 și 229 alin. (1) Cod de procedură penală,

încasarea cheltuielilor suportate pentru efectuarea constatării și expertizei medico-

legale în sumă totală de 448 lei, motivând că legea prevede ca condamnatul să

suporte cheltuielile judiciare.

La cele invocate mai sus, instanța de recurs menționează, că aceste argumente

ale recurentului sunt neîntemeiate, deoarece dispoziția art. 143 Cod de procedură

penală prevede că expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru

constatarea circumstanțelor enumerate în norma dată, inclusiv și în cazul când prin

alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză (art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală).

Potrivit alin. (1) art. 229 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt

suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Totodată, instanța de recurs relevă dispoziția alin. (2) art. 229 potrivit căreia,

instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare... Prin

urmare, se atestă că norma dată nu poartă un caracter imperativ, ci unul facultativ,

lăsând la discreția instanței de a hotărî asupra chestiunii plății cheltuielilor judiciare

ținând cont de împrejurările cauzei și suportării acestor cheltuieli.

În această ordine de idei, Colegiul evidențiază, că în cazurile când expertiza a

fost dispusă de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată

la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor fi

achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de stat.

Prin urmare, se reține că constatarea medico-legală nr. 2070 din 24.05.2017 și

expertiza medico-legală nr. 1295 din 19.06.2017, au fost ordonate de către organul

de urmărire penală în vederea stabilirii circumstanțelor cauzei, constituind acțiuni

procesuale ce țin de administrarea probatoriului și formularea învinuirii, care sunt

puse în sarcina părții acuzării.

În acest sens, Colegiul penal statuează, că cheltuielile suportate în cadrul

urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii imputate, prin numirea efectuării constatării și expertizei medico-legale,

reprezintă cheltuieli judiciare ce urmează a fi achitate din bugetul de stat. Astfel,

sunt apreciate ca fiind corecte concluziile instanțelor de fond referitor la trecerea în

contul statului a cheltuielilor judiciare pentru efectuarea expertizei în prezenta

cauză.

10

Generalizând cele menționate, Colegiul penal conchide, că în cauza dată nu și-

au găsit confirmarea temeiurile de recurs la care face referire recurentul și nu sânt

motive de a interveni în soluțiile adoptate de către instanțele de fond.

În baza celor menționate mai sus, Colegiul penal concluzionează

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procuror, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 06 februarie 2018, în cauza penală privindu-l

pe Mîrzacovschi Sergiu Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 13 iunie 2018.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

11