1ra-559/2018 — art. 151 alin. 2 lit. j CP

1ra-559/2018 — art. 151 alin. 2 lit. j CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-559/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

03 aprilie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Anatolie Țurcan,

Judecători – Ala Cobăneanu, Dumitru Visternicean, Maria Ghervas și Ion Druță,

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de procurorul

în Procuratura de circumscripție Chișinău, Valentina Bradu și de inculpat, prin

care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22

decembrie 2017, în cauza penală în privința lui

Zamfir Ruslan xxxxx, născut la xxxxx,

originar și domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 01.02.2012 - 23.07.2014;

Instanța de apel: 16.09.2014 - 18.12.2014;

Instanța de recurs: 04.03.2015 - 05.05.2015;

Instanța de apel: 16.06.2015 - 19.01.2016;

Instanța de recurs: 11.03.2016 - 21.06.2016;

Instanța de apel: 15.07.2016 - 22.12.2017;

Instanța de recurs: 09.02.2018 - 03.04.2018

A C O N S T A T A T :

Zamfir Ruslan a fost condamnat în baza art.151 alin.(2) lit. j) Cod penal, la 5 ani

închisoare, iar potrivit art.90 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată

condiționat pentru perioada de probațiune de 1 an.

Procesul penal intentat în privința lui Zamfir Ruslan în baza art.179

alin.(2) Cod penal a fost încetat, în legătură cu împăcarea părților.

Ruslan la 05.11.2011, în jurul orei 00.30, acționând cu intenție, fără permisiune, a

pătruns în casa din str. xxxxx, unde locuia Rusu Serghei și i-a aplicat ultimului

mai multe lovituri cu pumnul în regiunea feței, cauzându-i conform raportului de

expertiză medico-legală vătămări neînsemnate, rămânând în continuare în

domiciliul acestuia, încălcând dreptul părților vătămate Rusu Serghei și Rusu Ion

la viața privată și inviolabilitatea domiciliului.

Tot el, la 13.11.2011, în jurul orei 22.00, aflându-se în ograda casei de

locuit amplasată pe str. xxxxx, în urma conflictului apărut, i-a aplicat lui Ursachi

Octavian și Buraga Dumitru mai multe lovituri cu cuțitul în diferite regiuni ale

corpului cauzându-le, potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală nr. 3151/D

și 3152/D din 25.11.2011, leziuni corporale grave.

1

Emil și Banari Vadim în numele inculpatului și de inculpat, care au solicitat:

- procurorul, casarea parțială a sentinței, rejudecarea cauzei cu

pronunțarea unei hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

lui Zamfir Ruslan în baza art.151 alin.(2) lit. j) Cod penal, să-i fie stabilită

pedeapsa 12 ani închisoare și în baza art.179 alin.(2) Cod penal, 3 ani închisoare,

iar conform art.84 alin.(1) Cod penal, prin cumul total al pedepselor aplicate, să-i

fie stabilită pedeapsa definitivă 15 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de

tip semiînchis.

În motivarea apelului sânt invocate afirmațiile că, prima instanță nu a luat

în considerație gravitatea infracțiunii săvârșite, motivul și scopul acesteia,

persoana celui vinovat și prin urmare neîntemeiat a aplicat în privința inculpatului

prevederile art.90 Cod penal, stabilindu-i o pedeapsă prea blândă în raport cu

pericolul social al infracțiunii comise.

La fel, la baza sentinței de încetare a procesului penal în baza art.179

alin.(2) Cod penal, instanța nu putea pune cererea asupra căreia nu s-au expus

ambele părți, deoarece în cadrul examinării cauzei Zamfir Ruslan vina în

săvârșirea infracțiunii respective nu a recunoscut-o;

- avocatul Iorga Emil în numele inculpatului, casarea acesteia cu

pronunțarea unei hotărâri de achitare.

În motivarea apelului a invocat că, declarațiile inculpatului depuse în

cadrul urmăririi penale nu pot fi puse la baza sentinței, deoarece acesta nu a

recunoscut faptele incriminate, refuzându-se de ele, astfel nu pot fi considerate ca

probe, iar instanța își întemeiază sentința doar pe probele care au fost cercetate

nemijlocit în ședința de judecată.

În speță lipsește legătura de cauzalitate dintre faptele săvârșite, persoana

inculpatului și consecințele infracțiunii.

Totodată, martorii nu a indicat direct că inculpatul a aplicat lovituri

părților vătămate, prin urmare nu au fost administrate probe suficiente care ar

dovedi direct săvârșirea infracțiunii de către Zamfir Ruslan;

- avocatul Banari Vadimi în numele inculpatului, casarea acesteia cu

pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de

inculpat.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, instanța nu s-a expus asupra

argumentelor inculpatului privind maltratarea acestuia și privațiunea de liberate.

Prima instanță a pus la baza sentinței declarațiile inculpatului depuse în

calitate de bănuit, fără a da o apreciere și a dezbate în mod corespunzător cele

invocate de inculpat ulterior.

Instanța a admis abateri procesuale prin faptul că, a examinat înregistrările

video unde erau imprimate declarațiile inculpatului făcute la faza de urmărire

penală în calitate de bănuit, deoarece în cadrul instanței de judecată a refuzat de a

depune declarații.

Totodată, în cadrul examinării cauzei a fost încălcat dreptul inculpatului la

un proces echitabil, deoarece ședințele instanței nu au fost înregistrate video pe

perioada de la 12.03.2013 până la 17.05.2013;

- inculpatul Zamfir Ruslan casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri

de achitare din motiv că fapta nu a fost săvârșită de dânsul.

2

În motivare a indicat că, probele prezentate și cercetate dovedesc că în

rezultatul acțiunilor ilegale au fost cauzate vătămări corporale, care au pus în

pericol viața și sănătatea a două persoane, însă nu dovedesc faptul că, anume

inculpatul a săvârșit fapta imputată.

Nu au fost examinate obiectiv și multilateral probele administrate, în

coroborare cu declarațiile depuse în cadrul ședințelor de judecată, iar

condamnarea lui Zamfir Ruslan este neîntemeiată, nefiind confirmată prin careva

probe.

În cadrul urmăririi penale a fost supus maltratării, pentru a recunoaște

infracțiunea incriminată în baza art.151 Cod penal, prin ce au fost încălcate

prevederile art.3, 5, 6 și 8 CțEDO.

Totodată a menționat că, prima instanță a admis abateri, pripit pronunțând

soluția de condamnare, fără a verifica caracteristica victimelor, cauzele producerii

incidentului, precum și cum au fost dobândite declarațiile inculpatului în calitate

de bănuit.

La fel, în cadrul procesului penal a fost încălcat pct.3) art. 6 CțEDO,

deoarece inculpatului nu i-a fost acordată asistența juridică completă de un avocat,

deoarece activitatea avocaților o consideră ineficientă, nu au înaintat întrebări

martorilor acuzării și apărării, într-u stabilirea adevărului.

Mai mult, avocatul Rogojan Liuba nu cunoștea limba de stat, astfel nu i-au

fost apărate drepturile și interesele corespunzător, prin ce i-a fost încălcat dreptul

la apărare și la un proces echitabil.

decembrie 2014, a fost respins ca nefondat apelul declarat de procuror, admise

apelurile inculpatului și avocatului Iorga Emil, casată sentința și pronunțată o

nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Zamfir

Ruslan a fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art.151 alin.(2) lit. j) Cod penal, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

procuror și de inculpat, care au solicitat:

- procurorul, în temeiul pct.6) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală,

casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată, menționând că instanța nu s-a pronunțat asupra apelului

declarat, neluând în considerație probele acuzării, fără a le da aprecierea

corespunzătoare, mai mult, la materialele cauzei lipsește cererea de solicitare a

împăcării în baza art.109 Cod penal;

- inculpatul Zamfir Ruslan, în temeiul pct.6) alin.(1) art.427 Cod de

procedură penală, casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri prin care să fie

constatată violarea art. 6 § 1 CțEDO și art.20 Cod de procedură penală.

mai 2015, au fost admise recursurile ordinare, casată decizia și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a menționat că, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apeluri, mai mult, nu a fost examinat apelul declarat

de avocatul Banari Vadim în numele inculpatului, astfel, fiind încălcate

prevederile art.414 alin.(3) Cod de procedură penală.

3

2016, au fost admise apelurile, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Zamfir Ruslan a

fost condamnat în baza art.151 alin.(2) lit. j) Cod penal, la 7 ani închisoare, iar în

temeiul art.385 alin.(4) Cod de procedură penală, pedeapsa stabilită a fost redusă,

drept recompensă pentru încălcările dreptului la examinarea cauzei în termen

rezonabil, aplicându-i pedeapsa 6 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de

tip semiînchis. În rest, sentința a fost menținută.

avocatul Hamureac Oxana în numele inculpatului și de inculpatul Zamfir Ruslan,

care au solicitat:

- avocatul Hamureac Oxana în numele inculpatului, fără a invoca vre-

un temei de drept din cele prevăzute la art.427 alin.(1) Cod de procedură penală,

casarea sentinței și decizie instanței de apel și pronunțarea unei hotărâri de

achitare.

În motivarea recursului a invocat că, instanțele judecătorești au examinat

unilateral probele administrate, or, părțile vătămate au explicat că, nu poate spune

cu certitudine că la locul faptei era Zamfir Ruslan, iar martorul Trohin Serghei a

declarat că pe inculpat l-a văzut pentru prima dată în ședința de judecată.

Hotărârile de condamnare sunt bazate exclusiv pe declarațiile inculpatului

depuse la faza de urmărire penală, însă acestea nu pot fi puse la baza soluției,

deoarece această persoană a fost maltratată, iar toate dubiile sunt interpretate în

favoarea inculpatului;

- inculpatul, invocând prevederile art.427 alin.(1) pct.2), 6), 10) și 15)

Cod de procedură penală, casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

iunie 2016, au fost admise recursurile, casată parțial decizia, în partea

condamnării lui Zamfir Ruslan în baza art.151 alin.(2) lit. j) Cod penal și dispusă

rejudecarea cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Celelalte dispoziții ale hotărârii contestate au fost mențiune.

În motivarea soluției sale, instanța de recurs a indicat că, instanța de apel

la adoptarea soluției, nu era în drept să pună la baza acesteia declarațiile acuzatorii

ale martorului Danila Vitalie, care nu a fost audiat în ședința de judecată și care de

care partea acuzării s-a refuzat,declarațiile acestuia nefiind supuse unei verificări

suplimentare prin efectuarea confruntărilor cu declarațiile altor persoane audiate

la faza respectivă, în conformitate cu prevederile art.113 alin.(1) Cod de

procedură penală.

Totodată, instanța de recurs a menționat că, respingând argumentele

inculpatului cu privire la presiunea fizică și psihică exercitată de către

colaboratorii IP Buiucani mun. Chișinău de a face declarații, instanța de apel

prematur a concluzionat că ,,argumentul menționat este combătută prin însuși

înregistrarea video anexată la materialele cauzei și procesul-verbal (f.d.136-138,

vol. I)” or prin încheiere judecătorului de instrucție al Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 26.02.2016, a fost admisă plângerea petiționarului Zamfir Ruslan în

baza art.313 Cod de procedură penală, fiind declarate nule ordonanța procurorului

în Procuratura sect. Buiucani mun. Chișinău din 23.11.2015, privind clasarea

procesului penal 2013038015, (pornită pe semnele infracțiunii prevăzute de

4

art.3091 Cod penal), ordonanța procurorului în Procuratura sect. Buiucani mun.

Chișinău din 22.12.2015, privind respingerea plângerii petiționarului împotriva

ordonanței procurorului din 23.11.2015 de clasare a procesului penal 2013038015

(f.d.131,132, vol. V).

La fel, prin încheierea menționată procurorul a fost obligat să lichideze

încălcările depistate ale drepturilor petiționarului.

decembrie 2017, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de avocații

Iorga Emil și Banari Vadim în numele inculpatului și de inculpat, admis apelul

procurorului, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță prin care lui Zamfir Ruslan recunoscut

vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.151 alin.(2) lit. j) Cod penal, i-a

fost stabilită pedeapsa 7 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

Potrivit art.385 alin.(4) Cod de procedură penală, pedeapsa stabilită a fost

redusă drept recompensă pentru încălcarea drepturilor acestuia, stabilindu-i

pedeapsa 5 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art.90 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată

condiționat pentru perioada de probațiune de 5 ani.

În rest sentința a fost menținută.

10.1. Instanța de apel a respins alegațiile inculpatului, a apărătorilor

acestuia, cât și a procurorului, privind pretinsa ilegalitate a sentinței în partea

încetării procesului penal în baza art.179 alin.(2) Cod penal, din motiv că, instanța

de recurs a dispus menținerea fără modificări a sentinței în această parte.

10.2. În motivarea soluției sale, instanța de apel a indicat că, starea de fapt

și de drept se află în concordanță deplină cu materialele cauzei și corect a fost

statuată de către prima instanță.

La fel, instanța de apel a conchis că deși inculpatul nu și-a recunoscut vina

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.151 alin.(2) lit. j) Cod penal, vinovăția

acestuia se confirmă și prin: declarațiile părților vătămate Ursachi Octavian,

Buraga Dumitru, martorilor Trohin Serghei, Colnic Dumitru, Erhan Vasile,

Buzenco (Rusu) Galina, procesul-verbal de cercetare la fața locului din 13

noiembrie 2011 (f.d.10-13, vol. I); înștiințările serviciului „903” (f.d.14-16, vol.

I); certificatul de vizită nr. 84068 din 13 noiembrie 2011, eliberat lui Ursachi

Octavian (f.d.17, vol. I); certificatul de vizită nr. 84070 din 13 noiembrie 2011,

eliberat lui Buraga Dumitru (f.d.18, vol. I); procesul-verbal de examinare a

obiectelor din 16 noiembrie 2011 (f.d.100-102, vol. I); raportul de expertiză

medico-legală nr. 3152/D din 25 noiembrie 2011 (f.d.128, vol. I); raportul de

expertiză medico-legală nr. 3151/D din 25 noiembrie 2011 (f.d.120-121,123, vol.

I); raportul de expertiză psihiatrică legală staționară nr. 5s-2012 din 24 ianuarie

2012 (f.d.153-154, vol. I); copia raportului de expertiză psihiatrico-legală

ambulatorie nr. 604a-2013 (f.d.199-201, vol. I).

Astfel, instanța de apel a reținut că, în speță și-a găsit confirmare deplină

cauzarea vătămărilor corporale anume de către inculpatul Zamfir Ruslan, în

contextul în care conform relatărilor părților vătămate, Ursachi Octavian și

Buraga Dumitru, dar și a martorilor Trohin Serghei, Colnic Dumitru, Erhan

Vasile, Buzenco (Rusu) Galina, s-a constatat cu vehemență că în momentul în

care aceștia se deplasau pe drumul din s. Ghidighici, au fost numiți cu cuvinte

5

necenzurate, după care au fost atacați de către inculpat.

De asemenea, instanța de apel a identificat că Zamfir Ruslan a acționat cu

intenție directă, de a se răfui cu persoanele care posibil îl băteau pe fratele

acestuia, Zamfir Serghei, în curtea casei vecinului Postolache Mihail, fapt ce

rezultă nemijlocit din faptul că auzind de la mama sa precum că în ograda vecină

cineva posibil îl agresa pe fratele ultimului, acesta a plecat imediat în curtea

vecinului, ce se petrecea în ogradă nu ține minte, întrând în casă nu l-a observat

pe fratele său acolo, dar a văzut că trei sau patru persoane se băteau și el

împingându-i la o parte, aceștia întorcându-se au început să-l lovească, pe pervaz

ultimul a observat un cuțit cu lama de aproximativ 7 cm pe care l-a luat și l-a

înfipt în persoanele date.

Tot aici, instanța a atestat și faptul că intenția inculpatului a fost îndreptată

anume spre vătămarea gravă a integrității corporale a lui Ursachi Octavian și

Buga Dumitru, fapt atestat nemijlocit prin obiectul utilizat în calitate de armă de

către inculpat, cât și prin numărul loviturilor, dar și localizarea leziunilor

corporale, determinând un pericol iminent îndreptat spre organele vitale ale

pătimiților.

Așa fiind, instanța de apel a considerat neîntemeiat argumentul inculpatului

precum că probele administrate și cercetate dovedesc doar că a fost săvârșită o

faptă, în urma căreia asupra a două persoane a existat pericol pentru viață și

sănătate, însă nu dovedesc că anume dânsul a comis fapta dată, or, relatările

inculpatului nu au suport faptic fiind combătute prin raportul de expertiză

psihiatrică legală staționară nr. 5s-2012 din 24 ianuarie 2012.

Mai mult, relatările și nemijlocit argumentele inculpatului privind

nevinovăția sa, au fost combătute integral și prin declarațiile acestuia depuse în

calitate de învinuit la data de 13 decembrie 2011, audiat în prezența avocatului,

Untilă Vasile, cu participarea specialistului și aplicarea mijloacelor tehnice de

înregistrare video, unde acesta a susținut și relatat exact aceleași declarații pe care

le-a depus în calitate de bănuit, de fapt, recunoscând integral vina în săvârșirea

faptei infracționale (f.d.136-138, vol. I).

La fel, nu a fost admis nici motivul inculpatului precum că în sentință este

indicat că partea vătămată Ursachi Octavian a declarat că l-a văzut pe dânsul în

ograda casei unde a fost săvârșită fapta, însă în faza urmării penale și în cadrul

ședinței de ședință, partea vătămată nu dat astfel de declarații, or partea vătămată

nu a depus asemenea declarații după cum invocă inculpatul și acesta a relatat că

nu a putut spune dacă loviturile au fost din partea lui Zamfir Ruslan. Polițiștii i-au

arătat mai multe fotografii a mai multor persoane și l-a recunoscut pe persoana

care l-a tăiat. Nu poate spune cu certitudine că acea persoană era Zamfir Ruslan.

A fost respins ca neîntemeiat și argumentul inculpatului precum că nu a fost

asigurat cu dreptul de a face obiecții asupra corectitudinii procesului-verbal al

ședinței, fapt confirmat prin ceia că nu a fost înregistrată ședința cu un dispozitiv

audio și nici încheiere nu a întocmit în acest sens, or, în cazul de față, acest

argument este unul pur declarativ și formal, de vreme ce Zamfir Ruslan, a avut

această posibilitate, totodată ședințele judiciare au fost înregistrate audio, iar

inculpatul a avut posibilitatea contra cost de a primi o copie a înregistrării audio a

ședinței de judecată și respectiv să formuleze obiecțiile respective, fapt pe care

însă nu la făcut, deoarece, deși inculpatul invocă la acest capitol o încălcare a

6

drepturilor sale, pe alte temeiuri și motive, acesta a înaintat mai multe cereri, la

etapa cărora nu a invocat încălcări de ordin procedural, formulându-se în scop de

apărare și reprezentare a poziției ocupate în cadrul procesului penal.

Referitor la argumentul lui Zamfir Ruslan precum că prima instanță nu a

asigurat audierea martorului Zamfir Serghei, anterior condamnat pentru

infracțiuni analogice, care s-a aflat în toiul conflictului, în stare de ebrietate, în

privința căruia martorul Dănilă Nicolae a declarat în faza urmăririi penale precum

că a văzut un cuțit în mână la Zamfir Serghei până la începerea conflictului și

presupune că ultimul l-ar fi înjunghiat, or, în cazul de față, conform materialelor

cauzei penale, se atestă că de către procurorul în Procuratura Buiucani, mun.

Chișinău, Furtuna Victor, a fost citat pentru ședința judiciară din 19 martie 2013

(f.d.112, vol. III), însă nu s-a prezentat din motive necunoscute și nu a comunicat

despre imposibilitatea de a se prezenta, drept rezultat, prin ordonanțele

procurorului din data de 21 martie 2013 și 17 mai 2013, s-a dispus aducerea silită

a lui Zamfir Serghei (f.d.132, 134, vol. III), iar conform raportului colaboratorului

de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Buiucani, mun. Chișinău din 05

iunie 2013, Zamfir Serghei s-a obligat să se prezinte în ședința de judecată

(f.d.135, vol. III), însă acesta nu s-a prezentat.

Așadar, instanța de apel a notat că, în acest caz acuzatorul de stat a

întreprins toate măsurile admisibile, prevăzute de lege, în vederea asigurării

prezenței martorului în ședința de judecată, prima instanță oferindu-i această

posibilitate, însă din cauza imposibilității asigurării prezenței acestuia, procurorul

a refuzat la audierea martorului, în vederea neadmiterii tergiversării examinării

cauzei.

De referință la declarațiile inculpatului, precum că urmau a fi apreciate

critic declarațiile martorului Dănilă Nicolae, instanța de apel a reținut că,

declarațiile acestui martor nici nu au fost analizate de către prima instanță drept

probe în susținerea faptei infracționale săvârșite de către inculpat.

Alegațiile lui Zamfir Ruslan privind pretinsele încălcări la capitolul

reținerii, arestării și prelungirii măsurii preventive, nu au fost reținute de către

instanța de apel, fiind fără suport faptic și juridic, or, în cazul de față, nemijlocit la

aplicarea, prelungirea și înlocuirea măsurii preventive „arestarea preventivă” s-a

ținut cont de rigorile art. art.165-168, 175-177, 185-186, 195 Cod de procedură

penală.

A fost respins argumentul inculpatului precum că, prima instanță eronat a

admis în calitate de probe declarațiile care le-a dat în faza urmăririi penală,

deoarece nu au fost confirmate de circumstanțele cauzei nici într-un fel, probele în

cauză nu indică că inculpatul s-a aflat în ograda casei până la săvârșirea faptei și

după săvârșirea acesteia, ceia ce indică că instanța a admis argumentele

procurorului fără suport probatoriu legal, în contextul în care, inculpatul a depus

declarații fiind audiat în calitate de bănuit și învinuit în prezența avocatului său,

acestuia i s-au explicat drepturile și obligațiile procesuale și, inclusiv dreptul de a

nu mărturisi împotriva sa.

De asemenea, a fost respins și argumentul inculpatului precum că a fost

violat art.6 par.1 CțEDO, deoarece nu a fost examinată cauza în termen rezonabil

din motive că instanța nu a citat martorii în instanță în modul stabilit de art.

art.238, 239, 240 Cod de procedură penală, fiind dispusă neîntemeiat de câteva ori

7

aducerea forțată a martorilor, or art.53 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală,

arată clar și exigent, anume obligația procurorului de a prezenta și asigura

prezența martorilor acuzării în calitate de probe în susținerea învinuirii în ședința

de judecată, fapt care a și fost făcut în acest caz, astfel că, dispunând de pârghii

legale, procurorul corect și legal a dispus citarea și asigurarea prezenței martorilor

acuzării în ședința judiciară, cu atât mai mult că urmare a constatării ineficienței

măsurii procesuale citarea legală, procurorul corect a dispus aducerea silită a

acestor martori, așa cum dictează art.199 Cod de procedură penală, iar în cazul

imposibilității asigurării prezenței acestora, procurorul ghidându-se de rigorile

art.328 Cod de procedură penală, a renunțat la probele date si examinarea cauzei

penale în baza probelor examinate în ședință, cerere care a fost admisă de prima

instanță.

Instanța de apel a respins argumentele lui Zamfir Ruslan precum că, a fost

încălcat art.6 par.1 CțEDO coroborat cu art. art.66, 96 alin.(1) pct.3), (2), 336,

342, 366 alin.(3) Cod de procedură penală, art. art.14, 15 Cod penal, deoarece nu

au fost prezentate caracteristicele părților vătămate, nu au fost dovedite cauzele și

circumstanțele care au contribuit la săvârșirea infracțiunii, nu a avut acces la

dosar, i s-a interzis să dea întrebări martorilor și părților vătămate, a fost lipsit de

posibilitatea de a face obiecții asupra corectitudinii procesului-verbal a ședinței de

judecată, nu a fost informat despre natura și cauza acuzației aduse împotriva lui

din motiv că în ședința preliminară nici nu a fost întrebat dacă îi era clară

învinuirea.

Or, anexarea caracteristicilor părților vătămate, nu este obligatorie, dar

fiecare parte, la dorință, poate cere anexarea acestora, inculpatul a avut

posibilitatea reală de a acorda întrebările pe care le are părților vătămate, cât și

martorilor audiați, fiind prezent la ședințele judiciare, în cadrul cărora au fost

audiate părțile vătămate și martorii și acordând întrebările corespunzătoare, de

asemenea inculpatul a avut posibilitatea de a face obiecții asupra procesului-

verbal al ședinței de judecată în prima instanță, lucru pe care însă nu l-a făcut,

înaintând doar o cerere, prin care a solicitat eliberarea copiei de pe procesul-

verbal al ședinței de judecată, iar ordonanța de punere sub învinuire, cât și

rechizitoriul corespund rigorilor art. art.281, 296 Codul de procedură penală și art.

6 CțEDO.

Mai mult, la etapa urmării penale, potrivit procesului-verbal de audiere în

calitate de bănuit, a declarat că ,,bănuiala ce mi se aduce îmi este clară”, iar

conform procesului-verbal al ședinței de judecată din 15 iunie 2012, la întrebarea

instanței inculpatul a menționat clar că „învinuirea îmi este clară, vina nu o

recunosc” (f.d.27, vol. III).

Referitor la argumentul inculpatului că, precum că a fost violat art.6 par.3

sub. (c) CțEDO, instanța de apel a indicat că, în cadrul ședinței primei instanțe

drepturile, libertățile și interesele legitime ale inculpatului au fost apărate de către

avocatul Rogojan Liubovi, care ulterior a fost eliberată de la participarea la

judecarea cauzei penale, fiind totodată dispusă solicitarea Oficiului Teritorial

Chișinău al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat,

delegarea unui alt apărător.

Ulterior, în procesul penal a intervenit avocatul Stratan Corina, în interesele

inculpatului, după care, în proces a intervenit avocatul Iorga Emil, fapt confirmat

8

prin mandatul nr. 023008 din 07 aprilie 2014 (f.d.192, vol. III), care a participat

până la finalizarea examinării cauzei penale în prima instanță.

Tot în contextul dat, instanța de apel a reiterat că de fapt, inculpatului i s-a

acordat asistența juridică corespunzătoare, fără careva abateri, mai mult, acesta a

abuzat în unele măsuri de dreptul său la apărare, în contextul în care, statul având

obligațiunea de drept de a asigura prin intermediul organelor de resort dreptul la

un proces echitabil, a acorda acestuia serviciile juridice acordate din bugetul de

stat, însă drept urmare a dezacordului exprimat de către inculpat, cât și formulării

unor pretenții fără substrat factologic față de serviciile avocaților, apărătorii

inculpatului au fost schimbați periodic, atât în prima instanță, cât și pe parcursul

judecării cauzei în instanța de apel.

A fost respins ca nefondat argumentul invocat de Zamfir Ruslan referitor la

faptul că, la 13 noiembrie 2011, orele 22.00 a fost reținut și deținut în

Inspectoratul de Poliție Buiucani, mun. Chișinău, fapt confirmat prin copia paginii

registrului de evidență a intrării persoanelor în Inspectoratul de Poliție Buiucani,

mun. Chișinău, fiind interogat aproximativ 15 ore fără posibilitatea de a dormi, a

se alimenta, a bea apă, fiind audiat în lipsa unui avocat, deoarece pe marginea

celor invocate de către inculpatul s-a dispus clasarea procesului penal, din motiv

că nu există faptul infracțiunii.

Instanța de apel a respins ca fiind nefondate și argumentele inculpatului

referitor la faptul că, potrivit înregistrărilor audio instanța a amenințat și a încercat

să determine inculpatul să dea declarații, deși inculpatul din start a refuzat

categoric să dea declarații; prima instanță a ignorat și prevederile art.368 alin.(1)

pct.1) Cod de procedură penală; prima instanță nu putea să pună la baza sentinței

procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie, deoarece aceasta

persoană este fratele inculpatului; declarațiile martorilor Dănilă Vitalii și Zamfir

Serghei, nu pot fi puse într-o sentință de condamnare deoarece ultimii nu au fost

audiați în ședință, procurorul renunțând la aceste probe; în cadrul urmăririi penale,

au fost încălcate drepturile inculpatului prevăzute de art.19 alin.(3) Cod de

procedură penală, deoarece nu a fost administrată caracteristica inculpatului, nu a

avut loc confruntarea, nu au fost lichidate divergențele între martori și părțile

vătămate contrar prevederilor art.254 alin.(1) Cod de procedură penală.

Referitor la argumentele invocate de avocatul Banaru Vadim în numele

inculpatului, precum că ilegal a fost vizionată/cercetată înregistrarea video din 13

decembrie 2012 în care inculpatul a declarat precum că a săvârșit fapta, deoarece

odată ce inculpatul conform art.367 Cod de procedură penală, a renunțat să dea

declarații, nu puteau fi cercetate declarațiile acestuia din faza urmăririi penale, or,

pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul s-a expus nemijlocit asupra

veridicității acestei înregistrări și conținutului acesteia, astfel că pentru a elucida

dubiile și contradicțiile în declarații, prima instanță corect și legal, ghidându-se de

rigorile art.368 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, a dispus cercetarea acestei

înregistrări.

Cât privește alegațiile avocatului Iorga Emil precum că declarațiile părților

vătămate Ursachi Octavian și Buraga Dumitru și martorilor Trohin Sergiu, Colnic

Dumitru și Erhan Vasile, au relevanță numai în măsura în care se referă la

existența faptelor săvârșite, dar sunt criticabile și urmează a fi puse la îndoială în

partea referitoare la expunerea cu privire la subiectul infracțiunilor, locului

9

concret al săvârșirii acestora, or, nici unul din cei enumerați nu pot spune că

anume Zamfir Ruslan a fost cel care a aplicat loviturile cu cuțitul, instanța de apel

a menționat că, însuși inculpatul a recunoscut cele invocate în învinuire, însă chiar

și așa, conform relatărilor martorului Erhan Vasile, până la sosirea poliției, a ieșit

un băiat pe care nu-l cunoștea și a intrat în ograda lui Zamfir Ruslan, acesta avea

ceva în mână, a crezut că este un cuțit.

Totodată, martorul Colnic Dumitru, a comunicat că el cu Rusu Mihai erau

în apropierea casei prietenei lui Rusu Mihai, acolo erau mai multe persoane care

au început să se exprime necenzurat în adresa lor, printre aceste persoane era și

Zamfir Ruslan. Grupul de persoane care era au început a-i provoca, amenința și

s-a început cearta și bătaia. Nu ține minte cine pe cine primul a lovit, pe Buraga

Dumitru și Ursachi Octavian i-au lovit și tăiat cu cuțitul.

De asemenea, instanța de apel a respins și alegațiile apărătorului Iorga Emil

că, martorii Trohin Serghei și Colnic Dumitru, au declarat că nu au văzut cine i-a

înjunghiat pe cei doi, la fel nu au văzut cine a aplicat loviturile de cuțit nici

martorii Erhan Liuba și Erhan Vasile, deoarece, în primul rând în ședința de

judecată nu a fost audiat martorul Erhan Liuba, în al doilea rând, martorii Trohin

Serghei, Colnic Dumitru și Erhan Vasile, de fapt, au confirmat în parte nemijlocit

faptul că părțile vătămate Ursachi Octavian și Buraga Dumitru, au fost înjunghiate

de către inculpatul Zamfir Ruslan.

La fel, deși avocatul Banaru Vadim, a indicat că inculpatului i-a fost violat

dreptul la inviolabilitatea domiciliului acestuia pentru ca să se auto incrimineze,

ori să denunțe fals pe altă persoană și astfel instanța a fost obligată să se expună în

privința acestor argumente, aceste alegații nu și-au găsit confirmare prin careva

date probante, or, nu a fost constatat că inculpatul a fost impus să depună mărturii,

în cursul urmăririi penale, fiind audiat în calitate de bănuit și învinuit, dânsul a

menționat clar circumstanțele în care a fost comisă fapta infracțională, iar în

ședința primei instanțe, acesta folosindu-se de dreptul procesual, a refuzat să

depună mărturii.

Referitor la argumentul inculpatului privind faptul că, a avut loc violarea

art.1 CțEDO, deoarece instanța a ignorat să se expună în legătură cu pretinsele de

violare a art.3 CțEDO, deoarece potrivit jurisprudenței CEDO alte probleme se

referă la responsabilitatea judecătorului în cazul în care petiționarul pare să fi fost

maltratat în timpul detenției preventive, instanța de apel a indicat că, urmărirea

penală în cauza penală nr. 2013038015 a fost pornită la 26 ianuarie 2013, de către

Procuratura Buiucani, mun. Chișinău, conform elementelor infracțiunii prevăzute

de art.3091 alin.(3) lit. c) Cod penal.

Temei pentru pornirea urmăririi penale a servit sesizarea lui Zamfir Ruslan,

potrivit căreia, în perioada de timp 13.11.2011-14.11.2011, Zamfir Ruslan, Zamfir

Serghei, Madan Alexandru și Postolachi Mihail, fiind reținuți de către

colaboratorii de poliție și conduși la Inspectoratul de Poliție Buiucani,

mun. Chișinău, au fost numiți cu cuvinte ofensatoare de către ultimii, iar Zamfir

Ruslan a fost impus să stea cu mâinile în sus în colțul biroului și ținut în

inspectorat până la 15 noiembrie 2011, ora 17:00, fără hrană și fără a i se permite

să-și procure produse alimentare, iar la solicitarea de a fi dispusă expertiza

medico-legală în privința acestuia, colaboratorii de poliție au refuzat.

La 26 iunie 2013, procesul penal în cauza penală nr.2013038015 a fost

10

clasat, din motiv că acțiunile colaboratorilor de poliție ai Inspectoratului de Poliție

Buiucani, mun. Chișinău nu întrunesc elementele infracțiunii.

Prin ordonanța procurorului-interimar al sect. Buiucani, mun. Chișinău, din

01 august 2013, a fost anulată ordonanța de clasare a procesului penal în cauza

penală nr.2013038015 din 26 iunie 2013, emisă de către procurorul în Procuratura

Buiucani, mun. Chișinău, Bordian Radion, cu reluarea urmăririi penale.

Urmare a efectuării urmăririi penale suplimentare, la 31 octombrie 2013,

prin ordonanța procurorului în Procuratura Buiucani, mun. Chișinău, Mihail

Proca, procesul penal în cauza penală nr. 2013038015 a fost clasat, din motiv că

nu există faptul infracțiunii în acțiunile colaboratorilor de poliție ai Inspectoratului

de Poliție Buiucani, mun. Chișinău.

Decizia dată, în baza plângerii părții vătămate Zamfir Ruslan, fiind supusă

controlului judiciar, prin încheierea din 15 ianuarie 2014 emisă de judecătorul de

instrucție din cadrul Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, a fost anulată cu

dispunerea reluării urmăririi penale pe caz și examinării argumentelor invocate de

petiționar.

Ulterior, fiind efectuată urmărirea penală suplimentar, prin ordonanța

procurorului în Procuratura Buiucani, mun. Chișinău din 30 aprilie 2014, s-a

dispus clasarea cauzei penale nr.2013038015, din motivul lipsei faptului

infracțiunii.

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 08 august 2014, a

fost admisă plângerea înaintată de către Zamfir Ruslan în conformitate cu

prevederile art.313 Cod de procedură penală și declarate nule ordonanța

procurorului în Procuratura Buiucani, mun. Chișinău din 30 aprilie 2014 privind

clasarea cauzei penale nr.2013038015 și ordonanța procurorului adjunct al

procurorului sect. Botanica, mun. Chișinău din 23 mai 2014, prin care a fost

respinsă plângerea petiționarului împotriva ordonanței menționate.

Prin ordonanța procurorului în Procuratura Buiucani, mun. Chișinău din 23

noiembrie 2015, s-a dispus clasarea cauzei penale nr.2013038015, din motivul

lipsei faptului infracțiunii.

Ordonanța vizată mai sus, în baza plângerii lui Zamfir Ruslan, fiind supusă

controlului judiciar, prin încheierea din 26 februarie 2016 emisă de judecătorul de

instrucție din cadrul Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, a fost anulată cu

dispunerea reluării urmăririi penale pe caz și examinării argumentelor invocate de

petiționar.

Ulterior, prin ordonanța procurorului în Procuratura Buiucani mun.

Chișinău din 31 martie 2016, s-a dispus clasarea cauzei penale nr.2013038015,

din motivul lipsei faptului infracțiunii, însă prin decizia Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 07 decembrie 2016, această ordonanță a fost anulată cu

dispunerea reluării urmăririi penale și obligarea procurorului de a înlătura

încălcările admise.

În contextul dat, instanța de apel a reținut că, prin ordonanța procurorului

în Procuratura mun. Chișinău, Oficiul Buiucani din 27 octombrie 2017, Zamfir

Ruslan, a fost recunoscut în calitate de parte vătămată, în cauza penală

nr.2013038015, pornită la 26 ianuarie 2013, conform elementelor constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art.3091 alin.(3) lit. c) Cod penal.

Așadar, instanța de apel a relevat că de fapt, în cazul de față, prin ordonanța

11

vizată, care constituie un act procesual, ce denotă doar atribuirea calității de parte

vătămată în cadrul procesului penal pornit la plângerea lui Zamfir Ruslan, organul

de urmărire penală, conform procedurii a dispus recunoașterea acestuia în calitate

de pătimit, astfel, deși Zamfir Ruslan a fost recunoscut în calitate de parte

vătămată, în cadrul unui proces penal, pe faptele invocate de tortură aplicată în

privința sa, constituie doar activitatea organului de urmărire penală și anume actul

procesual premergător și obligatoriu, desfășurării investigațiilor în vederea

cercetării circumstanțelor deplânse de către Zamfir Ruslan.

10.3. La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel cu trimitere la

prevederile art. art.7, 61, 75, 76, 77, 78 Cod penal, a ajuns la concluzia că scopul

prestabilit al legii penale privind corectarea și reeducarea inculpatului va fi pe

deplin atins doar prin aplicarea față de acesta a pedepsei sub formă de închisoare,

or, aplicarea unei altei pedepse, nu va fi nici rațională și nici proporțională acțiunii

comise de către acesta.

La același capitol, instanța de apel a menționat că, aplicarea față de inculpat

a altui tip de pedeapsă, este inadmisibilă de drept, nefiind prevăzută de norma de

sancționare, dar și ar constitui o încălcare a principiului proporționalității pedepsei

penale și cu atât mai mult, având în vedere caracterul acțiunii infracționale, dar și

urmările acesteia, precum și comportamentul inculpatului în cursul urmăririi

penale, cât si cercetării judecătorești, care prin diferite metode a încercat să inducă

instanța de judecată în eroare, dar și prin formularea unor cereri abuzive și

neîntemeiate, a încercat să inducă instanța de judecată pe o cale greșită, în vederea

obținerii scopului urmărit, adică a unei sentințe de achitare, dar și a unor pretinse

încălcări, ce urmează a fi interpretate în favoarea acestuia.

Totodată, instanța de apel a notat necesitatea de drept de a relata faptul că

pe parcursul cercetării judecătorești în instanța de apel, s-au identificat unele

încălcări de ordin procesual, care în cele din urmă, deși nu afectează legalitatea

procesului penal, duc la atenuarea pedepsei inculpatului în contul recompensării

pentru drepturile, libertățile și interesele legitime afectate.

Astfel, cu trimitere la prevederile art.385 alin.(4) Cod de procedură penală

și reiterând încălcările drepturilor inculpatului, instanța a notat că, în cazul de față,

drept recompensă a acestor încălcări ale drepturilor inculpatului, din sancțiunea

închisorii aplicată inculpatului de 7 ani închisoare, va fi redus termenul de 2 ani

închisoare, astfel că această recompensă în viziunea instanței de apel va restabili

echitatea socială și nemijlocit drepturile inculpatului care au fost încălcate pe

parcursul procesului penal respectiv.

În viziunea instanței de apel, reducerea cu 2 ani închisoare, drept

recompensă pentru încălcarea drepturilor inculpatului, este echitabilă,

proporțională și este de natura de a restabili încălcarea dată, dar și de a compensa

prejudiciile cauzate inculpatului.

La fel, instanța de apel a ajuns la concluzia că scopul prestabilit al legii

penale privind corectarea și reeducarea inculpatului va fi pe deplin atins prin

aplicarea pedepsei sub formă de închisoare, cu suspendarea executării acesteia în

baza art.90 Cod penal, pentru perioada de probațiune de 5 ani, sancțiune care va

avea un impact pozitiv asupra conștientizării de către inculpat a pericolului social

al faptei infracționale săvârșite.

12

penală, a contestat cu recurs decizia, solicitând casarea parțială a acesteia, în

partea individualizării pedepsei, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel pronunțând o decizie

de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru

comiterea unei infracțiuni cu un grad prejudiciabil sporit, fiind periclitată ordinea

de drept, nu a fost atins scopul principal și anume prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni de către inculpat, precum și de către alte persoane.

Menționează recurentul că, instanțele de fond s-au limitat doar la descrierea

art. art.7, 61, 75-77, 90 Cod penal, fără a face referire la argumentele care au

servit la invocarea acestor temeiuri, ignorând prevederile art.384 alin.(3) Cod de

procedură penală, prevederi ce sunt valabile și pentru instanța de apel.

În textul deciziei nu se conțin pentru aplicarea art.90 Cod penal, deoarece

nu au fost stabilite circumstanțe atenuante suplimentare.

Remarcă procurorul că, instituția suspendării condiționate a pedepsei nu

trebuie privită, ca un avantaj acordat de lege infractorilor, ci trebuie apreciată ca

un mijloc preventiv de apărare socială, care derivă din organizarea unei politici

penale adaptate la realitatea socială concretă. Raționamentul de aplicare a

prevederilor art.90 Cod penal are la origine persoana și comportamentul acesteia

până la săvârșirea infracțiunii, atitudinea și modul de manifestare a infractorului

în fazele de urmărire penală și de judecare a cauzei față de infracțiune, cum

vinovatul își apreciază fapta social periculoasă încă de la momentul descoperii ei

cum ar fi: conduita bună a infractorului; stăruința depusă pentru a înlătura

rezultatul infracțiunii sau pentru a repara paguba pricinuită, comportarea sinceră

în cursul procesului.

Conform textului alin.(1) art.90 Cod penal, instanța numai motivat poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului cu

concluzia că acesta se poate îndrepta fără executarea reală a pedepsei închisorii,

motive care trebuie arătate în decizie.

La fel, la cele menționate, instanța de judecată va ține seamă de trecutul

vinovatului, mediul în care trăiește, modul de comportare la locul de muncă, în

familie, în societate etc.

Ținând cont de cele expuse precum și faptul că instanța de apel nu și-a

motivat deloc concluzia de aplicare a prevederilor art.90 alin.(1) Cod penal,

aceasta greșit a conchis că corectarea inculpatului este posibilă fără a fi izolat de

societate.

Instanța de apel justificat a apreciat circumstanțele atenuante și aplicarea

art.385 alin.(4) Cod de procedură penală, dar pedeapsa stabilită nu a fost apreciată

în coroborare cu fapta săvârșită și consecințele acesteia, nu a ținut cont de

caracterul și gradul de pericol social al infracțiunii comise.

În contextul celor expuse, acuzarea consideră concluziile instanței de apel

în partea individualizării pedepsei stabilite inculpatului greșite și în contradicție

cu probatoriul administrat la etapa urmăririi penale și cercetării judiciare,

neconforme scopului legii penale și principiului individualizării răspunderii

penale și pedepsei penale.

Luând în considerație că infracțiunile în cauză au o amploare răspândită în

Republica Moldova, de faptul că infracțiunea comisă de inculpat atentează la

13

integritatea fizică a persoanei, cât și legea penală apără aceste valori de orice

atentat și este pasibil de pedeapsă, instanța de judecată urma a pedepsi inculpatul

mai aspru pentru a evita contribuirea la dezvoltarea în rândul cetățenilor a

sentimentului că nu pot beneficia de o protecție adecvată din partea statului și

curmarea încrederii infractorilor în faptul, că vor fi blând pedepsiți.

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată urma să țină cont și de faptul, că

inculpatul a comis faptele incriminate cu intenție directă, dându-și bine seama de

consecințele ce urmau să survină, aflându-se într-un loc public, în prezența mai

multor persoane, ceea ce redă acțiunilor sale un caracter de periculozitate sporită.

Corectarea inculpatului, ca scop al pedepsei penale, presupune

conștientizarea de către numit a celor săvârșite și reîncadrarea acesteia în

activitatea societății, pe când comportamentul numitului denotă lipsă de încredere,

din care cauză este imposibilă corectarea și reeducarea acestuia fără izolarea reală

de societate.

Prin urmare, scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate în privința

inculpatului nu va fi atins, or pedeapsa aplicată nu este proporțională în raport cu

persoana inculpatului și cu faptele criminale pe care inculpatul le-a comis, în

special prin prisma gradului prejudiciabil.

Mai mult, instanța de apel a ignorant faptul că inculpatul intenționat cu

cuțitul a atacat două persoane cauzându-le leziuni corporale grave, iar fapta lui de

către lege este pedepsită doar cu închisoare în limitele de la 5 la 12 ani, însă

inculpatul, conform concluziilor experților psihiatrici, are comportament

psihopatiform, nu suportă observații critice iar în căutarea dreptății amenință cu

răfuiala.

11.1. Inculpatul Ruslan Zamfir, în temeiul pct.6), 10) alin.(1) art.427 Cod

de procedură penală, a contestat cu recurs decizia, solicitând casarea acesteia, cu

remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

În motivarea cerințelor sale, a invocat că, instanța de apel s-a referit în

decizie doar la declarațiile inculpatului depuse în calitate de bănuit, fără să dea o

apreciere și a dezbate în mod corespunzător cele invocate, fără a pătrunde în

esența problemei de fapt, fiind prezentă discrepanța între cele reținute de instanță

și conținutul real al probelor, ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept

consecință pronunțarea unei concluzii premature, nemotivate.

Totodată, instanța de apel nu trebuia să pună la baza soluției declarațiile

inculpatului, odată ce acesta a refuzat să dea declarații, folosindu-se de dreptul său

prevăzut la art.66 alin.(2) pct.8) Cod de procedura penală, greșit reținând

declarații subsemnatului depuse la elaborarea rapoartelor de expertiză nr. 5s-2012

din 24.01.2012 și nr. 604a-2013, or, experții nu sunt judecători să audieze

inculpați ca mai apoi aceste declarații să fie reținute la adoptarea sentinței.

Mai indică recurentul că, deși partea vătămată Ursachi Octavian îl

recunoaște pe Zamfir Serghei prin procesul-verbal după fotografie ca persoană

care ia aplicat loviturile cu cuțitul, totuși suplimentar în faza de urmărire penală a

declarat ,,…nu cunosc de către cine mi-au fost aplicate lovituri cu cuțitul, nu

cunosc ca Zamfir Ruslan să fi fost la locul comiterii faptei”.

Martorul Colnic Dumitru în faza de urmărire penală a declarat că, nu a

văzut inculpatul la locul săvârșirii faptei, însă în faza de judecare a cauzei, a

14

declarat că l-a văzut pe Zamfir Ruslan la locul săvârșirii faptei.

Potrivit declarațiilor martorilor Erhan Vasili și Trohin Serghei și a parții

vătămate Buraga Dumitru, inculpatul nu a fost la locul săvârșirii faptei, însă

potrivit declarațiilor martorului Colnic Dumitru și a părții vătămate Ursachi

Octavian, date în faza de judecare a cauzei, Zamfir Ruslan a fost în toiul bătăii.

La fel, instanța a greșit persoana din procesul-verbal după fotografie prin

care partea vătămată Ursachi Octavian îl recunoaște pe Zamfir Serghei, însă

instanța constată că subsemnatul este persoana din fotografia nr. 3.

Astfel Zamfir Ruslan a identificat că, concluzia instanței precum că,

instanța a stabilit că inculpatul a acționat cu intenție directă, de a se răfui cu

persoanele care posibil îl băteau pe fratele acestuia, în curtea casei vecinului, este

bazată pe declarațiile inculpatului și a unor persoane care nu au fost audiate.

În opinia inculpatului, în speță nu a fost stabilit adevărul, nu este clar locul

concret al comiterii faptei, cine a provocat conflictul, motivul comiterii faptei, etc.

Menționează recurentul că, ședința primei instanțe din 13.12.2012, când au

audiați martorul Trohin Serghei și partea vătămată Ursachi Octavian, nu a fost

înregistrată audio, fiind falsificate declarațiile acestora precum că au văzut

inculpatul la locul săvârșirii faptei.

S-a invocat în apel că, a fost încălcat dreptul la apărare în prima instanță,

însă instanța de apel unilateral și selectiv a notat că în folosul inculpatului au fost

depuse cereri de eliberare din arest, fără să dezbată cele invocate precum că,

avocatul Untilă Vasile nu a fost admis în proces conform legii, dar ofițerul și-a

invitat avocatul său pentru a obține probe de învinuire, avocații nu au contribuit la

lichidarea contradicțiilor între declarațiilor martorilor și părților vătămate.

Cu trimitere la prevederile art.75 Cod penal, inculpatul a indicat că, instanța

de apel nu a motivat aplicarea pedepsei 7 ani închisoare, or, circumstanțe

agravante nu au fost stabilite, în timpul examinării cauzei, din 2011 până în

prezent, inculpatul nu a săvârșit nici o infracțiune, anterior nu a fost condamnat,

părțile vătămate nu au suferit intervenții chirurgicale și nu au devenit inapți, este

caracterizat pozitiv, angajat în câmpul muncii prin documentele din dosar, suferă

de mai multe maladii, din care una este gravă.

La fel, inculpatul consideră că pentru faptul că a fost maltratat și deținut în

condiții inumane și degradante, trebuia să fie exclusă 2/3 ani de închisoare și

pentru încălcarea examinării cauzei în termen rezonabil, 2/3 ani de închisoare,

calculând termenul de pedeapsă 13 luni executate, pedeapsa pentru fapta de care a

fost condamnat ilegal a fost deja executată.

care s-a expus pentru respingerea acestuia.

motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi admis,

din următoarele considerente.

Conform art.435 alin.(1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și dispune

rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu

poate fi corectată de către instanța de recurs.

Totodată, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv să o caseze total, atunci când se constată comiterea unei erori de drept,

15

care a dus la adoptarea unei hotărâri ilegale.

Recurenții invocă în recursul lor temeiul prevăzut de pct.6) alin.(1) art.427

Cod de procedură penală, potrivit cărora, hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și apel

atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Din conținutul art.414 Cod de procedură penală, rezultă că instanța de apel,

judecând apelul, este obligată să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

pe baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și

oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau să cerceteze suplimentar

probele administrate de prima instanță.

În vederea soluționării apelului, instanța de apel poate da o nouă apreciere

probelor. Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe

prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta

reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de

inculpată și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin

prisma cumulului de probe anexate și administrate la dosar în conformitate cu

art.101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual

penal sau administrativ au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să conțină

răspuns la toate motivele invocate.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt

obligatorii, nu au fost respectate la judecarea cauzei în apel, iar erorile admise nu

pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs.

Instanța de recurs menționează că, potrivit art.art.414 alin.(1), 417 alin.(1)

pct.8), 419, 436 alin.(1), (2) Cod de procedură penală și a jurisprudenței naționale,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate de apel.

În același context, Colegiul penal lărgit menționează, că hotărârile

pronunțate de instanțele de fond trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept,

în corespundere cu prevederile legislației în vigoare. Necesită a se avea în vedere

că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea superficială sau motivarea în

termeni vagi, evazivi, reprezintă motiv de casare.

Totodată, potrivit art.101 alin.(4) Cod de procedură penală, instanța de

judecată este obligată să pună la baza hotărârii sale numai acele probe, la a căror

cercetare au avut acces toate părțile în egală măsură și să motiveze în hotărâre

16

admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

Astfel, Colegiul penal lărgit reține că, instanța de apel în partea descriptivă

a deciziei face trimitere la probele din dosar, și anume: declarațiile părților

vătămate Ursachi Octavian, Buraga Dumitru, martorilor Trohin Serghei, Colnic

Dumitru, Erhan Vasile, Buzenco (Rusu) Galina, procesul-verbal de cercetare la

fața locului din 13 noiembrie 2011 (f.d.10-13, vol. I); înștiințările serviciului

„903” (f.d.14-16, vol. I); certificatul de vizită nr. 84068 din 13 noiembrie 2011,

eliberat lui Ursachi Octavian (f.d.17, vol. I); certificatul de vizită nr. 84070 din

13 noiembrie 2011, eliberat lui Buraga Dumitru (f.d.18, vol. I); procesul-verbal

de examinare a obiectelor din 16 noiembrie 2011 (f.d.100-102, vol. I); raportul de

expertiză medico-legală nr. 3152/D din 25 noiembrie 2011 (f.d.128, vol. I);

raportul de expertiză medico-legală nr. 3151/D din 25 noiembrie 2011 (f.d.120-

121,123, vol. I); raportul de expertiză psihiatrică legală staționară nr. 5s-2012

din 24 ianuarie 2012 (f.d.153-154, vol. I); copia raportului de expertiză

psihiatrico-legală ambulatorie nr. 604a-2013 (f.d.199-201, vol. I), concluzionând

că acestea confirmă vinovăția lui Zamfir Ruslan în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.151 alin.(2) lit. j) Cod penal, însă nu a verificat minuțios și

obiectiv fiecare probă separat, sub toate aspectele, prin prisma pertinenței,

concludenței și veridicității, iar în ansamblu, din punct de vedere al coroborării

acestora.

Or, după caracterul lor, probele sunt clasificate în: probe în acuzare și

probe în apărare. Probe în acuzare sunt acelea prin care se face dovada vinovăției

învinuitului sau inculpatului sau a unui element care contribuie la stabilirea

vinovăției acestuia. Probele în acuzare dovedesc și existența unor circumstanțe

agravante. În totalitatea lor, probele în acuzare servesc la susținerea învinuirii.

Probele în apărare au sarcina de a constata inexistența infracțiunii,

dovedirea nevinovăției inculpatului, o vină mai redusă, o circumstanță atenuantă.

Probele în apărare, ca și probele în acuzare, trebuie administrate de către

organul de urmărire penală din oficiu sau de către instanță la cererea părților.

Probele în apărare pot fi administrate și de către apărătorul admis în

procesul penal, potrivit art. 100 Cod de procedură penală.

În contextul celor expuse supra, Colegiul penal, reținând prevederile

art. art. 100 alin. (4), 101 alin. (1) - (4) Cod de procedură penală, remarcă că,

verificarea probelor este o activitate a instanței privind constatarea veridicității

probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le conține proba cu

realitatea obiectivă.

Verificarea constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte

probe, verificarea sursei de proveniență a probelor.

Verificarea probelor poate avea loc doar prin aplicarea procedeelor

probatorii prevăzute de cod și se efectuează la toate fazele procesului penal.

Sunt supuse verificării atât datele de fapt, cât și mijloacele de probă din

care au fost obținute. Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor procesuale

prevăzute de Codul de procedură penală, cât și printr-o analiză logică a

conținutului probei, a coroborării lor.

Într-o hotărâre este necesar nu numai de a enumera probele, dar și de a

expune esența acestora și legătura lor cu conținutul altor probe care în ansamblu

confirmă sau infirmă o circumstanță pe cauză, de a argumenta de ce unele probe

17

sunt admise, iar altele respinse.

Astfel, instanța de recurs a constatat, că instanța de apel și-a bazat soluția sa

fără să aprecieze fiecare probă în parte și să se expună asupra, veridicității,

admisibilității sau a inadmisibilității acesteia. Mai mult, instanța este obligată să

pună la baza hotărârii sale numai acele probe, la a căror cercetare au avut acces

toate părțile în egală măsură și să se pronunțe asupra lor cu respectarea strictă a

prevederilor art.101 Cod de procedură penală.

În al doilea rând, Colegiul lărgit ține să menționeze că, conform art.436

alin.(2) Cod de procedură penală, pentru instanța de rejudecare, indicațiile

instanței de recurs sunt obligatorii în măsura în care situația de fapt rămâne cea

care a existat la soluționarea recursului.

Astfel, instanța de recurs reține că prin decizia Colegiului penal lărgit al

Curții Supreme de Justiție din 21 iunie 2016, au fost admise recursurile declarate

de inculpat și avocatul acestuia Hamureac Oxanai, casată parțial decizia instanței

de apel, în partea condamnării lui Ruslan Zamfir în baza art.151 alin.(2) lit. j) Cod

penal și dispusă rejudecarea cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată, fiind indicată ca eroare, admisă de instanța de apel, faptul că, respingând

argumentele inculpatului cu privire la presiunea fizică și psihică exercitată de

către colaboratorii IP Buiucani mun. Chișinău de a face declarații, instanța de

apel prematur a concluzionat că ,,argumentul menționat este combătută prin

însuși înregistrarea video anexată la materialele cauzei și procesul-verbal

(f.d.136-138, vol. I)” or prin încheiere judecătorului de instrucție al Judecătoriei

Buiucani mun. Chișinău din 26.02.2016, a fost admisă plângerea petiționarului

Zamfir Ruslan în baza art.313 Cod de procedură penală, fiind declarate nule

ordonanța procurorului în Procuratura sect. Buiucani mun. Chișinău din

23.11.2015, privind clasarea procesului penal 2013038015, (pornită pe semnele

infracțiunii prevăzute de art.3091 Cod penal), ordonanța procurorului în

Procuratura sect. Buiucani mun. Chișinău din 22.12.2015, privind respingerea

plângerii petiționarului împotriva ordonanței procurorului din 23.11.2015 de

clasare a procesului penal 2013038015 (f.d.131,132, vol. V).

Astfel, la rejudecarea cauzei, instanța de apel nu a respectat prevederile

art.436 alin.(2) Cod de procedură penală, or, aceasta a indicat în decizia sa că,

relatările și nemijlocit argumentele inculpatului privind nevinovăția sa, au fost

combătute integral și prin declarațiile acestuia depuse în calitate de învinuit la

data de 13 decembrie 2011, audiat în prezența avocatului, Untilă Vasile, cu

participarea specialistului și aplicarea mijloacelor tehnice de înregistrare video,

unde acesta a susținut și relatat exact aceleași declarații pe care le-a depus în

calitate de bănuit, de fapt, recunoscând integral vina în săvârșirea faptei

infracționale (f.d.136-138 vol. I).

Generalizând cele expuse supra, Colegiul constată că în speța discutată și-a

găsit confirmare temeiul invocat de recurenți și prevăzut în art.427 alin.(1) pct.6)

Cod de procedură penală, „decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția”, ceea ce duce la casarea deciziei instanței de apel, cu

dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de judecată, în

cadrul căreia urmează a fi apreciate toate probele în cumul, la justa lor valoare

pentru adoptarea unei soluții corecte, deoarece această eroare nu poate fi corectată

de instanța de recurs.

18

La noua rejudecare a cauzei, instanța de apel are obligația să înlăture erorile

menționate, să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a

soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor art.414 Cod de procedură penală,

să verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să dea o apreciere obiectivă

probelor administrate în cauză, având în vedere prevederile art.art.93, 95, 101 Cod

de procedură penală, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apeluri

și, în dependență de datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și

motivată, care să corespundă prevederilor art.417 Cod de procedură penală,

argumentând clar concluziile sale în decizia adoptată, ținând cont de motivele

expuse în pct.13 al prezentei decizii.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Se admit recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Valentina Bradu și de inculpat, se casează total decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 decembrie 2017, în cauza

penală în privința lui Zamfir Ruslan xxxxx și se dispune rejudecarea cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac, pronunțată integral la 27 aprilie 2018.

Președinte /semnătura/ Anatolie Țurcan

Judecători /semnătura/ Ala Cobăneanu

/semnătura/ Dumitru Visternicean

Maria Ghervas

Ion Druță

19