1ra-130/2018 — art.190 alin.2 lit.c Cod penal

1ra-130/2018 — art.190 alin.2 lit.c Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul 1ra-130/18

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

27 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Constantin Alerguș, Nadejda Toma, Anatolie Țurcan, Elena

Cobzac,

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul

Pavalatii Alexandru în numele inculpatului Torică Sergiu, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 12 iunie 2017 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 septembrie 2017, în

cauza penală în privința lui

Torică Sergiu XXXXX,

născut la xxxx, originar și domiciliat în r-nul Xxxx,

s. Xxxx, str. Xxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

2017 (instanța de fond);

(instanța de apel);

2018 (instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

Torică Sergiu a fost condamnat în baza art. 190 alin.(2) lit.c) Cod penal la 4 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții administrative pe un termen de 2 ani.

În temeiul art. 85 Cod penal, prin cumul de sentințe, la pedeapsa

aplicată i-a fost adăugată parțial partea neexecutată a pedepsei fixate prin

sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 05 februarie 2015, definitiv

fiindu-i stabilită pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții

administrative pe un termen de 2 ani.

1

S-a dispus încasarea din contul lui Torică S. în beneficiul lui Xxxx

prejudiciul material în sumă de Xxxx lei și cheltuielile de asistență juridică în

sumă de xxxx lei, iar în partea încasării prejudiciului moral, acțiunea civilă a

fost respinsă, ca neîntemeiată.

Sergiu, la data de 16 ianuarie 2016, aflându-se în mun. Chișinău, bd. Mircea

cel Bătrîn, 5/3, având intenția de a dobândi ilicit bunurile altei persoane, prin

înșelăciune, sub pretextul folosinței temporare a automobilului de model

„Xxxx” cu n/î Xxxx, care aparținea părții vătămate Bunescu V., a obținut de la

ultimul procura notarială care-i permitea folosința bunului, precum și alte

drepturi.

Ulterior, profitând de încrederea acordată, la data de 04 februarie 2016,

Torică S., a înstrăinat automobilul lui Caciula Ilie, în rezultatul căruia a cauzat

părții vătămate Bunescu V. o daună materială în proporții considerabile în

sumă totală de xxxx lei.

inculpatului, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei hotărâri de achitare.

În motivarea apelului avocatul a indicat că instanța de judecată eronat a

reținut că inculpatul a atentat la posesia automobilului părții vătămate, or, în

ședința de judecată s-a stabilit că partea vătămată poseda automobilul dat și

prin înțelegere cu inculpatul, l-a transmis ultimului pentru a se folosi în

schimbul unei plăți zilnice de xxxx lei, iar Torică S. l-a însușit și ulterior l-a

înstrăinat.

La fel, avocatul a menționat că instanța a mai reținut că a fost stabilit

elementul înșelăciunii prin dezinformare, or, pentru a evita încălcarea

prevederilor legale și eventualele sancțiuni, pentru a se putea folosi și în

continuare de automobil, inculpatul putea să-și realizeze acest fapt și prin alte

acte juridice – un act de comodat, ceea ce nu s-a efectuat, însă a fost întocmită

procura în care s-a indicat dreptul de dispoziție, care poate să fie realizat

numai în cazul în care persoana este proprietar.

Nu este de acord cu faptul că instanța de fond a admis acțiunea civilă

înaintată de partea vătămată, indicând că la materialele cauzei nu este nici o

probă care să confirme faptul că victima și inculpatul au avut o înțelegere de

folosință cu achitarea sumei zilnice de xxxx lei. Precum nici nu există vre-o

2

probă că inculpatul avea doar dreptul de folosință și nu avea dreptul de a

înstrăina automobilul, mai mult că victima în ședința de judecată a declarat că

conștient l-a împuternicit pe inculpat cu drepturile indicate în procură și că a

făcut cunoștință cu textul ei.

Astfel, este stranie situația că partea vătămată s-a adresat la poliție peste

aproximativ 5 zile de la momentul ce nu avea legătură cu inculpatul, dar la

notar nu a fost pentru a anula procura.

septembrie 2017, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat.

probelor și circumstanțelor din dosar, a apreciat probele cauzei din punctul de

vedere a utilității și veridicității lor, corect ajungând la concluzia de vinovăție

a lui Torică S. în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(2) lit. c) Cod

penal.

Totodată, instanța a menționat că deși inculpatul, nu a fost audiat în

cadrul cercetării judecătorești cu privire la fapta de care a fost învinuit, pe

motiv că s-a sustras de la prezentarea în instanță, vinovăția acestuia se

confirmă prin următoarele probe, și anume: declarațiile părții vătămate Xxxx,

declarațiile martorului Caciula I., procura nr. 291 din 15.01.2016.

La fel, s-a reținut că, datorită unei înțelegeri între partea vătămată,

Bunescu V. și inculpat, la solicitarea ultimului de a-i oferi automobilul de

model „Xxxx” cu n/î Xxxx, pentru necesități de serviciu, la ce dânsul și-a

asumat obligația de achitare a sumei de xxxx lei zilnic părții vătămate.

Astfel, potrivit certificatului de înmatriculare nr.157004353, din

01.08.2015, automobilul nominalizat mai sus, a constituit dreptul de

proprietate al părții vătămate Xxxx, ca în urma înțelegerii cu inculpatul, și-a

dat acordul de închiriere a automobilului de către inculpat.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.190 Cod penal este

constituită, prin: 1) fapta prejudiciabilă alcătuită din două acțiuni (inacțiuni):

a) acțiunea principală, care constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane, adică sustragerea lor; b) acțiunea sau inacțiunea adiacentă, care

constă, în mod alternativ, în înșelăciune sau în abuz de încredere; 2) urmările

prejudiciabile sub forma prejudiciului patrimonial efectiv; 3) legătura de

cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

Prin înșelăciune se înțelege dezinformarea conștientă a victimei, care

3

constă în prezentarea vădit falsă a realității (înșelăciunea activă) sau în

trecerea sub tăcere a realității, când sunt ascunse faptele și circumstanțele care

trebuie comunicate în cazul săvârșirii cu bună-credință și în conformitate cu

legea a tranzacției patrimoniale (înșelăciunea pasivă). La fel, modalitățile

înșelăciunii sunt: înșelăciunea verbală; înșelăciunea în formă scrisă;

înșelăciunea sub forma unor acțiuni concludente (purtarea uniformei de către

persoana care nu are acest drept; simularea unei maladii pentru a obține actul

ce confirmă dreptul făptuitorului de a primi foloase materiale; folosirea unor

acte sustrase sau găsite.

În speță, inculpatul de la bun început a pus la cale și a organizat

acțiunile sale, pentru a obține automobilului de model Xxxx, cu n/î Xxxx, care

s-a manifestat prin faptul că din start, inculpatul a achitat suma de câte Xxxx

de lei zilnic părții vătămate, fapt confirmat de către victimă.

Însă, ulterior, dorind să-și realizeze pe deplin acțiunile infracționale,

inculpatul, sub pretextul că este oprit de poliție și riscă să fie sancționat, l-a

convins pe victimă să întocmească procură pe numele său, împuternicindu-l

cu dreptul de dispoziție asupra automobilului indicat mai sus.

Astfel, inculpatul cunoscând că nu este în drept să realizeze și nemijlocit

să înstrăineze automobilul de model, a acționat în mod direct, realizându-și

intenția, care a fost pusă de la început, adică în momentul în care a încheiat cu

partea vătămată tranzacția verbală privind transmiterea către inculpat a

automobilului pentru folosință temporară.

Prin urmare, latura subiectivă a infracțiunii nominalizate se manifestă,

în primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă. La calificarea

faptei este obligatorie stabilirea scopului special - a scopului de cupiditate.

Primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi calificată

ca escrocherie doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în

stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea scopul de a le sustrage și nu avea

intenția să-și onoreze angajamentul asumat.

În cazul dat și-a găsit pe deplină confirmare scopul de cupiditate al

inculpatului, având în vedere faptul că doar în urma faptului că dânsul l-a

convins pe pătimit să îi întocmească o procură, acesta și-a realizat scopul de

cupiditate și anume însușirea automobilului transmis în folosință temporară.

Din declarațiile martorului Caciula I. rezultă că el a fost telefonat de

către inculpat, care i-a propus să cumpere un automobil de model „Xxxx”,

4

atunci a văzut automobilul și l-a procurat la prețul de 500 euro. Astfel,

inculpatul având potrivit procurii nr.291 din 15.01.2016, din numele lui Xxxx,

dreptul de înstrăinare a automobilului, dar nu și acordul, a vândut

automobilul la un preț cu mult mai redus decît prețul de piață al acestui

automobil.

Instanța de apel a respins ca fiind nefondate argumentele apelantului

precum că instanța de fond eronat a reținut că inculpatul Torică S., a atentat la

posesia automobilului părții vătămate, de vreme ce însuși partea vătămată a

susținut că a transmis inculpatului automobilul în posesie temporară, dar

nicidecum nu i l-a vândut, și cu atât mai mult nu și-a dat acordul la

înstrăinarea acestui automobil.

A fost apreciat critic și temeiul apărătorului că instanța de fond a mai

reținut că a fost stabilit elementul înșelăciunii prin dezinformare, or, pentru a

evita încălcarea prevederilor legale și eventualelor sancțiuni, pentru a se

putea folosi și în continuare de automobil, inculpatul putea să-și realizeze

acest fapt și prin alte acte juridice – un act de comodat, ceea ce nu s-a realizat,

ci a fost întocmită procură în care s-a indicat dreptul de dispoziție, care poate

să fie realizat numai în cazul în care persoana este proprietar.

La fel, instanța a respins argumentul invocat că nu există nici-o probă că

inculpatul avea doar dreptul de folosință și nu avea dreptul de a înstrăina

automobilul dat, mai mult ca atît că partea vătămată în ședința de judecată a

declarat că conștient l-a împuternicit pe inculpat cu drepturile menționate în

procură și că a făcut cunoștință cu textul ei, în primul rînd este de reținut că

partea vătămată, Xxxx, a confirmat în ședința de judecată că a transmis

inculpatului automobilul de model „Xxxx” cu n/î Xxxx, la solicitarea ultimului

în folosință, la prețul de câte xxxx de lei pentru fiecare zi, iar procura a fost

întocmită la solicitarea inculpatului, sub pretextul că este oprit și sancționat de

către poliție.

Totodată, s-a menționat că inculpatul fiind audiat în cadrul urmăririi

penale, a declarat că vina o recunoaște integral, astfel instanța a constatat că

Torică S. de fapt, a recunoscut faptele indicate în ordonanța de punere sub

învinuire, fapt ce exclude careva dubii sau neclarități.

Cât privește motivul indicat de apelant că nu este clar situația că partea

vătămată s-a adresat la poliție peste aproximativ 5 zile de la ruperea legăturii

cu inculpatul, dar la notar nu a fost pentru a anula procura până la moment,

5

sau, victima a indicat că s-a adresat la poliție după ce a văzut că inculpatul nu

îi răspunde la apelurile telefonice, iar ca urmare a adresării sale la poliție, a

fost sunat de către inculpat, întâlnindu-se.

Referitor la argumentul precum că învinuirea adusă lui Torică S. nu este

probată, instanța a considerat-o neîntemeiată, reținând în acest sens, că

ordonanța de învinuire și rechizitoriu, corespund prevederilor art. 281, 296

CPP, mai mult că la etapa urmăririi penale, potrivit procesului-verbal de

audiere în calitate de bănuit a declarat că – bănuiala ce i se aduce îi este clară,

recunoscând integral vina.

La fel, instanța a conchis că este corectă soluția instanței de fond și în

latura acțiunii civile, potrivit căreia s-a dispus încasarea de la inculpat în

beneficiul lui Bunescu V. prejudiciul material în sumă de xxxx lei și

cheltuielile de asistență juridică în sumă de xxxx lei.

Pavalatii Alexandru în numele inculpatului, care invocând temeiul prevăzut

la art. 427 alin.(1) pct.8) CPP, solicită casarea acestora și pronunțarea unei

hotărâri de achitare.

În argumentarea recursului a indicat că instanțele judecătorești au

examinat cauza superficial, bazându-și soluția pe recunoașterea de către

Torică S. a vinovăției, în cadrul audierii acestuia în calitate de învinuit, unde

nu a depus declarații.

La fel a menționat că la audierea în calitate de bănuit Torică S. era în

libertate, iar în calitate de învinuit era deja reținut. De unde rezultă, că pentru

a fi eliberat a recunoscut vina, fapt ce a avut loc. Astfel, pe marginea învinuirii

aduse nu a depus declarații, iar recunoașterea fiind una formală. Prin urmare,

această recunoaștere nu poate fi pusă la baza condamnării lui Torică S.,

deoarece nu este bazată pe declarații, inclusiv și nu este confirmată prin alte

probe.

Totodată, nu este de acord cu faptul că instanța a reținut ca element

constitutiv al infracțiunii, asumarea obligației inculpatului de a achita zilnic

părții vătămate suma de xxxx lei, ori în acest sens nu este nici o probă.

În combaterea celor indicate sunt depozițiile victimei depuse la faza

urmăririi penale unde acesta nu menționează nimic despre suma de xxxx200

lei, precum și declară că nu a avut nici o înțelegere de răscumpărare.

Mai mult, victima putea întocmi un contract de comodat care îi oferea

6

inculpatului dreptul de folosință, dar nu și alte drepturi.

Eronat instanța a reținut că Torică S. fiind audiat în calitate de bănuit a

recunoscut vina, sau din materialele cauzei rezultă că ultimul vina nu o

recunoaște.

Nu este de acord cu soluția instanței nici în latura civilă, menționând că

nu este nici o probă referitor la mărimea prejudiciului, fiind făcută doar

referirea de piață a automobilului, ceea ce nu este suficient.

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

recursului ordinar declarat de avocat în numele inculpatului, solicitând

respingerea recursului, ca inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat, invocând că

recurentul nu este de acord cu modalitatea de apreciere a probelor, iar

motivele date nu se conțin în temeiurile prevăzute la art. 427 alin.(1) CPP.

Astfel, temeiurile pe care s-a bazat recurentul nu persistă în cauză, iar decizia

instanței de apel cuprinde toate motivele expuse în apel, astfel aceasta

corespunde prevederilor procedurale.

7.1. Referință a fost depusă și de avocatul Baghici L. în numele părții

vătămate, care a solicitat respingerea acestuia pe motiv că recursul declarat de

avocat în numele inculpatului nu întrunește condițiile prevăzute de art. 427

CPP.

motivele invocate, Colegiul penal consideră că acesta urmează a fi respins din

următoarele considerente.

Conform art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă

recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs în

raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces și numai în limitele

temeiurilor prevăzute în art. 427 Cod de procedură penală, fiind în drept să

judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără însă a i se agrava situația.

Drept temei pentru declararea recursului ordinar, avocatul în numele

inculpatului a invocat prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, din care rezultă că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazul când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Instanța de recurs, menționează că temeiul invocat de recurent – „nu

sunt întrunite elementele infracțiunii” este prezent atunci, când instanța ce a

7

judecat cauza a comis în această parte o eroare de drept, cum ar fi situația prin

care în hotărârea judecătorească s-a făcut referire la săvârșirea infracțiunii, dar

nu au fost stabilite faptele sau împrejurările de fapt care corespund

elementelor constitutive ale infracțiunii respective.

Raportând norma dată la situația în cauză, Colegiul conchide că acest

temei nu și-a găsit confirmare, nefiind stabilită presupusa eroare de drept

invocată de avocat.

Instanța de apel, examinând apelul avocatului în numele inculpatului

Torică S., a supus unei cercetări suplimentare și minuțioase toate probele

administrate la dosar, a verificat și cercetat actele cauzei, care, fiind coroborate

cu înscrisurile anexate la dosar și cu celelalte probe, au permis instanței de

apel de a conchide că vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute la

art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, este dovedită.

Fiind în prezența împrejurărilor, conform cărora probele administrate la

dosar și anume: - declarațiile părții vătămate Xxxx, din care rezultă că la sfârșitul

an. 2015, a făcut cunoștință cu Torică S. prin intermediul unui cunoscut.

Astfel, inculpatul l-a telefonat, s-au întâlnit și au convenit între ei, ca victima

să-i ofere automobilul său pentru necesitățile de serviciu, la ce Torică S. și-a

asumat obligațiile de achitare zilnică a sumei de xxxx lei. Prin urmare, el i-a

transmis inculpatului automobilul de model „Xxxx”, cu n/î Xxxx și pașaportul

tehnic. Pe parcursul perioadei de 2 luni, inculpatul zilnic îi transmitea suma

conform înțelegerii avute. Într-o zi, Torică S. l-a telefonat, comunicându-i că a

fost stopat de către colaboratorii de poliție, iar pentru a evita asemenea situații

pe viitor este necesar de a perfecta o procură. Astfel, s-au adresat la notar,

unde a fost întocmită o asemenea procură pe numele inculpatului. Notarul i-a

explicat că în procură nu poate fi indicat doar dreptul de a conduce

automobilul și că în acest act s-a indicat și dreptul de dispoziție asupra

autovehiculului. Inculpatul nu i-a achitat careva sume de bani pentru

automobil. După perfectarea procurii, inculpatul i-a mai achitat bani. În

februarie 2016, l-a telefonat pe Torică S., însă acesta nu mai răspundea, din

care considerente s-a adresat la organele de poliție. Ulterior, s-a întâlnit cu

inculpatul care l-a anunțat că a înstrăinat automobilul. Apoi, s-a întâlnit cu

cumpărătorul care i-a spus că a procurat automobilul de la inculpat la prețul

de 500 euro, iar ulterior l-a vândut la prețul de 1200 euro. Inculpatul i-a

promis că îi va achita prețul automobilului de 1800 euro, care este acel preț cu

8

care îl expuse la vânzare. Între el și inculpat nu a fost nici o înțelegere ca ultimul

să-i vândă automobilul, iar la momentul când a fost întocmită procura nu i-a acordat

dreptul de înstrăinare. Contract de comodat nu a perfectat pe numele lui Torică S.,

deoarece nu cunoștea, precum și nu credea că inculpatul va vinde automobilul.

Cu inculpatul a fost înțelegerea doar de a-i acorda automobilul în folosință pentru ca

să-i achite zilnic suma de 200 lei; - declarațiile martorului Caciula I., care a explicat

că nici pe inculpat, cât și pe partea vătămată nu-i cunoaște. Aproximativ un

an în urmă, toamna, se afla pe str. Muncești, mun. Chișinău, așteptând o

persoană, acolo se afla și inculpatul, care aștepta aceiași persoană. Între timp,

au început să discute, iar inculpatul i-a spus că are nevoie de discuri pentru

automobil cu diametrul de 14 cm. El deținea astfel de discuri și i-a propus lui

Torică S. Peste câteva zile, inculpatul a venit și le-a procurat. Ulterior, acesta l-

a telefonat și i-a propus să cumpere un automobil de model „Xxxx”. A văzut

automobilul și l-a procurat la prețul de 500 euro. Inculpatul, deținea procură

pe automobil. Apoi, l-a expus pe internet la vânzare la prețul de 1180 euro, iar

peste o zi l-a vândut în bază de procură, iar cumpărătorul l-a înregistrat pe

numele lui; - procura nr. 291 din 15.01.2016, din numele lui Bunescu V. pe

numele lui Torică S.

Astfel, Colegiul penal consideră că aceste constatări au permis instanței

de apel să conchidă asupra legalității și temeiniciei concluziei primei instanțe,

corect fiind menținută sentința, prin care Torică S. a fost condamnat în baza

art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Argumentele recurentului, precum că probele administrate au fost

apreciate incorect și unilateral, în opinia Colegiului, sunt neîntemeiate.

Instanțele ierarhic inferioare, reieșind din prevederile art. 101 Cod de

procedură penală, au dat o apreciere corectă declarațiilor părții vătămate

Bunescu V., a martorilor, precum și celorlalte probe, care au fost analizate în

ansamblu, în mod obiectiv.

Totodată, instanța de recurs menționează că în acțiunile ce i se

incriminează lui Torică S., se regăsesc elementele laturii obiective a

componenței de infracțiune prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal și

anume escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, prin

înșelăciune, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Astfel, obiectul juridic special al infracțiunii de escrocherie are un caracter

complex.

9

Obiectul juridic principal al escrocheriei îl formează relațiile sociale cu

privire la posesia asupra bunurilor mobile, iar obiectul juridic secundar al

infracțiunii îl constituie relațiile sociale cu privire la libertatea manifestării de

voință și minimul necesar de încredere.

În ipoteza infracțiunii de escrocherie, nu se întrevede un alt procedeu de

evitare a comportării necorecte, decât atenția și prudența persoanelor care

trebuie să se bizuie pe acel minim de încredere acordat altuia, dar și să

respecte libertatea manifestării de voință din partea altuia. Anume libertatea

manifestării de voință, alături de minimul necesar de încredere, sunt

indispensabile pentru formarea și desfășurarea relațiilor sociale cu privire la

patrimoniu.

Reținând cele indicate, legiuitorul incriminează în art. 190 Cod penal,

fapta de escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane nu

prin violență, sau pe ascuns, dar anume prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Obiectul material al escrocheriei este format din bunurile care au o

existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare

materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor.

Astfel, anume acest element constitutiv al infracțiunii, în speță este

realizat prin înțelegerea între Xxxx și inculpat, anume la solicitarea ultimului

de a-i oferi automobilul de model „Xxxx”, cu n/î Xxxx, pentru necesități de

serviciu, iar Torică S. asumându-și obligația de achitare zilnică a sumei de 200

lei părții vătămate.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 190 Cod penal, se

exprimă prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune

sau abuz de încredere.

Prin înșelăciune se înțelege dezinformarea conștientă a victimei, care

constă în prezentarea vădit falsă a realității sau în trecerea sub tăcere a

realității, când sunt ascunse faptele și circumstanțele care trebuie comunicate

în cazul săvârșirii cu bună-credință și în conformitate cu legea a tranzacției

patrimoniale.

Totodată, modalitățile înșelăciunii sunt: înșelăciunea verbală;

înșelăciunea în formă scrisă; înșelăciunea sub forma unor acțiuni concludente

(purtarea uniformei de către persoana care nu are acest drept; simularea unei

maladii pentru a obține actul ce confirmă dreptul făptuitorului de a primi

foloase material; folosirea unor acte sustrase sau găsite etc.).

10

Prin urmare, Colegiul penal conchide că instanța de apel corect a reținut

faptul că inculpatul de la bun început a pus la cale și a organizat acțiunile sale,

în vederea obținerii automobilului de model „Xxxx”, cu n/î Xxxx, care s-au

manifestat prin faptul că de la bun început Torică S. a achitat suma de câte 200

de lei zilnic părții vătămate, fapt confirmat atât de către inculpat în cadrul

urmăririi penale, cât și de către victimă.

Ulterior, inculpatul dorind realizarea acțiunilor infracționale, sub

pretextul că este oprit de poliție, riscând să fie sancționat, a convins partea

vătămată, să întocmească procura pe numele său, conform căreia î-l

împuternicește cu dreptul de dispoziție asupra automobilului de model

„Xxxx” cu n/î Xxxx.

Mai mult ca atât, inculpatul cunoscând că nu este în drept de a realiza,

precum și nemijlocit să înstrăineze automobilul victimei, acționează direct și

realizează intenția pe care și-a pus-o de la bun început în momentul în care a

încheiat cu Xxxx tranzacția verbală referitor la transmiterea către inculpat a

automobilului pentru folosință temporară.

Totodată, în acest sens fiind menționate că în ipoteza abuzului de

încredere, făptuitorul exploatează raporturile de încredere care s-au stabilit între el

și victimă. De regulă, raporturile de încredere decurg din încheierea unor

convenții de drept civil (mandat, depozit, asigurare etc.) sau din alte fapte

juridice. În alte cazuri, aceste raporturi se crează pe atitudinea de colegialitate,

prietenie, afecțiune între făptuitor și victimă, atitudine, care de multe ori, este

artificial creată și susținută, timp îndelungat, prin eforturile făptuitorului.

Latura subiectivă a infracțiunii de escrocherie se manifestă, prin

vinovăție sub formă de intenție directă.

La calificarea faptei este obligatorie stabilirea scopului special - a

scopului de cupiditate. Primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui

angajament poate fi calificată ca escrocherie doar în cazul în care făptuitorul,

încă la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea scopul

de a le sustrage și nu avea intenția să-și onoreze angajamentul asumat.

În speță, inculpatul de la bun început a avut intenția de a însuși

automobilul victimei care i-a fost transmis în folosință, precum și scopul de

cupiditate, prin faptul că a convins victima să-i întocmească o procură.

La fel, Colegiul penal reține că instanța de apel corect a respins ca

nefondate argumentele avocatului precum că eronat s-a conchis că Torică S. a

atentat la posesia automobilului părții vătămate, or însăși victima a relatat că

11

a transmis inculpatului automobilul ce-i aparținea cu drept de proprietate

doar în posesie temporară, dar nu i l-a vândut, mai mult că nu și-a dat acordul la

înstrăinarea automobilului de model „Xxxx” cu n/î Xxxx.

Cât privește argumentul avocatului precum că la materialele cauzei nu

este nici o probă care ar confirma că partea vătămată și inculpatul Torică S. au

avut o înțelegere de folosință cu achitarea sumei zilnice de 200 lei, precum și

că înțelegerea dată a fost stabilită de către părți încă de la bun început,

Colegiul reține că cele nominalizate, sunt confirmate prin declarațiile victimei

și inculpatului care a dat depoziții în cadrul urmăririi penale, care au relatat

că Xxxx a transmis automobilul inculpatului doar cu scopul de folosință

temporară, dar nicidecum înstrăinarea acestuia de către inculpat.

Referitor la motivul indicat precum că nu există nici o probă că

inculpatul avea doar dreptul de folosință, dar nu avea dreptul de a înstrăina

automobilul dat, precum și faptul că victima a relatat că conștient l-a

împuternicit de inculpat cu drepturile indicate în procură și că a făcut

cunoștință cu conținutul textului procurii, instanța ține să menționeze

următoarele.

În acest sens, instanța de apel corect a conchis că, din declarațiile părții

vătămate rezultă că el a transmis inculpatului automobilul său, la solicitarea

acestuia în folosință temporară, la prețul de câte 200 lei pentru fiecare zi, iar

procura tot a fost întocmită la solicitarea inculpatului și anume sub pretextul

că este oprit și sancționat de către poliție.

Mai mult, Torică S. fiind audiat în cadrul urmăririi penale a confirmat

cele declarate de partea vătămată, recunoscând vina integral, relatând

evenimentele petrecute, inclusiv și faptul că, automobilul i-a fost transmis doar

pentru a se folosi, însă în procură era prevăzut și dreptul de a-l înstrăina, ceia ce și a

făcut, astfel fiind de acord să restituie victimei automobilul sau contravaloarea

acestuia, prin urmare cele nominalizate de avocat precum că instanța eronat a

reținut că inculpatul a recunoscut vina, sunt neîntemeiate și combătute prin

procesul-verbal de constatare din 06.02.2016 (f.d.8, vol.I). Astfel, instanța

reține că Torică S. personal în procesului-verbal nominalizat a indicat, „că

procesul-verbal este scris din cuvinte lui corect, nu a fost influențat fizic sau psihic,

pentru ce și semnează”. La fel, potrivit procesului-verbal de audiere în calitate

de învinuit Torică S. a refuzat să depună declarații, explicând că le va da în

instanță, însă vina o recunoaște integral (f.d.100-verso, vol.I).

12

Totodată, în recursul declarat de recurent acesta critică soluția instanței

și în latura civilă, menționând că nici o probă nu confirmă mărimea

prejudiciului încasat, făcându-se referire doar la prețul de piață a

automobilului, însă Colegiul penal conchide că instanțele judecătorești corect

au soluționat acțiunea civilă înaintată de partea vătămată, fapt confirmat prin

declarațiile victimei care a relatat că automobilul înstrăinat de inculpat l-a

procurat la prețul de 1800 euro, astfel solicitând să fie încasată suma

nominalizată și careva temei de a interveni în soluția adoptată instanța nu are.

Ce ține de alegațiile că la materialele cauzei nu au fost prezentate probe

concludente care ar demonstra vinovăția lui Torică Sergiu, instanța specifică

că chestiunea de apreciere a probelor ține de soluționarea fondului cauzei de

către instanțele de fond și de apel și nu poate constitui temei pentru recurs, cu

excepția cazurilor când instanțele menționate, la aprecierea probelor au admis

încălcarea anumitor prevederi ale legii procesuale penale, ce a condiționat

comiterea unor erori grave de drept, iar dezacordul unei părți cu aprecierea

probelor de către instanțe nu echivalează cu o eroare ce ar da temei de casare

a unei hotărâri de condamnare sau de achitare.

La fel, instanța de recurs remarcă că recursul repetă textul apelului și

argumentele expuse de recurent au fost anterior invocate în apel. Lecturând

textul deciziei instanței de apel, se observă că aceasta a oferit răspunsuri la

toate motivele apelului declarat, iar decizia contestată cuprinde fondul

apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea acestuia,

precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.

417 Cod de procedură penală.

Astfel, Colegiul conchide că la judecarea cauzei în ordine de apel,

instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise la art.414-419 Cod

de procedură penală și a pronunțat o hotărâre legală și întemeiată, iar temei

legal pentru admiterea recursului ordinar declarat de avocatul Pavalatii A. în

numele inculpatului Torică S. nu există și, potrivit legii, se impune

respingerea lui ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrii atacate.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de avocatul Pavalatii

Alexandru în numele inculpatului Torică Sergiu, împotriva decizia Colegiului

13

penal al Curții de Apel Chișinău din 20 septembrie 2017, în cauza penală în

privința lui Torică Sergiu, cu menținerea hotărârii atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 29 martie 2018.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Nadejda Toma

Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

14