1ra-479/2018 — art. 145 alin. 2 lit. e/1, j CP

1ra-479/2018 — art. 145 alin. 2 lit. e/1, j CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-479/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Hîncești din 21 iulie

2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017,

declarat de avocatul Ion Dodon, în numele inculpatului

Ciobanu Ion Xxxxxxx, născut la

xx xxxxxxxxxx xxxx, originar și locuitor al s. Xxxxxxx, r-nul

Xxxxxxxx, cetățean al R. Moldova, anterior condamnat

prin:

1) sentința Judecătoriei Hîncești din 08 iulie 2004, în

baza art. 151 alin. (4) Cod penal la 12 ani închisoare.

Eliberat la 14.02.2013.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 20.07.2017 – 21.07.2017,

instanța de apel: 10.10.2017 – 25.10.2017,

instanța de recurs: 30.01.2018 – 07.03.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Ciobanu Ion a fost

condamnat în baza art. 145 alin. (2) lit. e1), j) Cod penal la 30 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip închis, începând cu 21.07.2017, deducându-se durata

aflării în arest preventiv de la 02.05.2017 până la 21.07.2017.

1

martie - aprilie 2017, aflându-se în s. Xxxxxxx, r-nul Xxxxxxxx, fiind în condiții de

conlocuire cu cumnata sa Eșanu E., la domiciliul acesteia, care conform art. 1331 lit.

a) Cod penal, constituie membru de familie, la 01 mai 2017, între orele 21.00 - 00.00,

urmărind scopul omorului cu o deosebită cruzime a ultimei, conștientizând, că prin

acțiunile sale cauzează victimei suferințe fizice și psihice deosebit de chinuitoare, i-a

aplicat mai multe lovituri cu toporul în regiunea capului, în rezultatul cărui fapt,

victima a decedat.

Astfel, inculpatul i-a cauzat lui Eșanu E., conform Raportului de expertiză

medico-legală nr. 80 din 19.06.2017, leziuni corporale externe și interne: plăgi tăiat-

despicate în partea pieloasă a capului, fracturi corninutive înfundate în partea dreaptă

a capului, fracturi cominutive a bazei craniului pe dreapta cu rupturi a durei mater,

hemoragii subarahnoidiene difuze, contuzie și dilacerare a lobului temporal și

occipital pe dreapta, sânge lichid în ventriculii cerebrali volum de 50 ml, care au fost

produse la acțiunea traumatică, repetată a unui obiect tăietor despicător: plagă

contuză pe față, fracturi a oaselor nazale, multiple echimoze și excoriații pe față, care

au fost produse la acțiunea traumatică repetată a unui obiect dur contondent; plagă

tăiat despicată pe palma stângă, care a fost produsă la acțiunea traumatică a unui

obiect tăietor despicător; echimoze pe suprafețele dorsale a palmelor bilateral, care au

fost produse la acțiunea repetată a unui obiect contondent dur. Leziunile enumerate

sunt calificate, în ansamblu, drept vătămări corporale grave, periculoase pentru viață.

Între ele și decesul victimei există legătură de cauzalitate directă. Prezența unei plăgi

tăiat-despicate pe palma stângă, echimoze pe suprafețele dorsale a palmelor bilateral,

cât și prezența unui fragment de piele cu păr din regiunea capului pe suprafața

palmară a mâinii stângi, denotă faptul poziționării membrelor superioare la nivelul

capului victimei, în timpul producerii leziunilor de către agresor și leziunile

menționate se consideră ca leziuni de autoapărare.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate vina și faptele indicate

în rechizitoriu, solicitând examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, cerere care a fost susținută atât de apărare cât și de acuzare.

Deoarece probele administrate i-au confirmat integral vinovăția, instanța a

încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 145 alin. (2) lit. e1) și j) Cod penal, ca

omorul unei persoane, săvârșit asupra unui membru de familie, cu o deosebită

cruzime.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 71, 75-77,

Cod penal, 3641 Cod de procedură penală, că inculpatul nu are familie, se

caracterizează negativ, fiind o persoană impulsivă, duce un mod de viață

dezorganizat, face abuz de alcool, este agresiv și arțăgos, anterior a fost judecat, că s-

a stabilit ca circumstanță atenuantă – căința, și circumstanță agravantă – săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiune

similară, că infracțiunea comisă este una excepțional de gravă, săvârșită cu deosebită

cruzime împotriva unui membru al familiei, care a fost lipsit de viață, că inculpatul a

solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată care prevede că dacă pedeapsa

2

prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedepasa închisorii de 30 de ani,

concluzionând că scopul pedepsei penale va fi atins prin aplicarea în privința

inculpatului a pedepsei cu închisoare pe un termen de 30 ani.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită o

pedeapsă mai blândă.

Apelanta a invocat, că prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă prea

aspră, fără a ține cont că în cadrul urmăririi penale el a recunoscut vina integral, a

povestit toate circumstanțele legate de omor și chiar a arătat la fața locului tot ce s-a

întâmplat, ceea ce se confirmă prin procesul-verbal de verificare a declarațiilor la fața

locului. În privința lui, urmau a fi stabilite drept circumstanțe atenuante și

contribuirea activă la descoperirea infracțiunii, recunoașterea vinovăției, imoralitatea

acțiunilor victimei, dacă ele au provocat comiterea infracțiunii.

Or, în cazul dat, victima, care era soția fratelui decedat al inculpatului, 1-a trezit

pe acesta noaptea din somn și, fiind în stare de ebrietate, îl alunga din casă, motiv

pentru care inculpatul s-a enervat și a lovit-o cu toporul.

La fel, prima instanță a reținut o singură circumstanță agravantă - săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiune

similară.

Astfel, există concurs al circumstanței agravante și celor atenuante, iar potrivit

art. 78 alin. (4) Cod penal, coborârea pedepsei până la minimul sau ridicarea ei până

la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Partea Specială a Codului penal,

nu este obligatorie.

Instanța urma să-l condamne pe inculpat la pedeapsa cu închisoare în limitele de

la 15 la 20 de ani, cu reducerea limitelor de pedeapsă prevăzută de lege cu o treime,

conform art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

2017, apelul a fost respins, ca fiind nefondat.

Instanța de apel a reținut, că prima instanță, la stabilirea pedepsei inculpatului a

acordat deplină eficiență prevederilor art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele care atenuează și agravează răspunderea penală, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului, de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

Corect a încadrat prima instanță acțiunile inculpatului în baza art. 145 alin. (2)

lit. e1), j) Cod penal, care este o infracțiune excepțional de gravă și a cărei sancțiune

prevede pedeapsa cu închisoare de la 15 la 20 ani, sau detențiune pe viață.

Potrivit adeverinței și caracteristicii eliberate de Primăria s. Xxxxxxx, r-nul

Xxxxxxxx, inculpatul nu are familie, se caracterizează negativ, este o persoană

impulsivă, duce un mod de viață dezorganizat, face abuz de alcool, este agresiv și

arțăgos.

3

Conform certificatelor eliberate de Spitalul r-nului Hîncești, inculpatul nu se

află la evidența medicului narcolog sau psihiatru, iar potrivit revendicării F-246 –

inculpatul a fost anterior judecat.

În privința inculpatului a fost reținută circumstanța atenuantă - căința sinceră, și

circumstanța agravantă – săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a

fost condamnată pentru o infracțiune similară.

Sunt neîntemeiate argumentele apelantei, că urmau a fi reținute ca

circumstanțele atenuante: contribuirea activă la descoperirea infracțiunii,

recunoașterea vinovăției, imoralitatea acțiunilor victimei, dacă ele au provocat

infracțiunea, deoarece recunoașterea vinovăției a condiționat examinarea cauzei

penale în ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală. În cadrul cercetării

judecătorești nu a fost stabilit că acțiunile victimei au provocat comiterea infracțiunii,

inculpatul conștientizând că prin acțiunile sale cauzează victimei suferințe fizice și

psihice deosebit de chinuitoare, prevăzând urmările prejudiciabile și aplicându-i mai

multe lovituri cu toporul în regiunea capului, în rezultatul cărui fapt victima a

decedat.

Conform art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, inculpatului care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se

facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, dacă pedeapsa

prevăzută de lege este detențiunea pe viață, i se aplică pedeapsa închisorii de 30 de

ani.

Potrivit art. 75 alin. (2) Cod penal, o pedeapsă mai aspră, din numărul celor

alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în

care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

scopului pedepsei.

Astfel, din concursul de circumstanțe stabilite în privința inculpatului, instanța

de fond corect i-a aplicat pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 30 ani,

fiind luată în considerație personalitatea inculpatului, care prezintă o periculozitate

deosebită, având în vedere că anterior a fost condamnat pentru o infracțiune similară,

precum și modul și mijloacele de comitere a infracțiunii, prin aplicarea mai multor

lovituri cu toporul în regiunea capului - organ de importanță vitală, în urma cărora

victima a decedat. Infracțiunea comisă de inculpat, prezintă un pericol social extrem

de ridicat, care a atentat la dreptul la viață al victimei, care nu poate fi reparat sau

compensat. Dreptul la viață este primul drept substanțial reglementat de Convenția

Europeană a Drepturilor Omului. Este garantat oricărei persoane prin dispozițiile art.

2 din Convenție. Dreptul la viață este condiția esențială a posibilității exercitării

tuturor drepturilor și libertăților fundamentale și Curtea le consideră primordiale,

preeminente.

Pedeapsa penală aplicată inculpatului este echitabilă și va duce la restabilirea

echității sociale, corectarea și reeducarea ultimului, precum și prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute

la art. 75 Cod penal, și anume: gravitatea infracțiunii săvârșite, motivul acesteia,

4

persoana celui vinovat, circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și condițiile de viață ale familiei acestuia.

Totodată, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, au fost respectate

limitele de pedeapsă prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. e1), j) Cod penal, în coroborare

cu dispozițiile alin. (8) art. 3641 Cod procedură penală.

a hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie

stabilită o pedeapsă mai blândă.

Recurentul a invocat, că potrivit art. 78 alin. (1) lit. c) Cod penal, dacă există

circumstanțe atenuante în cazul comiterii unei infracțiuni pentru care este prevăzută

detenția pe viață, atunci pedeapsa penală se schimbă (obligatoriu) în pedeapsa cu

închisoarea de la 15 la 20 ani. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut

existența la caz a cel puțin unei circumstanțe atenuante: căința sinceră a inculpatului

pentru infracțiunea pe care a comis-o. Existența circumstanței atenuante, face

imposibilă aplicarea pedepsei cu detențiunea pe viață, aceasta urmând a fi schimbată

potrivit art. 78 alin. (l) lit. c) Cod penal, urmând a fi aplicată o pedeapsă cu

închisoarea în limitele prevăzute de art. 145 alin. (2) Cod penal, de la 15 la 20 de ani,

cu aplicarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, dar nu pedeapsa cu

detențiunea pe viață.

În privința inculpatului urmau a mai fi stabilite, pe lângă circumstanțele

atenuante invocate în apel, și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 76 alin. (1) lit.

k) Cod penal, greutatea poverii pedepsei aplicate făptuitorului din cauza vârstei

înaintate a acestuia, care se află la vârsta de pensionare - 62 ani.

Instanța de apel a omis să se expună în privința motivelor invocate, și anume

necesitatea aplicării art. 78 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. k) Cod penal, și nu a

răspuns în nici un mod la aceste motive.

În afară de faptul că, instanța de apel a individualizat pedeapsa aplicată

inculpatului contrar prevederilor art. 78 alin. (l) lit. c) Cod penal, atât instanța de fond

cât și cea de apel au reținut ilegal în sarcina inculpatului existența unei circumstanțe

agravante: săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată

pentru o infracțiune similară. Or, art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal, într-adevăr prevede

o astfel de circumstanță agravantă, doar că instanța de fond și cea de apel au

interpretat extensiv și eronat prevederile art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal. Săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune

similară poate fi reținută doar dacă nu au fost stinse antecedentele penale. La caz,

doar s-a reținut că inculpatul a fost anterior judecat, dar referitor la faptul că au fost

stinse antecedentele penale nici instanța de fond nici cea de apel nu au ținut cont.

Anterior, inculpatul nu a fost condamnat pentru o infracțiune identică.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, instanța a admis

5

o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul este fondat în drept și pe temeiurile din

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța admis o eroare gravă de fapt,

care a afectat soluția instanței.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat, în

raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor contestate, care ar fi

erorile de drept concrete și esența circumstanțelor că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța a admis o eroare gravă

de fapt, raportată la prescripțiile din art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care i-ar

fi afectat soluția, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate

în acest sens (pct. 5 din decizie).

Împrejurările enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut în

partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și

să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

6

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicată inculpatului, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, just luând în considerare personalitatea inculpatului care s-a căit și a

solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată, dar anterior a mai fost

condamnat, antecedentul penal nefiind stins, consecințele faptei comise de el și

gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, prin acțiunile sale conștientizând că

cauzează victimei suferințe fizice și psihice deosebit de chinuitoare, prevăzând

urmările prejudiciabile și aplicându-i mai multe lovituri cu toporul în regiunea

capului în rezultatul cărui fapt victima a decedat, ținând corect cont de prevederile

art. 61, 75, 78, 111 alin. (1) lit. i) Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, conform căror persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i

se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile

legii. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea și resocializarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia,

de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. În caz de concurs al

circumstanțelor agravante și celor atenuante, coborârea pedepsei până la minimul sau

ridicarea ei până la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a

prezentului cod nu este obligatorie. Se consideră ca neavând antecedente penale

persoanele condamnate la închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de

grave – dacă au expirat 8 ani după executarea pedepsei. Inculpatului care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se

facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, dacă pedeapsa

prevăzută de lege este detențiunea pe viață, i se aplică pedeapsa închisorii de 30 de

ani.

Or, soluția instanțelor de fond și de apel este conformă și jurisprudenței

naționale, potrivit cărei recunoașterea vinovăției care atrage incidența procedurii

simplificate, nu poate fi valorificată ca o circumstanță atenuantă judiciară prevăzută

de art. 76 alin. (1) lit. f) Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept

să i se acorde o dublă valență juridică. În cazul în care instanța va concluziona că este

necesar de a aplica cea mai severă pedeapsă sub formă de detențiune pe viață, ea va

menționa despre acest fapt în partea descriptivă a hotărârii și va aplica pedeapsa cu

7

închisoare de 30 de ani, conducându-se de dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală (Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 13 din 16.12.2013, „Cu

privire la aplicarea prevederilor art. 3641 CPP de către instanțele judecătorești”, pct. 32, 35).

În consecutivitatea enunțată, se reține că instanța de fond și cea de apel, just au

concluzionat că în cazul prezenței antecedentului penal nestins, inculpatul fiind

anterior condamnat prin sentința Judecătoriei Hîncești din 08 iulie 2004, în baza art.

151 alin. (4) Cod penal la 12 ani închisoare, cu executare, și eliberat la 14.02.2013,

ținând cont de gravitatea excepțională a infracțiunii săvârșite de acesta, cu o deosebită

cruzime și soldată cu consecințe ireparabile - decesul unei persoane, chiar și în

prezența circumstanțelor invocate de avocat (pct. 5. din decizie), aplicarea unei pedepse

cu închisoarea în limite de la 15 la 20 ani și conform prevederilor art. 3641 alin. (8)

Cod de procedură penală, ar reprezenta o soluție de pedeapsă penală prea blândă,

inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite și a scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității

sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

lui, cât și a altor persoane, întemeiat concluzionând oportunitatea stabilirii

inculpatului a celei mai severe pedepse sub formă de detențiune pe viață, dar

aplicându-i pedeapsa cu închisoare de 30 de ani, în conformitate cu prescripțiile din

art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei în latura a pedepsei penale

aplicată inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor judiciare privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl

propune avocatul este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul ordinar au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

8

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că s-a

aplicat inculpatului pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar, este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, acesta urmează

a fi declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Ion Dodon, împotriva

sentinței Judecătoriei Hîncești din 21 iulie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 25 octombrie 2017, în privința inculpatului Ciobanu Ion

Xxxxxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 martie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

9